Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 148/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 148/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 6460/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 148
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă M. E., domiciliată în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 6421/10.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- apelul este declarat și motivat în termen legal,
- prin serviciul registratură intimata-pârâtă a depus întâmpinare (2 exemplare),
- în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 223 Noul Cod proc. civ.
Curtea, socotindu-se lămurită și având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.6421/10.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanta M. E., domiciliată în C., .,., având CNP_, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF C., cu sediul în C., ., județul D., cod fiscal_.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanta, în perioada dedusă judecății a fost salariata unității pârâte, astfel cum a rezultat din mențiunile din carnetul de muncă depus în colie la dosarul cauzei.
Referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata celui de-al 13-lea cuvenit pentru anii 2009 și 2010 s-a reținut:
Potrivit disp.art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi feroviare 2006-2008 pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, acest drept este reglementat la art.43 alin.2 lit.a .
Această prevedere este preluată în CCM la nivel de unitate 2009-2010 la art.30(1) potrivit căruia pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2)Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar".
S-a constatat că deși potrivit acestei prevederi din CCM la nivel de grup de unități și CCM la nivel de ramură transporturi, acordarea acestui drept nu este condiționată, în CCM la nivel de unitate acordarea acestui drept salariaților este condiționat de realizarea unor venituri care să permită constituirea acestui fond.
În CCM la nivel superior a fost recunoscut în principiu acest drept tuturor salariaților din unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar în CCM la nivel de unitate părțile contractante-patronatul și salariații reprezentați de organizația sindicală, au stabilit de comun acord condițiile de acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plății acestuia și criteriile de acordare, ceea ce nu contravine dipozițiilor Legii nr.130/1996.
Sub acest aspect s-a constatat că C.C.M. la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior fiind îndeplinite cerințele art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996.
Pe de altă parte în condițiile în care salariații reprezentați de organizația sindicală considerau că această clauză a fost negociată în CCM la nivel de unitate cu încălcarea disp.art.8 din Legea nr.130/1996, lege sub imperiul căreia au fost încheiate aceste contracte, în raport de disp.art.24 alin.2 din aceeași lege trebuiau să se adreseze instanței de judecată pentru constatarea nulității acestei clauze.
Instanța a reținut astfel că pârâta a fost în imposibilitate financiară să constituie acest fond prev.la art.30(3)din CCM la nivel de unitate, dovada fiind în acest sens situația financiară a acesteia atestată de fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009 și 2010.
Nu s-a putut susține astfel că pârâta a ignorat prevederile contractului colectiv de muncă în condițiile în care i-a fost impusă de legiuitor o anumită conduită financiar contabilă cu privire la încadrarea în anumite cheltuieli.
Pentru aceste considerente acțiunea formulată de reclamant privind plata salariului suplimentar pe anii 2009 – 2010 a fost considerată neîntemeiată.
Cu privire la cererea privind acordarea ajutorului material pentru sărbătorile de C. și de P. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010 instanța a reținut următoarele:
În C.C.M. la nivel de grup de unități aceste drepturi sunt reglementate la art.71 iar în CCM la nivel de unitate 2009-2010 înregistrat la D.M.P.S. la 11.06.2009, drepturile sunt menționate la art. 62.
Potrivit disp.art.71 cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliu de administrați, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Potrivit acestor dispozițiilor art. 62, cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare iar pentru ziua feroviarului se va acorda o premiere, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Instanța a constatat că CCM la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Este adevărat că la același articol din CCM la nivel de unitate, s-a menționat că aceste prevederi se aplică cu 01.2010, iar prin Actul adițional la acest CCM înregistrat la ANPPS la data de 29.04.2010, părțile contractante au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2010.
În raport de disp. art. 25 alin.3 din Legea nr.130/1996 potrivit cărora clauzele CCM se aplică de la data înregistrării, însă părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării, instanța reține că acordul de voință al părților contractante, a fost în sensul ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării CCM/2009, respectiv 01.2010.
Referitor la acordul părților privind neacordarea acestor drepturi pe anul 2010 conform actului adițional menționat mai sus, instanța reține că, în acest fel a avut loc o modificare a acestei clauze din CCM la nivel de unitate, posibilitate conferită de art. 31 alin.1 din Legea nr.130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Concluzia care s-a impus este aceea că salariații, prin reprezentanți au renunțat practic la aceste drepturi recunoscute prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități și CCM la nivel de unitate, renunțarea fiind posibilă deoarece nu a privit drepturi la care face referire art. 38 din Codul muncii .
Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, respectiv din folosirea de către legiuitor a sintagmei „salariații nu pot renunța” precum și din prevederea expresă a sancțiunea nulității absolute a tranzacțiilor, rezultă că norma instituită de text are caracter imperativ.
Este însă de observat că în cuprinsul aceleiași norme legale se face referire repetată la drepturile recunoscute salariaților de lege ( sau prin lege), astfel că interdicția, respectiv nulitatea absolută, privesc exclusiv această categorie de drepturi salariale, adică acelea care sunt prevăzute de lege în sensul restrâns al termenului.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să interzică renunțarea la toate categoriile de drepturi, adică atât acelea obținute prin lege, cât și prin negocieri colective sau individuale, ar fi făcut mențiune expresă, așa cum s-a făcut în cuprinsul art. 39 din Codul muncii. Acest text legal, enumerând drepturile și obligațiile salariaților, prevede că salariații au orice alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile ( art. 39 alin 1 lit. n), cât și alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile( art. 39 alin 2 lit. g).
Așadar, Codul muncii face distincție între drepturile prevăzute de lege, care au un caracter minimal, de protecție și la care nu se poate renunța și alte drepturi negociate de salariat, individual sau prin reprezentanții sindicali.
Cu privire la aceste ultime categorii de drepturi legea nu instituie interdicția renunțării la ele și nu stabilește expres nulitatea tranzacțiilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantă M. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie :
În motivarea apelului arată că sentința apelată este netemeinică și nelegală și reprezintă dovada evidentă a nesocotirii a cel puțin două dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul legalității și al dreptului la un proces echitabil.
După cum se poate constata din cererea de chemare în judecată modificată prin completare, cauza acesteia este reprezentată de CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și de CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare pe anii 2006-2008, prelungit prin Actul Adițional înregistrat la MMFES cu nr.370/20.06.2008.
Potrivit Legii 130/1996, (privind contractul colectiv de munca) în vigoare în perioada dedusă judecații Art.7, alin. (2), „ Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ".
Articolul 8 al aceleiași Legi 130/1996 stabilește limitele clauzelor contractelor colective de munca după cum urmează:
(1) Clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(3) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
]Articolul 24 al aceleiași Legi 130/1996 prevede consecințele nerespectării art. 8 din aceeași lege si sancțiunile nerespectării după cum urmează:
(1) Clauzele cuprinse in contractele colective de munca negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
(4) Până la renegocierea drepturilor, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz.
Urmare a aplicării dispozițiilor sus menționate, clauzele dintr-un contract colectiv de munca la nivel inferior care nu se încadrează în limitele prevăzute de art. 8 al Legii 130/1996, sunt nule adică nu au existat niciodată.
Articolul. 57 alin. 4 din Codul muncii, inclus în capitolul V secțiunea 1 prevede că „ In situația in care o clauza este afectata de nulitate, întrucât stabilește drepturi pentru salariați care contravin unor norme legale imperative, sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Dacă o clauză nulă a CIM este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile în situația arătată anterior, aceiași regulă se aplică și clauzelor nule din CCM, interpretarea neputând fi decât extensiva.
Clauzele nule ale unui contract colectiv de munca la nivel inferior, nu pot împiedica executarea unui contract colectiv de muncă superior cu forță juridică superioară.
Potrivit dispozițiilor sus menționate orice clauze din contractele colective de muncă la nivel inferior sunt lipsite de orice eficacitate în condițiile în care între reclamant și intimata-pârâtă produceau efecte contractele colective de muncă la Nivel de Ramura Transporturi și la Nivel de G. de Unități Feroviare, în privința cărora nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte că nu și-ar fi produs efectele în perioada dedusă judecății.
Obligațiile asumate de intimata-pârâtă prin cele două acte juridice invocate anterior (cele două CCM superioare), sunt obișnuite, pozitive, perfecte și trebuiau executate necondiționat. Orice condiționări ce ar rezulta din CCM la Nivel de Unitate inferior cu privire la fondul de constituire a veniturilor pentru plata salariului suplimentar, nu pot produce nici un efect atât timp cât CCM la nivel superior nu le prevede.
Potrivit art. 38. Cod muncii: „ Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."
Art. 38 din Codul muncii, stabilește interdicția salariatului să renunțe nu numai la drepturile consacrate prin lege, ci si la cele negociate prin contract colectiv sau individual de muncă.
Nesocotind principiul legalității procesului civil, instanța de fond a inversat ierarhia CCM, considerând că un CCM la nivel de unitate inferior, se aplică cu prioritate față de CCM superioare ca rang.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 466- 482 C. proc. civ.
Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și admiterea în totalitate a acțiunii conform cererii de chemare în judecată modificată prin completare.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Apelul este nefondat.
Cu privire la încălcarea principiului legalității, Curtea constată că susținerea recurentei reclamante este nefondată, deoarece procesul s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile legale, judecătorul fondului asigurând respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces.
Totodată, se constată că la prima instanță au fost primite toate cererile formulate de recurentul reclamant, atât în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual dar și în ceea ce privește administrarea probatoriilor, recurenta beneficiind de apărare calificată, astfel încât nu se poate reține că acesta nu a avut parte de un proces echitabil.
Pe fond criticile formulate sunt de asemenea nefondate.
Astfel, cu privire la salariul suplimentar, Curtea reține următoarele:
Potrivit disp.art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi feroviare 2009-2010 pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, acest drept este reglementat la art.43 alin.2 lit.a . La același articol, dar la alineatul 3 din CCM la nivel de ramură transporturi se prevede expres “ La nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al 13-lea salariu, se stabilesc, în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă”.
Așadar, prin CCM la nivel de ramură transporturi se lasă la latitudinea partenerilor sociali de la nivelul fiecărei unități stabilirea condițiilor concrete de acordare, diminuare sau anulare a acestui drept în funcție de posibilitățile acestora și, preluând aceste prevederi în CCM la nivel de unitate 2009-2010, s-a prevăzut că “ pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2)Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10 % din fondul de salarii realizat lunar".
Prin urmare, în aplicarea disp.art.43 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi, prin CCM la nivel de unitate acordarea acestui drept salariaților este condiționat de realizarea unor venituri care să permită constituirea acestui fond.
În CCM la nivel superior a fost recunoscut în principiu acest drept tuturor salariaților din unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar în CCM la nivel de unitate părțile contractante-patronatul și salariații reprezentați de organizația sindicală, au stabilit de comun acord condițiile de acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plății acestuia și criteriile de acordare.
Totodată, se reține că art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial. Cert este, însă, că din aceste prevederi contractuale nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Din această perspectivă, nu se poate reține că CCM la nivel de unitate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior fiind îndeplinite cerințele art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996.
În contextul în care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, posibilitățile financiare fiind unul dintre aspectele pe care chiar CCM la nivel de ramură transporturi îl menționează ca impunându-se a fi avut în vedere la acordarea celui de-al 13-lea salariu ( la art.43 alin.3), Curtea consideră că pârâta nu avea obligația plații salariilor suplimentare pe anii 2009 și 2010.
Pentru aceste considerente acțiunea formulată de reclamantă privind plata salariului suplimentar pe anii 2009 – 2010 este neîntemeiată.
Cu privire la cererea privind acordarea ajutorului material de C. pe anii 2009 și 2010 sărbătorilor de P. și premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, instanța reține următoarele:
În CCM la nivel de grup de unități aceste drepturi sunt reglementate la art.71 iar în CCM la nivel de unitate 2009-2010, nr. 2591 înregistrat la DMPS la 06.06.2009, drepturile sunt menționate la art.65.
Potrivit disp.art.71 cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliu de administrați, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Potrivit acestor dispozițiilor art.65, cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare iar pentru ziua feroviarului se va acorda o premiere, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Ultimul aliniat al acestui articol prevede că în anul 2009, aceste ajutoare nu se acordă.
Curtea constată că CCM la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Este adevărat că la același articol din CCM la nivel de unitate, s-a menționat că aceste prevederi se aplică cu 01.2010, iar prin Actul adițional la acest CCM, părțile contractante au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2010.
În raport de disp.art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 potrivit cărora clauzele CCM se aplică de la data înregistrării, însă părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării, Curtea reține că acordul de voință al părților contractante, a fost în sensul ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării CCM/2009, respectiv 01.2010.
Referitor la acordul părților privind neacordarea acestor drepturi pe anul 2010 conform actului adițional menționat mai sus, Curtea reține că, în acest fel a avut loc o modificare a acestei clauze din CCM la nivel de unitate, posibilitate conferită de art. 31 alin.1 din Legea nr.130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Concluzia care se impune este aceea că salariații, prin reprezentanți au renunțat practic la aceste drepturi recunoscute prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități și CCM la nivel de unitate, renunțarea fiind posibilă deoarece nu a privit drepturi la care face referire art. 38 din Codul muncii .
Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, respectiv din folosirea de către legiuitor a sintagmei „salariații nu pot renunța” precum și din prevederea expresă a sancțiunii nulității absolute a tranzacțiilor, rezultă că norma instituită de text are caracter imperativ.
Este însă de observat că în cuprinsul aceleiași norme legale se face referire repetată la drepturile recunoscute salariaților de lege ( sau prin lege), astfel că interdicția, respectiv nulitatea absolută, privesc exclusiv această categorie de drepturi salariale, adică acelea care sunt prevăzute de lege în sensul restrâns al termenului.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să interzică renunțarea la toate categoriile de drepturi, adică atât acelea obținute prin lege, cât și prin negocieri colective sau individuale, ar fi făcut mențiune expresă, așa cum s-a făcut în cuprinsul art. 39 din Codul muncii. Acest text legal, enumerând drepturile și obligațiile salariaților, prevede că salariații au orice alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile ( art. 39 alin 1 lit. n), cât și alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile( art. 39 alin 2 lit. g).
Așadar, Codul muncii face distincție între drepturile prevăzute de lege, care au un caracter minimal, de protecție și la care nu se poate renunța și alte drepturi negociate de salariat, individual sau prin reprezentanții sindicali.
Cu privire la aceste ultime categorii de drepturi legea nu instituie interdicția renunțării la ele și nu stabilește expres nulitatea tranzacțiilor.
Potrivit art. 247 din Codul Muncii, în vigoare în anii 2009-2010, în cazul în care la nivel de angajator nu există CCM, se aplică CCM încheiat la nivel superior.
Rezultă că atunci când la nivel de angajator este încheiat CCM, se aplică acesta.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că apelul este nefondat și, în temeiul art.480 alin.1 Noul cod de procedură civilă, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă M. E., domiciliată în C., ., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 6421/10.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 Ianuarie 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. A.S.C.
Tehnored. I.C/Ex.4/29. ianuarie 2014
Jud. fond/C. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 648/2014.... → |
|---|
