Pretentii. Sentința nr. 4372/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4372/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 3573/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4648
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - R. M.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta P. V. împotriva sentinței civile nr. 4372 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. A. TERITORIALĂ A COMUNEI R. DE AMARADIA REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR C. I. L., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței că prin încheierea de ședință din data de 22.01.2014, cauza a fost suspendată potrivit dispozițiilor art. 411 al.1 pct.2 Cod Pr.Civilă iar prin referatul întocmit de grefa secției la data de 3.11.2014, dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, cu propunerea de perimare, după care:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 4372 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată și ulterior precizată de reclamanta U. A. Teritorială a Comunei R. de Amaradia, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta P. V..
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1190,27 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada 01.01._12, cu dobânda legală aferentă, calculată la data plății.
S-a respins acțiunea cu privire la pretențiile solicitate pentru perioada 01.01._10 și dobânda legală aferentă, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea reconvențională ulterior precizată de pârâta, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pârâta P. V. este angajata a Primăriei R. de Amaradia, în funcția contractuală de îngrijitor curățenie, conform contractului individual de muncă nr.1/20.08.1989 depus la dosar(filele 57-58).
Prin acțiunea de față, reclamanta solicită obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3996,76 lei, cu dobânda legală până la data recuperării integrale a sumelor reprezentând sporul de dispozitiv si sporul de confidențialitate aferente perioadei ianuarie_12, si sporul de dispozitiv 25 %, reprezentând diferența până la recuperarea integrală a prejudiciului pentru perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009, sporuri încasate necuvenit de pârâtă, conform constatărilor efectuate de Camera de Conturi Gorj-Curtea de Conturi a României.
Înainte de . Legii nr.330/2009, sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și drepturile salariale cuvenite personalului contractual din sectorul bugetar au fost reglementate de O.U.G. 24/2000, O.G. 10/2007 și O.G. 10/2008, iar sporul de dispozitiv era reglementat de Legea nr.138/1999.
În privința sporului de dispozitiv, în conformitate cu art.13 raportat la art. 47 din Legea nr.138/1999, acesta se acorda funcționarilor publici și personalului civil din Ministerul Apărării Nationale și din instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și persoanelor care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din Ministerul Apărării Naționale. În același sens a reținut ulterior si Înalta Curte de Casatie și Justitie, prin Decizia în interesul legii nr.37/14.12.2009.
Or, în speță, pârâta nu se încadrează în situațiile de mai sus, nefiind îndreptățită la acordarea sporului de dispozitiv, astfel că, în mod nelegal, acesta a fost luat în calcul la stabilirea drepturilor salariale in 2009, precum si ulterior, începând cu 01.01.2010, prin dispoziția nr.64 din 10.02.2010 a Primarului Comunei R. de Amaradia și dispozitiile salariale ce au urmat.
În mod nelegal a fost inclus în salariul pârâtei, sporul de confidențialitate în procent de 15% conform dispozițiilor de reîncadrare mai sus mentionate, pârâta neîncadrandu-se in categoriile de personal care ar fi putut beneficia de acest drept salarial. Sporul de confidentialitate a fost prevăzut de art.13 din O.G. nr.10/2008, conform căruia:
,,(1) Se acordă un spor de confidențialitate în cuantum de până la 15% din salariul de bază personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului, personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor, precum și personalului preluat de către autorități și instituții publice de la Ministerul Integrării Europene, care în cursul anului 2007 și-a încetat activitatea.
(2) Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat”.
Art.13 din OG nr.10/2008 a fost abrogat conform punctului 12 al alineatului 1 al art.48, Capitolul VI din Legea cadru nr.330/2009, așa încât pârâta nu era îndreptățită la plata respectivului spor. Acordarea acestui spor prin sentinta nr.92/2008 pronuntata in dosarul nr._/95/2007 de Tribunalul Gorj-Sectia Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale, începând cu data de 08.08.2004 si in continuare nu indreptățește pârâta la acordarea acestui spor pentru toata perioada cât este angajata Primăriei R. de Amaradia, având în vedere schimbările legislative ce au intervenit de la data la care s-a făcut verificarea jurisdictională.
De asemenea, se retine că pârâta face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar, iar de esența regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar este faptul că aceste drepturi se stabilesc prin lege.
Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice de la data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt exclusiv cele prevăzute de acest act normativ.
De asemenea, conform art.3 lit. c din Legea nr.330/2009, sistemul de salarizare reglementat prin această lege are la bază principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare.
Deși art. 7 alin.2 al legii prevede că realizarea trecerii la noul sistem de salarizare se realizează astfel încât în perioada de implementare nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări, aceste dispoziții se interpretează în coroborare cu principiile generale enunțate în cuprinsul art.3 printre care și supremația legii în sensul că drepturile de natură salariale se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii.
Potrivit art.30 din Legea 330/2009:
(1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
(2)Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III și în anexele la prezenta lege.
(3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
(4) La funcțiile de execuție unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul sau treapta profesională imediat următoare celei eliminate.
(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
De asemenea, potrivit art.10 din O.U.G. nr.1/2010 “În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009”.
Din reglementările legale mai sus menționate reiese expres voința legiuitorului de a avea în vedere la reîncadrarea pe temeiul noii legi unice a salarizării doar a sporurilor acordate prin legi sau hotărâri ale guvernului (alin.1), precum și a sporurilor specifice pe categorii de personal și domenii de activitate expres prevăzute în anexele la lege, printre care nu sunt prevăzute sporurile reprezentând sporul de dispozitiv și sporul de confidențialitate.
Cu toate acestea, prin dispoziția nr.64 din 10.02.2010 emisă de Primarul Comunei R. de Amaradia s-a dispus, începând cu data de 01.01.2010, reîncadrarea pârâtei, ce avea funcția contractuală de îngrijitor curățenie, stabilindu-i-se un salariu lunar brut în sumă de 1081 lei, în care au fost incluse ca sume compensatorii și sporul de confidențialitate în cuantum de 68 lei, reprezentând 10% din salariul de bază, precum si sporul de dispozitiv în cuantum de 169 lei, reprezentând 25% din salariul de bază. Aceste sporuri au fost menținute și prin dispozițiile emise ulterior(dispoziția nr.287/05.07.2010, dispoziția nr.318/26.07.2010, dispoziția nr.71/02.02.2011, dispoziția nr.569/29.04.2011).
Însă, în ceea ce privește sporul de dispozitiv si sporul de confidențialitate aferent perioadei 01.01._10, sunt incidente dispozițiile art.1 si 2 din Legea nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora:
„(art.1) Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:
a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;
b) hotărârilor consiliilor locale și județene;
c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener”.
(art.2) „Se aprobă exonerarea de plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art.1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii”.
Deci, pentru veniturile de natură salarială stabilite până la data intrării in vigoare a Legii nr.284/2010, respectiv data de 01.01.2011, sunt exonerați de la restituire cei care le-au primit și care se încadrează in categoriile de personal stabilite prin aceasta lege, în condițiile în care s-a constatat producerea unor prejudicii de Curtea de Conturi prin acordarea acestor venituri.
Prin urmare, reclamanta nu este îndreptățită la restituirea sumelor reprezentând sporul de confidențialitate si sporul de dispozitiv anterioare datei de 01.01.2011, cu dobanda legala aferentă, pretenții ce urmează a fi respinse.
În baza art. 272 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii în forma in vigoare pana la data de 18 mai 2011(art.256 alin. 1 din Codul muncii republicat), conform cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, se va admite în parte acțiunea ulterior precizată si se va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 1190,27 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada 01.01._12, cu dobânda legală aferentă, calculată la data plății.
Din aceleași rațiuni, instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă, nefiind justificată acordarea sumelor compensatorii reprezentând spor de dispozitiv 25% și spor de confidențialitate 10 % pentru perioada ianuarie 2010 – decembrie 2010(1746, 49 lei). În privința solicitării de către pârâtă a sumelor compensatorii în valoare de 1190,27 lei, reprezentând sume compensatorii pentru sporul de dispozitiv si sporul de confidențialitate aferent perioadei 01.01._12, instanța a apreciat că nu este întemeiata pretenția reclamantei cu privire la aceasta sumă, astfel că cererea reconvenționala și sub acest aspect se impune a fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală dată cu interpretarea greșită a legii..
Apelul declarat este perimat.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 22 ianuarie 2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
În conformitate cu dispozițiile art.416 Cod pr. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părții, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, instanța, în baza art. 416 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimat apelul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul declarat de pârâta P. V. împotriva sentinței civile nr. 4372 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. A. TERITORIALĂ A COMUNEI R. DE AMARADIA REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR C. I. L., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2014.
Președinte, M. M. | Judecător, R. M. | |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.02.12.2014
j.f. N.C.B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








