Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 4999/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4999/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 5685/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1242
Ședința publică de la 08 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - O. C. G.- Judecător
- M. C.- Președinte Instanță
Grefier D. M.
XXX
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul reclamant B. I., împotriva sentinței civile nr. 4999/21.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. ȘCOLAR INDUSTRIAL TISMANA și C. L. TISMANA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul nu a fost declarat în termen, după care;
Instanța, în baza dispozițiilor art. 248 alin.1 NCPC, invocă din oficiu excepția tardivității apelului, față de dispozițiile art. 215 din Legea 62/2011 și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr.4999 de la 21.11.2013 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Tismana, cu privire la obligarea acestuia la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale, invocată din oficiu, și a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul C. L. Tismana, cu privire la aceste pretenții, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Grupul Școlar Industrial Tismana cu privire la obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor de drepturi salariale actualizate, invocată din oficiu, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Grupul Școlar Industrial Tismana, cu privire la aceste pretenții, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei ianuarie 2010- aprilie 2010, invocată din oficiu și a respins acțiunea cu privire la aceste pretenții, fiind prescris dreptul material la acțiune.
A admis în parte acțiunea ulterior precizată, formulată de reclamantul B. I., CNP_, cu domiciliul ales la Grupul Școlar Industrial Tismana, județul Gorj, împotriva pârâților Grupul Școlar Industrial Tismana, cu sediul în Tismana, județul Gorj, și C. L. Tismana, cu sediul în Tismana, județul Gorj, a obligat pârâtul Grupul Școlar Industrial Tismana să emită o nouă decizie privind drepturile salariale ale reclamantului, începând cu data de 01.01.2011, care să aibă în vedere drepturile salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008, să calculeze și să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 și drepturile salariale efectiv încasate pentru perioada 01.01._11, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație în raport cu data plății.
A obligat pârâtul C. L. Tismana la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale.
A respins acțiunea cu privire la acordarea drepturilor salariale corespunzătoare tranșelor suplimentare de vechime, aferente perioadei 01.05._11, actualizate, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art.248 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În consecință, a analizat cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Tismana cu privire la obligarea acestuia la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale solicitate, excepție de ordine publică, invocata din oficiu.
Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății.
Raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamantul învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul muncii - Legea nr.53/2003 în forma în vigoare până la data de 18 mai 2011, respectiv art.231 din Codul muncii republicat, iar C. L. Tismana nu are calitatea de angajator, astfel încât că nu poate fi obligat la calculul și plata unor drepturi salariale pentru salariații altor instituții publice.
Drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi bănești decurgând din calitatea de salariat, iar persoana obligată la calculul si plata acestor drepturi nu poate fi decât cel in folosul căruia salariatul prestează munca, respectiv Grupul Școlar Industrial Tismana .
Așadar, nu există niciun raport juridic direct între consiliul local si reclamant, motiv pentru care acesta nu poate fi obligat la calculul si plata drepturi salariale solicitate de reclamant.
În temeiul calității de ordonator de credite, calitate pe care o are C. L. Tismana în raport cu unitatea de învățământ angajatoare, conform dispozițiilor art.13 din O.U.G. nr.32/2001, H.G. nr.538/2001, art.16 din H.G. 2192/30.11.2004, art.167 alin.1 din Legea 84/1995, art.23 alin.1, art. 36 alin.1, alin.4 lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr.215/2001, acesta poate fi obligat doar la alocarea fondurilor necesare plății de catre unitatea de învățământ a diferențelor de drepturi salariale solicitate.
În consecință, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Tismana cu privire cu privire la obligarea acestuia la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale solicitate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Grupul Școlar Industrial Tismana cu privire la alocarea fondurilor necesare plăților cuvenite, aceasta s-a admis cu motivarea că:
In calitate de cadru didactic, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Grupul Școlar Industrial Tismana pentru ca aceasta sa fie obligat la calculul si plata diferențelor de drepturi salariale solicitate, dar si la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate.
In acest sens s-a reținut că, în baza art.13 din O.U.G. nr.32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale. Această dispoziție legală a fost reiterată și în H.G. nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
De asemenea, potrivit art.16 din H.G. nr. 2192/30.11.2004 privind Normele metodologice pentru finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea acestor unități se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Totodată, art.167 alin.1 din Legea nr. 84/1995 prevede că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În conformitate cu disp. art.23 alin.1 din Legea nr.215/2001, republicată și reactualizată, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive, și, în baza art.36 alin.1 din Legea nr.215/2001, consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale, iar potrivit alin. 4 lit. a al aceluiași articol, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 2 lit.b, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Prin Legea educației naționale nr.1/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 09.02.2011, s-a abrogat Legea 84/1995 .
Conform prevederilor art. 104 alin.2 din Legea educației naționale nr.1/2011, finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Așadar, consiliul local este cel în măsura sa aloce sumele necesare plății drepturilor salariale ale personalului din învățământ, deci excepția lipsei calității procesuale a Grupul Școlar Industrial Tismana cu privire la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor de drepturi salariale actualizate, invocată din oficiu, se va admite.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 01.01._10, invocată din oficiu, instanța a reținut că, potrivit art.166 din Codul muncii (în formă în vigoare până la data de 18 mai 2011), respectiv art.171 din Codul muncii republicat, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie in termen de 3 ani de la data de la care drepturile erau datorate. Aceeași regulă privind prescripția dreptului la acțiune în cazul solicitării unor drepturi salariale este prevăzută de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii în forma în vigoare până la data de 18 mai 2011, respectiv art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii republicat.
Data la care erau datorate drepturile salariale reclamantului este data la care angajatorul avea obligația de a plăti salariul angajatului.
Potrivit anexei la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.86/2005 pentru reglementarea datei plății salariilor la instituțiile publice, în forma in vigoare pentru perioada pentru care reclamantul solicita plata diferențelor de drepturi salariale, data plății salariilor pentru angajații din cadrul Ministerului Educației Naționale și a instituțiilor publice subordonate este data de 14 a lunii următoare celei pentru care se plătește salariul.
Obligația de a plăti salariul are caracter succesiv, salariul plătindu-se în fiecare lună. În cazul obligațiilor cu executare succesivă, pentru fiecare prestație curge o prescripție deosebită(art.12 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, în vigoare la data la care a început să curgă prescripția pentru pretențiile în discuție).
Obligația lunară de a plăti salariul cadrelor didactice este afectată de un termen suspensiv de executare, situație în care prescripția începe sa curgă de la data când s-a împlinit termenul de executare(art.7 alin.3 din Decretul nr.167/1958).
Pretențiile reclamantului privind transa suplimentara de vechime vizează perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, iar acțiunea a fost introdusa la data de 3 iunie 2013, astfel că termenul de 3 ani, ce curge de la data când drepturile salariale erau datorate, respectiv data de 14 pentru fiecare luna în care s-a plătit succesiv salariul, s-a împlinit pentru pretențiile aferente perioadei ianuarie 2010 - aprilie 2010.
In consecință, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei ianuarie 2010-aprilie 2010, invocată din oficiu.
Pe fondul cauzei, instanța a retinut că reclamantul este maistru-instructor la Grupul Școlar Industrial Tismana, din data de 01.11.1986, după cum rezultă din adresa nr.4291/18.11.2013 emisă de unitatea școlară pârâtă(fila 41 din dosar).
În ceea ce privește diferențele de drepturi salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008, salariale solicitate de reclamant pentru perioada 01.01._11, se constată că, prin art.1 alin.1 lit.c Ordonanța Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.221/2008, coeficientul de multiplicare pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr.1.2, 2 și 3 (în care se încadrează și funcția reclamantului), începând cu data de 01.10.2008, urma sa fie de 400.00 lei.
Astfel, salariul reclamantului din luna decembrie 2009 trebuia stabilit având in vedere aceasta valoare a coeficientului de multiplicare.
În baza Legii nr.330/2009, nivelul salariului din luna decembrie 2009, calculat in raport de coeficientul de multiplicare în valoare de 400 lei, astfel cum a fost stabilit prin Legea nr.221/2008, trebuia menținut și începând cu 01.10.2010. În acest sens, a stabilit si Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.11/2012, obligatorie pentru instanțele judecătorești în ceea ce privește problemele de drept dezlegate, potrivit dispozițiilor art. 3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
În perioada 01.01._11 salarizarea personalului plătit din fondurile publice a fost reglementă de Legea nr.285/2010.
În conformitate cu art.1 din acest act normativ:
,, (1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Alineatul 3 al articolului 1 din același act normativ reglementează modalitatea de stabilire a cuantumului brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.În conformitate cu art.1 alin.1 din această lege, începând cu 1 ianuarie 2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.3 din Legea nr. 285/2010 personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Prin urmare, și pentru perioada 01.01._11, salariul cuvenit reclamantului trebuia să fie stabilit luându-se în considerare drepturile rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008.
Instanța a mai reținut aplicabilitatea în cauză a prevederilor art.40 alin. 2 lit. c din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii republicat, conform cărora angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, si a dispozițiilor art.253 din Codul muncii republicat, ce stabilesc că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat, în situația în care aceasta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
De asemenea, în temeiul art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, se impune actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății, pentru repararea prejudiciului cauzat prin deprecierea valorii drepturilor bănești datorită devalorizării monedei naționale ca urmare a inflației.
Prin urmare, s-a admis acțiunea cu privire la diferențele de drepturi salariale solicitate în baza Legii nr.221/2008, a fost obligat pârâtul Grupul Școlar Industrial Tismana să emită o nouă decizie privind drepturile salariale ale reclamantului, începând cu data de 01.01.2011, care să aibă în vedere drepturile salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008, să calculeze și să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 și drepturile salariale efectiv încasate pentru perioada 01.01._11, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație în raport cu data plății, a fost obligat pârâtul C. L. Tismana la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind tranșele suplimentare de vechime, instanța a reținut următoarele:
Față de perioada pentru care s-a reținut prescripția dreptului la acțiune, instanța a analizat dacă pentru perioada 01.05._11 reclamantului i se cuvine plata coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul corespunzător tranșei anterioare de vechime
In motivarea acțiunii reclamantul a invocat ca temei juridic pentru acordarea transelor suplimentare de vechime dispozițiilor art.50 din Legea nr.128/1997.
Conform art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 (în vigoare până la data de 01.01.2011), personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Alineatul 2 al aceluiași articol a prevăzut că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Așadar, legiuitorul a statuat în primul alineat asupra existentei a doua drepturi, respectiv dreptul la tranșa de vechime și dreptul la tranșa suplimentara de vechime, iar în cel de-al doilea alineat a procedat la individualizarea tranșelor suplimentare, prin indicarea modalității de calcul prin creșterea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime, în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 si peste 40 de ani vechime in învățământ.
Tranșele suplimentare de vechime determinau creșterea coeficientului de multiplicare aplicat la stabilirea salariului, potrivit Anexei 2 la Legea nr.128/1997, în funcție de vechimea în învățământ a solicitantului.
Ulterior, prin art.5 alin.2 din O.G. nr.15/2008, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.151/2008, s-a stabilit că în coeficienții de multiplicare utilizați la calculul salariilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar prevăzuți la ultimele 3 transe de vechime de 30, 35 si peste 40 de ani, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător transei anterioare de vechime, potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.
Insă, prin decizia nr.983 din 30 iunie 2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.531 din 31 iulie 2009, s-a stabilit neconstituționalitatea acestor prevederi legale, astfel că ele și-au încetat efectele juridice.
Art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 a fost abrogat prin art.48 pct. 40 din Legea-Cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, la data de 01.01.2010.
Prin art.10 anexa II la Legea 330/2009 s-a prevăzut că „de prevederile art.50 alin. (1) și ale art.90 alin.(1) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază numai profesorul universitar și profesorul I grad didactic I din învățământul preuniversitar."
Astfel, s-a menținut în parte reglementarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de dispozițiile art.50 alin.1 din Legea 128/1997, pentru personalul didactic ce ocupă funcția de profesor I grad didactic I din învățământul preuniversitar, categorii în care nu se încadrează însă reclamantul.
Ulterior, art.50 alin.1 si art. 90 din Legea nr.128/1997 au fost abrogate prin art.39 lit.a din Legea nr.284/2010, începând cu data intrării in vigoare a acestei legi(01.01.2011), nemaiexistând temei legal pentru acordare.
Prin Anexa nr.II, intitulată ,,Familia ocupațională de funcții bugetare din învățământ,, din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost menținută includerea tranșelor suplimentare de vechime în coeficientul de ierarhizare, includere ce a avut loc prin O.G. 15/2008.
In legislația ce a reglementat începând cu 2011 drepturile salariale ale cadrelor didactice nu s-a mai prevăzut acordarea transelor suplimentare de vechime.
În luna decembrie 2009 reclamantul nu beneficia de tranșa suplimentară de vechime de 1/25, astfel că în salariul cuvenit acestuia începând cu luna mai 2010 nu pot fi incluse si drepturile salariale cuvenite tranșei suplimentare de vechime solicitate în temeiul Legii nr.128/1997, în condițiile în care, potrivit Legii nr.330/2009 încadrarea salarială din anul 2010 depindea de salariul obținut în luna decembrie 2009.
În consecință, s-a respins acțiunea cu privire la pretențiile privind tranșa suplimentara de vechime, aferente perioadei ianuarie 2009- aprilie 2010, fiind prescris dreptul material la acțiune, si ca neîntemeiată, în ceea ce privește pretențiile privind tranșa suplimentara de vechime, aferente perioadei 01.05._11.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins capătul de cerere privind acordarea drepturilor salariale corespunzătoare tranșelor suplimentare de vechime aferente perioadei 01.05._11.
Solicită admiterea apelului și obligarea unității de învățământ să calculeze și să-i plătească diferențele dintre drepturile salariale cuvenite și cele acordate începând cu 01.01.2011 până la 13.05.2011 actualizate.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză, asupra excepției tardivității introducerii apelului, invocată din oficiu, care va fi analizată cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 NCPC, Curtea reține următoarele.
Potrivit prevederilor art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 185 și 186 din Noul Cod pr. civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că apelantului i-a fost comunicată sentința primei instanțe la data de 27.12.2013, conform dovezii de comunicare aflată la fila 41 din dosarul de fond, iar apelul a fost depus la Tribunalul Gorj, la data de 16.01. 2014 ( fila 3 dosar apel), deci peste termenul legal prevăzut de lege.
Întrucât apelul a fost depus la instanță la data de 16.01.2014, iar apelantul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de apel s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința lui, Curtea, urmează să admită excepția tardivității și, în baza art. 480 alin. 1 NCPC, să respingă apelul ca tardiv formulat.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele de nelegalitate care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 din Noul Cod pr. civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, apelul declarat de apelantul reclamant B. I., cu domiciliul ales la G. Școlar Industrial Tismana, împotriva sentinței civile nr. 4999/21.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. ȘCOLAR INDUSTRIAL TISMANA, cu sediul în Tismana, județul Gorj și C. L. TISMANA, cu sediul în Tismana, județul Gorj.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2014
Președinte, O. C. G. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. M. |
09.04.2014
Red.jud.O.C.G.
5 ex/AS
j.f.N.C.B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








