Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 308/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 308/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 7492/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 308/2014
Ședința publică de la 13 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. D.
Judecător I. V.
Judecător M. C. Ț.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S., împotriva sentinței civile nr.4969/31.10.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata G. D. M., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: recursul a fost declarat, motivat în termen legal, intimata pârâtă a depus întâmpinare care a fost comunicată recurentului reclamant, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ., după care,
Instanța constatând cauza în stare de judecată și luând act de solicitarea părților de a se judeca în lipsă cauza potrivit art.242 cod pr. civ. a reținut o pentru soluționare
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Tribunalul M. prin sentința civilă nr.4969 de las 31.10.2013 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a constatat prescrisă acțiunea pentru perioada 01.01._09.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Splai M. V., nr.4, județul M. în contradictoriu cu pârâta G. D.-M., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M. și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.535 lei reprezentând drepturi salariale nete încasate necuvenit pe perioada septembrie 2009 – decembrie 2009.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că pârâta G. D.-M. este angajata reclamantului S. Județean de Urgență M. iar în perioada iunie – decembrie 2009 a beneficiat de plata unui spor salarial pentru condiții deosebit de periculoase de 50% în cuantum de 4648 lei, sumă apreciată ca fiind încasată necuvenit de către reclamant, în baza actului de control efectuat de Curtea de Conturi M., respectiv Decizia nr.2/25.02.2010
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a constatat că aceasta este întemeiată urmând a fi admisă, întrucât, raportat la data înregistrării cererii – 5.09.2012, dreptul la acțiune pentru perioada de până la această dată s-a prescris, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 268 lit. c) Codul Muncii coroborat cu art. 211 lit.c) din Legea 62/2011, potrivit cărora „ restituirea unor sume care au făcut obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”, textul de lege făcând deci referire la „ data producerii pagubei” și nu data constatării pagubei, astfel că pe perioada 01.01._09 instanța constată prescrisă acțiunea reclamantului.
Prin urmare, a fost supusă controlului judecătoresc doar perioada de acordare a sporului pentru condiții deosebit de periculoase cuprinsă între lunile septembrie și decembrie 2009.
Potrivit art.256 alin.1 Codul muncii salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
În perioada septembrie –decembrie 2009, pârâtul a încasat suma totală de 2535 lei reprezentând sporul de 50% din salariul de bază acordat pentru condiții deosebit de periculoase în baza dispoziției managerului unității.
În urma controlului contului de execuție bugetară pe anul 2009 efectuat de Curtea de Conturi a României–Camera de Conturi M. s-a constatat că acest spor a fost acordat necuvenit medicilor de specialitate chirurgie, acestora cuvenindu-li-se doar un spor de 7% conform OUG 115/2004 și s-au dispus luarea de măsuri legale pentru recuperarea sumelor acordate în condiții de nelegalitate .
Decizia nr. 2/25.02.2010 a Camerei de Conturi a fost atacată în instanță, iar prin sentința civilă 606/9.06.2011 a Tribunalului M., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile 672/2012 a Curții de Apel C., petitul din contestație referitor la acordarea acestui spor pentru condiții deosebit de periculoase a fost respins ca neîntemeiat.
Astfel, instanța de contencios administrativ, prin hotărârea mai sus menționată a constatat că prin acordarea acestui spor au fost încălcate dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 721/2005. Aceste dispoziții, prin anexa 1 lit. c pct. 4 prevăd acordarea doar a unui spor de 7% medicilor din blocul operator și sala de operații unde există risc de contaminare pentru cei care execută intervenții chirurgicale de urgență.
Ori, instanța de contencios administrativ, analizând actele administrative în baza cărora au fost acordate aceste sporuri, respectiv Dispoziția managerului Spitalului nr. 44/2009 și Dispoziției managerului 149/2009, a constatat că acestea au fost emise fără suport legal, căci potrivit art. 13 alin.3 din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sistemul sanitar, Ministerul Sănătății este singurul organ abilitat să emită un ordin prin care să se stabilească condițiile acordării și cuantumul acestor sporuri, după consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și după obținerea avizelor necesare. Cum nu a fost emis de către Ministerul Sănătății un ordin în condițiile dispozițiilor legale menționate, pentru un spor în procent de 50% așa cum a fost acesta acordat prin actele administrative ale reclamantei, sunt deci aplicabile dispozițiile Ordinului 721/2005, care prevăd acordarea acestui spor în procent de 7%.
Prin urmare, față de considerentele și dispozitivul sentinței civile 606/9.06.2011 a Tribunalului M., instanța a reținut că în prezenta cauză operează autoritatea de lucru judecat sub forma prezumției lucrului judecat, reglementată prin art. 1200 pct.4 cu referire la art. 1202 alin.2 Cod civil, așa încât decizia Curții de Conturi constituie temei pentru restituirea sumelor solicitate de reclamantă, pentru perioada septembrie-decembrie 2009, iar instanța nu poate trece peste ceea ce s-a statuat irevocabil prin sentința civilă 606/9.06.2011.
Față de această situație nu s-a mai impus a fi analizată apărarea pârâtului în sensul că sumele ce se pretind a fi restituite au fost calificate ca greșit încasate necuvenit și nici faptul că ele au fost acordate cu respectarea dispozițiilor legale.
De asemenea, nu a fost reținută nici susținerea pârâtului potrivit căruia dispozițiile reclamantei de acordare a acestor sporuri și care au făcut obiectul controlului judiciar prin decizia civilă 3961/25.06.2013 a Curții de Apel C., se bucură în continuare de prezumția de legalitate.
Astfel, din considerentele deciziei mai sus menționate a rezultat explicit că în cauză nu s-a pus problema verificării legalității dispozițiilor emise de reclamantă și legalității acordării sporurilor pentru condiții deosebite, în raport de condițiile prevăzute de art. 13 alin.1 lit. e) și art. 13 alin. 3 din OUG 115/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin OG 17/2008, aprobată prin Legea 304/2008 și că nefiind contestate și desființate prin căile prevăzute de lege, ele se bucură de prezumția de legalitate. Ori, această prezumție de legalitate a operat până în momentul în care aceste acte administrative au fost analizate de instanța de contencios prin sentința civilă 606/9.06.2011, chiar prin prisma normelor legale invocate de Curtea de Apel C..
Prin urmare a fost admisă în parte acțiunea, pârâta fiind obligată la restituirea sumei încasate necuvenit fundamentată pe restituirea plății nedatorate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Tr.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului reclamantul arată că în urma acțiunii de audit financiar asupracontului de execuție bugetară pe anul 2009, efectuat la S. Județean de Urgență Drobeta Tr S. de către Camera de Conturi M., a fost dispusă măsura recuperării diferenței de bani între sporul salarial pentru condiții deosebit de periculoase efectiv acordat (50 % în perioada iunie-decembrie 2009) și cel considerat cuvenit/legal de către organele de control, în cuantum de 7 % din salariul de bază (Decizia Camerei de Conturi M. nr. 2/25.02.2010, primită de subscrisul în data de 03.05.201.0 - depusă la dosarul de fond al cauzei).
Măsura dispusă de Camera de Conturi M. a fost contestată în instanță și a format obiectul dosarului nr.4232/101/201.0, soluționat de Tribunalul M. în sensul respingerii contestației (Sentința nr.606/09.06.2011 - depusă, de dosarul de fond). Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea la Curtea de Apel C. a recursului formulat în cauză (Decizia nr.672/31.01.2012).
În acest context, conducerea spitalului a decis recuperarea sumelor de la fiecare dintre salariații care au beneficiat necuvenit de sporurile salariate. Prin adresa nr.3609/07.03.2012 (depusă de dosarul de fond) s-a solicitat pârâtei - salariat, al spitalului, restituirea pe cale amiabilă a sumei stabilită conform calculului (depus și la dosarul cauzei), dar demersul a rămas (fără rezultat, motiv pentru care s-a decis recuperarea, sumelor de bani în instanță).
Recurentul a mai susținut că instanța de fond a reținut în mod corect, în considerentele sentinței recurate, că: "acest control al Curții de Conturi s-a materializat în Decizia nr.2/25.02.2010, ce a fost atacată în instanță, iar prin sentința civilă nr. 606/9.06.2011 a Tribunalului M., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, petitul a fost respins ca neîntemeiat";
„instanța de contencios administrativ ... a constatat că prin acordarea acestui spor au fost încălcate dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr.721/2005”.
„Ori, instanța de contencios administrativ, analizând actele administrative în baza cărora au fost acordate aceste sporuri, respectiv Dispoziția managerului Spitalului nr.44/2009, procesului verbal al Comitetului Director 1853/2009 și Dispoziției 149/2009, a constatat că acestea au fost emise fără suport legal.,, ";
„Prin urmare ... instanța retine ca în prezenta cauză operează autoritatea de lucru judecat sub forma prezumției lucrului judecat, așa încât decizia Curții de Conturi constituie temei pentru restituirea sumelor solicitate de reclamanta…”.
„… această prezumție de legalitate a operat până în momentul în care aceste acte administrative au fost analizate de instanța de contencios prin sentința civilă nr.606/09.06.2011”.
A mai arătat recurentul că, în mod eronat instanța de fond, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei 05.09.2013, justificând aceasta prin faptul că: "raportat la data înregistrării cererii - 05.09.2012, dreptul la acțiune pentru perioada de până la această dată s-a prescris, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 268 lit. c) Codul muncii coroborat cu art. 211 lit c) din Legea 62/2011”.
S-au neglijat prin aceasta prevederile:
>Art. 256 din Codul muncii : "(l)Salariatul care a încasat de la angajator o sumă
nedatorață este obligat să o restituie."";
Art.. 268 alin 2 din Codul muncii: "{l)Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizie de sancționare disciplinară;
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația in care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariate neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
(2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin, (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."
Așa cum a arătat și cu ocazia judecării fondului cauzei, acordarea, sporului, salarial pentru pârât în anul 2009 nu reprezintă o pagubă materială produsă angajatorului de către acesta (în sensul prevederilor art.268 alin 1 lit.c din Codul muncii), ci o sumă încasată fără temei legal de către salariat.
Așadar, în speță nu sunt incidente dispozițiile art.268 alin 1 lit c) din Codul muncii, ci este aplicabilă prevederea art.268 alin 2: În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului. În acest caz, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data când a cunoscut că a efectuat o plată nejustificată, adică de la data de 05.03.2010 - data comunicării Deciziei Camerei de Conturi M. nr. 2/2010 (conform prevederilor art.268 alin 2 din Codul muncii raportat la art.2528 alin 2 din Noul Cod Civil, respectiv art.8 alin 2 din Decretul nr.167/1958), iar nu de la data efectuării plății.
În concluzie, a fost considerată neîntemeiată susținerea cu privire la prescripția dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 05.09.2009, întrucât acțiunea a fost introdusă în data de 05.09.201.2, adică în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului - 05.03.2010, data comunicării Deciziei Camerei de Conturi M. nr.2/2010, când reclamantul a cunoscut faptul că a făcut o plată fără temei.
Pentru motivele prezentate mai sus, s-a solicitat admiterea recursului, respingerea excepției prescripției dreptului materia la acțiune, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată în cererea introductivă, cu precizările ulterioare.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispoz. art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul reclamant a investit instanța cu o acțiune în obligarea salariatului la restituirea sumelor nedatorate încasate de la angajator în cursul anului 2009, astfel că sunt incidente în cauză dispozițiile Codului muncii în vigoare la data respectivă, nefiind aplicabile prevederile codului republicat la 18 mai 2011, în urma modificărilor intervenite prin Legea 40/2011 și nici cele ale Legii 62/2011.
Potrivit art. 272 Codul muncii ( forma în vigoare în anul 2009), actual art. 256 Codul muncii, salariatul are obligația de a restitui angajatorului sumele încasate necuvenit.
În condițiile art. 283 alin 2 Codul muncii anterior ( actual art. 268 codul muncii ), termenul de introducere a acțiunii în conflict de muncă este de 3 ani de la data nașterii dreptului. Dispozițiile anterioare, aplicabile perioadei de timp în litigiu sunt identice dispozițiilor din actualul cod al muncii.
Dispoziția cu caracter special din dreptul muncii este identică normei cu caracter general în materia prescripției instituită de art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, potrivit cu care acțiunile personale patrimoniale se prescriu în termen de 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune. Nici codul muncii și nici decretul privind prescripția nu prevăd în concret care este data nașterii dreptului la acțiune, astfel că se aplică regula generală potrivit cu care prescripția începe să curgă la data când dreptul subiectiv a fost încălcat sau contestat ori la data la care dreptul la acțiune trebuie exercitat, chiar în lipsa unei contestații sau încălcări. În esență, dreptul la acțiune se naște când există interesul titularului dreptului subiectiv de a recurge la acțiunea în justiție pentru protejarea dreptului său.
Dreptul subiectiv al angajatorului de a cere restituirea, drept născut în momentul plății, nu coincide cu dreptul său la acțiune pentru recuperarea pagubei, data nașterii acestui drept fiind data când a fost irevocabil stabilit că plata efectuată a fost nedatorată.
Nașterea dreptului angajatorului de a pretinde de la salariat restituirea sumelor nedatorate a avut loc la data când a luat cunoștință de actul de control (05.03.2010) prin care s-a stabilit că anumite sume plătite angajatului cu titlu de spor condiții deosebit de periculoase nu erau cuvenite, conform legislației în vigoare în anul 2009.
Până la această dată angajatorul a plătit anumite sume de bani ca drepturi salariale, inclusiv sporuri, având convingerea că acționează în temeiul unei dispoziții legale, astfel că nu există interesul de acere salariatului să restituie parte din salariul încasat și nu este născut dreptul său la acțiune prevăzut de art. 272 Codul muncii, actual art. 256 Codul muncii.
Acest drept se naște atunci când angajatorul a cunoscut că a făcut o plată nedatorată, respectiv când modul de plată a salariilor a făcut obiectul controlului financiar din partea organelor competente.
În atare situație, prima instanță a apreciat greșit că pentru perioada de timp anterioară datei de 5.09.2009 dreptul material la acțiune a fost stins prin prescripție, dispozițiile legale arătate mai sus fiind greșit aplicate, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punct 9 Cod procedură civilă.
Având în vedere că acțiunea a fost introdusă la 5 sept. 2012, rezultă că ea a fost introdusă în termenul de prescripție de 3 ani de la nașterea dreptului. astfel că prima instanță a constatat în mod greșit ca prescrisă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 5 septembrie 2009.
În consecință Curtea în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod pr.civilă admite recursul, și modifică sentința în sensul admiterii acțiunii în totalitate, și obligă pârâta la plata sumei de 4648 lei către reclamant reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada iunie 2009-decembrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S., împotriva sentinței civile nr.4969/31.10.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata G. D. M..
Modifică sentința în sensul că admite în totalitate acțiunea.
Obligă pârâta la plata sumei de 4648 lei, către reclamant, reprezentând drepturi salariale necuvenite pentru perioada iunie 2009-decembrie 2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2014.
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, M. C. Ț. |
Grefier, N. D. |
26.02.2014
Red.jud.I.V.
2 ex/AS
j.f.L.S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
