Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 689/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 689/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 6584/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 689
Ședința publică de la 07 Martie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-pârât C. L. Turceni, cu sediul în Turceni, ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 5095/28.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. A., domiciliată în Turceni, ., ., jud. Gorj, precum și cu intimata-pârâtă L. T. Turceni, cu sediul în Turceni, jud. Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- apelul este declarat și motivat în termen legal,
- în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 223 Noul Cod proc. civ.
Față de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Noul Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, reține pricina spre soluționare
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.5095/28.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Turceni, invocată de acest pârât.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta B. A., cu domiciliul Turceni, ., ., în contradictoriu cu pârâții L. T. Turceni cu sediul în Turceni, județul Gorj și C. L. Turceni, cu sediul în Turceni, județul Gorj.
S-a dispus obligarea pârâtului L. T. Turceni să emită decizie de reîncadrare a reclamantei în temeiul Legii nr.284/2010 și Legii nr.285/2010 având în vedere drepturile salariale stabilite prin sentința civilă nr.703 din 25.03.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj.
A fost obligat pârâtul L. T. Turceni să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale cuvenite pe perioada 01.01._11, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
S-a dispus obligarea pârâtului C. L. Turceni să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. L. Turceni s-a reținut:
Astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.167 alin.13 din Legea învățământului nr. 84/1995:”Finanțarea de baza si finanțarea complementara a unităților de învățământ se fac pe baza de contract întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar încheiat intre directorul unității de învățământ si primarul localității in a cărei raza teritoriala se afla unitatea de învățământ.”
In conformitate cu disp. art. XIII al. 1 din OUG nr. 32/2001: “Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea,” iar potrivit art. 167 al. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 :”Ministerul Educației Naționale, prin inspectoratele școlare, asigura, cu sprijinul material al consiliilor locale, administrarea și funcționarea tuturor unităților din învățământul preuniversitar de stat.”
In același sens sunt si dispozițiile art. 1 din HG nr. 538 /2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat:” Începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror raza acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat.”
In conformitate cu art. 36 al. 4 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 coroborat cu art. 16 din HG 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, instituțiile cu rol in stabilirea calculului, aprobarea si plata drepturilor salariale pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt unitatea de învățământ, primarul si consiliul local. Astfel, unitatea de învățământ elaborează proiectul de buget al unității pe care îl înaintează autorității administrației publice locale in faza de fundamentare a proiectului bugetului local, buget din care va face parte ca si capitol distinct bugetul unităților de învățământ.
Prin urmare, pârâtul C. L. Turceni are atribuții în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este angajată în cadrul Liceului T. Turceni, în funcția de învățător.
Prin sentința nr.703/25.03.2010 pronunțată în dosarul nr._ au fost admise cererile formulată de reclamanți, printre aceștia aflându-se și reclamanta, fiind obligați pârâții L. T. Turceni și C. L. Turceni la calculul și plata drepturilor salariale neacordate rezultate din neaplicarea legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite in conformitate cu prevederile legii, pe perioada 01.10._09, sumele urmând a fi actualizate la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin Ordonanța de Urgenta nr. 15/2008, art. 1, alin.1, lit. b, coeficientul de multiplicare pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate si pentru funcțiile didactice auxiliare au fost majorate cu 10 % începând cu 1.01.2008, fata de nivelul din 31.12.2007, iar începând cu data de 1.10.2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru salariile personalului didactic urma sa fie de 400.00 lei.
Prin Ordonanța de Urgenta nr. 136/2008 s-a prevăzut ca in perioada octombrie-decembrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ se stabilește astfel: 299,933 lei pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1, alin.1, lit. c din OG 15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, iar valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ stabilita prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ se va aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2009, in toate anexele, coeficientul de multiplicare 1,000 fiind de 299,933 lei pe întreaga durata a anului 2009.
Sentința mai sus menționată a fost apreciată ca fiind irevocabilă.
Astfel, dispozițiile art. 30 alin. 3 din Legea nr. 330/2009 prevăd că reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
De asemenea, art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 prevede că personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
În perioada 01.01._11 salarizarea personalului plătit din fondurile publice a fost reglementă de Legea nr.285/2010.
În conformitate cu art. 1 din acest act normativ:
,, (1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Alineatul 3 al articolului 1 din același act normativ reglementează modalitatea de stabilire a cuantumului brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.În conformitate cu art.1 alin.1 din această lege, începând cu 1 ianuarie 2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.3 din Legea nr. 285/2010 personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
S-a constatat, astfel, că în luna octombrie 2010 salariul reclamantei trebuia să fie calculat după criteriile stabilite în sentința nr.703/25.03.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, obligație ce nu a fost avută în vedere de către angajator, după cum rezultă din adresa nr.3114/26.06.2013 emisă de unitatea școlară pârâtă.
Prin urmare, și pentru perioada 01.01._11, salariul cuvenit reclamantei trebuia să fie calculat luându-se în considerare drepturile rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008.
Instanța a mai retinut aplicabilitatea în cauză a prevederilor art.40 alin. 2 lit. c din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, si a dispozițiilor art. 269 din Legea 53/2003 – Codul muncii, respectiv art.253 din Codul muncii republicat, ce stabilesc că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat, în situația în care aceasta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
De asemene, în temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii(în forma în vigoare anterior datei de 30 aprilie 2011), respectiv art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, se impune actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății, pentru repararea prejudiciului cauzat prin deprecierea valorii drepturilor bănești datorită devalorizării monedei naționale ca urmare a inflației.
Ca atare, a fost obligată pârâta L. T. Turceni, în calitate de angajator, la reîncadrarea salarială a reclamantei potrivit dispozițiilor legii nr.284/2010, legii nr.285/2010 luând in considerare salariul de bază aferent lunii decembrie 2009, rezultat din sentința civilă nr. 680 din 25.03.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj. A fost obligat pârâtul C. L. Turceni să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți.
D. fiind că reclamanta a fost privată de drepturile sale, pârâții au fost obligați să-i plătească diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și drepturile salariale astfel stabilite, începând cu data de 01.01.2011 și până la data de 13.05.2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. L. TURCENI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Având în vedere că cererea introductivă de instanță a fost formulată la data de 10.07. 2013 după . noului cod de procedură civilă, în raport de dispozițiile art. 152, 457 alin. 1, 466 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă și de dispozițiile art. 214 din Legea nr. 62/2011 potrivit cu care hotărârile instanței de fond în litigii de muncă, sunt supuse numai apelului, raportat la împrejurarea că hotărârea pronunțată de tribunal este supusă apelului, iar nu recursului, va califica în cauză calea de atac intitulată recurs, ca fiind apel.
În motivarea apelului, a arătat că, C. L. nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că, în conformitate cu prevederile Legii nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, conflictele de muncă ce au ca obiect drepturi patrimoniale se nasc între persoanele salariate și instituțiile în care acestea își desfășoară activitatea și cu care au contract individual de muncă, în cazul de față, între petenți, pe de o parte și instituția de învățământ, pe de altă parte.
C. L. Turceni nu are calitatea de angajator a reclamantei pentru a putea sta în proces în calitate de pârât, nu calculează salariile cadrelor didactice, ci doar aprobă proiectul de buget al instituției de învățământ. Cheltuielile cu drepturile bănești solicitate de cadrele didactice trebuiau cuprinse în proiectul de buget al instituției înainte ca acesta să fie înaintat spre aprobare Consiliului L., responsabilitatea cu privire la propunerile înaintate aparținând în totalitate conducerii instituției de învățământ. Întrucât între C. L. și reclamant nu există raporturi de muncă, prezenta cauză nu putea fi soluționată potrivit dispozițiilor Codului Muncii și nu poate fi considerat un litigiu de muncă.
C. L. alocă banii din prelevări de la bugetul de stat - sume defalcate din TVA pentru bugetele locale, pentru salarizarea personalului din învățământului preuniversitar, neavând autoritatea de a acorda alte drepturi salariale.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrative-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Potrivit acestor prevederi legale, C. L. are rolul de intermediar și doar distribuie aceste sume alocate pentru învățământ. Astfel, sursele de finanțare către învățământ provin din scopuri specific, cu puțină flexibilitate pentru autoritățile locale de a realoca aceste fonduri între capitol, sursele de finanțare sunt cu destinație precisă, pe fiecare capitol.
Consiliile locale, respective C. L. Turceni, primesc de la bugetul de stat fondurile pentru plata drepturilor salariale ale personalului din învățământul de stat, sume ce se eliberează în urma cererilor făcute de fiecare instituție de învățământ ce își desfășoară activitatea în raza lor.
Mai mult, consiliile locale nu au nici drept de auditare a veniturilor și cheltuielilor instituțiilor de învățământ, în sensul de a verifica dacă sumele solicitate, sunt . scopul achitării drepturilor salariale .
De asemenea, s-a precizat că stabilirea organigramei, a planului școlar de învățământ, precum și a drepturilor cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din instituțiile de învățământ intră în atribuția Inspectoratului Școlar Județean, iar drepturile solicitate de către petenți sunt drepturi salariale decurgând din calitate de salariați. Debitorul obligației de plată a acestor drepturi nu poate fi decât cel în folosul căruia salariatul prestează munca sau angajatorul care 1-a angajat pe salariat și cu care a încheiat un contract de muncă, contract în care sunt stipulate atât obligația de prestare a muncii de către salariat, cât și cea de plată a salariului de către angajator.
În speță, din actele existente la dosarul cauzei nu reiese că vreunul dintre aceștia sunt salariații instituției de învățământ unde își desfășoară activitatea, așa cum se arată și în acțiunea introductivă, astfel că, în această situație, consiliul local nu poate fi debitorul obligației de plată a drepturilor solicitate de către petenți.
În consecința, C. L. Turceni nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește solicitările de natură salarială invocate în acțiune. A solicitat respingerea acțiunii formulată față de C. L. Turceni, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere că prin O.U.G 151 / 2008 a fost modificată și completată O.U.G 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008.
În acest sens, art. 1 (1) din O.U.G 151/2008 prevede că valoarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 01.10._08 este de 299,933 lei .
Acest coeficient a fost menținut prin O.U.G 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar.
Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții legale, este evidentă netemeinicia cererii în sensul că reclamanta nu poate să pretindă un coeficient de multiplicare de 400 lei în situația în care acesta este de 299,933 lei .
S-a mai susținut că Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, a fost abrogată expres prin art. 48 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 330/2009, astfel încât, de la data intrării în vigoare a acestui ultim act normativ, dispozițiile O.G. nr. 15/2008 nu mai pot fi aplicate, abrogarea având caracter definitiv.
Față de efectele abrogării, ce presupun scoaterea din vigoare, cu caracter definitiv, a unui act normativ sau dispoziții legale, o prevedere legală, odată abrogată, nu mai poate fi aplicată situațiilor juridice viitoare care aparțin, astfel, domeniului de reglementare a legii noi.
În consecință, după abrogarea expresă, Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008 nu mai poate fi aplicată în ceea ce privește salarizarea cadrelor didactice după data de 1 ianuarie 2010.
De altfel, pentru primul an de aplicare a Legii nr. 330/2009, menținerea drepturilor salariale, la un nivel corespunzător celui stabilit potrivit actelor normative s-a realizat prin aplicarea prevederilor art. 6 alin. 1 din OUG 1/2010, potrivit cărora în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea – cadru nr. 330/2009 erau mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășura activitatea în aceleași condiții.
În consecință, creșterea salarială solicitată de petentă nu poate fi aplicată.
Având în vedere cele de mai sus, solicită admiterea apelului, evitându-se astfel prejudicierea în mod nejustificat a bugetului Consiliului L. Turceni.
Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995 Legea învățământului, în vigoare pe perioada pe care se solicită plata drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Având în vedere Normele Metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 538/2001 și modificate prin HG nr. 174/2003, HG 2192/2004, instanța constată că principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt: unitatea de învățământ, consiliul local și primarul.
În baza acestor norme metodologice, fiecare instituție de învățământ are obligația să-și întocmească bugetul propriu ( art.8).
Bugetele elaborate de instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se prezintă autorității administrației publice locale în baza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale ( art. 16 ). După aprobarea legii bugetului de stat, C. Județean repartizează sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrației – teritoriale și în cadrul acestora, pe fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat.
Consiliile locale, pe baza sumelor repartizate de la bugetul de stat, după adăugarea sumelor necesare pentru finanțarea complementară, comunică bugetele aprobate conform legii, instituțiilor de învățământ și trezoreriilor la care acestea sunt arondate ( 18 ).
În raport de aceste prevederi legale, primarul are atribuția să întocmească proiectul bugetului local, având în vedere și bugetele înaintate de către unitățile școlare, iar consiliul local să aprobe bugetul local în vederea înaintării spre alocare a sumelor datorate cu titlu de salarii de la bugetul de stat și, după primirea sumelor de la bugetul de stat, să îl comunice către unitățile de învățământ și trezoreriile în a căror rază teritorială își au sediul unitățile respective.
Reglementări similare se regăsesc, de altfel, și Legea nr.1/2011 a educației naționale, în vigoare de la 09.02.2011. Potrivit art.104, alin.1 și 2 lit. a din această lege:
„ (1) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.
(2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per elev/preșcolar:
a) cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;(…)”
De asemenea, în conformitate cu alineatul 5 al aceluiași articol :„ Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.”
Prin urmare, finanțarea unităților de învățământ se realizează, și potrivit legii noi, de la si prin intermediul bugetelor locale, respectiv al ordonatorilor principali de credite ai acestora.
Unitatea școlară cu personalitate juridică are obligația să calculeze salariile personalului angajat și să întocmească bugetul unității de învățământ și al unităților arondate, să îl fundamenteze și să îl prezinte administrației publice locale, consiliului local revenindu-i obligația de a aproba bugetul în vederea înaintării spre alocare a sumelor datorate cu titlu de salarii de la bugetul de stat și, după primirea sumelor de la bugetul de stat, să comunice către unitățile de învățământ și trezoreriile în a căror rază teritorială își au sediul unitățile respective.
Calitatea procesuală pasivă a consiliului local vizează, așadar, procedura de alocare a sumelor reprezentând drepturile salariale și este conferită de atribuțiile privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, astfel cum au fost ele reglementate de OG nr. 32/2001 care stabilește la art. XIII faptul că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ – teritoriale, conform dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Legea 84/1995, precum și de noua lege a educației naționale.
D. urmare, se reține că obligația de plată a drepturilor salariale către personalul didactic este o obligație complexă, care cuprinde în conținutul său obligații legale distincte, ce aparțin unor titulari diferiți, fiecare dintre aceștia fiind ținuți de îndeplinirea obligației proprii, în lipsa căreia nu se poate îndeplini rezultatul legal urmărit, plata salariului.
Instanța de fond a avut, însă, în vedere existența acestor obligații distincte, obligând C. L. doar la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești, cum de altfel s-a și solicitat prin acțiune, astfel încât este neîntemeiat motivul de recurs invocat de recurentul C. L. conform căruia Tribunalul nu ar fi avut în vedere că nu poate fi debitorul obligației de plată a drepturilor solicitate.
În ce privește fondul cauzei, se constată că acțiunea promovată pune în discuție aplicarea dispozițiilor Legii 330/2009, Legii 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cu privire la modul de aplicare al acestor dispoziții legale personalului didactic Curtea constată că prin decizia nr.11/08.10.2012, pronunțată de ICCJ au fost admise recursurile în interesul legii declarate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și, în consecință, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Înalta Curte sintetizând evoluția cronologică a dispozițiilor legale care prezintă relevanță în cauza, a constatat următoarele:
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin dispozițiile art. 1 lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 136/2008, s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 s-a constatat că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 136/2008 sunt neconstituționale.
Ulterior, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 151/2008 a fost modificată și completată Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, reglementându-se creșterile salariale care se vor acorda în anii 2008 și 2009 personalului din învățământ și stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 299,933 lei.
Dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 151/2008 au fost, de asemenea, declarate neconstituționale prin Decizia instanței de contencios constituțional nr. 842 din 2 iunie 2009.
Consecvent politicii legislative anterioare, Guvernul, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, a modificat din nou dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 989/2009, a constatat că art. 2 și 3 din acest act normativ încalcă și ele prevederile Legii fundamentale.
S-a stabilit că art. 2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2009 continuă abordarea anterioară a Guvernului de a adopta măsuri în sensul reducerii majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
S-a reținut că prin Decizia nr. 62/2007, Curtea Constituțională a înlăturat orice dubii cu privire la efectele declarării neconstituționalității unei dispoziții de abrogare, stabilind că, în cazul constatării neconstituționalității lor, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice.
S-a mai stabilit că, dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.
Continuând prezentarea cronologică a legislației în domeniu, s-a reținut că la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010 personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.
În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut", prin art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că: reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."
Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.
În consecință, nu se pune problema ultraactivității legii vechi, atât timp cât legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare la salariile de bază ale acestora la aceeași dată de referință.
În acest context, se reține că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2009, la care se referă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, se apreciază că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de următoarele argumente:
Prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art. 2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.
De asemenea, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării date prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.
Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.
Soluția enunțată se impune și întrucât viciul de neconstituționalitate stabilit cu privire la unele dispoziții legale nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală. În situația prezentată, legiuitorul delegat (Guvernul), prin dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2009, a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, iar ordonanța de urgență adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte față de neconstituționalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008.
În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.
Mai mult decât atât, se impune a fi subliniat faptul că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, R.., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. R.., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52).
În considerentele unora dintre hotărârile judecătorești anexate recursului în interesul legii s-a făcut, de asemenea, referire la hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza V. împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.
De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, obligatorii pentru instanță, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a legii, astfel încât, criticile apelantului nu sunt fondate.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat, astfel încât în temeiul art. 480 Noul Cod procedură civilă, îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât C. L. Turceni, cu sediul în Turceni, ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 5095/28.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. A., domiciliată în Turceni, ., ., jud. Gorj, precum și cu intimata-pârâtă L. T. Turceni, cu sediul în Turceni, jud. Gorj.
Decizie definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 07 Martie 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. A.S.C.
Tehn.I.C./Ex.4 / 17 03 2014
Jud. fond/M. V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 866/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
