Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4476/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4476/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 16618/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4476/2014
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător M. M.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul reclamant C. F. – C.,Rozelor,nr.38,., ., împotriva sentinței civile nr.2630 din data de 05 mai_, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă - S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI- CFR CĂLĂTORI SA BUCUREȘTI – București, D. G.,nr.38, sector 1, având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă - S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI- CFR CĂLĂTORI SA BUCUREȘTI, reprezentată de consilier juridic R. M. cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind apelantul reclamant C. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal, după care
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra apelului de față.
Consilier juridic R. M. pentru intimata pârâtă, a pus concluzii de respingerea apelului ca nefondat, conform motivelor invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul D. prin sentința civilă nr.2630 de la 05 mai 2014 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C. F., cu domiciliul în C., ., ., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI - CFR CĂLĂTORI SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..38, sector 1.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a fost angajatul societății pârâte inclusiv în perioada vizată, așa cum rezultă din acte depuse la dosar.
Potrivit art.41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Cu privire la valabilitatea CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010, încheiat la data de 19.12.2007 si înregistrat la MMFES sub nr.722/03/24.01.2008, instanța a reținut ca acesta s-a aplicat cu începere de la 01.01.2006 si pana la data de 31.12.2010, astfel încât acesta nu mai era valabil și în perioada 2011 si 2012 pentru care reclamantul solicită drepturile bănești.
Potrivit art. 7 alin. 4 din CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 "salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa 1 care constituie baza minimală pentru negocierea CCM la nivelul unităților componente ale grupului de unități feroviare", formula de calcul fiind S= S clasa1 * K. De la data de 01.07.2008 valoarea salariului de bază pentru clasa 1 a fost de 570 lei, iar ulterior a devenit 600, valori inferioare celei pretinse de reclamant. Deci CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 nu impune obligația de a porni în calculul salariilor de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare de la valoarea de 700 lei cum pretinde reclamantul.
Cu privire la valabilitatea CCM la nivel de grup de unități instanța a reținut următoarele:
CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 2836 din 28.12.2006 și potrivit art. 4 din cuprinsul său s-a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, producând efecte timp de 24 de luni.
Reclamantul a invocat faptul că CCM la nivel de grup de unități din transport feroviar pe anii 2006-2008 si-a prelungit valabilitatea cu 48 luni, respectiv până la data de 20.06.2012, dată fiind modificarea art 4 prin Actul adițional înregistrat la MMFES cu nr. 370/20.06.2008.
Art. 4 din CCM la nivel de grup de unități așa cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat la MMFES cu nr. 370/20.06.2008 prevedea următoarele:" Prezentul contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unități feroviare se aplică de la data înregistrării, producând efecte timp de 48 luni" .
Instanța a constatat că prin actul adițional invocat de reclamanți s-a modificat cuprinsul art. 4 în sensul că a fost modificată perioada pentru care producea efecte contractul respectiv de la 24 de luni la 48 de luni.
Acest termen se calculează de la data "înregistrării" contractului colectiv și nu de la data înregistrării actului adițional prin care s –a modificat perioadă de valabilitate. Cele 48 de luni se calculează așadar de la 28.12.2006 data "înregistrării" contractului colectiv la nivel de grup de unități și s-a împlinit la 28.12.2010 .
Că aceasta a fost voința părților contractante rezultă și din faptul că prin actul adițional nr. 629/04.01.2011 părțile au stabilit că perioada de valabilitate a aceluiași contract se mai prelungește până la 31.01.2011. Dacă ar fi fost corectă interpretarea făcută de reclamant în sensul că CCM la nivel de grup de unități a fost prelungit prin primul act adițional cu 48 de luni de la data actului adițional (adică 26.06.2008 plus 48 de luni egal 20.06.2012) nu ar mai fi fost necesar ca părțile să mai încheie și să înregistreze cel de-al doilea act adițional la CCM la nivel de grup de unități, actul adițional nr. 629/04.01.2011 care a prelungit valabilitatea doar până la 31.01.2011.
Așadar, CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 nu a fost valabil și în perioada pentru care reclamantul solicită drepturile bănești și nu se poate vorbi de o încălcare a acestuia.
Reclamantul a mai invocat și teoria dreptului câștigat, având în vedere că prin hotărâre judecătorească pârâta a fost obligată să îi plătească diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite, pe anii 2009-2010, iar ulterior pârâta nu a mai avut în vedere acest salariu minim, revenind la salariul minim de 600 lei.
Instanța a constatat că hotărârile judecătorești prin care li s-au acordat aceste diferențe de drepturi salariale au avut în vedere dispozițiile CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010 care în anii 2011- 2012 nu au mai fost valabile, motiv pentru care nu se poate reține această teorie, pentru fiecare perioadă analizându-se distinct prevederile legale aplicabile. Prin hotărârile judecătorești pronunțate în baza CCM la nivel de ramură transporturi, pentru perioada de până la 31.12.2010 instanța nu a dispus și pentru viitor.
Pe de altă parte CCM la nivel de unitate din anii 2011 și 2012 nu au prevăzut stabilirea salariilor în raport de salariul de bază 700 lei, ci în raport de valoarea de 600 lei, valoare pe care pârâta a respectat-o.
Cu privire la actele normative invocate de reclamant în precizarea, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art 1 din HG 1193/2010" Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră."
Potrivit art 2 din același act normativ " Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1."
Pentru anul 2012 salariul de bază corespunzător clasei de salarizare trebuia calculat conform HG nr. 1225/2011 la salariul de bază minim brut de 700 lei lunar
Prin aceste acte normative statul garantează in plată fiecărui salariat un salariu minim brut de 670 lei în anul 2011 și respectiv de 700 lei în anul 2012, angajatorii având obligația să asigure salariaților acest salariu minim brut impus de lege, fără a avea posibilitatea stabilirii unor salarii de bază mai mici de 670 lei, respectiv de 700 lei.
In cazul salariaților de la CFR salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc in funcție de coeficienții de salarizare si de formula de calcul din Anexa 1, așa cum prevede art. 7 al. 2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012.
Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea: S = S clasa 1 x K (S reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective, S clasa 1 reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare si K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare), așa cum rezultă din anexa 1 la CCM.
S-a constatat astfel că pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de bază minim brut garantat in plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare (salariu convenit de partenerii sociali la un anumit cuantum).
Așadar pârâta nu avea obligația să pornească de la salariul de bază minim brut pe tară si să înmulțească valoarea acestuia cu coeficientul de salarizare.
In urma aplicării acestei formule de calcul pârâta a stabilit reclamantului salariul de bază corespunzător clasei de salarizare a acestuia, salariu ce respectă condiția impusă de HG nr. 1193/2010 si HG nr. 1225/2011 de a nu fi mai mic decât salariul minim brut garantat pe tară acela de 670 lei, respectiv 700 lei.
Totodată pârâta a respectat dispoziția din anexa nr. 1 la CCM la nivel de unitate pe anul 2011-2012 care prevede că "salariul minim brut in cadrul SNTFC CFR CĂLĂTORI este superior salariului de bază minim brut pe tară."
Reclamantul a mai invocat și dispozițiile art. 164 alin 1 și 2 Codul muncii dispoziții care prevăd că "Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat."
Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Nici aceste dispoziții nu impun obligația ca în formula de calcul să se pornească de la salariul de bază minim brut pe țară, ci doar obligația ca rezultatul în urma aplicării formulei de calcul să nu fie sub salariul minim brut pe țară. Or, pârâta a respectat aceste dispoziții deoarece salariul reclamantului este superior salariului de bază minim brut pe țară.
Față de cele arătate mai sus, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul C. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că a fost și este angajată cu contract de muncă încheiat pe perioada nedeterminată al SNTFC CFR Călători SA (S. Națională de Transport Feroviar de Călători). Pentru anii 2011 -2012 a fost negociat și încheiat contractual colectiv de muncă între SNTFC CFR Călători SA și organizațiile sindicale reprezentative, prin care s-a acordat tuturor salariaților drepturi salariale, prime si alte sporuri. Angajatorul a calculat drepturile salariate ignorând pragul minim de 700 lei, stabilit prin CCM la nivel de ramură și pentru care instanța de judecată s-a pronunțat prin hotărâre definitivă, acordând dreptul de a i se calcula salariul de încadrare plecând de la valoarea de 700 lei cu respectarea formulei de calcul și a coeficienților de ierarhizare, calculând drepturile salariale cu aplicarea formulei de calcul și a coeficienților de ierarhizare plecând de la o valoare a salariului minim brut de 600 lei, arătând modul de calcul care a fost aplicat:
Potrivit prevederilor art.41 alin.(3) lit.a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010: "Salariul de bază minim brut pe oră, negociat, va fi de 4,2 lei/oră, respectiv 700 lei pentru un program complet de lucru de 170 de ore pe lună""".
Apelanta a solicitat să se rețină că salariul de bază la calea ferata se negociază doar pentru clasa 1 de salarizare, iar pentru celelalte clase de salarizare în funcție de coeficientul K și formula de calcul.
Conform art.7 alin.(4) din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 (prelungit prin act adițional nr.370/20.06.2008 cu 48 luni până la data de 20.06.2012 conform art.4) se prevede că: „salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare si formula de calcul din Anexa nr.l și care constituie baza minimal pentru negocierile CCM la nivelul unităților componente ale grupului de unități feroviare.
Pârâta nu a respectat prevederile mai sus menționate deși în baza art.7, alin.(l) pct.d) din CCM la nivel de unitate pentru anii 2011-2012, se stabilește aplicarea formulei de calcul potrivit clasei 1 de salarizare, valoare stabilită de legiuitor.
Mai susține reclamanta că, în calitate de angajator pârâta nu i-a acordat și nu i-a plătit drepturile salariale plecând de la salariul minim brut de 700 lei cu respectarea coeficienților de ierarhizare și a formulei de calcul prevăzute de Anexa nr. 1 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2011-2012.
Prin urmare, Anexa nr.l la Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2011-2012 conține o clauză abuzivă, în sensul că stabilește la un nivel inferior salariului minim brut (respective 600 lei și nu 700 lei) în calculul salariilor brute, clauză ce încalcă prevederile art.41, alin.(3) litera.a) din CCM la nivel de ramură transporturi.
In conformitate cu prevederile art.238 din Codul Muncii la data Încheierii contractelor colective de muncă:
"(l) contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
(2) contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
In același sens sunt și dispozițiile art.32 din Legea 62/2011, potrivit cărora:„contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Totodată, art.48. alin.(l) din aceeași lege prevede că: "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți"".
Art.236 din Codul Muncii prevede că: "acele contracte colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Or, contractual colectiv de muncă la nivel de unitate cuprinde clauze ce stabilesc drepturi inferioare celor stabilite la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități feroviare cât și CCM unic la nivel de ramură transporturi, ceea ce înseamnă faptul că la nivel de unitate contractul colectiv de munca nu a fost încheiat „ cu respectarea dispozițiilor legale", respectiv dispozițiile art.132 din Legea 62/2011, art.238 din Codul Muncii, art.2, alin.(3) și alin.(4) din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
In caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel ele unitate, contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar și contractual colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi» sunt ipso jure înlocuite cu acestea din urmă.
Prin conținutul său, contractul colectiv de muncă nu poate determina o înrăutățire a situației salariaților în raport cu prevederile legale, clauzele sale sunt subordonate legii și ca atare, pot da naștere numai unui regim juridic mai favorabil salariaților. Drepturile cuprinse în legislația muncii constituie un minim legal de la care niciodată nu se poate deroga în defavoarea lor.
Potrivit prevederilor art.38: "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Astfel, prin sentința judecătorească rămasă definitivă pronunțată de
către Tribunalul D. referitoare la stabilirea drepturilor salariale, au obligat pârâta la plata diferenței dintre salariul lunar pentru perioada efectiv lucrată în anii 2009-2010, diferențe calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei si salariul plătit conform formulei de calcul, fiind un drept câștigat deja, iar pentru anii 2011 și 2012 pârâta nu poate diminua
salariul prin calcularea salariului brut pornind de la un salariu minim brut de600 lei și prin amânarea în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011 și 2012 cât și pentru perioada 2012-2014 a respectării salariului minim brut de 700 lei.
Prin art.38, legiuitorul a instituit o măsură de protecție a salariaților, ce consta în interdicția de a renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege.
Angajatorul nu poate invoca, în favoarea sa, că exista un act sau o tranzacție prin care s-au limitat drepturile salariale ori s-a renunțat la acestea.
Revenirea pârâtei pentru anul 2011 - 2012 la salariul minim brut de 600 lei dedus prin calcul conform formulei de calcul din Anexa 1 la CCM este o încălcare flagrantă a drepturilor salariale obținute prin sentința judecătorească pentru anul anterior cât și a dispozițiilor art.7 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar și a art.41, alin.(3) litera a) din CCM la nivel de ramură transporturi, care stabilesc că salariile de bază corespunzătoare fiecărei clasa de salarizare se calculează în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr.l, plecând de la valoarea salariului minim brut de 700 lei.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului cu salariul nominal de care ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor fi efectiv în patrimonial personal, știut fiind faptul că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
În dispozițiile art.166, alin.(4) din. Codul Muncii, legiuitorul a stabilit ca întârzierile nejustificate a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului salariatului.
Definiția daunelor-interese nu este precizată în dispozițiile Codului. Muncii, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese.
Potrivit dispozițiilor art.1088 Cod Civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, salariul reprezentând suma de bani pe care angajatorul este obligat să o plătească cu titlu de contra prestație specifică și necesară pentru prestarea muncii, daunele-interese, la care se referă generic dispozițiile art.166 alin.(4) din Codul Muncii, nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Prin urmare, reținând că salariul reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani, că există posibilitatea de acordare a unor daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat de neplata drepturilor salariale conform dispozițiilor art.166 alin. (4) din Codul Muncii, că art.1088 cod civil reglementează explicit în ce constau daunele-interese pentru neexecutare, (neplata salariului integral echivalând din punct de vedere al efectelor juridice cu o neexecutare, chiar dacă parțială, a obligațiilor), nu exista nici un impediment legal pentru, acordarea dobânzii legale civile în cuantumul reglementat de dispozițiile Ordonanței nr.l3/2011.
Solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale pe perioada 01.01,_12 pentru o valoarea a salariului minim brut de 700 lei, salariu calculat în funcție de formula de calcul și coeficienții de ierarhizare, drepturi bănești actualizate în raport cu rata inflației și dobânda legală până la data efectiva a plății, așa cum au fost descrise în petitul acțiunii.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din Noul
Cod de Procedura Civilă.
Apelul nu este fondat.
Așa cum a reținut și instanța de fond, prin hotărârile de guvern invocate de către recurentul-reclamant,statul garantează plata unui salariu de bază minim, pentru toți salariații, stabilind totodată obligația angajatorilor de a nu acorda salariaților un salariu de bază mai mic decât acela.
Acest lucru s-a întâmplat și în cazul apelantului, angajatorul acordându-i acestuia un salariu de bază superior celui reglementat de actele normative invocate.
Faptul că acest salariu este stabilit, conform CCM, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, formulă care are ca bază un salariu de bază brut corespunzător unei anumite clase de salarizare multiplicat cu un anumit coeficient, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că au fost încălcate hotărârile de guvern cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de hotărârea de guvern.
Hotărârile de guvern invocate nu fac vorbire de salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare ci de salariul de bază al salariatului indiferent de modul cum este stabilit și calculat.
Susținerile apelantului în sensul că CCM ar încălca dispozițiile actelor normative invocate, nu pot fi primite, nefăcând obiectul judecății în prezenta cauză, instanța nefiind investită cu o asemenea cerere.
Nu au relevanță în cauză nici prevederile art. 10 din Legea nr. 284/2010, invocate de către apelant, salariul acestuia fiind stabilit, așa cum s-a arătat potrivit prevederilor CCM,și nu acestui act normativ.
De altfel, chiar apelantul arată în cererea de apel că salariul său de bază este mai mare decât cel minim pe economie stabilit de actele normative invocate, dar consideră în mod eronat că acesta ar fi trebuit calculat nu în funcție de salariul de bază pentru clasa 1 de salarizare cum este prevăzut în CCM, ci în funcție de salariul minim pe economie.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, în baza art. 480 alin.1 Cod proc. civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant C. F., domiciliat în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.2630 din data de 05 mai_, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI- CFR CĂLĂTORI SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..38, sector 1.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2014.
Președinte, I. V. | Judecător, M. M. | |
Grefier, N. D. |
08.12.2014
Red.jud.I.V.
4 ex/AS
j.f.I:S.V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1134/2014.... → |
|---|
