Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 444/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 444/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 444/2015
Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
Ședința publică din data de 30.09.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător D. P.
Grefier C. D.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul reclamant B. B. D., cu domiciliul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 491 din 06 martie 2015 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: S. C. CĂLĂTORI SA- cu sediul în București, .. 38, sector 1 și S. DE T. FEROVIAR DE CALATORIE CONSTANTA- cu sediul în C., ., b l. C5, județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal efectuat în ședință publică s-a prezentat pentru intimata pârâtă S. De T. Feroviar De Cătăori Constanta– consilier juridic M. G., în baza delegației depuse la dosar, lipsind apelantul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 157 și urm.NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a evidențiat părțile aflate în litigiu judiciar, obiectul cauzei și mențiunile privind modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. Totodată s-a învederat faptul că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Fiind întrebat reprezentantul intimatei pârâte precizează că nu mai are alte cereri, excepții de formulat sau probe de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere susținerile reprezentantului intimatei pârâte, potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri, excepții de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul, reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. Precizează că reclamantul dorește obligarea Societății Naționale de T. Feroviar de Călători „C. Călători”S.A. la plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut stabilit potrivit HC 23/2013 și HG 871/2013 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada ianuarie 2013 – până la zi. În ceea ce privește obligativitatea societății intimate de a respecta prevederile menționate anterior arată că reclamantul a primit salarii mai mari decât salariul minim pe economie, așa cum rezultă din actele adiționale la contractele individuale de muncă. Precizează că ceea ce-și dorește reclamantul pentru perioada ianuarie 2013- martie 2014 este o modificare a salariului prin utilizarea formulei de calcul prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate dar cu salariul de bază brut la nivelul salariului minim brut pe țară.
Susține de asemenea reprezentantul intimatei pârâte Societatea Națională de T. Feroviar de Călători „C. Călători”S.A. că în Anexa nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2012-2014 este precizat în mod clar faptul că „salariul minim de bază brut în cadrul S. „C. Călători” SA este superior nivelului salariului de bază minim brut pe țară. În concluzie solicită respingerea apelului reclamantului, menținerea hotărârii primei instanțe, de respingere a acțiunii ca nefondată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la 04.11.2014 pe rolul Tribunalului Constanta, sub nr._, reclamantul B. B. D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele S. C. Calatori SA și S. Constanta, să se dispună obligarea pârâtelor la calculul și plata diferențelor de salariu, rezultate din aplicarea corectă a bazei de calcul a salariului, repsectiv prin aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată 750 lei conform art.1 din HG nr.23/2013 și drepturile salariale efectiv primite în perioada anului 2013 fără respectarea salariului minim garantat în plată, ci avându-se în vedere salariul minim brut prevăzut în CCM la nivel de unitate de 600 lei, sume actualizate cu rata inflației, dobânda legală în cuatumul prevăzut de OG 13/2011. Drepturile au fost solicitate pentru perioada ianuarie 2013 până la data formulării acțiunii.
În motivare a arătat reclamantul că este salariat al pârâtei și în anii 2011-2013 au fost încheiate contracte colective în care art.2 alin.4 și 6 se prevedea „Dacă o prevedere a prezentului contract colectiv de muncă va fi în contradicție cu prevederile unui act normativ apărut ulterior semnării contractului, acesta se va modifica în conformitate cu legislația.
În situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale favorabile, ele vor face parte de drept din contract, în condițiile prevăzute de acestea…”
Prin hotărâri de guvern legiuitorul a stabilit regelementări mai favorabile privind salariul minim garantat în plată pentru perioada 2011-2013 și anume 670 lei pentru 2011, 700 lei pentru 2012, 750 lei de la 1.02.2013 și 800 de lei de la 1.07.2013 valori ce ar fi trebuit să constituie clasa de salarizare 1 de la care urma să se stabilească salariul de bază de încadrare pentru fiecare salariat.
Prin întâmpinare, pârâta S. C. CALATORI SA a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivând că reclamantul a primit un salariu mult mai mare decât salariul minim pe economie și că societatea a negociat CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014 în functie de situatia economică concretă a societății la acel moment, fără a fi nevoită să respecte clauze ale unor contracte superioare, deoarece nu mai existau.
Prin sentința civilă nr.491 din 6 martie 2015 Tribunalul C. a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul pretinde achitarea unor drepturi salariale calculate potrivit algoritmului de calcul stabilit prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate, dar cu reținerea bazei de calcul ca fiind salariul de bază minim brut pe țară prevazut de HG 1193/2010 si HG 1225/2011.
Contractul colectiv de munca unic la nivelul ramurii transporturi și-a încetat valabilitatea prin ajungere la termen la data de 31.12.2010 astfel că, în perioada 2011-2013, în cadrul societatii pârâte, au fost aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivelul Companiei C. SA, care și-au încetat valabilitatea la 23.04.2012.
S-a mai arătat că, potrivit dispozitiilor din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, salariul de baza brut al reclamantilor s-a calculat prin încadrarea mai întîi a acestora în clasa de salarizare și că, ulterior, având în vedere coeficientul de ierarhizare stabilit pentru clasele de salarizare, conform anexei 1, și cuantumul stabilit pentru o clasa de salarizare de 600 lei, pârâta, folosind algoritmul de calcul: salariul de baza brut ═ coeficientul de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare X valoarea clasei de salarizare, a stabilit pentru reclamantă salariul de baza brut ( 600 X clasa de salarizare ).
Reclamantul a pretins că salariul său de baza brut trebuia calculat prin utilizarea salariului minim brut pe țară, garantat în plată, stabilit prin HG nr. 1193/201, 1225/2011 și nr. 23/2013.
Prin art. 1 din H.G. 1193/2010, art. 1 din H.G. 1225/2011 si art. 1 din H.G. 23/2013 s-a reglementat salariul minim brut pe țară garantat in plată începând cu 01.01.2011, ca fiind de 670 lei, respectiv de 700 lei din data de 01.01.2012 si 750 lei din data de 01.02.2013.
A stabilit instanța că interpretarea referitoare la modalitatea de stabilire a salariului de baza este contrară scopului urmărit prin instituirea pe cale legală a unui salariu minim brut pe țara, garantat în plată.
Astfel, a reținut că prin chiar art. 2 din H.G. 1193/2010, H.G. 1225/2011 si H.G. 23/2013 s-a prevazut că nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Prin urmare, ceea ce s-a interzis a fost plata efectivă a unui salariu de bază inferior celui stabilit ca indicator de referință prin actele normative menționate, orice eventuală verificare a respectării acestui minim impus prin lege urmând a fi raportată la salariul concret de încadrare stabilit prin contract individual de muncă.
Din cele expuse, instanța a constatat că prin aplicarea dispozitiilor prevazute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate referitoare la stabilirea salariilor de baza ale muncitorilor calificați, s-au acordat salarii de baza brute mai mari decât cele care rezultă din HG nr. 1193/201, 1225/2011 și nr. 23/2013 (700 lei, 750 lei sau 800 lei ).
S-a mai arătat că ceea ce se solicită prin acțiune este o modificare a algoritmului de calcul a salariului prin utilizarea formulei de calcul prevazute de contractul colectiv de munca la nivel de unitate, dar cu unul din elementele de calcul - salariul de baza brut la nivelul salariului minim brut pe tara.
Se vrea astfel obținerea unei formule de calcul care constă în: salariul de baza brut ═ salariului minim brut pe țară ( 700 lei, 750 lei sau 800 lei) X coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare, deci combinarea dispozițiilor care reglementeaza aceași instituție, cea a salarizarii, din două acte diferite – contract colectiv de munca la nivel de unitate si Hotarârile de Guvern ce stabilesc salariul minim brut pe țara.
S-a arătat că potrivit art 229 alin 4 C.muncii „Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea părților” și că potrivit art 30 din Legea 130/1996 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forța obligatorie a contractului colectiv de muncă pentru părțile semnatare, contract care se impune întocmai ca și legea.
Executarea vizată de art. 30 presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractului, respectarea drepturilor si obligațiilor asumate de părți.
Totodată, art 41 alin 5 din Constitutie garantează caracterul obligatoriu al conventiilor colective între părți.
S-a conchis că interpretarea în sensul obținerii unei formule de calcul prin luarea unor elemente de calcul dintr-un act normativ -HG- si alte elemente din contractul colectiv de muncă (de unitate) in scopul obținerii unui rezultat favorabil este eronată pentru că o regulă de bază în interpretarea și aplicarea legii constituie interdicția creării pe cale juridiciară a unei noi legi ( lex tertia) prin combinarea unor dispoziții mai favorabile din mai multe legi.
În măsura în care în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar fi existat o lacună în modul de stabilire a salariului de baza brut al salariaților calificați, atunci această lacună ar fi putut fi acoperită cu dispoziții din acte normative (hotărâri de guvern sau legi ) mai favorabile.
În aceste împrejurări, instanța a reținut că nu se poate aprecia asupra încălcarii salariului de bază minim brut pe țară, câtă vreme reclamantului nu i-au fost plătite salarii mai mici decât cele stabilite prin actele normative aplicabile în perioada de referință.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. B. D. care a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru că, în calitatea sa de salariat al pârâtelor, în funcția de inspector de specialitate II, încasează un salariu lunar stabilit prin actul adițional la contractul individual de muncă de 1522 lei, corespunzător clasei de salarizare 32, fapt ce înseamnă că salariul său de bază a fost raportat la un salariu brut de 600 de lei față de faptul că, potrivit anexei 1 din contractul coleciv de muncă la nivel de unitate, coeficientul de ierarhizare aferent clasei de salarizare este de 2,536. Arată că formula corectă de calcul a salariului ce i se cuvine trebuie să fie raportată la salariul de bază minim garantat potrivit art.1 din HG nr.23/2013 (care stabilește acest salariu începând cu 01.02.2013 la 750 lei lunar și începând cu 01.07.2013 la 800 lei lunar) și potrivit art.1 din HG nr.871/2013 (care stabilește salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la 900 lei lunar) înmulțit cu indicele de salarizare corespunzător clasei de salarizare.
Examinând în condițiile art.479 alin.1 Cod procedură civilă stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele cererii de apel, Curtea constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul este salariatul pârâtei S. C. Călătiori SA – S. de T. Feroviar de Călători C., desemnată în calitate de angajator în actele adiționale la contractele individuale de muncă, depuse la dosarul de fond.
Potrivit contractelor colective de muncă aplicabile succesiv la nivelul angajatorului pârât, salariile se stabilesc în funcție de felul posturilor ocupate, cărora le corespunde câte o clasă de salarizare căreia îi este alocat un coeficient de ierarhizare. Astfel, salariul se calculează ca produs între coeficientul de salarizare specific postului ocupat de salariat (aferent clasei de salarizare care îi este aplicabilă) și suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare.
Această din urmă sumă a fost prevăzută, alături de diverșii coeficienți de ierarhizare, prin contractele colective de muncă aplicabile succesiv, astfel încât fiecărei clase de salarizare îi corespunde un nivel diferit al salariului brut, de asemenea prevăzut în contractele colective de muncă.
Potrivit art. 164 alin. 1 teza I și alin. 3 teza I Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din analiza acestor prevederi legale se reține că legiuitorul a impus angajatorilor plata, pentru programul normal de lucru, a unui salariu cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară, ceea ce presupune compararea salariului brut primit de salariat cu salariul minim brut pe țară.
Așadar, salariul minim brut pe țară nu este un element de calcul al salariului brut primit de salariații din economia națională, ci este doar un element de comparație cu acel salariu brut, care nu poate fi mai mic decât cel minim.
Nu există niciun temei pentru a considera că nivelul salariului minim brut pe țară s-ar compara, la nivel angajatorului pârât, cu suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare, în alte cazuri decât al acelor salariați care sunt încadrați la clasa 1 de salarizare, deci al căror salariu brut ar echivala cu acea sumă.
În cazul salariaților încadrați la alte clase de salarizare, al căror salariu brut este mai mare decât suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare datorită aplicării coeficientului de ierarhizare, ceea ce nu trebuie să fie mai mic decât salariul minim brut pe țară este salariul brut (rezultat din înmulțirea sumei corespunzătoare clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare specific postului ocupat), iar nu suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare.
HG nr.23/2013 și nr.871/2013 care au prevăzut succesiv nivelul salariului minim brut pe țară de 750 lei de la 1.02.2013 și 800 lei de la 1.07.2013, respectiv 900 de lei de la 01.01.2014 nu constituie reglementări mai favorabile în sensul art. 2 alin. 6 din contractele colective de muncă la nivel de unitate, câtă vreme salariul brut este cel puțin egal cu acest nivel, în perioada aplicabilă.
Aceste acte normative nu au modificat suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare, întrucât aceasta nu reprezintă în sistemul de salarizare practicat la nivelul angajatorului pârât decât un element de calcul al salariului brut, iar prin contractele colective de muncă nu s-a prevăzut raportarea sumei corespunzătoare clasei 1 de salarizare la salariul minim brut pe țară.
Potrivit actelor adiționale la contractele individuale de muncă ale apelantului depuse la dosarul de fond, acesta a fost încadrat în clasa de salarizare 2,536, alta decât clasa 1, cu un salariu de bază mai mare decât salariul minim brut pe țară, astfel încât nivelul minimal al salariului brut, a cărui garantare în plată a revenit angajatorului potrivit art. 164 alin. 3 C. Mc., coroborat cu cele două hotărâri ale guvernului, a fost respectat.
Constatând astfel că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelantul reclamant B. B. D., cu domiciliul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 491 din 06 martie 2015 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: S. C. CĂLĂTORI SA- cu sediul în București, .. 38, sector 1 și S. DE T. FEROVIAR DE CALATORIE CONSTANTA- cu sediul în C., ., b l. C5, județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30.09.2015.
Președinte, M. P. | Judecător, D. P. | |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: R.I. S.
red. dec. jud. DP 23.10.2015
5 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 398/2015.... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... → |
|---|
