Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3702/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3702/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 8144/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3702/2014
Ședința publică de la 09 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. Ț.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE - AGENTIA N. ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul în C., Mitropolit Firmilian, nr.2, județul D., împotriva sentinței civile nr.1138/08.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă H. P. A., domiciliată în Tg.J., ., județul Gorj, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic A. G. pentru apelantul pârâtă și avocat S. P. pentru intimata reclamantă H. P. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază că nu se mai impune a se pronunța cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului și, potrivit art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic A. G. pentru apelantul pârâtă, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii introductive.
Avocat S. P. pentru intimata reclamantă H. P. A., a pus concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Gorj. A solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul D. prin sentința civilă nr.1138 de la 08.05.2014 a admis contestația formulată de reclamantul H. P. A. CNP_ domiciliată în Tg-J., ., jud.Gorj contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice C. cu sediul în C., ..2, Jud.D., a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.894/01.08.2013 emisă de pârâta, a dispus reintegrarea pârâtei pe postul deținut anterior emiterii deciziei contestate cu menținerea drepturilor salariale avute anterior concedierii, a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului individual de muncă la data reintegrării acesteia, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferentă sumelor datorate de la data nașterii drepturilor la data acordării efective a drepturilor salariale și la plata către reclamantă a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta H. P. A. a fost angajata societății pârâte având încheiat cu aceasta contract individual de muncă pe postul de inspector de specialitate gradul I, în cadrul Compartimentului Administrativ, Arhivă și Gestionare a Formularelor din structura Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională De Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice C..
Prin Decizia nr.894/01.08.2013 emisă de pârâtă, reclamantei i-a încetat contractul individual de muncă în temeiul art.65-67 Codul muncii.
În fapt, reclamanta începând cu data de 30.07 2013 a intrat în concediu medical ca urmare a stării de sănătate precare. Au fost eliberare succesiv certificatele medicale depuse la dosarul cauzei(fila 15-22).
În situația în care reclamanta se afla în concediu medical, nu se justifică emiterea deciziei de concediere întrucât se încalcă prevederile art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul Muncii potrivit căruia „concedierea salariaților nu poate fi dispusa pe durata incapacității temporare de munca stabilita prin certificat medical conform legii.”
De la aceasta regula exista o singura excepție prevăzută de art. 60 alin. 2 din Codul Muncii, conform căruia prevederile alin. 1 ale aceluiași articol nu se aplica in cazul concedierii pentru motive care intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, insa prevederile art. 60 alin. 2 din Codul Muncii nu sunt incidente în cazul de față.
Cum concedierea a fost dispusă începând cu data de 01.08.2013, iar reclamanta se afla potrivit certificatelor medicale în concediu medical începând cu data de 30.07.2013, sunt aplicabile prevederile art. conf.art. 80, alin 1 din Codul Muncii, conform căruia, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța a dispus anularea ei și a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
În ce privește capetele de cerere privind acordarea drepturilor bănești neacordate acestea au fost acordate în conformitate cu prevederile art. 40 alin.2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de muncă.
În ce privește acordarea dobânzii legale, instanța a apreciat cererea ca fiind întemeiată întrucât practica judiciară a statuat posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea sumelor cu indicele de inflație, dat fiind faptul că actualizarea are un caracter compensatoriu, pe când dobânda legală reprezintă prețul lipsei de folosință.
Raportat la aceste considerente și cu motivarea mai sus expusă instanța a admis acțiunea reclamantei apreciind-o ca fiind întemeiată în sensul că a admis contestația, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.894/01.08.2013 emisă de pârâta, a dispus reintegrarea pârâtei pe postul deținut anterior emiterii deciziei contestate cu menținerea drepturilor salariale avute anterior concedierii, a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului individual de muncă la data reintegrării acesteia, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferentă sumelor datorate de la data nașterii drepturilor la data acordării efective a drepturilor salariale.
Văzând și art.453, alin.1 Cod pr.civilă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C..
Având în vedere că cererea introductivă de instanță a fost formulată la data de 28.10. 2013 după . noului cod de procedură civilă, în raport de dispozițiile art. 152, 457 alin. 1, 466 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă și de dispozițiile art. 214 din Legea nr. 62/2011 potrivit cu care hotărârile instanței de fond în litigii de muncă, sunt supuse numai apelului, raportat la împrejurarea că hotărârea pronunțată de tribunal este supusă apelului, iar nu recursului, va califica în cauză calea de atac intitulată recurs, ca fiind apel.
În motivarea apelului a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
Consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond nu a ținut cont de apărările formulate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Solicită instanței de recurs să constate că prin întâmpinarea formulată nu au invocat excepții, care în conformitate cu dispozițiile art.205 și următ., nu mai puteau fi invocate și nici nu au solicitat administrarea alto probe, fiind depuse numai actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate solicitate de către instanță.
În consecință, consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond nu a ținut cont la pronunțarea soluției de apărările invocate prin întâmpinare.
Învederează, pe fond, instanței că DGFP Gorj a fuzionat prin absorbție cu DGRFP C., în conformitate cu prevederile art.10 din OUG nr.74/2013,privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și ale art. 23 din HG nr.520/2013 privind reorganizarea și funcționarea A.N.A.F.
a) În, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj a solicitat Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Munca Gorj, prin adresele (nr.GJ23394/15.10.2013 si GJ51937/_.2013, lista locurilor de munca vacante.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca Gorj a transmis lista locurilor de muncă vacante prin adresa nr._/AL/19.12.2013, înregistrata la DGRFP C. cu nr. CV13767/23.12.2013;
Cu adresa nr. GJ1125/07.01.2014, A.J.F.P. Gorj a transmis reclamantei lista posturilor vacante comunicată în scris de A.J.O.F.M. Gorj, adresa remisă sub semnătura reclamantei la data de 09.01.2014.
La data de 10.10.2013 reclamanta, aflata in concediu pentru incapacitate temporara de muncă, s-a prezentat la sediul A.J.F.P. Gorj solicitând comunicarea Deciziei nr. 894/01.08.2013 emisa de directorul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C..
Această decizie a fost remisă sub semnătură reclamantei la data de 10.10.2013.
Învederează instanței că prin cererea înregistrata la Direcția Generala a Finanțelor Gorj sub nr._/30.07.2013 reclamanta a solicitat efectuarea a 12 zile concediu de odihna începând cu data de 30.07.2013.
Cuaceeași dată, respectiv 30.07.2013 reclamanta a intrat in concediu pentru incapacitate temporara de munca pana la data de 08.08.2013 inclusiv, apoi a efectuat doua zile concediu de odihna, respectiv in zilele de 09.08.2013 si 12.08.2013.
Începând cu data de 13.08.2013 si pana la data de 04.03.2014 s-a aflat in concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
Prin cererea înregistrată la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj cu nr. GJ3319/27.02.2014 reclamanta a comunicat continuarea celor 10 zile de concediu de odihnă ramase neefectuate, începând cu data de 05.03.2014.
Având in vedere că în perioada preavizului contractul individual de munca își produce in continuare efecte, iar concediul de odihna este un drept al salariatului, ca atare nu întrerupe perioada de preaviz.
Reclamanta nu a fost concediată cu data emiterii deciziei, ci urma să fie concediată la expirarea termenului de preaviz, care ulterior s-a prelungit direct proporțional cu perioada de incapacitate temporară de muncă.
La data expirării termenului de preaviz contractul individual de munca al reclamantei urma să înceteze, conform Deciziei nr. 894/01.08.2013.
Dispozițiile legale reținute de către instanța de fond stabilesc faptul că nu poate fi concediat salariatul aflat in incapacitate temporară de muncă, nu faptul că nu poate fi emisă o decizie de preaviz.
În consecință, afirmația instanței potrivit căreia concedierea reclamantei s-ar fi făcut pe perioada concediului este nefondată.
b) Începând cu data de 01.08.2013 conform prevederilor art.10 din OUG nr.74/2013, Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice au preluat activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale județene ale finanțelor publice absorbite în aria de competență, precum și a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora, direcțiile generale județene ale finanțelor publice care se reorganizează prin fuziune prin absorbție în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și-au pierdut personalitatea juridică.
În conformitate cu dispozițiile art.23 din HG nr.520/2013, administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ, din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, cum era și A.F.P.M. Tg. J., s-au reorganizat în administrații județene ale finanțelor publice.
În consecință, A.F.P.M. Tg J. a fost reorganizata in Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, structura fără personalitate juridica in subordinea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. si, ca urmare, statul de funcții al noii structuri a fost redus cu un număr de 85 de posturi.
C. administrativ, arhiva si gestionare a formularelor din cadrul aparatului propriu al Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj nu s-a mai regăsit in organigrama și statul de funcții al Administrației Județene a Finanțelor Publice Gorj, fiind desființat.
Înainte de data reorganizării, C. administrativ, arhiva si gestionare a formularelor funcționa cu un număr de 15 posturi personal contractual: 3 posturi inspector de specialitate gradul I, 2 posturi inspector de specialitate gradul II, 1 post magaziner, 1 post arhivar, 2 posturi secretar-dactilograf, 4 posturi șofer, 1 post muncitor calificat I si 1 post muncitor calificat III.
In urma reorganizării a fost creat C. comunicare si servicii interne la nivelul aparatului propriu al Administrației Județene a Finanțelor Publice Gorj cu un număr de 14 posturi, din care: 3 posturi funcții publice si 11 posturi personal contractual.
Din cele 11 posturi personal contractual au fost aprobate in noua structură - 2 posturi inspector de specialitate gradul I, 2 posturi inspector de specialitate gradul II,1 post secreta dactilograf, 4 posturi șofer, 1 post muncitor calificat I și 1 post muncitor calificat III.
În conformitate cu prevederile art. 2, alin.(1) din OPANAF nr. 2133/2013 privind aprobarea Regulamentelor pentru organizarea si desfășurarea examenului de testare profesionala pentru funcționarii publici si personalul contractual din cadrul aparatului propriu al Agenției Naționale de Administrare Fiscala, al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene si a municipiului București si Autorității Naționale a Vămilor ale căror funcții au fost supuse reorganizării, reclamantei i s-a oferit posibilitatea de a opta in scris pentru unul din cele 2 posturi vacante de inspector de specialitate gradul I din cadrul Compartimentului de comunicare si servicii interne, corespunzătoare pregătirii sale, în termenul comunicat în preaviz, dar reclamanta a refuzat primirea preavizului.
Afirmația potrivit căreia AJFP nu a pus la dispoziție lista posturilor vacante corespunzătoare este complet eronată.
Lista posturilor vacante si condițiile specifice de ocupare a posturilor vacante au fost transmise de ANAF, postate pe site-ul www.anaf.ro, afișate la sediul DGRFP C. conform procesului verbal nr. CV763/13.08.2013 si la sediul AJFP Gorj, conform procesului-verbal nr. GJ1363/09.08.2013, în vederea luării la cunoștința de către salariații aflați în preaviz din cadrul A.J.F.P. Gorj si exprimarea opțiunilor.
c. În ceea ce privește legalitatea actului a cărui anulare se solicită, solicită instanței să constate că acesta a fost emis în baza ordinelor emise de președintele A.N.A.F. privind stabilirea numărului de posturi și aprobarea statelor de funcții pentru structurile din cadrul ANAF, ordine ce au fost emise pentru aducerea la îndeplinire a O.U.G. nr. 74/2013, a HG nr. 520/2013, Legii nr. 53/2003 și ale Legii nr.62/2011, a dialogului social. Pentru ca un act să fie legal, el trebuie să fie emis în conformitate cu legea aplicabilă.
În cazul de față, decizia a cărei anulare se solicită îndeplinește condițiile unui act administrativ individual, respectiv este emisă în baza și în aplicarea actelor normative aplicabile, se adresează unui subiect determinat, dă naștere, modifică sau stinge drepturi și obligații.
Decizia contestată a fost dată cu aplicarea dispozițiilor HG nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF și ale OUG nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Sub acest aspect este foarte important de revelat faptul că atât OUG nr.74/2013, cât și HG nr.520/2013 sunt actele normative care se caracterizează prin faptul că au aplicabilitate generală, ele au fost publicate in M.O., la emiterea lor fiind respectate prevederile Legii transparentei decizionale nr. 52/2003, iar proiectele lor au fost publicate pe site-ul ANAF si s-au aflat in dezbatere publică.
Din conținutul notei de fundamentare la O.U.G. nr.74/2013 si H.G. nr.520/2013, postate pe site-ul ANAF, rezultă că promovarea acestor acte normative a fost determinata de contextul socio-economic actual, opiniile si recomandările FMI referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare, precum si necesitatea eliminării disfuncționalităților, întăririi aparatului fiscal și utilizării resurselor de care dispune la capacitate maxima si in condiții de eficienta .
Din conținutul aceleiași note de fundamentare rezulta faptul că prin reorganizare s-au avu in vedere următoarele:
- crearea nivelului regional in scopul reducerii numărului de raportări către centrala ANAF, îmbunătățirii planificării si controlului, reducerii costului colectării si creării de unități mai echilibrate din perspectiva ponderii economice și a ponderii in colectarea veniturilor; abordarea structurii regionale are ca principal obiectiv îmbunătățirea performanței operaționale a ANAF si diminuarea costului colectării, in condițiile in care de la nivel central la nivel teritorial se va opera cu un număr de 8 structuri in locul celor 42, nivelul regional având inclusiv un rol de planificare, coordonare si control în raport cu unitățile subordonate din raza sa teritoriala, numărul funcțiilor de conducere reducându-se considerabil;
- regionalizarea păstrează structura de organizare pe 3 paliere (sediul central/nivel regional/nivel local în loc de sediul central/nivel județean/nivel local) permițând insă un management mai bun, dar si economii importante in procesul de administrare fiscală;
- crearea structurii antifrauda prin reorganizarea controlului operativ în cadrul aparatului propriu al ANAF, aceasta direcție antifrauda va fi o structura puternica având 8 servicii regionale aflate in directa subordonare a aparatului central, in scopul consolidării cadrului privind lupta împotriva evaziunii fiscale, prin crearea unui mecanism unic de control care să înlăture paralelismele si sa elimine astfel evaluarea fiscala diferita sau chiar contrară a aceleiași operațiuni economice
- asigurarea autonomiei Direcției generale a vămilor în exercitarea funcțiilor specifice vămii securizarea frontierei externe a UE, efectuarea operațiunilor de vămuire, combatere traficului de droguri si a traficului de mărfuri contrafăcute ;
- implementarea unei noi strategii de resurse umane si simplificarea procesului decizional care se va realiza pe de o parte prin realocarea personalului spre domeniile deficitare ( antifrauda, inspecție fiscala, IT, juridic) sau spre organele fiscale cu cel mai mare grad de încărcare si pe de alta parte prin eliberarea din funcție a celor care nu mai corespund din punct de vedere profesional si al integrității; prin reducerea cu pana la 30% a funcțiilor de conducere se va accelera procesul decizional si se vor realiza economii în vederea încadrării în fondurile bugetare alocate pentru cheltuielile de personal; a apărut necesitatea redistribuirii personalului atât intre structurile județene (care au un număr prea mare sau prea mic de personal in funcție de numărul de contribuabili administrați) cat si intre funcțiile administrației (migrarea personalului dinspre procesele masive cu valoare adăugata redusă către funcțiile mai complexe precum inspecția fiscala, asistenta contribuabililor si IT.
Nu pot fi primite susținerile reclamantului cu privire la o presupusă nelegalitate a acestei decizii deoarece a fost emisă în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor OUG nr.74/2013 și a HG nr.520/2013, fiind aprobate măsurile de implementare mai sus amintite.
Așa cum a precizat, Președintele ANAF a emis ordinele prin care: s-a aprobat și repartizat numărul maxim de posturi pentru ANAF și direcții generale regionale ale finanțelor publice, s-a aprobat numărul total de posturi pe fiecare direcție generală regională a finanțelor publice, s-a aprobat structura organizatorică a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și a structurilor din cadrul acestora, s-a aprobat structura organizatorică a pârâtului propriu al ANAF, s-a aprobat statul de funcții al DGRFP C., s-a aprobat statul de funcții al. DGRFP Timișoara, s-a aprobat statul de funcții al DGRFP Iași, s-a aprobat statul de funcții al DGRFP Cluj N., s-a aprobat statul de funcții al DGRRFP G., s-a aprobat statul de funcții al DGRFP B., s-a aprobat statul de funcții al DGRFP Ploiești, s-a aprobat statul de funcții al DGRFP București.
Aceste ordine au fost emise in baza prerogativelor pe care le are Președintele ANAF, conform H.G nr. 520/2013 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala (art.9, art.10 alin.1, art.11 alin. 3).
Ordinele in discuție, în baza cărora s-a emis și decizia a cărei anulare se solicită, vizează strict funcționarii publici din cadrul aparatului propriu al ANAF, din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, prin aceste ordine aprobându-se structura organizatorica, numărul maxim pe posturi al funcționarilor publicii ce urmau să-și desfășoare activitatea in cadrul acestor instituții.
d. Consideră că prevederile HG. nr. 561/2009 si art.10 alin.1 din Legea nr. 24/2000, nu sunt aplicabile actelor menționate întrucât aceste texte de lege, care prevăd publicarea, se refera la actele administrative cu caracter normativ, in timp ce ordinul președintelui este act administrative cu caracter individual.
In acest sens, menționează ca aceste ordine nu sunt acte normative emise sau adoptate de o autoritate publica, cu aplicabilitate generala, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3 lit.a din Legea nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administrația publică, întrucât ele nu au o aplicabilitate generala si nu se adresează "erga omnes".
Astfel cum se poate constata, ordinele menționate anterior se adresează unui număr restrâns si bine definit de subiecți, care au luat cunoștința de dispozițiile acestuia.
Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare: În vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative ale autorităților de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Din cuprinsul acestei dispoziții legale, reiese că Legea nr.24/2000 distinge între ordinele cu caracter normativ și cele cu caracter nenormativ (individuale), din moment ce dispune numai publicarea celor cu caracter normativ, care cuprind reglementări de principiu, formulate în abstract, și sunt destinate unui număr nedeterminat de persoane și care –prin urmare - sunt de interes general.
Deși Legea nr. 24/2000 nu definește expres ceea ce se înțelege prin „act cu caracter normativ", semnalează că o asemenea calificare a conținutului acestui concept a fost stabilită atât de către jurisprudență, cât și de către doctrină în mai multe ocazii.
Astfel, în jurisprudență identificată la nivelul înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut, în cadrul unui control judiciar al reorganizării ANV, că actele normative sunt „acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați", pe când actele administrative individuale au fost definite ca „acea categorie de acte care urmărește stabilizarea unei situații juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept."
În Decizia nr.4343/25.10.2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția contencios administrativ și fiscal a statuat că „Ordinul prin care a fost aprobată structura organizatorică centrală și teritorială a unei autorități publice, statele de funcții ale acesteia, precum și regulamentele pentru realizarea testării profesionale a funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul acestei autorități-fiind aplicabil unor situații strict determinat și producând efecte juridice în raport cu un număr determinat/determinabil de persoane-are caracterul unui act administrativ individual, iar nu al unui act administrativ normativa, nefiind prin urmare supus condiției publicării în Monitorul oficial, prevăzută de art.11 alin.(1) din Legea nr.24/2000.
În considerentele hotărârii menționate anterior, instanța supremă a reținut următoarele: „Criteriile principale, in raport cu care actele administrative și se clasifică în acte cu caracter normativ și acte cu caracter individual sunt, pe de o parte scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise și, pe de altă parte, întinderea efectelor juridic produse".
Astfel, în ceea ce privește primul criteriu, în doctrină este unanim acceptat că actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispozițiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit totdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/ dispozițiilor legale.
În cauză, este necontestat că ordinele au fost emise pentru aplicarea în concret a dispozițiilor O.U.G. nr.74/2013 si a H.G. nr.520/2013, având astfel caracterul unor acte administrative cu caracter individual.
În ceea ce privește întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conțin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situații, astfel că produc efecte juridice erga omnes față de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situație strict determinată și produc efecte fie față de o singură persoană, fie față de un număr determinat sau determinabil de persoane.
Ordinele menționate au aprobat structura organizatorica, numărul maxim pe posturi al funcționarilor publici ce urmau sa-si desfășoare activitatea in cadrul acestor instituții, fiind astfel aplicabile în situații strict determinate și producând efecte juridice în raport cu un număr determinant/ determinabil de persoane, fiind astfel și din acest punct de vedere acte administrative cu caracter individual.
Din perspectiva conținutului lor, actele administrative se pot împărți în:
- acte administrative normative, „care cuprind reglementări de principiu, formulate în abstract, și sunt destinate unui număr nedeterminat de persoane. Sunt astfel de acte, spre exemplu, hotărârea de guvern prin care se stabilesc anumite prețuri maximale pentru anumite produse, ordinul unui ministru de stabilire a normelor metodologice de depunere a formularelor tipizate în vederea calculării impozitului, o hotărâre a unui consiliu local de stabilire a taxelor locale, etc." și
- actele administrative individuale, care sunt „manifestarea de voință care produce efecte juridice cu privire la persoane determinate, sau, într-o formulă mai explicită, care creează, modifică sau desființează drepturi și obligații în beneficiul sau sarcina unor persoane dinainte determinate".
Actele administrative se pot clasifica și după gradul de întindere a efectelor juridice, fiind vorba de acte administrative normative dacă "produc efecte cu caracter general și impersonal" și de acte administrative individuale, dacă „produc efecte numai cu privire la persoane fizice ori juridice determinate."
În consecință, este evident că actele administrative unilaterale au caracter normativ atunci când, prin obiectul lor de reglementare, produc efecte față de o categorie de persoane (fizice sau juridice) care nu poate fi complet determinată.
În speță, actul administrativ unilateral în discuție produce efecte numai la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și privește numai angajații din cadrul acestei entități juridice.
Din acest motiv, caracterul acestor acte administrative unilaterale este unul individual și, pentru a-și produce efecte juridice față de acești angajați, nu se impunea publicarea lor în Monitorul Oficial al României, fiind suficientă aducerea la cunoștință prin alte mijloace.
Pentru ca un act să fie legal, el trebuie să fie emis în conformitate cu legea, în cazul de față, ordinele emise de președinte îndeplinesc condițiile unor acte administrative individuale, respectiv sunt emise în baza și în aplicarea unor acte normative, se adresează unor subiecți determinați, dau naștere, modifică sau sting drepturi și obligații.
În acest sens, ordinele menționate au fost date în aplicarea dispozițiilor HG nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF și ale OUG nr.74/201]3 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Sub acest aspect, este foarte important de relevat faptul ca atât OUG nr.74/2013 cât și HG nr.520/2013 sunt actele normative care se caracterizează prin faptul că au aplicabilitate generală, ele au fost publicate in M.Of. si pentru care au fost respectate prevederile Legii transparentei decizionale nr.52/2003, proiectele lor au fost publicate pe site-ul ANAF si s-au aflat în dezbatere publica.
Din conținutul notei de fundamentare la OUG nr.74/2013 si la HG nr.520/2013, postate pe site-ul ANAF, rezulta faptul ca promovarea acestor acte normative a fost determinata de contextul socio-economic actual, opiniile si recomandările FMI referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare, precum si necesitatea eliminării disfuncționalităților, întăririi aparatului fiscal si utilizării resurselor de care dispune la capacitate maxima si in condiții de eficiență.
e. În ceea ce privește presupuse încălcări ale prevederilor Codului Muncii, la emiterea deciziei contestate, susține faptul că aceste dispoziții legale au fost respectate
Un argument in susținerea acestei afirmații este si faptul că în cazul acestei reorganizări, procesul de reorganizare nu numai ca nu a fost contestat de către Agenția Naționala a Funcționarilor Publici (deși această autoritate are prerogativa legala de a o face) dar a fost si avizat de către instituție.
În concluzie, solicită să se constatate ca actele atacate au fost emise cu respectarea întocmai a prevederilor legale in materie.
f.În ceea ce privește susținerile reclamantei cu privire la faptul că, raportat
la temeiul legal al deciziei contestate care încalcă dispozițiile Legii nr.53/2003, nu s-ar afla în situația unei reorganizări prin reducerea de posturi, roagă instanța de recurs să constate
că aceste afirmații nu pot fi reținute,
Reducerea numărului de posturi este mai mult decât evidentă, acest lucru rezultând din dispozițiile O.P.A.N.A.F. nr.1103/01.08.2013 și O.P.A.N.A.F. nr.1106/01.08.2013.
g.În ceea ce privește motivele reclamantei cu privire la modalitatea/etapele în care trebuia sa se realizeze reorganizarea, așa cum a precizat, modalitatea prezentata în cererea de chemare in judecata nu are niciun temei legal, aceasta invocând texte de lege care contravin celor expuse in motivarea acțiunii.
Sub acest aspect, învederează ca reclamanta invoca prevederi care nu sunt aplicabile in cauza de fata, întrucât, așa cum a arătat mai sus, reorganizarea s-a realizat prin reducerea numărului de posturi, si nu prin una din modalitățile prevăzute la lit. a-d ale articolului precizat mai sus.
În concret, DGFP D. s-a reorganizat prin transformarea acestei instituții in Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. instituție noua ce are un număr de posturi aprobat.
In ceea ce privește celelalte DGFP-uri (V., O., Gorj, M.) care fac parte din raza de activitate a D.G.R.F.P. C., au fost preluate prin fuziune în limita posturilor disponibile.
Astfel că, in condițiile Legii nr. 53/2003, eliberarea din funcție se comunică persoanei respective în cazul în care instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de salariat, situație în care se regăsește și în prezenta cauză.
Prin urmare, având în vedere că numărul de posturi disponibile în cadrul DGRFP C. sunt inferioare numărului de salariați încadrați în cele 6 DGFP-uri, s-au acordat preavize, urmând ca în funcție de opțiunea fiecărui salariat să se stabilească dacă este necesar organizarea unui examen în conformitate cu prevederile legale.
În ceea ce privește personalul contractual, ordinea conform prevederilor art.55 lit.c, art.58-60, art.65-67 și art.75-77 din legea nr.53/2003, privind Codul muncii și ale art.208- 2016 din Legea nr.62/2011 este următoarea: acordarea preavizelor; opțiunea funcționarilor/personalului contractual pentru posturile vacante din D.G.R.F.P. C. care trebuie efectuată in perioada de preaviz; comunicarea deciziilor de eliberare din posturile deținute la nivelul D.G.F.P.-urilor; reîncadrarea persoanelor care au optat pe posturile vacante din cadrul D.G.R.F.P. în condițiile în care nu au existat mai multe opțiuni decât posturi disponibile; în situația in care au optat mai mulți salariați pentru același post, se organizează examen de către instituție.
3. Cu privire la actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație la data plății și obligarea lor și la plata către reclamantă a dobânzii legale aferentă sumelor datorate de la data nașterii drepturilor la data acordării efective a drepturilor salariale, consideră că în mod neîntemeiat instanța a dispus plata drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda legală.
Sumele ce ar trebui plătite reclamantei cu titlu de drepturi salariale nu pot fi actualizate si cu indicele de inflație și cu dobânda legală deoarece s-ar realiza o dublă reparație a prejudiciului, reclamanta obținând astfel o îmbogățire fără justă cauză.
4. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art.453 NCPC instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce pierde procesul, în sensul că dacă debitorul din raportul juridic face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Prezumția de culpă a celui ce pierde procesul poate fi combătută prin proba contrară, situație ce reiese în mod clar în speță.
Astfel, solicită instanței de recurs să constate că prin emiterea Deciziei contestate au fost respectate dispozițiile legale aplicabile în speță.
Sarcina probei în dovedirea susținerilor făcute, revenea reclamantei.
Prin urmare, cum cheltuielile ocazionate de prezentul proces au fost făcute pentru a se stabili legalitatea/nelegalitatea deciziei, consideră că nu trebuie să suporte aceste cheltuieli instituția nefiind în culpă procesuală.
De asemenea, învederează instanței că singurele probe administrate au fost proba cu înscrisuri, fiind depuse înscrisuri în susținerea și dovedirea situației de fapt, neimpunându-se administra alte probe care să fi presupus un efort material suplimentar.
Așa cum au precizat obligarea D.G.R.F.P. C. la plata cheltuielilor respective este justificată, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. art.453 NCPC solicită instanței să dispună micșorarea onorariului potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale.
În concluzie, față de motivele invocate, consideră că se impune admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond, respingerea cererii introductive ca netemeinică și nelegală și menținerea deciziei contestate.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art 488, pct.8 NCPC.
Intimata H. P. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat împotriva sentinței civile nr.1138/8 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la calificarea căii de atac, a apreciat că aceasta nu este recursul, ci APELUL, în raport de momentul promovării contestației ce face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Gorj.
In ceea ce privește motivele de apel, a învederat instanței că niciunul dintre acestea nu este întemeiat, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale și o justă interpretare a probatoriului administrat în cauză atunci când a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.894/1 august 2013 emisă de directorul general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. pentru încălcarea prevederilor art.60 alin.l lit.a din Codul muncii și a dispus reintegrarea sa pe postul deținut anterior.
Trebuie reținut că după pronunțarea sentinței, apelanta a emis decizia nr.973/12 iunie 2014 prin care intimata H. P. A. este reangajată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., pe funcția contractuală de inspector de specialitate gradul I, gradația 4, clasa de salarizare 46, fiindu-i întocmită în acest sens și fișa postului.
Primul motiv de apel vizează faptul că instanța de fond nu ar fi ținut cont de apărările formulate de apelantă prin întâmpinare.
Susține intimata că acest motiv de apel este vădit nefondat deoarece DGRFP C. nu a depus întâmpinarea în termenul procedural impus de art.201 alin.l C.pr.civ., astfel că a solicitat în mod justificat ca în baza art.208 alin.2 C.pr.civ. să fie decăzută din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică. Instanța de fond nu a făcut altceva decât să aplice sancțiunea prevăzută de dispozițiile noului Cod de procedură civilă, întrucât prin întâmpinarea depusă tardiv nu s-au invocat excepții de ordine publică.
Ca stare de fapt, directorul general S. M. P. al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. a emis decizia nr.894/1 august 2013, prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al intimatei H. P. A. la data expirării termenului de preaviz, ca urmare a desființării postului deținut, cu acordarea unui preaviz de 20 zile lucrătoare de la data comunicării acestei decizii.
Decizia nr.894/1 aug.2013 este nelegală deoarece la momentul emiterii intimata H. P. A. se afla în incapacitate temporară de muncă începând cu 30 iulie 2013, aspect ce rezultă cert din certificatele de concediu medical depuse la dosar.
Concediul pentru incapacitate temporară de muncă (concediul medical) reprezintă o întrerupere în cursul normal al activității desfășurate de un salariat în folosul angajatorului său, datorită stării de sănătate. Prin urmare, acesta nu reprezintă un act de voință al părților, care sunt ținute să dea curs întocmai efectelor sale.
Astfel, concediul pentru incapacitate temporară de muncă este unul din drepturile de asigurări sociale recunoscute asiguraților pentru care se achită contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, pentru situațiile când, din motive care țin de starea de sănătate precară, aceștia sunt împiedicați să presteze activitate în folosul angajatorului.
Potrivit art.49 alin.2 din Codul muncii, concediul pentru incapacitate temporară de muncă reprezintă unul din cazurile de suspendare a contractului individual de muncă și are ca efecte întreruperea prestării activității salariatului și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.
Concediul medical suspendă de drept contractul individual de muncă, adică întrerupe temporar și independent de voința părților prestarea activității și plata salariului. Insa, în temeiul art.29 alin.6 din Codul muncii, în cazul suspendării contractului individual de muncă se suspendă și toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepția situațiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept. Potrivit art.50 alin.l lit.b din Codul muncii se suspendă de drept contractul individual de muncă pe durata concediului pentru incapacitate temporară de muncă.
Conform art.60 alin.l lit.a din Codul muncii, este interzisă concedierea salariatului care se află în incapacitate temporară de muncă, constatată prin certificat medical.
Prin urmare, concediul pentru incapacitate temporară de muncă (concediul medical) reprezintă întreruperea activității desfășurate de salariat independent de voința sa, iar pe durata acestuia este interzisă concedierea salariatului.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut prin decizia nr.2436/25 martie 2004 că „nu poate fi dispusă concedierea pe durata incapacității temporare de muncă stabilită prin certificat medical potrivit legii, iar concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, fiind de prisos analizarea motivelor privind fondul cauzei.
Astfel, coroborând dispozițiile art.50 alin.l lit.b cu cele ale art.60 alin.l
it.a și ale art.76 din Codul muncii, în mod corect prima instanță a reținut că decizia nr.894/1 august 2013 emisă de DGRFP C. în perioada cât intimata H. P. A. s-a aflat în incapacitate temporară de muncă este lovită de nulitate absolută.
Apreciază astfel intimata că această decizie nu poate fi salvgardată de angajator prin aptul că a dispus suspendarea efectelor deciziei până la încetarea incapacității ie muncă. Spunem acest lucru deoarece suspendarea efectelor deciziei de concediere până la încetarea incapacității de muncă este inadmisibilă, în lipsa unui temei legal care să o reglementeze.
În dreptul nostru nu este prevăzută posibilitatea afectării actului de concediere de modalitatea termenului suspensiv, decizia de concediere fiind un act de dreptul muncii pur și simplu.
Suspendarea efectelor deciziei de concediere nu înlătură nesocotirea dispozițiilor art.60 alin.l lit.a din Codul muncii deoarece luarea măsurii împotriva salariatului a fost dispusă în perioada incapacității temporare de muncă, fiind fără relevanță dacă momentul producerii efective a încetării raporturilor de muncă a fost amânat până la reluarea activității de către salariat. În mod nelegal angajatorul a dispus măsura concedierii atunci când salariatul se afla în perioada concediului medical.
Dispozițiile art.60 alin.l lit.a din Codul muncii se referă la interzicerea luării măsurii de concediere în sens larg, fără ca legiuitorul să circumstanțieze reglementarea în funcție de momentul emiterii sau comunicării actului de concediere. Această interpretare a incidenței prevederii legale amintite este în concordanță cu rațiunea care o justifică, respectiv situația specială în care se află salariatul.
Nici pe fond soluția adoptată de angajator nu este justificată, întrucât contestatoarea a avut mereu doar calificative maxime, este bine pregătită profesional, este unic întreținător de familie, nu i s-au oferit alte posturi vacante, corespunzătoare pregătirii sale profesionale și nu i s-au prezentat care au fost criteriile de departajare dintre ea și alți colegi cu pregătire similară, care au fost
păstrați de angajator.
Faptul că la acest moment intimata este reangajată la DRGFP C. și îndeplinește aceleași atribuții ca înainte, demonstrează că această concediere a fost forțată, neavând la bază o cauză reală si serioasă.
Cea mai mare parte din motivele de apel invocate nu au legătură directă cu cauza (concedierea pe perioada incapacității temporare de muncă), fiind o înșiruire de acte normative sau justificări generice, care nu fac obiectul litigiului de față.
Referitor la critica vizând cumularea indicelui de inflație cu dobânda legală, nici acest motiv de apel nu este fondat.
Alături de dobânda legală, creditorul poate cere în justiție și alte despăgubiri. În condițiile în care, la momentul actual, dobânda legală se calculează ținând seama de o . factori care reflectă fluctuațiile monetare, apreciază intimata că valoarea prejudiciului suferit este acoperită prin acordarea dobânzii legale plus indicele de inflație. În plus, legiuitorul a prevăzut raportarea calculului dobânzii legale în funcție de un parametru variabil, flexibil, urmărindu-se astfel ca prejudiciul să fie acoperit nu numai prin plata dobânzii legale, ci și prin suplimentarea acesteia cu actualizarea creanței.
Practica judiciară în ceea ce privește cumulul dobânzii legale cu actualizarea creanței în funcție de indicele de inflație a fost, de regulă, în sensul admisibilității, pe considerentul că cele două instituții au natură diferită.
Susține intimata că în această situație există două daune distincte, având cauze juridice diferite. Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorită inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Apreciem că actualizarea are caracter compensatoriu, astfel încât este permis cumulul dobânzii legale moratorii cu actualizarea cu indicele de inflație. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă din faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții: dobânda legală este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a _obligației bănești. Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile. Astfel, în prezent, consideră intimata că este posibilă nu numai actualizarea creanței inițiale și acordarea dobânzii legale, ci și actualizarea dobânzii legale moratorii, cu alte cuvinte este permisă actualizarea sumei reprezentate de creanța inițială și acordarea dobânzii legale corespunzătoare acestei creanțe.
Referitor la cheltuielile de judecată, din moment ce prima instanță i-a admis contestația, în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art.451-453 C.pr.civ.
Pentru aceste motive, solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.471 alin.5 C.pr.civilă.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate și apărărilor formulate, în raport de disp. art. 480 alin 1 NCPC apelul este nefundat și urmează a se respinge, din următoarele considerente:
Instanța nu a făcut o aplicare greșită a normelor de drept incidente, așa cum susține recurenta, interpretarea art. 60 din C muncii fiind corectă. Astfel, reclamanta, la data emiterii deciziei contestate, se afla în concediu medical, prin urmare, s-au încălcat prevederile art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul Muncii potrivit căruia „concedierea salariaților nu poate fi dispusa pe durata incapacității temporare de munca stabilita prin certificat medical conform legii.”
Excepția prevăzută de art. 60 alin. 2 din Codul Muncii, conform căruia prevederile alin. 1 ale aceluiași articol nu se aplica in cazul concedierii pentru motive care intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, însa prevederile art. 60 alin. 2 din Codul Muncii, așa cum rezultă din ansamblul materialului probator și cum corect a reținut și instanța de fond, nu sunt incidente în cazul de față.
Din înscrisurile existente la dosar, rezultă faptul că s-a dispus concedierea intimatei-contestatoare începând cu data de 01.08.2013, iar la această dată, intimata se afla -potrivit certificatelor medicale- în concediu medical începând cu data de 30.07.2013, astfel că în mod just s-a reținut că sunt aplicabile prevederile art. conf.art. 80, alin 1 din Codul Muncii, conform căruia, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța a dispus anularea ei și a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
În ce privește capetele de cerere privind acordarea drepturilor bănești neacordate acestea au fost acordate în conformitate cu prevederile art. 40 alin.2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Cât privește critica vizând cumularea indicelui de inflație cu dobânda legală, nici acest motiv de apel nu este fondat deoarece, așa cum în mod pertinent arată și intimata prin întâmpinarea formulată, alături de dobânda legală, creditorul poate cere în justiție și alte despăgubiri. În condițiile în care, la momentul actual, dobânda legală se calculează ținând seama de o . factori care reflectă fluctuațiile monetare, apreciază intimata că valoarea prejudiciului suferit este acoperită prin acordarea dobânzii legale plus indicele de inflație. În plus, legiuitorul a prevăzut raportarea calculului dobânzii legale în funcție de un parametru variabil, flexibil, urmărindu-se astfel ca prejudiciul să fie acoperit nu numai prin plata dobânzii legale, ci și prin suplimentarea acesteia cu actualizarea creanței, în acest sens existând o practică judiciară unitară.
În considerarea celor expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 480 alin 1 NCPC apelul fiind nefondat, urmează a fi respins, iar în temeiul art. 453 alin 1 C. procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata sumei de 500lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE - AGENTIA N. ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul în C., Mitropolit Firmilian, nr.2, județul D., împotriva sentinței civile nr.1138/08.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă H. P. A., domiciliată în Tg.J., ., județul Gorj.
Obligă apelanta către intimată la 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2014.
Președinte, M. C. Ț. | Judecător, F. D. | |
Grefier, N. D. |
Red.jud.F.D.
4 ex/AS
j.f.L.T.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 169/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
