Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia nr. 146/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 146/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 5199/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 146
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M., împotriva sentinței civile nr. 4327/26.09.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă H. N., având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală a contractului de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns în reprezentarea intimatei-reclamante avocat ales C. T., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- apelul este declarat și motivat în termen legal,
- în cadrul procedurii prealabile s-a depus întâmpinare și răspuns la întâmpinare,
- prin serviciul registratură apelanta-pârâtă a depus concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, se constată încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat C. T. pentru intimata-reclamantă solicită respingerea apelului și menținerea drept legală și temeinică a sentinței apelate, întrucât în mod corect a apreciat tribunalul că a operat o modificare unilaterală a contractului de muncă prin modificarea salariului – diminuarea sporului de la 50% la 15%, precum și schimbarea condițiilor de muncă. Menționează de asemenea că Hotărârea Consiliului Județean M. nr. 44 din 29.03.2013 nu are relevanță în cauză, fiind emisă ulterior deciziei contestate în prezenta cauză. Depune la dosar chitanța nr. 9 din 23.11.2012 și bonul fiscal nr. 66/24.01.2014 și cere cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 4327/26.09.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-a admis contestația formulată de contestatoarea H. N., împotriva Dispoziției nr. 239/14.03.2013 emisă de Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M..
S-a dispus anularea dispoziției nr. 239/14.03.2013 emisă de pârâtă.
S-a dispus reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior emiterii deciziei.
S-a dispus obligarea pârâtei la 800 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Prin dispoziția nr. 239/14.03.2013 emisă de angajatorul Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. s-a dispus începând cu data de 18.03.2013 trecerea reclamantei H. N. având funcția de educator în cadrul Centrului de plasament pentru copilul cu dizabilități cu repartizarea postului la Centrul de plasament de tip familial pentru copilul cu dizabilități 0 -7 ani, păstrându-se salariul de bază la care se adaugă un spor pentru condiții de muncă de 15% din salariul de bază. Conform dispoziției s-au avut în vedere Ordinul 27/2004 al Secretarului de Stat al ANPCA și HCJ 21/2012 privind statul de funcții de natură salarială.
Prin contestație reclamanta a susținut nulitatea dispoziției, deoarece nu a fost motivată în fapt și în drept, art. 62 (3) Codul Muncii sancționând cu nulitatea neîndeplinirea acestei obligații.
Susținerile reclamantei nu au fost primite deoarece art. 62 Codul Muncii face referire la decizia de concediere, termenul în care se emite și elementele pe care trebuie să le conțină în mod obligatoriu acesta, sub sancțiunea nulității.
Ori în cazul de față nu a intervenit o concediere a salariatului pentru motivele prevăzute de art. 62, lit. b - d Codul Muncii sau 247- 248 Codul Muncii, astfel că invocarea dispozițiilor art. 62, alin 3 Codul Muncii este nefondată.
Pe fond s-a constatat nelegală și netemeinică decizia emisă de angajator, motiv pentru care s-a dispus anularea ei și revenirea reclamantei pe postul deținut anterior din următoarele considerente:
Art. 41 Codul Muncii se referă la posibilitatea modificării contractului individual de muncă numai cu acordul părților și cu titlu de excepție este posibilă modificarea unilaterală a contractului individual de muncă numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege (art. 42 -48 Codul Muncii).
Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre elementele contractului, respectiv durata, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul timpul de muncă și timpul de odihnă.
Prin măsura dispusă de angajator concretizată în dispoziția 239/14.03.2013 s-a modificat unilateral contractul individual de muncă al reclamantei, fără acordul acesteia și fără a fi în situațiile reglementate de art. 42 - 48 Codul Muncii sub aspectul condițiilor de muncă și ale salariului.
Conform adeverinței depuse la dosarul de fond la vechiul loc de muncă reclamanta beneficia de un salariu de bază (în care este inclus sporul de vechime) în cuantum de 1.047 lei și de un spor de condiții deosebite de muncă de 50 % din salariu de bază, respectiv 524 lei.
La noul loc de muncă așa cum a rezultat din cuprismul deciziei, drepturile salariale ale reclamantei au fost vădit micșorate, menținându-se salariul de bază însă sporul de condiții de muncă fiind de 15% din salariul de bază.
Ori în aceste condiții a intervenit o modificare unilaterală a contractului individual de muncă fără acordul salariatului.
Nu a fost primită apărarea pârâtei în sensul că menținându-se același salariu de bază nu s-a produs modificarea contractului individual de muncă sub acest aspect deoarece salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 160 Codul Muncii).
De altfel și art. 1 din Convenția nr. 95/1949 a Organizației Internaționale a Muncii privind protecția salariului, ratificată și de România, definește salariul indiferent de denumire sau modul de calcul, remunerarea sau câștigurile susceptibile de a fi evaluate în bani și stabilite prin acordul părților sau de către legislația națională, pe care cel care angajează le datorează unui lucrător în baza unui contract de muncă.
Prin măsura dispusă de angajator a intervenit o modificare unilaterală a contractului individual de muncă și sub aspectul condițiilor de muncă.
Astfel la vechiul loc de muncă Centrului de plasament pentru copilul cu dizabilități, munca se desfășura în condiții deosebite reflectate în câtimea sporului acordat iar la noul loc de muncă tocmai datorită condițiilor de muncă câtimea sporului a fost redusă.
De altfel în cuprinsul deciziei prin care se stabilesc drepturile salariale ale reclamantei s-a făcut referire la condițiile de muncă fără a mai fi cuprinsă sintagma „ condiții deosebite”.
Pârâta a susținut că a luat această măsură ținând seama și de recomandările medicale făcute reclamantei deoarece efortul fizic pentru îngrijirea copiilor și tinerilor cu dizabilități este mai mare decât cel pentru îngrijirea copiilor cu dizabilizăți cu vârsta 0 -7 ani.
Nu a fost luată în considerare această împrejurare deoarece nu există nici o decizie medicală prin care să fi fost constată inaptitudinea fizică/ psihică a salariatului și care să nu permită acestuia să desfășoare activitatea și nici o solicitare expresă a salariatului în acest sens.
Indiferent de starea de sănătate a reclamantei și de condițiile în care își desfășoară activitatea, reclamanta a prestat muncă la vechiul loc de muncă o perioadă lungă de timp fără a fi constatate neîndepliniri ale sarcinilor de serviciu datorită stării de sănătate a reclamantei.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a susținut ca temei faptic al măsurii dispuse prin decizia contestată necesitatea organizării instituției sub aspectul măsurilor umane pentru a asigura standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copii cu dizabilități aprobate prin Ordinul 27/10.03.2004 al Secretarului de Stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție și potrivit căruia angajatorul trebuie să-și stabilească o structură flexibilă pe categorii de personal în corelare cu necesitățile identificate și serviciile pe care le oferă. Au fost invocate și dispozițiile art. 40, alin.1, lit a,b, c Codul Muncii.
Dispozițiile art. 40, alin.1, lit. a Codul Muncii dau expresie dreptului angajatorului la autoorganizare, însă acest drept nu este absolut, instanța judecătorească este îndreptățită să examineze deciziile angajatorului prin prisma intereselor unității
Au fost invocate prevederile Ordinului 27/10.03.2004 însă nu s-a făcut dovada că prin asigurarea standardelor minime privind serviciile pentru protecția copilului cu dizabilități a fost necesară o nouă structură organizatorică și motivele concrete au impus această organizare cu atât mai mult cu cât ordinul a fost emis în anul 2004 iar până la data emiterii dispoziției de față Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M. a funcționat ca atare.
În consecință a fost anulată decizia contestată și s-a dispus revenirea reclamantei pe postul deținut la vechiul loc de muncă, respectiv la situația anterioară emiterii deciziei.
Referitor la cheltuielile de judecată acestea au fost acordate parțial în sensul obligării pârâtei la plata onorariului de avocat având în vedere dispozițiile art. 451 Cod procedură civilă, fără a fi acordate și cheltuielile pentru participarea la ședința de informare privind avantajele medierii având în vedere gratuitatea acestei informări prevăzută de Legea 192/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeieneicie.
Criticile sunt în esență următoarele:
În fapt, s-a solicitat să se constate nulitatea dispoziției nr. 239/14.03.2012 emisă de Directorul Executiv a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului M. prin care s-a dispus trecerea, cu repartizarea postului de la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități ( NPI) la centrul de Plasament de tip Familial pentru Copilul cu Dizabilități 0-7 ani.
Dispoziția contestată este legală și temeinică, întrucât este dată cu respectarea legislației în domeniul protecției copilului cu dizabilități precum și statului de funcții de natură contractuală aprobat prin Hot. Consiliului Jud. M.. Se invocă în acest sens Ord. 27/10.03.2004 al Secretarului de Stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție.
Se arată că intimatei reclamante nu i s-a schimbat locul muncii, conform C.I.M. își desfășoară activitatea în aceeași instituție, angajatorul având dreptul de a efectua aceste modificări în cadrul unei organizări judicioase a activității, iar în privința felului muncii, prin decizia respectivă nu s-a modificat felul muncii contestatoarei, aceasta îndeplinind aceleași atribuții specifice postului de execuție.
În ceea ce privește condițiile de muncă, reclamanta nu cunoaște concret acest aspect, aflându-se în concediu medical și neprezentându-se nicio zi la Centrul de Plasament de tip familial pentru copilul cu dizabilități 0-7 ani, iar reclamanta și-a desfășurat activitatea până în prezent la Centrul de Plasament de tip familial pentru copii cu dizabilități de peste 7 ani.
Se face precizarea că ambele centre furnizează servicii specializate copiilor cu dizabilități - diferența fiind vârsta copilului și tipul de handicap, condițiile de muncă la Centrul de Plasament de tip familial pentru copilul cu dizabilități 0-7 ani fiind mai ușoare, instituția ținând seama de recomandările medicale făcute reclamantei, scutirea de efort fizic, ridicare de greutăți și din acest punct de vedere susținerile contestatoarei sunt apreciate ca nefondate, centrul fiind dotat modern, cu condiții optime pentru nevoile speciale ale acestor copii.
Se mai precizează că noile condiții de muncă de la Centrul de Plasament de tip familial pentru copilul cu dizabilități 0-7 ani, sunt benefice stării de sănătate și nu în defavoarea contestatoarei cu respectarea recomandărilor medicale, iar din punct de vedere managerial s-a susținut reorganizarea instituției ca o necesitate în vederea asigurării standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protecția copilului de tip rezidențial aprobate prin Ord. 27/2004.
Se invocă Standardul nr. 28 din ord. nr. 27/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copii cu dizabilități, art. 46 din Lg. nr. 272/21.06.2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Se precizează faptul că deși contestatoarea în cererea introductivă consideră că i-au fost schimbate felul și condițiile de muncă, în realitate nemulțumirile acesteia vizează diminuarea unor drepturi salariale, în detrimentul educației, recuperării, reabilitării copiilor cu dizabilități, în vederea dezvoltării personalității acestora, fiind vorba despre o măsură de organizare a activității instituției și nu despre o modificare unilaterală a CIM, astfel cum susține contestatoarea, întrucât postul a fost repartizat, nerămânând în structura centrului de plasament.
În drept se invocă dispoz. art. 466-482 C.pr.civilă.
La data de 10.12.2013, intimata reclamantă H. N. formulează întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, întemeiat pe dispoz. art.480 (1) C.pr.civilă cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
Apelul este fondat și se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
Argumentarea instanței de fond începe de la premisa greșită că în primul rând are fi caz de modificare unilaterală a salariului, după care concluzionează că are loc o schimbare a condițiilor de muncă.
Ori, sporul salarial supus discuției izvorăște din lege, iar nu din contractul individual de muncă - având în vedere că reclamanta este personal bugetar – și depinde de condițiile de muncă concrete în care se desfășoară activitatea.
Prin urmare, instanța trebuie mai întâi să analizeze dacă are loc o schimbare unilaterală a condițiilor de muncă, în sensul disp. art. 41 alin. 3 lit. d din C. muncii.
Aceste dispoziții legale pornesc de la ipoteza în care se interzice fără acordul ambelor părți contractante o schimbare a condițiilor de muncă din unele ușoare, normale, astfel cum sunt menționate în contractul de muncă, în unele deosebite, dificile, dezavantajoase pentru salariat.
Textul legal nu poate avea în vedere și ipoteza inversă, deoarece trebuie coroborate cu prevederile cuprinse în capitolul V din C. muncii „Sănătatea și securitatea în muncă”, care impun angajatorului să ia toate măsurile necesare normalizării condițiilor de muncă, scopul legii nefiind cel de permanentizare a condițiilor de muncă deosebite, ce presupun un risc ridicat.
Astfel, disp. Art. 175 alin. (1) consacră obligația angajatorului de a asigura securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă.
Art. 177 alin. (1) prevede că: „ În cadrul propriilor responsabilități angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securității și sănătății salariaților, inclusiv pentru activitățile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare și pregătire, precum și pentru punerea în aplicare a organizării protecției muncii și mijloacelor necesare acesteia.
(2) La adoptarea și punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se va ține seama de următoarele principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce privește proiectarea locurilor de muncă și alegerea echipamentelor și metodelor de muncă și de producție, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone și a muncii repetitive, precum și a reducerii efectelor acestora asupra sănătății;
e) luarea în considerare a evoluției tehnicii;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puțin periculos;...”
Se poate insista mai mult pe litera f a alineatului 2 care aduce în discuție o idee importantă pentru dezbaterea problemei de drept incidente în speță, respectiv „înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puțin periculos”.
De asemenea, disp. Art. 181 prevăd că „Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea și sănătatea salariaților.”
Concluzionând, toate dispozițiile legale mai sus citate consacră obligațiile ce le revin angajatorilor în normalizarea condițiilor de muncă și reducerea riscurilor care pot conduce la boli profesionale, iar nerespectarea acestor obligații pot fi sancționate de organele de control cu atribuții în acest domeniu.
De altfel, în speța de față s-a avut în vedere și certificatul de încadrare în grad de handicap pe care îl posedă reclamanta, de unde rezultă că se impune ca acestei salariate să i se ofere un loc de muncă cu condiții mai puțin dificile, astfel cum este dovedit prin modul de reglementare al sporului aferent noilor condiții de muncă.
Chiar și în contractul individual de muncă, la condiții de muncă apare „condiții normale”, iar la sporul de condiții nu se specifică cuantumul acestuia, de unde reiese că nu este dovedită o modificare a unei clauze contractuale ce ține de condițiile de muncă, de vreme ce reclamanta nici nu invocă o astfel de situație.
În plus, în cazul personalului bugetar în care se încadrează și reclamanta, legea este cea care guvernează în primul rând raporturile de muncă, principiul consensualismului aplicându-se în mod subsidiar și numai atunci când legea permite excepții.
Cum în rândurile de mai sus s-a demonstrat de ce nu se poate reține o modificare unilaterală a condițiilor de muncă, iar cum sporul salarial se acordă în funcție de condițiile concrete de muncă rezultă că nu se poate argumenta numai pe o modificare matematică a salariului, fără a se avea în vedere ansamblul normelor de drept care conduce la modul de stabilire a salariului în cazul personalului bugetar.
De altfel, dispozitivul sentinței primei instanțe este contradictoriu și dificil de pus în aplicare, de vreme ce nu se reține o schimbare a locului de muncă, dar se impune angajatorului o reintegrare a salariatului în postul deținut anterior emiterii deciziei, fără a se explica cum poate avea loc o astfel de operațiune.
Pentru toate considerentele de mai sus, având în vedere disp. 480 NCPC, apelul va fi admis.
Va fi schimbată sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 4327/26.09.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă H. N., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., jud. M., având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală a contractului de muncă.
Schimbă sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 Ianuarie 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. Jud. S.A.C.
Tehnored. I.C./ Ex. 5 / 28 01 2014
Jud. fond/L. S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 253/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
