Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 279/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 279/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 6462/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 279/2014
Ședința publică de la 04 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. P.
Judecător: M. C.
Grefier: M. M.
x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE -CFR IRLU SA, cu sediul în București, B-ul D. G., nr.38, sector 1, București, împotriva sentinței civile nr. 6352/09.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. R., cu domiciliul in C., ., ., ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, iar prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea apelantului pârât de judecare a cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința apelată, Tribunalul D. a admis în parte acțiunea precizată formulata de S. R., având CNP_, domiciliata in C., ., ., jud. D., in contradictoriu cu pârâta . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE -CFR IRLU SA BUCURESTI - . C., cu sediul in C., . Depoului, nr. 14A, jud D..
A obligat pârâta să plătească reclamantei în raport de activitatea desfășurată de aceasta, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 alin.3. lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 și dispozițiile din CCM unic la nivel de unitate din anii 2011- 2012 ,respectiv 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 21.02._12, 12.04._12, sume care vor fi actualizate cu rata inflatiei de la data fiecărei scadente la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate calculată de la data scadenței la data plății efective.
A respins celelalte capete de cerere.
A luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajat al societății pârâte . București - . C. în perioada dedusă judecății, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar.
În perioada 2011 – 2012 dreptul reclamantei la un salariu de baza brut de 700 lei își găsește temeiul legal în prevederile CCM la nivel de unitate.
Astfel potrivit art. 7 din CCM la nivel de unitate „Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr. 1".
Conform Anexei nr. 1 pentru clasa de salarizare 1 s-a stabilit o valoare a salariului minim de 700 de lei pentru anul 2011 si pentru anul 2012.
Salariul minim a fost stabilit pe baza formulei: S = S clasa 1 * Kunde: S = salariul de baza brut corespunzător clasei de salarizare respective; S clasa 1 = salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare (care este 700 lei, așa cum rezultă din anexa 1); K = coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
Pârâta nu a respectat însă aceste prevederi și a stabilit reclamantei un salariu de bază mai mic,așa cum rezultă din copia contractului individual de muncă al acesteia(dacă împărțim salariul de bază lunar brut menționat în contractul individual de muncă la clasa de salarizare corespunzătoare funcției rezultă un salariu mai mic de 700 lei).
CCM la nivel de unitate pentru anii 2011 – 2012 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială la 21.02. 2011 și potrivit art. 144 din legea 62/2011 s - a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, mențiune ce se regăsește și în cuprinsul art. 2 lin 1 din contractul menționat (art. 2 alin.1 "prezentul contract colectiv de muncă devine aplicabil de la data înregistrării").
Acest contract a fost valabil 1 an conform mențiunilor de la art. 2 alin.2 ("contractul colectiv de muncă este încheiat pe o perioadă de un an").
Instanța a reținut însă că a produs efecte chiar și după expirarea termenului stabilit inițial, dar nu mai mult de 30 zile calendaristice, adică până la 22.03.2012, în conformitate cu prevederile art.2 alin. 2 din CCM –ul respectiv ("contractul va putea produce efecte și după expirarea termenului stabilit inițial, dar nu mai mult de 30 zile calendaristice, dacă nici una din părți nu denunța contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat").
Ca urmare instanța a reținut că CCM la nivel de unitate pentru anii 2011 – 2012 a produs efecte în intervalul 21.02.2011 – 22.03.2012.
CCM la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială la 12.04. 2012 și potrivit art. 144 din legea 62/2011 s - a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă mențiune ce se regăsește și în cuprinsul art. 2 lin 1 din contractul menționat (art. 2 alin.1 "prezentul contract colectiv de muncă devine aplicabil de la data înregistrării").Acest contract este valabil 2 ani de la data înregistrării, conform mențiunilor de la art. 2 alin.3 ("contractul colectiv de muncă este valabil pe o perioadă de doi ani de la data înregistrării").
În ceea ce privește perioada pentru care i se cuvine acest drept, instanța a constatat că aceste drepturi se cuvin începând cu data de 01.01.2011, pentru perioada anterioara cuprinsa intre 27.11._10 reclamanta având o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila in acest sens- sent. 948/2013 pronunțata de Tribunalul D. in Dos_/63/2012, în raport de prevederile art. 268 alin. 1 lit. c Codul Muncii și până la data pronunțării acestei sentințe, ulterior acestei date neputându-se a reținut o eventuală culpă (viitoare) a angajatorului legată de plata diferențelor salariale. Ca urmare instanța a reținut că CCM la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 a produs efecte în intervalul 12.04.2012 – la zi, data pronunțării prezentei hotărâri.
Data la care părțile au început negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă nu are nici o relevanță sub aspectul datei de la care acestea produc efecte, dispozițiile enunțate care reglementează acest aspect fiind clare și imperative.
Prin nerespectarea prevederilor CCM la nivel de unitate în perioada 21.02.2011 – 22.03.2012 și 12.04.2012 – 31.12.2013, pârâta a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Reținând și dispozițiile art. 275 Codul Muncii, daunele interese datorate constau în dobânda legală, care curge de drept, fără punere în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale, potrivit contractului de muncă, întrucât obligația de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită în acesta.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestora, instanța va obliga pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, plus dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală. Conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului
In ceea ce privește salariul suplimentar pentru 2009 si 2010, instanța a constatat că:
Potrivit art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se aflau în concediu fără plată cu o durată de un an.
- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare".
În conformitate cu art. 3o din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități s-a prevăzut acordarea unui salariu suplimentar astfel: „pentru munca desfășurata in cursul unul an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda si trimestrial, in baza hotărârii Consiliului de Administrație, luata cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de baza mediu lunar realizat. Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar".
Din întregul text al art. 30 din ambele contracte colective rezultă însă o condiție pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Reclamantul pretinde că în situația diferențelor ce rezultă din cele două texte ale contractelor colective se aplică direct dispoziția din contractul colectiv la nivel de grup de unități, dispoziția din contractul aplicabil la nivel de unitate fiind inferioară .
Sub acest aspect, instanța a apreciat că potrivit art. 24 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare în perioada vizată în cererea de față) clauzele cuprinse în contractele negociate cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din lege sunt lovite de nulitate care se a constatat la cererea părții interesate de către instanța competentă.
Astfel, în situația în care clauzele unui contract colectiv de muncă sunt considerate inferioare celor negociate în contractul colectiv încheiat la nivel superior, partea interesată poate cere în instanță să se constate nulitatea sa. După obținerea unei hotărâri în acest sens, trebuie demarată renegocierea clauzei, pe parcursul căreia clauzele anulate se înlocuiesc cu prevederile favorabile cuprinse în lege și/sau contractele colective de muncă, după caz.
Din coroborarea dispozițiilor prevăzute de art. 8 și art. 24 din Legea nr. 130/1990 rezultă, în opinia instanței, că doar în situația în care un anumit drept nu a fost prevăzut în contractul colectiv încheiat la nivel inferior sau nu există încheiat un astfel contract, se poate aplica direct dispoziția inclusă în contractul încheiat la nivel superior, nu și în situația în care această clauză există, dar nu este pusă în acord cu cea favorabilă salariatului. În această ultimă situație, așa cum prevede art. 24 din Legea nr. 130/1996, clauza trebuie mai întâi anulată de către instanța competentă .
Este adevărat că, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 130/1996 clauzele negociate în contractele colective de muncă constituie legea părților, însă prioritate are contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate are prioritate fiind negociat de partenerii sociale conform specificului activității din fiecare unitate în parte.
În speță, partenerii sociali au negociat acordarea unui salariu suplimentar și a ajutoarelor de Paști, C. și Ziua Feroviarului prin inserarea unor clauze în acest sens în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Însă, tot în urma unei negocieri a ambilor parteneri sociali acordarea lor a fost condiționată de constituirea unor fonduri speciale (pentru salariul suplimentar) sau a de existența unui buget (în cazul ajutoarelor aferente sărbătorilor menționate anterior), si intrucat părtile contractante sunt suverane in a aprecia limitele aplicarii contractelor care deriva din manifestarea de vointa, astfel ca instanta trebuie sa tina cont de acordul de vointa care reprezinta legea părtilor .
Pentru anul 2010, părtile contractante au convenit de comun acord ca salariul suplimentar nu se acorda pentru anul 2010.
În cazul ajutoarelor de Paști, C. și Ziua Feroviarului s-a menționat clar prin actele adiționale încheiate la contract colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate pentru anii 2009 și 2010 că nu se acordă .
Instanța a apreciat că și aceste condiționări reprezintă "legea părților", cu atât mai mult cu cât clauzele respective puteau fi contestate în condițiile art. 24 din Legea nr. 130/1996, însă nu pot fi înlocuite direct de prevederile mai favorabile conținute de contractele colective încheiate la nivel superior .
De altfel și în art. 43 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010" la nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere și la al 13 lea salariu se stabilesc, în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către comisia paritară din unitatea respectivă."
Ca urmare, în contextul in care pârâta nu a avut buget de venituri si cheltuieli si nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi in anii 2009, precum si plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., a considerat ca nu exista obligația plații salariului suplimentar aferent solicitat de reclamant.
Cu privire la ajutoarele materiale de Paste, C. și Ziua Feroviarului pentru anul 2010, așa cum s-a menționat și anterior, în actele adiționale încheiate la contractele colective de muncă la nivel de unitate aplicabile în 2009 și 2010 – s-a convenit, că începând cu 01.01.2009 nu se mai acordă.
Așa cum s-a reținut constant în practica judiciară a tribunalului în soluționarea cererilor întemeiate pe aceleași dispoziții din contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și la nivel de ramură transporturi feroviare, în situația în care o societate economică a constatat că nu se poate încadra în buget și nu mai poate îndeplini obligațiile asumate prin CCM, aceasta are posibilitatea de a renegocia cu sindicatele contractele respective.
În aceste condiții s-a constatat ca obligația pârâtei de a plați ajutoarele materiale de Paste, C. și Ziua Feroviarului nu mai exista începând cu anul 2009.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis în parte acțiunea, a obligat parata sa plătească reclamantei, în raport de activitatea desfășurată de aceasta, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 alin.3. lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 și dispozițiile din CCM unic la nivel de unitate din anii 2011- 2012 ,respectiv 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 21.02._12, 12.04._12, sume care vor fi actualizate cu rata inflatiei de la data fiecărei scadente la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate calculată de la data scadenței la data plății efective.
A respins celelalte capete de cerere, respectiv capetele de cerere privind acordarea celui de-al 13 salariu pentru anii 2009 si 2010, ajutoarele materiale cu ocazia Craciunului 2010, Pastelui 2010 si a Zilei feroviarului 2010 si, in raport de solutia de respingere a acestor capete de cerere principale, instanta a respins si capetele de cerere accesorii privind plata de daune interese, constand in actualizarea sumelor pe care le solicita reclamanta si dobanda legala, si ca toate drepturile salariale solicitate sa fie calculate si platite conf art 41 alin 3, lit a din CCM Unic la nivel de ramura Transporturi pe anii 2008-2010, conform principiului de drept ,,accesorium sequitur principale".
A luat act că reclamanta nu solicita cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - CFR IRLU SA, criticând-o pentru nelegalaitate și netemeienicie.
Principala critică adusă hotărârii atacate se circumscrie motivului că prima instanță în mod greșit a admis cererea reclamantului pentru plata diferențelor drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 21.02._12. In aceste condiții chiar daca cererea reclamantului reclama acordarea plata diferențelor drepturilor salariale in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei ar fi trebuit in virtutea rolului sau activ sa cerceteze daca cererea este îndreptățită.
Instanța de fond face confuzie intre valoarea salariului de baza minim brut,prevăzuta in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi 2008-2010 si valoarea corespunzătoare clase I de salarizare din Grila de salarizare, specificata in anexa 1, aplicabila pe anii 2010.
Mai mult chiar, prin art.153 al Legii nr.62/2011 se dispune expres: „conform principiului recunoașterii reciproce orice organizație sindicala legal constituita poale încheia cu un angajator sau cu o organizație patronala orice alte tipuri de acorduri, convenții sau înțelegeri, in forma scrisa, care reprezintă legea părților si ale căror prevederi sunt aplicabile numai membrilor organizațiilor semnatare"- sens in care se impune sa se dea importanța cuvenită CCM încheiat la nivelul unității si actelor subsecvente.
Este neîntemeiata cererea intimatului-reclamant de obligare a paratei la plata diferenței dintre salariul de baza calculat si achitat la valoarea de 570 lei si cel prevăzut de art.41 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 de 700 lei, pentru următoarele motive:
Așa cum rezulta din mențiunile înscrise in contractul individual de munca, salariul de baza al intimatului-reclamant calculat conform contractului colectiv de munca la nivel de unitate a fost mai mare decât cel calculat prin aplicarea contractului colectiv de munca la nivel de ramura la care s-au adăugat sporurile recunoscute pentru vechime in munca si pentru munca feroviara. La stabilirea drepturilor salariale atunci când se apreciază care dintre contractele colective de munca sunt mai favorabile salariaților, fiecare contract individual de munca trebuie aplicat individual in integralitatea sa, nefiind posibila calcularea salariului de baza prin combinarea diverselor contracte colective de munca. Așadar, nu este posibil a se avea in vedere salariul minim de 700 lei prevăzut de art.42 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura si clasa de salarizare din contractul colectiv de munca la nivel de unitate. În condițiile in care se are in vedere contractul colectiv de munca la nivel de ramura trebuie sa se tina seama de modul de stabilire a salariului prevăzut de art.41 al acestui act, in sensul aplicării coeficienților minimi de ierarhizare prevăzuți la alin.l pct.A-D la salariul de baza minim brut de 700 lei. Dimpotrivă, daca se arc in vedere contractul colectiv de munca la nivel de unitate se tine seama de modul de calcul al salariului prevăzut de acest act in sensul luării in calcul a claselor de salarizare si a salariului de baza minim brut de prevăzute de acest contract. Procedându-se la calculul salariului conform celor doua contracte, se poate constata ca salariul de baza minim brut calculat conform contractului colectiv de munca la nivel de unitate este mai mare decât cel calculat conform contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi. Pe de alta parte conform art.41 alin.6 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi, anual părțile stabilesc de comun acord limita maxima a fondului de salarii, limita ce trebuie respectata, contractul colectiv de munca constituind lege a panilor. Potrivit scriptului intitulat „Fundamentarea Bugetului de venituri si cheltuieli al . pentru anul 2010", se arata ca bugetul alocat pentru salariile brute a fost aprobat in suma de 47.117 lei, in scădere fata de anul 2009 cu 6,60%. Scăderea volumului de venituri se datorează in principal scăderii volumului de activitate in domeniul reparațiilor de locomotive cat si a activității de comerț. Cum unitatea este una cu capital integral de stat, bugetul se aproba in modalitatea arătata mai jos, iar societatea nu poate depăși bugetul alocat, astfel ca pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate.
Dispozițiile art.45 alin.l lit.a din Legea nr.293/2011 prevăd ca operatorii economici care au înregistrat pierderi in anul precedent sau care primesc subvenții sau transferuri de la bugetul de stat si bugetul local pentru activitatea de exploatare nu pot depăși nivelul cheltuielilor cu salariile realizate in anul precedent, cu încadrarea in nivelul aprobat prin bugetele de venituri si cheltuieli. Totodată, in același context învederează faptul ca art.l lit.d din Legea nr.329/2009 reglementează si masuri privind disciplina financiar-bugetara la nivelul regiilor autonome, societăților si companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar, precum si al filialelor acestora.
Astfel, potrivit art.27 alin.l din Legea nr.329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc si obiectivele de politica salariala ale regiilor autonome, societăților si companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrați v-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum si a filialelor acestora, iar conform alin.2 al aceluiași articol, reprezentanții statului, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați sa pună in aplicare politica salariala stabilita potrivit art.l in cadrul organelor de administrare si de conducere a operatorilor economici ocazie cu care operatorii economici prezintă, in vederea aprobării, bugetul de venituri si cheltuieli organelor administrației publice centrale sau locale, după caz, in subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau in al căror portofoliu se afla, in termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administrației publice centrale, potrivit art.29 alin.l din aceeași lege, elaborează, in termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri si cheltuieli, documentația necesara aprobării acestora si conform art.30 din Legea nr.329/2009, contractele colective de munca se negociază, in condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli, in limitele si in condițiile stabilite prin bugete. Prin urmare, având in vedere faptul ca nu se poate retine încălcarea de către angajator, in ceea ce privește stabilirea salarizării membrilor de sindicat, a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, apreciem ca fiind nefondata cererea formulata de intimații-reclamanți in ceea ce privește acordarea diferențelor salariale solicitate.
Astfel, contrar celor reținute de prima instanță prin hotărârea atacată, contractul individual de muncă al reclamantului relevă faptul că stabilirea salariului s-a efectuat prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei evidențiat de grilele de salarizare din cuprinsul CCM, încheiate la nivel de unitate 2011/2012 și 2012/2014. Cu toate acestea, instanța de fond a ignorat toate aceste acte fără a le corobora și interpreta în mod corect, dând o soluție greșită în sensul obligării . la plata diferențelor drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 2011 până la zi.
Superficialitatea instanței de fond este relevată de faptul că prin considerente reține în mod greșit că în perioada 2011-2012 drepturile intimatului-reclamant își găsesc temeiul legal în CCM la nivel de unitate potrivit art.7. Or, printr-o analiză atentă a probelor administrate în prezenta cauză, instanța de fond ar fi putut să observe faptul că prevederile înscrise la art.7 din CCM la nivel de unitate 1311-2012 se coroborează cu art.105 alin. 8 din Capitolul XI Dispoziții finale și cu Anexa nr. l în vederea emiterii unei opinii juste asupra utilizării coeficienților de ierarhizare. Prin urmare, singura concluzie judicioasă care se impunea în acest sens constă în sensul că au dispărut coeficienții de salarizare și implicit formula prin care era stabilit salariul minim.
Precizări similare învederează instanței de control judiciar referitor la CCM încheiat la nivel de unitate 2012-2014 înregistrat în data de 12.04.2012, în sensul că au dispărut coeficienții de salarizare și implicit formula prin care era stabilit salariul minim, concluzie desprinsă tot din coroborarea art.7 cu art.105 alin.8 din Capitolul XI Dispoziții finale si cu Anexa nr. l. Tot în acest context subscrisa reamintește faptul că în 2012 nu mai era în vigoare nici CCM încheiat la nivel de grup de unități sau cel la nivel de ramură pe care în mod eronat le aduce în discuție prima instanță, chiar dacă a arătat prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond și prin acte justificative în acest sens că nu sunt aplicabile la nivelul .. O altă critică adusă acestei hotărâri se circumscrie opiniei cum că instanța de fond a dat o interpretare greșita actului dedus judecații.
Astfel, chiar dacă a arătat că în CCM încheiat la nivel de unitate 2011/2012, 2012/2014 partenerii sociali au convenit ca pentru calculul salariului nu se mai uzitează coeficienții de salarizare și ca atare nici formula de calcul, ci se aplică grila de salarizare Anexa 1, prima instanță a reținut în mod greșit că salariul minim a fost stabilit în baza formulei de calcul S= S clasa 1 *K și pentru a demonstra acest lucru exemplifica prin împărțirea salariului intimatului la clasa de salarizare aferentă. Or, soluția instanței este total greșită atâta timp cât prin cele două contracte colective de muncă cu aplicabilitate 2011 și 2012 s-a stabilit ca fiecare salariat va avea salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare aferentă funcției pe care o deține, așa cum sunt prezentate prin
Anexa 1 - grila de salarizare. Nici o clauză din cele două CCM încheiate la nivel de unitate nu prevede modalitatea de calcul prezentată de prima instanța prin hotărârea atacată (utilizarea formulei de calcul) ceea ce denotă incapacitatea instanței de fond de a analiza și corobora actele depuse la dosarul cauzei în acest sens. La o analiză minuțioasă a acestor acte, prima instanță ar fi putut observa că această formulă de calcul pentru stabilirea salariului fiecărui salariat era prevăzută în CCM încheiate la nivel de unitate în anii anteriori.
Astfel, contrar celor susținute prin cererea introductivă de chemare în judecată, contractul individual de muncă al reclamantului relevă faptul că stabilirea salariului s-a efectuat prin raportare la salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare obținută de fiecare salariat (aferentă funcției pe care o deține) conform Anexei 1 - grila de salarizare - din cuprinsul CCM încheiate la nivel de unitate_/2012 și 2012/2014.
În aceste condiții, învederează instanței de judecată faptul că au dispărut coeficienții de salarizare și implicit formula prin care era stabilit salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare, concluzie desprinsă din coroborarea art. 7 cu art. 105 alin. 8 din Capitolul XI Dispoziții finale și cu Anexa nr. 1 care indică pentru fiecare clasă de salarizare nivelul salariului de bază brut, clasei de salarizare 1 fiindu-i aferentă valoarea de 700 lei.
Ca atare, învederează instanței de control judiciar analizarea acestor aspecte sesizate prin cererea de recurs, inclusiv în considerația principiului că menținerea hotărârii atacate este de natură a conduce la îmbogățirea fără justă cauză în persoana părții reclamante.
Pe parcursul derulării prezentei cauze și-au susținut și argumentat părerile formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței care relevă căintimatul-reclamant își motivează cererea invocând clauze inserate în (contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi în condițiile în care în acea perioadă la nivelul . erau în vigoare și prin urmare aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității 2009/2010, 2011/2012 și 2012/2014.Clarificarea conceptului de contract colectiv de muncă aplicabil se poate realiza prin analiza textelor legale care relevă ca având aplicabilitate mai întâi cel încheiat la nivel de unitate aflat în vigoare ținându-se cont de drepturile și obligațiile pe care partenerii sociali le-au negociat la acest nivel. Potrivit art. 247 din Codul muncii, „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior". În esență acest contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură pe care-1 invocă intimatul - petent ca fiind izvor de drepturi poate fi avut în vedere în acele situații în care nu exista un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unității.
În mod incontestabil Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură este superior celui încheiat la nivel de unitate, însă raționamentul primei instanțe este total greșit în momentul în care declară că subscrisa societate se află în culpă și nu poate invoca în favoarea sa Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. Or acest ultim document nu reprezintă un act unilateral așa cum lasă să se înțeleagă prima instanța ci dimpotrivă este expresia voinței comune a partenerilor sociali, subscrisa societate pe de o parte și sindicatele reprezentative pe de altă parte.Acești ultimi parteneri fiind de fapt reprezentanții salariaților care negociază și semnează Contractul colectiv de muncă în numele salariaților. D. urmare daca instanța de fond analizând atitudinea subscrisei a concluzionat că nu se poate invoca propria culpa, apelând la metoda de interpretare logico-sistematică ar fi trebuit să-și extindă aprecierea cu privire la existența culpei șiasupra sindicatelor care în momentul negocierii au reprezentat interesele intimatului-reclamant.
Pentru a stabili temeinicia pretențiilor intimatului-reclamant prima instanța ar fi trebuit din perspectiva normelor legale în vigoare să analizeze noțiunea de aplicabilitate a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură transporturi invocat ca temei juridic de intimatul-reclamant în sprijinul pretențiilor sale.
Astfel, au susținut că acest contract nu este aplicabil raporturilor dintre părți deoarece . nu efectuează activități de transport și nu are în obiectul de activitate astfel de activități, după cum rezultă din HG nr.864/2001.Împrejurarea ca . este nominalizată în lista societăților cărora li s-ar aplica contractul colectiv de muncă la nivel de ramură este relevantă atât timp cât contractul nu poate produce efecte decât în limitele Legii nr.130/1996, și anume, conform art.11 alin. l lit. c) din Legea nr. 130/1996, text ce are următorul conținut: „ (1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte, după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați in toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca”.
Or, în condițiile în care . nu are în obiectul de activitate activități de transport rezultă că aceasta nu poate fi încadrată în rândul unităților din ramura transporturi, acest contract fiindu-i deci inaplicabil, chiar și în situația în care . este menționată de semnatarii acestui contract ca fiind unitatea căreia i s-ar aplica.De asemenea, împrejurarea că . asigura întreținerea și repararea locomotivelor ori altor utilaje cu ajutorul cărora se prestează activitatea de transport este irelevantă, o astfel de activitate neputând fi asimilată celei de « transport». Prin analogie dacă s-ar admite o interpretare de acest gen atunci oricărei unități de reparații autovehicule ar trebui să i se aplice acest contract, căci activitatea de transport se realizează și cu ajutorul autovehiculelor, ceea ce excede sensului noțiunii de transport. Nu produce nici o consecință juridică prevederea de la art.3 alin. l din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi, prin care părțile au stipulat că acest contract s-ar aplica și salariaților din unitățile cu activități conexe celei de transport atât timp cât o astfel de prevedere excede limitelor libertății contractuale stabilite la art. ll alin. l lit. c din Legea 130/1996 și la art.8 alin. l din aceeași lege. Clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege. În același timp, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 numai contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale instituie legea părților.
Or, extinderea efectelor contractului și la salariații unităților conexe cu cele din transporturi nu este permisă de Legea nr. 130/1996 și, prin urmare, nu poate constitui «legea părților», ceea ce înseamnă că respectiva prevedere nu poate produce efecte juridice recunoscute și care pot beneficia de protecție juridică adecvată din partea statului.De altfel, prima instanța ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-si efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.
O altă critică se îndreaptă împotriva soluției instanței de a obliga . la plata dobânzii legale pe care o consideră netemeinică având în vedere următoarele considerente;
Potrivit art. l și art.8 din O.G. nr. 13/2011 părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate. Aceeași reglementare se regăsea și la art. l și art.8 din OG nr.8/2000 cu modificările și completările aduse prin Legea nr.356/2002.Or, în cauză, între intimat și . nu s-au stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale, ci raporturi de muncă, obiectul acțiunii reprezentându-l diferența de drepturi salariale. Mai mult, în condițiile în care s-a dispus actualizarea creanței cu indicele de inflație în baza art.l66 alin.4 din Codul Muncii, republicat, acordarea dobânzii legale constituie o dublă reparație. Dobânda legală reglementată de art.1088 cod civil cu referire la OG nr.9/2000 și art.l.535 din Noul Cod civil cu referire la OG nr. 13/2011, privește exclusiv convențiile, după caz contractele referitoare la drepturi bănești asumate ca obligații și neexecutate. În dreptul muncii plata dobânzii legale devine admisibilă atunci când părțile contractante au stipulat în convenție o astfel de clauză, astfel, în condițiile art.l66 Codul muncii ca dispoziție derogatorie de la dreptul comun, neexecutarea obligației de plata a drepturilor salariale se transformă în daune interese potrivit art.l530 Cod civil. Potrivit dispozițiilor art.l66 alin.4 Codul muncii, republicat, întârzierea justificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o suma de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către creditor. Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de previziune urmărindu-se că dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plații.
De altfel, chiar Curtea Constituționala, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr.72/05.03.2002) a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței valoarea ei reală.
În drept invocă dispozițiile. art. 466 și urm. din Legea nr.. 134/2010 privind Codul de procedură Civilă.
Solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Apelul este fondat, urmând să fie admis pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 477 cod procedură civilă, limitele judecării în apel sunt stabilite de apelant, prin criticile invocate în termenul legal, efectul devolutiv al apelului fiind astfel limitat.
În speță, apelanta pârâtă a înțeles să critice în apel doar partea din sentință care se referă al acordarea drepturilor salariale recalculate începând cu anul 2011, adică acele drepturi care au fost întemeiate de reclamant pe CCM la nivel de unitate valabil începând cu anul 2011-2012.
Solicitarea reclamantului de a-i fi plătite de către angajator diferențele salariale începând cu anul 2011 se întemeiază pe contractele colective de muncă încheiat la nivel de unitate. Din acest motiv, nu au incidență și relevanță în cauză considerațiile formulate în apel față de aplicabilitatea contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior pentru această perioadă de timp.
Criticile apelantei vizând inaplicabilitatea contractului la nivel de ramură nu sunt fondate.
În acest sens, se vor avea în vedere dispozițiile art. 15 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996, aplicabilă în perioada în care a fost în vigoare contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, potrivit cărora la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură participă asociațiile patronale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au independență organizatorică și patrimonială; reprezintă patroni ale căror unități cuprind minimum 10% din numărul salariaților din ramura respectivă, iar potrivit dispozițiilor alin. 2 din același articol, îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate se constată de către Tribunalul Municipiului București, la cererea asociației patronale.
Potrivit art. 11(1) din L. 130/1996 în vigoare la data încheierii CCM, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează: a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; b) pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel; c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
Potrivit art. 8 (1), clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În același sens erau și dispozițiile art. 238 (1) din C. Muncii, în redactarea anterioară, aplicabile în raport de data încheierii CCM la nivel de ramură transporturi, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În raport de aceste prevederile legale, clauzele contractului colectiv de muncă încheiate la nivel superior, produc efecte pentru toți salariații din unitățile ce fac parte din ramura de activitate la nivelul căreia a fost încheiat CCM.
Este adevărat că potrivit art. 247 din C. Muncii, în vechea redactare, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, dar aceasta nu înseamnă că atunci când există CCM la nivel de unitate nu se mai aplică CCM la nivel superior.
Dimpotrivă, din disp.art.238 alin.1 Codul muncii rezultă efectul obligatoriu al contractelor colective de muncă de nivel superior și caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte față de cele de nivel inferior.
Ca urmare, clauzele CCM la nivel de ramură transporturi produc efecte juridice și pentru salariații apelantei.
Nu are relevanță în raport de aceste dispoziții împrejurarea că apelanta nu ar avea în obiectul de activitate activități de transport, în condițiile în care aceasta este nominalizată în lista societăților cărora li se aplică CCM la nivel de ramură transporturi, contract care înceta la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, potrivit art.245 alin.1 Codul muncii.
Este adevărat că potrivit disp.art.24 alin.1 din Legea nr.130/1996, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea disp.art.8 din Legea nr.130/1996 sunt lovite de nulitate, însă pentru a constata nulitatea acestora apelanta, potrivit disp.art.24 alin.2 din aceeași lege, trebuia să se adreseze instanței competente.
Din acesta perspectivă, Curtea reține considerentele deciziei nr. 511/2006 a Curții Constituționale, potrivit cu care dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare.
În raport de dispozițiile art. 40(2)lit. c din C. Muncii, potrivit cărora angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, în mod corect prima instanță a reținut că angajatorul nu și-a îndeplinit această obligație legală de a acorda reclamantului drepturile salariale la nivelul menționat în CCM la nivel de ramură transporturi.
Așa cum corect a reținut prima instanță, făcând aplicarea art. 2 alin 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, acordul colectiv încheiat în anul 2011 a fost aplicabil în perioada 21.02.2011(data înregistrării lui la DMPS)-21.03.2012 (30 zile după împlinirea termenului de valabilitate stabilit prin contract).
Pentru această perioadă, salarizarea în cadrul . a fost prevăzută de art.7 din CCM și Anexa 1 la contract. Dispozițiile cu caracter general aplicabile, respectiv art. 7 alin. 3, prevedeau că salariile de bază se stabilesc pe clase de salarizare, în funcție de coeficienții de ierarhizare și formula de calcul din anexă.
Anexa 1 enumeră clasele de salarizare și salariile de bază brute, începând cu clasa I, căreia i se cuvine un salariu de bază minim brut de 700 lei. Chiar dacă în respectiva anexă nu se mai menționează expres coeficienții de ierarhizare, ci doar clasa de salarizare și salariul minim brut cuvenit fiecărei clase, mențiunea din art. 7 alin 3 este obligatorie pentru părți. Rezultă, așadar, că partenerii sociali au înțeles ca și în anul 2011, sub imperiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, să se ia în calcul coeficienții de ierarhizare, care erau prevăzuți anterior în contractul colectiv de muncă la nivelul de ramură transporturi.
Numai în acest fel s-ar da valoare clauzei inserate la art. 7 alin 3, clauză care, potrivit art. 977 și 978 cod civil, având un înțeles îndoielnic și fiind contestată de părți, trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, potrivit intenției comune a părților.
Dacă dispozițiile art. 7 alin 3 din CCM unic la nivel de unitate pentru anul 2011 ar fi interpretate potrivit susținerilor apelantei, adică prin excluderea coeficienților de ierarhizare din formula de calcul a salariului, ar însemna că se încalcă dispozițiile art. 978 cod civil, clauza respectiv ar fi lipsită de orice conținut, prin urmare, ar deveni inaplicabilă.
Așadar, se constată că și pentru anul 2011, în perioada de valabilitate a CCM înregistrat sub nr. 99/21.02.2011, pârâta nu a respectat prevederile art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii și pe cele contractuale și a stabilit reclamantului un salariu de bază mai mic, așa cum rezultă din copia contractului individual de muncă al acestuia (dacă împărțim salariul de bază lunar brut menționat în contractul individual de muncă la clasa de salarizare corespunzătoare funcției rezultă un salariu mai mic de 700 lei).
Începând cu această dată, pentru aproximativ o lună, în unitate și la nivel de ramură nu au existat acorduri colective în ființă, iar după data de 12.04.2012 a intrat în vigoare CCM la nivel de unitate înregistrat sub nr. 130/12.04.2012.
Prin acest contract, s-a modificat modalitatea de salarizare a personalului, dispozițiile art. 7 din contract fiind în sensul că salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei 1, anexă ce a prevăzut doar salariul de bază minim brut începând cu 700 lei.
Spre deosebire de contractul colectiv anterior, în anul 2012 părțile au înțeles să excludă coeficienții de ierarhizare, dispoziția contractuală fiind clară, în sensul că stabilirea salariului trebuia să se efectueze prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei evidențiat de grilele de salarizare în cuprinsul CCM încheiate la nivel de unitate.
Din modul în care a fost formulată acțiunea rezultă că reclamantul a învederat instanței că nu i-au fost achitate drepturile salariale conform acestor CCM, dar, deși a cerut aplicarea CCM încheiat în anul 2012, a făcut referire și a citat doar dispozițiile din CCM încheiat în anul 2011, adică acea normă contractuală care cuprinde trimiterea la coeficienții de ierarhizare.
Reclamantul nu a susținut că în anul 2012 nu i s-a aplicat salariul de bază minim brut de 700 lei, ci a solicitat ca acesta să fie calculat și prin aplicarea formulei de calcul anterioare, expusă pe larg în sentința primei instanțe, ceea ce nu mai este posibil în condițiile modificării contractului.
Nemaifiind în vigoare un contract colectiv de muncă la nivel de ramură sau de grup de unități, reclamantul nu mai poate invoca pentru perioada ulterioară datei de 22.03.2012 aplicabilitatea cu prioritate sau în mod direct a negocierilor colective de la nivel superior, singurul contract aplicabil fiind acela în care părțile au convenit ca salarizarea să se facă doar prin respectarea salariului de bazăm minim brut aplicabil diferențiat fiecărei clase de salarizare.
Reclamantul nu a invocat și nici nu s-a dovedit că după această dată salariul efectiv încasat a fost mai mic față de cel ce trebuia calculat potrivit acordului colectiv valabil pe anul 2011.
Referitor la critica apelantei privind reactualizarea acestor drepturi și acordarea dobânzii legale, Curtea reține următoarele:
Drepturile bănești acordate de prima instanță au natură salarială, iar prin neacordarea lor la data când erau datorate s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral, potrivit art. 166 alin.4 Codul muncii.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste drepturi bănești prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daunele interese la care este îndreptățit reclamantul pentru întârzierea nejustificată a plații acestora .
Prin acordarea acestor drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație nu înseamnă că va fi obligată apelanta la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul plății. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plății, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată.
Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată la care fac trimitere disp.art.166 alin.4 Codul muncii și care cuprind dobânda legală, așa cum prevedeau disp.art.1088 Cod civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată. Prin obligarea apelantei la plata acestor drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului. Considerentele expuse și dispozițiile legale invocate sunt specifice tuturor raporturilor obligaționale, inclusiv celor de dreptul muncii.
În concluzie, potrivit art. 480 cod procedură civilă, va fi admis apelul și va fi schimbată, în parte, sentința, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariu de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite numai pentru perioada 21.02._12.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE -CFR IRLU SA, cu sediul în București, B-ul D. G., nr.38, sector 1, București, împotriva sentinței civile nr. 6352/09.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. R., cu domiciliul in C., ., ., ., având ca obiect drepturi bănești.
Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariu de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite, numai pentru perioada 21.02._12.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2014
Președinte, P. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.M.C.
Tehnored.M.M.
5ex./10.02.2014.
j.f.M.I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 866/2014.... → |
|---|
