Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 23/2016. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 23/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 23/CM
Ședința publică din 19 ianuarie 2016
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant C. V., domiciliat în C., . nr. 86, ., . civile nr. 1143 din 28 mai 2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimata pârâtă .., cu sediul în București, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul reclamant C. V., personal, lipsind intimata pârâtă ..
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Potrivit referatului întocmit în cauză de către grefierul de ședință se constată că la dosar s-a depus de apelantul reclamant C. V., cerere de repunere pe rol a litigiului și originalul adeverinței medicale nr._ din 26 octombrie 2015, prin care face dovada imposibilității prezentării la termenul de judecată din 27 octombrie 2015.
Instanța procedează la legitimarea apelantului reclamant C. V., care prezintă cartea de identitate . nr._ eliberat de S.P.C.L.E.P. C. la 12 decembrie 2011 și acordă cuvântul acestuia asupra cererii de repunere pe rol a cauzei.
Apelantul reclamant C. V. solicită admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei și reluarea dezbaterilor, întrucât motivele pentru care s-a dispus suspendarea nu mai subzistă.
Instanța deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 415 alin. 1 Cod procedură civilă, admite cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelantul reclamant C. V. și dispune reluarea judecării procesului.
Întrebată fiind, apelantul reclamant C. V. arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de declarația apelantului reclamant C. V., în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apelantul reclamant C. V., având cuvântul solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C..
Având în vedere dispozițiile art. 2512 alin. 2 Cod civil, consideră că, în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei 27 februarie 2009-25 noiembrie 2009.
La data de 09 februarie 2010 a formulat plângere penală împotriva S.C. S. 3B S.R.L. Oradea reprezentată de Babuș V. și Sallar Ș.. Plângerea a fost formulată la P. de pe lângă Judecătoria Oradea, care și-a declinat competența la P. de pe lângă Curtea de Apel Bihor. Această din urmă instituție a emis Ordonanța din 02 septembrie 2010, iar P. de pe lângă Judecătoria Oradea, Rezoluția din 13 februarie 2012.
Apreciază că, formularea plângerii penale a întrerupt cursul prescripției extinctive. Potrivit prevederilor art. 2541 cod civil începe să curgă din nou termenul de prescripție (02.09._12).
La solicitarea instanței, învederează că dispozițiile din Noul Cod civil pe care le-a invocat în cadrul cererii de apel se aplică și în cazul de față.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei C. la data de 16.05.2013 sub număr de dosar_ reclamantul C. V. a chemat în judecată pârâta S.C. S. 3b S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 6480 lei reprezentând drepturi bănești salariale neacordate în țară, aferente perioadei 27.02._09, respectiv suma de 2200 euro reprezentând drepturi salariale neacordate în străinătate, obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe privind activitatea desfășurată în cadrul societății în perioada 27.02._09 în vederea înscrierii în carnetul de muncă, obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei, cu titlu de despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a imposibilității de a se angaja deoarece în perioada 2009-2012 nu a fost în posesia carnetului de muncă, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat al societății pârâte. S-a deplasat în Germania unde pârâta avea un punct de lucru și unde a prestat activitatea de măcelar în perioada februarie – aprilie 2009 și în perioada 26.08-5.11.2009, după care a fost trimis în concediu fără plată. ITM Oradea nu a înscris în contractul de muncă perioada în care a prestat activitate, deoarece pârâta nu a trimis dovada necesară. După numeroase demersuri, la data de 15.09.2012 a primit carnetul de muncă, în care a constatat că nu s-au efectuat înscrierile cuvenite, ITM menționând suspendarea contractului de muncă pentru că nu s-a făcut dovada executării contractului de muncă de către pârâtă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 269 Codul muncii.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 9.10.2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C.. Prin sentința civilă nr._/9.10.2013, a fost admisă excepția invocată și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de 10.02.2013 sub număr de dosar_ 203.
La termenul de judecată din data de 28.04.2014, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. S. 3B S.R.L. București.
Prin sentința civilă nr. 1011/28.04.2014 a Tribunalului C., s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. S. 3B București și s-a respins cererea formulată de reclamant împotriva pârâtei ..R.L. București ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
În termen legal, reclamantul a formulat apel împotriva hotărârii menționate.
Prin decizia civilă nr. 1117/CM/17.02.2015 s-a admis apelul civil formulat de către reclamant, s-a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza la Tribunalul C. spre rejudecare.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de 30.03.2015 sub numărul_ .
La termenul de judecată din data de 18.05.2015, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 6480 lei reprezentând drepturi bănești salariale neacordate în țară, aferente perioadei 27.02._09, respectiv suma de 2200 euro reprezentând drepturi salariale neacordate în străinătate.
Pentru soluționarea cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1143 din 28 mai 2015 Tribunalul C. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei 27.02._09 și a respins cererea reclamantului C. V. privind obligarea pârâtei .. la plata drepturile salariale aferente perioadei 27.02._09, ca prescrisă. De asemenea a respins celelalte cereri ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Soluționând cu prioritate în baza art. 248 alin. 1 NCPC excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 6480 lei reprezentând drepturi bănești salariale neacordate în țară, aferente perioadei 27.02._09, respectiv suma de 2200 euro reprezentând drepturi salariale neacordate în străinătate, instanța a reținut că, potrivit art. 268 lit. c) Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum si în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit art. 159 alin. 1 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit art. 160 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin urmare, salariul constituie prețul muncii, care nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii.
În speță, pretențiile reclamantului au ca obiect pretenții care se încadrează cu evidență în sfera drepturilor salariale la care se referă art. 268 lit. c) Codul muncii, potrivit căruia este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani. Acest text legal constituie o dispoziție specială și derogatorie în raport cu cea de la lit. e), întrucât nu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, în schimb toate drepturile salariale sunt prevăzute, fie și generic, în contractul colectiv de muncă.
Astfel, instanța a constatat că reclamantul solicită drepturi salariale neacordate de către pârâtă în perioada 7.02._09 atât pentru munca prestată în țară cât și în străinătate.
Or, în raport cu data înregistrării cererii – 16.05.2013, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 lit. c Codul muncii, cu privire la drepturile salariale aferente perioadei 27.02._09. În consecință, instanța a respinge cererea având ca obiect plata drepturile salariale aferente perioadei 27.02._09, ca prescrisă.
Referitor la capătul de cerere privind eliberarea unei adeverințe privind activitatea desfășurată în cadrul societății pârâte în perioada 27.02._09, instanța a reținut că potrivit carnetului de muncă și adresei nr. 8502/8964/27.04.2015 (fila 14), începând cu data de 2.03.2009, contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat conform art. 52 lit. e coroborat cu art. 45, 46, 47 din Codul muncii.
În acest context, s-a constatat că solicitarea reclamantului privind emiterea unei adeverințe cu privire la activitatea prestată este neîntemeiată, în condițiile în care, în această perioadă, contractul său de muncă a fost suspendat, iar decizia de suspendare nu a fost contestată de către reclamant.
În ceea ce privește daunele în cuantum de_ lei, reprezentând despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a imposibilității de a se angaja, nefiind în posesia carnetului de muncă, instanța a reținut dispozițiile art. 253 alin.1 din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Astfel, s-a constatat că instanța are a se pronunța cu privire la existența unui prejudiciu, la întinderea acestuia și la existența unei fapte ilicite cauzatoare a prejudiciului reclamant.
Ca și în dreptul comun, existența prejudiciului moral, dincolo că nu poate fi cuantificat în bani, trebuie dovedită. Faptul că în cazul conflictelor de muncă sarcina probei aparține angajatorului, potrivit art. 272 din Codul muncii, nu înseamnă că prejudiciul moral este prezumat și nici că orice afirmație a salariatului cu privire la existența acestui prejudiciu este invariabil considerată dovedită, angajatorul fiind de facto pus în situația de face o probațiune imposibilă privind fapte negative contrare celor afirmate de salariat. Dimpotrivă, faptele negative se probează, ca și în dreptul comun, prin dovedirea faptelor pozitive contrare, chiar dacă aceasta presupune inversarea sarcinii probei: faptul pozitiv va fi dovedit de cel care îl afirmă. Astfel, dacă de exemplu salariatul afirmă că i-au fost cauzate probleme în domeniul vieții private ori al demnității, acesta trebuie să dovedească faptul respectiv, neputând fi pus angajatorul în situația să probeze că viața privată a salariatului a decurs fără nici o problemă și că demnitatea acestuia nu a suferit atingeri, probațiune care pentru angajator ar fi imposibilă și ar presupune încălcarea dreptului său la un proces echitabil.
În cauză, s-a reținut că din probele administrate nu rezultă existența unui prejudiciu moral sau material adus salariatului, cu atât mai mult cu cât din adresa depusă la dosar de către reclamant, emisă în octombrie 2010 (fila 25 dosar nr._ al Judecătoriei C.), rezultă că acesta a fost notificat pentru a intra în posesia cărții de muncă.
Mai mult decât atât, prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a motivat solicitarea privitoare la daunele solicitate pentru imposibilitatea de angajare și nici nu a dovedit condițiile prevăzute de art. 253 din Codul muncii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale angajatorului, deși sarcina probei îi revenea.
În aceste condiții, s-a constatat că cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor este neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamantul C. V.. În motivarea apelului său, acesta a arătat următoarele: la data de 09.02.2010 a formulat plângere penală împotriva S.C. S. 3B S.R.L. Oradea reprezentată de Babus V. și Sallar S.; plângerea a fost formulată la P. de pe lângă Judecătoria Oradea care și-a declinat competența la P. de pe lângă Curtea de Apel Bihor, care a emis Ordonanța din 2 septembrie 2010, iar P. de pe lângă Judecătoria Oradea Rezoluția din 13.02.2012; consideră că formularea plângerilor penale a întrerupt cursul prescripției extinctive; arată că, potrivit prevederilor art. 2541 Cod Civil, începe să curgă din nou termen de prescripție (la 02.09.2010 si 13.02.2012); consideră că hotărârea apelată este ilegală întrucât potrivit prevederilor art. 2512 (2) Cod Civil organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu; de altfel, în afara plângerilor penale susmenționate a formulat o scrie de cereri la societatea pârâtă, I.T.M. Bihor și l.T.M. București, întrucât nu era în posesia actelor justificative.
În drept invocă dispozițiile art. 466 - 482 Cod procedură civilă coroborat cu art. 268 din Codul muncii, art. 2500 și următoarele Cod civil, art. 2537 (1) și (2) Cod Civil.
În concluzie, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C..
Intimata pârâtă .. nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se are în vedere, mai întâi, că pretențiile formulate de reclamant în cauză vizează perioada 27.02-25.11.2009, o perioadă anterioară datei intrării în vigoare a noului Cod civil – Legea nr. 287/2009 (01.10.2011).
Prin decizia nr.1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că ” În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”
Ca urmare, susținerile apelantului privind incidența prevederilor din Codul civil – Legea nr. 287/2009, referitoare la prescripția extinctivă, nu pot fi primite, aceste texte legale neavând incidență în cauză potrivit celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție cu caracter obligatoriu. În cauză sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958.
Urmează astfel, a analiza susținerile apelantului privind întreruperea prescripției să fie analizate din perspectiva prevederilor din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; b) prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanța judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începător de executare.
Ca urmare, cererile și plângerile formulate de apelant la diverse instituții (parchet, inspectoratul de muncă), la care face referire, nu se încadrează în cauzele expres și limitativ prevăzute de legea aplicabilă ca având drept efect întreruperea cursului prescripției extinctive.
De asemenea, potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958, instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu sa cerceteze, daca dreptul la acțiune sau la executarea silita este prescris, astfel cum corect a procedat prima instanță.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant C. V., domiciliat în C., . nr. 86, ., . civile nr. 1143 din 28 mai 2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă .., cu sediul în București, ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 19 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond F.M.I.
Tehnored.dec.jud.apel R.A./16.02.2016/4 exp.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 58/2016.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 24/2016.... → |
|---|
