Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 21-01-2014, Curtea de Apel CRAIOVA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 5036/95/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 92/2014

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. C.

Judecător: P. P.

Grefier: M. M.

x.x.x

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul C. L. TG-J., cu sediul în Tg-J., ..19, jud.Gorj, împotriva sentinței civile nr. 4203/05.09.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. G., cu domiciliul în Tg-J., ..334, jud. Gorj, și intimații pârâți C. T. HENRI C., cu sediul în Tg-J., ., jud. Gorj, I. ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ, cu sediul în Tg-J., .-134, jud. Gorj,având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:

- apelul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, iar prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

- în cadrul procedurii prealabile intimatul reclamant a depus întâmpinare,iar apelantul pârât nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul reclamant D. G., după care;

Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.

CURTEA

Asupra apelului de față.

Prin sentința nr. 4203/05.09.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ISJ Gorj, cu sediul în Tg-J.. Victoriei, nr.132-134, jud. Gorj, invocată din oficiu și respinge acțiunea față de acest pîrît.

S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile eferente perioadei 1 decembrie 2009- 1 aprilie 2010, excepție invocată din oficiu de instanță și respinge ca prescrisă acțiunea cu privire la drepturile eferente acestei perioade.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D. G. cu domiciliul în Tg-J., ..334, jud. Gorj în contradictoriu cu pîrîții C. T. Henri C. cu sediul în Tg-J., ., jud. Gorj și C. L. Tg-J. cu sediul în Tg-J., ., jud. Gorj .

S-a dispus obligarea pârâtului C. T. Henri C. să acorde reclamantului salariul de bază pentru perioada 01.04._11 la nivelul celui stabilit legal în luna decembrie 2009, conform art.7 alineat 2 din legea nr.330/2009, cu o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime conform art.50 alineat 1 și 2 din legea nr.128/1997.

A fost obligat pârâtul C. T. Henri C. să plătească reclamantului diferențele salariale dintre salariile astfel calculate și cele efectiv încasate pentru perioada 01.04._11, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, de la data datorării la data plății efective.

S-a respins acțiunea cu privire la pretențiile reclamantului aferente perioadei 14.05._12, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ISJ Gorj, invocată de instanță din oficiu, instanța a reținut următoarele:

Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății.

Reclamantul, în calitate de cadru didactic la unitatea de învățământ C. T. Henri C. a chemat în judecată pârâții C. T. Henri C., ISJ Gorj și C. L. Tg-J., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei C. T. Henri C. să acorde reclamantului salariul de bază pentru luna decembrie 2009 cu o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, conform art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997; obligarea pârâtei să calculeze și să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale legal calculate și cele efectiv încasate pentru perioada 01.12.2009 – 31.12.2012, sume actualizate cu rata inflației de la data scadentă a fiecărei sume până la data plății efective iar ISJ Gorj să aprobe plata acestor sume.

Raporturile juridice deduse judecății sunt, așadar, raporturi specifice dreptului muncii, reclamanții învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul muncii - Legea nr.53/2003(în forma în vigoare pentru perioada in litigiu), iar ISJ Gorj nu are calitatea de angajator sau de ordonator de credite, astfel încât că nu poate fi obligat la aprobarea plății sumelor cu titlu de salarii, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ISJ Gorj este întemeiată.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei decembrie 2009 - martie 2010, invocată din oficiu, instanța a retinut că, potrivit art.166 din Codul muncii(în forma în vigoare până la data de 30 aprilie 2011), respectiv art. 171 din Codul muncii republicat, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie in termen de 3 ani de la data de la care drepturile erau datorate. Aceeași regulă privind prescripția dreptului la acțiune in cazul solicitării unor drepturi salariale este prevăzută de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii in forma in vigoare până la data de 30 aprilie 2011, respectiv art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii republicat.

Obligația de a plăti salariul are caracter succesiv, salariul plătindu-se în fiecare lună.

În cazul obligațiilor cu executare succesivă, pentru fiecare prestație curge o prescripție deosebită (art.12 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, în vigoare la data la care a început să curgă prescripția pentru pretențiile aferente perioadei decembrie 2009 - martie 2010).

Obligația lunară de a plăti salariul cadrelor didactice este afectată de un termen suspensiv de executare. În acest caz prescripția începe sa curgă de la data când s-a împlinit termenul de executare(art.7 alin.3 din Decretul nr.167/1958).

Potrivit anexei la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.86/2005, data plății salariilor pentru angajații din cadrul Ministerului Educației Naționale si instituțiilor publice subordonate este data de 14 a lunii următoare celei pentru care se plătește salariul.

Pretențiile reclamantului sunt solicitate începând cu data de 01.12.2009, iar acțiunea a fost introdusă la data de 09.05.2013, astfel că, pentru drepturile aferente perioadei decembrie 2009 - martie 2010, dreptul la acțiune este prescris.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul este profesor la C. T. Henri C., cu o vechime de 33 ani, după cum rezulta din adeverința nr.1412/02.04.2013 emisă de parata C. T. Henri C. .

Până la data de 31 decembrie 2009 salarizarea personalului didactic a fost reglementata de Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Potrivit disp.art.50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic:

,, (1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilită de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și peste 40 ani de activitate în învățământ.

(2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.”

Legiuitorul a statuat în primul alineat asupra existentei a doua drepturi, respectiv dreptul la tranșa de vechime și dreptul la tranșa suplimentara de vechime, iar, în cel de-al doilea alineat a procedat la individualizarea tranșelor suplimentare, prin indicarea modalității de calcul prin creșterea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime, in favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30,35 si peste 40 de ani vechime in învățământ.

Ulterior, prin art.5 alin.2 din O.G. nr.15/2008, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.151/2008 s-a stabilit că în coeficienții de multiplicare utilizați la calculul salariilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar prevăzuți la ultimele 3 transe de vechime de 30,35 si peste 40 de ani, sunt cuprinse si creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător transei anterioare de vechime, potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.

Insa, prin decizia nr.983 din 30 iunie 2009 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr.531 din 31 iulie 2009 s-a stabilit neconstituționalitatea acestor prevederi legale, astfel că ele si-au încetat efectele juridice.

Art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 a fost abrogat prin art.48 pct. 40 din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, începând cu 01.01.2010, iar art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 a fost abrogat prin art.39 lit.a din Legea nr.284/2010, însă în luna decembrie 2009 personalul didactic din învățământul preuniversitar cu o vechime de 30, 35 si peste 40 de ani era îndreptățit la acordarea transelor suplimentare de vechime, dispozițiile art. 50 din Legea nr.128/1997 fiind aplicabile.

In speța de față, instanța a retinut ca reclamantul avea 33 de ani de activitate în învățământul preuniversitar la data de 1 decembrie 2009, după cum rezultă din adeverința 1412/02.04.2013, astfel ca în luna decembrie 2009 i se cuvenea tranșa suplimentară de vechime corespunzătoare acestei perioade de activitate în învățământ.

Începând cu data de 1 ianuarie 2010 a intrat in vigoare Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, care a stabilit prin art.30 că:

,,(3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător transelor de vechime in munca si pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului si treptei profesionale avute in luna decembrie 2009.

(5) In anul 2010, personalul aflat in funcție la 31 decembrie 2009 isi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009,,.

Prin urmare, reclamantul avea dreptul și după data de 1 ianuarie 2010 la un salariu lunar calculat in raport cu salariul de baza din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile art.50 alin.1 si 2 din Legea nr.128/1997, prin aplicarea transei suplimentare de vechime cuvenite pentru 33 de ani de activitate în învățământ.

Prin ,,salariul avut în luna decembrie 2009,,în sensul art.30 alin.5 din Legea-cadru nr.330/2009 instanța are in vedere salariul la care era îndreptățita reclamantul, si nu cel efectiv primit, aceasta fiind si interpretarea care a stat la baza emiterii Deciziei nr.11/2012 a Înaltei Curte de Casație și Justiție pronunțata in soluționarea recursului în interesul legii privind drepturile cuvenite cadrelor didactice in conformitate cu Ordonanța Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobata cu modificări prin Legea nr.221/2008, decizie prin care s-a dat rezolvare unei chestiuni de drept similare.

În perioada 01.01._11 salarizarea personalului plătit din fondurile publice a fost reglementă de Legea nr.285/2010.

În conformitate cu art.1 din acest act normativ:

,, (1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Alineatul 3 al articolului 1 din același act normativ reglementa modalitatea de stabilire a cuantumului brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.În conformitate cu art.1 alin.1 din această lege, începând cu 1 ianuarie 2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

De asemenea, potrivit art. 4 alin.3 din Legea nr. 285/2010 personalul plătit din fonduri publice se reîncadra, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

S-a constatat, astfel, că, începând cu 01.01.2011, reclamantul trebuia sa-și mențină salariul din luna octombrie 2010, când, de asemenea, i se cuvenea acordarea transei suplimentare de vechime.

După data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr.63/2001, care a stabilit un nou sistem de salarizare pentru personalul didactic din învățământ, ce nu a mai prevăzut transele suplimentare de vechime, reglementate de art.50 alin.1 si 2 din Legea nr.128/1997 si nici menținerea salariului anterior, astfel încît instanța constată că acestuia i se cuveneau drepturile salariale rezultate din aplicarea art.50 alin.1 si 2 din Legea nr.128/1997, prin reținerea transei suplimentare de vechime, pentru perioada 01.04._11.

Insă, astfel cum rezultă din adeverința nr. 1412/02.04.2013 emisă de C. T. Henri C., reclamantului nu i s-a acordat pentru această perioadă tranșa suplimentară de vechime cuvenită.

Instanța a mai retinut că drepturile corespunzătoare coeficientului suplimentar de vechime pentru perioada 01.04._11 vor fi calculate prin raportare la salariul de bază din decembrie 2009, conform Legii 221/2008.

De la data de 1 ianuarie 2010, potrivit art.30 alin.3 din Legea nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reîncadrarea personalului s-a făcut corespunzător transelor de vechime în muncă si pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului si treptei profesionale avute în luna decembrie 2009, iar, in conformitate cu art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își păstra salariul, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor cu personalul din luna decembrie 2009.

Prin Decizia nr.11/2012, obligatorie pentru instanțele judecătorești în ceea ce privește problemele de drept dezlegate, potrivit dispozițiilor art. 3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: „(...)în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar si ale art.30 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat in funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat in raport cu salariul de baza din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu Ordonanța Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ, aprobata cu modificări prin Legea nr.221/2008,,.

In temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr.285/2010, mai sus expuse, drepturile salariale ale reclamantului cuvenite in luna decembrie 2009 se mențineau si după data de 1 ianuarie 2011.

Sunt aplicabile in cauză si prevederile art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, conform cărora angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, precum și prevederile art. 269 din Legea 53/2003 – Codul muncii in forma in vigoare pana la data de 30 aprilie 2011, respectiv art. 253 din Codul muncii republicat, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat, în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Sumele datorate reclamantului se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății, pentru repararea prejudiciului cauzat prin deprecierea creanțelor datorită devalorizării monedei naționale ca urmare a inflației, în baza art.161 alin.4 din Codul muncii în forma în vigoare până la data de 30 aprilie 2011, respectiv art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, în considerarea principiului reparației integrale a prejudiciului.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus reținute, văzând și prevederile art. 161 din Legea nr.53/2003 anterior republicării, respectiv art.166 din Legea nr.53/2003 republicată, privind obligația angajatorului de a plăti salariul angajatului, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ISJ Gorj si în consecință, s-a respins acțiunea formulata împotriva acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei decembrie 2009 - martie 2010, invocată din oficiu, și în consecință, s-a respins acțiunea cu privire la pretențiile menționate, fiind prescris dreptul material la acțiune.

De asemenea s-a admis în parte acțiunea formulată in contradictoriu cu pârâta C. T. Henri C., s-a dispus obligarea pârâtei C. T. Henri C. să plătească reclamantului drepturile salariale corespunzătoare transei suplimentare de vechime pentru perioada 01.04._11, conform prevederilor art.50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 coroborate cu prevederile Legilor nr.330/2009, nr.284/2010 și nr. 285/2010, prin raportare la salariul de bază din decembrie 2009, conform Legii 221/2008.

S-a respins acțiunea cu privire la pretențiile aferente perioadei 14.05._12, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul C. L. TG-J., motivând, următoarele:

Apelantul pârât arată că prin sentința pronunțată de instanța de fond în mod greșit s-a admis acțiunea formulată de reclamant care a solicitat să se dispună obligarea apelantului la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime care se acordă la 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ și la plata drepturilor salariale neacordate pentru perioada 01.04._11.

Susține apelantul că nu C. L. calculează aceste drepturi salariale, ci compartimentul financiar contabil din cadrul unităților de învățământ unde reclamantul și-a desfășurat activitatea, C. virând doar sumele pe baza adresei comunicate de aceștia.

Că, în mod greșit instanța de fond a obligat C. L. Tg.J. la plata drepturilor salariale neacordate, întrucât petenții nu au adus nicio dată la cunoștință neplata acestor drepturi, acesta neavând nici o culpă.

Potrivit prev. din Cap.IV, art.7, alin.4 din Lg. 388/2007 referitoare la bugetul de stat pe anul 2008, C. L. alocă banii din prelevări de la bugetul de stat- sume defalcate din TVA pentru bugetele locale, pentru salarizarea personalului din învățământul preuniversitar, neavând autoritatea de a acorda alte drepturi salariale.

În același sens erau și prevederile legislației anterioare, respectiv art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și art. 167 alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995.

Mai mult, art. 167 alin. 13 și 14 din Legea învățământului nr. 84/1995 prevedea:

„(13) Finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se face pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între rectorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ. Contractul se încheie în maxim 30 de zile de la data aprobării bugetului local. Sumele reprezentând finanțarea de bază și finanțarea complementară se înscriu în bugetul de venituri și cheltuieli.

(14) Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual, de fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat conform normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar, se aprobă și se execută potrivit prevederilor legale în vigoare. „

Din prevederile menționate rezultă că obligația de calculare a salariilor revine fiecărei unități de învățământ, consiliul local alocând aceste sume în mod global, în cuantumul solicitat de unitățile de învățământ prin bugetul de cheltuieli prezentat.

Prin urmare, C. L. al Municipiului Târgu Jiu, nu poate plăti drepturi salariate cadrelor didactice sau nedidactice din învățământul preuniversitar, deoarece nu-i incumbă o atare obligație, nici în considerarea unui acord contractual și nici în virtutea legislației în vigoare.

C. L. al Municipiului Târgu Jiu nu poate fi obligat nici să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate, deoarece așa cum s-a mai arătat nu există nici un fel de raport juridic între reclamant și instituția pârâtă, iar potrivit legii contravaloarea acestor drepturi se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Mai mult decât atât, consiliul local nu are un buget propriu, nu are conturi în bancă, și cu atât mai puțin un patrimoniu, deci nu poate avea capacitate de exercițiu într-o astfel de cauză.

În final solicită a se reține lipsa calității procesuale pasive a Consiliului L., care nu poate fi obligat la plata unor ore suplimentare către petenți, deoarece Consiliului L. al Mun. Tg. J. nu are nici o calitate cu privire la plata și asigurarea fondurilor necesare salarizării personalului didactic.

Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995 Legea învățământului, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Având în vedere normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 538/2001 și modificate prin HG nr. 174/2003, HG 2192/2004, instanța constată că principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt: unitatea de învățământ, consiliul local și primarul.

În baza acestor norme metodologice, fiecare instituție de învățământ are obligația să-și întocmească bugetul propriu ( art.8) .

Bugetele elaborate de instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se prezintă autorității administrației publice locale în baza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale ( art. 16 ). După aprobarea legii bugetului de stat, C. Județean repartizează sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrației – teritoriale și în cadrul acestora, pe fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat.

Consiliile locale, pe baza sumelor repartizate de la bugetul de stat, după adăugarea sumelor necesare pentru finanțarea complementară, comunică bugetele aprobate conform legii, instituțiilor de învățământ și trezoreriilor la care acestea sunt arondate ( 18 ).

În raport de aceste prevederi legale, primarul are atribuția să întocmească proiectul bugetului local, având în vedere și bugetele înaintate de către unitățile școlare iar consiliul local să aprobe bugetul local în vederea înaintării spre alocare a sumelor datorate cu titlu de salarii de la bugetul de stat și, după primirea sumelor de la bugetul de stat, să îl comunice către unitățile de învățământ și trezoreriile în a căror rază teritorială își au sediul unitățile respective.

Textele de lege invocate de recurent în cererea de recurs, respectiv art. 104 din Legea nr. 1/2011, art. 16 din HG nr. 2192/2004, art. 167 din Legea nr. 84/1995 susțin argumentația anterior expusă.

Calitatea procesuală pasivă a consiliului local vizează în mod exclusiv procedura de alocare a sumelor reprezentând drepturile salariale și este conferită de atribuțiile privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, astfel cum au fost ele reglementate de OG nr. 32/2001 care stabilește la art. XIII faptul că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ – teritoriale, conform dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Legea 84/1995. Așa cum se observă, obligația de plată a drepturilor salariale către personalul didactic este o obligație complexă, care cuprinde in conținutul său obligații legale distincte, ce aparțin unor titulari diferiți, fiecare dintre aceștia fiind ținuți de îndeplinirea obligației proprii, în lipsa căreia nu se poate îndeplini rezultatul legal urmărit, plata indemnizației de concediu.

Consiliului local îi revine obligația de a aloca sumele de bani, după primirea lor de la bugetul de stat, iar nu de a le plăti efectiv.

În raport de aceste prevederi legale, se constată că are calitate procesuală pasivă în cauză C. L. al Municipiului Tg.J., doar în ce privește obligația de alocare a sumelor de bani necesare drepturilor bănești solicitate.

Cu privire la obligația de plată a drepturilor salariale solicitate, aceasta nu revine apelantului, ci COLEGIULUI T. HENRI C. astfel cum reiese din dispozitivul sentinței apelate.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. L. TG-J., cu sediul în Tg-J., ..19, jud.Gorj, împotriva sentinței civile nr. 4203/05.09.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. G., cu domiciliul în Tg-J., ..334, jud. Gorj, și intimații pârâți C. T. HENRI C., cu sediul în Tg-J., ., jud. Gorj, I. ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ, cu sediul în Tg-J., .-134, jud. Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2014

Președinte,

M. C.

Judecător,

P. P.

Grefier,

M. M.

Red.Jud.M.C.

Tehnn.I.C./ex.2/

J.F./M. V.

Data: 23.01.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 21-01-2014, Curtea de Apel CRAIOVA