Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 236/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 7480/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 236
Ședința publică de la 07 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: I. M.
Judecător: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 4609/16.10.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. T.-P., având ca obiect răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- recursul este declarat și motivat în termen legal,
- prin serviciul registratură intimata-pârâtă a depus întâmpinare (2 exemplare),
- în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, socotindu-se lămurită, constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința recurată, Tribunalul M. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. Județean De Urgență Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu pârâtul C. T.-P..
A admis excepția prescripției invocata de pârâtă.
A constatat prescrisă acțiunea pentru perioada 01.01.2009- 4.09.2009.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1179 lei reprezentând drepturi salariale nete încasate necuvenit pe perioada 05.09._09.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta C. T. P. este angajata reclamantului S. Județean de Urgență M. iar în perioada ianuarie - decembrie 2009 a beneficiat de plata unui spor salarial pentru încordare psihică foarte ridicată de 25%, în cuantum de 3.705 lei, sumă apreciată ca fiind încasată necuvenit de către reclamant, în baza actului de control efectuat de Curtea de Conturi M., respectiv Decizia nr.2/25.02.2010
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a constatat că aceasta este întemeiată admițând-o, întrucât, raportat la data înregistrării cererii – 5.09.2012, dreptul la acțiune pentru perioada de până la această dată s-a prescris, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 268 lit. c) Codul Muncii coroborat cu art. 211 lit.c) din Legea 62/2011, potrivit cărora „ restituirea unor sume care au făcut obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”, textul de lege făcând deci referire la „ data producerii pagubei” și nu data constatării pagubei, astfel că pe perioada 01.01._09 instanța a constatat prescrisă acțiunea reclamantului.
Prin urmare, a fost supusă controlului judecătoresc doar perioada de acordare a sporului pentru condiții deosebit de periculoase cuprinsă între lunile septembrie și decembrie 2009.
Potrivit art. 256 alin.1 C. muncii salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Potrivit calculului sumei pentru diferența de spor încasată necuvenit de pârâtă, în perioada septembrie –decembrie 2009, aceasta a încasat suma totală de 1.179 lei reprezentând sporul de 25% din salariul de bază acordat pentru încordare psihică foarte ridicată în baza procesului verbal nr._/04.08.2008 al Comitetului director și a referatului medicului de specialitate .
În urma controlului contului de execuție bugetară pe anul 2009 efectuat de Curtea de Conturi a României –Camera de Conturi M. s-a constatat că acest spor de 25 % a fost acordat necuvenit personalului medico-sanitar și auxiliar, acestora cuvenindu-li-se doar un spor de 5% conform OUG 115/2004 și s-au dispus luarea de măsuri legale pentru recuperarea sumelor acordate în condiții de nelegalitate .
Decizia nr. 2/25.02.2010 a Camerei de Conturi a fost atacată în instanță, iar prin sentința civilă 606/9.06.2011 a Tribunalului M., deși s-a dispus anularea dispoziției nr.2/25.02.2010 emisă de Camera de Conturi M., au fost menținute dispozițiile privind plata sporului încasat pentru încordare psihică foarte ridicată acordat personalului medico-sanitar și auxiliar din Secția Neurologie a reclamantului.
Astfel, instanța de contencios administrativ, prin hotărârea mai sus menționată a constatat că prin acordarea acestui spor au fost încălcate dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 721/2005. Aceste dispoziții, prin anexa 2 lit. d) pct.2 prevăd acordarea doar a unui spor de 5% personalului medico-sanitar care lucrează în Secția Neurologie din cadrul Spitalului Județean, care nu primește alte categorii de sporuri din grupa a II-a .
Prin urmare, față de considerentele și dispozitivul sentinței civile 606/9.06.2011 a Tribunalului M., instanța reține că în prezenta cauză operează autoritatea de lucru judecat sub forma prezumției lucrului judecat, reglementată prin art. 1200 pct.4 cu referire la art. 1202 alin.2 cod civil, așa încât decizia Curții de Conturi constituie temei pentru restituirea sumelor solicitate de reclamant, pentru perioada septembrie-decembrie 2009, iar instanța nu poate trece peste ceea ce s-a statuat irevocabil prin sentința civilă 606/9.06.2011.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Față de această situație nu s-a mai impus a fi analizată apărarea pârâtei în sensul că sumele ce se pretind a fi restituite au fost calificate ca greșit încasate necuvenit și nici faptul că ele au fost acordate cu respectarea dispozițiilor legale.
De asemenea, nu a putut fi reținută nici susținerea pârâtei potrivit căruia dispozițiile reclamantei de acordare a acestor sporuri și care au făcut obiectul controlului judiciar prin decizia civilă 3961/25.06.2013 a Curții de Apel C., se bucură în continuare de prezumția de legalitate.
Astfel, din considerentele deciziei mai sus menționate rezultă explicit că în cauză nu s-a pus problema verificării legalității dispozițiilor emise de reclamantă și legalității acordării sporurilor pentru încordare psihică foarte ridicată, în raport de condițiile prevăzute de Anexa 3 lit.d) pct.2 din Ordinul MS nr.721/2005 și art. 13 alin. 3 din OUG 115/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin OG 17/2008, aprobată prin Legea 304/2008 și că nefiind contestate și desființate prin căile prevăzute de lege, ele se bucură de prezumția de legalitate. Ori, această prezumție de legalitate a operat până în momentul în care aceste acte administrative au fost analizate de instanța de contencios prin sentința civilă 606/9.06.2011, chiar prin prisma normelor legale invocate de Curtea de Apel C..
Prin urmare, a fost admisă în parte acțiunea, pârâta fiind obligată la restituirea sumei încasate necuvenit fundamentată pe restituirea plății nedatorate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că urma acțiunii de audit financiar asupra contului de execuție bugetară pe anul 2009,efectuat la S. Județean de Urgență Drobeta Tr. S. de către Camera de Conturi M., a fost dispusă măsura recuperării diferenței de bani între sporul salarial pentru încordare psihică efectiv acordat (25 % în perioada ianuarie-decembrie 2009) si cel considerat cuvenit legal de către organele de control, în cuantum de 7% din salariul de bază (Decizia Camerei de Conturi M. nr. 2/25.02.2010, primită de subscrisul în data de 03.05.2010 - depusă la dosarul de fond al cauzei).
Măsura dispusă de Camera de Conturi M. a fost contestată în instanță și a
format obiectul dosarului nr._, soluționat de Tribunalul M., în sensul
respingerii contestației (Sentința nr.606/09.06.2011 depusă de dosarul de fond). Hotărârea a
rămas irevocabilă prin respingerea la Curtea de Apel C. a recursului formulat în cauză
(Decizia nr.672/31.01.2012).
In acest context, conducerea spitalului a decis recuperarea sumelor de la fiecare dintre salariații care au beneficiat necuvenit de sporurile salariale. Prin adresa nr. 3609/07.03.2012 (depusă de dosarul de fond) s-a solicitat pârâtei - salariat al spitalului, restituirea pe cale amiabilă a sumei stabilită conform calculului (depus și la dosarul cauzei), dar demersul a rămas fără rezultat, motiv pentru care s-a decis recuperarea sumelor de bani în instanță.
Instanța de fond a reținut în mod corect, în considerentele sentinței recurate, că: "rezultatele controlului Curții de Conturi s-au materializat în Decizia nr.2/25.02.2010, ce a fost atacată în instanță, iar prin sentința civilă nr.606/9.06.2011 a Tribunalului M., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului,, petitul a fost respins ca neîntemeiat".
> "... prin acordarea acestui spor au fost încălcate dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr.721/2005":
> "s-a apreciat că Dispoziția managerului Spitalului nr.44/2009, procesul verbal al Comitetului Director 1853/2009 si Dispoziția "149/2009, ... au fost emise fără suport legal...";
> "...se reține că în prezenta cauză operează autoritatea de lucru judecat sub forma prezumției lucrului judecat, ..., așa încât decizia Curții de Conturi constituie temei pentru restituirea sumelor solicitate de reclamantă...";
> "... această prezumție de legalitate a operat până în momentul în care aceste acte administrative au fost analizate de instanța de contencios prin sentința civilă nr. 606/9.06.2011;
Însă, în mod eronat instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 04.09.2013, justificând aceasta prin faptul că: ""raportat la data înregistrării cererii – 05.09.2012, dreptul la acțiune pentru perioada de până la această dată prescris, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 268 lit. c) Codul muncii coroborat cu art.211 lit. c) din Legea 62/2011 "
S-au neglijat prin aceasta prevederile:
- Art. 256 din Codul muncii; : "(l)Salariatul care a încasat de. la angajator o sumă
nedatorată este obligat să o restituie”.
- Art. 268 alin 2 din Codul muncii: „(l)Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a
angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare
disciplinară;:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui
contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e)în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului
colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
(2) în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin.1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."
Recurentul susține că, așa cum a arătat și cu ocazia judecării fondului cauzei, acordarea sporului salarial pentru pârât în anul 2009 nu reprezintă o pagubă materială produsă angajatorului de către acesta (în sensul prevederilor art. 268 alin 1 lit e din Codul muncii), ci o sumă încasată fără temei legal de către salariat.
Așadar, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 268 alin 1 lit c) din Codul muncii, ci este aplicabilă prevederea art. 268 alin 2: În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1). termenul este de 3 ani, de la dala nașterii dreptului".In acest caz, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data când a cunoscut că a efectuat o plată nejustificată, adică de la data de 05.03.2010 - data comunicării Deciziei Camerei de Conturi M. nr.2/2010 (conform prevederilor art.268 alin.2 din Codul muncii raportat la art.2528, alin.2 din Noul Cod Civil, respectiv art.8 alin.2 din Decretul nr.167 /1958), iar nu de la data efectuării plății.
În concluzie, recurentul susține că este neîntemeiată susținerea cu privire la prescripția dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 05.09.2009, întrucât acțiunea a fost introdusă în data de 05.09.2012, adică în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului - 05.03.2010, data comunicării Deciziei Camerei de Conturi M. nr.2/2010, când subscrisul a cunoscut faptul că a făcut o plată fără temei.
Arată de asemenea că pârâta a recunoscut creanța și a consimțit să achite suma solicitată (cererea 4135/15.03.2012 – anexată). Acest fapt este de natură a întrerupe prescripția, conform prevederilor art. 2537 Cod civil. Precizează că la judecarea fondului cauzei excepția prescripției a fost invocată din oficiu, iar la termenul respectiv nu au putut formula această apărare.
Pentru motivele prezentate mai sus solicită admiterea recursului, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată în cererea introductivă, cu precizările ulterioare.
In drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata-pârâtă, legal citată, a formulat și depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul este fondat.
Recurentul a investit instanța cu o acțiune în obligarea salariatului la restituirea sumelor nedatorate încasate de la angajator în perioada ianuarie – decembrie 2009, astfel că sunt incidente în cauză dispozițiile Codului muncii în vigoare la data respectivă, nefiind aplicabile prevederile codului republicat la 18 mai 2011, în urma modificărilor intervenite prin Legea 40/2011 și nici cele ale Legii 62/2011, invocate de prima instanță și de reclamant.
Potrivit art. 272 codul muncii (forma în vigoare în anul 2009), actual art. 256 codul muncii, salariatul are obligația de a restitui angajatorului sumele încasate necuvenit. În condițiile art. 283 alin 2 codul muncii anterior ( actual art. 268 codul muncii ), termenul de introducere a acțiunii în conflict de muncă este de 3 ani de la data nașterii dreptului. Dispozițiile anterioare, aplicabile perioadei de timp în litigiu sunt identice dispozițiilor din actualul cod al muncii.
Dispoziția cu caracter special din dreptul muncii este identică normei cu caracter general în materia prescripției instituită de art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, potrivit cu care acțiunile personale patrimoniale se prescriu în termen de 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune. Nici codul muncii și nici decretul privind prescripția nu prevăd în concret care este data nașterii dreptului la acțiune, astfel că se aplică regula generală potrivit cu care prescripția începe să curgă la data când dreptul subiectiv a fost încălcat sau contestat ori la data la care dreptul la acțiune trebuie exercitat, chiar în lipsa unei contestații sau încălcări. În esență, dreptul la acțiune se naște când există interesul titularului dreptului subiectiv de a recurge la acțiunea în justiție pentru protejarea dreptului său.
Dreptul subiectiv al angajatorului de a cere restituirea, drept născut în momentul plății, nu coincide cu dreptul său la acțiune pentru recuperarea pagubei, data nașterii acestui drept fiind data când a fost irevocabil stabilit că plata efectuată a fost nedatorată.
Nașterea dreptului angajatorului de a pretinde de la salariat restituirea sumelor nedatorate a avut loc la data când prin actul de control devenit irevocabil s-a stabilit că anumite sume plătite angajatului cu titlu de spor condiții deosebit de periculoase nu erau cuvenite, conform legislației în vigoare în anul 2009 în domeniul de activitate al reclamantului.
Până la această dată, angajatorul a plătit anumite sume de bani ca drepturi salariale, inclusiv sporuri, având convingerea că acționează în temeiul unei dispoziții legale, astfel că nu există interesul de a cere salariatului să restituie parte din salariul încasat și nu este născut dreptul său la acțiune prevăzut de art. 272 codul muncii, actual art. 256 codul muncii.
Acest drept se naște atunci când angajatorul a cunoscut că a făcut o plată nedatorată, respectiv când modul de plată a salariilor a făcut obiectul controlului financiar din partea organelor competente.
În atare situație, prima instanță a apreciat greșit că pentru perioada de timp cuprinsă între 1.01.2009 și 4.09.2009 dreptul material la acțiune a fost stins prin prescripție, dispozițiile legale arătate mai sus fiind greșit aplicate, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă.
Criticile recurentului-reclamant sunt astfel fondate, însă, cererea pentru restituirea plăților nedatorate efectuate în perioada 1 ianuarie 2009- 4 septembrie 2009 nefiind judecată pe fond, ci în temeiul unei excepții, sunt aplicabile prevederile art. 312 alin. 5 cod procedură civilă care impun casarea sentinței în parte, fiind inadmisibil ca această parte din acțiune să fie soluționată pentru prima dată în calea de atac, ceea ce ar lipsi părțile de un grad de jurisdicție.
Se va trimite cauza la Tribunalul M. pentru judecarea pe fond a cererii având ca obiect restituire drepturi salariale aferente perioadei 1 ianuarie 2009 - 4 septembrie 2009.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței, privind obligarea pârâtei de a restitui suma de 1179 lei, încasată necuvenit în perioada 5 septembrie 2009- 31 decembrie 2009, dispoziții care nu au făcut obiectul recursului, nefiind criticate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 4609/16.10.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. T.-P., având ca obiect răspundere patrimonială.
Casează în parte sentința și trimite spre rejudecare la aceeași instanță cu privire la capătul de cerere aferent perioadei 01.01._09.
Menține restul dispozițiilor.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 Februarie 2014.
Președinte, I. M. | Judecător, S. A. C. | Judecător, M. M. |
Grefier, A. Golașu |
Red. IM
Tehnored. AG 14.02.2014
Jud. fond: M. M.
Jud. apel: I. M. și S. O.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
