Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 430/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2014

Decizia nr. 430/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 25762/63/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 430

Ședința publică de la 27 Februarie 2014

Completul compus din:

Președinte: - M. L. N. A.

Judecător: - C. R.

Judecător: - T. R.

Grefier: - S. C.

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții U. D. C. și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței numărul 7204 din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamantul S. S. UNIVERSITARĂ C. Pentru L. C., cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele: recursul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011; motivele de recurs apar comunicate; dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală, precum și împrejurarea că recurenții pârâți U. D. C. și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, prin motivele de recurs, au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Curtea, luând act de cererile privind judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă formulate de recurenții pârâți U. D. C. și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE prin motivele de recurs, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Tribunalul D. prin sentința civilă nr. 2887 de la 20 mai 2013 a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâta U. din C..

A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice București, în consecință, a respins cererea față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis cererea precizată de reclamant S. S. UNIVERSITARĂ C., pentru membrul de sindicat L. C., în contradictoriu cu pârâții U. D. C. și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI București, a obligat pârâții U. din C. și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să calculeze și să plătească reclamantului, membru de sindicat, diferențele dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 și cele efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, proporțional cu activitatea desfășurată de către reclamant în cadrul unității de învățământ pârâte, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadente lunare, la data plății efective.

A obligat pârâții U. din C. și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să plătească reclamantului suma de 150 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs S. S. UNIVERSITARĂ C. pentru L. C., U. D. C. și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.

Reclamantul S. S. UNIVERSITARĂ C. pentru L. C. a arătat că, în decembrie 2012 a introdus cerere de chemare in judecată împotriva Universității din C., MEN si M. de Finanțe pentru a obține diferențele dintre drepturile salariate efectiv încasate si cele cuvenite, pe durata desfășurării raporturilor de munca, în conformitate cu prevederile Lg.nr.330/2009 începând cu 01.01.2010 pana la 01.01.2011 si, respectiv cele cuvenite conform Legii nr. 285/2010 începând cu 01.01.2011 pana la data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, prin coroborare cu drepturile salariate deja câștigate conform Legii 221/2008.

Diferențele, a solicitat să fie actualizate în funcție de indicele de inflație, raportat la data fiecărei scadente lunare la momentul plații efective si sa efectueze mențiunile corespunzătoare în evidenta REVISAL, precum si plata cheltuielilor de judecata.

Acțiunea s-a admis dar numai în contradictoriu cu U. din C. si MECTS.

S-a respins cererea privind realizarea mențiunilor in REVISAL.

F. de M. de Finanțe s-a respins cererea și s-a admis excepția lipsei calității procesul pasive si s-au respins cheltuielile de judecata solicitate.

În ceea ce privește criticile privind sentința:

Față de M. FINANȚELOR PUBLICE instanța în mod greșit a interpretat cererea acestora precizatoare, respingând cererea față de acest pârât.

In primul rând, au formulat cererea fiind aplicabile dispoz.art.47 C.pr.civ care permit mai multor persoane să stea împreuna în dosar, în calitatea de pârâți sau reclamanți dacă drepturile si obligațiile lor au aceeași cauza.

Astfel, s-a motivat introducerea acestui parat prin faptul ca M. de Finanțe trebuie determinat să introducă modificările corespunzătoare la elaborarea structurii bugetului de stat și în volumul si structura bugetului Min. Educației. El trebuie să aloce fonduri necesare care sa fie virate paratelor M. Educației (ordonator principal) si Universității din C. (ordonator secundar), în vederea plății drepturilor salariale. Cele din urma instituții se vor prevala de lipsa alocării sumelor necesare de la bugetul de stat si nu vor onora plățile cuprinse în hotărâri.

De asemenea, a arătat ca instanța trebuia sa admită si solicitarea de realizare a mențiunilor corespunzătoare diferențelor drepturilor salariate câștigate, si în programul de evidență electronica a salariaților - REVISAL.

Au formulat o precizare în care, printre altele, au arătat ca nu mai susțin realizarea mențiunilor cuvenite în carnetul de munca al salariatului, deoarece din ianuarie 2011 încetase obligativitatea ținerii evidenței prin carnete de munca. Aceasta a fost precizarea lor, care nu înlătură realizarea acestor mențiuni în programul REVISAL.

Recurentul M. Educației Naționale ( fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) a arătat că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Naționale, care nu a plătit și nici nu a asigurat plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice întrucât nu are aceste atribuții.

În motivarea recursului, pârâta U. din C. a arătat că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, cu încălcarea prevederilor art.34 alin.4 din Legea nr.330/2009, în ceea ce privește instanța competentă.

Regula statuată de acest text de lege este aceea a instanței de contencios administrativ, în primul rând sau a altei instanțe judecătorești, numai că instanța de fond a inversat în mod abuziv și vădit nelegal această ordine stabilită de lege. În motivarea respingerii acestei excepții, aceeași instanță de fond reține că petentul este în raporturi de dreptul muncii cu intimata. Subscrisa nici n-a contestat acest însă procedura de judecată a acestui tip de litigiu este diferită prin lege de cauzele anterior având ca obiect Legea nr.221/2008.

Același raționament greșit a fost avut în vedere instanța de fond și cu ocazia respingerii excepției lipsei plângerii prealabile invocată, adică excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

În motivarea respingerii acestor excepții, instanța de fond a făcut trimitere la Legea nr.221/2008 în baza căreia petenții și-au dobândit pe cale judecătorească drepturile salariale cuvenite în alt cadru procesual. Așa cum petenții au înțeles să conteste în mod indirect acest act normativ, așa era obligat să respecte și prevederile Legii nr.330/2009, cu atât mai mult cu cât înțelege să invoce acest ultim act normativ prin contestația ce face obiectul acestui litigiu.

Potrivit Legii nr.330/2009, petenții aveau obligația să formuleze contestație la ordonatorul principal de credite, acesta să o soluționeze în termenul legal, iar dacă modul de soluționare era nemulțumitor pentru petent, acesta se putea adresa instanței de contencios administrative sau altei instanțe competente și nu invers. Aceste ultime doua excepții nu au fost invocate de către subscrisa, doar ca un pretext nemotivat, ci au fost invocate ca urmare a prevederilor aceluiași text de lege care prevede clar aceste obligații în sarcina oricărui salariat aflat în situația petenților.

Chiar dacă acest litigiu ar fi în strânsă legătură cu cel prin care petenții au dobândit drepturile salariale anterioare intrării in vigoare a Legii nr.330/2009, instanța de fond avea obligația să se raporteze în primul rând la prevederile acestui act normativ și să constate dacă prevederile au fost respectate de către petent, sub aspectul procedurii ce trebuia să o urmeze acesta, cu mult cu cât Legea nr.330/2009 abroga vechea Lege nr.221/2008.

Cât privește natura de contencios administrativ al acestui litigiu, în sensul admiterii excepției respective pe lângă prevederea legală expresă cuprinsă în art.34 alin.4 din Legea nr.330/2009 referitoare la regula conform căreia instanța competentă este cea de contencios administrative a mai invocat și faptul că, în multe situații instanțele de judecată, chiar și Curtea de Apel C. prin multitudinea litigiilor soluționate, au recunoscut caracterul administrativ al actelor emise / adoptate de către subscrisa, lucru pe care ar fi trebuit să-l rețină și instanța de fond care a soluționat prezenta cauză dedusă judecății.

Prin decizia nr.8152/2013 pronunțată de Curtea de Apel C. au fost admise recursurile, s-a casat sentința, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de control judiciar a statuat că instanța de fond a greșit când a aplicat speței regula potrivit căreia "nu este reglementată urmarea unei proceduri prealabile pentru promovarea unei acțiuni prin care se solicită diferențe de drepturi salariale ", ci trebuia să solicite precizări reclamanților cu privire la " diferențele salariale " solicitate, respectiv dacă acestea sunt rezultat al neîncadrării pe legea nr.330/2009, al încadrării necorespunzătoare sau dacă încadrarea s-a făcut corect, însă salariile, sporurile etc nu au fost achitate în funcție de noua încadrare pentru ca în funcție de aceste aspecte să se poată aprecia, în concret, necesitatea formulării unei contestații la ordonatorul de credite, deci a respectării procedurii instituite de art.34 din L330/2009 și astfel, să existe o soluție corectă pe excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta U. din C..

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 09 10 2013.

Prin precizările formulate, reclamantul a învederat instanței faptul că nu contestă modul în care a fost făcută reîncadrarea în baza L 330/2009, de altfel, această reîncadrare nu a avut loc printr-o decizie și nu avea ce să conteste în procedura prevăzută de L 330/2009, precizând că diferențele de drepturi salariale solicitate rezultă din hotărâri judecătorești irevocabile anterioare, prin care reclamantului i-a fost recunoscut dreptul la acestea, însă nu au fost incluse în salariul pe luna decembrie 2009 .

Prin sentința numărul 7204 din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 și în consecință respinge cererea față de acesta.

S-a respins excepția lipsei plângerii prealabile, excepția necompetenței materiale a instanței, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a Universității din C. invocate de pârâta U. din C..

S-a admis în parte cererea precizată formulată de S. S. UNIVERSITARĂ - C. pentru L. C., domiciliat în C., ., ., .>domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat Acrivopol B. din C., . 121, jud D. în contradictoriu cu pârâții U. D. C. cu sediul în C., . nr.13, jud.D. și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București . nr.28-30, sector.1.

S-a dispus obligarea pârâților U. din C. și M. Educației Naționale să calculeze și să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 și cele efectiv plătite,pe perioada 01.01._11, proporțional cu activitatea desfășurată de reclamant, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective.

Au fost obligați pârâții U. din C. și M. Educației Naționale să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidența REVISAL cu privire la drepturile acordate prin această sentință .

S-a dispus obligarea pârâților U. din C. și M. Educației Naționale către reclamant la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței de conflicte de muncă, având în vedere precizările reclamantului, instanța a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile cu privire la procedura contestării modului de stabilire a salariului în baza Legii nr.330/2009.

Reclamantul nu a contestat stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor Legii 330/2009, ci solicită plata unor diferențe salariale, ca urmare a calcului greșit al salariului de bază corespunzător funcției din luna decembrie 2009, salariu ce a fost luat în calcul potrivit art. 30 alin.5 lit. a din Legea nr. 330/2009.

Fiind vorba de un conflict de muncă, în raport de disp.art.269 alin.1 Codul muncii rap.la art.2 alin.1 lit.c Cod pr.civilă, Tribunalul D.-Secția conflicte de muncă și asigurări sociale este competent să soluționeze cauza în primă instanță .

Pentru aceleași considerente, Tribunalul a constatat că este neîntemeiată și excepția lipsei plângerii prealabile.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de prevederile art. 268 alin. l lit. c din Codul muncii instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o, acțiunea reclamantului formulată la 21.12.2012 încadrându-se în termenul de prescripție de 3 ani.

Cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii ca urmare a faptului că actul adițional la contractul individual de muncă întocmit la data de 31.12.2009 în baza dispozițiilor Legii 330/2009 și-a încetat aplicabilitatea la data de 13.05.2011, la . legii 63/2011 instanța a constatat că este neîntemeiată respingând-o, deoarece nu s-a solicitat constatarea nulității contractului individual de muncă sau a unor clauze din acesta pentru care acțiunea se poate formula doar pe durata valabilității sale, ci se solicită diferențe de drepturi salariale rezultate ca urmare a calcului greșit al salariului de bază corespunzător funcției din luna decembrie 2009.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U. D. C. instanța a respins-a ca neîntemeiată deoarece această pârâtă are calitatea de angajator direct, ordonator secundar de credite, având atribuții privind calculul și plata salariilor cuvenite reclamantului care este salariatul său.

Faptul că finanțarea este asigurată de M. Educației Naționale nu exonerează angajatorul de atribuțiile ce îi revin privind calculul și plata salariilor..

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. FINANȚELOR PUBLICE invocată din oficiu instanța a admis-o și în consecință a respins acțiunea față de acest pârât deoarece acest minister nu are calitatea de angajator al reclamantului, nu are atribuții privind stabilirea și plata salariilor cuvenite reclamantului și nici în ce privește executarea hotărârii judecătorești ce se va pronunța.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțelor publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, de către parlament, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice.

De asemenea, potrivit art. 28 din același act normativ Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și rolul de administrator al bugetului statului prin repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite, neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

În plus, prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile art. 2 din acest act normativ prevăd expres că "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată", iar dispozițiile art. 4 din acest act normativ prevăd că "ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii"..

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Naționale ( fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) despre care se face vorbire atât în sentința instanței de fond cât și în decizia instanței de recurs, s-a constatat că excepția nu a fost invocată nici de acest pârât și nici din oficiu de către instanță, astfel că nu se impune analizarea ei.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul este salariatul unității de învățământ pârâte în calitate de personal didactic auxiliar.

La data de 01.01.2010, unitatea școlară a procedat la reîncadrarea întregului personal, inclusiv a reclamantului, reîncadrarea efectuându-se în baza art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că: "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, soldul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel /cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta / aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009".

Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr.1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.

Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului din unitatea școlară conform prevederilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010 și s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamantul ar fi trebuit să le aibă în mod corect conform hotărârilor judecătorești ce vizau aplicarea OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin legea nr. 221/2008.

În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

Instanțele de judecată la rândul lor au dat câștig de cauză salariaților și prin hotărâri judecătorești au obligat unitățile școlare să calculeze drepturile salariale ale reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 și să plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, până la data de 31.12.2009.

La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.

Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.

În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut", prin art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că:

"Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."

Față de conținutul normei citate a rezultat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege ( fapt consfințit și prin hotărârile pronunțate de instanțe referitoare la legea 221/2008).

În consecință, nu s-a pus problema ultraactivității legii vechi, atât timp cât legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare Ia salariile de bază ale acestora Ia aceeași dată de referință.

În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, se apreciază că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de următoarele argumente:

Prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art. 2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.

De asemenea, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prisma interpretării date prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.

Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.

Soluția enunțată s-a impus și întrucât viciul de neconstituționalitate stabilit cu privire la unele dispoziții legale nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală. În situația prezentată, legiuitorul delegat (Guvernul), prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, iar ordonanța de urgență adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte față de neconstituționalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008.

În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.

Mai mult, drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, R.., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. R.., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). De asemenea trebuie văzută și hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza V. împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.

De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.

În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

De menționat că în acest sens s-a pronunțat ICCJ prin Decizia 11/2012 privind recursul in interesul legii care a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea 221/2008.

În ce privește salariile pentru anul 2011 instanța a reținut că au continuat să fie calculate greșit deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010. Astfel potrivit art. 1 din legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%". Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum am arătat fuseseră greșit stabilite.

Începând cu 13.05.2011 a intrat însă în vigoare legea 63/2001 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".

D. acest considerent drepturile solicitate au fost acordate până la 13.05.2011.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor în registrul Revisal, instanța l-a admis, în temeiul art.6 și urm. din HG nr.500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, art.34 și 40 din C muncii .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta U. din C. solicitând admiterea recursului, întrucât admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului de Finanțe și în consecință respingerea acțiunii față de acesta, instanța a încălcat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.

Legile nr. 500/2002 și HG 208/2005 și OUG 22/2012 Ministerului de Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare anuale, etc având obligația să asigure prin legile de rectificare și legea bugetului anual sumele necesare plății prevăzute în titlurile executorii privind obligațiile de plată a instituțiilor publice.

În ceea ce privește obligarea acestei instituții la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidența REVISAL a salariului astfel cuvenit pentru reclamant se apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind dată cu încălcarea legii.

În conformitate cu dispoz. OUG 71/2009, Lg. 230/2011 și OUG 92/2012- plata drepturilor salariale stabilite prin titluri executorii pentru personalul din sectorul bugetar se plătesc eșalonat în tranșe anuale pe o perioadă de mai mulți ani, fiind nelegal a se evidenția și menționa în evidența REVISAL drepturi salariale care se plătesc în tranșe anuale.

În recursul M. Educației Naționale fost Ministerului Educației, Cercetării Tineretului și Sportului s-a criticat soluția instanței cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, arătându-se că obligația revine exclusiv Universității din C.,în calitatea sa de angajator, cu care contestatorul are raporturi de muncă.

Instituțiile de învățământ superior calculează drepturile salariale, iar în baza autonomiei universitare asigură și fondurile necesare plății acestora, potrivit art.92 alin.(2) și alin.(3) lit.g din Legea învățământului nr.84/1995.

Conform actului normativ menționat, finanțarea de bază se acordă sub formă de sumă globală de la bugetul de stat, dar în temeiul autonomiei universitare asupra veniturilor alocate de Minister, instituția de învățământ are un drept de gestiune.

S-a mai arătat că intimatul nu are calitatea de angajator față de reclamanți, și ca atare nu poate fi antrenată răspunderea sa față de aceștia.

În baza autonomiei universitare ( art. 123 din legea Educației Naționale nr. 1/2011) comunitatea universitară are dreptul să își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, gestionarea resurselor materiale și umane cu respectarea strictă a legislației în vigoare iar M. Educației Naționale a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, universitatea având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.

Prin urmare, M. Educației Naționale nu are calitate procesuală pasivă în cauză, acesta asigurând plata tuturor drepturilor bănești, universitatea având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate de la bugetul de stat cu această destinație., din prevederile legale menționate reieșind cu certitudine faptul că ministerul nu are calitatea de a plăti și calcula drepturile salariale pentru cadrele didactice.

Curtea, examinând cauza constată că recursul pârâtei U. din C. este nefondat urmând a fi respins, iar recursul promovat de către pârâtul M. Educației Naționale fost Ministerului Educației, Cercetării Tineretului și Sportului este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Cât privește recursul pârâtei U. din C. se constată că prima critică vizează doar data până la care au fost stabilite a fi acordate diferențele de drepturi salariale – 13.05.2011- în loc de 31. 12.2010 cum era corect, necontestindu-se prin urmare îndreptățirea reclamantului la plata acestor drepturi, ci doar perioada mai mare de stabilirea acestor drepturi ce contravine în opinia recurentei – decizia 11/2012 a ÎCCJ.

Este adevărat că prin decizia 11/2012 a ÎCCJ privind recursul in interesul legii s- a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea 221/2008.

Totodată salariile pentru anul 2011, corect a reținut, corect a arătat instanța de fond că au continuat să fie calculate greșit deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010. Astfel potrivit art. 1 din legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%". Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum am arătat fuseseră greșit stabilite.

Față de cele expuse drepturile solicitate trebuie acordate până la data de 13.05.2011.

Prin urmare această critică este nefondată.

Cea de-a doua critică privind faptul că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă și ca atare în mod greșit s-a admis această excepție cu privire la aceasta, este de asemenea neîntemeiată.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâta U. din C., Curtea reține că obiectul acțiunii l-a constituit plata unor drepturi salariale, decurgând din contractul individual de muncă și deci calitate procesuală pasivă nu pot avea decât părțile acestui contract și anume salariatul și angajatorul, precum și ordonatorul de credite.

M. Finanțelor nu are nici una din aceste calități și, deci, nu poate avea nici calitate procesuală pasivă în cauză.

Așa cum a arătat instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțelor publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, de către parlament, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice.

D. această perspectivă, critica recurentei sub acest aspect este nefondată.

Ultima critică vizând nemultumirea recurentei cu privire la obligarea sa de a efectua mențiunile corespunzătoare în evidența REVISAL este de asemenea nefondată, instanța făcând o corectă aplicare a dispoz. art. 6 și urm. D. HG 500/2011 și privind raportul general de evidență a salariaților și a art. 34 și 40 Codul muncii.

Oricum, Curtea constată că instanța de fond nu a stabilit o dată fixă, un termen pentru efectuarea mențiunilor în REVISAL, un termen de executare propriu-zis, ci în condițiile legii, ulterior plăților ( eșalonat), urmând să se efectueze aceste înscrieri.

Tribunalul a obligat în mod generic să se facă aceste înscrieri în REVISAL nestabilind o dată, un termen și o modalitate în acest sens, iar criticile Universității din C. privesc lipsa calității procesuale pasive în acest caz.

Prin urmare, recursul promovat de către pârâta U. din C. este nefondat.

Cât privește recursul pârâtului M. FINANȚELOR PUBLICE -fost MECTS- acesta este fondat.

Critica privind faptul că excepția lipsei calității procesuale pasivă nu a fost invocată de părți și nici de instanța din oficiu – nu poate fi primită, atâta vreme cât, în primul ciclu procesual pârâtul MEN prin recursul promovat invocă expres această excepție.

Celelalte critici ale recursului sunt însă întemeiate, privind fondul acestei excepții și nu neinvocarea ei.

Prin cererea de chemare în judecată, s-a pus în discuție modalitatea de salarizare a personalului angajat în învățământ universitar în perioada 01.01._11, în raport de acest obiect calitate procesuală pasivă având instituția obligată în raportul juridic dedus judecății, respectiv angajatorul și, în măsura în care acesta nu are atribuții de a asigura și finanțarea plății acestor drepturi, ordonatorul principal de credite

Este adevărat că, în speță, recurentul M. Educației Naționale nu are calitatea de angajator al reclamantului, însă din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că acesta a înțeles să cheme în judecată U. din C. în calitate de angajator, iar pârâtul M. Educației Naționale în calitate de ordonator principal de credite.

În consecință, critica din recurs referitoare la obligarea acestui pârât la calculul și plata drepturilor salariale solicitate sunt întemeiate, MEN având numai atribuții de asigurare a finanțării necesare plății diferențelor de drepturi salariale solicitate .

Într-adevăr, finanțarea învățământului universitar de stat se realizează în ce privește finanțarea de bază (care include componenta salarială) de la bugetul de stat, prin M. Educației

În conformitate cu dispozițiile art.170 din Legea 84/1995 „finanțarea învățământului de stat se face de la bugetul de stat, în limitele a cel puțin 4% din produsul intern brut”, iar art.171 din Legea 84/1005 instituie finanțarea bugetară a instituțiilor de învățământ superior.

Astfel, se menționează în art.171 că „instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Veniturile acestor instituții se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educației Naționale, pe baza de contract, pentru finanțarea de bază și finanțarea complementară, realizarea de obiective de investiții, fonduri pentru burse și protecția socială a studenților, precum și din venituri proprii, dobânzi, donații, sponsorizări și taxe percepute în condițiile legii de la persoane fizice și juridice, romane sau străine, și din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare”.

Totodată, în alin.3 din art.171 se stabilește că pentru instituțiile de învățământ superior de stat „finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instruirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ” și această „finanțare de bază se realizează de M. Educației Naționale, pentru a se asigura desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ, la nivel universitar și postuniversitar, conform standardelor naționale”, iar „finanțarea complementară se asigura atât din sume de la bugetul de stat, cât și din surse externe, respectiv împrumuturi și ajutoare externe”.

Totodată, potrivit art.223 alin.7 din Legea nr.1/2011 a educației naționale, în vigoare începând cu 09.02.2011:

„ Finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat se face pe bază de contract încheiat între M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și instituția de învățământ superior respectivă, după cum urmează:

a) contract instituțional pentru finanțarea de bază, pentru fondul de burse și protecție socială a studenților, pentru fondul de dezvoltare instituțională, precum și pentru finanțarea de obiective de investiții;

b) contract complementar pentru finanțarea reparațiilor capitale, a dotărilor și a altor cheltuieli de investiții, precum și subvenții pentru cazare și masă;

c) contractele instituționale și complementare sunt supuse controlului periodic efectuat de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și CNFIS.”

Prin urmare, în raport de dispozițiile legale enunțate, se reține că recurentul pârât MEN are atribuții în ceea ce privește asigurarea finanțării pentru sumele solicitate de reclamant, din această perspectivă impunându-se a-i fi recunoscută și calitate procesuală pasivă.

Criticile din finalul recursului acestui pârât privind lipsa calității procesuale pasive se referă nu numai la acțiunea principală, ci se subsumează și celei accesorii cu privire la obligarea de a face mențiunile în REVISAL, criticile recursului vizând în mod global lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât în toate privințele și relativ la toate capetele de cerere.

Văzând și dispoz. art. 312 alin. 1 și 2 C.pr.civilă instanța va respinge recursul pârâtei U. din C. și va admite recursul pârâtului M. Educației Naționale. Va modifica sentința în sensul că pârâtul M. Educației Naționale va fi obligat doar să aloce sume necesare acordării drepturilor bănești stabilite. Va respinge cererea privind mențiunile în evidența REVISAL în ceea ce îl privește pe pârâtul M. Educației Naționale. Va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul pârâtei U. din C. împotriva sentinței numărul 7204 din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamantul S. S. UNIVERSITARĂ C. Pentru L. C., cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE.

Admite recursul pârâtului M. Educației Naționale împotriva sentinței numărul 7204 din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamantul S. S. UNIVERSITARĂ C. Pentru L. C., cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE.

Modifică sentința în sensul că pârâtul M. Educației Naționale va fi obligat doar să aloce sume necesare acordării drepturilor bănești stabilite.

Respinge cererea privind mențiunile în evidența REVISAL în ceea ce îl privește pe pârâtul M. Educației Naționale.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 februarie 2014.

Președinte,

M. L. N. A.

Judecător,

C. R.

Judecător,

T. R.

Grefier,

S. C.

Red.Jud.Jud.M.L.N. A.

Tehn.I.C./ex.3/26.03.2014

Jud. Fond/G. S.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 828/2014....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 430/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 430/2014. Curtea de Apel CRAIOVA