Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3930/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3930/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 2030/95/2014
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3930/2014
Ședința publică de la 27 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător R. M.
Grefier G. Ț.
****************
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamant U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNT GORJ, împotriva sentinței civile nr. 1523 din24.06.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. C. TG J. și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, iar prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, după care;
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr.1523 de la 24.06.2014 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 01.01.2010 – 31.03.2011, invocată de pârâtul P. C. Tg-J., și în consecință, a respins acțiunea cu privire la pretențiile menționate, fiind prescris dreptul material la acțiune.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj, în numele membrului de sindicat N. E. CNP_, domiciliat în Bengești Ciocadia, ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul P. C. Târgu-J., cu sediul în Târgu-J., ., județul Gorj și I. Școlar Județean Gorj cu sediul în Tg-J.,.-134,județul Gorj, a obligat pârâtul P. C. Tg-J. să calculeze si să plătească membrului de sindicat al reclamantei – N. E. diferența dintre drepturile salariale stabilite în baza Legii 284/2010 și 285/2010, coroborate cu Legea 221/2008 și cele deja acordate pentru perioada 01.04.2011 – 13.05.2011, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plătii.
A obligat pârâtul I. Școlar Județean Gorj să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art.248 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei ianuarie_11, invocata invocată de Pârâtul P. C. Tg-J., instanța a reținut că potrivit art.166 din Codul muncii(în forma în vigoare până la data de 18 mai 2011), respectiv art. 171 din Codul muncii republicat, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie in termen de 3 ani de la data de la care drepturile erau datorate.
Data la care erau datorate drepturile salariale membrei de sindicat N. E. este data la care angajatorul avea obligația de a plăti salariul.
Potrivit anexei la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.86/2005, data plății salariilor pentru angajații din cadrul Ministerului Educației Naționale si a instituțiilor publice subordonate este data de 14 a lunii următoare celei pentru care se plătește salariul.
Pretențiile reclamantei pentru membrul de sindicat sunt solicitate începând cu data de 01.01.2010, iar acțiunea a fost introdusa la data de 29.04.2014, astfel că pentru drepturile aferente perioadei ianuarie_11, dreptul la acțiune este prescris.
In consecință, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile reclamantei aferente perioadei 01.01._11, invocata de pârâtul P. C. Tg-J., și s-a respins acțiunea cu privire la aceste pretenții, fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că membrul de sindicat al reclamantei N. E. este profesor la P. C. Târgu-J., din data de 01.09.1995, după cum rezultă din adeverinței nr.277/02.04.2014 (fila nr.7 din dosar).
Că Ordonanța de Guvern nr.15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 (în vigoare până la data de 01.01.2010) a stabilit valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000, utilizat ca valoare de referință pentru stabilirea drepturilor salariale ale personalului didactic din învățământ menționat în anexele nr. 1.2, 2 și 3 ale ordonanței, în care se încadrează si membrul de sindicat N. E.
De la data de 1 ianuarie 2010, potrivit art.30 alin.3 din Legea nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reîncadrarea personalului s-a făcut corespunzător transelor de vechime în muncă si pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului si treptei profesionale avute în luna decembrie 2009. De asemenea, art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 prevedea că personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își va păstra salariul, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor cu personalul din luna decembrie 2009.
Prin Decizia nr.11/2012, obligatorie pentru instanțele judecătorești în ceea ce privește problemele de drept dezlegate, potrivit dispozițiilor art. 3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: „(...)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar si ale art.30 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat in funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat in raport cu salariul de baza din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu Ordonanța Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ, aprobata cu modificări prin Legea nr.221/2008.,,. Deci, personalului didactic i s-au recunoscut drepturile rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008, si după data de 01.01.2010.
În perioada 01.01._11 salarizarea personalului plătit din fondurile publice a fost reglementă de Legea nr.285/2010.
În conformitate cu art. 1 din acest act normativ:
,, (1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Alineatul 3 al articolului 1 din același act normativ reglementează modalitatea de stabilire a cuantumului brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.În conformitate cu art.1 alin.1 din această lege, începând cu 1 ianuarie 2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.3 din Legea nr. 285/2010 personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
La data de 14.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr.63/2011, care a stabilit un nou sistem de salarizare pentru personalul didactic si personalul didactic auxiliar din învățământ, ce nu a mai avut în vedere drepturile rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008, astfel că, pentru perioada ulterioară datei de 13.05.2011, nu se mai justifică acordarea drepturilor salariale solicitate.
Prin urmare, și pentru perioada 01.04._11, salariul cuvenit membrului de sindicat al reclamantei trebuia să fie calculat luându-se în considerare drepturile rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008, obligație ce nu a fost respectată de angajator.
Instanța a mai reținut aplicabilitatea în cauză a prevederilor art.40 alin. 2 lit. c din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, si a dispozițiilor art.269 din Legea 53/2003 – Codul muncii, respectiv art.253 din Codul muncii republicat, ce stabilesc că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat, în situația în care aceasta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
De asemenea, în temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii(în forma în vigoare anterior datei de 18 mai 2011), respectiv art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, se impune actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății, pentru repararea prejudiciului cauzat prin deprecierea valorii drepturilor bănești datorită devalorizării monedei naționale ca urmare a inflației.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, s-a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul P. C. Târgu-J., a fost obligat pârâtul P. C. Târgu-J. să calculeze si să plătească membrului de sindicat al reclamantei – N. E. diferența dintre drepturile salariale stabilite în baza Legii 284/2010 și 285/2010, coroborate cu Legea 221/2008 și cele deja acordate pentru perioada 01.04.2011 – 13.05.2011, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plătii și a fost obligat pârâtul I. Școlar Județean Gorj să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului a arătat că prin cererea de chemare in judecata a solicitat, obligarea pârâtelor la calculul și plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 330/2009 cu referire la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008. pentru perioada 01.01._11; sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație de la data scadentă a fiecărei sume până la data efectivă a plății.
Arată că în mod eronat instanța de fond a admis in parte acțiunea formulata obligând pârâtul P. C. Tg J. sa calculeze si sa plătească membrului de sindicat mai sus menționat diferența dintre drepturile salariale stabilite în baza Legii 284/2010 și 285/2010, coroborate cu legea 221/2008 și cele deja acordate pentru perioada 01.04._11, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății iar pentru restul perioadei solicitate respectiv 01.01._11 considerând ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Mai arată că instanța de fond a interpretat în mod gresii temeiul legal invocat prin cererea de chemare in judecata pronunțând o soluție netemeinica si nelegala.
In acest sens menționează faptul ca instanța de fond nu a avut în vedere faptul că prescripția a fost întreruptă de prevederile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010.
Art.5 alin. (6) din OUG nr. 1/2010: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009".
Prevederile O.U.G. nr. 41/2009 la care face referire art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr.1/2010 nu se putea să nu fie avute în vedere la stabilirea salariilor personalului didactic după data de 01.01.2010 deoarece a fost aprobată prin Legea nr. 300/2009 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 676 din 08.10.2009.
De asemenea, nici prevederile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010 nu se putea să nu fie avute în vedere la stabilirea salariilor personalului didactic după data de 01.01.2010 și până la exercitarea controlului de constituționalitate.
OUG nr. 1/2010, în ansamblul ei a fost abrogata prin art. 39 lit.x) din Legea nr.284/2010 care a intrat în vigoare la data de 01.01.2011.
Prevederile art. 5 alin. (6) din OUG nr. 1/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate abia la data de 06.10.2011 și, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 706 din 06.10.2011 Curtea Constituțională constată:
„În cauza de față, Curtea constată că textul legai criticat a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate. Însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al Românie Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011? Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr.221/2008 și nu cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 272 din 27 aprilie 2010, Decizia nr.983 din 30 iunie 2009 sau Decizia m. 989 din 30 iunie 2009, publicate în Monitorul Oficial ai României nr. 531 din 31 iulie 2009)."
În acest sens s-a pronunțat ulterior și Înalta Curte de Casație si Justiție care, în soluționarea recursului în interesul legii, a dispus prin Decizia nr. 11/2012:
"Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și în consecință:
Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008."
Susține că, dreptul la acțiune cu privire la aplicarea coeficientului 1=400,00 privind salarizarea personalului didactic pentru perioada 01.01._11 s-a născut la data de 06.10.2011 când Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (6) din OUG nr. 1/2010 sunt neconstituționale, termenul de prescripție așadar începe sa curgă de la data de 06.10.2011.
Apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere nici faptul ca, potrivit dispozițiilor art.l din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, iar conform art.3 termenul prescripției este de 3 ani.
Art.16 din același decret prevede ca „prescripția se întrerupe” a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar la art.17 reglementează ca „întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe sa curgă o nouă prescripție".
Din interpretarea coroborata a acestor dispoziții legale rezulta ca nu a intervenit prescripția executării silite, sumele datorate fiind eșalonate prin diferite acte normative până în anul 2016, ceea ce echivalează cu o recunoaștere de datorie din partea debitorului și implicit cu o întrerupere a termenului de prescripție începând cu prima eșalonare care a avut loc în anul 2010, conform OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, după care curge un nou termen de prescripție de trei ani, astfel ca cererea formulată este in acest termen.
In urma celor expuse solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466-482 Cod pr.civilă.
Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
La data de 01.01.2010, având ca temei legal Legea nr.330/2009, s-a procedat la reîncadrarea întregului personal din unitatea școlară, în baza art.30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr.1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.
Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului din unitatea școlară conform prevederilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010, s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamanții ar fi trebuit să le aibă în mod corect conform hotărârilor judecătorești ce vizau aplicarea OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin legea nr. 221/2008.
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Instanțele de judecată au dat câștig de cauză salariaților și prin hotărâri judecătorești au obligat unitățile școlare să calculeze drepturile salariale ale reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 și să plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, până la data de 31.12.2009.
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, iar noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
În mod corect a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01._11, deoarece potrivit disp. art. 268 lit.c C. Muncii, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, cererile având un astfel de obiect pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
OUG nr. 1/2010 nu reglementează un caz de întrerupere a termenului de prescripție, iar în raport de data intrării în vigoare a acestui act normativ nici nu ar fi fost de natură a întrerupe cursul prescripției.
Decizia Curții Constituționale cu nr. 877/2011 nu modifică în vreun fel cursul prescripției, de vreme ce soluția pronunțată prin această decizie este de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, neaducând deci elemente noi care să poată conduce la o schimbare a temeiului de drept aplicabil speței.
Nefondată este și susținerea că pretențiile reclamantului și-ar găsi temeiul în dispozițiile deciziei nr. 11/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât această decizie nu face decât o interpretare a dispozițiile legale care fac obiectul sesizării, fără a aduce o modificare legislativă care să fie echivalată cu o formă de recunoaștere a datoriei.
Totodată, actele normative prin care se eșalonau sumele datorate prin hotărâri judecătorești interveneau numai în faza de executare a unor astfel de hotărâri deja pronunțate, fără a reglementa o formă de recunoaștere a datoriei pentru părțile care nu se aflau în posesia unui titlu executoriu, cum este cazul de față.
De altfel, aceste acte normative aveau o reglementare generală, iar o recunoaștere trebuie să fie expresă și să privească o datorie concretă, cu indicarea exactă a cuatumului creanței și a debitorilor și creditorilor.
În concluzie, apelantul nu este în măsură să indice un caz legal de întrerupere a cursului prescripției, toate motivele invocate în acest sens nefiind de natură a se încadra în dispozițiile legale aplicabile.
Față de considerentele expuse, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, potrivit art. 480 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNT GORJ, împotriva sentinței civile nr. 1523 din24.06.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. C. TG J. și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2014
Președinte, A. M. | Judecător, R. M. | |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud.A.M.
12.11.2014
4 ex/AS
j.f.E.G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








