Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 66/2016. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2016 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 66/2016
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 66/CM
Ședința publică de la 03 februarie 2016
Completul specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
JUDECĂTOR M. P.
Grefier C. D.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI, cu sediul in București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.1275 din 15.06.2015 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. L., cu domiciliul procesual ales in București, ., ., sector 3, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 55 și urm. NCPC.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a evidențiat părțile aflate în conflict judiciar, obiectul și stadiul procesual al cauzei, precum și mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare.
Curtea, având în vedere că se solicită judecata cauzei în lipsă și apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile drept ale cauzei, rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de pârâtul M. Justiției.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta C. (fostă S.) L. în contradictoriu cu pârâtul M. Justiției a solicitat instanței obligarea acestuia la plata de daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în următoarele titluri executorii:
-sentința civilă nr. 543/09.03.2007 pronunțată de Tribunalul G., secția civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 663R/10.07.2007 pronunțată de Curtea de Apel G.-secția de conflicte de muncă și asigurări sociale;
-sentința civilă nr. 213/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul B., secția civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 413R/13.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel G.-secția de conflicte de muncă și asigurări sociale;
-sentința civilă nr. 261/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul B., secția civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 125/R/28.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel G.-secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.
În fapt, reclamanta a aratat că prin sentința civilă nr. 543/09.03.2007 pârâții M. Justiției, Curtea de Apel G. și Tribunalul B. au fost obligați la plata sporului de vechime începând cu data de 14.12.2003 și în continuare, precum și obligarea acestora la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr. 213/26.03.2008 pârâții menționați au fost obligați la plata de despăgubiri în valoare de 1.700 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Prin sentința civilă nr. 261/11.04.2008 pârâții au mai fost obligați la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 26.09.2004 și până la data pronunțării, actualizate cu rata inflației la data plății, la plata indexărilor aferente anului 2007, actualizate cu rata inflației la data plății, în funcție de perioada lucrată.
Reclamanta a mai arătat că prin decizia civilă nr. 125/R/28.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel G. - secția de conflicte de muncă și asigurări sociale pârâții au fost obligați și la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază brut lunar pe perioada 26.09.2004 și până la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, corespunzător perioadei lucrate.
Prin Decizia nr. 2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17.02.2014 în dosarul nr. 21/2013 a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009.
Reclamanta a susținut că este permis cumulul între actualizarea creanței cu rata inflației și dobânda legală, întrucât prima reprezintă o daună efectivă în patrimoniul creditorului, determinată de fluctuațiile monetare care se produc după expirarea scadenței obligațiilor de plată, iar cea de-a doua reprezintă câștigul nerealizat.
Reclamanta a mai învederat că termenul de prescripție s-a întrerupt prin plățile parțiale efectuate, astfel cum rezultă din adresa nr. 896/41A/06.02.2014 emisă de Tribunalul B.. Recunoașterea obligației de plată s-a realizat prin actele normative de eșalonare a obligației de plată, precum și prin plățile efectuate ulterior în mod eșalonat.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că, ignorând prescripția extinctivă, reclamanții solicită în mod absolut neîntemeiat dobânda legală pentru sumele stabilite prin titluri executorii menționat mai sus începând cu data formulării acțiunilor și până la plata debitului.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție pârâtul învederează aplicabilitatea dispozițiilor art.8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă în conformitate cu care „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.”
Prin sentința civilă nr.1275 din 15 iunie 2015 Tribunalul C. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției, în ceea ce privește pretențiile anterioare datei de 27.01.2012 și a respins aceste pretenții ca fiind prescrise.
S-a admis în parte acțiunea reclamantei și a fost obligat M. Justiției la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale prin următoarele titluri executorii, începând cu data de 27.01.2012 și până la plata efectivă a debitului:
- sentința civilă nr. 543/09.03.2007 pronunțată de Tribunalul G., secția civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 663R/10.07.2007 pronunțată de Curtea de Apel G., secția de conflicte de muncă și asigurări sociale;
- sentința civilă nr. 213/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul B., secția civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 413R/13.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel G., secția de conflicte de muncă și asigurări sociale;
- sentința civilă nr. 261/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul B., rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 125/R/28.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel G., secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune;
Prin decizia nr. 7/27.04.2015 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ /HP/C, prin care s-a statuat că „Plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.
În speță, prin cererea de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor moratorii cuvenite pentru executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită prin hotărâri judecătorești executorii. În considerarea dispozițiilor art. 1088 C.civ., sub imperiul cărora a fost stabilită obligația pârâților, reclamanții au cuantificat aceste despăgubiri ca fiind egale cu dobânda legală, calculată de la data emiterii titlurilor executorii și până la efectuarea plății.
În conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, prin art. 278 alin. 1 din Codul muncii, se prevede că dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.
Prin urmare, termenelor de prescripție reglementate de art. 268 din Codul muncii le sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind începutul, suspendarea sau întreruperea curgerii lor.
Instanța constată că, în speță, nu s-au dovedit cauze de întrerupere sau suspendare a cursului termenului de prescripție de 3 ani, în condițiile în care hotărârile judecătorești executate parțial voluntar și cu privire la executarea cărora au fost emise OUG nr. 71/2009, OUG nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011, nu cuprind dispoziții privind plata dobânzii legale (cu excepția hotărârii în privința căreia s-a menționat că operează autoritatea de lucru judecat), care a fost solicitată pentru prima dată de reclamanți prin acțiunea înregistrată la data de 05.01.2015.
Prin urmare, prin plata parțială a drepturilor salariale stabilite prin hotărârile judecătorești irevocabile și prin emiterea actelor normative menționate privind eșalonarea plății, debitorii nu au recunoscut îndreptățirea reclamanților și la plata dobânzii legale, având în vedere că aceasta nu a fost solicitată și nu a făcut obiectul proceselor anterioare, în care au fost pronunțate titlurile executorii.
Potrivit art. 7 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, iar, în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În acest context, raportat la momentul introducerii acțiunii, respectiv 27.01.2015, instanța reține că, în speță ,este justificată admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru pretențiile solicitate care vizează perioada anterioară datei de 27.01.2012, pretențiile ulterioare acestei date fiind fondate.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Prin sentințele menționate în petitul cererii de chemare în judecată, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei drepturi salariale aferente de care beneficiază personalul din justiție, sentințe care au rămas definitive și irevocabile.
Aceste drepturi salariale, conform OUG Nr.71/2009, modificată prin OUG Nr.18/2010, OUG 45/2010 și Legea 230/2011 se plătesc în mod eșalonat până în anul 2016, actualizat cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S. respectiv:
- 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu;
- 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu;
- 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu;
- 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu;
- 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
În legătură cu problema de drept dedusă judecății, respectiv dreptul la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, Î.C.C.J. s-a pronunțat prin Decizia în recurs în interesul legii nr. 2/2014, statuând următoarele:
„Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.
În condițiile în care, de principiu, orice executare a unei hotărâri judecătorești se aduce la împlinire de bunăvoie, la data de 18 iunie 2009, a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416, potrivit căreia plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza în mod eșalonat.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
A concluzionat Tribunalul C. că această hotărâre judecătorească, obligatorie pentru instanță are deplină incidență în cauză, situație în care se impune admiterea acțiunii reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâtul M. Justiției.
Pârâtul M. Justiției a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului C. sub următoarele aspecte:
1. Ministerului Justiției nu îi incumbă obligația de a plăti sumele de bani reprezentând dobânzi legale ci numai aceea de a aloca fondurile necesare pentru plata sumelor de bani ale instituțiilor publice din sistemul justiției.
Potrivit HG nr.652/27.05.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art.6 din pct.VII –(3) în domeniul gestionării resurselor, „asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care M. Justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora”.
De asemenea, potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice „Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz”.
În susținerea acestei idei se invocă și prevederile art.21 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite în care se precizează:
„(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și credite bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la . legii bugetare anuale”.
Or, potrivit art.36 alin.(1) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, „Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică”, iar potrivit art.44 alin.1 din același act normativ, „președinții curții de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite”.
Pe fondul cauzei, hotărârea este nefondată, întrucât daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, iar în speță nu sunt întrunite aceste condiții. Creanțele nu sunt ajunse la scadență și, prin urmare, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul îndeplinirii acestui termen.
În ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art.I din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.18/2010, prin OUG nr. 45/2010 și prin Legea nr.230/2011.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 Curtea Constituțională a statuat că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009 are „caracter temporar și derogatoriu de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim -asigurarea stabilității economice a țării- și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere –executarea eșalonată a hotărârii judecătorești în cauză”.
Totodată, măsurile reglementate au caracter pozitiv în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitatea de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de reprezentativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și pe de altă parte, posibilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Instanța de contencios constituțional a subliniat că ordonanța de urgență prevede că aceste sume se actualizează cu indicele prețurilor de consum, pentru a se evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, situație în care, apreciază apelantul pârât că reclamanta nu este îndreptățită să obțină raportat la aceste titluri executorii și dobânzi moratorii, neputând fi cumulate dobânzile cu actualizarea creanței cu indicele de inflație.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. în raport cu criticile apelantului pârât M. Justiției,Curtea constată că apelul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta a dedus judecății o acțiune având ca obiect obligarea pârâtului M. de Justiție la plata unor daune interese moratorii egale cu dobânda remuneratorie, ca urmare a executării cu întârziere, în mod eșalonat a creanțelor de natură salarială stabilite prin titlurile executorii exhibate în cerere, titluri prin care s-a stabilit în mod irevocabil calitatea de debitor a Ministerului Justiției.
Dobânzile pretinse de reclamantă reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, acțiunea promovată pentru obținerea acestor daune având tot o natură salarială, un accesoriu celui principal, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-o decizie de speță (Decizia civilă nr. 954/20.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ ).
Prin urmare, cum cauza de față are un caracter accesoriu față de acțiunile finalizate prin titlurile executorii enumerate în acțiune, și care au vizat obligarea Ministerului Justiției la plata către reclamantă a unor drepturi de natură salarială, Curtea constată că în prezenta cază prima instanță a stabilit în mod judicios și asupra obligației ce incumbă apelantului pârât M. Justiției de a-i plăti reclamantei accesoriile creanței principale, respectiv daune interese moratorii pentru executarea eșalonată a drepturilor salariale arătate în titlurile executorii, conform OUG nr.71/2009, modificată.
În acord cu dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul Legii (Decizia civilă nr.21/22 iunie 2015) ce a avut ca obiect interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin.(2) pct.3 din Codul civil de la 1864 și art.1523 al.(2) lit.(d) din Codul civil, raportat la art. 166 al.(1) și (4) din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare și art.1088 C.civil de la 1864, art.2 din OG nr.9/2000 aprobată prin Legea nr.43/2012, cu modificările ulterioare și art.1535 din Codul Civil, Tribunalul C. a reținut că dobânzile penalizatoare datorate de stat (prin instituțiile publice debitoare) pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.
În consecință, prin sentința civilă nr. 1275/15 iunie 2015 Tribunalul C. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției în ceea ce privește pretențiile anterioare datei de 27.01.2012 și a respins aceste pretenții ca fiind prescrise. Au fost acordate daune cu titlu de dobânzi numai pentru o perioadă de 3 ani, anterioară înregistrării cererii la instanță (27 ianuarie 2015), respectiv începând cu data de 27.01.2012 până la efectuarea plății.
Se rețin a fi nefondate și celelalte critici ale apelantului pârât pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 7/27.04.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform disp. art.519 NCPC, hotărâre obligatorie pentru instanțele judecătorești conform art.521 al.(3) NCPC s-a statuat că „Plățile voluntare eșalonate în termenul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 74/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificările prin Legea nr.20/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
Prin această hotărâre s-au tranșat însă și o . probleme de drept adiacente și care nu rămân nevalorizate de către instanță în prezenta cale de atac și anume:
- litigiile având ca obiect plata daunelor interese moratorii sunt litigii de dreptul muncii;
- titlurile pentru care s-a solicitat plata dobânzii penalizatoare sunt executorii de drept, iar dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutare se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate;
- aplicarea OUG nr.71/2009, aprobată cu modificările prin Legea nr.230/2011 a suspendat de drept executarea silită, însă, pe durata suspendării dobânda curge, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă;
- prin eșalonarea la plată a fost fixat un alt termen pentru executarea obligațiilor de plată, dar prin aceasta, creditorul nu pierde dreptul la daune pentru neexecutarea la scadență;
- daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale au caracterul unor prestații succesive și sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere și calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenței acestor creanțe;
- plata parțială de către debitor a unor sume stabilite prin titluri executorii, în aplicarea unui act normativ cu putere de lege, prin care, în favoarea debitorului se instituie termene de plată eșalonată a debitului, nu întrerup prescripția extinctivă .
Referitor la dreptul reclamantei de a obține despăgubiri cu titlu de daune moratorii sub formă de dobândă pentru perioada 27.01.2012 și până la efectuarea plății creanței principale, Curtea constată că în mod judicios Tribunalul C. a admis acțiunea reclamantei.
Prin decizia nr.2 din 17.02.2014 pronunțată de Înalta de Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014) s-a stabilit că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Această decizie este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Ca urmare, motivele invocate de apelanți cu privire la imposibilitatea acordării dobânzii legale pentru sumele datorate ce intră sub incidența OUG nr.71/2009 nu pot fi primite întrucât contravin celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, argumentele privind neîntrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii și condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor, în special inexistența unui fapt ilicit și a culpei respectiv lipsa caracterului exigibil al creanței au fost invocate și în opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării recursului în interesul legii, aceste argumente fiind înlăturate de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei nr. 2/2014.
Astfel, s-au reținut următoarele:
„Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existenta prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).
Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzuta de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum. Insă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauza străină, care nu-i poate fi imputată”.
În înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864. În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [in temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbrăca forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține ca Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia sa se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate”] și faptul ca măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț”.
Cumulul reactualizării sumelor datorate potrivit indicelui de inflație cu dobânda legală nu conduce la o dublă reparație a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de pârâtă, fiecare dintre cele două modalități de acoperire a prejudiciului având o finalitate distinctă.
Reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor
sume în plus de către salariat, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății
efective.
Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. In realitate, este vorba despre aceeași valoare, față de faptul că salariul se raportează mai ales la puterea de cumpărare a salariatului și mai puțin la valoarea nominală a sumelor primite cu acest titlu.
Pe de altă parte, dobânda legală reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații bănești, iar nu o sancțiune împotriva fenomenului de devalorizare a puterii de cumpărare în perioada în care este plătit salariul.
Prin urmare, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii legale este diferită de natura juridică a reactualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), instanța de apel constată că în mod corect instanța de fond a admis ca fondate pretențiile reclamantei.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 480 Cod Procedură civilă se va respinge apelul pârâtului M. de Justiție, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI, cu sediul in București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.1275 din 15.06.2015 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. L., cu domiciliul procesual ales in București, ., ., sector 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.02.2016.
Președinte, D. P. | Judecător, M. P. | |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: A.N.
Red.decizie jud.M.P./11.02.2016
Tehnored.decizie gref.C.D./19.02.2016
4 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4/2016.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 58/2016.... → |
|---|
