Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 398/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 398/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 398/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.398/CM
Ședința publică din data de 15 Septembrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - J. Z.
Judecător – M. S.-S.
Grefier - M. G.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă S.C. I. INTERNAȚIONAL S.R.L., cu sediul în municipiul Tulcea, ., nr.6, județul Tulcea - împotriva sentinței civile nr.2324 din 17.12.2014, pronunțate de Tribunalul Tulcea-Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. (C.) G., domiciliată în municipiul Tulcea, ., ., ., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata reclamantă R. G., avocat D. I. în bata delegației de substituire nr. 51/14.09.2015 pe care o depune la dosar, eliberată de avocatul titular, L. C. (fila 24 dosar apel, împuternicire avocațială).
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.155 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței părțile, obiectul litigiului, stadiul procesual și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, precum și faptul că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 270 din Codul Muncii, iar apelanta pârâtă a solicitat judecata apelului și în lipsă conform art. 441 al.1 pc.2 C.pr.civ.. Totodată arată că intimata reclamantă a depus întâmpinare și atașate înscrisuri în susținere; a fost comunicată către apelanta pârâtă la data de 30.07.2015 – fila 32 dosar apel), după care:
Întrebat fiind dacă mai are alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, apărătorul intimatei reclamante R. G. arată că nu mai are alte probe și depune dovada cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat – chitanțele . nr. 163/27.07.2015, . nr. 165/11.09.2015), solicitând cuvântul asupra apelului.
Curtea, reținând că nu mai sunt alte cererii de formulat sau alte incidente de soluționat, în conformitate cu art.392 C.pr.civ. constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Apărătorul intimatei reclamante R. G., având cuvântul solicită respingerea apelului formulat de pârâtă ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței Tribunalului Tulcea, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dovedite.
Învederează că, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că, intimata reclamantă a fost angajata societății apelante, așa cum figurează în ștatele de plată, în perioada octombrie 2011 – septembrie 2012. Tot în mod corect, instanța de fond, raportat la probele administrate respectiv, raportul de expertiză efectuat în cauză, a reținut faptul că la societatea apelantă plata drepturilor salariale era făcută pentru salariați prin card bancar, sumele virate în bancă pentru plata salariilor fiind însoțite și de o listă cuprinzând numele salariaților cărora li se virau banii pe cardul bancar, însă numele intimatei reclamante nu figurează în aceste listele.
Pe de o parte prin motivele de apel se susține că intimata reclamantă ar fi sustras toate documentele contabile care priveau încasarea salariului lunar de către aceasta, întrucât ar fi fost salariata care întocmea documentele și care ținea evidența contabilă.
Se solicită a se reține de către instanța de apel că toate aceste susțineri sunt nedovedite întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, intimata reclamantă nu avea atribuții de întocmire a documentelor necesare plății salariilor și nici nu ținea evidența contabilă a societății. Singura atribuție pe care o avea intimata reclamantă în cadrul societății era aceea de a întocmi o documentație primară în legătură cu stocul și aprovizionarea din unitatea Fast Food aparținând societății apelante. Mai mult decât atât acest lucru a fost confirmat și prin decizia Curții de Apel C. prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului adițional la contractul individual de muncă, prin care a fost schimbată funcția deținută de intimata reclamantă din „agent de vânzări” în „contabil primar”, întrucât aceasta nu avea pregătirea profesională superioară necesară ocupării acestei funcții. Prin urmare în nici un caz, intimata reclamantă nu s-a ocupat de întocmirea documentației necesare plății salariilor către salariații societății. Mai mult decât atât, în data de 8.11.2012 între intimata reclamantă și societatea apelantă, a fost încheiat un Procesul verbal de predare – primire gestiune, conform căruia intimata a predat toți banii și toate documentele gestiunii. În situația în care, în „gestiunea” intimatei reclamante ar fi existat nereguli, este evident că această situație ar fi fost menționată în procesul verbal de predare – primire și sancționată de către societatea apelantă.
Pe de altă parte în motivele de apel, se mai susține de către apelanta pârâtă că la finalul fiecărui an din balanța efectuată de serviciul contabilitate externalizat reiese că nu exista un sold de salariu neridicat, acest sold fiind zero.
Învederează că în fața instanței de fond a fost administrată proba cu expertiză contabilă, din raportul de expertiză rezultând că între cuantumul restului de plată din ștatele colective de salarii și sumele virate în bancă de către societate există o diferență de bani în casieria societății care este înscrisă în registrul de casă la rubrica „plăți”, însă nu există documente justificative care să ateste plata efectivă a acestor sume. Prin urmare, acest motiv de apel nu poate fi reținut de către instanța de apel.
Având în vedere cele susținute, solicită respingerea apelului formulat de pârâtă ca nefondat și obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.
Curtea, în considerarea art.394 Cod de procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA
Deliberând asupra apelului formulat de pârâta ., constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 2324/17.12.2014, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată la 3.06.2013 de reclamanta R. G. în contradictoriu cu pârâta . și a dispus obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 8.976 lei, cu titlu de drepturi salariale cuvenite și neîncasate, aferente perioadei octombrie 2011-31 septembrie 2012, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, la data efectivă a plății, precum și a sumei de 2.400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Între părți s-au stabilit raporturi de muncă în baza contractului individual de muncă nr. 36/06.10.2010, încheiat pe perioada determinată 06.10._11, reclamanta având meseria de muncitor necalificat.
Prin actul adițional nr. 35/10.01.2011, a fost schimbată durata contractului individual de muncă mai sus-menționat din „determinată” în „nedeterminată” începând cu data de 06.01.2011.
De asemenea, contractul individual de muncă nr. 36/06.10.2010 a mai fost modificat prin actele adiționale nr. 07/01.08.2011, nr. 6/01.08.2011, nr. 34/03.01.2012.
Astfel, prin actul adițional nr. 6/01.08.2011 a fost modificat contractul individual de muncă al reclamantei, în sensul că, a fost modificată funcția/meseria acesteia din „muncitor necalificat” în „agent vânzări” și salariul de bază al acesteia de la 670 lei/lună, la 1000 lei/lună, începând cu data de 01.08.2011.
Prin actul adițional nr. 34/03.01.2011 a fost modificat din nou contractul individual de muncă al reclamantei, schimbându-i-se funcția/meseria din „agent vânzări”, în „contabil primar –_” și modificându-i-se salariul de bază de la 1000 lei/lună la 1500 lei/lună, începând cu data de 03.01.2012.
Analizând foile colective de prezență aflate la dosarul cauzei, instanța a observat că reclamanta a fost pontată în perioada 6 octombrie 2011-31 septembrie 2012 zilnic, cu 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, respectiv de luni până vineri.
De asemenea, s-a observat că, în perioada sus-menționată reclamanta a beneficiat de 9 zile de concediu de odihnă, respectiv în luna decembrie 2011 și de 15 zile de concediu medical, respectiv în luna mai 2012.
Totodată, s-a reținut că reclamanta figurează, în calitate de angajată a pârâtei în statele de plată aferente perioadei octombrie 2011-septembrie 2012, cu salariul stabilit prin sus-menționatele acte adiționale, respectiv cu 1.000 lei/lună pentru perioada octombrie-decembrie 2011 și cu salariul de 1.500 lei/lună în perioada ianuarie-septembrie 2012, state de plată ce nu poartă însă și semnătura reclamantei de primire efectivă a drepturilor salariale.
Analizând extrasele de cont aflate la dosar, s-a constatat că, la societatea pârâtă plata salariilor era făcută pentru salariați prin card bancar, drepturile salariale cuvenite fiind virate în bancă lunar, pentru alimentarea cardurilor.
Așa cum s-a reținut și în raportul de expertiză efectuat în cauză, respectivele sume virate în bancă pentru plata salariilor, erau însoțite și de o listă cuprinzând numele salariaților cărora li se virează bani pe card bancar, însă, în lista cu salariații cărora li se virează salariul pe card bancar nu figurează și numele reclamantei.
Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, cuantumul restului de plată din statele colective de salarii era mai mare decât sumele virate în bancă, rămânând astfel o diferență de bani în casieria societății care este înscrisă în registrul de casă la rubrica „plăți” fără a exista însă documente justificative, care să ateste plata efectivă a acestor sume.
Or, conform prevederilor art. 40 din Decretul nr. 209/1976, „Evidența încasărilor și plăților în numerar se ține cu ajutorul registrului de casă, care se întocmește de către casier pe baza documentelor justificative”. De asemenea, conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, „Orice operațiune economico-financiară efectuată, se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.
Însă, așa după cum s-a reținut și în expertiză, registrele de casă puse la dispoziția expertului de către societate, nu aveau semnătura persoanei care le-a întocmit și nici pe cea a reprezentantului compartimentului financiar, contabilul sau a reprezentantului societății.
Instanța a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 21.11.2013, înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr._, pârâta a solicitat constatarea nulității absolute a actelor adiționale nr. 6/2011 și nr. 34/2012 la Contractul individual de muncă nr. 36/06.10.2010.
Prin sentința civilă nr. 2377/10 aprilie 2013, Tribunalul Tulcea a respins ca nefondată acțiunea formulată de pârâta. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta. Prin Decizia civilă nr. 884/CM, Curtea de Apel C. a admis recursul, modificând sentința recurată în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea și a constatat nulitatea absolută a actului adițional nr. 34 din 2012, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.
Or, în condițiile în care s-a constatat nulitatea absolută a actului adițional nr. 34/03.01.2012, prin care se modificase salariul de bază al reclamantei, de la 1.000 lei /lună, la 1.500 lei începând cu data de 03.01.2012, instanța a reținut că salariul cuvenit și neachitat reclamatei, pentru perioada octombrie 2011-31 septembrie 2012, este în cuantum de 757 lei/lună (respectiv un salariu de încadrare de 1.000 lei/lună, așa cum a fost acesta stabilit prin actul adițional nr. 6/01.08.2011 la contractul individual de muncă nr._/12.10. 2010.
În consecință, cuantumul drepturilor salariale cuvenite și neachitate reclamantei pentru perioada octombrie 2011-31 septembrie 2012, este de 8.976 lei și nu în cuantum de 12.171 lei, cum a fost stabilit prin raportul de expertiză, în care pentru perioada octombrie-decembrie 2011, s-a avut în vedere un salariu lunar de 757 lei, iar pentru perioada ianuarie-septembrie un salariu lunar de 1.094 lei, stabilit prin actul adițional nr. 34/03.01.2012, constatat ca fiind nul de Curtea de Apel C..
Așa fiind, instanța a admis acțiunea în parte, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.976 lei, cu titlu de drepturi salariale cuvenite și neîncasate, aferente perioadei octombrie 2011-31 septembrie 2012, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, la data efectivă a plății.
Având în vedere că în cauză reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată, respectiv 1.400 lei c/val. onorariu expert și 1.000 lei c/val. onorariu avocat, instanța, dând eficiență prevederilor art. 453 din Noul Cod de Procedură Civilă, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta ., solicitând schimbarea în tot a acesteia și respingerea acțiunii.
În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a arătat că intimata a sustras toate documentele contabile care priveau încasarea salariului lunar, aceasta fiind chiar salariata care întocmea documentele și ținea evidența contabilă. Prima instanță nu a verificat că la finalul fiecărui an din balanța efectuată de serviciul externalizat de contabilitate care o deservea pe apelantă reiese că nu exista un sold de salariu neridicat. Din actele contabile rezultă că la data predării casieriei rezultă că intimata nu a avut bani în plus din salarii neridicate. Cât timp a lucrat la apelantă, intimata nu a pretins niciodată că nu ar fi primit salariul.
2. Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că susținerile apelantei privind sustragerea documentelor de către aceasta nu sunt dovedite, iar intimata nu se ocupa de întocmirea documentelor necesare plății salariilor. Faptul că în balanța întocmită la finalul fiecărui an soldul de salariu este zero nu prezintă relevanță în condițiile în care diferența de bani în casieria societății a fost înscrisă în registrul de casă la rubrica „plăți” fără a exista documente justificative care să ateste plata efectivă a acestor sume.
3. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și au fost depuse la dosar o decizie a apelantei din 8.03.2011, adeverința nr. 41/21.03.2012 și procesul-verbal de predare-primire a gestiunii din 8.11.2012.
III. Analiza apelului:
Atât din raportul de expertiză, cât și implicit din susținerile apelantei rezultă că aceasta nu a fost în măsură să prezinte documente justificative referitoare la plata salariilor intimatei, pe baza cărora s-au făcut înregistrările în registrul de casă.
Potrivit unei precizări a apelantei depusă la 4.02.2014 la prima instanță, registrul de casă era „întocmit de către firma de contabilitate”, deci nu se pune problema ca înregistrările în acest registru să fi fost făcute de către intimată. Cuprinsul registrelor contabile nu face dovadă decât împotriva celui care le ține, nu și în favoarea lui, potrivit art. 1184 C. civ. vechi, în vigoare la data faptelor (soluție păstrată prin art. 280 alin. 2 C. proc. civ.).
Astfel, înregistrările din registrul de casă și cele din documentele centralizatoare, precum balanța de verificare, nu fac dovada plății salariului, întrucât ele nu puteau fi făcute valabil decât în baza unor documente justificative, cum ar fi în speță state de plată sau extrase de cont bancar.
Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că plata salariilor se făcea pentru majoritatea salariaților prin virament bancar, nu însă și în cazul intimatei, precum și că restul de plată din statele colective de salarii era mai mare decât sumele virate prin bancă, rămânând o diferență de plată prin casierie, care a fost înscrisă în registrul de casă la rubrica „plăți” fără să existe documente justificative.
Astfel, apelanta nu a fost în măsură să dovedească decât că a înregistrat plata drepturilor salariale ale intimatei, nu însă și efectuarea plăților, datorită lipsei documentelor justificative.
Sarcina probei referitoare la presupusa sustragere de către intimată a documentelor din care rezulta plata salariului către aceasta revine, în aplicarea în egală măsură a art. 249 C. proc. civ. și a art. 272 C. Mc., apelantei (atât ca persoană care face o susținere, cât și ca angajator), care însă nu a fost în măsură să-și dovedească susținerile sub acest aspect. Prin urmare, aceste susțineri nu pot fi reținute.
Faptul că intimata nu s-ar fi plâns de neplata salariului, invocat de apelantă, nu poate face dovada plății drepturilor salariale, câtă vreme legea permite sesizarea instanței de judecată în cadrul termenului de prescripție extinctivă de 3 ani, iar exercitarea efectivă a acestui drept nu poate fi condiționată de efectuarea unor demersuri prealabile față de angajator. Dacă s-ar admite existența unei prezumții judiciare în sensul arătat de apelantă s-ar ajunge la negarea accesului la justiție al intimatei pentru neefectuarea unor demersuri administrative în fața angajatorului, deși legea nu prevede o procedură prealabilă sesizării instanței.
Constatând astfel că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.
În baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ., în raport cu soluția de respingere a apelului, curtea va obliga apelanta să plătească pârâtei suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. I. INTERNAȚIONAL S.R.L., cu sediul în municipiul Tulcea, ., nr.6, județul Tulcea - împotriva sentinței civile nr.2324 din 17.12.2014, pronunțate de Tribunalul Tulcea-Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. (C.) G., domiciliată în municipiul Tulcea, ., ., ., ca nefondat.
Obligă apelantul la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
jud. fond – Ș.R.
Red.dec.- jud. M.S.S./08.10.2015
Emis 2 comunicări/13.10.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 443/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 444/2015.... → |
|---|
