Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 58/2016. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 58/2016 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 58/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 58/CM
Ședința publică din 2 februarie 2016
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Președinte – M. B.
Judecător – R. A.
Grefier – D. R.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta pârâtă ȘCOALA G. „I. B.”, cu sediul în Agigea, . sentinței civile nr. 1800 din 12 august 2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. L., G. G., D. F., Z. L., P. C., M. V., C. P., P. M., D. S., S. I., L. G., A. F., T. J. L., R. T., M. G., I. T., P. C., D. A., S. V., B. L., M. M. și B. D. reprezentați de S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C. cu sediul în C., . nr. 13, județ C., având ca obiect drepturi bănești (dobânzi legale).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar apelantul pârât a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, socotindu-se lămurită asupra cauzei și având în vedere că s-a solicitat judecata și în lipsă, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA :
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanții A. L., G. G., D. F., Z. L., P. C., M. V., C. P., P. M., D. S., S. I., L. G., A. F., T. J. L., R. T., M. G., I. T., P. C., D. A., S. V., B. L., M. M. și B. D. prin reprezentant S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C. au chemat în judecată pe pârâta Școala G. I. B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata către fiecare reclamant a daunelor-interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite irevocabil prin Sentința civilă nr. 754/19.04.2010 pronunțată de Tribunalul C., pe ultimii trei ani anterior introducerii cererii și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, motivat de faptul că se cer sume de bani pentru o perioadă care excede termenului de prescripție și excepția autorității de lucru judecat, întrucât drepturile solicitate au fost acordate prin sentința civilă anexată cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că nu există temei legal pentru obligarea sa la plata dobânzii legale aferente debitului stabilit prin hotărâre judecătorească, întrucât prin art.1 alin.3 din OUG 71/2009 se reglementează doar actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția autorității de lucru judecat ca nefondate .
Prin sentința civilă nr.1800 din 12 august 2015, Tribunalul C. a admis acțiunea formulată de reclamanți și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor datorate conform sentinței civile nr. 754/19.04.2010, pronunțată în dosarul nr._/118/2009 al Tribunalului C., începând cu 24.03.2012, până la data plății efective a sumelor menționate prin titlul executoriu.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În temeiul art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța a analizat cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat:
Potrivit art. 431 alin.1 C.proc.civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
În manifestarea sa de excepție procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente – obiect, părți, cauză – și corespunde unui efect negativ, de natură să împiedice formularea unei noi cereri de chemare în judecată prin care să se deducă judecății aspecte deja soluționate prin hotărâre judecătorească irevocabilă.Prin urmare, dacă se constată îndeplinirea acestei condiții, dreptul la acțiune este considerat în mod definitiv stins, iar judecata în cadrul celei de a doua cereri nu mai poate continua.
În cauza de față, nu se poate reține îndeplinirea condițiilor impuse de textul de lege enunțat anterior, întrucât în cadrul litigiului ce a format obiect al Dosarului nr._/118/2009-singurul ce s-a purtat anterior între aceleași părți, reclamanții nu au pretins și dobânda legală aferentă diferențelor de drepturi salariale rezultate din aplicarea Legii 221/2008.
Prin urmare, pentru aceste accesorii ale creanței principale, reclamanții au deschisă calea unei acțiuni în justiție separate, fără a le putea fi opusă autoritatea de lucru judecat.
Pentru aceste motive, excepția a fost respinsă ca nefondată.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune:
În susținerea acestei excepții, pârâta s-a limitat la a invoca nerespectarea termenului general de prescripție, raportând data înregistrării acțiunii la data nașterii drepturilor dobândite prin sentință civilă irevocabilă.
Prin cererea de față, reclamanții au solicitat însă acordarea dobânzilor legale calculate pe ultimii trei ani anteriori formulării acțiunii, astfel că au urmărit respectarea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut atât de art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, cât și de art. 2.517 N.C.civ., în privința prescripțiilor începute după . Legii 287/2009.
Totodată, fiind vorba despre despăgubiri rezultate din neexecutarea la timp a obligației de plată a unor drepturi salariale, chiar dacă această obligație a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, sunt incidente și dispozițiile art. 171 Codul muncii, prin care se stabilește același termen de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care drepturile respective erau datorate.
Odată stabilită deci aplicabilitatea termenului de prescripție de 3 ani, se impune a fi determinat și momentul de care acest termen a început să curgă.
Astfel, sub un prim aspect, este necesar a se face distincție între termenul de prescripție al dreptului la acțiune privind debitul principal, care în speță este în mod indiscutabil împlinit, fiind vorba despre drepturi salariale aferente perioadei 2008-2009 și termenul de prescripție al dreptului la acțiune pentru daunele-interese moratorii, care trebuie calculat de la data scadenței obligației de plată neexecutate, acesta fiind momentul de la care creditorului i-a fost cauzat prejudiciul ce se cere a fi reparat.
De altfel, noua reglementare legală în materie, reprezentată de dispozițiile art. 1535 N.C.civ., este expresă în a stabili dreptul creditorului la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, fără a trebui să facă dovada vreunui prejudiciu.
Pe de altă parte, în ce privește natura juridică a daunelor-interese moratorii, prevăzute de art. 1088 C.civ., doctrina și jurisprudența au fost constante în a sublinia caracterul acestora de prestații succesive, datorate periodic de către debitor, de la data scadenței și până la efectuarea integrală a plății.
Or, unul dintre principiile care guvernează regimul juridic al prescripției extinctive este cel al stingerii printr-o prescripție distinctă a dreptului la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă, astfel cum se prevede atât la art. 12 din Decretul nr. 167/1958, cât și la art. 2.503 alin.2 din N.C.civ.
Cum reclamanții au solicitat plata dobânzii legale, pentru perioada cuprinsă în interiorul termenului general de prescripție de 3 ani, excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată prin întâmpinare, a fost respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei:
Prin Sentința civilă nr. 754/19.04.2010 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._/118/2009 pârâta a fost obligată la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii 221/2008, precum și la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.10._09, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ.
Prin OUG 71/2009, astfel cum a fost aprobată prin Legea 230/2011, s-a prevăzut plata eșalonată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, perioada de executare a obligației de plată fiind 2012-2016.
Prin art. 14 din OG 17/2012, s-a prevăzut că plata neefectuată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2012, se va realiza în aceleași condiții cu cele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, ale cărei dispoziții se aplică în mod corespunzător.
În cadrul prezentei acțiuni, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului rezultat din executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită prin hotărârea judecătorească menționată, prin plata unor daune-interese moratorii egale cu dobânda legală calculată începând cu trei ani anteriori formulării acțiunii și până la executarea obligației de plată.
Procedând la soluționarea acestei cauze, instanța a reținut că problema de drept dedusă judecății a fost dezlegată prin Decizia în interesul legii nr. 2/17.02.2014, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Pentru a dispune în acest sens, instanța supremă a reținut îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre acestea.
S-a constatat astfel că prin executarea eșalonată a obligației de plată, creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de OUG 71/2009, prin reglementarea actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S., fiind implicit recunoscută existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată.
S-a subliniat de ÎCCJ că principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Fără a se contesta împrejurările care au justificat măsurile promovate prin OUG 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, s-a apreciat că acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, s-a reținut prin aceeași decizie că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece OUG 71/2009 nu reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Întrucât în temeiul art.517 alin.4 C.proc.civ. această decizie în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată, s-a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la plata dobânzii legale aferente debitului rămas neexecutat.
Referitor la termenul înăuntrul căruia se poate solicita plata dobânzii legale, se va avea în vedere și Decizia nr. 21/22.06.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosar nr._, la sesizarea Curții de Apel C., (nepublicată în Monitorul Oficial la data pronunțării prezentei sentințe), prin care s-a hotărât că în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani de la data introducerii acțiunii.
Pentru toate considerentele expuse, cererea reclamanților a fost admisă astfel cum a fost formulată, fiind obligată pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor datorate conform sentinței civile nr. 754/19.04.2010, pronunțată în dosarul nr._/118/2009 al Tribunalului C., începând cu 24.03.2012, până la data plății efective a sumelor menționate prin titlul executoriu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Școala G. „I. B.” Agigea, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Conform art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 71/2009 numai accesoriile vor fi plătite la suma principală, respectiv numai actualizarea sumelor datorate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Nu este prevăzut plata unei dobânzi legale în acest sens.
Având în vedere modalitatea de plată și termenele stabilite prin O.U.G. nr. 71/2009, neplata sau întârzierea plății drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești în favoarea personalului din sectorul bugetar nu presupune culpa unității de învățământ angajatoare, pentru a o putea sancționa prin obligarea la plata de daune - interese. De asemenea, rațiunea pentru care O.U.G. nr. 71/2009 a fost adoptată, a constat în posibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv redresarea nivelului deficitului bugetar, astfel cum rezultă din preambulul actului normativ.
În condițiile în care ar fi admisă cererea, unitatea pârâtă nu ar avea temei legal în baza căreia să facă aceste plăți.
Având în vedere că se solicită accesorii la sume câștigate în litigii ce s-au desfășurat sub incidența vechiului Cod civil, apreciază că și prezenta cauză se circumscrie judecății în baza vechiului Cod civil și nu a noului Cod civil.
Apelul este nefondat.
Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014) s-a stabilit că„în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Această decizie este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ceea ce înseamnă ca și Tribunalul Tulcea era obligat să țină seama de ea, nefiind în cazul unei hotărâri de speță.
Ca urmare, motivele invocate de apelantă cu privire la imposibilitatea acordării dobânzii legale pentru sumele datorate ce intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009 nu pot fi primite întrucât contravin celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Criticile formulate de apelantă nu fac nici o trimitere la aspectele reținute de Înalta Curte de Casație și Justițiecu atât mai mult cu cât prin decizia nr. 2 /2014 s-a dat o dezlegare completa tuturor problemelor legate de repararea integrala a prejudiciului, exigibilitatea creanței, suspendarea termenului de prescripție efectele Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009care nu reprezintă un caz fortuit menit să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului in executarea obligației. În ceea ce privește data plății, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență.
Așa cum rezultă din hotărârile atașate este vorba de creanțe certe și exigibile.
În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Potrivit art.1531 alin.1 din Codul civil, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.
În cauză, s-a solicitat acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației.
Fiind vorba de o obligație de a da, ce are ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației nefiind nevoie de vreo probă în acest sens.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 1535 din Noul Cod civil potrivit cu care: „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG 71/2009 poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
Prin urmare, în mod corect au fost înlăturate susținerile pârâtei cu privire la imposibilitatea acordării dobânzii legale pentru sumele datorate ce intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009 întrucât contravin celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de aspectele reținute mai sus, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a admis acțiunea astfel că, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă ȘCOALA G. „I. B.”, cu sediul în Agigea, . sentinței civile nr. 1800 din 12 august 2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. L., G. G., D. F., Z. L., P. C., M. V., C. P., P. M., D. S., S. I., L. G., A. F., T. J. L., R. T., M. G., I. T., P. C., D. A., S. V., B. L., M. M. și B. D. reprezentați de S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C. cu sediul în C., . nr. 13, județ C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2016.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: A.C.
Red.dec.jud.M.B.
18.02.2016/4 ex.
Emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 66/2016.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 23/2016.... → |
|---|
