Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 866/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 866/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 169/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 866/2014
Ședința publică de la 23 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător I. M.
Judecător S. A. C.
Grefier G. D. L.
Pe rol, judecarea contestației în anularea Deciziei civile nr. 41/15.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ **, formulată de contestatoarea C. A. în contradictoriu cu intimata ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat D. V. pentru contestatoarea C. A. și consilier juridic N. D. Flavian pentru intimata ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a acordat termen în vederea luării la cunoștință a motivelor contestației în anulare de către intimata ., iar prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare de către intimata ..
Curtea, comunică un exemplar de pe întâmpinare către apărătorul contestatoarei, car nu solicită termen în vederea observării acesteia.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, se constată recursul în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fond.
Avocat D. V. pentru contestatoarea C. A., arată cu privire la calitatea procesuală a intimatului în formularea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod proc. civ., se aplică numai recurentului, precizând că și intimatul poate invoca aceste dispoziții când nu s-au avut în vedere apărările și apărările intimatului, de aceea calitatea procesuală a intimatei există în această cauză. Pe fondul cauzei, arată că dispozițiile art.318 Cod proc.civ., se referă la greșelile materiale de fond, susținând că instanța a reținut greșit data când contestatoare a luat la cunoștință de decizia de concediere, fiind o gravă eroare materială pe care instanța o face, pentru două motive, respectiv cel ce vizează nerespectarea dispoz. Art. 77 din Codul Muncii, ce constă în comunicarea deciziei de concediere, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei și stabilirea termenului pentru recurs și tot în legătură cu această decizie arată că i se aduc grave prejudicii reclamantei, solicită și cheltuieli de judecată, si depune concluzii scrise.
Consilier juridic N. D. Flavian pentru intimata .., arată că, Codul Muncii reglementează la art.268 termenul în care poate fi contestată o decizie de concediere, respectiv termenul de 30 de zile, susținând că în toate ciclurile procesuale contestatoarea refuză comunicarea acestei decizii, astfel solicită respingerea contestației ca nefondată în cauză nefiind îndeplinite cerințele art.317,318 Cod proc.civ.
CURTEA
Asupra contestației în anulare:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub numărul_ petenta C. A. în contradictoriu cu intimata . a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate ca fiind lovită de nulitate absolută decizia de concediere colectiva nr.404/01.06.2010, sa fie obligată intimata să plătească drepturile salariale cuvenite pentru perioada concedierii și până la reîncadrarea în funcția deținută anterior în sumă reactualizată, și să plătească cheltuielile de judecată.
Prin sentința civilă nr.7961 din 05.12.2011, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Gorj instanța a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de intimata . și a respins acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs de către reclamantă.
Curtea de Apel C. a pronunțat decizia nr.6710 din 29.05.2012, a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, cu îndrumarea ca instanța de fond să cerceteze fondul cauzei precum și să stabilească temeiul legal aplicabil termenului în care poate fi contestata decizia ce face obiectul prezentei cauze.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj –Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr._ *.
Tribunalul Gorj prin sentința nr.194 din 10 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ *, a admis contestația formulată de reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâta ..
A anulat decizia de concediere colectivă nr.404/01.06.2010, emisă de pârâtă și a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere .
A obligat pârâta la plata către petentă a drepturilor bănești de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă până la data reintegrării efective, sume actualizate la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta C. A. și pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr.4910 din 13.05.2013 Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de reclamanta C. A. și de pârâta . împotriva sentinței civile nr.194 din 10 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ *, având ca obiect drepturi bănești, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Gorj.
Instanța de recurs a reținut că dosarul a fost reînregistrat sub nr._ *, fiind repartizat aceluiași complet de judecată care a pronunțat sentința recurată în primul ciclu procesual, respingând excepția tardivității contestației.
Potrivit art.24 alin.1 Cod procedură civilă, judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs si nici în caz de rejudecare după casare.
Pentru a deveni incompatibil, conform textului precizat, este necesar ca judecătorul să fi pronunțat o hotărâre prin care sa fi dezlegat o problema litigioasă, de natura să dezinvestească instanța, așa cum este cazul în speță, excepția tardivității formulării contestației având acest caracter.
Astfel fiind, întrucât aceeași situație juridică urma a fi dezbătută din nou în fața instanței de fond ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare de către instanța de fond, se impunea respectarea dispozițiilor legale referitoare la incompatibilitate, conform art. 24 alin. 1 C.Proc. Civ.
În consecință, fiind vorba despre o excepție de procedură de ordine publica ce poate fi invocata în orice fază a judecății, chiar direct în recurs, s-a constatat ca fiind întemeiată prima critica adusa sentinței recurate, hotărârea pronunțată fiind lovită de nulitate absolută, iar cercetarea celorlalte motive de recurs ce privesc fondul cauzei este de prisos.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Gorj –Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ **, dispunându-se citarea părților pentru termenul din 06.06.2013.
Prin încheierea de ședință din 06.06.2013 s-a dispus trimiterea dosarului completului CMAS01, prin repartizare ciclică, urmare a admiterii cererii de abținere formulată de președintele completului CMAS05.
Intimata . a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei de concediere nr.404/01.06.2010, iar pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată reiterând considerentele expuse în cele două cicluri procesuale .
Petenta C. A. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității contestației invocate de intimată, iar pe fond a solicitat să
se constate nulitatea absolută a acestei decizii, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada concedierii până la reîncadrarea în funcția deținută anterior, sumă actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat în toate cele trei cicluri procesuale, reiterând motivele expuse în cele două cicluri procesuale.
Prin sentința civilă nr.4508 din 3 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ **, s-a respins excepția tardivității formulării contestației invocată de intimata S.C. M. S. SA.
S-a admis excepția nulității absolute a deciziei de concediere nr. 404 din data de 01.06.2010 invocată de petenta C. A. și constată nulitatea absolută a deciziei de concediere nr.404 din data de 01.06.2010 .
S-a admis contestația formulată de petenta C. A., în contradictoriu cu intimata . Rovinari, județul Gorj.
S-a dispus reintegrarea petentei pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere, respectiv șef echipă –Secția R..
A fost obligată intimata la plata către petent a drepturilor salariale de la data concedierii până la data reintegrării efective, sumă ce va fi actualizată la data plății efective, precum și la plata către petentă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2300 lei .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele :
În baza art.137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată, instanța a reținut și constatat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.74, 75 din Codul Muncii (aplicabil la momentul emiterii deciziei), decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie sa conțină în mod obligatoriu:
a) motivele care determina concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.
Potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 3, în situatia în care in perioada de preaviz contractul individual de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător, cu excepția cazului prevazut la art. 51 alin. (2).
Mai mult decât atât decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Decizia de concediere nr.404 a fost emisă de intimată la data de 01.06.2010 (fila 3 din dosar_ ) .
Deși intimata a expediat petentei decizia contestată, făcând dovada cu copia plicului (filele 26 și 27 din dosar_ ) nu poate fi reținută susținerea intimatei că aceasta a fost comunicată petentei fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.74 din Codul muncii.
Dacă salariatul refuză să i se comunice decizia de concediere, vor fi folosite alte mijloace de comunicare care sa asigure transmiterea și confirmarea primirii acesteia. Alte mijloace de transmitere sunt: prin poștă cu confirmare de primire sau transmiterea prin executor judecătoresc. În caz contrar, neputându-se dovedi comunicarea deciziei aceasta nu își produce efectele.
La fila 26 din dosarul de fond intimata a depus în copie, plicurile de trimitere de corespondență făcând astfel dovada că a transmis petentei un document cu serviciu poștal recomandat, dar nu s-a depus și confirmarea de primire a corespondenței ceea ce ar face dovada că partea a primit actul ce i–a fost comunicat. Față de această situație instanța reține că intimata nu a făcut procedural dovada comunicării în scris a deciziei contestate decât la data de 02.02.2011, decizia fiind contestata la data de 15.02.2011, așadar în termenul legal prevăzut de art.283(1) Codul Muncii.
Potrivit art. 283 Codul termenul pentru formularea cererilor prevăzute de acest text se calculează „de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă”,.
Chiar dacă se prezumă că petenta a aflat despre măsurile dispuse practice anterior datei de 02.02.2011 comunicarea acestora nu s-a efectuat legal, nefăcându-se această dovadă.
Mai mult decât atât, în susținerea celor arătate este și faptul că, prin adresa nr. 226/13.01.2011 s-a adus la cunoștința conducerii societății de către șeful de secție Tașcău D. că în data de 12.01.2011 petenta s-a prezentat la unitate motivând că nu a primit decizia de concediere, nefiindu-i comunicată în scris decizia de încetare a contractului individual de muncă.
Având în vedere cele expuse, instanța va respinge excepția tardivității formulării contestației invocate de intimată.
În ceea ce privește excepția nulității absolute a deciziei de concediere invocată de petentă, raportat la nerespectarea dispozițiilor art.68-72 din Codul muncii instanța reține și constată următoarele:
Petenta a fost salariata societății intimate S.C. M. S. S.A iar la data de 01.06.2010, prin Decizia nr.404 i-a încetat contractul individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, ultima funcție deținută de aceasta fiind cea de șef echipă în cadrul Secția Rovinari.
Prin decizia de concediere colectivă nr.404/01.06.2010-art.1, intimata a decis încetarea contractului individual de muncă al petentei în temeiul dispozițiilor art. 65, 66, 67 și 68 Codul Muncii și art.73 alin.1 din Codul muncii și a acordat acesteia preaviz de 20 de zile lucrătoare începând cu data comunicării deciziei de concediere, urmând ca încetarea contractului să opereze de la data expirării termenului de preaviz, conform celor menționate la art. 2 din decizie.
În preambulul deciziei de concediere s-a menționat că prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr.2/05.05.2010 s-a aprobat o nouă organigramă avizată de Consiliul de Administrație, ca urmare a redimensionării contractelor de prestări servicii pe care S.C. M. S. S.A. le avea încheiate cu beneficiarii S.N.L.O. Tg-J., S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. și S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A., din care a rezultat desființarea unor locuri de muncă, în cadrul societății neexistând locuri de muncă disponibile.
Decizia a fost comunicată petentei în data de 02.02.2011, aceasta semnând de primire.
Împotriva acestei decizii, petenta a formulat contestație în termenul legal de 30 de zile de la comunicare conform prevederilor art.283 alin.1 lit. a din Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin.1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.
În conformitate cu prevederile art.66 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă, iar art.68 din Codul muncii prevede că:
„ (1) Prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioada de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de:
a) cel puțin 10 salariați, daca angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați si mai puțin de 100 de salariați;
b) cel puțin 10% din salariați, daca angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați;
c) cel puțin 30 de salariați, daca angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați.
(2) La stabilirea numărului efectiv de salariați concediați colectiv, potrivit alin. (1), se iau in calcul si acei salariați cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiția existenței a cel puțin 5 concedieri ”.
În speța dedusă judecății, ca urmare a noii organigrame aprobate prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr.2/05.05.2010, s-a reorganizat activitatea societății, fiind desființate mai multe locuri de muncă, respectiv s-a redus numărul de posturi de la 1262 (vechea organigramă de la fila 70 din dosar nr._ ) la 943 (noua organigramă de la fila 71 din dosar_ ).
În vechea organigramă existau următoarele subunități prestări servicii: Subunitatea de prestări servicii Motru - M., Subunitatea de Prestări servicii Rovinari, Subunitatea de prestări servicii Jilț, Subunitatea de prestări servicii Berbești și Serviciul de protecție supraveghere obiective SNLO.
În organigrama aprobată prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr.2/05.05.2010 nu mai figurează subunitățile mai sus menționate, ci următoarele secții: Secția Motru, Atelier M., Secția Rovinari, Secția R., Secția Jilț, Secția Turceni și Secția Berbești, petenta fiind salariată la Subunitatea Rovinari, aceasta nefiind desființată.
Ori, așa cum este prevăzut în organigramă societatea avea 1262 de salariați, iar în noua organigramă sunt prevăzuți 943 de salariați.
Având în vedere aceste aspecte, instanța reține că în cursul lunii mai au fost concediați mai mult de 30 de salariați, fiind vorba despre o concediere colectivă.
Atât în decizia de concediere a petentei C. A. cât și în celelalte decizii de concediere s-a menționat hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr.2/05.05.2010, prin care s-a aprobat o nouă organigramă avizată de Consiliul de Administrație, ca urmare a redimensionării contractelor de prestări servicii pe care S.C. M. S. S.A. le avea încheiate cu beneficiarii SNLO Tg-J., S.C.Complexul Energetic Turceni S.A. și S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A., din care a rezultat desființarea unor locuri de muncă, în cadrul societății neexistând locuri de muncă disponibile.
În consecință, contractul individual de muncă al petentei nu a încetat prin concediere individuală, ci prin concediere colectivă, conform prevederilor art. 68 din Codul muncii, fiind aplicabile prevederile legale care reglementează concedierea colectivă, neavând relevanță cum a fost denumită concedierea în decizia contestată.
Ori în cazul concedierii colective, la art.69-72 din Codul muncii sunt prevăzute mai multe obligații în sarcina angajatorului, între care și interdicția de a face noi angajări timp de 9 luni de la data concedierii colective pe locurile de muncă ale salariaților concediați.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.74 alin.1 din Codul Muncii ,decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea ; b) durata preavizului ; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități conform art.69 alin. 2 lit. d, numai în cazul concedierilor colective ; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
În speță, așa cum s-a arătat mai sus, intimata a efectuat o concediere colectivă în sensul prevederilor art. 68 din Codul Muncii.
Conform art. 64 alin. 1 din Codul Muncii există obligația oferirii unui loc de muncă vacant corespunzător în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art.61 lit. c și d, precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f .
Ori, la art. 61 lit. c și d din Codul Muncii sunt prevăzute alte motive de concediere, respectiv cazul în care se constată inaptitudinea fizică și / sau psihică a salariatului și cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat .
Așadar, doar în aceste cazuri, precum și în situația în care contractul individual de muncă încetează de drept în temeiul art. 56 lit. f, ca urmare a admiterii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a uni persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, există obligația oferirii unui loc de muncă vacant .
Având în vedere că în cauza de față petenta fost concediată pentru alte motive decât cele prevăzute la art.64 alin. 1 din Codul Muncii, intimata nu avea obligația menționării listei cu posturile disponibile în decizia de concediere.
În conformitate cu prevederile art. 74 alin.1 lit. c din Codul muncii, însă în cazul concedierilor colective, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art. 69 alin. 2 lit. d.
Potrivit dispozițiilor art.69 alin.2 din Codul muncii, în perioada în care au loc consultări, angajatorul are obligația să furnizeze reprezentanților sindicatului toate informațiile relevante și potrivit prevederilor de la lit. d, să le notifice în scris criteriile avute în vedere potrivit legii și contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate.
În speță, intimata nu a menționat în decizia de concediere criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere conform dispozițiilor legale, astfel că nu se poate verifica încadrarea petentei în aceste criterii.
De asemenea intimata a efectuat mai multe angajări în termenul de 9 luni după concedierea colectivă a salariaților, între care și M. V., M. Adreea, G. D., angajați la data de 01.07.2010, iar pe postul petentei a fost angajat B. V., în situația în care decizia de concediere a petentei s-a emis la data de 01.06.2010, menționându-se că nu există locuri de muncă disponibile.
Or, conform disp.art.65 alin.2 din Codul muncii desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin urmare, la emiterea deciziei de concediere nu au fost respectate prevederile legale imperative, iar potrivit dispozițiilor art.76 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, este lovită de nulitate absolută.
Mai mult, din lecturarea carnetului de muncă al petentei (filele 62-73 dosar nr.3592/92/_)) se poate observa că intimata nu a efectuat mențiunile privitoare la încetarea contractului individual de muncă al petentei, deși aceasta era anterioară intrării în vigoare abrogării Decretului nr.92/1976, referitor la carnetul de muncă.
Va fi înlăturată și susținerea intimatei potrivit căreia la data de 01.06.2010 petenta se afla la serviciu si nu în concediu medical, întrucât nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei în sensul că, dovada comunicării deciziei de concediere, conform procedurii legale, s-a făcut la data de 02.02.2011.
Mai mult decât atât, din analiza filei de pontaj aferentă lunii ianuarie 2011(fila 61 dosar ._ *) se poate observa că petenta figurează în preaviz în zilele de 10 și 11 ianuarie 2011, acest fapt întărind convingerea că decizia de concediere a fost comunicată în februarie 2011.
Față de considerentele expuse și având în vedere dispozițiile legale evocate (aplicabile la momentul concedierii), instanța a constatat că decizia contestată a fost emisă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, astfel că este lovită de nulitate absolută și va constata nulitatea absolută a deciziei de concediere nr.404 din data de 01.06.2010 urmând să admită contestația formulată de petenta C. A..
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.78 alin.1 și 2 din Codul muncii, instanța a obligat intimata să reintegreze petenta în funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere, precum și la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat petenta de la data încetării contractului individual de muncă până la data reintegrării efective în funcție.
În baza dispozițiilor art. 274 din codul de procedură civilă, intimata a fost obligată să plătească petentei suma de 2300 lei( reprezentând onorariu de avocat), cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în cele trei cicluri procesuale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.41/15.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de intimata . împotriva sentinței civile nr.4508 din 3 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ **, în contradictoriu cu intimata contestatoare C. A..
A modificat sentința, în sensul că a respins contestația.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, instanța de fond a respins excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată, reținând că intimata nu a făcut procedural dovada comunicării în scris a deciziei contestate decât la 02.02.2011, astfel încât decizia a fost contestată la 15.02.2011, în termenul legal prevăzut de art.283 alin.1 Codul muncii și chiar dacă se prezumă că petenta a aflat despre măsurile dispuse anterior datei de 02.02.2011, comunicarea acestora nu s-a efectuat legal, nefăcându-se această dovadă.
Cu privire la termenul de contestare al deciziei de concediere, prima instanță a reținut în mod corect că, în raport de data emiterii deciziei de concediere, respectiv 01.06.2010, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 Codul muncii, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 zile de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului, referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Reținând că intimata nu a făcut dovada comunicării către contestatoare a deciziei de concediere, instanța de fond a ignorat dispozițiile art.8 Codul muncii, în conformitate cu care relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și bunei credințe.
Principiul bunei credințe este o transpunere a principiului constituțional al exercitării de către toți cetățenii, cu bună credință, a drepturilor și libertăților recunoscute prin lege și presupune utilizarea normelor legale în spiritul pentru care au fost edictate, precum și lipsa abuzului de drept din partea titularilor drepturilor, fie ei salariați, angajatori sau organizații ale acestora.
De asemenea, buna credință înseamnă în esență exercitarea drepturilor și executarea obligațiilor în concordanță cu ordinea publică și cu valorile morale, pe întreaga durată a contractului individual de muncă, în toate actele și acțiunile pe care salariatul sau angajatorul le întreprind.
În speță, contestatoarea a încălcat în mod flagrant acest principiu al bunei credințe, refuzând în mod constant, cu rea credință evidentă, comunicarea deciziei de concediere.
Astfel, intimata a depus la dosar plicul expediat către contestatoare la data de 02.06.2010, plic care a fost păstrat la oficiul poștal până la 14.06.2010, când a expirat termenul pentru păstrare și a fost reexpediat unității intimate.
În acest interval de timp, la 08.06.2010, contestatoarea C. A. a fost reavizată în vederea ridicării acestei corespondențe, fără ca aceasta să întreprindă vreun demers în vederea ridicării corespondenței sale.
Contestatoarea a fost în concediu medical începând cu 27. 07. 2010, pentru perioada anterioară, respectiv 02.06-14.06. 2010 aceasta neputând invoca nici un motiv întemeiat care să justifice lipsa de la domiciliu și neridicarea corespondenței. De altfel, la termenul din 15 ianuarie 2014, apărătorul contestatoarei a susținut că domiciliul contestatoarei din buletin este cel la care a fost înaintată recomandata de către societate, însă aceasta a fost internată în spital în lunile iulie și decembrie 2010. De asemenea, a precizat că nu cunoaște motivul pentru care reclamanta a refuzat să semneze de primire a înscrisurilor comunicate de societate.
Ori, decizia de concediere a fost o decizie de concediere colectivă, contestatoarea putând deduce cu ușurință ,din avizul pentru ridicarea corespondenței în care era menționat numele expeditorului – . SA, că ceea ce i s-a comunicat este reprezentat de decizia de concediere, însă a refuzat să se prezinte la oficiul poștal pentru ridicarea acesteia, neindicând nici un argument plauzibil care să justifice această neridicare a corespondenței.
Mai mult, soțul contestatoarei a rămas în continuare angajat în cadrul intimatei(conform mențiunilor făcute de contestatoare în adresa nr. 9088/20.12.2010, fila 56 dosar_ ) împrejurare care creează de asemenea prezumția cunoașterii de către contestatoare atât a concedierilor colective efectuate la nivelul intimatei, cât și a faptului că era inclusă în lista persoanelor concediate.
Edificatoare în privința refuzului contestatoarei de primire a deciziei de concediere, sunt adresele nr.93 din 17.06.2010, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că pe 13.07.2010 se împlinesc cele douăzeci de zile ale perioadei de preaviz, care a curs din momentul în care intimata a apreciat că a comunicat decizia de concediere, contestatoarea refuzând să semneze această adresă (fila 25 dosar_ ) și adresa nr.105/01.07.2010 (fila 24 dosar_ ), prin care șeful secției R., numitul Tașcău D. s-a deplasat pentru a înmâna Dispoziția nr.93/17.06.2010 cu privire la aplicarea deciziei de concediere nr.404/01.06.2010, iar contestatoarea a refuzat să primească dispoziția. Pe această adresă figurează și semnătura numitului A. P., conducător formație de lucru, care confirmă refuzul contestatoarei de a i se comunica această dispoziție referitoare la aplicarea deciziei de concediere.
În aceeași adresă se menționează că la punctul de lucru Cariera R. s-a afișat programarea la serviciu pe luna iulie 2010, iar salariata este programată în preaviz 20 de zile.
Din toate aceste împrejurări Curtea a apreciat că necomunicarea deciziei de concediere așa cum prevedeau dispozițiile art.283 Codul muncii, incidente în raport de data emiterii deciziei de concediere, se datorează exclusiv atitudinii contestatoarei, care a refuzat cu rea credință să i se comunice, prin scrisoare recomandată sau personal, decizia de concediere.
În aceste condiții, contestatoarea nu poate să invoce în favoarea sa inexistența actului material al „comunicării”, culpa inexistenței acestei comunicări aparținându-i în exclusivitate.
Raportat la actele menționate anterior, Curtea a apreciat că cel puțin de la data de 01.07.2010, când contestatoarea a refuzat în mod expres să i se comunice decizia de concediere, aspect confirmat de numiții Tașcău D. și A. P. și necontestat de contestatoare, s-a realizat „comunicarea „ deciziei și a început să curgă termenul de 30 zile calendaristice prevăzut de art.283 Codul muncii, pentru contestarea deciziei de concediere.
Celelalte înscrisuri invocate de către contestatoare atât prin contestația formulată la instanța de fond, cât și prin întâmpinările depuse în apel și în recurs, respectiv fișa de pontaj aferentă lunii ianuarie 2011, adresa nr.226/13 ianuarie 2011, adresa nr.27 din 18 ianuarie 2011 precum și celelalte adrese înaintate de contestatoare intimatei, nu pot înlătura consecințele legale ale refuzului contestatoarei de primire a deciziei de concediere și nici nu au semnificația curgerii unui nou termen de contestare a deciziei de concediere începând cu comunicarea în scris a deciziei de concediere la 02.02.2011.
De altfel, Curtea a reținut persistența contestatoarei în manifestarea relei credințe față de intimată. Astfel, chiar la 18.01.2011, acesta a refuzat să semneze adresa nr.27 din 18 ianuarie 2011, de asemenea fără să justifice vreun argument pentru refuzul primirii acestei adrese
Instanța de fond a mai reținut că dacă salariatul refuză comunicarea deciziei de concediere, unitatea trebuia să uzeze de alte mijloace de trimitere, respectiv prin poștă cu confirmare de primire sau transmiterea prin executor judecătoresc, iar în caz contrar nu se poate dovedi comunicarea deciziei de concediere.
Această apreciere a instanței de fond are în vedere doctrina în materia dreptului muncii, care însă distinge în funcție de situațiile concrete care pot apărea în practică; în speță necomunicarea directă a deciziei de concediere s-a datorat exclusiv culpei acesteia, cu încălcarea principiului bunei credințe ce trebuie să guverneze raporturile de muncă, astfel încât nu se mai impunea comunicarea deciziei de concediere prin alte mijloace, cum ar fi cele menționate de instanța de fond.
Decizia a fost contestată la 15 februarie 2011, cu încălcarea termenului de 30 zile de la data comunicării deciziei de concediere (reținut de către instanța de recurs ca fiind cel mai târziu la data de 01.07.2010), fiind vorba astfel de o contestare tardivă a deciziei de concediere.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin. 1 cod procedură civilă rap.la art.304 pct.9 și 3041 cod procedură civilă, a fost admis recursul.
A fost modificată sentința, în sensul că a fost respinsă contestația.
Cauza fiind analizată pre cale de excepție, nu au mai fost analizate motivele de recurs și apărările contestatoarei din cuprinsul contestației și întâmpinările formulate în cauză cu privire la nulitatea absolută a deciziei de concediere, precum și fondul cauzei.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare C. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că motivarea în motivarea deciziei se reține faptul că instanța de recurs a admis recursul întrucât instanța de fond a ignorat disp. art.8 din Codul muncii referitoare la principiul consensualității și al bunei credințe, aceste aspecte sesizate de această instanță fiind nedovedite, fiind simple supoziții fără nici o susținere concretă.
Mai arată că recursul a fost admis ca urmare a tardivității contestației datorită unei greșeli materiale, singura dovadă în ceea ce privește comunicarea deciziei de concediere este data de 02.02.2011 când arată că a semnat pe decizia de concediere faptul că a luat la cunoștință de această decizie, formulând contestația de la acea dată, mai mult arată că potrivit disp.art.77 din Legea 53/2003 republicată în vigoare la data introducerii acțiunii, „ decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului”, mai mult comunicarea se poate face prin curiei, executor judecătoresc, etc., ori în speță intimata și-a însușit culpa necomunicării deciziei de concediere prin pontarea acesteia în luna ianuarie în care figura în preaviz, și prin comunicarea și semnarea deciziei de concediere.
Faptul că angajatorul a înțeles să recomunice decizia de concediere la data de 02.02.2014 contrazice susținerile acesteia în fața instanței de a invoca excepția tardivității contestației, susținând totodată că nu este admisibilă probarea de către angajator a împrejurării că salariatul a aflat despre existența măsurii concedierii în absența comunicării deciziei de concediere.
Mai arată că întrucât decizia de concediere colectivă nr.404 s-a emis la data de 01.06.2010, iar comunicarea prin poștă de la data de 03.06.2010 face dovada returnării acesteia la data de 15.06.2010, fapt ce a determinat angajatoarea să recomunice decizia în dta de 02.02.2011, apreciază că instanța de recurs s-a aflat într-o gravă eroare când a admis excepția tardivității contestației.
Solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei pronunțate în recurs cu reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate, solicitând cheltuieli de judecată.
În drept își întemeiază prezenta contestație pe disp.art.317 Cod proc.civ., și disp art.318 alin.1 Cod proc.civ.
Contestația în anulare este nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente în cauză, constată următoarele.
Potrivit dispozițiilor art.317 alin.1 Cod proc.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului;
- Când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
- Când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la complet.
Conform alin.2 al aceluiași articol „contestația poate fi primită pentru motivele arătate mai sus, în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Este de reținut că, deși contestatoarea invocă drept temei legal al contestației în anulare dispoz. Art.317 Cod proc.civ., nu precizează care sunt în concret motivele ce s-ar încadra în aceste dispoziții legale.
Contestația în anulare specială, la rândul său poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța respingând recursul ori admițându-l numai poate, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale la dezlegarea dată de instanța fondului raportului juridic dedus judecății.
Contestația în anulare nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, fiind o cale extraordinară de atac.
În speță criticile formulate de contestatoare, nu se subsumează însă, rațiunii de greșeală materială în înțelesul art.318 Cod proc.civ., legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci vizează pretinse greșeli de judecată în sensul celor enumerate privind contestația în anulare promovată.
Nemulțumirea contestatoarei privind modul cum a fost reținută situația de fapt și de drept precum și argumentarea adusă nu poate duce la admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, într-un alt caz, decât cele limitativ arătate de art.317 Cod proc.civ. și 318 cod proc.civ. enumerate mai sus.
Având în vedere caracterul de excepție al textului mai sus enunțat, analiza susținerilor privind existenței unei „greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale cu caracter procedural și care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.
Astfel, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțată de o instanță de recurs este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură.
O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Întreaga argumentare adusă prin prezenta contestației în anulare, duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției în afara cazurilor limitativ prevăzute de lege.
Pe de altă parte, legea arată că, pentru admiterea contestației în anulare speciale reglementată de alin.1 al art.318 Cod proc.civ., este necesar ca soluția dată de instanța de recurs să fie de respingere sau de admitere numai în parte a recursului, ipoteză care nu se regăsește în cauză, recursul fiind admis în totalitate.
În consecință, pentru motivele arătate mai sus și în raport de caracterul căii extraordinară de atac, care exclude dintre cazurile limitative prevăzute de art.317 și 318 Cod proc. civ., pretinsele erori de interpretare sau de aplicare a legii, Curtea constată că nici unul dintre argumentele prezentate de contestatoare nu se circumscriu în sfera reglementată de aceste texte de lege, urmând a fi respinsă contestația în anulare din prezenta cauză ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anularea Deciziei civile nr. 41/15.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, formulată de contestatoarea C. A. în contradictoriu cu intimata ..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2014
Președinte, M. M. | Judecător, I. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.I.M.
2ex/G.L.
J.R.E.S.
j.f. S.V.U. J.F.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 279/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 689/2014.... → |
|---|
