Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 417/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 417/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 417/2015
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 417/CM
Ședința publică din 23 septembrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - L. G.
Grefier G. C.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de reclamantul S. D., cu domiciliul în loc. P., ., împotriva sentinței civile nr. 521/01.04.2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ având ca obiect decizie de concediere, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. P. S. S.R.L., cu sediul în loc. S., ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-na avocat B. F., pentru apelantul reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.512/18.09.2015 pe care o depune la dosar, lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea disp. art. 157 și urm. C.pr.civ.
Prezentul apel a fost motivat și declarat în termenul legal, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiuni referitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, după care:
Apărătorul apelantului reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și cele ce urmează a fi depuse, față de împrejurarea că instanța de fond a reținut că nu a fost dovedit dolul și proba testimonială cu martorul M. D., care a fost de față la momentul luării măsurii față de apelant.
La solicitarea instanței, apărătorul apelantului reclamant arată că înscrisurile solicitate ca probă în dosar au ca teză probatorie dovedirea faptului că există și alte persoane asupra cărora au fost luate aceleași măsuri precum și faptul că nu a existat un acord al apelantului cu privire la măsura de concediere luată față de acesta.
Instanța deliberând, asupra cererii de probatorii formulată de apărătorul apelantului reclamant, urmează a o respinge în totalitate, având în vedere că, în raport de obiectul cauzei și probatoriile depuse la dosarul de fond, acestea nu sunt utile soluționării cauzei.
Întrebat fiind, în conformitate cu art. 390 Cod procedură civilă, dacă mai sunt chestiuni prealabile dezbaterilor în fond de discutat sau excepții de invocat, apărătorul apelantului reclamant arată că nu mai are excepții de invocat sau chestiuni prealabile de adus în discuție și solicită acordarea cuvântului pe fond pentru dezbateri.
În raport de dispozițiile art.392 Cod procedură civilă președintele de complet deschide dezbaterile asupra fondului cauzei dând cuvântul asupra fondului apelului.
Apărătorul apelantului reclamant solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond învederând următoarele aspecte:
Apreciază că nu a fost o măsură de încetare a contractului de muncă prin acordul părților și susține faptul că, în realitate, nu a existat nici intenția și nici dorința de a pune capăt contractului de muncă încheiat, neavând o altă sursă de venit sau un alt loc de muncă. Apreciază că persoana care a dispus încetarea contractului nu mai avea calitatea de administrator al societății și că nu putea emite și semna nici un act în numele societății. Efectele hotărârii A. din 27.08.2014 prin care a fost numit în funcția de administrator, d-nul D. M., au fost suspendate prin sentința civilă nr. 2127/19.11.2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, astfel că, la data de 19.11.2014 acesta nu mai avea calitatea de administrator.
Consideră că nu avea nicio relevanță dacă sentința civilă nr. 2107/19.11.2014 nu era definitivă la data emiterii deciziei contestate, așa cum a reținut instanța de fond, relevanță având faptul că era executorie de la acea dată.
Față de împrejurarea că existau dubii cu privire la acordul de voință, apreciază că instanța de fond avea obligația să verifice existența manifestării părții în sensul încetării raportului de muncă. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 394 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurită asupra împrejurărilor de fapt și a temeiurilor de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la 09.02.2015, reclamantul S. D. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. P. S. S.R.L. Murighiol, județul Tulcea pentru ca, pe cale de contestație împotriva deciziei nr. 2/08.01.2015, să se dispună anularea acesteia ca netemeinică și nelegală, reintegrarea în funcția avută anterior și obligarea angajatorului la plata salariilor indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost emisă decizia contestată.
În motivare acțiunii sale, contestatorul a arătat că, la data de 07.01.2015, a fost convocat de către D. M. - în calitate de administrator al intimatei, la sediul administrativ al societății -, alături de alți salariați sub pretextul semnării unor contracte/acorduri de confidențialitate și, după ce a fost ținut mai multe ore în curtea societății, la o temperatură de minus 10 ° a fost invitat și pus să semneze o . înscrisuri, iar după semnarea acestora a constatat că era vorba despre un acord pentru încetarea raportului de muncă.
Reclamantul mai învederat că a fost pus în această situație pentru că era considerat de către administratorul societății ca fiind un apropiat al fostului administrator V. G. și pentru că are calitatea de martor în dosarele penale, dar nu a existat un acordul real său și, așa zisa cerere prin care a solicitat încetarea contractului de muncă a fost una tipizată, prefabricată de angajator și care nu reflectă voința sa, acordul fiind obținut prin dol.
Contestatorul a mai arătat că, măsura încetării contractului de muncă a fost dispusă de o persoană care, la data de 08.01.2015 nu avea calitatea de administrator al societății, deci nu putea emite și semna niciun
act în numele și pe seama societății, situație față de care decizia nr. 2/08.01.2015 este lovită de nulitate absolută. Astfel, prin hotărârea A.G.A. din data de 27.08.2014 au fost revocați cei doi administratori ai S.C. P. S. S.R.L., respectiv V. G. și B. D. și a fost numit D. M. în funcția de administrator; această hotărâre a fost contestată sub aspectul legalității, făcând obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, iar prin sentința civilă nr. 2127/19.11.2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ s-a dispus suspendarea executării hotărârii A. din data de 27 august 2014 emisă de ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ .
Prin sentința civilă nr. 521/01.04.2015, Tribunalului Tulcea a respins contestația ca nefondată, apreciind că decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 16/2011 este temeinică și legală.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 2/08.01.2015, S.C. P. S. S.R.L. Murighiol, județul Tulcea a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 16/18.08.2011 al contestatorului conform art. 55 lit. b) din Codul muncii bazându-se pe cererea înregistrată sub nr. 7/07.01.2015, prin care contestatorul a solicitat încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților începând cu data de 08.01.2015.
Prima instanță a mai reținut că art. 55 lit. l b) din Codul muncii prevede în mod expres că atât salariatul cât și unitatea angajatoare trebuie să-și dea acordul cu privire la încetarea contractului individual de muncă, prin acest acord înțelegându-se acea condiție esențială, de fond și generală care constă în hotărârea ambelor părți de încetare a raporturilor de muncă manifestată în exterior.
Tribunalul a mai observat că S. D. nu a făcut dovada că a avut consimțământul viciat prin dol la data formulării și semnării cererii înregistrate sub nr. 7/07.01.2015 de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părților, iar soluția din dosarul nr._ al Tribunalul Tulcea nu este definitivă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul S. D., prin care a criticat hotărârea primei instanțe instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând rejudecarea cauzei și anularea deciziei nr. 2/08.01.2015 cu reintegrarea în funcția avută anterior și obligarea angajatorului la plata salariilor indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost emisă decizia contestată.
În motivarea căii de atac, reclamantul a arătat că tot timpul a crezut, așa cum i s-a spus, că semnează un acord de confidențialitate, lucru pe care l-a apreciat ca fiind real mai relațiile tensionate dintre cei doi asociați, iar în această situație nu a fost doar reclamantul ci și alți salariați; în realitate, nu a existat nici intenția și nici dorința sa de a pune capăt acestui contract de muncă, neavând o altă sursă de venit sau un alt loc de muncă, iar persoana care a dispus încetarea contractului nu mai avea calitatea de administrator al societății, deci nu putea emite și semna niciun act în numele și pe seama societății.
În dezvoltarea acestei critici, s-a mai arătat că efectele hotărârii A.G.A. din data de 27.08.2014 prin care a fost numit în funcția de administrator dl D. M. au fost suspendate prin sentința civilă nr. 2127/19.11.2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, astfel că de la data de 19.11.2014, D. M. nu mai avea calitatea de administrator și nu mai putea dispune încetarea contractului de muncă, chiar și prin acordul părților căci nu are nicio relevanță dacă sentința civilă nr. 2107/2014 nu era definitivă la data emiterii deciziei contestate, așa cum a susținut instanța de fond, relevanță având faptul că era executorie de la acea dată.
Recurenta a precizat că existând dubii cu privire la acordul de voință, pentru că o cerere tipizată a angajatorului ridică semne de întrebare cu privire intenția clară a celeilalte părți, prima instanță avea obligația - și în virtutea rolului activ - de a verifica existența manifestării neîndoielnice a reclamantului de a înceta raportul de muncă; este adevărat că dolul trebuie probat de cel ce îl invocă, însă în litigiile de muncă sarcina probei revine în mod expres angajatorului, angajator care nu a formulat nicio întâmpinare și nu a propus nicio probă, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a celor susținute de mine.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor invocate de reclamant, curtea constată că apelul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 16/18.08.2011 la ., numitul S. D. a fost angajat în funcția de muncitor necalificat pe o perioadă nedeterminată; printr-o cerere înregistrată la intimată sub nr. 07/07.01.2015, apelantul a solicitat încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 08.01.2015.
Această solicitare a fost completată de reclamant pe un formular tipizat având anumite spații goale în care acesta a adăugat numele, funcția ocupată și data de la care solicită încetarea raportului de muncă, apoi inserând data cererii și semnătura sa olografă.
După înregistrare, în data de 07.01 2015, administratorul a pus pe cerere rezoluția „de acord”, astfel încât la data de 08.02.2015 s-a emis decizia nr.2/2015, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al lui S. D., având în vedere disp. art.55 lit. b Codul Muncii.
Conform acestui text, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea; legea nu prevede nicio condiție principală valabilă exprimării acestui acord al părților, astfel că - pur pentru considerente de ușurarea probațiunii - acest consimțământ ar trebui exprimat în scris, deși, în principal, simpla manifestare de voință ar fi nu numai necesară dar și suficientă pentru ca acest act civil să ia naștere din punct de vedere al formei sale.
Cu privire la condițiile de valabilitate ale acestui consimțământ - să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimată cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de un viciu de consimțământ -, apelantul invocă numai nevalabilitatea ultimei, din perspectiva faptului că acordul său a fost survenit în urma unui dol al reprezentantului intimatei.
Ca viciu de consimțământ, dolul constă în inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene pentru a o determina să încheie un act juridic, fiind o eroare provocată. Structura dolului cuprinde doi constituenți: elementul obiectiv (material) constând în utilizarea de mijloace viclene pentru a produce eroarea și elementul subiectiv (intențional) constând în intenția de a determina greșeala celeilalte părți.
Încă de la introducerea acțiunii, reclamantul a pretins că acordul lui a fost obținut prin dol însă nu a indicat niciunul dintre constituenții ce alcătuiesc acest viciu de consimțământ: care au fost mașinațiunile, manoperele dolosive folosite pentru a fi înșelat, cine ar fi exercitat aceste șiretenii asupra lui (pentru decelarea elementului subiectiv) și, cel mai important, care ar fi fost aspectul asupra căruia ar fi căzut falsa reprezentare.
Din această ultimă perspectivă a erorii provocate, trebuie subliniat că cererea înregistrată sub nr. 7 la 07.01.2015, vizează un unic aspect: solicitarea de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părților, astfel încât această parte a acordului de stingere a raportului de muncă este singura asupra căreia apelantul putea fi păcălit (în condițiile în care celălalt aspect - data încetării contractului - nu este contestat).
Dar, tocmai această latură elementară a cererii face imposibilă existența dolului în condițiile în care tipizatul parțial (împrejurarea că cererea avea fragmente pretipărite nu afectează, prin ea însăși, valabilitatea voinței semnatarului) a fost completat, în aspectele sale esențiale, cu scrisul olograf al reclamantului: nume, funcție, data încetării sancțiunii, data redactării și semnătura salariatului.
În aceste condiții, simpla afirmație a contestatorului nu putea conduce la constatarea vicierii consimțământului, iar declarația martorului propus în apel nu putea fi pertinentă în condițiile în care reclamantul nu a precizat în ce au constat manoperele dolosive, ci doar că au fost puși să semneze (împrejurare neadevărată pentru că reclamantul a completat mai multe rubrici ale cererii decât semnătura) cu îndemnul „că așa este mai bine” aspect care, sub nicio formă nu poate reprezenta elementul material al dolului, nici măcar pentru o persoană cu grad de educație mai scăzut față de prevederea expresă a cererii că se solicită „încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților” foarte clară pentru oricine.
În privința celui de al doilea aspect al contestației și apelului (mult mai consistent și motivat) referitor la nevalabilitatea acordului consemnat în cererea înregistrată sub nr.7/07.01.2015 din perspectiva lipsei calității de reprezentant al unității unde reclamantul era salariat, Curtea apreciază că această problemă este fără relevanță atât timp cât însăși angajatorul nu a invocat această problemă.
Astfel, este evident că persoana juridică - spre diferență de individul uman -, nu poate avea o voință proprie, motiv pentru care este consacrată legislativ soluția considerării voinței unei persoane (sau colectiv de persoane) ca fiind voința însăși a subiectului colectiv de drept civil. Astfel s-a ajuns să se afirme că persoana juridică dobândește și exercită drepturi și își asumă obligații prin încheierea de acte civile de către organele lor.
Nesocotirea regulilor privind capacitatea de exercițiu a persoanei juridice (sub aspectul invocat de reclamant –încheierea actului de către o persoană care nu avea calitatea de organ al subiectului colectiv de drept) este sancționabilă cu nulitatea (pentru că afectează o condiție de fond a actului juridic – capacitatea), dar această nulitate virtuală nu poate fi decât relativă, pentru că în joc nu sunt decât interesele persoanei juridice.
Calificarea acestei nulități ca fiind relativă, atrage aplicabilitatea întregului regim juridic al acestei cauze de ineficacitate a actului juridic dintre care cea mai importantă regulă aici este posibilitatea invocării ei doar de către persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului.
Aceasta înseamnă că numai angajatorul poate pretinde nelegalitatea acordului și a deciziei de concediere aparent emise de către o persoană care nu avea puteri de reprezentare iar nu și salariatul concediat, astfel încât finalizarea dosarului nr._ nu poate avea înrâurire asupra valabilității acordului și deciziei de concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de reclamantul S. D., cu domiciliul în loc. P., ., împotriva sentinței civile nr. 521/01.04.2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ având ca obiect decizie de concediere, în contradictoriu cu intimata S.C. P. S. S.R.L., cu sediul în loc. S., ., jud. Tulcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.09.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I. B. G. L.
Grefier,
G. C.
jud. fond.L.D.P.
red.dec.apel jud. G.L. 10.12.2015
ex-4-
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 561/2015.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 421/2015. Curtea... → |
|---|
