Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 519/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 519/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 7961/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 519
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Completul compus din:
Președinte: - P. B.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., împotriva sentinței numărul 5268 din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată deTribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat G. M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., cu pârâții C. T. "DL. T.", cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 7, județul M., M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, având ca obiect calcul drepturi salariale L.315/2006 (100 euro anul 2010).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele: apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011; apelantul pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., prin motivele apel, a solicitat judecata în lipsă.
Curtea, luând act de cererea privind judecata în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă formulată de apelantul pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., prin motivele apel, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.5268 din 14 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. având CUI_, cont bancar nr. RO42CECEMH0131RON0093455 deschis la CEC BANK, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M. în numele reclamantei membră de sindicat G. M. –în contradictoriu cu pârâții C. T. "Dl. T." – CUI_, cont bancar nr. RO 47 TREZ__ deschis la Trezoreria Dr. Tr. S., cu sediul în Tr. S., ., nr.7, jud. M., I. Școlar Județean M., cu sediu în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M. și M. Educației Naționale cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.
A fost obligat pârâtul C. T. "Dl. T." Dr. Tr. S. să plătească reclamantei contravaloarea stimulentului de 100 euro, aferentă anului 2010, calculat la cursul de schimb valutar, reprezentând ajutorul financiar prevăzut de Legea 315/2006.
A fost obligat I. Școlar al Județului M. să aloce unității școlare sumele necesare efectuării plății.
A fost obligat M. Educației, Naționale să aloce Inspectoratului Școlar al Județului M. sumele necesare efectuării plății.
S-a reținut că reclamanta, G. M., este cadru didactic și și-a desfășurat activitatea la pârâta C. T. „Dl. T.” Drobeta Turnu Severin.
Din art.1 din Legea nr.315/2006, în vigoare pentru perioada în litigiu, s-a prevăzut acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătății calității activității didactice.
De asemenea, art.2 din aceeași lege prevedea că ajutorul financiar prevăzut la art.1 se acordă anual la solicitarea cadrelor didactice și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.
Prin HG nr.453/2007 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr.315/2006, potrivit art.2, 3 din HG nr.453/2007, ajutorul financiar se acordă anual de către unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea pe bază de cerere formulată de beneficiar.
De asemenea, art.5 al.6 din aceeași hotărâre, dispune că plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ. Potrivit art.4 din HG 453/2007, scopul acordării acestui ajutor financiar constă în asigurarea perfecționării activității cadrelor didactice, a creșterii calității pregătirii de specialitate și îmbunătățirii calității activității educative a personalului didactic din învățământul preuniversitar, beneficiarii ajutorului achiziționând programe educaționale sau cărți pe suport electronic, precum și cărți pe suport de hârtie.
Raportând dispozițiile legale anterior enunțate la situația de fapt din speță, s-a constatat că reclamanta, a solicitat în termenul legal acordarea ajutorului financiar aferent anului 2010, însă pârâta nu a achitat suma cuvenită.
Având în vedere dispozițiile Legii nr.315/2006 potrivit cărora reclamanta, membru de sindicat beneficiază de contravaloarea în lei a ajutorului financiar de 100 euro aferent anului 2010, s-a apreciat că reclamantei i se cuvine acest ajutor.
Instanța a mai reținut că la data solicitării ajutorului financiar aferent anului 2010, respectiv 16.10.2009, Legea nr.315/2006 era în vigoare, abrogarea realizându-se abia la data de 03.07.2010 prin . Legii nr.118/2010, iar abrogarea acestui act normativ a stins posibilitatea obținerii pe viitor a unor drepturi stabilite de acest act normativ, respectiv a înlăturat posibilitatea ca în noiembrie 2010 să se depună noi cereri pentru acordarea acestui ajutor în anul 2011.
Or, reclamanta a solicitat plata ajutorului financiar în discuție la data de 16.10.2009, anterior abrogării actului normativ ce prevede acordarea ajutorului financiar solicitat.
Prin neacordarea ajutorului financiar prevăzut de Legea nr.315/2006, pârâta a încălcat și dispozițiile art.40 al.2 lit.c Codul Muncii republicat, care prevede că angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivând apelul, a arătat că în conformitate cu prevederile art. 5 din Normele Metodologice ale HG 453/2007, unitățile școlare solicită lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare, iar ISJ solicită de la MECTS până la data de 20 a fiecărei luni, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.
A mai precizat că potrivit art.5 alin 4 din aceeași metodologie,direcția Generală Buget Finanțe din cadrul MECTS trebuie să aloce lunar inspectoratelor școlare sumele aferente ajutorului financiar, în limita creditelor bugetare deschise.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art.15 alin.1 lit.k din Legea 118/2010 nu se mai acordă ajutorul financiar prevăzut de Legea 315/2006, prevederile legale în cauză fiind abrogate.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
În articolele 3 și 4 din Legea nr. 315/2006 se menționează că unitățile de învățământ care au calitatea de angajator urmează să elibereze cadrelor didactice documentele necesare valorificării acestui ajutor, iar sumele necesare acordării ajutorului financiar sunt asigurate de la bugetul de stat prin M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Prin H.G. nr. 453/2007 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, arătându-se care sunt beneficiarii ajutorului financiar prevăzut de lege și procedura de acordare a acestuia, specificându-se faptul că beneficiază de acest ajutor financiar cadrele didactice titulare sau suplinitoare calificate încadrate în învățământul preuniversitar și care sunt în activitate, iar ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ la care cadrul didactic își desfășoară activitatea și care păstrează și completează carnetul de muncă, pe baza unei cereri formulate de către beneficiar și înregistrată până la data de 01 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază.
Astfel, potrivit HG nr. 453/2007 art. 5:
(2) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la M. Educației, Cercetării și Tineretului - Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.
(3) Sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) se asigură din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, capitolul 65.01 "Învățământ", art. 57.02.01 "Ajutoare sociale în bani", în limita creditelor bugetare aprobate.
(4) Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului va aloca lunar către inspectoratele școlare/al municipiului București sumele solicitate, în limita creditelor bugetare deschise.
(5) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local.
Susținerea pârâtului în sensul că a fost în mod nelegal obligat la plata ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți este nefondată, deoarece prin dispozitivul hotărârii nu s-a prevăzut o astfel de obligație, tribunalul aplicând corect dispozițiile legale enunțate, și obligând doar unitatea școlară la plata efectivă.
I. școlar a fost obligat doar să aloce unității școlare angajatoare sumele necesare, această obligație fiind subsecventă celei de a solicita ministerului de resort necesarul de deschideri de credite bugetare.
De asemenea, nu poate fi primită critica potrivit căreia dată fiind abrogarea Legii 315/2006 prin Legea 118/2010, reclamantei nu i se putea acorda acest ajutor și pentru anul 2010, deoarece dreptul la acțiune s-a născut anterior apariției Legii 118/2010, în aceeași măsură, scadența fiind anterioară intrării în vigoare a Legii. 118/2010.
Această soluție se sprijină și pe prev. art. 2 din lege, potrivit cărora ajutorul financiar prev. la art. 1 se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, astfel încât momentul plății efective nu este relevant prin prisma intrării în vigoare a Legii 118/2010, relevantă fiind data la care această plată trebuia făcută.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., împotriva sentinței numărul 5268 din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată deTribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat G. M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., cu pârâții C. T. "DL. T.", cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 7, județul M., M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 februarie 2014.
Președinte, P. B. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud. P.B.
Tehn. M.D. 6 ex.
Jud. fond: L.S.
13.03.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3179/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








