Acţiune în constatare. Decizia nr. 3179/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3179/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 17153/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3179
Ședința publică de la 09 Septembrie 2014
Președinte: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâta ., cu sediul în Ghercești, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 1349/12.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. Ș., domiciliat în C., ., ., ., jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant M. Ș., personal și asistat de avocat avocat S. O., cu delegație de substituire pentru avocat C. D., lipsind apelanta pârâtă ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat S. O., pentru intimatul reclamant M. Ș., a depus la dosar concluzii scrise, în raport de care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, arătând că în mod corect instanța de fond a apreciat că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul societății pârâte se încadrează în grupa a II-a de muncă, aspect dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, precum și cu declarația martorului audiat în fața instanței, unitatea pârâtă necombătând în niciun fel cele susținute de reclamant, deși îi revenea sarcina probei.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la pe rolul Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 23.12.2013, reclamantul M. S. a chemat în judecată pârâta ..A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că activitatea desfășurată de acesta în perioada 07.08._92 în cadrul pârâtei, în funcțiiile de strungar și găuritor, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului 50/1990, Anexa II pct.34 și 160, precum și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
În fapt, a arătat că a fost angajatul pârâtei din data de 07.08._91, lucrând pe bază de contract individual de muncă, în funcția de strungar iar pe perioada 01.04._92, in functia de găuritor în cadrul Atelierului Prelucrări Mecanice.
În perioada dedusă judecății, în ambele calități, reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul unei hale unde se executau și operații de nituire, activități încadrate în grupa a II-a de muncă, cu mențiunea că, în cadrul secției existau aproximativ 100 de utilaje, cu care se executau operații de strunjire, frezare, rectificare, găurire, alezare, ascuțire scule, utilajele degajând un zgomot ce depășea 80 dB, piesele prelucrate, iar prin microașchierea pieselor rezulta pulbere microscopică și se eliminau vapori toxici în atmosferă.
Reclamantul a mai arătat că, în concret, ca strungar, a desfășurat activitate de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase, lucrând tot programul de lucru în conditii grele, în spații unde se eliminau pulberi toxice și nu funcționau instalații speciale de ventilare.
Iar, ca și găuritor, reclamantul prelucra piesele la o mașină industrială de găurire, unde executa operatii de aschiere, lucrând în aceleași condiții cu noxe.
Deși a solicitat societății pârâte eliberarea unei adeverințe prin care să-i recunoască grupa a II a de muncă, raspunsul acesteia a fost negativ .
În drept, au fost invocate prevederile Ordinului 50/1990, în Anexa II, pct.34 și 160.
În scop probator, a solicitat proba cu înscrisuri și cu martori și a depus la dosarul cauzei, în copie, certificat de informare privind medierea, cartea de identitate, carnetul de muncă și adresa nr.179/2013 cu răspunsul negativ al unității.
Pârâta . a formulat întâmpinare la data de 23.01.2014, prin care a solicitat respingerea acțiunii, învederând instanței că locul de muncă unde și-a desfășurat reclamanta activitatea și funcția sa nu au fost nominalizate de către conducerea societății și sindicate și nu se încadrează în categoria celor ce beneficiază de grupa a II-a de muncă, nefiind aplicabile în cazul său dispoz. pct 3 din Ordin 50/1990,lucrând în condiții normale de muncă. Mai arată că existau mijloace de atenuare a zgomotului și instalații de ventilare în fiecare secție. Pârâta a învederat și că reclamantul nu poate justifica încadrarea în grupa a II-a de muncă, ținând cont și de condițiile lipsei acute de comenzi și a întreruperilor frecvente de activitate, gradul de încărcare al salariaților fiind în permanență sub 50%, mai ales după 1992.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 N.C.Pr.Civ, art. 272 Codul Muncii.
La termenul de judecată din 12.03.2014, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri si proba testimonială cu 1 martor, în cauză fiind audiată sub prestare de jurământ religios martorul V. M., a cărei declarație a fost consemnata și atașata la dosar.
Tot la acest termen, în suplimentarea probatoriului, apărătorul reclamantei a mai depus o . înscrisuri, în copie, constând în: adeverinte eliberate de unitatea pârâtă pentru funcția de strungar –F. F., de frezor (C. C., M. I.), precum si copii de pe carnetele de muncă ale persoanelor mentionate mai sus si cărora unitatea le-a recunoscut încadrarea în grupa a II a de muncă, precum și extrase de pe portalul Curții de Apel C. cu decizii pronunțate în spețe similare.
Prin sentința civilă nr. 1349/12.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M. S., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., s-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 07.08._91 în cadrul unității, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în conformitate cu pct.34 și 160 anexa II la Ordinul 50/1990, în procent de 100%.
A fost obligată pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte ..A. cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, lucrând în perioada dedusă judecății în funcțiile de strungar între 07.08._91, și respectiv, de găuritor în intervalul 01.04._92, așa cum rezultă din carnetul de muncă și din întâmpinarea pârâtei.
Din declarația martorului audiat în cauză, coleg de serviciu cu reclamantul în aceeași funcție, lucrând în același atelier prelucrări mecanice, reclamantul a efectuat zilnic, în calitate de strungar, operațiuni de debitare bare de inox, alamă, oțel, apoi de strunjire, de șlefuire până la operația finală de lustruire a pieselor din aluminiu, inox, oțeluri, materiale feroase, folosind emulsii din sodă caustică pentru răcire ce degaja vapori toxici, activități efectuate pe toată durata programului de lucru, unitatea recunoscându-i grupa II a de muncă salariatului în funcția de strungar, M. I. si C. C..
A mai arătat martorul că în hala unde lucrau ei se desfășurau și alte activități ce-au fost încadrate în grupa a II a de muncă, de către frezori, rectificatori, găuritori, degajându-se pulberi, praf în atmosferă și mult zgomot, sistemele de ventilație nefiind funcționabile, iar temperaturile erau extreme de la un anotimp la altul.
Martorul a mai declarat că, în calitate de găuritor, reclamantul prelucra piesele la o mașină industrială de găurit, unde executa operatii de găurire, lăpuire cu pastă abrazivă, polizare și șlefuire cu șmirghel.
Astfel, din actele dosarului și din depoziția martorului rezultă că activitatea reclamantului de strungar s-a desfășurat în condiții grele și de toxicitate, munca sa concretă constând în polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase, în spații în care nu au funcționat instalații speciale de eliminare sau diminuare a cantităților de pulberi emanate în procesul de producție, activitatea fiind exercitată în condițiile descrise anterior pe tot parcursul programului de lucru, în procent de 100%, pentru perioada cât a avut calitatea de strungar 07.08._91, lucrând în atelier împreună cu salariați strungari și în alte meserii încadrate în grupa II de muncă, cărora unitatea le-a eliberat adeverinte.
Din probele administrate a rezultat că la nivelul unității pârâte, încadrarea în grupe de muncă s-a făcut într-un mod inechitabil, de vreme ce doar unii dintre salariații care desfășurau aceeași muncă au beneficiat de această încadrare pentru această perioadă, cu titlu de exemplu fiind numitul I. G. pentru aceeași meserie ca reclamantul- de strungar, C. C., C. N. pentru functia de frezor, G. F. –lăcătuș, cărora le-a fost recunoscută grupa de muncă pe cale administrativă, iar unii colegi au obținut beneficiul grupei a II a de muncă prin sentință judecătorească.
Or, dacă unor persoane care au lucrat în proximitatea reclamantului (M. I.-maistru, C. C. - frezor) li s-a recunoscut grupa de muncă, în procent de 100% din programul normal de lucru, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu putere de lucru judecat ce se impune acestei instanțe ca o prezumție legală absolută și irefragabilă, ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat în mod real în condițiile specifice grupei de muncă să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente, din pricina unei neglijențe ce nu îi incubă.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Astfel, operatiunile facute in calitate de strungar de catre reclamant, se subscriu textului Ordinului 50/1990 Anexa II, pct 34, care prevede acordarea grupei a II a de munca pentru ,,Polizarea, slefuirea si lustruirea pieselor din metale feroase si neferoase", coroborat cu pct.160 din ordin "personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu conditii de muncă, nocive, grele sau periculoase,cu temperaturi scăzute sau ridicate, ,în mediu cu pulberi diverse,umiditate, zgomot, gaze toxice, radiații, vapori de lacuri sau vopsele în întreprinderile din industria materialelor de construcții…."
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și Decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, indiferent de perioadă.
Astfel, activitatea desfășurată de reclamant în calitate de strungar se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 34 din Ordinul 50/1990 pentru perioada 07.08._91, în procent de 100%.
Referitor la perioada 01.04._92 când reclamantul a îndeplinit funcția de găuritor, calitate în care – conform depoziției martorului audiat în cauză – desfășura operațiuni specifice funcției, respectiv de prelucrare a pieselor la o mașină industrială de găurit, instanța a constatat că din întregul proces tehnologic realizat de reclamant, acesta nu a executat activități de natura celor înscrise în conditii de grupa a II a de muncă.
Astfel că nu se poate aprecia asupra perioadei de timp în care aceasta s-a expus acelor condiții grele, ce ar fi impus acordarea grupei a II a de muncă, putând beneficia de această încadrare doar dacă activitatea sa a presupus prezența de cel puțin 70% din programul de lucru, în locurile de muncă respective și realizând operațiuni nominalizate la punctele din ordin, din probele administrate în cauză, față de operațiunile efectiv desfășurate de reclamant în această funcție, nereiesind aceste aspecte, motiv pentru care instanța respinge cererea reclamantei privind perioada aferentă funcției de găuritor.
Față de cele expuse mai sus, tribunalul a admis in parte acțiunea, a constatat că activitatea desfășurată de reclamant, în cadrul unității, în funcția de strungar, în perioada 07.08._91, se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului 50/1990 anexa II, pct.34 și 160, în procent de 100%.
În temeiul art.40 alin.2 lit.h) din Codul muncii (Legea nr.53/2003, forma republicată cu o nouă numerotare a textelor), instanța a obligat pârâta să elibereze reclamantei o adeverință în acest sens.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că instanța de fond, in mod eronat, a constatat ca activitatea desfasurata de catre reclamant in perioada 01.08._92 se incadreaza in grupa a ll-a de munca, in procent de 100% din programul de lucru, in temeiul dispozitiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34.
În acest sens, apelanta pârâtă a menționat că, potrivit Ordinului 50/1990, acordarea grupei a-II-a de munca se va face tinandu-se cont de incadrarea activitatii desfasurate in procent de cel putin 70% la locul efectiv de munca efectuat si a noxei care a afectat activitatea, nu a functiei indeplinite de catre intimat.
A precizat că întimatul a fost salariatul A. C. SA in meseria de strungar, desfasurandu-si activitatea in sectia scularie unde a efectuat operatii de strunjire cu ajutorul strungului prevazut cu dispozitiv de prindere a pieselor, lichid de racire si aparatoare impotriva imprastierii spanului, că strunjirea este operatia tehnologica prin aschiere prin care suprafata unui material este indepartata sub forma de aschii ( nu pulbere ), iar prin operatiile de material de strunjire efectuate s-au prelucrat suprafete cilindrice, conice ( exterioare si interioare ), frontale, filete etc.
A subliniat apelanta că intimatul nu a efectuat operatii de polizare, slefuire si lustruire a pieselor din metale feroase si neferoase și a susținut că, în cadrul A. C. SA, numai lacatusii au realizat aceste operatii in ateliere separate de strungari, frezori, rabotori etc
In ceea ce priveste materialele, respectiv aliajele din care erau efectuate piesele de lucru, in cadrul societatii pârâte, a precizat că aliajul de baza este aluminiul conform normelor specifice aviatiei din intreaga lume si nu otelul asa cum invoca martorii audiati, iar deșeul rezultat in urma prelucrarii pieselor era șpan de mărimi mari si nu pulberi, cum au declarat martorii in mod eronat.
De asemenea, apelanta a susținut că singurul loc de munca in care se faceau operatiile de polizare si slefuire era Ateiierul de Ajustaj unde erau angajati lacatusi ce executau operații de polizare și șlefuire piese și consideră că, folosindu-se ca exemplu adeverința numitului C., nu s-a avut în vedere că acesta, desi avea aceeasi functie, si-a desfasurat activitatea in cadrul atelierului Tratamente Termice, așa cum reiese și din cererea inregistrata in data de 04._ atașată la dosar), atelier separat de sectia Prelucrari Mecanice prin pereti din zidarie despartitori fara comunicare prin uși, noxa specifica regasindu-se la pct.42 Anexa 2, si nu polizare si slefuire.
De asemenea, consideră că reclamantul se foloseste nejustificat si de adeverinta numitului M. I., maistru la Atelierul Ajustaj, unde erau angajati lacatusi (nu frezori, strungari, rectificatori) ce efectuau operatii de polizare si slefuire.
Totodată, apelanta a menționat că, pana la data de 01.04.2001, încadrarea activitatii in grupele de munca s-a facut potrivit Ordinului nr.50/1990, completat si modificat, iar începând cu anul 1992 . poate justifica in mod cert ca unitatea nu a mai avut activitate continuă, din cauza lipsei de comenzi, salariatii primind numai o parte din salariu conform Legii nr.37/1992, Legii nr.78/1995 si OUG nr.170/2001, articolul unic din Legea 37/1992 dispunând că " pentru anul 1992, pe durata intreruperii activitatii din cauza lipsei de comenzi, in uzinele, fabricile si sectiile ce produc tehnica militara, pesonalului civil incadrat i se plateste o indemnizatie egala cu 60% din ultimul salariu de baza net lunar avut, indexat fara sa se ia masura desfacerii contractului de munca."
A menționat că art.6 din legea 78/1995, precum si art.1 din OUG nr.170/2001 au reglementari asemanatoare, astfel ca nu se poate justifica incadrarea reclamantului in grupa a-ll-a de muncă, ținându-se cont de conditiile lipsei acute de comenzi si a intreruperilor frecvente de activitate, gradul de incarcare al salariatiilor fiind in permanenta sub 50%.
Față de motivele invocate, a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței civile pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii.
In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozitiile art. 470 Cod Prod. Civ.
In sens probator, in dovedirea apelului, a inteles sa se folosească de proba cu inscrisuri, anexând la dosar, in copii, urmatoarele documente justificative: adresa Casa N. de Pensii nr. 1/2112/141/25.10.2013; proces - verbal Inspectoratul de sanatate Publica D. nr.70/1999; cerere eliberare adeverint grupa a II a de munca C.; cerere eliberare adeverint grupa a II a de munca M..
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitate respingerea apelului ca nefundat, depunând în apărare, în xerocopie, situația locurilor de muncă încadrate de către unitatea pârâtă în grupa I și II de muncă.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv prevăzute de art.477 NCPC, apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza motivelor de apel formulate de pârâtă, Curtea reține că aceasta a criticat perioada 07.08.1976–01.04.1991 pentru care prima instanță a constatat că activitatea reclamantului se încadrează în grupa a- II -a de muncă, motivele de apel vizând aplicarea greșită a dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34, cu referire la activitățile de strungar și găuritor desfășurate de către reclamant.
Până la data de 01.04.2001 încadrarea activității în grupele de muncă s-a făcut potrivit Ordinului nr. 50/1990, completat și modificat.
Potrivit art.2 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în Anexa nr. 2.
Art. 3 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în Anexele nr. 1 și 2.
Potrivit art. 6, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
De asemenea, în conformitate cu art. 7 din același ordin, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
La art. 14, se menționează că pentru perioada de activitate desfășurată între 18.03.1969 și 31.12.1975 încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul lucrat, așa cum a fost stabilit prin precizările Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 11.860/1969, fără a se condiționa de existența buletinelor de determinare a noxelor. Pentru perioada lucrată între 01.01.1976 și 31.12.1989 încadrarea în grupele I și II de muncă, de asemenea, nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Reiese din economia acestor prevederi legale că, încadrarea unei activități desfășurate de o persoană într-o grupă sau alta de muncă, presupune un proces de analiză a condițiilor concrete în care se desfășoară această activitate, raportat la o anumită perioadă din programul de lucru, în care trebuie să se desfășoare această activitate, fără a fi necesară existența buletinelor de determinare a noxelor pentru perioadele menționate expres, însă angajatorul împreună cu sindicatele erau singurii în măsură să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I sau II de muncă iar pentru perioadele ulterioare aceste determinări erau necesare, dar la rândul lor trebuiau confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii.
În speță, se reține că angajatorul a făcut demersurile necesare și a stabilit locurile de muncă ce se încadrează în grupele I și II de muncă, însă nici locul de muncă, nici activitatea prestată de reclamant nu au fost încadrate în grupa II de muncă. Nu s-a dovedit că neacordarea beneficiului gr. a II a de muncă reclamantului ar avea la bază convenția abuzivă dintre sindicat și reprezentantul societății pentru eludarea principiul legalității încadrării în grupă.
Totodată, din prevederile legale enunțate rezultă că, pentru încadrarea într-o grupă superioară de muncă a activității desfășurate de o persoană, este necesar ca acea persoană să facă parte din categoria personalului enumerat în art. 3 din ordin, să fi desfășurat activitatea într-un loc de muncă menționat într-una din anexele respective, și să fi desfășurat o activitate dintre cele menționate în acele anexe, încadrarea în temeiul art.3 realizându-se, așadar, prin asimilare cu activitățile din anexele nr.1 și 2 din ordin.
Prin urmare, enumerarea făcută în anexa II din Ordinul nr.50/1990 privind locurile de muncă ce se încadrează în grupa a-II-a de muncă nu este, într-adevăr, limitativă, dar o încadrare în temeiul art. 3 din ordin este posibilă pentru celelalte categorii de personal, numai dacă se poate realiza o asimilare cu activitățile enumerate în anexa II.
Or, în cazul de față, nu se poate realiza o asimilare cu activitatea prevăzută de Ordinul nr.50/1990, anexa II, pct.34 pentru perioada 07.08.1976–01.04.1991, așa cum a stabilit prima instanță, întrucât aceasta presupune operații de polizare, șlefuire sau lustruire (activitate continuă), operații care potrivit înscrisurilor depuse la dosar erau realizate numai în cadrul Atelierului de Ajustaj al A. C. S.A., în timp ce reclamantul a avut funcția de strungar în cadrul unui atelier specializat de sculărie, neefectuând polizări, ca activitate continuă.
Sub acest aspect, Curtea apreciază că prima instanță a acordat, în mod greșit, valoare probatorie absolută declaratiei martorului V. M., fără ca această declarație să fie coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, în special actele prin care s-a făcut încadrarea în grupele superioare de muncă în cadrul societătii pârâte si din care rezultă că operatiile efectuate de strungari si conditiile concrete în care aceștia au lucrat în cadrul secției de sculărie nu justificau încadrarea în grupă.
De asemenea, invocând eliberarea de către pârâtă a unor adeverințe ce atestă încadrarea în grupa a-II-a de muncă pentru alți colegi ai reclamantului, prima instanță nu a avut în vedere că unii dintre aceștia au avut alte funcții sau au lucrat în alte ateliere ori secții în cadrul societății pârâte.
În același timp, hotărârile judecătorești date în favoarea altor colegi de-ai reclamantului nu impun acordarea grupei a II a de muncă în mod automat, cum greșit a procedat prima instanță, deoarece nu se pot supune comparației condițiile de muncă concrete în care și-au desfășurat activitatea persoane diferite, având în vedere că probatoriul administrat poate fi distinct. Rolul jurisprudenței este de a interpreta și a aplica legea la cazuri concrete deduse judecății instanței, judecătorul soluționând cauza pe care o judecă în limitele legii, corespunzător probatoriului acelei cauze, neavând dreptul să stabilească dispoziții generale în afara speței particulare ce se deduce în fața sa.
De altfel, Tribunalul a reținut în considerentele sentinței că toate aceste persoane cărora le-au fost eliberate adeverințe de către pârâtă sau cărora le-a fost recunoscută grupa de muncă pe cale judecătorească au lucrat în proximitatea reclamantului, iar nu în condiții identice de muncă cu acesta.
În aceste condiții, nu se poate reține că încadrarea în grupele superioare de muncă s-a făcut în mod inechitabil la nivelul unității pârâte și nici existența unei discriminări, întrucât o situație de discriminare nu se poate constata decât pentru anumite criterii și anume apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, or aceste criterii nu au fost identificate în prezenta cauză. Pe de altă parte, principiul egalității nu presupune uniformitate, ci, dimpotrivă, situații obiectiv diferite justifică și chiar impun instituirea unui tratament juridic diferențiat, fiind de competența exclusivă a legiuitorului, care, ținând cont de particularitățile activității desfășurate de
În niciun caz, în speță, nu poate opera puterea lucrului judecat ca prezumție legală irefragabilă față de hotărârile judecătorești date în favoarea unor colegi ai reclamantului, așa cum a reținut prima instanță, întrucât această prezumție presupune identitatea de părți, identitate care nu se regăsește între aceste litigii.
Referitor la decizia nr. 258/2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se reține că aceasta nu a statuat în niciun caz faptul că angajatorii sau instanțele de judecată ar putea extinde aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea în grupe de muncă și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege. O atare interpretare ar lipsi de conținut actul normativ anterior evocat. Dimpotrivă, decizia menționată se referă la situația persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de muncă a încetat înainte de adoptarea sau de modificarea Ordinului nr. 50/1990 prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau în grupe de muncă.
Cât privește decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale, invocată de asemenea de prima instanță în considerentele sentinței, Curtea reține că aceasta a fost dată cu ocazia efectuării controlului de constituționalitate a dispozițiilor art.2 alin.1 din Decretul-Lege nr.68/1990, act normativ pe care reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea sa.
Pe de altă parte, discriminarea constatată de Curtea Constituțională, prin decizia nr.87/1999 nu se referă la situația examinată de către Tribunal, ci vizează eliminarea tratamentului discriminatoriu creat între persoane care au lucrat în aceleași locuri de muncă și au desfășurat aceleași activități, dar cărora le-au încetat raporturile de muncă la date diferite, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Decretului-lege nr.68/1990.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut în considerentele deciziei nr.87/1999 că:
„ Dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990, referindu-se la "personalul de la locurile de muncă și activitățile" pentru perioade anterioare datei intrării lor în vigoare, recunosc doar beneficiul unor drepturi cuvenite și câștigate anterior, ale căror efecte sau valorificare, însă, se face ulterior. Sub acest aspect, apare discriminatorie recunoașterea beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor care sunt încă în activitate la locuri de muncă sau în activități caracterizate prin condiții deosebite, nu și în favoarea celor care anterior au lucrat în aceleași condiții, dar înainte de . Decretului-lege nr. 68/1990, au încetat raporturile lor de muncă, prin pensionare sau din alte motive, ori s-au încadrat la locuri de muncă care nu mai au același caracter. Acest tratament juridic diferențiat încalcă principiul egalității înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție. Persoanele în privința cărora se examinează aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 se găsesc în situații diferite doar sub aspectul statutului lor social - de persoane încadrate la locuri de muncă sau în activități având condiții deosebite, de persoane încadrate la alte locuri de muncă sau în alte activități, ori de persoane care nu s-au mai încadrat în muncă din diverse motive - și toate acestea văzute la o dată exactă, aceea a intrării în vigoare a actului normativ respectiv.”
Prin urmare, în raport de această motivare, se reține că decizia nr.87/1999 nu-și găsește aplicabilitatea în speța de față, având în vedere că nu se invocă un tratament discriminatoriu între salariați prin raportare la data diferită a încetării raporturilor de muncă ale acestora și nu s-a făcut dovada existenței unei situații juridice identice sau similare între reclamant și ceilalți salariați care au desfășurat activități încadrate în grupa a-II-a de muncă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că apelul este fondat, astfel încât îl va admite ca atare și, în temeiul art.480 alin.1-3 C.pr.civ., ca schimba sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de pârâta ., cu sediul în Ghercești, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 1349/12.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. Ș., domiciliat în C., ., ., ., jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
Schimbă sentința atacată nr. 1349/12.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul M. Ș..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2014.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | |
Grefier, A. P. |
Red. Jud. C.F. C.
Tehnored. A.P.
4 ex/15.09.2014
Jud. fond D. S.
| ← Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 519/2014. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
