Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3375/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3375/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 5739/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3375
Ședința publică de la 18 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - E. S.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 17 septembrie 2014, privind judecarea apelului declarat de pârâta . SA DIVIZIA MINIRĂ TG-J. împotriva sentinței civile nr. 1262 din 22 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. D. V. precum și intimații chemați în garanție P. I., C. M. C., P. I., A. L., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2014, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 18 septembrie 2014.
În urma deliberărilor:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1262 din 22 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta . SA și în consecință constată prescrisă acțiunea pentru perioada 01.01._10.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul O. D. V., în contradictoriu cu pârâtul S.C. C. E. Oltenia S.A.- Divizia Minieră Tg-J., cu sediul în Tg-J., ..1-15, județul Gorj.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma netă de 27.505 lei actualizată la data plății, reprezentând drepturi bănești, precum și la 1500 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul ., instanța a admis această excepție și în consecință a respins acțiunea pentru perioada 01.01._10, cu motivarea că:
Având în vedere că drepturile solicitate de către reclamant ce privesc perioada 2010 - 2012, instanța a reținut că pentru perioada 01.01._10 a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
Potrivit art.268 alin. 1 lit.c din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie in termen de 3 ani de la data de la care drepturile erau datorate.
Așadar, reclamantul are posibilitatea solicitării drepturilor salariale pentru o perioada de cel mult 3 ani anterioară datei introducerii acțiunii.
Pretențiile reclamantului privesc perioada 01.01._12, iar data înregistrării acțiunii, a fost 06.06.2013, astfel că este prescris dreptul la acțiune pentru drepturile salariale aferente perioadei 01.01.2010 – 29.05.2010.
Tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile părților, coroborate cu concluziile raportului de expertiză și dispozițiile legale în materie, a reținut și constatat pe fondul cauzei următoarele:
Reclamantul O. D. – V. salariat în cadrul pârâtei . a prestat în perioada 2010-1012 ore suplimentare care nu au fost compensate cu acordarea timpului liber corespunzător și nici nu au fost plătite cu o majorare de 100%, nu a fost remunerat nici pentru muncă prestată pentru aceeași perioadă pentru orele lucrate sâmbăta și duminica cât și în sărbătorile legale.
Conform prevederilor legale, salariații ce prestează activitate sâmbăta și duminica, datorită faptului că acordarea repausului săptămânal în aceste zile ar prejudicia desfășurarea normală a activității sau interesul public, au dreptul la compensarea cu un spor la salariu stabilit prin contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În conformitate cu prevederile art. 40 alin.2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de muncă.
În baza art. 112 alin.1 Codul muncii „ pentru salariații angajați cu norma întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână".
Potrivit prevederilor art. 120 alin. l din Codul Muncii, " munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal prevăzut de art.112 este considerată muncă suplimentară”.
La art. 122 Codul Muncii se prevede că, ” munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 zile calendaristice după efectuarea acestora, iar la art. 123 din același cod prevede că „ în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art.122 alin.1 în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită prin adăugarea unui spor la salariul corespunzător duratei acesteia.
De asemenea, s-a reținut că, în baza art. 137 din Codul Muncii salariații beneficiază de repaus săptămânal de 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În situația în care cele 2 zile de repaus se acordă în alte zile, salariații beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv muncă sau prin contractul individual de muncă conform prevederilor din Codul Muncii, iar în situațiile de excepție, în care zilele de repaus săptămânal sunt acordate| cumulat, salariații au dreptul la dublul compensațiilor, conform prevederilor art. 123 alin2 din Codul Muncii.
Pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, conform prevederilor art.142 din Codul Muncii, salariaților care lucrează la unitățile și în locurile de muncă prevăzute la art.140 și 141 din Codul Muncii li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar în cazul în care din motive justificate nu si acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor de salariu la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal lucru.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei coroborate cu concluziile raportului de expertiză rezultă că reclamantului O. D. V. i se cuvine suma netă de 27.505 lei, drepturi salariale calculate pentru perioada 06.06._12, reprezentând ore suplimentare, sâmbete și duminici și sărbători legale neplătite.
Cum pârâta S.C. C. E. Oltenia S.A. a renunțat la cererea de chemare în garanție formulate în contradictoriu cu reclamantul, iar reclamantul nu s-a opus renunțării la judecată, instanța a luat act de renunțarea la judecarea acestei cereri.
Având în vedere prevederile art. 451 Cod de procedură civilă pârâta a fost obligată, la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă ce reprezintă onorariu de avocat și expert.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta . SA DIVIZIA MINIRĂ TG-J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că în considerentele soluției pronunțate de instanța de fond nu au fost avute în vedere motivele invocate de societatea pârâtă în apărare, aspect ce a condus la o aplicare greșită a legii de către prima instanță .
În acest sens, apelanta a susținut că instanța de fond a reținut greșit aplicabilitatea prevederilor art.-40 alin. (2) lit. c) din Codul Muncii, neavând însă în vedere faptul că intimatului-reclamant i-au fost acordate drepturile bănești corespunzătoare perioadei de timp invocata în cererea de chemare în judecată, indemnizația de conducere fiind acordată tocmai în sensul acoperirii orelor suplimentare lucrate sau a orelor lucrate în zilele de sărbătoare, ori in zilele de sâmbăta și duminica .
A menționat că, prin actele adiționale la contractul individual de muncă încheiate, reclamantul a fost de acord cu acordarea indemnizației de conducere, ce acoperea, din punctul de vedere al drepturilor salariale cuvenite, perioada de timp lucrata peste programul normal de lucru săptămânal, iar pentru faptul că îi fuseseră acordate toate drepturile salariale cuvenite, acesta nu a formulat cerere pentru compensarea prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora.
A mai arătat că solicitarea de compensare prin ore libere plătite este un drept al oricărui salariat și consideră că dacă intimatului-reclamant nu i-ar fi fost acordate toate drepturile contractuale sau legale cuvenite lunar, acesta avea posibilitatea solicitării acestora prin cererea formulată către angajator, aspecte asumate de salariat prin fișa postului, unde este stipulat referitor la obligația de respectare a contractului colectiv de munca, regulamentului intern și contractului individual de munca ori actelor adiționale la acestea.
A mai susținut că, din interpretarea și aplicarea prevederilor art. 46 alin. (3) și alin. (5) din Contractului Colectiv de Muncă încheiat pentru anii 2009-2012 la S.C. C. E. Turceni S.A. și din punctul 5 din Nota privind delegările de competență în domeniul Resurselor Umane pentru directorul Direcției Miniere în care este stipulat că directorul Direcției Miniere aproba cererile privind compensarea prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile, după efectuarea acestora se desprinde concluzia că solicitarea de acordare a orelor libere plătite trebuie să aparțină salariatului.
Față de motivele invocate, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței nr. 1262/22.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv prevăzute de art.477 NCPC, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că un prim motiv de apel îl constituie acela că indemnizația de conducere încasată de reclamant în perioada în care a ocupat funcții de conducere în cadrul Direcției Miniere al S.C. C.E.Turceni S.A. și al Exploatării Miniere de Cariera Jilt din cadrul Sucursalei Divizia Miniera Tg. J. era menită să acopere si munca prestată de acesta peste orele de program.
Examinând CCM aplicabil la nivelul societății apelante în perioada în litigiu, Curtea constată că „ indemnizația de conducere” este reglementată la punctul A6., care prevede că: „ sporul se acordă diferențiat conform anexei nr.14a, pentru exercitarea unei funcții de conducere în procent de 10-50% aplicat la salariul de bază aferent orelor efectiv lucrate lunar, în program normal de lucru”.
Prin urmare, din această clauză inserată de partenerii sociali în CCM aplicabil reiese că scopul „ indemnizației de conducere” nu este acela de a recompensa munca suplimentară pe care ar putea-o presta salariații îndeplinind funcții de conducere, ci responsabilitățile si sarcinile suplimentare pe care astfel de funcții le pot presupune, punctul A6 din CCM prevăzând, de altfel, expres că aceasta se calculează într-un anumit procent aplicat la salariul de bază aferent orelor efectiv lucrate lunar, „în program normal de lucru”
Totodată, se constată că CCM la nivel de unitate cuprinde prevederi clare privind recompensarea muncii suplimentare prestate peste programul normal de lucru sau în zilele de repaus săptămânal ori de sărbători legale la pct.B3 si, respectiv, pct.B4, salariații ocupând funcții de conducere nefiind exceptați a beneficia de aceste prevederi.
În același timp, se observă că, în contractul individual de muncă prin care reclamantul si angajatorul au convenit asupra acordării indemnizației de conducere ( filele 247-249), se prevede expres că programul de lucru continuă să fie de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, clauză nemodificată prin actele adiționale încheiate de părți ulterior. Or, în cazul în care îndeplinirea funcției de conducere si încasarea indemnizației prevăzute la pct.A6 din CCM ar fi presupus un program de lucru prelungit fată de cel de 8 ore/zi, acest lucru trebuia inserat expres de către părți în contractul individual de muncă la clauza privind durata muncii, ceea ce în cazul de fată nu s-a întâmplat.
Prin urmare, din interpretarea clauzelor CCM la nivel de unitate si ale contractului individual de muncă rezultă cu claritate că indemnizația de conducere nu este menită a acoperi plata orelor suplimentare sau a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal ori de sărbători legale, astfel cum corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește critica apelantului, conform căreia reclamantul trebuia să solicite compensarea prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora, compensare care trebuia aprobată de directorul Direcției Miniere, Curtea constată că nici art.122, 137,142 C.Muncii si nici clauzele CCM aplicabil ( pct.B3 si B4) nu cuprind dispoziții care să-i impună salariatului obligația formulării unei astfel de cereri, în cazul efectuării de ore suplimentare sau în zilele de repaus săptămânal ori de sărbători legale.
Este adevărat că art.122 si art.142 C.Muncii și pct.B3 si B4 din CCM prevăd că, în cazul efectuării de ore suplimentare sau în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale, se asigură compensarea cu zile libere plătite, într-un termen de 30 de zile și, respectiv, de 60 de zile de la data efectuării lor, dar niciuna dintre aceste prevederi nu condiționează acordarea sporurilor corespunzătoare prevăzute de C.Muncii și de CCM pentru munca prestată în aceste condiții de formularea în prealabil a unei cereri de către salariat.
În atare situație, nu se poate retine că, prin nesolicitarea compensării, reclamantul ar fi înțeles că indemnizația de conducere acoperea munca suplimentară prestată și ar fi renunțat a beneficia de plata distinctă a drepturilor salariale pentru munca prestată în aceste condiții. O astfel de concluzie nu poate fi desprinsă cu atât mai mult cu cât, potrivit art.38 C.Muncii, salariatul nu poate renunța la drepturile recunoscute de lege, cum sunt cele prevăzute de art. 122, 137 sau 142 C.Muncii pentru plata orelor suplimentare sau a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal ori de sărbători legale.
Ca un ultim aspect, Curtea constată si faptul că apelanta nu a criticat prin calea de atac exercitată numărul orelor suplimentare si cuantumul drepturilor salariale cuvenite reclamantului determinate prin expertiză, achiesând implicit la concluziile acesteia.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că apelul este nefondat, astfel încât în temeiul art.480 alin.1 NCPC, îl va respinge ca atare.
În baza art.453 Noul cod de procedură civilă, va fi obligată pârâta la 900 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta . SA DIVIZIA MINIRĂ TG-J. împotriva sentinței civile nr. 1262 din 22 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant O. D. V. precum și intimații chemați în garanție P. I., C. M. C., P. I., A. L., având ca obiect drepturi bănești.
Obligă pârâta la 900 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2014.
Președinte, M. M. | Judecător, E. S. | |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/8 ex.
Data red.24.09.2014
j.a. T.M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
