Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 224/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 224/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 6707/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2006/2014
Ședința publică de la 20 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător S. A. C.
Grefier M. M.
x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul P. C., cu domiciliul în comuna Cîlnic, ., împotriva sentinței civile nr. 224/06.02.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. C. CÎLNIC, cu sediul în ., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, iar prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea apelantului pârât de judecare a cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința apelată, Tribunalul Gorj a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei ianuarie 2010-iunie 2010 și a respins acțiunea cu privire la aceste pretenții, fiind prescris dreptul material la acțiune.
A admis în parte acțiunea ulterior precizată de reclamanta P. C. Cîlnic, cu sediul în ., împotriva pârâtului P. C., cu domiciliul în comuna Cîlnic, . .
A obligat pârâtul să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de spor de dispozitiv în perioada ianuarie 2011-octombrie 2012, cu dobânda legală aferentă, de la data de 26.04.2013 și până la data plății efective.
A respins ca neîntemeiată acțiunea cu privire la pretențiile aferente perioadei iulie 2010-decembrie 2010, restituirea sumelor reprezentând contribuții plătite de angajator în perioada ianuarie 2011-octombrie 2012 si dobânda aferentă, cu privire la dobânda solicitată pentru sumele acordate cu titlu de spor de dispozitiv în perioada ianuarie 2011-octombrie 2012, solicitata de la data plătii acestor sume și pana la data de 25.04.2013.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei ianuarie 2010-iunie 2010, asupra căreia s-a pronunțat cu prioritate, față de prevederile art. 248 din Noul Cod de procedură civilă.
În acest sens a reținut că reclamanta solicită obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4986 lei, aferentă perioadei ianuarie 2010-octombrie 2012, reprezentând sporuri acordate în cuantum de 3577 lei(indemnizație de dispozitiv) și contribuii achitate de reclamantă pentru aceasta suma, în cuantum de 1409 lei, cu dobânda legala aferentă de la data acordării acestor sume, apreciind că indemnizația de dispozitiv acordată nu i se cuvenea.
Pârâtul este angajat, pe postul de sudor, la Serviciul Public de Gospodărire Comunală Cîlnic, în baza contractului individual de muncă, depus în copie, la filele 30-31 din dosar.
Dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumelor mai sus menționate se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune, în conformitate cu art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii in forma in vigoare până la data de 18 mai 2011, respectiv art. 268 alin.1 lit.c din Codul muncii republicat.
Dreptul la acțiune se naște la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba. Cum este vorba în speță de acordarea chiar de către reclamantă a unui spor salarial si de plata contribuțiilor aferente, dreptul la acțiune s-a născut, pentru fiecare lună in parte, la data acordării către reclamant a salariului lunar, respectiv la data de 6 a lunii pentru luna anterioară(lit.J pct.4 din contractul individual de muncă al reclamantului).
Prin înscrisul intitula ,,Acord de plată,, de la fila 7 din dosar, nu se poate retine că a intervenit o recunoaștere a pretențiilor reclamantei de către pârât, întrucât pârâtul, după cum se menționează în acest înscris, a refuzat semnarea lui.
Acțiunea s-a înregistrat pe rolul instanței la data de 15 iulie 2013, astfel că pentru pretențiile aferente perioadei ianuarie 2020-iunie 2010(inclusiv dobanda legală - stingerea dreptului la acțiune privind dreptul principal stinge și dreptul la acțiune privind un drept accesoriu-art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958), dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris. In consecință, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu.
Pe fondul cauzei, pentru pretențiile aferente perioadei iulie 2010 - octombrie 2012, instanța a reținut că pârâtul a încasat în aceasta perioada spor de dispozitiv, ca sumă compensatorie (dispoziția de reîncadrare salarială de la dosar, respectiv dispoziția nr.52/11.02.2010-fila 63).
Acordarea de către angajator pârâtului a sporului de dispozitiv s-a făcut in mod nelegal, având in vedere următoarele considerente:
Începând cu data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice de la data intrării în vigoare a legii, care prevede la art.1 alin.2 că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt exclusiv cele prevăzute de acest act normativ.
Potrivit art. 6 alin. 1 din OUG 1/2010 în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanța de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Din economia acestor dispoziții rezultă că pentru acele sporuri cu caracter permanent, recunoscute prin legi și hotărâri de guvern pentru luna decembrie 2009 și care nu se mai regăsesc în anexele la lege și nu au fost incluse în salariile de bază, s-au acordat sume compensatorii cu caracter tranzitoriu.
Potrivit art.10 din O.U.G. nr. 1/25.01.2010, în conformitate cu prevederile art.30 din Legea-cadru 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor Legii cadru nr. 330/2009.
Astfel, dispozițiile legale citate anterior exclud explicit din calculul noului salariu drepturile salariale acordate prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor, același regim fiind aplicabil și sumelor compensatorii.
În principiu, suma compensatorie la care se referă art.6 din OUG nr.1/2010 vizează sporurile prevăzute în art.30 alin.6 din Legea nr.330/2009, respectiv sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009, care nu se mai regăsesc în anexele Legea nr.330/2009 și nu au fost incluse în salariile de bază, iar suma compensatorie cu caracter tranzitoriu, fiind inclusă în salariul de bază, trebuie să răspundă exigențelor impuse de art.10 din OUG nr.1/2010.
În speță, pârâtul este angajat al unității administrative, fiind salarizat conform anexei I/3 din Legea nr.330/2009 care se referă la personalul contractual din unitățile bugetare subordonate autorităților administrației publice. Sporul de dispozitiv nu mai este prevăzut în legea de salarizare unitară ca spor distinct, iar referirile din notele de la Anexa I/3 la acesta sunt în sensul că sporul de dispozitiv, alături de salariul de merit, sporul de prevenție etc. sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „bază”. Prin urmare, anexele la lege nu reglementează acordarea pentru anul 2010 a sporului de dispozitiv.
Pârâtul a susținut legalitatea acordării sporului de dispozitiv în baza sentinței nr.854/26 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ (filele 12-14 din dosar), însă prin aceasta sentință s-a dispus acordarea sporului de dispozitiv pentru perioada 15.04._07, deci pentru o perioada anterioară lunii decembrie 2009, astfel că nu poate constitui temei pentru acordarea sporului de dispozitiv ca suma compensatorie începând cu 01.01.2010.
Pentru perioada anterioara anului 2010, prevederile legale ce reglementau acordarea sporului de dispozitiv nu erau aplicabile pârâtului.
Indemnizația de dispozitiv era reglementată de Legea nr. 138/1999, care prevedea la art.1 că acest act normativ se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministerul Administrației și Internelor s-a prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acorda și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, iar la pct. 3.1.1 se prevedea că, prin personal civil, în înțelesul acestui ordin, se înțeleg funcționarii publici și personalul contractual din M.A.I.
În consecință, ordinul se referea numai la structurile fostului Minister al Internelor, or personalul contractual din cadrul autorităților locale nu se încadrează în prevederile legale menționate, întrucât administrația publică locală nu este subordonată Ministerului de Interne
În sensul celor mai sus menționate s-a statuat și prin decizia nr. 37/2009 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii, arătând că indemnizația de dispozitiv prevăzută de dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea 138/1999, așa cum a fost completată și modificată, se acordă anumitor categorii de personal, din care pârâtul nu face parte, astfel că nu a putut beneficia de sporul de dispozitiv ca sumă compensatorie.
Nivelul salariului în anul 2010 a determinat, în condițiile Legii 284/2010, și salarizarea din anul 2011, iar în anul 2012 nu a existat nicio dispozitie legala care sa prevada acordarea unui spor de dispozitiv pârâtului, ca salariat.
Însă, în ceea ce privește sporul de dispozitiv aferent perioadei 01.07._10, sunt incidente dispozițiile art.1 si 2 din Legea nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora:
„art.1. Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:
a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;
b) hotărârilor consiliilor locale și județene;
c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener”.
art.2. „Se aprobă exonerarea de plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art.1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii”.
Deci pentru veniturile de natură salarială stabilite până la data intrării in vigoare a Legii nr.284/2010, respectiv data de 01.01.2011, sunt exonerați de la restituire cei care le-au primit și care se încadrează in categoriile de personal stabilite prin aceasta lege, în condițiile în care s-a constatat producerea unor prejudicii de Curtea de Conturi prin acordarea acestor venituri.
Prin urmare, în condițiile in care sporul de dispozitiv s-a stabilit printr-un act emis de o autoritate administrativa locala, iar prin decizie a Curții de Conturi s-a decis producerea unui prejudiciu prin acordarea acestui venit, este exonerat de la plata pârâtul pentru sporul încasat în perioada iulie 2010-decembrie 2010, astfel că reclamanta nu este îndreptățită la restituirea sumelor reprezentând sporul de confidențialitate pentru perioada 01.07._10, cu dobânda legală aferentă, pretenții ce urmează a fi respinse.
Cu privire la sporul de dispozitiv încasat de pârât în perioada 01.01._12, față de considerentele mai sus expuse si având în vedere prevederile art. 272 alin.1 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii în forma in vigoare pana la data de 18 mai 2011(art.256 alin.1 din Codul muncii republicat), conform cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, pretențiile reclamantei sunt întemeiate, astfel că a fost admisă în parte acțiunea ulterior precizată si obligat pârâtul să restituie reclamantei suma încasată cu acest titlu, cu dobânda legală aferentă, de la data de 26.04.2013 și până la data plății efective. Cu privire la dobânda legală se retine că prevederile art.272 alin.1 din Codul muncii se completează cu prevederile ce reglementează plata nedatorată, situație in care este obligat la plata dobânzii cel ce a primit plata nedatorata de la data la care devine de rea-credință, in speță data de 26.04.2013, când a primit notificarea nr.826/26.04.2013 prin care i s-a adus la cunoștință caracterul nelegal al acordării sporului de dispozitiv, precum si intenția de recuperare a debitului(fila 6 din dosar).
Cu privire la obligarea pârâtului la restituirea sumei reprezentând contribuții achitate către stat, aferente sporului de dispozitiv, cu dobândă legală, instanța a apreciat că cererea este neîntemeiată, întrucât suma solicitata a fost plătită de reclamantă către stat, și nu pârâtului, deci pârâtul nu poate restitui o sumă pe care nu a primit-o, si, pe de altă parte, plata s-a făcut ca urmare a culpei reclamantei în acordarea sporului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul P. C., susținând că, instanța de fond nu a avut în vedere prevederile Legii nr. 84/2012 prin care s-a dispus exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 din lege.
Susține, că în cauză sunt întrunite condițiile exonerării da la plată, deoarece sumele imputate de angajator au fost acordate în baza unui contract colectiv de muncă și/sau aprobat prin hotărâre de consiliu local, precum și că obligația de recuperare a acestor sume a fost stabilită prin Decizia nr. 75/2013 a Camerei de Conturi Gorj.
În cauză nu s-a făcut dovada că, decizia nr. 75/10.01.2013 a Camerei de Conturi Gorj precum și Raportul încheiat de Curtea de Conturi – Camera de Conturi Gorj a fost contestate de Consiliul Local al comunei Cîlnic, P. comunei Cîlnic, deși aveau această obligație, iar în funcție de soluția pronunțată de către instanța de judecată puteau întreprinde cele legale.
Apelantul pârât arată că, instanța de fond nu a avut în vedere hotărârile judecătorești prin care el precum și alți foști sau actuali salariați contractuali din cadrul administrației publice locale ale comunei Cîlnic sau din cadrul SPGC Cîlnic, precum și a legalității tuturor actelor administrative anterioare, datei emiterii de către organul de control fiscal a deciziei nr. 75/10.01.2013 Camerei de Conturi Gorj, dar și datei introducerii litigiului la instanța de fond de către reclamantă.
Apelul este fondat.
Prin acțiunea de față, reclamanta P. C. CÎLNIC solicită restituirea unor sporuri salariale pe care le-ar fi achitat pârâtului, cu toate că la controlul efectuat de Curtea de Conturi s-ar fi constatat că nu au fost plătite în mod legal.
În drept, acțiunea este întemeiată pe disp. art. 256 din codul muncii – „ Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.”
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții pentru a fi antrenată obligația de restituire a pârâtului, și anume: calitatea de salariat la angajatorul care a efectuat plata, respectiv caracterul nedatorat al plății.
Ori, prima condiție care se solicita a fi dovedită este cea a calității de salariat a pârâtului, în cadrul angajatorului-reclamant.
La fila nr. 30 din dosarul de fond se află contractul individual de muncă al pârâtului, în care la rubrica angajator figurează Consiliul Local al .> Angajatorul, căruia îi revine sarcina probei, conform disp. art. 272 din codul muncii nu a depus un alt act adițional la acest contract de muncă, care, cu respectarea disp. art. 41 din codul muncii să fi dovedit modificarea clauzelor contractuale, în sensul indicării ca angajator al pârâtului a unei alte instituții decât Consiliul Local al .> Prin urmare, reclamanta P. C. CÎLNIC nu a probat calitatea sa de angajator al pârâtului P. C. și, implicit condițiile de admisibilitate ale acțiunii promovate.
Potrivit disp. art. 21 din legea nr. 215/2001, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
Conform disp. Art. 91 din legea nr. 215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Concluzionând, consiliul local și, respectiv primăria reprezintă autorități administrative distincte, fiecare cu alte atribuții și componențe, care nu pot fi confundate.
În raport de toate aceste considerente, apelul va fi admis, potrivit disp. art. 480 NCPC, iar sentința va fi schimbată în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul P. C., cu domiciliul în comuna Cîlnic, ., împotriva sentinței civile nr. 224/06.02.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. C. CÎLNIC, cu sediul în ., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2014.
Președinte, M. C. | Judecător, S. A. C. | |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.M.C.
Tehnored.M.M.
5ex./26.05.2014.
j.f.N.C.B.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 950/2014.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 69/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
