Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1513/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1513/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 468/63/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1513
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2014
Complet constituit din:
Președinte: N. D.
Judecător: Florența C. C.
Judecător: L. M. L.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă . împotriva sentinței civile nr. 1503/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. O. M., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns în reprezentarea intimatei-reclamante avocat ales F. A., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele:
- conform celor menționate în scripturile de la filele 55-58 din dosarul de fond, recursul este promovat cu depășirea termenului legal de 10 zile,
- prin serviciul registratură recurenta-pârâtă a depus note scrise, iar intimata-reclamantă – întâmpinare prin care invocă excepția tardivității recursului.
Având cuvântul, avocat F. A. pentru intimata-reclamantă pune concluzii de admitere a excepției invocate prin întâmpinare și de respingere a recursului ca fiind tardiv declarat, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței nr. 76/04.11.2014. Pe fond – solicită respingerea recursului ca nefondat potrivit întâmpinării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 08.01.2013, contestatoarea A. O. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata ., admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 116/29.11.2012, reintegrarea pe funcția deținută anterior, aceea de Director Zonal de Vânzări, cu plata corespunzătoare a salariilor, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivare a arătat că și-a desfășurat activitatea în cadrul ., în baza contractului individual de muncă nr.1986/ 14 mai 2009 având funcția de Director Zonal de Vânzări (ASM).
Contestatoarea a solicitat să constate instanța nulitatea absolută a Deciziei nr. 116/ 29.11. 2012 pentru încălcarea prevederilor art.252 alin 2, art.252 alin 2 lit.b și c, art .249 alin 2 din Codul muncii
Prin decizia contestată a arătat că s-a dispus sancționarea prin retrogradarea din funcția de director zonal vânzări în funcția de reprezentant medical, cu acordarea salariului corespunzător funcției pe perioada de 60 zile conform art. 248 alin.(1) lit.b ) C muncii,
În drept si-a întemeiat contestația pe dispozițiile art 252 din Codul muncii
In scop probatoriu, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri și a anexat în copie următoarele înscrisuri: decizia nr.116/29.11.2012, convocare înregistrata sub nr.3015/09.11.2012 chestionar înregistrat sub nr.3094/19.11.2012, procesul-verbal de cercetare disciplinară înregistrat sub nr. 3093/19.11.2012.
La data de 11.04.2013, intimata . a depus întâmpinare, în temeiul prevederilor art.115 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea excepțiilor privind nulitatea absolută a deciziei de sancționare și pe fond a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală.
In scop probatoriu intimata a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și alte probe și a depus în copie următoarele înscrisuri: decizia nr.116/29.11.2012,decizia nr.05/11.01.2013, decizia 94/02.11.2012 ,decizia nr.54/26.06.2012, decizia nr.60 /12.07.2012, fișa post și anexa la aceasta, procesul-verbal de cercetare disciplinară înregistrat sub nr.3093/19.11.2012, convocare înregistrată sub nr.3015/09.11.2012, adrese comunicări, înștiințări, chestionar înregistrat sub nr.3094/19.11. 2012, proces verbal înregistrat sub nr.3176/28.11.2012.
La data de 14.05.2013 contestatoarea a depus în ședința publică răspuns la întâmpinare, Regulamentul Intern, decizia 47/03.04.2013.
La termenul din data de 25.06.2013 contestatoarea a depus precizare, arătând că nu mai insistă în capătul de cerere privind reintegrarea pe funcția avută, întrucât prin decizia nr. 47/ 03.04.2013 i-au încetat raporturile de muncă prin demisie .
Intimata a depus, la data de 02.07.2013, note scrise prin care și-a menținut susținerile din întâmpinare și practica judiciară.
De asemenea, contestatoarea a depus concluzii scrise prin care și-a menținut în parte solicitările din contestația introductivă, renunțând la capătul de cerere privind la reintegrarea sa .
Prin sentința nr.5168/02.07.2013, Tribunalul D. a respins contestația precizată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că reclamanta A. O. M. a fost salariata intimatei . București .
Prin decizia nr.116/ 29.11.2012 emisă de intimată, contestatoare A. O. M. a fost retrogradată din funcția de director zonal vânzări în funcția de reprezentant medical, cu acordarea salariului corespunzător funcției pe perioada de 60 zile conform art. 248 alin.(1) lit.b ) C muncii, întrucât a comis abateri disciplinare si anume: nerespectarea procedurii de planificare a activității în perioada 24.09.- 28 .09.2012, nerespectarea procedurii de raportare a activității de reprezentant medical în perioada 24.09-28.09.2012 și neinformarea managerului direct cu privire la desfășurarea activității administrative în aceiași perioadă, fapte prevăzute în fișa postului de reprezentant medical, art 2.3, precum și capitolul III Abateri disciplinare din Regulamentul intern.
Contestatoarea în cererea formulată a menționat că decizia de sancționare disciplinară este lovită de nulitate absolută, întrucât convocările pentru cercetarea disciplinara au fost semnate de directorul general și nu de comisia de cercetare disciplinară sau de persoana împuternicită de angajator art. 251 alin. ( 2 ) Codul muncii.
De asemenea, s-a mai susținut că în conformitate cu Regulamentul Intern procedura convocării salariatului pentru cercetarea disciplinară se va face în scris de departamentul resurse umane sau de comisia de cercetare disciplinară.
Un alt aspect de nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinara nr.116/ 29.11.2012 invocat de contestatoare se referă la nerespectarea dispozițiilor privind constituirea comisiei de cercetare a abaterii disciplinare în sensul că această comisie trebuie să cuprindă un număr impar de membrii, iar din ea trebuie să facă parte și seful direct al persoanei supuse cercetării disciplinare.
În final s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară nr.116/ 29.11.2012 pentru încălcarea dispozițiilor cuprinse în art.252 alin. (2) lit.b ) din Codul muncii, întrucât norma de conduită încălcată trebuie să fie expres nominalizată și că aplică doua sancțiuni disciplinare ( retrogradarea, avertisment scris ) pentru aceiași faptă.
Instanța a respins cererea de constatarea nulității absolute a decizie nr.116/ 29.11.2012 invocată de contatoare cu următoarea motivare:
Potrivit art.251 alin 2 C muncii: ,, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Împrejurarea că adresa de convocare a fost semnată de directorul societății intimate nu este de natură să atragă aplicarea sancțiunii nulității deciziei, întrucât nici legea nu prevede o asemenea sancțiune și nici nu există elemente care să atragă o vătămare a drepturilor contestatoarei în formularea apărării sale.
În practica judiciara s-au considerat ca fiind elemente de nulitate numai dacă convocarea nu a cuprins obiectul, data, ora, locul întrevederii sau o convocare făcută cu nerespectarea termenului rezonabil nu și semnătura persoanei.
În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor privind constituirea comisiei de cercetare disciplinară, legislația muncii nu face precizări cu privire la numărul de membrii si nici contestatoarea nu a indicat norma încălcata .
În practică, de regulă, comisiile de cercetare a abaterilor disciplinare sunt alcătuite din persoanele încadrate în compartimentele de resurse umane, precum și din șefii ierarhici ai celor cercetați, iar numărul poate fi stabilit prin regulament .
Cât privește nerespectarea dispozițiilor art.252 alin 2 lit.b) si c ) C muncii din analiza decizie nr.116/ 29.11.2012 norma de conduita este indicata în art.2 .
Apărările nu au fost înlăturate, întrucât în urma răspunsurilor incomplete la prima convocare s-a procedat la o nouă convocare a contestatoarei la data de 28.11.2012, iar aceasta nu s-a mai prezentat pentru a aduce lămuriri sau eventuale apărări cu privire la abaterea disciplinara reținută, situație în care intimata a făcut aplicarea art. 251 alin (3) C muncii așa cum reiese și din decizia nr.116/ 29.11.2012.
Ultimul aspect invocat și anume aplicarea a două sancțiuni disciplinare pentru aceiași faptă cu încălcarea dispozițiilor art.249 alin (2) C muncii nu poate fi primit de instanță întrucât abaterile vizează perioade diferite, iar textul se referă la aceiași abatere, ceea ce nu este cazul în această cauză.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că decizia de sancționare disciplinară nr.116/ 29.11.2012 este legală și temeinică, contestatoarea neinvocând apărări privind săvârșirea abaterii disciplinare ci doar elemente privind modul de desfășurare a procedurii cercetării disciplinare prealabile care au fost analizate.
Împotriva sentinței nr. 5168/02.0.2013 a formulat recurs contestatoarea A. O., iar prin decizia nr. 8992/16.10.2013, Curtea de Apel a admis recursul formulat, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Instanța de recurs a reținut că, în privința criticilor referitoare la nemenționarea locului întrevederii în cuprinsul convocării pentru efectuarea cercetării disciplinare, pe de o parte, că art.251 alin.1 Codul muncii sancționează cu nulitatea absolută aplicarea unei sancțiuni disciplinare fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, deci lipsa în totalitate a acestei cercetări disciplinare prealabile, nu și lipsa mențiunilor privind locul întrevederii.
Mai mult, în speță se constată că recurenta contestatoare s-a prezentat la convocările dispuse în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, astfel încât eventuala vătămare produsă prin nemenționarea locului s-a acoperit prin prezentarea contestatoarei la locul efectuării acestei cercetări.
Recurenta contestatoare nu a făcut nici dovada vătămării produse prin dispunerea unei noi convocări, întrucât, în raport de prerogativa disciplinară de care dispune angajatorul, conform art.247 Codul muncii, acesta putând solicita lămuriri cu privire la aspectele care fac obiectul cercetării disciplinare prealabile, fiind în drept chiar să nu aplice nicio sancțiune, dacă după efectuarea cercetării disciplinară apreciază că salariatul nu a săvârșit o abatere disciplinară.
De altfel, Codul muncii nu reglementează durata cercetării disciplinare prealabile sau numărul de convocări în vederea disciplinării prealabile, pentru deplasările efectuate la sediul societății în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, recurentei contestatoare i-au fost decontate cheltuielile de deplasare aferente.
A fost respinsă și critica privind componența comisiei de cercetare disciplinară, instanța de fond reținând în mod corect că art.251 alin.2 Codul muncii nu face precizări cu privire la numărul de membri ai comisiei de cercetare disciplinară prealabilă sau calitatea acestora în cadrul angajatorului, fiind suficient ca membrii comisiei să reprezinte persoane împuternicite de către angajator să realizeze cercetarea, desemnarea acestora fiind un atribut exclusiv al angajatorului.
Referitor la nemenționarea perioadei de retrogradare în cuprinsul deciziei, nici lipsa acesteia nu este sancționată de Codul muncii cu nulitatea absolută a deciziei de sancționare, aceasta urmând să se aplice după comunicarea deciziei de sancționare, cu retrogradarea în funcția inferioară.
Curtea a constatat însă că tribunalul nu a analizat în nici un fel apărările contestatoarei privind faptul că nu a săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina sa în cuprinsul deciziei de sancționare, considerând că nu au fost invocate apărări privind săvârșirea abaterii disciplinare, ci doar elemente privind modul de desfășurare a procedurii cercetării disciplinare prealabile.
Or, din analiza contestației rezultă că s-a susținut că decizia de sancționare este și netemeinică, în sensul că nu a săvârșit abaterea disciplinară reținută, chiar dacă într-adevăr cele mai multe din susținerile contestatoarei vizează nulitatea absolută a deciziei de sancționare, privind neîndeplinirea condițiilor de formă ale acesteia, ori a condițiilor privind cercetarea disciplinară prealabilă.
În decizia de casare s-a indicat ca instanța de fond sa analizeze și dacă într-adevăr, în cuprinsul deciziei au fost aplicate două sancțiuni, respectiv retrogradarea din funcție și avertismentul scris, pentru aceeași faptă, având în vedere și recunoașterea intimatei din întâmpinarea formulată în recurs (pct.5), în sensul că existența în cuprinsul deciziei de sancționare, la pct.4, a avertismentului scris, ar putea reprezenta o eroare materială care nu afectează decizia de sancționare.
In rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1503/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a admis acțiunea precizată formulată de contestatoarea A. O. M., în contradictoriu cu intimata ., București.
S-a anulat decizia nr. 116/29.11.2012 emisa de intimată.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate, potrivit deciziei nr. 116/29.11.2012, și cele cuvenite pentru funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate, precum și la plata sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea A. O. M. a fost salariata intimatei . Bucuresti, în funcția de Director Zonal de Vânzări.
Prin decizia nr.116/29.11.2012 emisă de intimată, contestatoarea a fost retrogradată din funcția de director zonal vânzări în funcția de reprezentant medical, cu acordarea salariului corespunzător funcției, pe o perioada de 60 zile, conform art. 248 alin.(1) lit.b ) C muncii, întrucât a comis abateri disciplinare repetate, săvârșite cu încălcarea prevederilor din Fișa postului de reprezentant medical, respectiv art.2.3, art. 2.4.3., precum și a capitolului III - Abateri disciplinare din Regulamentul intern.
S-a reținut prin decizia contestată că reclamanta ar fi săvârșit următoarele fapte disciplinare: nerespectarea procedurii de planificare a activității în perioada 24.09-28.09.2012, nerespectarea procedurii de raportare a activității de reprezentant medical în perioada 24.09-28.09.2012 si neinformarea managerului direct cu privire la desfășurarea activității administrative în aceiași perioadă, și fără menționarea efectivă a activităților administrative desfășurate.
Contestatoarea în cererea formulată a invocat și faptul că decizia de sancționare disciplinară este nelegală, întrucât, prin decizia contestată s-au aplicat două sancțiuni disciplinare, respectiv retrogradarea și avertismentul scris, pentru aceiași fapta, încălcându-se astfel dispozițiile art.249 alin.2 C.muncii.
În decizia de casare s-a indicat ca instanța de fond sa analizeze apărările contestatoarei privind faptul că nu a săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina sa în cuprinsul deciziei de sancționare și dacă într-adevăr, în cuprinsul deciziei au fost aplicate două sancțiuni, respectiv retrogradarea din funcție și avertismentul scris, pentru aceeași faptă, având în vedere și recunoașterea intimatei din întâmpinarea formulată în recurs (pct.5), în sensul că existența în cuprinsul deciziei de sancționare, la pct.4, a avertismentului scris, ar putea reprezenta o eroare materială care nu afectează decizia de sancționare.
Potrivit dispozițiilor art.501 din Codul de procedura civila, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, urmând ca în rejudecare instanța să judece în limitele casării, astfel încât instanța nu a mai analizat criticile legate de nulitatea deciziei de sancționare întemeiate pe disp. art. 251 alin 1 CM (nemenționarea locului unde avea loc convocarea) și cele referitoare la componenta comisiei de cercetare (art 251 alin 2 CM) fiind dezlegate de instanța de recurs.
Instanța a reținut că prin decizia nr. 116/29.11.2012, unitatea angajatoare a sancționat disciplinar pe reclamanta avand in vedere prevederile art. 248 alin. 1 lit c din Codul muncii, cu, pe de o parte, ,,retrogradarea din funcția de director zonal vânzări în funcția de reprezentant medical, cu acordarea salariului corespunzător funcției, pe o perioada de 60 zile, conform art. 248 alin.(1) lit.b ) C muncii, întrucât a comis abateri disciplinare repetate, săvârșite cu încălcarea prevederilor din Fișa postului de reprezentant medical, respectiv art.2.3, art. 2.4.3., precum si a capitolului III - Abateri disciplinare din Regulamentul intern" (art.1), iar, pe de altă parte, ,,Se pune în vedere salariatei A. O. M. ca, în situația în care abaterea se va repeta, se va proceda la sancționarea sa cu o măsură disciplinară mai aspră" (art.4), ultima fiind o măsură care din punct de vedere al efectelor generate echivalează cu un avertisment scris, prevăzut de art.248 alin 1 lit a Lg 53/2003 republicată.
Cumulul formelor răspunderii juridice a persoanelor încadrate în muncă, urmărind aplicarea de sancțiuni pentru apărarea unor valori sociale distincte, este posibil întotdeauna când prin încălcarea obligațiilor de serviciu sau a normelor de comportare sunt realizate condițiile de existență a mai multor forme de răspundere. În aceste cazuri, conducerea unității va aplica sau va sesiza organele competente în vederea luării măsurilor de constrângere specifice formelor de răspundere ale căror condiții sunt îndeplinite.
Luarea măsurilor necesare, inclusiv a celor de constrângere, pentru respectarea disciplinei muncii și înfăptuirea ordinii interne din unitate, împotriva celor care le nesocotesc, constituie o obligație de serviciu pentru unele persoane încadrate, a cărei neîndeplinire poate atrage răspunderea lor disciplinară sau chiar penală, în unele cazuri.
Potrivit dispozițiilor art 249 alin 2 Lg.53/2003 R, ,,pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune", ori din cuprinsul deciziei de sancționare nu rezultă pentru care fapte considerate abatere disciplinară se aplică sancțiunea retrogradării și pentru care se aplică sancțiunea avertismentului scris.
Mai mult, deși susține că ar fi vorba de o eventuală eroare materiala, chiar intimata recunoaște in întâmpinarea formulată în recurs, la pct.5 (pag.18), ca prin decizia contestata s-au aplicat două sancțiuni, respectiv retrogradarea din funcție și avertismentul scris, enunțat la art.4 din decizie.
Constatând că în decizia nr. 116/29.11.2012, intimata prin aplicarea a două sancțiuni a adus o încălcare atât a principului de drept ,,non bis in idem" (nu de doua ori în aceeași cauză/pentru aceeași vină), cât și a dispozițiilor de drept comun – art.249 alin 2 CM, instanța a admis acțiunea precizată, a dispus anularea deciziei nr.116/29.11.2012 emisă de intimată și, pe cale de consecință, a obligat intimata să plătească contestatoarei diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate, potrivit deciziei nr.116/29.11.2012, și cele cuvenite pentru funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate.
In baza art. 451 și urm C.pr.civ., a obligat pârâta să achite contestatoarei suma de 2500 lei
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta . București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a reținut, în mod eronat, că pentru faptele descrise în conținutul deciziei de sancționare disciplinară contestată, pârâta intimată ar fi aplicat două sancțiuni disciplinare și anume retrogradarea în funcție inferioară pentru o perioada de 60 de zile conform art. 248 alin, (1) ML b) din Legea Nr. 53/2003 - Codul Muncii republicat cu modificările ulterioare precum si sancțiunea avertismentului scris prevăzuta de lit. a) a aceluiași art. 248 alin.1.
A susținut recurenta că acest fapt nu poate fi reținut în condițiile în care în conținutul deciziei de sancționare contestate s-a strecurat o simplă eroare materială, o eroare de redactare, de scriere, în realitate sancțiunea aplicată fiind doar retrogradarea în funcție.
A mai arătat că instanța de rejudecare într-un mod cu totul superficial și fără să pună în discuția părților acest aspect, pe care instanța de recurs a solicitat să îl dezlege ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, a considerat că în realitate decizia de sancționare este nulă absolut pe motiv că pentru aceleași fapte s-au aplicat două sancțiuni disciplinare diferite.
De asemenea, intimata a susținut că, în mod greșit, a reținut instanța de fond că, prin întâmpinarea depusă la recurs, prin așa-zisa recunoaștere că ar exista în cuprinsul deciziei de sancționare și a mențiunii cu privire la avertismentul scris, chiar dacă este simplă eroare, ar fi recunoscut faptul că în realitate s-ar fi aplicat doua sancțiuni disciplinare pentru aceleași fapte, ceea ce reprezintă, în opinia recurentei, doar o interpretare tendențioasa a instanței acestui fond.
Totodată, în privința cheltuielilor de judecată acordate, recurenta a arătat că soțul intimatei contestatoare a reprezentat-o pe aceasta pentru un onorariu de 2000 RON, motiv pentru care se pune întrebarea cum și când s-a plătit acest onorariu de către soție soțului avocat.
Față de motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea, în totalitate, a sentinței recurate și pe fond respingerea contestației ca netemeinică și nelegală.
Intimata contestatoare a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat tardivitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând cu prioritate excepția tardivitătii recursului, în conformitate cu art.137 alin.1 C.pr.civ., Curtea constată că la dosarul de fond nu există procesul-verbal de comunicare a hotărârii atacate către recurentă, fiind în schimb atasată, la solicitarea Compartimentului Arhivă al Tribunalului D., o adresă din partea O.P. 3 C., însoțită de copia borderoului de corespondență din 23.04.2014, în care se menționează că recomandata nr.9237, privind comunicarea în dosarul nr._ a fost predată destinatarului la data de 25.04.2014.
Potrivit art.86 alin.3 C.pr.civ., atunci când comunicarea actelor de procedură se face prin poștă, se va realiza „ cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia”.
Or, în lipsa procesului-verbal de comunicare a sentinței pronunțate care să cuprindă toate mentiunile obligatorii prevăzute de art.100 alin.1 și 3 C.pr.civ., sub sanctiunea nulitătii, inclusiv data încheierii procesului-verbal și primirii comunicării de către parte, dată în raport de care curge termenul de declarare a recursului, adresa nr.66/30.09.2014 nu îndeplineste conditiile impuse de 86 alin.3 C.pr.civ., întrucât nu este un înscris care să confirme si primirea comunicării de către parte.
În aceste conditii, în lisa unei dovezi privind data comunicării sentintei instantei de fond, întocmit cu respectarea disp. art.100 alin.1 și 3 C.pr.civ. si având în vedere si disp. art.310 C.pr.civ., conform cărora „ Dacă nu se dovedește, la prima zi de înfățișare, că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen”, se impune a se considera că recursul a fost declarat în termen, astfel încât se va respinge ca nefondată exceptia tardivitătii invocată de intimata contestatoare prin întâmpinare.
Pe fondul recursului, examinând sentinta atacată, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că instanta de fond, în rejudecarea cauzei după o primă casare cu trimitere, a dispus anularea deciziei de sanctionare disciplinară nr.116/29.11.2012, pe aspecte legate de nerespectarea unor dispozitii procedurale la emiterea acesteia, respectiv nerespectarea art.249 alin.2 C.Muncii, potrivit cărora „ pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune”.
Rationamentul instantei este corect în ceea ce priveste sanctiunea ce intervine în cazul emiterii unei decizii de sanctionare disciplinară cu încălcarea disp. art.249 alin.2 C.Muncii, dar Tribunalul a apreciat gresit, în raport de continutul deciziei, că prin aceasta ar fi fost aplicate două sanctiuni disciplinare pentru aceeasi abatere.
Continutul deciziei nr. 116/29.11.2012, sub aspectul sanctiunii aplicate si temeiului legal al acesteia este următorul: „ Având în vedere prevederile art.248 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003- Codul Muncii republicat cu modificările ulterioare DECIDE: Art.1 Pentru o perioadă de 60 de zile de la data reluării efective a activității, salariata A. O. M. se sanctionează disciplinar, cu retrogradarea din funcția de Director Zonal de Vânzări în funcția de Reprezentant medical cu acordarea salariului corespunzător funcției, respectiv 3444 RON brut, conform art.248 alin.1 lit.b din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii republicat cu modificările ulterioare.(…)”.
Prin urmare, sanctiunea aplicată a fost clar individualizată si mentionată în decizie, aceasta fiind retrogradarea din functie pe o perioadă de 60 de zile, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea. În afara acesteia, în decizie nu a fost mentionată o altă sanctiune, iar din formularea art.4 în sensul că „ Se pune în vedere salariatei A. O. M. că, în situația în care abaterea se va repeta, se va proceda la sancționarea sa cu o măsură disciplinară mai aspră” nu se poate deduce aplicarea sancțiunii avertismentului scris prevăzute de art.248 alin.1 lit.a C.Muncii, așa cum reține instanța de fond, ci numai faptul aducerii la cunoștința salariatei a consecințelor săvârșirii unei abateri repetate, și anume posibilitatea aplicării unei sancțiunii mai aspre decât retrogradarea din funcție aplicată prin decizia contestată.
Împrejurarea că, în motivarea în drept a aplicării sanctiunii a fost invocat art.248 alin.1 lit.c C.Muncii, iar în partea cuprinzând măsurile adoptate, după mentionarea sanctiunii disciplinare a retrogradării din functie, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, s-a consemnat că aceasta s-a realizat conform art.248 alin.1 lit.b C.Muncii, constituie o evidentă eroare materială, de vreme ce avertismentul scris ( prevăzut la art.248 alin.1 lit.a) nu este indicat în decizie ca sanctiune disciplinară aplicată, alături de retrogradarea din functie.
În această privintă, Curtea constată, pe de o parte, că reclamanta nu a invocat în contestatia formulată aspecte legate de nelegala indicare a temeiului de drept al sanctiunii aplicate, iar pe de altă parte, potrivit art.252 alin.1 lit.d C.Muncii, este sanctionată cu nulitatea absolută lipsa temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară a fost aplicată, ipoteză care în spetă nu se regăseste. În atare situatie, eventuala eroare materială decurgând din mentionarea în motivarea deciziei a unui temei de drept, iar în partea de dispozitiv a unui alt asemenea temei nu este de natură a atrage nulitatea deciziei de sanctionare, decât în situatia în care s-a produs părtii o vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
Or, în spetă, o astfel de vătămare nu poate fi retinută, atât timp cât sanctiunea aplicată a fost clar individualizată si determinată în decizie ca fiind retrogradarea din functie pe o perioadă de 60 de zile, salariatul fiind în măsură să-și formuleze toate apărările legate de nelegalitatea și netemeincia acestei sancțiuni.
În acelasi timp, Curtea constată că, în mod gresit, a retinut instanta de fond că intimata ar fi recunoscut prin întâmpinarea depusă în primul recurs că ar fi aplicat două sanctiuni disciplinare. Sustinerile intimatei din respectiva întâmpinare au fost în sensul că „ Referitor la mențiunea de la art.4 din decizie referitoare la avertismentul scris, eventual aceasta este o eroare materială care nu reprezintă un motiv de nulitate a deciziei de sancționare disciplinară”. Nu a fost vorba, asadar, de recunoasterea aplicării a două sanctiuni disciplinare, intimata afirmând, ca o apărare subsidiară pentru situatia în care s-ar aprecia că în cuprinsul deciziei s-au mentionat două sanctiuni, că aceasta constituie o eroare materială.
De altfel, din conținutul deciziei reiese că, prin aceasta, s-a reținut săvârșirea a 3 abateri disciplinare diferite, astfel încât nu s-ar pune oricum problema aplicării a două sancțiuni disciplinare pentru aceeași abatere, în raport de disp. art.249 alin.1 C.Muncii.
În concluzie, pentru argumentele prezentate anterior, Curtea apreciază că nu se poate reține nulitatea deciziei de sanctionare disciplinară pe considerentul nerespectării disp. art.249 alin.2 C.Muncii, astfel că recursul intimatei este fondat, urmând a-l admite ca atare.
Cum instanta de fond, retinând gresit incidenta unui caz de nulitate a deciziei de sanctionare pentru vicii în procedura angajării răspunderii disciplinare, nu a mai analizat celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie ale deciziei, se impune casarea sentintei atacate conform art.312 alin.5 C.pr.civ.
Având în vedere si disp. art.312 alin.61 C.pr.civ., potrivit cărora „ Casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului pentru cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului (…)”, Curtea urmează ca, în urma casării sentintei, să retină cauza spre solutionare si să dispună citarea părtilor, pentru a pune în discutia părtilor celorlalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate prin contestatia formulată si care nu au primit o dezlegare de drept prin deciziile de casare, cu respectarea principiilor oralitătii, contradictorialitătii si dreptului la apărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului invocată de intimata-reclamantă A. O. M..
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă . împotriva sentinței civile nr. 1503/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. O. M., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Casează sentința atacată și reține cauza spre soluționare în fond.
Stabilește termen la 02 decembrie 2014, ora 10.30, cu citarea părților.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 04 Noiembrie 2014.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. |
Grefier, A. G. |
Red.jud.Fl.C.C.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.20.11.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
