Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 925/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 925/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 11274/95/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 925
Ședința publică de la 06 Iunie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Judecător: I. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă .” – F. CN „Romarm” SA împotriva sentinței civile nr. 1835/25.02.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. I., având ca obiect răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-reclamantă consilier juridic D. V., cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru pregătirea apărării, recursul fiind declarat și motivat în termen legal.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, se constată încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic V. D. pentru recurenta-reclamantă pune concluzii de admitere a recursului și de modificare a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și motivată și antrenarea răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât
.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Gorj a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul B. I..
A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. UM S. S.A. F. C.N. Romarm S.A. în contradictoriu cu pârâtul B. I..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.1835 din 25 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât.
S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. UM S. S.A. F. C.N. Romarm S.A.în contradictoriu cu pârâtul B. I..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. UM S. S.A. F. C.N. Romarm S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 7305 din data de 03.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. UM S. S.A. F. C.N. Romarm S.A împotriva sentinței civile nr.1835 din 25 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul B. I., casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Curtea a constatat astfel că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei cu privire la aplicarea, în cazul pârâtului, a dispozițiilor Legii nr.22/1969, acesta fiind actul normativ în baza căruia trebuia analizată acțiunea cu care a fost investită, urmând ca acestuia să i se dea posibilitatea să administreze probe pentru răsturnarea prezumției relative de culpă născută în sarcina pârâtului conform Legii nr.22/1969.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin.1 rap.la art.312 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Gorj.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 29.08.2013, acordându-se termen de judecată la data de 23.09.2013, când părțile au fost legal citate.
La solicitarea instanței, reprezentantul reclamantei a depus la dosarul cauzei procesul-verbal întocmit în data de 04.09.2009 cu ocazia inventarierii gestiunii, adresa nr. 3970 din data de 27.10.2009 emisă de S.C. UM S. S.A., adresa nr. 5939 din data de 05.12.2012 însoțită de procesul-verbal de inventariere din data de 09.09.2008, decizia nr.155 din data de 04.08.2008, declarație de inventar, fișa postului din data de 12.11.2007, fișa postului din data de 07.10.2009, decizia de sancționare nr. 451/12.10.1992, contract de garanție nr. 135 din data de 01.06.2000.
La termenul de judecată din data de 05.12.2013, cauza a fost repusă pe rol pentru completarea probatoriului, în cauză fiind audiați martorii G. L., G. S., B. M. și N. G., declarațiile fiind consemnate și anexate la dosarul cauzei ( filele 58-64).
În conformitate cu prevederile art.137 din Codul de procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În consecință, s-a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul B. I. prin întâmpinare, excepție care are un caracter de ordine publică.
Calitatea procesuală a părților constituie una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, reclamantul având obligația să justifice calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
În speță, pârâtul are calitatea procesuală pasivă, întrucât este salariatul societății reclamante și este chemat în judecată pentru răspundere patrimonială, în considerarea calității sale de gestionar, în conformitate cu prevederile art. 24 și 25 din Legea nr. 22/1969 și art. 270 din Legea nr. 53/2003.
În consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fond, analizând probatoriul administrat în cauză în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține că acțiunea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Pârâtul B. I. este angajat la S.C. UM S. S.A. F. C.N. Romarm S.A., cu contract individual de muncă, în funcția de magaziner, având ca sarcină gestionarea magaziilor nr. 52, 54 ,56, 72, 67/1, 68/3, RM - materiale.
În conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr.22/1969, “ încălcarea dispozițiilor legale cu privire la gestionarea bunurilor atrage răspunderea materială, disciplinară, administrativă, penală sau civilă, după caz”.
La art. 24 din Legea nr.22/1969 se prevede că, “angajații răspund material, potrivit codului muncii si prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracțiuni”, potrivit dispozițiilor art. 25 din lege, “gestionarul răspunde integral fată de agentul economic, autoritatea sau instituția publică pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa”.
Conform dispozițiilor art.254 alin.1 din Codul Muncii republicat, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale,pentru pagubele materiale aduse angajatorului, din vina și în legătură cu munca lor.
În cauza de față, S.C. UM S. S.A. F. C.N. Romarm S.A. a solicitat obligarea salariatului B. I. la plata sumei de_,35 lei, reprezentând contravaloare lipsă în gestiune respectiv lipsa unei cantități de 1316 kg bandă cupru 9 mm, conform procesului - verbal nr. 3065/07.09.2009 încheiat cu ocazia inventarierii gestiunii RM.
Cu privire la lipsa cantității de 1316 kg bandă cupru 9 mm s-a formulat plângere penală de către societatea reclamantă.
Așa cum rezultă din adresa nr._/08.01.2013 emisă de Poliția orașului Bumbești-J., dosarul privind fapta sesizată de către S.C. UM S. S.A. F. C.N. ROMARM S.A. referitoare la sustragerea cantității de 1.316 kg cupru în valoare de_, 35 lei, de către autori neidentificați, în perioada august-septembrie 2009, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. 1 din Codul Penal, este înregistrat la Poliția orașului Bumbești-J., sub nr. 6758/18.06.2010, având număr unic 3789/P/2010 la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Prin aceeași adresă, s-a învederat faptul că de la data sesizării au fost efectuate toate verificările necesare care se impun pentru descoperirea autorilor faptei sesizate, însă nu s-a reușit identificarea acestora, iar la data de 19.11.2010 s-a aprobat trecerea dosarului în evidențele cu autori descoperiți, cercetările urmând a fi reluate în urma apariției unor elemente noi.
De asemenea, împotriva pârâtului au fost efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 din Codul Penal, iar prin ordonanța dată în 09.06.2010, în dosarul nr. 5593/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia și disjungerea materialului de cercetare penală, în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorului/autorilor infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208-209 Cod Penal.
Din materialul de urmărire penală administrat nu s-a stabilit o legătură directă de cauzalitate între încălcarea din culpă a sarcinilor de serviciu, inclusiv a celor din fișa postului cu sustragerea materialelor neferoase, respectiv banda de cupru. Simplul fapt că mai mulți angajați ai unității au menționat că numitul B. I. nu participa direct la predarea materialelor din magazii și nu întocmea mențiunile corespunzătoare în fișele de magazie, nu este de natură a conduce la concluzia că acesta se face vinovat de producerea prejudiciului, aspectele mai sus menționate putând eventual constitui temeiuri pentru angajarea răspunderii administrativ-disciplinare.
Prin urmare, în baza ordonanței mai sus menționate, s-a stabilit că pârâtul B. I. nu este vinovat de producerea prejudiciului.
Potrivit dispozițiilor Codului Muncii, pentru ca răspunderea patrimonială a salariaților să fie antrenată trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1. existența prejudiciului material; 2. calitatea de salariat a angajatorului păgubit; 3. fapta ilicită a salariatului trebuie să fie săvârșită în legătură cu munca sa; 4. raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 5. vinovăția salariatului care a produs prejudiciul.
În speța de față, sunt întrunite primele trei condiții pentru atragerea răspunderii patrimoniale însă comportă ultimele două respectiv raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și vinovăția salariatului în producerea prejudiciului.
Astfel, în ceea ce-l privește pe pârâtul B. I., prin ordonanța din 09.06.2010, dată în dosarul nr. 5593/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., s-a stabilit că nu există o legătură directă de cauzalitate între încălcarea din culpă a sarcinilor de serviciu, inclusiv a celor din fișa postului cu sustragerea materialelor neferoase, respectiv banda de cupru.
De altfel, se apreciază de către instanța de judecată că salariatul a răsturnat prezumția relativă de culpă instituită de art.25 din Legea 22/1969, respectiv a dovedit că paguba suferită de către angajator este consecința unor cauze obiective, generate de condițiile precare de depozitare, într-un spațiu mult prea extins ca gestiune și a sesizat aspectele constatate, adresându-se conducerii societății, toate acestea conducând la exonerarea de răspundere.
Așadar, din declarațiile martorilor audiați nemijlocit în fața instanței de judecată se apreciază că nu se poate reține culpa pârâtului în lipsa materialului neferos din magazia aflată în gestiune .Astfel, din depozițiile acestora rezultă că înmânarea cheilor de la magazii se făcea motivat de necesitatea de a nu perturba activitatea uzinei, magaziile aflate în gestiunea pârâtului fiind amplasate pe distanțe mult prea mari între ele pentru a asigura gestionarea reală a acestora.
De altfel, acest aspect era deja cunoscut de către conducerea unității care nu a luat nicio măsură pentru a preîntâmpina prejudiciul produs.
Așadar,în speță, pârâtul a răsturnat prezumția de culpă făcând dovada unor cauze obiective, exoneratoare de răspundere, motiv pentru care instanța apreciază că nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale, iar în cazul în care acesta ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, societatea avea posibilitatea sancționării disciplinare a acestuia în conformitate cu prevederile 247 din Codului Muncii republicat.
Față de considerentele expuse, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta .” – F. CN „Romarm” SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că pârâtul B. I. a îndeplinit funcția de gestionar la obiectivul nr. 22, magazia nr. 69 Rezerva de Mobilizare, în incinta UM S. SA.
La data de 04.09.2009 pârâtul a sesizat verbal conducerea unității despre faptul că la obiectivul nr. 22, magazia nr. 69 R.M. lipsește de la locul de depozitare materialul bandă de cupru cu dimensiunea de 0,8 x 94 mm.
Urmare acestei situații conducerea unității prin directorul general, a sesizat Poliția Bumbești - J. conform Art. 222 alin.4 cod procedură penală și a dispus numirea unei comisii prin decizia nr.84/04.09.2009, pentru inventarierea tuturor materialelor existente în obiectivul nr.22 magazia nr.69R.M.
În urma inventarierilor făcute comisia a constatat în gestiunea pârâtului din obiectivul nr. 22, lipsa unei cantității de 1316 Kg bandă cupru 9 mm, conform procesului verbal încheiat de comisie și anexat cu nr. 3065/07.09.2009 fapt pentru care pârâtul se face responsabil.
Potrivit dispozițiilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 22/1969 gestionarul răspunde pentru pagubele care le-a cauzat în gestiunea sa, iar conform art.270 din Legea nr.53/2003 salariatul răspunde patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca sa.
Ca motiv de recurs invocă dispozițiile art.304 Cod. Proc. Civ alin. 1, pct. 8 și 9 citând" când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut, citează din sentința recurată "De altfel se apreciază de către instanța de judecată că salariatul a răsturnat prezumția relativă de culpă instituită de art. 25 din Legea 22/1969, respectiv a dovedit că paguba suferită de către angajator este consecința unor cauze obiective, generate de condițiile precare de depozitare, într-un spațiu mult prea extins ca gestiune și a sesizat aspectele constatate, adresându-se conduceri societății, toate acestea conducând la exonerarea de răspundere".
Face precizarea că nu există documente la dosar si nici la unitate din care să ateste că intimatul s-a adresat șefului direct sau conduceri unității despre spațiul extins cu gestiunile pe care le avea în primire la predarea materialelor.
Menționează că la unitate toți salariații de mai mult de 10 ani sunt în somaj tehnic, chiar 15 zile lucrătoare pe lună iar volumul de muncă este foarte mic, prin urmare intimatul B. I. nu avea solicitări la magazie pentru a preda materiale.
Gestiunile se află toate în incinta unității iar magazia nr. 69 de unde a dispărut banda de cupru este la 100 m de biroul intimatului, iar acesta nu vroia să se deplaseze la magazie dând cheia la alți muncitori, aceștia nu erau gestionari iar intimatul nu anunța șeful direct despre acest lucru. Acest fapt reiese și din declarația șefului direct, martorul S. G. dată în fața instanței.
Instanța de fond în mod greșit a luat în calcul numai declarațiile celor
doi martori ai intimatului respectiv B. M. și N. G.
aceștia fiind colegi cu intimatul care au declarat în favoarea acestuia fără să
aibă nici un document care să ateste cele precizate în fața instanței.
Acești doi martori nu și-au mai menținut declarațiile date în dosarul de urmărire penală nr.5593/P/2009 atașat la dosarul cauzei.
Instanța de fond nu a ținut cont de declarațiile martorilor date în
dosarul de urmărire penală nr.5593/P/2009.
Din declarațiilor martoriilor D. C., M. N., Baloi M., N. G. și C. M., aflate în dosarul penal nr.5593/P/2009 (atașat la dosarul cauzei) rezultă că pârâtul este direct răspunzător pentru dispariția bandei de cupru, întrucât nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prin faptul că pe întreg parcursul anului 2009 înmâna cheile diferitor persoane din cadrul unității pentru ridicarea diferitelor cantității de material din magazii și nescriind în fișe cantitățiile ridicate acesta neparticipând la această activitate, întrucât nu a dorit să se deplaseze la magazia nr.69 R.M. dând cheile si sigiliul numitului C. M. si la alți muncitori care nu erau gestionari si nu aveau loie să intre în magazii fără intimat. Acest lucru este confirmat si prin declarația pârâtului B. I. dată la Politie în data de 23.02.2010 (anexa f nr.l).
Face precizarea că magaziile pe care le avea în gestiune pârâtul B. I. erau cu materiale fără mișcare, motiv pentru care pârâtul putea să se deplaseze la magazia nr. 69 R.M. care era foarte aproape de locul unde acesta avea biroul si nu avea voie să înmâneze cheile la alte personae ne autorizate cum ar fi C. M. si la alte persoane conform declarațiilor aflate în dosarul penal.
Pârîtul B. I. precizează prin declarația dată că pe parcursul anului 2009 în calitate de gestionar a înmânat cheile de la magaziile pe care le administrează și unde a fost constatată lipsa de materialul bandă de cupru, la diferiți muncitori din cadrul unității, neparticipând efectiv la predarea acestor materiale și neținând evidența acestora în fișele de consum.
Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins acțiunea formulată de S. Uzina Mecanică S. S.A privind obligarea pârâtului la plata sumei de_,45 lei către unitatea noastră, reprezentând contravaloarea cantității de 1316 Kg bandă de cupru găsită lipsă din gestiunea pârâtului după inventarierea gestiunii.
Pârâtul fiind singura persoană care deținea cheia la această magazie iar lacătul și sigiliul au fost găsite intacte.
Potrivit dispozițiilor art. 24 și art.25 din Legea nr.22/1969 gestionarul răspunde pentru pagubele le-a cauzat în gestiunea sa, iar conform art.270 din Legea nr. 53/2003 salariatul răspunde patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca sa.
Prin urmare, consideră că pârâtul trebuie să răspundă patrimonial, atâta timp cât nu poate dovedi modalitatea dispariției cantității de 1316 Kg bandă de cupru, întrucât acest material a fost intrat în gestiunea sa conform actelor contabile.
Face precizarea că magazia se afla în incinta unității, unitatea având pază proprie autorizată, magazia este construită din material metalic, poliția nu a găsit urme de efracție la fața locului, pârâtul B. I. fiind singura persoană care a desigilat si a deschis lacătul în data de 04.09.2009 când a sesizat verbal conducerea unității despre faptul că lipsește din magazie banda de cupru.
Au fost încălcate de pârât atribuțiile din fișa postului punctele: 8. 7; ^ 8.8 și 8.9 unde se precizează la punctul 8.9 " Răspunde de buna gestionare și administrare a patrimoniului magaziilor ce le gestionează în conformitate cu procedurile legale.
Menționează că pârâtul a mai fost sancționat pentru neglijență în serviciu privind lipsa unor materialelor din gestiunea sa conform deciziei nr.451/12.10.1992(anexa nr.3).
Precizează că la dosarul cauzei a fost depus precedent într-o altă cauză similară privind lipsa unor deșeuri de cupru din magazia gestionarului F. M. unde gestionarul a plătit contravaloarea lipsurilor din gestiune în baza sentinței nr. 169 din 02.02.2009 (anexa 1 și 2).
Față de cele prezentate solicită ca pârâtul B. I. să răspundă patrimonial atâta timp cât nu poate dovedi modalitatea dispariției cantității de 1316 Kg bandă de cupru, întrucât acest material a intrat în gestiunea să conform actelor contabile, pârâtul era singura persoană care deținea cheile la această magazie, iar la data când pârâtul a informat conducerea unității despre dispariția materialului bandă de cupru, lacătul și sigiliul au fost găsite intacte pe ușă.
Având în vedere motivele invocate solicită:
În principal admiterea recursului, modificarea sentinței nr.340/20.02.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, iar după soluționarea cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată de unitatea noastră.
În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței nr. 340/20.02.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, iar după soluționarea cauzei pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj în vederea pronunțării unei sentințe temeinice și legale.
În drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art.299-315 Cod. proc. civ..
Intimatul-pârât, legal citat, a formulat și depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea, constată următoarele:
Prima instanță și-a fundamentat soluția în primul rând pe mențiunile din ordonanța din data de 09.06.2010 pronunțată în dosarul nr.5593/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.J. deși, în sentința anterioară s-au reținut aceleași aspecte și a fost casată de către instanța de recurs, cu îndrumarea de a se analiza îndeplinirea condițiilor de a atrage răspunderea patrimonială a gestionarului, în raport de dispozițiile Legii nr.22/1969 și să i se dea posibilitatea intimatului să administreze probele pentru a răsturna prezumția de culpă.
Curtea a apreciat, prin decizia de casare nr.7305/03 iulie 2013, că sunt greșite reținerile instanței de fond că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a atrage răspunderea patrimonială a pârâtului, în calitate de gestionar, deoarece prin ordonanța din 09 06 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. s-a stabilit că nu există o legătură directă de cauzalitate între încălcarea din culpă a sarcinilor de serviciu, inclusiv a celor din fișa postului cu sustragerea materialelor neferoase, respectiv banda de cupru.
Curtea de Apel C. a statuat că instanța de fond a ignorat în totalitate aplicarea în cauză a dispozițiilor legii speciale nr.22/1969, analizând litigiul doar prin prisma aplicării dispozițiilor art.254 Codul muncii, deși în cauză trebuia să analizeze acțiunea conform Legii nr.22/1969, în raport de calitatea pârâtului de gestionar.
De asemenea, s-a reținut că prin Ordonanța din 09.06.2010, pronunțată în dosarul nr.5593/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.J. s-a stabilit că pârâtul nu este vinovat de producerea prejudiciului și că nu există o legătură de cauzalitate între încălcarea din culpă a sarcinilor de serviciu, inclusiv a celor din fișa postului, cu sustragerea materialelor neferoase, respectiv banda de cupru, dar din analiza respectivei ordonanțe, rezultă că parchetul a dispus scoaterea de sub urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută de art.249 Cod penal, în temeiul art.10 lit. b cod procedură penală, respectiv fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală, și nu pentru că pârâtul nu ar fi vinovat de producerea prejudiciului; pe de altă parte, chiar în cuprinsul ordonanței s-a precizat expres că aspectele reținute pot constitui eventual temeiuri pentru angajarea răspunderii administrativ disciplinare a învinuitului (pârâtul B. I.), aspect care nu exclude nici răspunderea patrimonială a acestuia.
Curtea constată astfel că instanța, în rejudecare nu a ținut cont de indicațiile din decizia de casare.
Potrivit art. 315 C. proc. civ. "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Dispozițiile legale mai sus menționate nu lasă loc de interpretare; astfel, în doctrină se subliniază faptul că instanța de trimitere este obligată să respecte hotărârea instanței de recurs, iar modalitatea în care aceasta din urmă, prin decizia de casare, a dat dezlegare unui aspect litigios se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării.
Față de aceste considerente și de faptul că potrivit art.312 alin.61 Cod procedură civilă care prevede că nu se poate dispune casarea cu trimitere decât o singură dată în cursul procesului, acțiune fiind promovată la data de 20 08 2012, Curtea va proceda la analizarea pe fond a acțiunii.
Intimatul B. I., îndeplinind funcția de gestionar la magazia 69 RM, obiectivul nr.22, în incinta ., antrenarea răspunderii sale patrimoniale va fi analizată și prin prisma dispozițiilor Legii nr. 22/1969.
Prin cererea formulată în prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 21.611,35 lei, reprezentând lipsa din gestiunea sa a unei cantități de 1316 kg cupru.
Potrivit art. 254 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătura cu munca lor.
Astfel, Curtea constată că din probele administrate în cauză, nemijlocit de către instanța de fond, respectiv declarații de martori, înscrisuri, dar și din declarațiile martorilor audiați de organele de cercetare penală, reiese că sunt îndeplinite condițiile prev. de 254 Codul muncii deoarece, deși avea atribuții în gestionarea mărfurilor din magazie, martorii audiați în cauză au relatat faptul că pârâtul nu participa direct la eliberarea mărfurilor din magazie, nu întocmea documentele necesare prin care să ateste ieșirea mărfurilor și a predat cheile de la magaziile aflate în gestionarea sa și altor persoane.
Răspunderea patrimoniala a salariatului reprezintă deci o varietate a răspunderii civile contractuale, având aspecte particulare generate de specificul raportului juridic de munca.
Prin derogare de la aceste dispoziții legale, în ipoteza răspunderii gestionarului, prin dispozițiile art.25 din Legea nr.22/1969 se instituie o prezumție de culpa pentru pagubele pe care le-au cauzat în gestiunea lor.
Prin gestionar, se înțelege potrivit art.1 din același act normativ, acel angajat al unui agent economic, autoritate sau instituie publica, ce are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea si eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea chiar temporara, a unui agest economic, autoritate sau instituție publica, indiferent de modul de dobândire si de locul unde se afla bunurile.
Elementele răspunderii patrimoniale prev. de art.254 Codul muncii, coroborate cu art. 25 din Legea nr.22/1968 au fost dovedite, în conformitate cu art. 287 Codul muncii, de către angajator.
Astfel, s-a probat că banda de cupru de 1316 kg a intrat în gestiunea intimatului pârât, iar la efectuarea inventarului nu s-a mai găsit, fără să existe documente din care să rezulte faptul că această cantitate a fost eliberată din gestiunea sa.
Intimatul pârât, în calitatea sa de gestionar, deși avea obligația legală de răsturna prezumția de culpă, nu a făcut dovada că între cele două momente, respectiv cel al intrării mărfii în gestiune și, respectiv cel al inventarierii, a intervenit o cauză care a determinat lipsa mărfii din gestiunea sa, ca de exemplu fapta altei persoane.
Așadar, se poate trage concluzia că gestionarul se face vinovat de producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului.
Nu se poate considera că s-a făcut dovada că marfa a fost furată, atâta timp cât nu reiese din adresa organelor de cercetare penală că s-au găsit urme de efracție la magazia unde era depozitată banda de cupru.
Curtea are în vedere că, în calitate de gestionar, intimatul avea obligația de a se îngriji de gestionarea corespunzătoare a bunurilor ce i s-au încredințat și să ia măsurile ce se impuneau pentru prevenirea sustragerii bunurilor aflate în gestiunea sa, răspunderea intervenind în baza prevederilor art. 23 - 25 din Legea nr. 22/1969 și art. 254 din Codul muncii.
În aceste condiții,se prezumă că lipsa în gestiune se datorează neîndeplinirii de către gestionar a obligației ce-i revenea și anume de a păstra si elibera în mod justificat bunurile aflate în detenția sa, prejudiciul produs fiind consecința acestei atitudini.
În cauza de fata, pârâtul nu a contestat calitatea sa de gestionar și nici faptul că banda de cupru s-a aflat în gestiunea sa, ci a susținut doar că lipsa în gestiune a cantității de 1316 kg cupru în valoare de 21.611,35 lei se datorează unei eventuale fapte de sustragere săvârșită de către persoane necunoscute, dar aceste aspecte nu au fost confirmate de probele administrate în cauză.
Prezumția de culpa, în producerea lipsei în gestiune, este o prezumție relativă, care poate fi răsturnată de gestionar prin dovedirea unor cauze care înlătură răspunderea sa.
În calitate de gestionar, pârâtul avea obligația de a răsturna prezumția de vinovăție instituită de lege, ceea ce nu a reușit în cauza de față.
În raport de aceste aspecte, Curtea, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și cu luarea în considerare a art. 312 alin.61 Cod procedură civilă, care prevăd că nu se poate dispune casarea cu trimitere decât o singură dată în cursul procesului, va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea.
Va obliga pârâtul să plătească suma de 21.611,35 lei, reprezentând despăgubiri pentru cantitatea de 1316 kg cupru, care a fost lipsă în gestiunea pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă .” – F. CN „Romarm” SA împotriva sentinței civile nr. 1835/25.02.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. I., având ca obiect răspundere patrimonială.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea.
Obligă pârâtul să plătească suma de 21.611,35 lei, reprezentând despăgubiri
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 Iunie 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | Judecător, I. M. |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. A.G. 16 iunie 2014
Jud. fond: A. B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 754/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 3224/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
