Obligaţie de a face. Decizia nr. 1109/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1109/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 8632/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1109
Ședința publică de la 02 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător T. Ț.
Grefier C. C.
X.X.X.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul B. N. I., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 5559 din 03 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ M., cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: apelantul reclamant a depus concluzii scrise prin care a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 411 C.p.c., iar intimata a solicitat judecata în lipsă prin întâmpinare.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare și luând act de cererea de judecată în lipsă, a luat în examinare apelul.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, se constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5559 din 03 decembrie 2013, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul M. a respins acțiunea formulată de reclamantul B. N. I. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ M..
P. a se pronunța astfel, Tribunalul a constatat și reținut următoarele:
Reclamantul B. N. I. în perioada 21.04._79, 20.12._80 și 01.09._87 a desfășurat activitate ca, președinte CAP și respectiv contabil șef la fostul CAP Hinova, unitate aflată în subordinea Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară M. (conform mențiunilor din carnetul de muncă și a înscrisurilor depuse la dosar).
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta să-i acorde grupa a II-a de muncă pe perioada 21.04._79, 20.12._80 și 01.09._87, perioade în care și-a desfășurat activitatea ca președinte CAP și respectiv contabil șef la fostul CAP Hinova.
Examinând solicitarea reclamantului, Tribunalul a reținut că prin Ordinul nr. 50/1990 s-a dispus încadrarea activității în grupe de muncă, acest ordin fiind emis pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului. Potrivit acestui act normativ beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
P. perioada 1976 - 1989 încadrarea în grupe de muncă nu a fost condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor – pct.14 din ordin.
Ordinului nr.50/1990 i s-au adus mai multe modificări, care au făcut corp comun cu acest act normativ și potrivit acestor modificări a devenit aplicabil și altor categorii de activități și funcții. Această interpretare a Ordinului 50/1990 se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările și modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ, este și decizia 258/20.09.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Potrivit însă pct. 5 din același ordin, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
De asemenea potrivit pct. 6, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Mai mult, potrivit pct. 7 din același ordin, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Potrivit acestor prevederi legale rezultă că, încadrarea unei activități desfășurate de o persoană într-o grupă sau alta de muncă, presupune un proces de analiză a condițiilor concrete în care se desfășoară această activitate, raportată și la o anumită perioadă din programul de lucru, în care trebuie să se desfășoare această activitate.
Angajatorul a stabilit de comun acord cu sindicatul liber din unitate care sunt categoriile profesionale și locurile de muncă ce se încadrează în grupa a II de muncă, o dovadă în acest sens o reprezintă Scrisoarea MMPS nr. 155/MB/31.03.1998- Tabelul nr.144/30.04.1998, tabel ce nu a fost avizat de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii.
Referitor la scrisoarea MMPS nr. 155/MB/31.03.1998, s-a constatat că a fost emisă de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale urmare a unor neînțelegeri în ceea ce privește încadrarea în grupa a II-a de muncă a unor categorii de personal din agricultură, tabelul anexat cuprinzând locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Din analiza acestui tabel a rezultat că beneficiază de grupa a II-a de muncă și președintele de CAP conform art.2 din Decretul Legea nr.68/1990 cuprinse în anexa 2 din Ordinul nr. 50/1990 perioada de timp și procentul lucrat fiind de maxim 80%.
Astfel, din depozițiile martorilor nu rezultă cu certitudine procentul de timp lucrat în sectoarele zootehnice și în câmp deschis aceștia susținând că, reclamantul se deplasa frecvent pentru a supraveghea culturile mari și mici de pe terenurile agricole, inspecta sectoarele zootehnice și se ocupa cu organizarea forței de muncă și recepția la fața locului a lucrărilor efectuate.
S-a mai constatat că pentru perioadele în care reclamantul a desfășurat activitate ca președinte CAP și contabil șef, acestuia i s-a eliberat de către Primăria Hinova adeverința nr. 393/25.01.2013, din care rezultă că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele menționate în adeverință se încadrează în grupa a II-a de muncă fără a fi menționat temeiul juridic în baza căruia a fost încadrat în condițiile specifice grupei a II a de muncă.
Încadrarea în grupele I și II de muncă se face în situația în care, cu toate măsurile luate de angajator pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile de muncă (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în anexele la Ordinul nr. 50/1990, depășesc nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecția muncii.
Persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de conducerea unităților împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea salariații respectivi, prin efectuarea unor determinări ale noxelor, care în cauză nu au fost efectuate în perioada pentru care reclamantul solicită să se constate că activitatea desfășurată se încadrează în grupa a II a de muncă.
Or, în cauză nu au fost depuse acte din care să rezulte că funcțiile în care a lucrat reclamantul, au fost încadrate în grupa a II de muncă de către comisia constituită din reprezentanții conducerii și ai sindicatului iar, simpla prezență a condițiilor de muncă grele într-un sector de activitate nu este un motiv pentru acordarea grupei II de muncă, ci pentru aceasta trebuia urmată procedura prevăzută de ordin.
Mai mult, reclamantul nu a făcut dovada că activitatea de președinte CAP și contabil șef este încadrată în anexa nr.2 a Ordinului nr.50/1990.
Față de prevederile legale menționate tribunalul a constatat că, funcțiile deținute de reclamant nu se încadrează în grupa a II a de muncă conform Ordinului 50/1990 Anexa 2 motiv pentru care a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. N. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele motive:
Sub aspectul temeiniciei învederează că, situația de fapt reținută prin hotărâre este neconcordantă cu probele administrate în cauza și nu a fost corespunzător stabilită. Acest aspect este o urmare a aprecierii si interpretării greșite a probelor administrate de către reclamant în cauză, precum și a necoroborării acestor probe. Considerentele sentinței sunt contradictorii cu reținerile din aceiași sentință.
Sub aspectul legalității precizează că, prima instanță nu a indentificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente situației de fapt deduse judecații.
Dispozitivul sentinței conține dispoziții contrarii, nu rezolvă litigiul ivit între părți și este contradictoriu minutei.
Sub aspectul desfășurării judecății la prima instanță, judecata s-a desfășurat cu încălcarea normelor de procedură.
Arată că prin sentința pronunțată, prima instanța i-a respins acțiunea formulată, printr-un dispozitiv confuz și incomplet, folosind formularea: „respinge acțiunea formulată de reclamantul B. N I. și pe pârâta Direcția P. Agricultură M.”. Acest dispozitiv, echivalează cu respingerea cererii sale și totodată și cu respingerea apărărilor pârâtei și implicit a refuzului acesteia de a-i elibera adeverința solicitată pentru grupa a II-a de muncă.
Este evident și clar, faptul că, pe de o parte, dispozitivul este contradictoriu și nu soluționează conflictul dintre părți.
Pe de altă parte, dispozitivul este în contradicție cu dispozițiile minutei din data de 3 decembrie 2013, consemnată pe verso-ul încheierii din data de 15.11.2013, minută al cărei cuprins este altul:,,Respinge acțiunea”, situație care conduce la nulitatea hotărârii.
În determinarea stării de fapt, instanța de fond a pășit greșit, plecând de la premise greșite.
În cauză este vorba, despre activități desfășurate de către reclamant în ramura agricultură, sistemul CAP, sistem care în anul 1990, prin hotărâre de guvern, a fost desființat, procedându-se la lichidarea patrimoniilor fostelor CAP, prin comisiile de lichidare de pe lângă primăriile locale, sub supravegherea și îndrumarea fostelor DGAIA, actualele DPA.
Aceasta a însemnat, încetarea prin efectul legii a activității organelor de conducere colectivă (consiliile de conducere și adunarea generală) a conducerii executive (președinte, inginer șef și contabil șef) și a întregului aparat administrativ, activitatea fiind preluată de comisiile de lichidare, comisii care au avut atribuțiuni strict limitate privitoare la lichidarea patrimoniului, într-o periodă de timp determinată.
La expirarea acestei perioade, partea care nu a fost lichidată din patrimoniu a trecut de drept în proprietatea primăriilor.
Astfel încât nu mai era posibilă încadrarea în grupele de muncă de către ,,conducerea unităților împreuna cu sindicatele,, atâta timp cât conducerea unităților și-a încetat activitatea.
Dar se mai impune o distincție, și anume, aceea că în fostele CAP-uri își desfășurau activitatea, mai multe categorii de personal.
O parte din acest personal avea raporturi de muncă cu fostele DGAIA, dar cu activitate în CAP, iar o parte din acest personal avea raporturi de muncă chiar cu CAP și își desfășura activitatea în CAP.
A avut raporturi de muncă cu DGAIA și a făcut dovada, cu copia după carnetul de muncă.
Prin consecința, DGAIA era cea care trebuia să facă încadrările în grupele de muncă, ceea ce s-a și făcut, dar, în ceea ce îl privește, numai pentru funcția de președinte CAP, dovada fiind tabelul nr. 144/30.04.1998.
Se înțelege că nu se mai puteau face determinări faptice a nivelulului de noxe, în condițiile dispozițiilor art.5 din ordinul 50/1990, într-un patrimoniu lichidat si de către o conducere care și-a încetat activitatea prin efectul legii. De aceea, prin dispozițiile pct.14 din Ordinul nr.50/1990, pentru perioada 1976-1989, încadrarea în grupe de muncă nu a fost condiționată de existența buletinelor de derminare a noxelor.
Deși legea dispune așa, și chiar instanța reține, „pentru perioada 1976-1989, în-cadrarea în grupe de muncă nu a fost condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor-pct.14 din norme”, în mod greșit argumentează respingerea acțiunii pe lipsa acestui buletin de determinare a noxelor, considerând astfel acțiunea reclamantului ca nedovedită sub acest aspect. Perioada pentru care acesta a solicitat adeverința de grupă (21.04._79, 20.12._80 și 01.09._87) este o perioadă premergătoare anului 1989, și, date fiind dispozițiile pct.14 din normele de aplicare a Ordinului 50/1990, nu se impune îndeplinirea dispozițiilor art.5 din același ordin privitor la buletinele de determinare a noxelor.
Astfel, considerentul instanței de fond, precum că încadrarea în grupa a doua de muncă se face „prin efectuarea unor determinări ale noxelor, care în cauză nu au fost efectuate” este greșit și contrar dispozițiilor legale în materie.
Același considerent este greșit și sub aspectul că noxele reprezintă doar unul din factorii pentru care se acorda grupa a II-a de muncă.
Acest factor prin definiție este un agent sau împrejurare cu acțiune dăunătoare asupra organismului, care se răspândește în atmosfera, deobicei in timpul unor procese tehnologice.
Noxele sunt un factor care nu înlătură alt factor pentru care se acordă grupa de munca - de exemplu, suprasolicitarea fizică, factor cu care poate insă să existe, insă, în concurs.
Grupa de muncă se acordă și pentru alți factori precum, condițiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Factorii determinanți nu sunt limitați.
Din adeverința nr.393/25.11.2013, reiese că, printre factorii specifici muncii sale, s-au aflat suprasolictarea fizică și nervoasă (progarm de lucru zi lumină, fără repaus de odihnă, lucrând și in zilele de sâmbăta și duminică, .mediu toxic de noxe amoniacale, mediu de boli specifice animalelor cu posibilitatea transmiterii la om(TBC, tetanos, febră aftoasa, . porcina.etc), frig, canicula, praf, stres. Acești factori nu trebuie sa fie cumulativi, ci doar sa existe unul dintre ei în mediul de muncă al persoanei pentru ca persoana să fie indreptățită la acordarea grupei de muncă.
De exemplu, un medic radiolog nu își desfășoară activitatea în condiții nefavorabile de microclimat (frig,temperaturi inalte,ploi,viscol,etc), nu se supune unui risc de explozie, nu este suprasolicitat fizic, dar este supus riscului de iradiere, factor pentru care primește grupa de muncă.
Prin consecință, considerentul instanței de fond, precum că, „simpla prezență a condițiilor de muncă grele, într-un sector de activitate, nu este un motiv pentru acordarea grupei II de munca, ci pentru aceasta trebuia urmată procedura prevăzută de ordin” este unul greșit și trebuie înlăturat.
Și dacă considerentul nu ar fi greșit, acest considerent nu îi poate fi imputat.
Acest considerent dă formei caracter determinant și trimite în derizoriu fondul, fiind în contradicție cu dispozițiile art.19 din L.19/2000, care stabilește că locul de muncă în condiții deosebite este cel care aduce beneficiul grupei de muncă și nu forma prin care cel expus riscului arată, printr-un înscris sau altul, că persoana a fost expusă riscului.
Încadrarea în grupele de muncă reiese fie direct, ca urmare a nominalizării activității îndeplinite în anexele nr.1 și 2 la Ordin, fie prin îndeplinirea condițiilor din anexe, ca urmare a desfășurării activităților de natura celor prevăzute în anexele nr.1 și 2 .
Cum în anexele nr.1 și 2, sunt prevăzute activitățile din zootehnie și munca în câmp din agricultură (chiar sistem CAP), iar eu am făcut dovada ca 80% din activitatea mea s-a desfășurat în zootehnie și în câmp, încadrarea mea în grupa a II-a de muncă nu poate deveni un drept pierdut pentru condiții de formă, mai ales că îndeplinirea condițiilor de formă nu depind de mine, ci de pârâtă. Dând o altă perspectivă situației, instanța de fond, prin considerentele sentinței și prin soluția pronunțată, nu a făcut altceva decât să producă o discriminare, în sensul încălcării principiului CEDO al egalității de șanse, făcând ca persoane aflate în condiții egale să aibă drepturi inegale.
Situația creată prin soluția pronunțată este urmare a încălcării directe de către instanța de fond a dispozițiilor art.129 pct.5 din Codul de procedură civilă, în sensul neîndeplinirii îndatoririi fundamentale a instanței, de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii corecte a faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Privitor la considerentul instanței de fond, precum că din depozițiile martorilor „ nu rezultă cu certitudine procentul de timp lucrat în sectoarele zootehnice și în câmp deschis”, a arătat că acest considerent, nu poate fi decât rezultatul unei cercetări judecătorești sumare și incomplete în cauză, inclusiv în audierea martorilor. Aceasta întrucât martorii nu au făcut altceva decât să răspundă la întrebările instanței de judecată, întrebări care trebuiau puse în sensul în care aceasta era nelămurită, pentru a obține răspunsuri lămuritoare.
Ori, în măsura în care instanța era nelămurită și dorea să afle de la martori (proba dispusă de către instanță și considerată utilă în cauză), procentul de timp la care se referă în considerent, nimic nu o împiedică să adreseze martorilor o întrebare care să lămurească acest aspect.
Nu a procedat astfel, și a intrat în pronunțare nelămurită, vătămându-l astfel prin soluția pronunțată.
Pe de altă parte, același considerent este și urmare a analizării incomplete a probelor, dar și a necoroborării probelor, dat fiind faptul că din adeverința nr.393/25. 01 .2013, probă în cauză, rezultă, atât programul de lucru cât și condițiile de muncă, precum și procentul de timp lucrat în condiții deosebite de muncă (80%). Din tabelul nr.144/30.04.1998 al DGPAA M., poziția nr.5, reiese și procentul de timp de 80% pentru funcția de președinte .
Chiar instanța de judecată reține că ,,din analiza acestui tabel (144/30.04.1998) rezultă că beneficiază de grupa a II-a de muncă și președintele de CAP conform art.2 din Decretul -Lege nr.68/1990 „cuprinse în anexa nr.2 din ordinul nr.50/1990, perioada de timp și procentul lucrat fiind de 80%”.
Este vorba despre tabelul întocmit de către DGPAA M. și sindicat. Deși Tabelul 144/30.04.1998, nu este retras din circuitul civil, producând efecte juridice, instanța de fond, fără a-l înlătura ca probă, nu dă eficiență acestui inscris, reținând numai că acesta cuprinde și funcția de președinte CAP și procentul de timp lucrat.
Deasemeni, reține instanța de judecată și faptul că, în cauză a fost depusă și adeverința nr.393/25.01.2013, eliberată de către Primăria comunei Hinova, entitate care a preluat prin dispozițiile legii drepturile și obligațiile fostului CAP Hinova, după desființarea comisiilor de lichidare cu activitate limitată și preluarea parțială a patrimoniului rămas nelichidat.
Deși face aceste rețineri, instanța de fond nu valorifică în niciun fel adeverința.
Proba cu adeverința amintită confirmă faptul că activitățile desfășurate de către mine se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 80%, pe baza unor motivații precise, confirmate și de către martori.
Privitor la acest înscris, instanța de fond a considerat că înscrisul nu mentionează „temeiul juridic în baza căruia a fost încadrat în condițiile specifice grupei a II a de muncă” (art.19 din L19/2000).
Invocând un asemenea neajuns al inscrisului instanța de fond face, în primul rand, o apreciere greșită a acestui inscris, apreciere care a condus la o soluție greșită.
Cerința amintită este solicitată de lege, numai în cazul adeverinței de încadrare în grupa a II-a de muncă.
Dacă adeverința în cauză ar fi avut un asemenea caracter, nu ar mai fi solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței pe care pârâta i-a refuzat-o.
În fapt, adeverinta nr.393/25.01.2013, este o probă în cauza și nu actul pe care l-a solicitat instanței de judecată să oblige pârâta la a-l emite, pentru a pretinde că această probă să îndeplinească o cerință pe care legea nu o impune.
În al doilea rând, reclamantul invocase în cauză dispozițiile art.19 din L. 19/2000.
Dacă instanța de fond ar fi analizat și apreciat, corect invocările sale, dar și probele, și ar fi procedat la coroborarea acestora, ar fi stabilit corect situația de fapt raportată la cerințele legale în materie, ar fi pronunțat o sentință temeinică și legală.
Nu a procedat așa, deși era obligată să o facă, consecința fiind pronunțarea unei soluții greșite, vătămătoare.
Martorii au confirmat, în limita solicitată de către instanța de fond, condițiile de muncă.
Adeverința nr.393/2013 a confirmat condițiile de muncă, programul de lucru de zi lumina, dar și procentul de timp lucrat în condiții deosebite de muncă. Mai mult, secretara Primăriei Hinova, ing. C. M., a lucrat în cadrul CAP Hinova, cunoscând direct cele susținute prin adeverința în cauză.
Coroborarea celor trei probe fac dovada că există, ceea ce, instanța de fond invoca că nu există, adică condițiile de muncă deosebite, procentul de timp lucrat în condiții deosebite și alte aspecte utile soluționării cauzei.
La fel de greșită și contrarie propriei rețineri este și motivația instanței de fond precum că reclamantul nu a făcut dovada ,,că activitatea de președinte CAP și contabil șef este încadrată în anexa nr.2 a Ordinului nr.50/1990”.
În primul rând că, reclamantul nu poate fi ținut să facă dovada conținutului unui act normativ.
În al doilea rând, instanța de fond reține și își însușește caracterul nelimitativ al Ordinului 50/1990, atunci când reține că ,,în acest sens, al principiului nelimitativ, este și decizia 285/20.09.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului 50/1990, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițiala a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O dată stabilit caracterul nelimitativ al Ordinul 50/1990, nu se mai poate invoca, în mod paradoxal și contradictoriu, chiar caracterul limitativ al acestui act normativ, prin imputarea faptului că, reclamantul nu a ,,făcut dovada că activitatea de președinte CAP și contabil șef este încadrată în anexa nr.2 a Ordinului 50/1990”, aceasta nemaiputand fi un motiv pentru respingerea acțiunii sale.
Rămân aplicabile dispozițiile art.19/1990, dată fiind perioada de timp pentru care a solicitat adeverința pentru grupa a II a de muncă.
Art.19. ,,În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc.
Din analiza normei legale amintite, se desprinde că legiuitorul a solicitat pentru acordarea grupei de muncă, existenta riscului ci nu și/sau consecințele efective.
Însă, pentru a-i respinge acțiunea, instanta de fond, pe cale generală și în contradicție cu probele administrate și cu dispozițiile legale în materie, și-a motivat soluția pe argumentul că, pentru obținerea grupei de muncă, trebuia urmată procedura prevăzută de ordin ,,fără să justifice aceasta susținere, și în ce constă culpa reclamantului.
Solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii, prin verificarea modului de stabilire a situației de fapt și a modului de aplicare a legii de către prima instanță în cauză, stabilirea unei situații de fapt reale, corecte și legale în cauză, indentificarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt restabilite.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală.
Apelantul reclamant a depus răspuns la întâmpinare și concluzii scrise.
Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente;
Potrivit art. 3 din Ordinul 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Potrivit art. 5 din același ordin, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
De asemenea potrivit art. 6, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Mai mult, potrivit art. 7 din același ordin, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
La art. 14, se menționează că pentru perioada de activitate desfășurată între 18.03.1969 și 31.12.1975 încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul lucrat, așa cum a fost stabilit prin precizările Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 11.860/1969, fără a se condiționa de existența buletinelor de determinare a noxelor. P. perioada lucrată între 01.01.1976 și 31.12.1989 încadrarea în grupele I și II de muncă, de asemenea, nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Reiese din economia acestor prevederi legale că, încadrarea unei activități desfășurate de o persoană într-o grupă sau alta de muncă, presupune un proces de analiză a condițiilor concrete în care se desfășoară această activitate, raportat la o anumită perioadă din programul de lucru, în care trebuie să se desfășoare această activitate, fără a fi necesară existența buletinelor de determinare a noxelor pentru perioadele menționate expres, însă angajatorul împreună cu sindicatele erau singurii în măsură să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I sau II de muncă iar pentru perioadele ulterioare aceste determinări erau necesare, dar la rândul lor trebuiau confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii.
Curtea constată că încadrarea în grupa a II-a de muncă, a activității prestate de apelant în perioada menționată în acțiune, nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor, însă nu se regăsește la poziția nr.178 din anexa nr.2 la Ordinul nr.50/1990, poziție menționată în tabelul cu lista locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cuprinse în Anexa nr.2 la care face referire apelantul.
La poziția nr.178 din Anexa nr.2 este menționată activitatea prestată de mecanicii agricoli care efectuează lucrări în câmp, vii și livezi, cu tractoare și combine autopropulsate, activitatea prestată de cei care efectuează tratamente fitosanitare prin stropire și prăfuire cu mașini de erbicidat și mașini de stropit și prăfuit, precum și activitatea prestată de mecanicii de întreținere a tractoarelor, combinelor și mașinilor agricole pentru perioada lucrată în câmp.
În condițiile în care activitatea prestată de apelant nu poate fi asimilată cu niciuna din activitățile menționate la art.178 din Anexa nr.2 la ordin, încadrarea în grupa II-a de muncă nu poate fi făcută pe baza tabelului întocmit de DGAA M. care menționează și alte locuri de muncă și activități ce nu se regăsesc expres în Anexa nr.2 a Ordinului nr.50/1990.
Sunt considerentele pentru care Curtea în temeiul disp.art.480 alin.1 NCPC, respinge apelul formulat ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B. N. I., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 5559 din 03 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ M., cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M..
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2014
Președinte, M. P. | Judecător, T. Ț. | |
Grefier, C. C. |
Red. Jud. M. P./30.04.2014
Tehnored. CC/4 ex.
Jud. fond C. B.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3758/2014. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
