Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1905/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1905/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 14331/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1905/2014
Ședința publică de la 15 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. D.
Judecător I. V.
Grefier N. D.
x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul reclamant T. N. - C., Bld Dacia, nr.171A, ., . sentinței civile nr.968/25.02.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte S.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. BUCUREȘTI București, bld.D. G., nr.38, sector 1 și S. C. MARFĂ BANAT - OLTENIA S.A. - C., . A, D., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: apelul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.411 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul D. prin sentința civilă nr. 968 de la 25.02.2014 a respins cererea formulată de reclamantul T. N., CNP_0, domiciliat în C., Bld Dacia, nr.171A, ., . contradictoriu cu pârâtele SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C. MARFĂ SA –cu sediul în București, bld.D. G., nr.38, sector 1 și S. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ BANAT OLTENIA - cu sediul în C., . A, D.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a reținut că salariul suplimentar se acordă în primul semestru al anului următor, conform dispozițiilor art.43 din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010. Față de data formulării prezentei cereri, instanța a constatat că termenul de prescripție de 3 ani la care s-a raportat pârâta în motivarea excepției referitor la acordarea salariului suplimentar pe anii 2009 și 2010 nu s-a împlinit, astfel că excepția urmează a fi respinsă.
Pe fondul cauzei a reținut că în ceea ce privește salariul suplimentar pe anii 2009-2010, reclamantul s-a întemeiat pe disp. art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.
Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Art. 30 din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Instanța a reținut astfel că pârâta a fost în imposibilitate financiară să constituie acest fond prev.la art.30 (3) din CCM la nivel de unitate, dovada fiind în acest sens situația financiară a acesteia atestată de fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009 și 2010.
Nu s-a putut susține astfel că pârâta a ignorat prevederile contractului colectiv de muncă în condițiile în care i-a fost impusă de legiuitor o anumită conduită financiar contabilă cu privire la încadrarea în anumite cheltuieli.
Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P. pe anul 2010 și respectiv de C. pe anul 2010 se rețin următoarele:
Potrivit art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an.
De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Potrivit dispozițiilor art.49 alin.3 din CCM la nivel de grup de unități, salariații vor beneficia și de un ajutor material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație sau de disponibilitatea financiară..
Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.
Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.
Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.
În raport de considerentele expuse, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul T. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că sentința apelată reprezintă dovada evidentă a nesocotirii a cel puțin două dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul legalității și al dreptului la un proces echitabil. După cum se poate constata din cererea de chemare în judecată modificată prin completare, cauza acesteia este reprezentată de CCM unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 și de CCM la Nivel de G. de Unități Feroviarepe anii 2006-2008, prelungit prin Actul Adițional înregistrat la MMFES cu nr.370/20.06.2008.
Potrivit Legii 130/1996 (privind contractul colectiv de muncă) în vigoare în perioada dedusă judecății, alin.(2),. „Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”.
Articolul 8 al aceleiași Legi 130/1996 stabilește limitele clauzelor contractelor colective de muncă după cum urmează:
1) Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele si în condițiile prevăzute de prezenta lege;
2) Contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior;
3) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
4) La încheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Articolul 24 al aceleiași Legi 130/1996 prevede consecințele nerespectării art. 8 din aceiași lege si sancțiunile nerespectării după cum urmează;
1) Clauzele cuprinse in contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
4) Până la renegocierea drepturilor, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în legile sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz. Urmare aplicării dispozițiilor sus menționate, clauzele dintr-un contract colectiv de muncă la nivel inferior care nu se încadrează în limitele prevăzute de art.8 al Legii 130/1996, sunt nule adică nu au existat niciodată.
Articolul 57 alin.4 Codul muncii, inclus în capitolul V secțiunea 1, prevede că „În situația în care clauza este afectată de nulitate, întrucât stabilesc drepturi pentru salariații care contravin unor norme legale imperative, sau contractelor de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri. Dacă o clauză nulă a CIM este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile în situația arătată anterior, aceiași regulă se aplică și clauzelor nule din CCM, interpretarea neputând fi decât extensivă.
Clauzele nule ale unui contract colectiv de munca încheiat la nivel inferior, nu pot împiedica executarea unui contract colectiv de munca superior cu forța juridica superioara
Potrivit dispozițiilor sus menționate orice clauze din contractele colective de munca la nivel inferior sunt lipsite de orice eficacitate în condițiile în care între recurent și intimata-pârâtă produceau efecte contractele colective de munca la Nivel de Ramura Transporturi si la Nivel de G. de Unități Feroviare, în privința cărora nu s-a administrat nici o proba din care sa rezulte ca nu si-ar fi produs efectele în perioada dedusă judecații. Obligațiile asumate de intimata-parata prin cele doua acte juridice invocate anterior (cele doua CCM superioare), sunt obișnuite, pozitive, perfecte si trebuiau executate necondiționat. Orice condiționări ce ar rezulta din CCM la Nivel de Unitate inferior cu privire la fondul de constituire a veniturilor pentru plata salariului suplimentar, nu pot produce nici un efect atât timp cat CCM la nivel superior nu le prevede.
Potrivit art.38. Codul muncii, „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Art.38 Codul muncii, stabilește interdicția salariatului sa renunțe nu numai la drepturile consacrate prin lege, ci și la cele negociate prin contract colectiv sau individual de munca.
Nesocotind principiul legalității procesului civil, instanța de fond a inversat ierarhia CCM, considerând că un CCM la nivel de unitate inferior, se aplica cu prioritate față de CCM superioare ca rang.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 466- 482 Cod proc. civilă.
Intimata SNTFM „C. MARFĂ” SA la sediul Sucursalei Banat Oltenia, legal citată, a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului.
Analizând apelul formulat se constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi feroviare 2006-2008, prelungit prin act adițional până la 31.01.2011, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, acest drept este reglementat la art.43 alin.2 lit.a .
Această prevedere este preluată în CCM la nivel de unitate 2009-2010 la art.30(1) potrivit căruia pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10 % din fondul de salarii realizat lunar".
Se constată că deși potrivit acestei prevederi din CCM la nivel de grup de unități și CCM la nivel de ramură transporturi, acordarea acestui drept nu este condiționată, în CCM la nivel de unitate acordarea acestui drept salariaților este condiționat de realizarea unor venituri care să permită constituirea acestui fond.
În CCM la nivel superior a fost recunoscut în principiu acest drept tuturor salariaților din unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar în CCM la nivel de unitate părțile contractante-patronatul și salariații reprezentați de organizația sindicală, au stabilit de comun acord condițiile de acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plății acestuia și criteriile de acordare, ceea ce nu contravine dipozițiilor Legii nr.130/1996.
Sub acest aspect se constată că CCM la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior fiind îndeplinite cerințele art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996.
Pe de altă parte în condițiile în care salariații reprezentați de organizația sindicală considerau că această clauză a fost negociată în CCM la nivel de unitate cu încălcarea disp.art.8 din Legea nr.130/1996, lege sub imperiul căreia au fost încheiate aceste contracte, în raport de disp.art.24 alin.2 din aceeași lege trebuiau să se adreseze instanței de judecată pentru constatarea nulității acestei clauze.
Pentru aceste considerente acțiunea formulată de reclamant privind plata salariului suplimentar pe anii 2009 – 2010 este neîntemeiată.
Cu privire la cererea privind acordarea ajutorului material de C. pe anii 2009 și 2010 sărbătorilor de P. și premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010 instanța reține următoarele:
În CCM la nivel de grup de unități aceste drepturi sunt reglementate la art.71 iar în CCM la nivel de unitate 2009-2010 înregistrat la DMPS la 11.06.2009, drepturile sunt menționate la art.62.
Potrivit disp.art.71 cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliu de administrați, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Potrivit acestor dispozițiilor art.62, cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare iar pentru ziua feroviarului se va acorda o premiere, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Curtea constată că CCM la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Este adevărat că la același articol din CCM la nivel de unitate, s-a menționat că aceste prevederi se aplică cu 01.2010, iar prin Actul adițional la acest CCM înregistrat la ANPPS la data de 29.04.2010, părțile contractante au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2010.
În raport de disp.art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 potrivit cărora clauzele CCM se aplică de la data înregistrării, însă părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării, Curtea reține că acordul de voință al părților contractante, a fost în sensul ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării CCM/2009, respectiv 01.2010.
Referitor la acordul părților privind neacordarea acestor drepturi pe anul 2010 conform actului adițional menționat mai sus, Curtea reține că, în acest fel a avut loc o modificare a acestei clauze din CCM la nivel de unitate, posibilitate conferită de art. 31 alin.1 din Legea nr.130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art. 31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat și deplin aplicabile tuturor salariaților din unitate, conform dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 130/1996.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Pentru toate aceste argumente, Curtea, în temeiul art. 480 Cod pr. civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant T. N. - C., ., ., . sentinței civile nr.968/25.02.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte S.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..38, sector 1 și S. C. MARFĂ BANAT - OLTENIA S.A., cu sediul în C., . A, județul D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2014
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | |
Grefier, N. D. |
28.05.2014
Red.jud.I.V.
5 ex/AS
j.f.C.Uncheașu
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 541/2014.... | Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
