Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 17-06-2014, Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2014

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 25787/63/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 960/2014

Ședința publică de la 17 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. P.

Judecător: M. P.

Judecător: M. C.

Grefier: M. M.

x.x.x

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții U. D. C., M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, împotriva sentinței civile nr.7248/19.11.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. S. UNIVERSITARĂ C. PT. M. I. și intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:

- recursul pârâtei U. D. C. a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, iar în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă;

- din dosarul instanței de fond lipsește dovada comunicării sentinței recurate către pârâtul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, după care,

Instanța apreciază că recursul pârâtului M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE este declarat în termenul legal și, luând act de cererile privind judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare, luând în examinare recursurile de față.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința nr. 3167/2013 instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a respins excepția lipsei plângerii prealabile, excepția necompetenței materiale a instanței, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a Universității din C. invocate pârâta U. din C., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Educației Naționale.

Prin aceeași sentință s-a admis în parte cererea precizată formulată de S. S. UNIVERSITARĂ C. pentru M. I., în contradictoriu cu pârâții U. D. C. și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 și cele efectiv plătite,pe perioada 01.01._11, proporțional cu activitatea desfășurată de fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective.

Ulterior, prin Sentința nr. 60/2013 s-a admis cererea de completare dispozitiv formulată de reclamantul S. S. UNIVERSITARĂ C. pentru M. I. și a dispus completarea completarea sentinței nr 3167/2013 pronunțată în dosarul nr._ în sensul că a respins cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs pârâții S. S. UNIVERSITARĂ C. pentru M. I., U. D. C. și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.

Instanța de recurs a admis recursurile formulate de recurentul reclamant S. S. UNIVERSITARĂ C. pentru M. I., recurenta pârâtă U. D. C. și recurentul pârât M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, împotriva sentinței civile nr.3167/29.03.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

La data de 16.10.2013, cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._ .

Prin sentința recurată, Tribunalul D. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., Sector 5, si în consecință a respins cererea față de acesta.

A respins excepția lipsei plângerii prealabile, excepția necompetenței materiale a instanței, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a Universității din C. invocate de pârâta U. din C..

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Educației Naționale.

A admis în parte cererea precizată

A obligat pârâții U. D. C., cu sediul în C., . nr. 13, jud. D. și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, .. 28-30, Sector 1, să calculeze și să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 și cele efectiv plătite,pe perioada 01.01._11, proporțional cu activitatea desfășurată de fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective.

A respins cererea privind mențiunile in carnetul de muncă si REVISAL.

În rejudecare instanța a constatat următoarele:

Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței de conflicte de muncă potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 4 din Legea nr. 330/2009 instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o, deoarece prin prezenta acțiune nu se contestă stabilirea salariilor în sensul prevăzut de art. 34 din legea 330/2009, ci se solicită diferențe de drepturi salariale, rezultate din calculul greșit al salariului, pentru care competența materială revine secției de conflicte de muncă.

Cu privire la excepția lipsei plângerii prealabile deoarece nu s-a contestat în condițiile art. 34 din Legea 330/2009, compunerea salariului stabilit și nici actul adițional la contractul individual de muncă instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o, deoarece nu este reglementată urmarea unei proceduri prealabile pentru promovarea unei acțiuni prin care se solicită diferențe de drepturi salariale.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de prevederile art. 268 alin. l lit. c din Codul muncii instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o, acțiunea reclamanților formulată la 14.12.2012 încadrându-se în termenul de prescripție de 3 ani.

Cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii ca urmare a faptului că actul adițional la contractul individual de muncă întocmit la data de 31.12.2009 în baza dispozițiilor Legii 330/2009 și-a încetat aplicabilitatea la data de 13.05.2011, la . legii 63/2011 instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o, deoarece nu se solicită constatarea nulității contractului individual de muncă sau a unor clauze din acesta pentru care acțiunea se poate formula doar pe durata valabilității sale, ci se solicită diferențe de drepturi salariale rezultate din calculul greșit al salariului.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U. D. C. instanța a respins-o ca neîntemeiată deoarece această pârâtă are calitatea de angajator direct, ordonator secundar de credite, având atribuții privind calculul și plata salariilor cuvenite reclamanților care sunt salariații săi.

Faptul că finanțarea este asigurată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu exonerează angajatorul de atribuțiile ce îi revin privind calculul și plata salariilor.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI instanța a respins-o ca neîntemeiată, deoarece acest pârât are calitatea de ordonator principal de credite potrivit art. 20 din legea 500/2002 privind finanțele publice și are atribuții expres stabilite prin legea învățământului nr. 84/1995 privind finanțarea învățământului universitar de stat și aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor de învățământ superior de stat.

Astfel, finanțarea învățământului universitar de stat se realizează în ceea ce privește finanțarea de bază (care include componenta salarială) de la bugetul de stat, prin M. Educației, iar bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor de învățământ superior de stat se aprobă de M. Educației și Cercetării așa cum rezultă din dispozițiilor art. 171 din Legea nr. 84/1995 care prevăd că:

"(1) Instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

(2) Veniturile acestor instituții se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educației și Cercetării, pe bază de contract, pentru finanțarea de bază și finanțarea complementară, realizarea de obiective de investiții, fonduri pentru burse și protecția socială a studenților, precum și din venituri proprii, dobânzi, donații, sponsorizări și taxe percepute în condițiile legii de la persoane fizice și juridice, române sau străine, și din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare.

(3) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxă, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instruirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ.

(4) Finanțarea de bază se realizează de M. Educației și Cercetării, pentru a se asigura desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ, la nivel universitar și postuniversitar, conform standardelor naționale.

(7) Finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat se face pe bază de contract încheiat între M. Educației și Cercetării și instituția de învățământ superior respectivă,

(10) Bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor de învățământ superior de stat se aprobă de M. Educației și Cercetării, după adoptarea bugetului de stat, prin ordin al ministrului".

Aceste dispoziții au fost reluate și în art. 223 din legea 1/2011 a educației naționale.

Sunt nefondate argumentele care invocă în susținerea acestei excepții principiul autonomiei universitare. Pe de o parte, se recunoaște că potrivit legii M. Educației Naționale este instituția care alocă sumele pentru finanțarea de bază a învățământului universitar de stat. Pe de altă parte însă, susținându-și excepția, această instituție arată că unitatea de învățământ universitar este cea care gestionează sumele alocate în virtutea principiului autonomiei universitare. Argumentul este nefondat întrucât în cauză nu se pune în discuție gestionarea fondurilor, ci alocarea lor, între noțiunile de finanțare și autonomie universitară neexistând echivalență.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. FINANȚELOR PUBLICE instanța a admis-o și în consecință a respins acțiunea față de acest pârât deoarece acest minister nu are calitatea de angajator al reclamanților, nu are atribuții privind stabilirea și plata salariilor cuvenite reclamanților și nici în ce privește executarea hotărârii judecătorești ce se va pronunța.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțelor publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, de către parlament, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice.

De asemenea, potrivit art. 28 din același act normativ Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și rolul de administrator al bugetului statului prin repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite, neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

În plus, prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile art. 2 din acest act normativ prevăd expres că "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată", iar dispozițiile art. 4 din acest act normativ prevăd că "ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii"..

Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanta este salariata unității de învățământ pârâte.

La data de 01.01.2010, unitatea școlară a procedat la reîncadrarea întregului personal, inclusiv a reclamanților, reîncadrarea efectuându-se în baza art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că: "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, soldul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel /cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta / aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009".

Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr.1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.

Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului din unitatea școlară conform prevederilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 și s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamanții ar fi trebuit să la aibă în mod corect conform hotărârilor judecătorești ce vizau aplicarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin legea nr. 221/2008.

În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

Instanțele de judecată la rândul lor au dat câștig de cauză salariaților și prin hotărâri judecătorești au obligat unitățile școlare să calculeze drepturile salariale ale reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 și să plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, până la data de 31.12.2009.

La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.

Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.

În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut", prin art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că:

"Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."

Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege ( fapt consfințit și prin hotărârile pronunțate de instanțe referitoare la legea 221/2008).

În consecință, nu se pune problema ultraactivității legii vechi, atât timp cât legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare Ia salariile de bază ale acestora Ia aceeași dată de referință.

În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, se apreciază că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de următoarele argumente:

Prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art. 2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.

De asemenea, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării date prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.

Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.

Soluția enunțată se impune și întrucât viciul de neconstituționalitate stabilit cu privire la unele dispoziții legale nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală. În situația prezentată, legiuitorul delegat (Guvernul), prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, iar ordonanța de urgență adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte față de neconstituționalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008.

În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.

Mai mult, drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, R.., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. R.., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). De asemenea trebuie văzută și hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza V. împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanții poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.

De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.

În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

De menționat că în acest sens s-a pronunțat ICCJ prin Decizia 11/2012 privind recursul in interesul legii care a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea 221/2008.

În ce privește salariile pentru anul 2011 instanța reține că au continuat să fie calculate greșit deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010. Astfel potrivit art. 1 din legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%". Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum am arătat fuseseră greșit stabilite.

Începând cu 13.05.2011 a intrat însă în vigoare legea 63/2001 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege". D. acest considerent drepturile solicitate vor fi acordate doar până la 13.05.2011.

Față de cele arătate mai sus a admis acțiunea precizată, a obligat unitatea școlară pârâtă și M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului sa calculeze si sa plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform legii 330/2009, aplicată în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01._11, diferențe ce vor fi reactualizate in raport de data fiecărei scadente lunare la momentul plătii efective.

În ceea ce privește capătul de cerere privind operarea în carnetele de muncă ale reclamantului a salariului stabilit potrivit legii nr. 330/2009 instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 298 alin.3 din Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare, la 1 ianuarie 2011 s-au abrogat dispozițiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă și de la această dată nu se mai pot face mențiuni în carnetele de muncă ale salariaților.

De asemenea, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la efectuarea mențiunilor în registrul revisal, deoarece această obligație este stabilită în sarcina angajatorului prin lege (este o obligație legală) și până la momentul judecării cauzei nu s-a făcut dovada neîndeplinirii acestei obligații

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs de pârâții U. D. C. și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.

În motivarea recursului, pârâta U. D. C. a arătat că instanța de judecată a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.

A arătat, de asemenea, că instanța de fond, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Educației Naționale a încălcat legea, respectiv dispozițiile imperative ale art.171 din Legea învățământului nr.84/1995. Norma legală instituită prin textul art.171 din Legea nr.84/1995 statuează faptul că instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Finanțarea complementară se asigură atât din sume de la bugetul de stat, cât și din surse externe, respectiv împrumuturi și ajutoare externe. Finanțarea complementară se realizează de asemenea, de M. Educației Naționale. Finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat se face pe bază de contract încheiat între M. Educației Naționale și instituția de învățământ superior respectivă, după cum urmează: a) contract instituțional pentru finanțarea de bază, pentru fondul de burse și protecție socială a studenților, pentru fondul de dezvoltare instituțională, precum și pentru finanțarea de obiective de investiții; b) contract complementar pentru finanțarea cercetării științifice universitare, a reparațiilor capitale, a dotărilor și a altor cheltuieli de investiții, precum și subvenții pentru cazare și masă. Sumele aferente cercetării științifice universitare, cuprinse în contractul complementar, se eșalonează, prin excepție de la alte reglementări, în rate stabilite prin grafice, anexe la contractele de cercetare respective. Criteriile prin care se stabilește finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat din bugetul de stat se aprobă de M. Educației Naționale, luând în considerare propunerile Consiliului Național de Finanțare a Învățământului Superior si, respectiv, ale Consiliului Național al Cercetării Științifice Universitare. În baza criteriilor aprobate Consiliul Național de Finanțare a învățământului Superior și Consiliul Național al Cercetării Științifice Universitare propun Ministerului Educației Naționale alocarea de fonduri corespunzătoare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat. Consiliul Național de Finanțare a învățământului Superior si Consiliul Național al Cercetării Științifice Universitare, ca organisme consultative de specialitate, au personal propriu și sunt finanțate de la bugetul Ministerului Educației Naționale.

Recurenta mai arată că fondurile pentru burse si protecția sociala a studenților se alocă în funcție de numărul de studenți si doctoranzi de la învățământul de zi, fără taxa de studii. Bugetele de venituri si cheltuieli ale instituțiilor de învățământ superior de stat se aprobă de M. Educației si Cercetării, după adoptarea bugetului de stat, prin ordin al ministrului.

Susține că soldurile rămase la sfârșitul anului din execuția bugetului prevăzut în contractul instituțional, precum și soldurile aferente cercetării științifice universitare si veniturile extrabugetare rămân la dispoziția instituțiilor de învățământ superior și se cuprind în bugetul de venituri și cheltuieli al instituției, fără vărsăminte la bugetul de stat și fără afectarea alocațiilor de la bugetul de stat pentru anul următor.

Totodată, conform dispozițiilor art.167 alin.5 din același act normativ, finanțarea de baza cuprinde si cheltuielile de personal.

Prin urmare, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, apreciază că pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului are calitate procesuală pasivă în cauză.

Este adevărat că M. Educației nu are calitatea de angajator al petentului(ei), însă instanța de fond nu a observat faptul că petenta prin cererea de chemare in judecata a înțeles să cheme în judecată U. din C. in calitate de angajator, iar pe pârâtul M. Educației Naționale în calitate de ordonator principal de credite, tocmai datorită faptului că finanțarea de bază a învățământului universitar ce include și componenta salarială se realizează de la bugetul de stat prin M. Educației Naționale.

Apreciază ca sunt nefondate argumentele privind principiul autonomiei universitare, întrucât, pe de o carte, potrivit legii M. Educației Naționale este instituția care aloca fondurile pentru finanțarea de bazăa învățământului de stat, iar pe de altă parte instituția de învățământ superior gestionează sumele alocate prin bugetul aprobat. M. Educației Naționale are calitate procesuală în cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei universitare, iar ministerul în cauză în calitate de ordonator de credite asigură plata tuturor drepturilor bănești, universitatea având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.

Având în vedere motivele prezentate mai sus, apreciază ca, prin dispozițiile imperative dispuse prin Legea 84/1995 (abrogata) Legea 1/2011 și Contractului Instituțional si Contractului Complementar semnat cu fiecare universitate publică, contracte prin care M. Educației Naționale se angajează să finanțeze cheltuielile de bază inclusiv sumele necesare plății drepturilor salariale în calitate de calitate de ordonator principal de credite pentru finanțarea învățământului superior de stat, fapt conferă calitate procesuala pasivă - prezenta cauză.

Consideră, în opinia sa că instanța de fond a greșit admițând excepția lipsei calității procesuale M. Educației Naționale întrucât in cauza dedusă judecații nu se pune in discuție gestionarea fondurilor de către instituția de învățământ superior, ci alocarea acestor fonduri, intre noțiunile de finanțare si autonomie universitară neexistând echivalență.

Față de aceste aspecte concluzionează că prezentul recurs este admisibil întrucât instanța de fond a greșit neobligând în solidar și M. Educației Naționale, cu obligația de a asigura fondurile necesare plății către reclamanți a drepturilor salariale.

Admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și în consecință, respingerea acțiunii față de acesta, instanța de judecată a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.

Argumentul pentru care instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice a constat în faptul că acest minister nu are calitatea de angajator al reclamanților, nu are atribuții privind stabilirea și plata salariilor reclamanților și nici atribuții privind executarea hotărârii judecătorești ce se va pronunța.

Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de angajator al reclamanților și nu deține atribuții privind stabilirea sau plata salariilor reclamanților, dar calitatea procesual pasivă derivă din atribuțiile și responsabilitățile acestui minister cu privire la întregul sistem bugetar;

In opinia sa, instanța de fond a aplicat greșit legea în cea ce privește pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Astfel instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 500/2002 și H.G. nr.208/2005 și O.G. nr. 22/2002, neținând cont de faptul ca Ministerul Finanțelor Publice are rolul major de administrator al bugetului statului.

Potrivit Legii nr. 500/2002 și H.G. nr.208/2005, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art.28 din Legea 500/2002, în baza rolului de administrator al bugetului de stat elaborează proiectele legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și repartizează sumele de bani către ordonatorii principali de credite.

În temeiul Legii 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice aprobă bugetul instituțiilor publice, iar bugetul pârâtei este aprobat de Ministerul Finanțelor Publice.

În baza dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 Ministerul Finanțelor Publice are atribuții privind executarea și la plata sumelor de bani stabilite prin titluri executorii și implicit atribuții privind executarea hotărârii judecătorești ce sa pronunțat și care face obiectul prezentului recurs.

Consideră că, executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect plata de diferențe salariate către salariații din sistemul bugetar nu se poate realiza decât prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice, minister ce repartizează sumele necesare ordonatorilor principali de credite sau instituțiilor publice în cauză.

In speța dedusă judecății potrivit O.G. nr. 22/2002, U. din C. în calitate de instituție de învățământ superior finanțată integral de la bugetul de stat are doar obligația de a face toate demersurile necesare la ordonatorul principal de credite, în speță M. Educației Naționale pentru asigurarea sumelor stabilite prin titluri executorii. Potrivit art. 4 din O.G. nr. 22/2002 M. Educației Naționale în calitate de ordonator principal de credite are obligația de a lua toate măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii și bugetele instituțiilor din subordine a creditelor necesare plații sumelor stabilite prin titluri executorii. M. Educației Naționale în calitate de ordonator principal de credite nu poate asigura sumele stabilite prin titluri executorii decât cu aprobarea prealabila a Ministerului Finanțelor Publice care dispune alocarea de credite bugetare sau propune legea de rectificare a bugetului de stat.

Față de aceste considerente apreciază că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă calitate ce rezultă tocmai din atribuțiile acestui minister la nivelul întregului stat privind bugetul statului și alocarea sumelor necesare ordonatorilor principali de credite și instituțiilor din subordine atât în cea ce privește necesarul curent pentru desfășurarea activității cât mai ales în cea ce privește creditele necesare plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

A solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală;

În drept, a invocat dispozițiile art.299-304 pct.8 și 9 Cod de Procedură Civilă.

Criticile formulate de M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE ( FOST MECTS), sunt următoarele: M. EDUCAȚIEI NAȚIONALEnu are calitate procesuala pasiva în acest litigiu de munca, întrucât nu este angajatorul reclamanților.

Instanța de fond nu a analizat prevederile legale aplicabile în speță.

Instituțiile de învățământ superior, calculează si stabilesc drepturile salariale iar în baza autonomiei universitare asigură și fondurile necesare plății acestora potrivit art.92 alin.(2) și alin.(3) lit. g din Legea învățământului nr.84/1995, republicată. Cu modificările și completările ulterioare „ stabilirea necesității financiare și materiale, folosirea fondurilor și gestionarea lor cu respectarea prevederilor legale, găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri, organizarea și controlul serviciilor economico-gospodare”.

În baza autonomiei financiare, instituțiile de învățământ superior stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli, care este aprobat de M. Educației. Cercetării, Tineretului și Sportului, după adoptarea bugetului de stat, potrivit art. 171 alin. (10) din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările si ulterioare. Acest buget de venituri și cheltuieli asigură resursele financiare pentru realizarea obiectivelor în planul strategic al fiecărei instituții de învățământ.

Veniturile instituției de învățământ superior, în conformitate cu dispozițiile art. 171 alin.(2) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe bază de contract pentru finanțarea de bază și finanțarea complementară, precum și din venituri proprii, din alte surse.

În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. 3 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea de bază se asigură de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, „din fondurile alocate de la bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instituirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ" și, potrivit art. 171 alin.7 din aceeași lege, se face pe bază de contract încheiat între M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și această instituție de învățământ superior.

D. coroborarea dispozițiilor legale mai sus menționate, rezultă cu certitudine că, finanțarea de bază se acordă sub formă de sumă globală de la bugetul de stat, urmând ca în temeiul autonomiei universitare veniturile alocate de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, să fie utilizate de instituția de învățământ superior, care are un drept de gestiune asupra cestei sume.

Toate aceste prevederi legale se regăsesc si in actuala reglementare, Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

Potrivit prevederilor Legii Educației Naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, art.222 alin.6 „toate resursele de finanțare ale universităților de stat sunt venituri proprii”. De asemenea, în conformitate cu Anexa 3 la H.G. 536/2011 privind organizarea si funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, finanțarea instituțiilor de învățământ superior, care funcționează în subordonarea acestuia se asigură din „venituri proprii”. În veniturile proprii ale universității sunt incluse și sumele primite de la M.E.N.(FOST MECTS), prin contractul instituțional pentru finanțarea de bază,pentru cifra de școlarizare aprobată anula prin Hotărâre de Guvern.

M. Educației Naționale asigură finanțarea de bază pentru universitățile de stat în funcție de numărul de studenți și de indicatorii de calitate pentru cifra de școlarizare subvenționată de la bugetul de stat.

În baza autonomiei universitare, comunitatea universitara are dreptul sa își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea proprie,gestionarea resurselor materiale și umane cu respectarea strictă a legislației în vigoare, iar M. Educației Naționale a asigurat plata tuturor drepturilor bănești,universitatea având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.

În calitatea de ordonator de credite, instituțiile de învățământ superior calculează și stabilesc drepturile salariale, iar în baza autonomiei universitare asigură și fondurile necesare plății acestora,potrivit art.118 lit.a din legea Educației Naționale.

Potrivit prevederilor Legii 90/2001 privind organizarea si funcționarea Guvernului României si a ministerelor, M. Educației Naționale.(FOST MECTS) are calitatea de organ de specialitate al administrației publice centrale, cu funcții publice, care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere,îndrumare și control.

A mai arătat că între M. Educației Naționale și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora.

În drept invocă art.304 pct. 9 și art. 304¹, C.pr.civilă, legea nr. 84/1995, Legea învățământului cu modificările și completările ulterioare și Legea 53/2003.

Recursurile sunt nefondate și se vor respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește critica invocată de recurenta pârâtă U. D. C. referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Educației Naționale și că a încălcat legea, respectiv dispozițiile imperative ale art. 171 din Legea învățământului nr.84/1995 se reține că nu este întemeiată, în condițiile în care instanța a reținut că între părți nu există raporturi juridice de muncă și calcularea și plata salariilor nu se efectuează de acest pârât, chiar dacă acesta are calitatea de ordonator principal de credite.

De asemenea, potrivit acestei legi „Finanțarea de bază se realizează de M. Educației Naționale, pentru a se asigura desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ, la nivel universitar și postuniversitar, conform standardelor naționale”, iar ”Finanțarea complementară se asigură atât din sume de la bugetul de stat, cât și din surse externe, respectiv împrumuturi și ajutoare externe” ceea ce nu înseamnă că aceasta face ca nemijlocit același pârât să dobândească legitimare procesuală pasivă în cauza de față.

Cea de-a doua critică privind faptul că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă și ca atare în mod greșit s-a admis această excepție cu privire la aceasta, este de asemenea neîntemeiată.

Așa cum a arătat instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțelor publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, de către parlament, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice.

În ceea ce privește fondul cauzei, criticile sunt de asemenea neîntemeiate.

Examinând cuprinsul sentinței recurate rezultă că instanța de fond a avut în vedere și a analizat în succesiune cronologică și logică toate actele normative care s-au succedat în materia salarizării personalului din învățământ. De asemenea, instanța de fond a examinat dispozițiile legale și din perspectiva deciziilor Curții Constituționale pronunțate cu privire la actele normative analizate.

De altfel, asupra acestei probleme de drept s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 3/2011 a admis recursurile în interesul legii și a statuat:„Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr.136/2008, nr.151/2008 și nr.1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009”.

Conform art. 330⁷ alin. 4 cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial l României, partea I nr. 350 din 19 mai 2011, anterior soluționării prezentei cauze, astfel încât acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat, ca efect al aplicării deciziei nr. 3 din 19 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a dispozițiilor art. 330⁷ alin. 4 cod procedură civilă

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (FOST MECTS), Curtea reține următoarele:

Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit Codului Muncii, așa cum rezultă din disp. art. 266 CM.

Pot fi părți în conflictele de muncă: salariații, angajatorii, dar și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă, potrivit art. 267 lit. a, b și d CM, deci atunci când există un anumit raport obligațional care justifică pronunțarea unei hotărâri judecătorești opozabilă părților între care s-a născut acest raport.

Obligația de plată a drepturilor salariale către personalul didactic, este o obligație complexă, care cuprinde în conținutul său obligații legale distincte ce aparțin unor titulari diferiți, iar fiecare dintre aceștia este ținut de îndeplinirea obligației proprii, în lipsa căreia nu se poate obține rezultatul legal urmărit, respectiv plata salariului, așa cum corect a reținut și prima instanță.

Astfel, angajatorul are o obligație legală și contractuală de a plăti salariul angajatului, ministerul de resort are obligația legală de a asigura fonduri pentru finanțarea de bază a învățământului universitar de stat, inclusiv cu această destinație, iar acestor obligații le corespunde în mod corelativ, dreptul cadrului didactic de a primi salariul, ca echivalent al muncii prestate în cadrul școlii situată într-o anumită unitate administrativ-teritorială.

Deci, calitatea procesuală pasivă a ministerului este conferită de atribuțiile legale ale acestor autorități așa cum s-a arătat în precedent, dar și în raport și cu acte normativele analizate în primă instanță, respectiv Legea 500/2002 care conferă ministerului calitatea de ordonator principal de credite și de Legea învățământului, L. 84/1995 (în vigoare la data nașterii dreptului) ale cărei prevederi în problema de față, au fost preluate și prin Legea 1/2011 (în vigoare la data promovării acțiunii), după cum urmează:

Astfel, potrivit disp. art. 216 alin. (2) M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are mai multe atribuții principale, printre care la lit. g se prevede că elaborează și propune proiectul de buget pentru învățământul superior, ca parte a bugetului educației și bugetului cercetării;

De asemenea, în conformitate cu art. 222 alin. (3) și art. 223 alin. 1 din același act normativ, finanțarea învățământului superior de stat se asigură din fonduri publice și instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat, venituri extrabugetare și din alte surse, potrivit legii.

În aceeași ordine de idei, potrivit alin. 2, veniturile acestor instituții se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe bază de contract, pentru finanțarea de bază (prin granturi de studii), finanțarea complementară și finanțarea suplimentară, realizarea de obiective de investiții, fonduri alocate pe bază competițională pentru dezvoltare instituțională, fonduri alocate pe bază competițională pentru incluziune, burse și protecția socială a studenților, precum și din venituri proprii, dobânzi, donații, sponsorizări și taxe percepute în condițiile legii de la persoane fizice și juridice, române sau străine, și din alte surse.

Într-adevăr, resursele financiare alocate devin venituri proprii și sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare, dar așa cum corect a reținut prima instanță, această autonomie exercitată după alocarea sumelor, nu schimbă originea acestora și reprezintă doar parcurgerea unei etape ulterioare alocării sumelor reprezentând finanțarea de bază de către minister.

Față de destinația sumelor provenite din finanțarea complementară și suplimentară, în cauză, interesează finanțarea de bază.

În concluzie, prima instanță a soluționat corect excepția lipsei calității procesuale invocată în cauză.

Așadar, văzând atribuțiile legale ale recurentului și raportul obligațional generat de cadrul legale existent, se justifică vocația recurentului de a fi parte într-un conflict de muncă și pronunțarea unei hotărâri judecătorești opozabilă părților între care s-a născut acest raport, prin obligarea ministerului la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale cuvenite

Curtea constată că acest recurent nu a formulat critici pe fondul cauzei privind existența și întinderea drepturilor salariale solicitate.

Acestea sunt considerentele pentru care, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, nesubzistând cazul de recurs de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si neexistând cazuri de recurs de casare de ordine publica ce se ridica în orice stare a pricinii si din oficiu de instanța si se pun in dezbaterea părților, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, recursurile de fata se vor respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții U. D. C., M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, împotriva sentinței civile nr.7248/19.11.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. S. UNIVERSITARĂ C. PT. M. I. și intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2014.

Președinte,

P. P.

Judecător,

M. P.

Judecător,

M. C.

Grefier,

M. M.

Red.Jud.. M.C.

Tehnored.M.M.

2ex./27.06.2014

j.f.C.Uncheașu

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 17-06-2014, Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 17-06-2014, Curtea de Apel CRAIOVA