Pretentii. Decizia nr. 1374/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1374/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 9078/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1374/2014

Ședința publică de la 15 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Judecător L. M. L.

Grefier N. A.

*****

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta P. I. M., cu domiciliul în Strehaia, ., nr. 56, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 11 din 09 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. A. TERITORIALĂ A ORAȘULUI STREHAIA prin primar, cu sediul în Strehaia, ., jud. M., având ca obiect pretenții spor de dispozitiv în procent de 25% (01._).

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul este declarat și motivat în termenul legal, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care instanța constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra apelului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 17.09.2013 reclamanta U. A. Teritorială a orașului Strehaia a chemat în judecată pe pârâta P. I. M. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la restituirea sumei de 2.446 lei reprezentând sporul de dispozitiv de 25 % din venitul net raportat la perioada ianuarie 2011- aprilie 2013.

Prin sentința civilă nr. 11 din 09 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul M., s-a admis în parte acțiunea precizată, acțiune formulată de reclamanta U. A. Teritorială a orașului Strehaia, în contradictoriu cu pârâta P. I. M..

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma netă de 2.446 lei reprezentând sporul de dispozitiv în procent de 25% încasat necuvenit în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul M. a constatat și reținut următoarele aspecte:

Pârâta P. I. M. este personal contractual, fiindu-i încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr.43/2008, desfășurând activitate ca muncitor calificat IV la Biblioteca orășenească din cadrul Primăriei Strehaia.

Prin acțiunea dedusă judecății așa cum a fost precizată, reclamanta U. A. Teritorială a orașului Strehaia solicită obligarea pârâtei la plata sumei brute de 3.473 lei reprezentând spor de dispozitiv în procent de 25% încasat necuvenit în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013.

Analizând solicitarea reclamantei, instanța a reținut că prin decizia 41/22.07.2013 a Camerei de Conturi M., s-a constatat că în exercițiile bugetare 2010, 2011, 2012, 2013 s-au efectuat plăți salariale nelegale angajaților UATO Strehaia ( funcționari publici și personal contractual) prin acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25%, care a fost inclusă în salariul de bază, fiind încălcate disp. art. 30 alin.1 din Legea cadru 330/2009 și art. 10 alin.1 din OUG 1/2010.

Prin actul de control s-a reținut că acest drept salarial a fost acordat urmare a interpretării eronate a dispozițiilor Legii 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Prin aceeași decizie s-a constatat că pentru anul 2010 sumele acordate cu titlu de indemnizație de dispozitiv se exonerează de la plată potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Cât privește sumele plătite în perioada ianuarie 2011- aprilie 2013, s-a reținut că art. 30 alin.1 din Legea cadru 330/2009 și art. 10 din OUG 1/2010 determină modul de stabilire a salariilor personalului din sectorul bugetar începând cu anul 2010 și exclud explicit din calculul noului salariu drepturile salariale acordate prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor, sumele compensatorii urmând a fi acordate numai pentru drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului și care nu se mai regăsesc în noua lege a salarizării.

În cauză, indemnizația de dispozitiv a fost acordată personalului contractual din cadrul UATO Strehaia prin Hotărârea nr. 27/2007 a Consiliului Local Strehaia, începând cu data de 01.06.2007, fără să se stabilească o dată finală până la care se va beneficia de această indemnizație.

Prin decizia în interesul legii nr.37/14 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că dispozițiile art.13 din Legea nr.138/1999 se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în subordinea instituțiilor publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului minister de interne.

Prin urmare s-a constatat că indemnizația de dispozitiv de 25% se acordă numai anumitor categorii de personal, expres prevăzute, așa cum rezultă și din decizia nr. 37/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta neîncadrându-se în această categorie, întrucât este angajată ca muncitor calificat IV la Biblioteca orășenească din cadrul Primăriei Strehaia.

Față de faptul că prin actul administrativ în baza căruia a fost acordată indemnizația de dispozitiv, respectiv HCL 27/2007, nu se stabilește data până la care se va beneficia de acest spor, s-a apreciat că efectele acestui act urmează să se producă până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației stabilite în sarcina instituției publice, respectiv până la data pronunțării deciziei în interesul legii 37/14.12.2009 prin care s-au stabilit categoriile de personal care beneficiază de acest drept.

Nu au putut fi reținute apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare în sensul că pentru anii 2011, 2012 reîncadrările s-au efectuat conform Legii 285/2010 și Legii 283/2011, iar în cuantumul salariul de bază s-au inclus sume compensatorii ci nu sporul de dispozitiv, că nu a fost contestată legalitatea dispozițiilor de reîncadrare, respectiv că nu pot fi discriminați salariații din aparatul de specialitate al primarului față de salariații din prefecturi și din Ministerul Administrației și Internelor.

În acest sens s - a reținut că în anul 2010 pârâta a beneficiat de spor de dispozitiv așa cum rezultă din contractul individual de muncă nr. 43/2008 și din state de personal din 30.12.2009 și 01.01.2010.

Faptul că nu a fost contestată legalitatea dispozițiilor de reîncadrare nu conduce la concluzia că sporul de dispozitiv se impune a fi acordat tuturor salariaților, cât timp prin decizia în interesul legii nr. 37/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit categoriile de personal care beneficiază de acest drept.

De asemenea, în cauză nu au putut fi reținută discriminarea, întrucât diferența de tratament devine discriminatorie când există diferențe între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce nu este aplicabil în speță pentru motivele expuse în precedent.

Având în vedere calitatea pârâtei de personal contractual - muncitor calificat IV la Biblioteca orășenească din cadrul Primăriei Strehaia, s-a apreciaat că aceasta nu era îndreptățită la plata indemnizației de dispozitiv în procent de 25% în perioada ianuarie 2011- aprilie 2013.

Potrivit art. 256 al. 1 Codul muncii „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.”

Față de dispozițiile legale citate a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma netă de 2.446 lei reprezentând sporul de dispozitiv în procent de 25% încasat necuvenit în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013.

Cât privește solicitarea reclamantei în sensul obligării pârâtei la plata sumei brute, instanța a reținut că prin decizia nr. 41/2013 a Camerei de Conturi M. se face referire la suma netă acordată nejustificat personalului contractual, menționându-se separat obligațiile individuale și obligațiile angajatorului virate nejustificat la bugetul general consolidat.

De asemenea, în tabelul întocmit de reclamantă cu privire la calculul sumelor plătite cu titlu de indemnizație de dispozitiv sunt menționate atât sumele brute, cât și sumele nete.

În cauză, pârâta a fost obligată la plata sumelor nete încasate necuvenit, diferențele până la sumele brute care trebuie recuperate conform deciziei nr. 41/2013 a Camerei de Conturi neputând fi recuperate de la angajat, urmând ca angajatorul să procedeze la regularizarea bugetului local cu bugetele publice referitor la contribuțiile virate în plus, însă fără afectarea salariatului, respectiv a sumelor pe care trebuie să le restituie acesta.

Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, s-a constatat că acțiunea precizată este întemeiată, urmând să fie admisă în parte.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta P. I. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel s-au criticat următoarele aspecte:

Așa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă în cauză nu este vorba despre sporul de dispozitiv, acesta nefiind relevat în nici una din dispozițiile succesive privind salarizarea începând cu anul 2010. În anul 2011, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul UAT Oraș Strehaia au beneficiat de aceleași drepturi salariale, determinate de aplicabilitatea Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, unde conform art. 1 alin. (5) „ în salariul de bază sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare."

S-a precizat că, pentru anul 2012, stabilirea salariilor de bază s-a realizat și conform Legii nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel, art. 1 alin. (l) prevede: „ în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011."

Din analiza actelor normative menționate, rezultă că sumele compensatorii au fost legal acordate angajaților primăriei orașului.

S-a precizat că, toate dispozițiile de reîncadrare au fost comunicate Prefectului județului M., în vederea exercitării controlului de legalitate și nu au fost atacate în fața instanței de contencios, motiv pentru care nu se poate reține culpa funcționarului public și deci nici răspunderea sa civilă, nefiind demonstrate faptul că sumele pentru care s-a dispus reținerea ar fi sume necuvenite .

Cum aceste acte administrative nu au fost atacate nici de către Prefectul județului M. și nici de către o altă persoană fizică sau juridică sub aspectul reținut de echipa de audit, nefiindu-le contestată legalitatea, au produs și produc efecte juridice.

S-a considerat, deci deplin demonstrată legalitatea tuturor dispozițiilor de reîncadrare și stabilire a salariilor începând cu data de 01. 01. 2010 și până în prezent, prin includerea sporurilor, indemnizațiilor și a oricăror sume compensatorii în salariul de bază și pe cale de consecință nelegalitatea și netemeinicia actelor de control sub acest aspect.

Față de cele motivate, s-a solicitat respingerea acțiunii pentru motivele arătate.

In drept, apelul este întemeiat pe prevederile art. 466 și următoarele din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă .

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefndat.

Examinând sentința apelată, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia 41/22.07.2013 emisă de Curtea de Conturi,Camera de Conturi M. s-a constatat că în exercițiile bugetare 2010,2011,2012,2013 s-au efectuat plăți salariale nelegale angajaților U.A .T.O. Strehaia ,ca urmare a includerii sporului de dispozitiv ,în salariul de bază stabilit la data de 1.01.2010.

Această decizie nu a fost contestată .

Critica apelantei în sensul că aceste sume care se solicită prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar nu reprezintă spor dispozitiv încasat ilegal ,întrucât acesta nu este relevat în nici una din dispozițiile succesive privind salarizarea începând cu anul 2010 ,este neîntemeiată.

Astfel potrivit statului aflat la fila 78 dosar fond ,apelanta pârâta ,a încasat în luna decembrie 2009 un salariu de bază de 657 lei și un spor dispozitiv 25% în cuantum de 164 lei.

Prin decizia 61/2010 a Primarului Orașului Strehaia la art.5 ,personalul din cadrul Bibliotecii orășenești a fost reîncadrat conform anexei V.

Conform statului de personal ,aflat la fila 80,la data de 1.01.2010 ,pârâta ,P. M. I. ,avea stabilit un salariu de bază de 821 lei ,cu mențiunea că a fost inclus în bază sporul de dispozitiv în cuantum de 164 lei.

În mod corect a reținut prima instanță că sporul de dispozitiv a fost inclus în salariul de bază în mod nelegal ,astfel că acesta trebuie restituit ,așa cum s-a prevăzut prin decizia 41/22.07.2013 a Curții de Conturi.

Din prevederile legale enunțate și de instanța de fond (art.30 legea 330) rezultă că sporurile care, potrivit sistemului de salarizare impus de Legea nr.330/2009, pot fi luate în considerare la stabilirea salariului lunar brut începând cu luna ianuarie 2010, sunt numai acelea stabilite prin acte normative sau acordate până în luna decembrie 2009 în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

De asemenea, dispozițiile Legii nr.330/2009 trebuie interpretate și prin coroborarea acestora cu prevederile art.10 din OUG nr.1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, potrivit cărora:

În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.

În speță, sporul de dispozitiv a fost acordat inițial salariaților UATO Strehaia prin Hotărârea Consiliului Local 27/2007.

Pentru ca acest spor să poată fi luat în considerare la stabilirea salariului conform Legii nr.330/2009, trebuie să răspundă exigențelor art.10 din OUG nr.1/2010, fiind necesar ca actul administrativ sau contractul colectiv de muncă prin care sporul s-a prevăzut să fi fost emis ori încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.

Or, în luna decembrie 2009, pârâta apelantă nu putea beneficia legal de sporul de dispozitiv, întrucât nu intra în categoria persoanelor îndreptățite potrivit art.13 din Legea nr.138/1999 a primi acest spor.

De asemenea, sporul de dispozitiv nu ar putea fi acordat pârâtei nici ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu în sensul art.6 din OUG nr.1/2010, întrucât așa cum prevede acest articol suma compensatorie se include în salariul de bază, astfel încât și aceasta trebuie să răspundă cerințelor impuse de art.10 din ordonanță. Or, așa cum s-a arătat anterior, drepturile salariale incluzând sporul de dispozitiv acordate salariaților Bibliotecii Orașenești Strehaia în luna decembrie 2009 nu îndeplineau condițiile acestui text de lege, nefiind stabilite prin acorduri colective, contracte individuale de muncă sau acte administrative încheiate sau emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Critica apelantei în sensul că deciziile de reîncadrare nu au fost contestate apare ca nefondată din moment ce nici decizia 41/22.07.2013 emisă de Curtea de Conturi prin care s-a constatat nelegalitatea includerii sporului de dispozitiv în salariul de bază al salariaților a devenit definitivă prin neatacarea sa.

Față de toate aceste motive ,în baza art.480 al1 cod procedură civilă,apelul formulat urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta P. I. M., cu domiciliul în Strehaia, ., nr. 56, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 11 din 09 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. A. TERITORIALĂ A ORAȘULUI STREHAIA prin primar, cu sediul în Strehaia, ., jud. M..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2014.

Președinte,

D. S.

Judecător,

L. M. L.

Grefier,

N. A.

Red. Jud. L.L./28.04.2014

Tehnored. N.A./4 ex.

J.f. N.M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1374/2014. Curtea de Apel CRAIOVA