Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 4971/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4971/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 472/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4971/2014
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. L.
Judecător D. S.
Grefier N. A.
******
Pe rol, judecarea apelului declarat de intimata R. A. DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI A FONDULUI LOCATIV C., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 3625 din 11 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare C. S., cu domiciliul în C., Calea București, . 5, jud. D., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata contestatoare C. S., personal și asistată de avocat V. D., care a depus împuternicire avocațială, lipsind apelanta intimată R. A. DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI A FONDULUI LOCATIV C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care;
Nefiind cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat V. D., pentru intimata contestatoare C. S., a pus concluzii de respingere a apelului formulat în cauză și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală
A solicitat cheltuieli de judecată, depunând, în acest sens, chitanță reprezentând contravaloare onorariu de avocat.
CURTEA
Asupra apelului de față:
La 20.01.2014 contestatoarea C. S. s-a adresat Tribunalului D. cu o contestație împotriva deciziei nr.19/15.01.2014 emisă de intimata R. A. DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI A FONDULUI LOCATIV C. solicitând anularea acesteia.
Prin sentința civilă nr. 3625 din 11 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul D., s-a admis contestația formulată de contestatoarea C. S. în contradictoriu cu intimata R. A. DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI A FONDULUI LOCATIV C..
S-a anulat dispoziția nr. 19/15.02.2014 emisă de intimată
S-a respins cererea privind cheltuielile de judecată ca nedovedite.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul D. a constatat și reținut următoarele aspecte:
Contestatoarea C. S. este angajata pârâtei în funcția de economist cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Prin decizia contestată nr. 19/15.01.2014 emisă de intimată contestatoarea a fost sancționată disciplinar cu retrogradarea din funcția de economist în cadrul serviciului financiar – contabilitate încasări numerar tarife preturi chirii în funcția de casier încasator în cadrul serviciului financiar contabilitate încasări numerar tarife preturi chirii pentru o perioadă de 60 de zile cu diminuarea salariului la nivelul corespunzător funcției în care a fost retrogradată.
Intimata a reținut că salariata se face vinovată de abaterea disciplinară constând în comportament incorect în relațiile de serviciu și manifestări necorespunzătoare, constând în aceea că în ziua de 14.12.2013 a avut o atitudine jignitoare și necorespunzătoare, aducându-i injurii șefului direct, refuzând să se conformeze dispozițiilor date și că prin săvârșirea acestei abateri au fost încălcate cu vinovăție prevederile Regulamentului de ordine interioară al RAADPFL C., Capitolul IV, art. 15 literele a și u din obligațiile personalului angajat, prevederile Codului de conduită al RAADPFL C. art.10 alin 1 și alin 2.
Susținerea contestatoarei că decizia ar fi lovită de nulitate deoarece a fost semnată de o persoană care nu a fost numită în mod legal în postul de director este neîntemeiată și nu a fost reținută de instanță.
Prin dispoziția nr. 2277/20.03.2013 emisă de către primar, dispoziția care nu a fost contestată niciodată pentru nelegalitate, a fost delegat L. F. G. să îndeplinească atribuțiile de director general al RAADPFL C., iar ulterior acesta a încheiat un contract de mandat nr.4017/01.04.2013 cu Consiliul de Administrație al Regiei în baza căruia și-a exercitat atribuțiile de director, fapt care conferă acestuia dreptul de a emite și a semna decizii în calitate de reprezentant legal al unității, în limitele contractului de mandat pe care acesta îl are încheiat cu Consiliul de Administrație al unității. În plus legalitatea numirii în funcții de conducere nu a putut fi verificată și cenzurată de instanța de Conflicte de muncă și Asigurări Sociale.
In ce privește al doilea motiv de nulitate invocat de contestatoare instanța a reținut de asemenea că este neîntemeiat deoarece în art. 3 alin 3 din Decizia de sancționare s-a arătat care au fost motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatei și anume faptul că aceasta a recunoscut în nota explicativă că a discutat în contradictoriu cu șeful direct din cauza faptului că nu i-a permis să rămână peste programul de lucru. Art. 252 alin 2 lit. c din Codul Muncii sancționează cu nulitatea absolută doar deciziile care nu cuprind deloc motivele care au stat la baza înlăturării apărărilor formulate de salariat.
Pe fondul cauzei instanța a reținut însă că este întemeiată contestația și a admis-o.
Angajatorul căruia îi revine sarcina probei conform art. 272 din CM nu a făcut dovada că salariata a săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina sa. În afară de referatul șefei directe a contestatoarei în care se arată că "a avut o discuție în contradictoriu cu contestatoarea" – fila 34, nu a depus nici o declarație a persoanelor audiate sau pe care ar fi trebuit să le audieze comisia de cercetare disciplinară, care să confirme săvârșirea abaterii disciplinare, din care să rezulte în ce a constat fapta, care au fost împrejurările în care a fost săvârșită.
De asemenea nu a depus procesul verbal al comisie de cercetare disciplinară, care să conțină concluziile acesteia și probele pe care se întemeiază acestea.
Potrivit art. 251 din codul muncii sub sancțiunea nulității absolute nici o sancțiune nu poate fi aplicată fără efectuarea unei cercetării disciplinare prealabile. Asta presupune constituirea unei comisii și efectuarea unor cercetări cu privire la faptele sesizate. Comisia trebuia să audieze persoanele implicate în incident, persoanele prezente care au asistat să stabilească exact în ce a constat fapta imputată salariatei de "atitudine jignitoare și necorespunzătoare, injuriile aduse șefului direct și refuzul de a se conforma dispozițiilor acestuia".
În cazul de față intimata nu a făcut dovada unor astfel de dovezi ce au stat la baza emiterii deciziei de sancționare.
Nici la solicitarea expresă a instanției de a depune aceste dovezi nu au putut să le prezinte, de unde rezultă că nu au existat, că sancțiunea disciplinară s-a aplicat abuziv. Inexistența unei cercetării disciplinare prealabile este indirect confirmată de intimat în întâmpinare în care menționează că la comisie au fost chemate și audiate doar contestatoarea și șefa sa.
Faptul că salariata a recunoscut existența unor discuții în contradictoriu cu șefa directă nu este suficient pentru a se reține abaterea disciplinară. Salariata nu a recunoscut că i-ar fi adus injurii șefei, că ar fi avut o atitudine jignitoare și aceste fapte nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă.
Mai mult intimata nu a putut să propună martori care ar fi asistat la discuții și care să confirme abaterea disciplinară, deși sunt salariații săi și în mod cert avea cunoștință care sunt persoanele care stau în același birou cu contestatoarea și cu șefa acesteia.
În ședința publică din 30.04.2014 instanța din oficiu a pus în discuția părților necesitatea administrării probei cu martorii pentru a clarifica împrejurările ce au dus la sancționarea contestatoarei. Nici intimata, nici contestatoarea nu au nominalizat persoanele prezente, numele și adresa lor pentru ca instanța să dispună audierea lor. Ca urmare în ședința publică din 28.05.2014 instanța a constat că în lipsa nominalizării persoanelor prezente nu poate fi administrată proba cu martori și a revenit asupra acesteia.
După dispoziția instanței de revenire asupra probei cu martori intimata a solicitat formal proba cu martori, fără să îi nominalizeze nici de data aceasta, nici direct în fața instanței, nici în scris printr-o cerere depusă la dosar.
Așadar cum sarcina probei revine angajatorului și acesta nu a făcut dovada vinovăției contestatoarei cu privire la abaterea disciplinară reținută în sarcina sa instanța a reținut că sancționarea contestatoarei este nelegală și netemeinică, acesta nefiind vinovată de faptele imputate.
În plus instanța a mai reținut că sancțiunea este disproporționată față de fapta reținută și împrejurările în care a avut loc aceasta, cu persoana salariatei, fiind încălcate și prevederile art. 250 din codul muncii.
Față de cele arătate mai sus instanța a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 19/15.02.2014 emisă de intimată, cu consecința repunerii părților în situația anterioară emiterii sale, revenirea salariatei pe postul deținut anterior sancționării, ca și cum nu ar fi fost sancționată și acordarea diferenței de drepturi de care a fost lipsită.
A respins cererea privind cheltuielile de judecată ca nedovedite, la dosar nefiind depuse chitanțe privind plata onorariului de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata R. A. DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI A FONDULUI LOCATIV C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel s-au arătat următoarele:
În fapt prin cererea dedusă judecății contestatoarea C. S. a solicitat anularea deciziei nr.19/2014 emisă de R.A.A.D.P.F.L. C., prin care aceasta a fost sancționată disciplinar cu retrogradarea din funcție pentru 60 de zile conform art.248 alin. 1 lit. b din Legea 53/2003 republicată și modificată.
Prin hotărârea pronunțată pe fondul cauzei instanța a respins susținerile referitoare la motivele de nulitate ale deciziei invocate de contestatoare, însă în mod neîntemeiat a admis contestația pe fondul cauzei apreciind în mod greșit că aceasta nu se face vinovată de abaterea disciplinară reținută în sarcina sa.
Mai mult, în condițiile în care regia a depus în apărare înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei, respectiv convocarea în vederea efectuării cercetării disciplinare, referatul șefului direct al contestatoarei, nota explicativă formulată de salariată, procesul-verbal al comisiei de cercetare disciplinară, instanța reține în mod cu totul nefondat că în cauză nu a existat o cercetare disciplinară, în condițiile în care chiar contestatoarea a recunoscut acest aspect.
Astfel instanța de fond a reținut doar susținerile contestatoarei referitoare la faptul că faptele sale nu ar constitui o abatere disciplinară, aspect care a apreciat apelanta că reprezintă un punct de vedere subiectiv având în vedere că, contestatoarea prin atitudinea pe care a avut-o față de șeful direct, respectiv manifestarea prin aducerea de injurii motivat de faptul că nu i s-a permis să lucreze în afara orelor de program, a încălcat atât prevederile din regulamentul de ordine interioară (art.15 lit. e și u), cât și prevederile Codului de Conduită al R.A.A.D.P.F.L. C. (art.10 alin.1 și 2).
În acest sens s-a emis și nota internă nr._/13.12.2013 prin care conducerea regiei anunța angajații despre modul de recuperare al zilelor libere acordate în plus față de sărbătorile legale prevăzute în Codul Muncii, dispoziție care a fost adusă la cunoștința șefilor de birouri și servicii din cadrul R.A.A.D.P.F.L. C., înscris care coroborat cu recunoașterea parțială a pârâtei atât în nota explicativă, cât și în fața instanței constituie probe concludente pentru aflarea adevărului.
Totodată, s-a mai precizat, că deși apelanta intimată a solicitat proba cu martori inclusiv prin întâmpinare în vederea dovedirii stării de fapt, instanța de fond a reținut în mod cu totul greșit că nu a nominalizat persoanele ce urmau a fi audiate în această calitate și că astfel nu a făcut dovada vinovăției contestatoarei.
Ori, s-a arătat, faptul că a solicitat să depună lista cu martori în termen de 5 zile de la data încuviințării, nu reprezintă un motiv de decădere din această probă, în condițiile în care din dezbateri reieșea în mod evident că pentru deslușirea pricinii era imperios necesar administrarea acestei probe.
Mai mult, s-a precizat, a solicitat chiar în ședința publică să le fie permisă nominalizarea martorilor care urmau să fie audiați, cu mențiunea că urmează să indice adresele acestora în termenul procedural, nefiind în măsură să indice aceste date în ședință, însă instanța nu le-a încuviințat această solicitare, procedând la încheierea dezbaterilor, cu toate că administrarea acestei probe era singura modalitate de aflare a adevărului în integralitate, care ar fi condus la o dezlegare temeinică și legală în cauză.
De altfel, s-a mai menționat, din considerentele hotărârii reiese că instanța de fond își motivează în mod contradictoriu decizia, inițial apreciind că angajata nu ar fi vinovată de vreo abatere disciplinară, iar ulterior reținând că sancțiunea este disproporționată față de fapta săvârșită și împrejurările în care a avut loc.
Pentru a putea aprecia aspecte ca vinovăția, împrejurările în care s-a produs fapta, comportarea generală a salariatei era imperios necesar completarea probatoriului cu proba testimonială, care din cauza unor presupuse incidente nu a fost administrată.
Pentru considerentele mai sus expuse s-a solicitat în principal admiterea apelului, anularea hotărârii pronunțate și trimiterea cu rejudecare a cauzei și în subsidiar admiterea apelului și schimbarea hotărârii pronunțate pe fondul cauzei în sensul respingerii acțiunii contestatoarei ca neîntemeiată.
Intimata contestatoare C. S., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat în cauză și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
Examinând sentința apelată, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit sentinței civile atacată în cauză,decizia de sancționare a contestatoarei a fost anulată întrucât intimata nu a făcut dovada efectuării unei cercetări disciplinare potrivit dispozițiilor legale.
Potrivit art.251 al.1 Codul Muncii ,sub sancțiunea nulității absolute ,nici o măsură ,cu excepția avertismentului scris,nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Textul dă satisfacție cunoscutului principiu al dreptului la apărare. Nerespectarea lui de către angajator se sancționează cu nulitatea absolută a măsurii dispuse.
Prima etapă în realizarea cercetării constă în convocarea salariatului care trebuie făcută cu câteva zile înaintea „întrevederii”,într-un termen rezonabil.
În cadrul acestei „întrevederi” salariatului trebuie să i se dea posibilitatea reală și concretă de a se apăra ,uzând de toate mijloacele reale de care dispune.
Cercetarea prealabilă se va finaliza cu un proces verbal sau referat întocmit de comisia împuternicită să o efectueze în care se consemnează rezultatele acesteia ,inclusiv motivarea pentru care apărările salariatului au fost înlăturate ,propunerea de sancționare sau nu ,sancțiunea ce poate fi aplicată.
În lipsa acestui referat sau proces verbal ,care să conțină poziția sau atitudinea celui cercetat,în mod corect prima instanță a constatat că cercetarea disciplinară a fost efectuată în mod nelegal și a anulat decizia de sancționare.
Curtea reține că prezentarea salariatei – contestatoare la data și locul menționat în convocarea emisă de angajator, nu reprezintă dovada efectuării unei cercetări efective,procesul verbal întocmit de către comisia desemnată în acest sens, nefiind depus la dosar nici în faza procesuală a apelului.
În ceea ce privește criticile privind decăderea apelantei intimate din proba cu martori ,se constată că aceste sunt neîntemeiate.
Prin încheierea din data de 30.04.2014 ,prima instanță a pus în vedere intimatei prin reprezentant ,să depună la dosar declarațiile martorilor care au fost audiați de către Comisia de Disciplină,aceasta neîndeplinind obligația până la termenul următor.
Având în vedere că intimata nu și-a îndeplinit această obligație ,instanța de fond a constatat că proba testimonială nu poate fi administrată întrucât martorii nu pot fi identificați.
Curtea apreciază că această constatare a primei instanțe este corectă,în condițiile în care nici prin apelul formulat de intimată nu au fost indicate numele și adresele persoanelor ce se solicită a fi audiate.
Susținerea apelantei cu privire la motivele contradictorii ale sentinței ,este de asemenea neîntemeiată.
Reținerea de către instanța de fond a faptului că sancțiunea este disproporționată față de fapta reținută nu reprezintă decât un argument față de cele constatate anterior în sensul emiterii deciziei atacate în mod nelegal.
Față de toate aceste motive ,în baza art.480 al.1 cod procedură civilă apelul formulat urmează a fi respins.
În baza art.451 al.1 cod procedură civilă ,apelanta urmează a fi obligată la plata sumei de 496 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ,către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de intimata R. A. DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI A FONDULUI LOCATIV C., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 3625 din 11 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare C. S., cu domiciliul în C., Calea București, . 5, jud. D..
Obligă apelanta la plata sumei de 496 lei cheltuieli de judecată.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2014.
Președinte, L. M. L. | Judecător, D. S. | |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.M.L./11.12.2014
Tehnored. N.A./4 ex.
J. trib. C. D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 4602/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
