Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4604/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4604/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 8344/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4604/2014
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător L. M. L.
Grefier N. A.
******
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul M. G., cu domiciliul în Târgu-J., .. l, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1481 din 19 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. P. S. & FACILITIES SUPPORT SRL, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat M. & Asociații S.P.A.R.L., București, ., sector 1, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelantul reclamant M. G., personal și asistat de avocat M. A., care a depus împuternicire avocațială, precum și intimata pârâtă S.C. P. S. & FACILITIES SUPPORT SRL, reprezentată de avocat P. N., care a depus împuternicire avocațială.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care;
Nefiind cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat M. A., pentru apelantul reclamant, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii cu consecința obligării intimatei pârâte la plata drepturilor salariale cum au fost prezentate în cererea de chemare în judecată, în perioada solicitată și pentru viitor, susținând pe scurt motivele de apel formulate în scris și depuse la dosarul cauzei.
A solicitat cheltuieli de judecată, fond și apel, depunând chitanță reprezentând contravaloare onorariu avocat.
Avocat P. N., pentru intimata pârâtă, a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală sentința instanței de fond, potrivit motivelor formulate în scris prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
A solicitat cheltuieli de judecată conform facturii depuse.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 31.10.2013, sub nr._, reclamantul M. G. a chemat în judecată pe pârâta P. S. & FACILITIES SUPPORT SRL, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: obligarea paratei la plata diferențelor salariale cuvenite si neacordate pentru perioada 01.11._13, drepturi ce urmează a fi actualizate la data plații efective, la plata acestor deferente salariale si pentru viitor, începând cu data 02.11.2013 si totodată obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
Prin sentința civilă nr. 1481 din 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul M. G., în contradictoriu cu parata P. S. & Facilities Support SRL.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma brută de 652 lei reprezentând drepturi bănești cuvenite pentru luna noiembrie 2010, suma urmând a fi actualizată la data plății.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Gorj a constatat și reținut următoarele aspecte:
Reclamantul M. G. a fost angajat al Sucursalei PETROM Târgu-J., în funcția de revizor contabil.
Începând cu data de 1 noiembrie 2010, ca urmare a încheierii contractului de prestări servicii încheiat între . și P. S. & Facilities Support SRL, a intervenit transferul mai multor salariați de la . la societatea pârâtă, aceasta din urmă preluând toate drepturile și obligațiile ce decurg din contractele individuale de muncă ale salariaților transferați, așa cum rezultă din informarea din 18.08.2010 (filele 11-12 din dosar). Reclamantul a devenit astfel salariat al pârâtei P. S. & Facilities Support SRL.
Reclamantul a susținut că deși pârâta a preluat toate drepturile și obligațiile decurgând din contractul de muncă al reclamantului aflat în derulare la momentul preluării, nu și-a îndeplinit toate obligațiile asumate, iar drepturile salariale au fost diminuate.
Instanța a reținut că într-adevăr prin sentința nr. 3009/16.05.2013 pronunțată în dosarul nr._/95/2012, a fost admisă acțiunea reclamantului și obligată pârâta . la plata în favoarea reclamantului a sumei de_ lei, reprezentând diferențe de drepturi salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 23.10._10, ce au fost actualizate cu indicele de inflație pana în luna decembrie 2012 inclusiv, menționându-se că suma ce se va actualiza cu indicele de inflație începând cu data de 01.01.2013 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin sentința nr.3534/23 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, rămasă irevocabilă prin decizia nr.2348/2010 pronunțata de Curtea de Apel C. s-a stabilit că reducerea salariului de încadrare al reclamantului de la 2147 lei la 1800 lei a reprezentat o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului, si în consecință, având in vedere salariul de încadrare cuvenit reclamantului, instanța de judecată a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 01.02._09, suma ce urma a se actualiza cu indicele de inflație la data plății.
Conform celor reținute în mod irevocabil de instanța de judecată prin aceasta sentință, după modificarea funcției reclamantului din revizor contabil în economist principal în industrie, salariul ce i se cuvenea reclamantului la data de 01.02.2006 a fost de 2362 lei, în condițiile creșterii cu 10% a salariilor la nivel de unitate. Potrivit aceleiași sentințe, salariul de încadrare cuvenit reclamantului pentru anul 2007 beneficia de o creștere procentuală de 108,6 %, iar pentru anul 2008 de o creștere procentuală de 108%.
S-a arătat că salariul de încadrare acordat reclamantului in perioada 23.10._10 a fost de 2552 lei, iar salariul de încadrare cuvenit reclamantului pentru această perioadă a fost de 2970 lei, în condițiile în care nu a intervenit in această perioadă nicio modificare a contractului individual de muncă cu privire la salariul de încadrare și în virtutea efectul pozitiv al lucrului judecat stabilit prin sentința nr.3534/23 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior în raporturile dintre părți, respectiv cuantumul salariului de încadrare cuvenit reclamantului, ce se impune în acest al doilea proces.
A arătat instanța că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legătura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autorității de lucru judecat in forma prezumției vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotărârii judecătorești.
Potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) Cod civil, în relația dintre părți, aceasta prezumție are caracter absolut, ceea ce înseamnă ca ceea ce s-a stabilit irevocabil printr-o sentință judecătoreasca nu mai este necesar si nici posibil a se mai analiza.
Sentința este irevocabilă, recursul declarat de pârâtă fiind respins prin decizia nr. 2348/29.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel C..
Reclamantul M. G. a susținut că, date fiind hotărârile judecătorești anterioare, era îndreptățit să primească același salariu și după preluarea de către parata P. S. & Facilities Support SRL, întrucât nu a intervenit nicio modificare a acestuia.
Instanța a solicitat pârâtei să comunice contractul individual de muncă și actele adiționale ale reclamantului intervenite după momentul transferului de întreprindere din noiembrie 2010, înscrisurile solicitate fiind înaintate cu adresa nr. 953/03.03.2014.
Tribunalul a constatat că prin actul adițional nr. 104/10.01.2011, părțile au convenit asupra modificării salariului de bază al reclamantului începând cu data de 01.12.2010, salariul de bază brut lunar fiind de 2722 lei. Reclamantul a semnat actul adițional fără nicio rezervă. Ulterior, prin actul adițional nr. 191/01.05.2012, părțile au convenit ca începând cu data de 01.05.2012 salariul brut al reclamantului să fie de 2940 lei, modificări intervenind prin aplicarea sporului de vechime în petrol de 7% prin actul adițional nr. 7/16.01.2013 și prin aplicarea majorării de 8% convenită prin actul adițional nr. 108/15.04.2013.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, drepturile salariale ale reclamantului au fost corect calculate și achitate acestuia, în conformitate cu actele adiționale încheiate de părți.
Contrar celor susținute de reclamant, după data de 1 decembrie 2010, efectul pozitiv al sentinței nr. 3009/16 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._/95/2012 nu se mai impune în prezentul litigiu. Astfel, în cuprinsul sentinței nr. 3009/16 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._/95/2012, s-a reținut că angajatorul a modificat unilateral un element esențial al contractului individual de muncă al reclamantului. Ori, așa cum rezultă din actele adiționale menționate anterior și aflate la filele 60-64 din dosar, părțile au fost de acord cu modificarea salariului începând cu data de 1 decembrie 2010, reclamantul semnând fără rezerve actele adiționale.
În conformitate cu prevederile art. 41 alin. 1 din Codul muncii,contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților; instanța a constatat că această condiție a fost respectată de către pârâtă după data de 1 decembrie 2010, părțile având posibilitatea să modifice elementele contractului individual de muncă prin acordul lor.
În ceea ce privește luna noiembrie 2010, nu există un astfel de act adițional, iar potrivit sentinței nr. 3009/16.05.2013 pronunțată în dosarul nr._/95/2012, salariul reclamantului trebuia să fie de 2970 lei. Cum pârâta preluase toate obligațiile decurgând din contractul individual de muncă al reclamantului la momentul transferului și în lipsa unui act adițional prin care părțile să convină asupra modificării salariului, angajatorul trebuia să plătească reclamantului salariul de încadrare de 2970 lei, și nu de 2522 lei, cum a procedat, fapt ce rezultă atât din raportul de expertiză, cât și din fluturașul aflat la fila 24 din dosar, diferența de 664 lei a fost actualizată cu indicele de inflație în raportul de expertiză, instanța constatând că reclamantul este îndreptățit să primească suma brută de 673 lei. În consecință, în temeiul art. 166 alin. 4 din Codul muncii, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma brută de 652 lei reprezentând drepturi bănești cuvenite pentru luna noiembrie 2010, suma urmând a fi actualizată la data plății.
În temeiul art. 453 alin. 2 din Codul muncii, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere că și acțiunea a fost admisă doar în parte.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la plata diferențelor salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 01.11._13, actualizate la data plății efective, în cuantumul de 26.594 lei, stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză și totodată obligarea pârâtei la plata acestor drepturi și pentru viitor, începând cu data de 02.11.2013, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
In fapt, a chemat în judecată pârâta P. S. & Facilities Support SRL, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 01.11._13, drepturi ce urmează a fi actualizate la data plății efective, obligarea pârâtei la plata acestor diferențe salariale și pentru viitor, începând cu data de 02.11.2013 și totodată obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 alin. 1 C.pr. civ.
Prin sentința nr. 1481/2014 a Tribunalului Gorj a fost admisă în parte cererea formulată de reclamant, obligată pârâta la plata sumei în cuantum de 652 lei, reprezentând drepturi bănești cuvenite pentru luna noiembrie 2010, ce urmează a fi actualizată și totodată obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii menționate mai sus, reclamantul, a declarat apel, apreciind că în speța dedusă judecății își găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr. civ., întrucât sentința apelată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și în contradicție totală cu probatoriul administrat.
A învederat că, în mod greșit instanța a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată numai în parte, în ceea ce privește luna noiembrie a anului 2010, în condițiile în care din întreg probatoriul administrat în cauză reiese fără putință de tăgadă faptul că pârâta nu i-a acordat în totalitate drepturile și obligațiile ce decurgeau din contractul individual de muncă, prin remunerarea reclamantului într-un cuantum necorespunzător funcției și prestației depuse în cadrul societății angajatoare.
Veridicitatea celor afirmate mai sus rezidă din faptul că de la data de 01.11.2010 contractorul [ pârâta din cauza de față] a preluat toate drepturile și obligațiile ce decurgeau din contractele individuale de muncă încheiate cu salariații transferați de OMV PETROM SA și din contractul colectiv de muncă aplicabil la data transferului. Astfel, conform art. 169 alin.2 din Codul muncii și art. 5 alin. 1 din Legea nr.67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, drepturile și obligațiile cedentului - care decurg din contractele individuale de muncă și din contractul colectiv de muncă aplicabil existent la data transferului, se transferă integral cesionarului, așadar " ope legis" .
Totodată, s-a menționat că în cazul transferului întreprinderilor, al unității sau al unor părți ale acesteia contractele de muncă sunt și rămân aceleași, noul angajator și salariatul aflându-se într-un raport juridic care îi leagă unul de celalalt, la fel ca și legătura anterioară dintre precedentul angajator și salariatul în cauză. Așa cum a mai arătat, potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr.67/2006, drepturile și obligațiile cedentului decurgând din contractul colectiv de muncă aplicabil, se transferă integral noului angajator. Cesionarului îi revine obligația legală, conform art. 9 alin. 1, de a respecta prevederile contractului colectiv de muncă până la rezilierea sa, fie până la expirarea acestuia.
In baza autonomiei de voință, prin acord realizat între cesionar și reprezentanții salariaților clauzele contractului colectiv valabil în momentul transferului pot fi renegociate, dar nu mai devreme de un an de la data transferului. Așadar, în scopul protejării salariaților, timp de cel puțin un an de la transfer, contractul colectiv de muncă rămâne același chiar dacă părțile sunt de acord să-l renegocieze.
In lumina textelor legale invocate, s-a precizat, reclamantul a încercat să sintetizeze și să dovedească temeinicia cererii sale, întrucât pe de o parte la momentul transferului societatea pârâtă trebuia să îl remunereze cu drepturile cuvenite și statuate prin cele două hotărâri judecătorești, care au stabilit cu putere de lucru judecat care este cuantumul salariului acestuia de încadrare aferent funcției pe care o îndeplinește, întrucât prin transfer s-a continuat contractul individual de muncă, iar pe de altă parte contractorul fiind ținut un an de zile cel puțin să aplice contractul colectiv de muncă valabil la momentul preluării salariaților, acesta a prevăzut creșteri salariale de care au beneficiat toți salariații transferați, motiv pentru care s-au încheiat actele adiționale începând cu data de 01.12.2010.
S-a mai arătat că, de altfel, contractorul a preluat la momentul transferului și toate drepturile și obligațiile ce decurgeau din contractul colectiv de muncă aplicabil [ respectiv al .], ale cărui efecte juridice s-au produs până la finele anului 2013, când acesta a fost renegociat de societatea pârâtă.
In acest context toate actele adiționale încheiate la contractul individual de muncă al reclamantului pe perioada 2010-2013 au avut în vedere o modificare unilaterală în sensul art. 41 alin.2 din Codul muncii, fiind vorba de creșteri salariale la nivel de unitate de care au beneficiat toți salariații, ci nu numai reclamantul în mod particular, aspect ce rezultă fără putință de tăgadă din înscrisul pe care l-a anexat prezentei cereri și care atestă informațiile cu privire la salariații angajați ai societății pârâte.
., motivarea instanței care reține în considerentele hotărârii atacate, că efectul pozitiv al sentinței nr. 3009/2013 a Tribunalului Gorj nu se mai impune în prezentul litigiu, deoarece prin actele adiționale încheiate, părțile ar fi fost de acord cu modificarea salariului începând cu data de 01.12.2010, nu are suport legal întrucât după cum se poate observa prin aceste acte nu s-a adus vreo modificare a salariului de încadrare ce i se cuvenea reclamantului pentru funcția de referent economist, ci s-a stabilit o creștere salarială de care au beneficiat toți salariații, majorându-se astfel salariul cu titlu de exemplu de la suma de 2522 lei la 2722 lei.
In plus, s-a mai precizat, pentru a demonstra cele menționate mai sus, în sensul că până în anul 2013 contractorul a preluat și a respectat drepturile și obligațiile din contractul colectiv de muncă aplicabil la momentul transferului [respectiv CCM la nivel Petrom] a depus adresa înregistrată sub nr. 2315 la F.S.L.I. Petrom din data de 10.12.2010, ce s-a înaintat către toate structurile teritoriale și care cuprinde negocierile purtate între OMV PETROM și conducerea FSLI Petrom, adresă care menționează faptul că începând cu data de 01.12.2013 urmează să se aplice creșteri salariale angajaților [ a anexat în acest sens adresa nr. 2315/10.12.2010].
A mai arătat reclamantul că, este evident că această negociere realizată la nivel Petrom a impus și contractorului să negocieze cu salariații săi contractele individuale de muncă, întrucât își producea efectele același CCM, astfel că societatea pârâtă prin actul adițional din 10.12.2010 i-a majorat salariul, începând cu data de 01.12.2010, majorări ce s-au acordat prin aplicarea unui procent de 8% dintr-un fond constituit special la nivelul fiecărei structuri teritoriale și care totodată au coincis cu cele aplicate la nivel de Petrom, întrucât s-au încheiat la aceeași dată.
Aceleași criterii au fost avute în vedere și la încheierea celorlalte acte adiționale ce au urmat pe parcursul derulării contractului individual de muncă, astfel că motivarea instanței de fond este în contradicție cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Tot cu titlu de exemplu a invocat actul adițional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel Petrom la data de 11.05.2012, în care se stipulează la art. 89 alin.5, 6 și 7 că începând cu data de 01.05.2012, se va acorda o creștere salarială, de care beneficiază salariații care au contracte individuale de muncă în vigoare.
Cum pentru societatea pârâtă se aplică același CCM, a încheiat și aceasta cu salariații săi acte adiționale, în speță actul adițional nr. 191/22.05.2012 prin care reclamantului i se majora implicit și lui salariul de bază cu 8% .
A învederat că, rezultă fără echivoc că aceste acte adiționale au fost încheiate de reclamant cu societatea pârâtă în virtutea respectării clauzelor contractuale prevăzute în CCM, de care au beneficiat și ceilalți salariați și nicidecum nu reprezintă o modificare a drepturilor salariale, în sensul menționat de instanță, întrucât dacă s-ar da eficiență unei asemenea motivări, ar însemna că reclamantul ar fi fost de acord cu propria diminuare a drepturilor sale salariale ce au fost statuate prin cele două sentințe judecătorești.
A precizat că acordul său prin semnarea acestor acte adiționale s-a realizat doar în scopul arătat mai sus și în acest context societatea pârâtă trebuia să-i achite în integralitatea lor drepturile salariale cuvenite și stabilite anterior prin cele două sentințe, neexistând în fapt o negociere în sensul prevăzut de art. 41 alin. 1 din Codul muncii, ci doar stabilindu-se în mod unilateral de către intimată ce drepturi îi revin.
S-a menționat că, aceste argumente ce au suport legal sunt de natură a atrage răspunderea pârâtei, prin obligarea acesteia la plata diferențelor salariale cuvenite și neacordate și pentru înlăturarea prejudiciului pe care i l-a produs prin neplata corespunzătoare a salariului aferent funcției sale.
In situația in care se va trece peste aceste apărări, a apreciat totodată că pârâta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de informare a salariatului potrivit art. 17 și 18 din Codul muncii.
Astfel, potrivit art. 17 din C. muncii, anterior modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele esențiale pe care menționează să le modifice, în speță salariul. A opinat că instanța fără o verificare atentă a dat eficiență juridică actelor adiționale, în condițiile în care intimata nu a făcut dovada că, anterior prezentării spre semnare a actelor adiționale, a realizat informarea în scris [ conform disp. art. 17 alin.4 din C. muncii - orice modificare impune încheierea unui act adițional la contract într-un termen de 20 de zile de la data încunoștințării în scris a salariatului cu privire la cuantumul salariului.
Cu titlu de exemplu, a precizat că deși în actul adițional nr. 191/22.05.2012, se menționează data intrării în vigoare a acestuia, ca fiind 01.05.2012, iar din mențiunile făcute de reclamant cu ocazia semnării pentru luare la cunoștință, rezultă că acesta i-a fost comunicată la data de 22.05.2012, deci ulterior intrării în vigoare a acestui act, instanța trece peste toate aceste inadvertențe, deși avea posibilitatea în baza principiului rolului activ să se adreseze intimatei pentru a depune dovada comunicării actului la data intrării în vigoare, cu orice mijloc de probă admis de lege.
Ori, în condițiile în care drepturile salariale nu au fost precizate în adresa de informare [ întrucât nu există la dosar un astfel de înscris], rezultă în mod cert că au fost stabilite în mod unilateral de către intimată și nu a avut loc o negociere cu privire la aceste drepturi, neavând nici o relevanță susținerea instanței, conform căreia părțile au fost de acord cu modificarea salariului începând cu data de 01.12.2010, întrucât reclamantul a semnat fără rezerve actele adiționale.
O altă critică ce vizează nelegalitatea sentinței apelate constă în faptul că deși intimata nu a formulat întâmpinare, achiesând tacit la cererea dedusă judecății, instanța trece peste toate aceste aspecte, nesocotind disp. art. 287 din Codul muncii, prin admiterea doar în parte a cererii și cenzurându-i nejustificat cheltuielile de judecată, ce reprezentau onorariu avocat și onorariu expert"
S-a mai arătat că, chiar și pentru ipoteza admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, acest capăt de cerere era justificat conform dovezilor de la dosar, având în vedere faptul că pentru a proba pretențiile deduse judecății, a fost necesară efectuarea unei expertize contabile, astfel că nu prezintă relevanță cuantumul acestora, atâta timp cât reclamantul a probat temeinicia lor și în parte.
In ceea ce privește onorariul de avocat și acesta era justificat, ținând cont că apărătorul a redactat cererea, l-a reprezentat în instanță [ peste 7 termene de judecată], astfel că, cuantumul solicitat a fost proporțional cu munca depusă.
Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, la fond și în apel.
In drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 466 și urm. C.pr. civ.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare la motivele de apel prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința apelată, Curtea constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj ,reclamantul a solicitat instanței să oblige pe pârâtă la plata diferențelor salariale cuvenite și neachitate pentru perioada 1.11.2010 -1.11.2013 .
În motivarea acțiunii reclamantul a invocat sentința civilă nr.3009 /2013 a Tribunalului Gorj și preluarea începând cu data de 1.11.2010 ,de către pârâtă a tuturor obligațiilor ce decurgeau din contractele individuale de muncă încheiate de fostul angajator - OMV Petrom SA și din CCM aplicabil la data transferului.
Potrivit sentinței civile invocate în cauză,fostul angajator,OMV Petrom SA a fost obligat la plata față de reclamant a sumei de_ lei reprezentând diferențe drepturi salariale cuvenite pentru perioada 23.10.2009- 1.11.2010 ,reținându-se în considerentele hotărârii că salariul de încadrare al acestuia a fost redus în urma modificării unilaterale a contractului individual de muncă .
Potrivit actului adițional nr.104/10.01.2011 aflat la fila 64 dosar fond ,părțile au convenit la modificarea prevederilor contractului individual de muncă înregistrat sub nr.0118/22.12.1997 ,în ceea ce privește salariul de bază lunar brut,începând cu data de 1.12.2010.
Față de aceste aspecte ,Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că după data de 1.12.2010 ,ca urmare a încheierii unui act adițional la contractul individual de muncă între părți,efectul pozitiv al sentinței nr.3009/2013 a Tribunalului Gorj nu se mai impune.
În ceea ce privește critica privind neîndeplinirea de către angajator a obligației de informare prevăzută de art.17 Codul Muncii ,Curtea constată că acesta este neîntemeiată.
Semnarea înscrisului constatator al actului adițional la contractul individual de muncă de către salariat naște prezumția relativă legală a îndeplinirii obligației de informare în condițiile art.17 al.2 Codul Muncii.
Nefondate sunt și criticile referitoare la nedepunerea întâmpinării la prima instanță ,de către pârâtă.
Împrejurarea nedepunerii întâmpinării nu echivalează cu recunoașterea de către pârât a pretențiilor deduse judecății prin cererea de chemare în judecată.
Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage conform art.208 al.2 cod procedură civilă ,decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții ,în afara celor de ordine publică,dacă legea nu prevede altfel.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată,criticile sunt întemeiate.
Prin sentința atacată ,prima instanță a obligat pârâta la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată ,în temeiul art.453 al.2 cod procedură civilă având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte.
Potrivit art.453 al.2 cod procedură civilă ,când cererea a fost admisă numai în parte ,judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Art.453 al.2 cod procedură civilă stabilește acordarea cheltuielilor de judecată proporțional cu partea în pretenții admisă.
Stabilirea acestei proporții reprezintă însă o chestiune de apreciere în sarcina instanței de judecată având în vedere că unele cheltuieli de judecată au un caracter indivizibil.
În cauză ,reclamantul a depus la dosar dovada achitării onorariului de expert în cuantum de 500 lei conform chitanței nr._/7.03.2014.
De asemenea ,la dosar a fost depusă dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 700 lei ,conform chitanței nr.15/2.05.2014.
Având în vedere caracterul indivizibil al acestor cheltuieli (onorariu expert și onorariu avocat),neaplicarea art.451 al.2 Cod procedură civilă în ceea ce privește onorariul avocat și faptul că pentru admiterea cererii chiar și numai în parte ,era necesară suportarea acestora,Curtea constată că prima instanță a procedat greșit dispunând cenzurarea lor.
Față de toate aceste motive,în baza art. 480 al.2 cod procedură civilă Curtea urmează să admită apelul ,să schimbe sentința în sensul că va obliga pârâta la 1200 lei cheltuieli de judecată ,urmând să mențină restul dispozițiilor.
În baza art.451 al.1 și 2 cod procedură civilă intimata pârâtă urmează a fi obligată și la plata sumei de 500 lei onorariu avocat redus ,având în vedere faptul că apelul a fost soluționat după un singur termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul M. G., cu domiciliul în Târgu-J., .. l, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1481 din 19 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. P. S. & FACILITIES SUPPORT SRL, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat M. & Asociații S.P.A.R.L., București, ., sector 1.
Schimbă sentința în sensul că pârâta va plăti reclamantului 1200 lei cheltuieli de judecată la prima instanță.
Obligă intimata la plata față de apelant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în apel. Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2014.
Președinte, D. S. | Judecător, L. M. L. | |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.M.L./8.12.2014
Tehnored. N.A./4 ex.
J. f. L. R.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
