Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 253/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 253/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 2270/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 253/2014
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. P.
Judecător: O. C. G.
Judecător: A. M.
Grefier: D. S. O.
x.x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA, împotriva sentinței civile nr. 6318/08.10.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ALIANȚA S. FEROVIARĂ C. DIN C. SUCURSALEI REGIONALE CFR C., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat P. S., pentru intimata reclamantă, lipsind apelanta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, reprezentanta intimatei reclamante, depune la dosar practică judiciară și întâmpinare, prin care invocă pe cale de excepție, neregularitatea recursului declarat, cu motivarea că, deși se judecă în dosarul nr._, recurenta solicită modificarea unei sentințe pronunțată în dosar nr._, sentința care face de fapt, obiectul cererii de recurs. Prin urmare, solicită a se lua act că recursul declarat este lovit de nulitate în condițiile art. 302 ind. 1 alin. 1lit.b vechiul Cod de Procedură Civilă.
Consideră că, întrucât recurenta indică o hotărâre judecătorească pronunțată într-un dosar ce nu face obiectul prezentei cauze, calea de atac exercitată este lovită de nulitate motiv pentru care solicită anularea recursului.
Având cuvântul asupra recursului, pune concluzii de respingere a acestuia ca nefondat și de menținere ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, conform concluziilor scrise, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 6318/08.10.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamant ALIANȚA S. FEROVIARĂ C. DIN C. SUCURSALEI REGIONALE CFR C., pentru membrii de sindicat B. S. – V., B. I., C. M., D. I., D. I., D. G., M. G., V. I., Vișian V. – C-tin, D. L.,B. V. C-tin, B. V., G.–A. T., G. Nicușor, M. I. – D., N. G., P. D. A., P. N. C.-A., S. I. I., S. L., T.-C., G.-M., T. A., B. M. – V., C. N., C. E., D. I., G. I. N., L. E., L. V. – D., M. M., N. I. – D., N. C., N. I. – Vilus, Pitropu E. – I., P. C. M., P. F. – Lăpăduț, R. GH. G., S. M., S. C-tin – L., Z. E., B. V.L. – C., C. I. Ș., D. V. E.,D. Gr. P.-C., L. C.C., L. I.I.-C., N. I. V., O. I. Nicolița, P. I. C., S.–N. C. – S., Tîrnăneanu Dt. M., V. V. C., A. I. G., A. Gr. M., Bacalin I. L., Butișanu C. Nicușor -M., C. V. I., D. I. G., F. F. C. – C., G. Gh. D., H. C. I. – M., O. T. T., O. F. C.-C., P. I. D., P. Șt. M. – P., R. GH. G., T. D. V. – C., A. A.E. – C., C. C. I., I. M. S.-I., P. Gh. I., R. N. N., S. N.I., C. I., S. C., I. C M., B. M., Dănguț C., Dănguț M. V., S. A., T. N. în contradictoriu cu pârât C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE -C.F.R.SA cu sediul în Bucuresti, ..38, sector 1.
A fost obligată pârâta către fiecare reclamant, membru de sindicat, la plata diferențelor salariale, dintre cele cuvenite salariatului cu luarea în considerare a salariului minim brut de 670 lei prevăzut de HG 1193/2010 și cele efectiv încasate pentru activitatea desfășurata în anul 2011 și cu luarea în considerare a salariului minim brut de 700 lei prevăzut de HG 1225/2011 si cele efectiv încasate pentru activitatea desfășurata în anul 2012, diferențe ce vor fi actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale pe perioada dintre data nașterii dreptului si data plătii efective.
A fost obligată pârâta să calculeze și să vireze contribuția aferentă pensiei, pentru fiecare salariat, membru de sindicat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au fost angajații societății pârâte inclusiv în perioada vizată, așa cum rezultă din carnetul de muncă/adeverințe.
Cu privire la actele normative invocate de reclamanta, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art . din HG 1193/2010" Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră."
Potrivit art.2 din același act normativ " Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1."
Pentru anul 2012 salariul de bază corespunzător clasei de salarizare trebuia calculat conform HG nr. 1225/2011 la salariul de bază minim brut de 700 lei lunar
Prin aceste acte normative statul garantează în plată fiecărui salariat un salariu minim brut de 670 lei în anul 2011 și respectiv de 700 lei în anul 2012, angajatorii având obligația să asigure salariaților acest salariu minim brut impus de lege, fără a avea posibilitatea stabilirii unor salarii de bază mai mici de 670 lei, respectiv de 700 lei.
In cazul salariaților de la CFR salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc in funcție de coeficienții de salarizare si de formula de calcul din Anexa 1, așa cum prevede art. 7 al. 2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012.
Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea: S = S clasa 1 x K (S reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective, S clasa 1 reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare si K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare), așa cum rezultă din anexa 1 la CCM.
Se constată astfel că pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de bază minim brut garantat in plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare (salariu convenit de partenerii sociali la un anumit cuantum).
Tribunalul a constatat că acest cuantum a fost convenit nelegal în condițiile în care pragul minim de salarizare este impus de Guvern prin act normativ superior contractului colectiv de muncă
Legiuitorul, prin acte normative succesive stabilește salariul minim brut pe țară garantat în plată .pentru fiecare an
Astfel prin HG 1051/2008 acesta a fost de 600 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2009, prin HG 1193/2010 s-a stabilit la 670 lei, iar prin HG 1225/2011 s-a stabilit la 700 lei lunar.
Prin dispoziții distincte în fiecare dintre aceste acte normative, legiuitorul a prevăzut că:
Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 și 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.
Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin inspectoratele teritoriale de muncă județene și al municipiului București, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale."
Desigur, o asemenea constatare se poate face la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către autoritățile nominalizate,dar o cerere formulată de un salariat privind pretinse drepturi salariale ce decurg din ordonanță se circumscrie jurisdicției muncii astfel cum aceasta este reglementată de art. 266 și urm. Din Codul muncii.
In condițiile în care, potrivit Anexei nr.1 din CCM, s-a prevăzut un salariu brut de numai 600 lei clasa 1 de salarizare,( salariu inferior celui impus prin hotărâre de guvern ),clasă de salarizare de care se leagă diferențierile salariale pentru toate celelalte clase, potrivit coeficientului de ierarhizare, întregul personal salariat este prejudiciat.
Pe de altă parte, a menționa pentru clasa de salarizare minimă și coeficientul de salarizare minim, un salariu sub cel impus de hotărârea de guvern înseamnă a se stabili, pentru personalul încadrat prin încheierea uni contract individual de muncă, de salarii sub nivelul prevăzut la art.1 ".
Salariul superior pe care îl invocă angajatorul pârât pentru salariat, de 1566 lei, cu mult peste nivelul minim garantat în plată, este rezultatul unei clase superioare și unui coeficient de ierarhizare corespunzător activității asumate prin contractul individual de muncă.
Mențiunea că "salariul minim de bază brut în cadrul SNTFC Călători "SA este superior nivelului salariului de bază minim brut pe țară," are un caracter constatator, dar și convențional, urmare a importanței sociale a muncii desfășurate în unitatea respectivă, și nu poate fi folosită spre a limita drepturile salariaților ce decurg din contractele colective de muncă și din acte normative superioare.
Împrejurarea că salariul reclamantului este superior nu poate fi folosită de societatea pârâtă în a limita drepturile acestuia rezultate din aplicarea hotărârii de guvern în condițiile în care, este de notorietate că majoritate salariaților pe economie nu se constituie din cei cu salarii sub limita impusă de actul normativ (muncitori necalificați)
In consecință, în opinia societății pârâte actul normativ nu ar fi aplicabil pentru că nu are salariați sub pragul impus de hotărâre
Nu în ultimul rând, instanța a constatat ultima mențiune din anexă în forma "anexa 1 se va renegocia la sfârșitul trimestrului 2013" are în vedere numai ceea ce se poate renegocia ,respectiv ,coeficienții de ierarhizare și nicidecum salariul minim garantat ce derivă dintr-un act normativ superior, respectiv hotărâre de guvern.
Adoptând o abordare cronologică a problemei drepturilor salariale raportate la un prag minim, tribunalul a constatat că potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Dacă această prevedere a fost mai favorabilă salariaților față de cea impusă prin hotărârea de guvern care, începând cu 1 ianuarie 2009, a stabilit salariul minim brut garantat la 600 lei (și a justificat constatarea ulterioară cuprinsă în CCM la nivel de unitate că salariul este superior celui minim pe țară!) ,odată cu ieșirea din vigoare a CCM la nivel de ramură, a dispărut temeiul convențional mai favorabil, iar prevederile CCM la nivel de unitate, in lipsa unui CCM la nivel superior, nu au agreat dispozițiile ordonanței de guvern care, dispoziții, nu au făcut decât să ridice pragul minim al salarizării, pentru toți salariații din țară la nivelul celui stabilit de beneficiarii CCM pe ramura Transporturi, pe anii 2008-2010..
In condițiile în care activitatea salariaților se diferențiază ierarhic, ca și importanță pentru angajator, este firesc ca și salarizarea să fie diferențiată prin aplicarea unor coeficienți de ierarhizare la salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, de 700 de lei, salarizare de care s-a beneficiat prin prevederile convenționale ale CCM, la nivel de ramură, iar după ieșirea acestuia din vigoare, prin prevederile hotărârii de guvern.
Desigur, în conformitate cu dispozițiile art.159 C. muncii "(1) salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă"darlibertatea părților în stabilirea convențională a drepturilor salariale este, totuși, limitată de legiuitor care prin art. 164 din Codul muncii a statuat
-"(1) salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor…
-(2) angajatorul nu poate stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul minim brut orar pe țară".
Instanța a constatat că prevederea cuprinsă în alin (2) nu poate fi folosită de către angajator în a justifica calcularea și acordarea diferențiată a salariilor prin raportare la un salariu minim brut, altul decât cel stabilit prin hotărâre de guvern
În aceste condiții tribunalul a constatat că ceea ce critică salariatul reclamant este întinderea salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilită prin contract cu neluarea în considerare a pragului minim impus de guvern și nu faptul că ar avea un salariu sub acest prag.
In esență, litigiul dedus judecății este grevat pe o chestiune de drept, și anume, raporturile dintre prevederile hotărârilor de guvern și cele convenite prin contractele individuale și colective de muncă, or, în această materie, prioritatea legii este evidentă deoarece numai "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
Susținerile din opinia divergentă formulate de asistentul judiciar că "pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de bază minim brut garantat in plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare (salariu convenit de partenerii sociali la un anumit cuantum).
Așadar pârâta nu avea obligația să pornească de la salariul de bază minim brut pe tară si să înmulțească valoarea acestuia cu coeficientul de salarizare." … au fost înlăturate de judecătorul cauzei deoarece, în caz contrar, norma, prin raportare la majoritatea salariaților, ar deveni neaplicabilă, lipsită de finalitate și, în consecință căzută în desuetudine.
Dimpotrivă, este necesar a se consacra ideea că partenerii sociali pot conveni asupra drepturilor salariale dar numai cu respectarea pragurilor minime impuse de actele normative superioare, așadar, se impune ca salariul corespunzător clasei 1 de salarizare, să fie actualizat ori de câte ori guvernul emite o hotărâre în acest sens ,așa cum este necesar ca salariul aflat sub sintagma "clasa 1 de salarizare, coeficientul de salarizare 1,000" din anexa nr. 1 la CCM la nivel de unitate să aibă aceeași întindere cu cel impus de Guvern prin hotărâre și Codul muncii prin capitolul II al Titlului IV prin sintagma " Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată".
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamanților, membri de sindicat, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 670 lei,conform HG 1193/2010 și de salariul minim brut de 700 lei prevăzut de HG 1225/2011 și drepturile salariale efectiv plătite corespunzător activității desfășurate în perioada în care hotărârile de guvern sunt incidente sume care vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la dat plății efective.
Cu privire la capătul de cerere privind calculul și plata contribuției aferentă pensiei, instanța l-a admis, întrucât, în temeiul art. 40 alin. 2 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003, forma actualizată), "(2) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: (…) f) să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii; (…)", iar pârâta nu a făcut dovada certă a îndeplinirii obligației.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, recalificat recurs, pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că CNCF CFR SA, ca urmare a negocierilor colective între partenerii sociali, are încheiate Contracte Colectiv de Muncă pentru anii 2010-2011, 2011-2012 și 2012-2013.
Prin Contractul Colectiv de Muncă sunt stabilite clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Astfel, dispozițiile art.37 din Codul Muncii dispun faptul că „ drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc prin negociere, în cadrul contractelor colective ce muncă și al contractelor individuale de muncă.""
In conformitate cu prevederile art.133 alin.1 din Legea nr.62/2011 - Legea dialogului social, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajații din unitate .
Atât contractul individual de muncă, cât și contractul colectiv de munca reprezintă convenții de munca părțile fiind patronii si salariații. Contractul colectiv are o valoare normativă.
Pentru a fi aplicat într-un raport juridic concret, contractul colectiv de munca implica în mod necesar existența unui contract individual de muncă din care să izvorască acest raport juridic.
Contractele individuale concretizează, în măsura necesară, drepturile și obligațiile pârtilor, prevăzute nu numai de lege, dar si de contractul colectiv.
Pe cale de consecință, salariu fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru anii 2011 și 2012 au existat încheiate la nivel de unitate contracte colective de muncă, unde în Anexa 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare cât și nivelul celorlalte clase, consideră pârâta că înlocuirea acestei grile pentru unii salariați este netemeinică și nelegală.
Astfel, pârâta face precizarea că salariații CNCFR SA au cuprinse, în contractele individuale de muncă clauze negociate, inclusiv salariu și pentru care și-au dat acordul, clauze care se completează cu prevederile legale si cele ale contractului colectiv" aplicabil.
Mai mult, a arătat că, potrivit dispozițiilor art.17 alin.1 din Codul muncii, anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa persoana care solicită angajarea sau, dupăcaz, salariatul cu privire la clauzele generale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice, iar potrivit dispozițiilor alin.3, elementele din informare trebuie să se regăsească și în contractul individual de muncă.
Precizează de asemenea faptul că, modificarea elementelor esențiale ale contractului individual de muncă respectiv locul de muncă, salariu și felul muncii trebuie făcută în acord cu prevederile art. 41 alin.1 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, în speță, cu acordul fiecărui salariat și nu prin voința organizației sindicale.
Salariul astfel negociat fiind menționat în contractul individual de muncă al reclamanților.
Ca atare, părțile au înțeles de comun acord ca pentru anii 2011 și 2012 să stabilească salariul minim la nivelul societății precum și coeficienții de ierarhizare, prin urmare instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamanților prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamanții au solicitat diferența de salarii, solicită instanței de judecată să constate că drepturile cuvenite acestora în temeiul contractelor colective de muncă la nivel de unitate și celor individuale de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea subscrisă onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Recurenta a arătat, de asemenea că reclamanții au solicitat diferența de drepturi salariale, diferența rezultată din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare în raport de salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670, respectiv 700 leu, prevăzut de dispozițiile HG nr.1193/2010, respectiv HG nr. 1225/2011 și sumele efectiv primite în conformitate cu anexa 1 din C.C.M. la Nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A.
Însă, așa cum a arătat anterior, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Față de aceste aspecte, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii formulată de Alianța S. Feroviară C. ca neîntemeiată.
În drept, a invocat Legea nr. 53/2003- Codul Muncii, Legea 62/2011- Legea dialogului social, Cod civil, Cod procedură civilă.
Recursul este fondat.
Așa cum a reținut și instanța de fond, prin hotărârile de guvern invocate de către recurentul-reclamant statul garantează plata unui salariu de bază minim, pentru toți salariații, stabilind totodată obligația angajatorilor de a nu acorda salariaților un salariu de bază mai mic decât acela.
Acest lucru s-a întâmplat și în cazul recurentului, angajatorul acordându-i acestuia un salariu de bază superior celui reglementat de actele normative invocate.
Faptul că acest salariu este stabilit, conform CCM, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de hotărârea de guvern.
Hotărârile de guvern invocate nu fac vorbire de salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare ci de salariul de bază al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat.
Susținerile recurentului în sensul că CCM ar încălca dispozițiile actelor normative invocate, nu pot fi primite,nefăcând obiectul judecății în prezenta cauză, instanța nefiind investită cu o asemenea cerere.
Nu au relevanță în cauză nici prevederile art. 10 din Legea nr. 284/2010, invocate de către recurent, salariul acestuia fiind stabilit, așa cum s-a arătat potrivit prevederilor CCM, și nu conform acestui act normativ.
De altfel, chiar pârâta arată în cererea de recurs că salariul de bază este mai mare decât cel minim pe economie stabilit de actele normative invocate, dar consideră în mod eronat că acesta ar fi trebuit calculat nu în funcție de salariul de bază pentru clasa 1 de salarizare cum este prevăzut în CCM ci în funcție de salariul minim pe economie.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în baza art.304 pct.9 și 312 cod proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentința, în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA, împotriva sentinței civile nr. 6318/08.10.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ALIANȚA S. FEROVIARĂ C. DIN C. SUCURSALEI REGIONALE CFR C., având ca obiect „drepturi bănești”.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2014.
Președinte, M. P. | Judecător, O. C. G. | Judecător, A. M. |
Grefier, D. S. O. |
Red.jud.O.C.G.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.18.02.2014
j.f. M.N.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
