Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3599/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3599/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 14640/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3599
Ședința publică de la 30 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. G.
Judecător L. B.
Grefier M. V. A.
*****************************
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU M. L., cu sediul în C., .. 32, Județul D., împotriva sentinței civile nr. 2701 din 06.05.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 32, județul D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul reclamant reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, reprezentat de consilier juridic A. D., lipsind intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care;
Curtea constatând că nu mai sunt cererii de formulat și excepții de invocat și apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic A. D. pentru apelantul reclamant reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii pentru motivele invocate în scris.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 2701 din 06.05.2014 a respins acțiunea formulată de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, pentru membrul de sindicat M. L., în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC ) D..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamanta, reprezentată în cauză de sindicatul reclamant, are calitatea de salariat al pârâtei, fiind încadrată cu contract individual de munca pe durata nedeterminatași, în consecință , instanța a apreciat că îi sunt aplicabile dispozițiile Legii–Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2011, ale Legii nr. 283/ 2011 - pentru anul 2012, iar pentru anul 2013, salarizarea personalului public a fost asigurată prin OUG nr.19/2012 aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012.
S-a apreciat ca toate aceste acte normative reprezintă norme de excepție, întrucât reglementează numai un segment al raporturilor de muncă și anume, salarizarea, și privește doar o categorie de subiecți și anume, personalul plătit din fonduri publice.
Legea nr.53/2003- Codul muncii reprezintă norma cu caracter general, în acest sens fiind dispozițiile art.1 care prevăd " prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă și jurisdicția muncii ".
S-a reținut ca sporul de 100%, așa cum este reglementat de art.142 C.Muncii, nu este un spor cu reglementare unică și exclusivă deoarece însuși Codul Muncii prin al.2 prevede acordarea acestui spor doar în măsura în care nu se aplica regula compensării cu timp liber corespunzător din "motive justificate".
Dispozițiile prohibitive referitoare la plata sporului, se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
S-a arătat ca întrucât unitatea pârâtă se finanțează exclusiv de la bugetul de stat, aceasta are obligația de a se supune dispozițiilor legale incidente în materia salarizării.
Concluzionând, instanța a constatat că susținerile reclamantului nu sunt întemeiate, prin prevederi legale anuale imperative, cu caracter de excepție, norme ce se aplică cu prioritate față de normele generale, s-a stabilit că nu se plătește sporul, ci se acordă doar timp liber corespunzător, astfel că – pentru considerentele expuse, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU M. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare arată că instanța de fond a constatat în mod corect că Legea nr. 284/ 2010 constituie norma aplicabilă, drepturile salariale ale apelantei fiind stabilite de această lege.
S-a apreciat că instanța nu a observat și în mod greșit nu a constatat că personalul din unitățile sanitare și de asistență socială și medico-socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru, categorie din care face parte apelanta, se bucură de o reglementare expresă - art. 2 Cap. II din Anexa III la legea cadru, excepțională în raport de norma referitoare la "tot personalul din sectorul bugetar", care este în vigoare și aplicabilă începând cu anul 2011 până în prezent, și în continuare.
Instanța a constatat că "în afara excepțiilor expres prevăzute de lege" prevederile legale care suspendă plata sporului de 100% sunt aplicabile tuturor salariaților din sectorul bugetar.
Susține că apelanta se înscrie în excepțiile expres prevăzute de lege, categoria din care face parte aceasta fiind prevăzută distinct de legiuitor, excepțional, în art. 2 Cap. II Anexa III la Legea cadru nr. 284/ 2010.
În situația în care legiuitorul nu ar fi dorit ca această Anexă să producă efecte, ar fi reglementat prin normele anuale arătate de instanță lipsa aplicabilității acesteia.
Această opinie coincide cu cea a autorității legale de reglementare în domeniul muncii și protecției sociale la nivel național - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, anume că personalul din unitățile de asistență socială are dreptul să beneficieze de sporul de 100% prev. de Legea-cadru nr. 284 / 2010, situație asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel.
În mod greșit a reținut instanța de fond că pârâta ar fi procedat la compensarea muncii efectuate cu timp liber corespunzător, deoarece din actele depuse la dosar de intimata-pârâtă rezultă tocmai contrariul.
Actele depuse dovedesc, și nu este contestat în niciun fel de intimata-pârâtă, că în ultimii trei ani această categorie de personal nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător, așa cum prevede legea, dintr-un motiv justificat, din cauza lipsei de personal a instituției publice.
Reținerea instanței potrivit căreia salariatul apelant căruia nu i-a fost compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzător ar avea dreptul la despăgubiri nu este corectă.
Această optică a instanței este greșită, fiind contrazisă de Codul Muncii - art. 142 alin. (2), care prevede că în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, așadar nu despăgubiri, cum în mod greșit a înțeles judecătorul fondului.
Din motivele prezentate, solicită să se admită prezentul apel, iar pe fond să se admită acțiunea.
În drept, își întemeiază apelul pe dispoz. art. 477- 480 din Noul Cod proc. civ.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Apelantul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea apelului, așa cum a fost formulat și pe fond, admiterea acțiunii.
Apelul este nefondat pentru considerentele ce succed.
În esență, apelul reclamantului pune în discuție prevalența Legii cadru 284/2010 față de celelalte norme ce reglementează compensarea muncii efectuate în zile de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează.
Potrivit art.137 din C. Muncii este obligatorie acordarea repausului săptămânal cumulată cu plata unui spor la salariu, în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă si duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității.
Pentru munca prestată în unitățile sanitare precum si în alte unități în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, în zilele de sărbătoare legală, art. 142 din C. Muncii prevede că salariații beneficiază de compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Numai în cazul în care această compensare nu este posibilă, acordarea unui spor de 100 % din salariul de bază constituie o alternativă.
Potrivit art. 1 alin 2 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data 01.01.2011, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân în mod exclusiv, cele prevăzute în această lege.
Cu privire la personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, art. 2 din Cap. II din Anexa III la Legea nr.284/2010 stabilește că munca prestată de această categorie de personal, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. Textul mai prevede că această muncă nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
Cum această dispoziție legală se aplică, în exclusivitate, unor subiecte strict determinate si anume, personalului bugetar contractual din cadrul direcțiilor de asistentă si protecție socială, în mod evident ea are caracter de reglementare specială în materia drepturilor salariale cuvenite acestei categorii si exclude aplicarea reglementării cuprinse în norma generală, reprezentată de Codul Muncii, potrivit principiul „specialia generalibus derogant”.
Interpretând coroborat dispozițiile art. 59-62 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea retine că existenta unei legi speciale nu poate împiedica adoptarea, în același domeniu, a unor norme de excepție, cu caracter temporar, spre a reglementa raporturile sociale generate de situații excepționale.
În virtutea acestor dispoziții, într-un anume context economic generat de criza economică, pentru anii 2011, 2012 si 2013 au fost adoptate norme de excepție care stabilesc o modalitate diferită de compensare a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care potrivit legii nu se lucrează și anume, compensarea muncii numai cu timp liber corespunzător.
Mai exact, în perioada 2011-2013 normele de excepție inserate în art. 9 din Legea 285/ 2010, art. 7 din Legea 283/2011 și art. 2 din OUG 84/2012, au schimbat conținutul normativ al legii speciale, 284/2010, compensarea muncii sub forma unui spor la salariu fiind temporar interzisă si înlocuită cu timp liber plătit, dispoziții ce se aplică, fără nici o deosebire, întregului personal bugetar.
Fiind acte normative de excepție, ce derogă de la actele normative generale și de la cele speciale, divergența ivită între acestea și norma actului normativ general sau special se rezolvă, în mod evident, în favoarea normelor de excepție.
Din perspectiva acestor considerente, Curtea apreciază că este incorect argumentul apelantului conform căruia Legea-cadru nr.284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat plata sporului, în realitate, fiind suspendate efectele acesteia pe perioada de timp pentru care au acționat normele de excepție evocate.
Este de subliniat si faptul că în domeniul salarizării angajaților din mediul public, Curtea Constituțională a afirmat constant că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează, acestea nefiind drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție (decizia 1.601 din 9 decembrie 2010 si decizia 1.250 din 7 octombrie 2010).
În ceea ce privește adresele invocate de apelant, emise de MMFPS și diverse unități sanitare, Curtea precizează că acestea nu sunt apte să impună o altă interpretare a legilor evocate, instanța fiind cea investită să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Prin urmare, se justifică pe deplin concluzia potrivit căreia în perioada 2011-2013 este exclusă acordarea sporului prevăzut de Legea nr. 284/2010, art. 137, 142 din C. Muncii, opțiunea legiuitorului, exprimată în legile anuale de salarizare, fiind aceea de a compensa munca în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, numai cu timp liber corespunzător.
Fată de împrejurarea că prin acțiunea dedusă judecății reclamantul nu a invocat refuzul angajatorului de a-i acorda timp liber corespunzător în compensare si nici plata unei despăgubiri pentru eventualul abuz comis de angajator, instanța nu are de lămurit aceste chestiuni, fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 9 C.proc.civ.
De asemenea, în aplicarea acestor dispoziții, Curtea consideră a fi neavenite toate acele considerente ale sentinței ce se referă la faptul că reclamantul ar fi beneficiat de timp liber pentru munca prestată.
Pentru considerentele arătate, ce completează motivarea sentinței, Curtea apreciază ca fiind corectă respingerea acțiunii, astfel că, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul reclamantului se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU M. L., cu sediul în C., .. 32, Județul D., împotriva sentinței civile nr. 2701 din 06.05.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 32, județul D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2014
Președinte, O. C. G. | Judecător, L. B. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.L.Bunea02.10.2014
Jud.fond C.Uncheașu
Teh.red. A.G./4 ex
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 4252/2014. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
