Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 697/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 17151/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 697/2014
Ședința publică de la 10 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. Ț.
Judecător F. D.
Judecător I. V.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă . LOCOMOTIVE UTILAJE -CFR IRLU SA BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.267 din data de 23 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. C. M., având ca obiect contestație decizie de sancționare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă . LOCOMOTIVE UTILAJE -CFR IRLU SA BUCUREȘTI, reprezentată de consilier juridic A. V. cu împuternicire la dosar, lipsind intimata reclamantă B. C. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele:recursul a fost declarat, motivat în termen legal, prin serviciul registratură la data de 09 aprilie 2014, intimata reclamantă B. C. M. a depus concluzii scrise, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat instanța, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului de față.
Consilier juridic A. V. pentru pârâtă . LOCOMOTIVE UTILAJE-CFR IRLU SA BUCUREȘTI, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Tribunalul D. prin sentința civilă nr.267 de la 23 ianuarie 2014 a admis contestația formulată de contestatoarea B. C. M. cu domiciliul în C.,.. 35, .. 1 . în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, ..38, sector 1, a anulat decizia de sancționare G.I.c/12/10 septembrie 2012 emisă de intimată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea B. C. M. este angajată în funcția de șef secție adjunct economic în cadrul intimatei.
Prin decizia de sancționare disciplinară din 23 07 2012 intimata a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarei cu reducerea salariului și a indemnizației de conducere cu 5% pe o lună, ca urmare a celor constatate în dosarul de cercetare nr.J12/28.06.2012, reținându-se că au fost încălcate sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului și prevederile Legii contabilității nr.82/1991, ale OMFP 3055/2009.
În drept, s-a reținut încălcarea prevederilor art.30 lit r din Statutul Disciplinar al personalului din unitățile de transporturi.
Ulterior, prin Decizia de sancționare disciplinară nr. G.I. c/10.09.2012 intimata a dispus sancționarea contestatoarei cu reducerea salariului și a indemnizației de conducere cu 5% pe o lună, ca urmare a celor constatate în dosarul J45/27/27 08 2012, reținându-se de asemenea faptul că au fost încălcate sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului și prevederile Legii contabilității nr.82/1991, ale OMFP 3055/2009.
În drept, s-a reținut, de asemenea, încălcarea prevederilor art.30 lit r din Statutul Disciplinar al personalului din unitățile de transporturi.
Instanța a constatat că ambele sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea de către contestatoare a sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului, dar și a prevederilor Legii contabilității nr.82/1991, ale OMFP 3055/2009.
Intimata nu a arătat în concret care sunt prevederile din fișa postului care au fost încălcate atât la aplicarea primei sancțiuni cât și la aplicarea celei de a doua sancțiuni, reținându-se în mod generic aceste prevederi, dar și identitatea temeiului de drept la care au fost încadrate aceste fapte, respectiv art.30 lit r din statut.
Potrivit art. 272 din C muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Având în vedere susținerile contestatoarei referitoare la faptul că prin decizia contestată în cauza pendinte a fost sancționată pentru aceleași abateri ca și prin decizia de sancționare din 23 07 2012, văzând și considerentele deciziei de casare, instanța a solicitat intimatei să depună la dosarul cauzei în mod separat documentele care au stat la baza emiterii fiecăreia dintre deciziile de sancționare invocate .
La dosarul cauzei a fost depus raportul la procesul verbal de control desfășurat la secția IRLU C. nr.J12/28 06 2012 și ordinul de serviciu nr.J22/2012, instanța constatând că intimata nu a produs dovezile care să susțină punctul său de vedere în sensul că abaterile disciplinare pentru care a fost sancționată contestatoarea de două ori la un interval scurt de timp sunt distincte și impuneau aplicarea a două sancțiuni, ca rezultat al controalelor efectuate privind activitatea desfășurată de salariată pe aceeași perioadă de timp.
Astfel, sancțiunea aplicată prin cea de a doua decizie este dată în temeiul acelorași dispoziții din statut - art.30 lit r, este identică cu prima - reducerea cu 5% pe o lună a salariului și a indemnizației de conducere, abaterea constă în încălcarea sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului (neindicate în concret în raport de individualizarea acestora în fișa postului la punctele 1-43), perioada de verificare a activității contestatoarei este aceeași, aspecte ce îndreptățesc instanța să considere că intimata nu a probat dacă emiterea deciziei nr.G.1.c/12/10 09 2012 a avut la bază săvârșirea altor abateri disciplinare ulterior emiterii deciziei de sancționare nr.G.I.c/7/23 07 2012, deși, potrivit legii, sarcina probei îi revine.
Pentru aceste considerente instanța a apreciat că în mod nelegal intimata i-a emis contestatoarei decizia de sancționare disciplinară nr.G.1.c/12 din 10 09 2012, motiv pentru care, în temeiul art 249 din Codul Muncii, a admis contestația formulată de contestatoarea B. C. M. în contradictoriu cu intimata . BUCUREȘTI și a dispus anularea deciziei de sancționare G.I.c/12/10 septembrie 2012 emisă de intimată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs . Locomotive și Utilaje –CFR IRLU SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente.
În motivarea recursului a arătat că prin cererea de chemare in judecata precizata ulterior intimata a solicitat instanței de fond anularea Deciziei de sancționare disciplinara nr. G.l.c/12/10.09.2012.
Arată că în fapt, prin cererea de recurs inițiala a solicitat instanței de control judiciar respingerea sentinței nr. 1574/14.02.2012, prin care instanța a admis contestați petentei.
Considerația instanței de fond cum ca societatea a emis un act de nulitate absoluta nu este pertinentă, întrucât a preluat aceeași confuzie prezentata de intimata contestatoare prin acțiunea introductivă.
Deși a încercat înlăturarea acestei confuzii încă de la începutul litigiului, arătând că nu exista similitudini între faptele reținute ca abateri disciplinare înscrise în decizia emisă anterior si decizia atacată, prima instanță a persistat în confuzia creată, fapt ce reiese din motivarea hotărârii atacate.
Instanța de recurs reține că din considerentele primei instanțe nu rezultă daca la aplicarea celor două sancțiuni, au fost avute în vedere aceleași abateri disciplinare, consemnate în cele două decizii de sancționare și apreciind că recursul formulat este întemeiat trimite cauza spre o nouă judecare, urmând ca tribunalul să examineze dacă contestatoarei i-au fost aplicate, prin cele două decizii de sancționare, două sancțiuni pentru aceleași abateri disciplinare, sau dacă emiterea deciziei nr.G1c/12/10.09.2012 a avut la bază săvârșirea altor abateri disciplinare, ulterior emiterii deciziei de sancționare nr.G1c/7/23.07.2012.
Consideră ca soluția instanței investită cu rejudecarea cauzei este nelegală și vădit netemeinică, instanța dând o interpretare greșită și parțială a probelor instrumentate în această cauză.
Susține că în mod eronat a reținut ca intimata nu a produs dovezi în sensul că, contestatoarea a fost sancționată pentru aceleași abateri disciplinare în ambele decizii de sancționare, în condițiile în care aceste acte administrative au fost emise în urma efectuării cercetării disciplinare prealabile conf. art 251 Codul muncii. Astfel, intimata-contestatoare a fost anchetată disciplinar, pe timpul anchetei având posibilitatea să-și susțină apărările în favoarea sa în cadrul dialogului concretizat printr-o notă explicativă.
Din faptele descrise prin ambele decizii de sancționare, se poate retine faptul intimata-contestatoare nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu înscrise în fișa postului iar din analiza conținutului celor două sancțiuni disciplinare instanța de fond ar fi trebuit să constate că nu s-a încălcat principiul unicității sancțiunii disciplinare prevăzut la art. 249 Codul muncii. Astfel, salariata a fost sancționată de doua ori în anul 2012 însă pentru săvârșirea unor fapte distincte care au fost calificate in urma cercetării disciplinare ca fiind abateri disciplinare prin încălcarea sarcinilor de serviciu înscrise în fișa postului, atribuții au fost stabilite și însușite de comun acord între cele două părți. Faptele săvârșite intimata-contestatoare sunt în strânsă legătură cu specificul activității desfășurate la locul de munca si sunt evidențiate astfel încât releva întru totul neîndeplinirea obligațiilor înscrise în fișa de post.
Totodată, sunt de părere ca nu au fost respectate nici dispozițiile art. 129 alin..4 și 5 din Codul de procedura civila, în sensul ca judecătorii fondului nu au manifestat interes pentru înțelegerea situației dedusă judecății și nu au stăruit prin toate mijloacele pentru prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului.
Astfel, instanța în virtutea rolului său activ ar fi putut constata că faptele care au încălcat sarcinile de serviciu au fost individualizate la pct.1 din Fișa postului „șef secție adj.ec.I”.
Soluția instanței investită cu rejudecarea cauzei este rezultatul unei aprecieri greșite a probelor in sensul ca aceasta a reținut ca faptele descrise în cele două decizii sunt identice datorită faptului că ele sunt încadrate ca abatere disciplinară în baza aceluiași articol 30 lit.r din Decretul 360/1976. După cum se poate observa din prevederile art.30, lit.r - încălcarea regulilor de comportare în relațiile de serviciu, neîndeplinirea obligațiilor de serviciu cuprinse în regulamentele de organizare și funcționare a unităților pot fi încadrate la această abatere disciplinară mai multe fapte.
În consecință, faptul că cele două sancțiuni au fost calificate ca abatere disciplinară în baza aceluiași text de lege nu se poate reține că s-a încălcat principiul unicității sancțiunii ce funcționează în materie disciplinară.
Pentru toate aceste considerații solicită examinarea cauzei sub toate aspectele conform art.3041 Cod pr.civilă și în consecință admiterea recursului declarat, modificarea sentinței atacate, reținerea cauzei pentru continuarea judecății, iar pe fondul cauzei respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
Sarcina atribuita instanței de judecată, este aceea de a soluționa cauza cu care a fost investită, funcția esențială a judecătorului este tocmai aceea de a judeca, de a stinge litigiul ivit între părți, prin pronunțarea unei hotărâri corecte.
Hotărârea judecătoreasca fiind actul final al judecații, actul de dispoziție al instanței cu caracter jurisdicțional, acesta trebuie să exprime adevărul, or în cauza de față, a fost anularea deciziei de sancționare.
Solicită judecarea in lipsa in conformitate cu art. 242 din Codul de procedură civilă.
În drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art.299 si 3041 din Codul de procedură Civilă.
Intimata-reclamantă B. C.-M. a depus concluzii scrise prin care a care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legala si temeinica.
În virtutea rolului său activ și a îndrumărilor cu caracter obligatoriu formulate de către instanța de casare, instanța de fond în mod corect a procedat la a dispune prezentarea de către pârâtă a diferențelor dintre faptele invocate ca și abateri disciplinare distincte, însă pârâta nu a concretizat aceste diferențe, neputând produce nici un fel de probe în acest sens.
Astfel, instanța de fond a procedat la anularea celei de a doua decizii de sancționare, dată fiind împrejurarea concretă că însăși pârâta, căreia îi revenea sarcina probei poate delimita faptele care au stat la baza celor două decizii de sancționare, aspecte ce au îndreptățit instanța să considere ca nelegală decizia de sancționare nr. G.1.c/10.09.2012.
De altfel, după toate fazele procesuale, chiar și în prezent, pârâta face aceleași afirmații, își întemeiază recursul pe criticarea instanței de fond, și nu pe producerea dovezilor care să susțină punctul său de vedere, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.
Solicită, de asemenea judecarea in lipsa, in conformitate cu art.242 din Codul de procedură civila.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, intimata reclamantă a contestat decizia de sancționare nr. G.1.c/12/10.09.2012, invocând faptul că a fost sancționată pentru aceleași abateri ca si cele avute în vedere prin decizia de sancționare G.1.c/7/23.07.2012.
Raportat la susținerile acesteia, prin decizia civilă nr. 8772/08.10.2013 a Curții de Apel C., pronunțată într-un prim ciclu procesual și obligatorie potrivit art. 315 alin. 1 C.pr.civ.,, instanța a admis recursul declarat de pârâtă și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a examina dacă contestatoarei i-au fost aplicate, prin cele două decizii de sancționare, două sancțiuni pentru aceleași abateri disciplinare, sau emiterea deciziei nr. G.1.c/12/10.09.2012 a avut la bază săvârșirea altor abateri disciplinare, ulterior emiterii deciziei de sancționare nr. G.1.c/7/23.07.2012.
Conformându-se deciziei instanței de control judiciar, la termenul din data de 14.11.2013, prima instanță, în baza dispozițiilor art. 129 C.pr.civ., a dispus ca părțile să depună la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza fiecărei decizii de sancționare, în mod separat, astfel că, la termenul din data de 23.01.2014, pârâta a depus la dosar raportul la procesul verbal de control nr. J12/28.06.2012 și ordinul de serviciu nr. J22/2012.
În consecință, criticile recurentei referitoare la nerespectarea deciziei nr. 8772/08.10.2013 a Curții de Apel C. și lipsa de rol activ a instanței, nu sunt întemeiate.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 129 alin.5 ind. 1 C.pr.civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. De altfel, în susținerea acestei critici, recurenta a invocat omisiunea instanței de a constata că faptele prin care s-au încălcat sarcinile de serviciu au fost individualizate la pct. 1 din fișa postului, aspect ce vizează interpretarea probelor administrate în cauză, și nu încălcarea obligației instanței de a avea rol activ.
Nici celelalte critici vizând nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate nu sunt întemeiate, în mod corect reținând prima instanță că nu s-a făcut dovada de către recurenta pârâtă că emiterea deciziei nr. G.1.c/12/10.09.2012 a avut la bază săvârșirea altor abateri disciplinare, ulterior emiterii deciziei de sancționare nr. G.1.c/7/23.07.2012.
Astfel, deși a contestat aceste constatări, nici prin precizările făcute în fața primei instanțe și nici chiar prin motivele de recurs recurenta nu a putut preciza, în mod concret, elemente de individualizare a celor două abateri, în baza cărora să se poată stabili cu precizie că acestea sunt diferite (perioada în care au fost comise faptele, modalitatea comiterii acestora, prejudiciul cauzat prin fiecare faptă), simpla împrejurare că constatarea acestora s-a făcut în baza unor controale efectuate în perioade diferite nefiind suficientă în acest sens.
Aceste elemente nu rezultă nici din cuprinsul deciziei de sancționare contestate, în cuprinsul căreia, la descrierea faptelor, se menționează că intimata „nu a verificat cu atenție balanțele contabile lunare (încălcând atribuțiile din fișa postului de la pct. 1), nu a verificat componența lunară a soldului contului contabil 428, încălcând „Procedurile financiar – contabile ale . în sensul că la sfârșitul fiecărei luni, după întocmirea balanței de verificare, se realizează analiza soldurilor conturilor”; nu a verificat componența soldului contabil la sfârșitul anului financiar, aceasta preluându-se eronat și în bilanțul contabil, nefiind în măsură să pună la dispoziția echipei de control nici o componentă pentru lunile sau anii anteriori a contului 428.2.9; prin semnarea documentelor contabile din fiecare lună și-a asumat responsabilitatea urmăririi, verificării și ținerii sub control a înregistrărilor completate de personalul din cadrul compartimentului din subordine și că va îndruma, controla și coordona modul în care se desfășoară activitatea în acest compartiment”.
D. în cuprinsul notei la raportul de cercetare J27/2012 din dosarul de cercetare J45/27.08.2012, se menționează că, în urma extinderii controlului, în perioada 28.05.2012 – 08.06.2012, s-a constatat că, până la data de 31.05.2012, conform centralizatoarelor întocmite pe ani, secția IRLU C. a creditat salariații unității cu suma de 7036,68 lei, reprezentând sume echivalente convorbirilor telefonice efectuate de salariați în rețeaua Vodafone, și care nu au fost încasate de la salariați.
Ori, prin decizia anterioară nr.G.1.c/7/23.07.2012, s-a reținut că abaterile de care se face vinovată intimata constau în următoarele: „nu a semnat și nu a îndosariat lunar, în mod sistematic și cronologic, situațiile contabile justificative prelucrate în sistemele informatice; nu și-a îndeplinit în totalitate sarcinile de serviciu din fișa postului întrucât nu a analizat cu atenție balanțele de verificare, înregistrările contabile care au stat la baza acestora, prin verificarea selectivă a componentelor rulajelor și soldurilor tuturor conturilor contabile, unde este cazul, neurmărind respectarea naturii și destinațiilor sumelor pe conturile contabile specifice; a renunțat la utilizarea efectivă a modulului de mijloace fixe S., prevăzută în politicile financiar – contabile ale . adoptate și aduse la cunoștință sub semnătură, în conformitate cu Ordinul OMFP 3055/2009, evidența tehnico – operativă a acestora ținându-se manual; nu a urmărit cu atenție amortizările și trecerea mijloacelor fixe din categoria celor în curs de amortizare în categoria celor amortizate integral, introducând date care nu corespundeau realității”.
În cuprinsul procesului verbal de control încheiat la data de 13.04.2012 în urma controlului efectuat în perioada 05.03.2012 – 13.04.2012, perioada verificată fiind 01.06.2011 – 13.04.2012, s-a constatat, printre altele, la pct. 6, că până la data de 29.02.2012 secția IRLU C. a creditat salariații unității cu suma de 5.806,78 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise de Vodafone și plata integrală a acestora, fără ca salariații să fi plătit integral contravaloarea serviciilor utilizate, prin reținerea pe stat de plată sau prin casieria unității IRLU C..
În cuprinsul deciziei nr. G.1.c/7/23.07.2012 se menționează că a fost avut în vedere dosarul de cercetare întocmit cu nr. J12/28.06.2012, iar din cuprinsul raportului la procesul verbal de control desfășurat la Secția IRLU C. având nr. J12/28.06.2012 rezultă că durata controlului a fost 05.03.2012 – 13.04.2012 (perioada verificată fiind 01.06.2011 – 13.04.2012), iar ulterior, conform delegației nr. J/22/2012, având durata de verificare 28.05.2012 – 13.04.2012, s-a extins perioada de control (fără a se menționa însă perioada verificată).
Prin prisma acestor constatări, va reține Curtea că, în condițiile în care în ambele decizii de sancționare faptele au fost descrise la modul generic, fără a cuprinde precizări cu privire la data și locul săvârșirii, modalitatea concretă și împrejurările comiterii acesteia, prejudiciul produs prin fiecare faptă, iar în ambele cazuri temeiul în drept invocat a fost același (Legea contabilității nr. 82/1991, OMFP 3055/2009 și art. 30 lit. r din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi) angajatorul nu a putut face dovada faptului că cea de-a doua sancțiune a fost aplicată pentru alte fapte decât cele avute în vedere la emiterea primei decizii de sancționare.
Ori, numai menționarea tuturor elementelor care individualizează fapta comisă făcea posibilă stabilirea cu claritate a faptelor reținute în sarcina intimatei, în fiecare caz în parte.
Aceste neclarități nu au fost nelămurite pe deplin nici prin actele care au stat la baza emiterii celor două decizii, în condițiile în care aspecte referitoare la modalitatea de încasare, de la salariați, a contravalorii convorbirilor telefonice efectuate în rețeaua Vodafone se regăsesc atât cuprinsul procesului verbal de control încheiat la data de 13.04.2012 în urma controlului efectuat în perioada 05.03.2012 – 13.04.2012, cât și în cuprinsul notei la raportul de cercetare J27/2012 din dosarul de cercetare J45/27.08.2012, în urma extinderii controlului, în perioada 28.05.2012 – 08.06.2012, iar în raportul la procesul verbal de control desfășurat la Secția IRLU C. având nr. J12/28.06.2012 (menționat în cuprinsul deciziei de sancționare nr. G.1.c/7/23.07.2012) se face referire atât la controlul din perioada 05.03.2012 – 13.04.2012 dar și la cel din perioada 28.05.2012 – 13.04.2012.
Mai mult decât atât, decizia de sancționare disciplinară nu poate fi completata cu alte acte întocmite anterior, concomitent sau ulterior deciziei de concediere si nici cu apărări făcute in fata instanței, așa cum rezultă din aplicarea prin analogie a dispozițiilor 79 din Codul muncii.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și reținând că în cauză nu este incident nici unul din motivele de recurs invocate de recurentă sau alte motive de ordine publică, Curtea va respinge recursul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă . LOCOMOTIVE UTILAJE -CFR IRLU SA BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.267 din data de 23 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. C. M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2014
Președinte, M. C. Ț. | Judecător, F. D. | Judecător, I. V. |
Grefier, N. D. |
05.05.2014
Red.jud.M.C.Ț.
2 ex/AS
j.f.G.S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 780/2014.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3672/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
