Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 20-05-2014, Curtea de Apel CRAIOVA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 6330/95/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2005/2014

Ședința publică de la 20 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. C.

Judecător: S. A. C.

Grefier: M. M.

x.x.x

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta F. LORENȚA, cu domiciliul în Tg-J., ., ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr.3/13.01.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte S.C. I. -D. S.R.L., S..C I. O. TOOLS S.R.L. (FOSTĂ S.C. I.-D. S.R.L.), sediul în București, ., ., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatele pârâte C. I. -D. S.R.L., S..C I. O. TOOLS S.R.L. (FOSTĂ S.C. I.-D. S.R.L.), reprezentate de avocat C. A.-M., lipsind apelanta reclamantă F. LORENȚA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, precum și faptul că, prin serviciul registratură, apelanta a depus note scrise prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea, constatând că nu sunt excepții de invocat și cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului.

Avocat C. A.-M., pentru intimatele pârâte, depune concluzii scrise,solicitând respingerea apelului pentru motivele arătate în întâmpinare și în concluziile scrise depuse.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Prin sentința apelată, Tribunalul Gorj a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu privire la perioada 01.11._10, invocată de pârâtă și a respins pretențiile aferente acestei perioade ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

A respins acțiunea formulată de reclamanta F. LORENȚA cu domiciliul în Tg-J., ., ., jud. Gorj, CNP_ în contradictoriu cu pârâta S.C. I. O. TOOLS S.R.L.(fostă S.C I. -D. S.R.L. ), cu sediul în București, ., ., cu numărul de înregistrare în Registrul Comerțului J40 /_/2007, C.U.I RO_, cont IBAN în lei nr. RO 77 RZBR_ 1025, deschis la Raiffeisen Bank Romania SMB, punct de lucru la Tg-J..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În conformitate cu prevederile art.248 alin. 1 din codul de procedură civilă republicat, instanța a analizat mai întâi excepția prescripției dreptului material al acțiune pe perioada 01.11._10, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Potrivit prevederilor art. 283 alin 1 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii ( art. 268 alin. 1 din Codul muncii republicat):

“(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:

a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;

c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;

d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;

e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

(2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.”

În speță, acțiunea are ca obiect plata unor drepturi de natură salarială, astfel că este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut la alin.1 lit. c.

Având în vedere că, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 01.07.2013, instanța a reținut că este incidentă în cauză excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la perioada 01.12.2009 – 01.07.2010.

Pe fond, analizând actele dosarului, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța a reținut că acțiunea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă în baza contractului individual de muncă nr. nr.7537/04.09.2007, în funcția de economist, iar ulterior, în baza actelor adiționale la contractul individual de muncă a fost încadrată în funcțiile de șef birou financiar contabilitate (actul adițional nr.3605/04.08.2008) și contabil șef (actul adițional nr.3278/02.10.2009).

Așadar, în perioada în litigiu, reclamanta a îndeplinit funcția de contabil șef și a beneficiat de majorări salariale conform actelor adiționale la contractul individual de muncă depuse la dosar .

Prin decizia nr.15/18.04.2012, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei conform dispozițiilor art.81 alin.7 din Legea nr.53/2003.

Conform art. 159 alin.1 din Codul muncii republicat, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar la art. 162 alin.2 se prevede că salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat.

De asemenea, conform art.41 alin.1 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.

În speță, angajatorul a plătit reclamantei drepturile salariale prevăzute în contractul individual de muncă, așa cum a fost modificat prin actele adiționale ulterioare.

Analizând actele adiționale la contractul individual de muncă depuse la dosar, instanța a constatat că reclamanta a semnat aceste acte fiind de acord astfel cu toate clauzele stipulate referitor la funcția în care a fost încadrată și salariul stabilit.

Prin urmare, societatea pârâtă a acordat reclamantei drepturile salariale convenite, conform prevederilor legale, aceasta nefiind îndreptățită la plata salariului în cuantumul acordat unui alt angajat, încadrat în altă funcție, respectiv într-o funcție de conducere - director economic.

De asemenea, instanța a reținut că este neîntemeiată cererea reclamantei privind acordarea drepturilor bănești cuvenite pentru perioada de preaviz, după cum urmează:

Contractul individual de muncă al reclamantei a încetat prin demisie, în baza dispozițiilor art.81 alin.7 din Legea nr.53/2003.

Conform adreselor nr. 6236/20.10.2011 și 6382/25.10.2011, pârâta a aprobat cererea de demisie a reclamantei nr.6225/20.10.2011, cu o perioadă de preaviz de 15 zile calendaristice, pe perioada 27.10.2011 – 10.11.2011.

Începând cu data de 25.10.2011, reclamanta a intrat în concediu medical, conform certificatului medical depus la dosar și a revenit la serviciu în data de 17.04.2011, așa cum rezultă și din declarația acesteia dată la termenul de judecată din 09.12.2013.

Conform art. 50 lit. b din Codul muncii republicat, pe perioada de incapacitate temporară de muncă se suspendă de drept contractul individual de muncă.

De asemenea, potrivit art. 75 alin.3 din Codul muncii republicat “În situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător, cu excepția cazului prevăzut la art. 51 alin. (2).”

Suspendarea termenului de preaviz pe perioada suspendării contratului individual de muncă este prevăzută și în cazul demisiei, la art. 81 alin.6 din Codul muncii republicat, potrivit căruia, „în situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.”

Așadar, termenul de preaviz a fost suspendat pe perioada concediului medical, respectiv 25.10.2011 – 16.04.2012, perioadă pentru care reclamanta beneficiază de indemnizație de concediu medical, iar în data de 17.04.2012 a beneficiat de 1 zi de concediu de odihnă pentru anul 2011.

Ulterior, începând cu data de 18.04.2012, s-a dispus încetarea contractul individual de muncă al reclamantei.

Prin urmare, reclamanta nu s-a aflat în preaviz înainte de încetarea contractului individual de muncă, ci în concediu medical, astfel că sunt neîntemeiate pretențiile acesteia de a fi plătită pentru perioada de preaviz. De altfel, în cazul demisiei termenul de preaviz este stipulat în favoarea angajatorului, acest având posibilitatea de a renunța la preaviz, conform art. 81 alin.7 din Codul muncii republicat.

În ceea ce privește nemulțumirile reclamantei cu privire la acordarea perioadei de preaviz, aceasta avea posibilitatea de a contesta decizia de concediere în conformitate cu prevederile legale.

Față de considerentele expuse, instanța a reținut că acțiunea este prescrisă pe perioada 01.11._10, iar pe perioada 01.07.2010 – 18.04.2012 este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta F. LORENȚA, susținând că neîntemeiat instanța de fond nu a constatat nulitate deciziei nr. 15/18.04.2012 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă, deoarece a fost emisă în perioada cât se afla în concediu medical.

Arată apelanta reclamantă că, în mod greșit instanța de fond a reținut că la data de 17.04.2012 se afla în concediul de odihnă deoarece prin probele administrate a făcut dovada că era în concediu medical.

Criticile privesc și nerespectarea perioadei de preaviz de 45 zile, apelanta reclamantă susținând că, nelegal desfacerea contractului individual de muncă a fost dispusă de către pârâtă la data de 18.04.2012, anterior scurgerii acestui termen, și a angajat o altă persoană pe postul în care a funcționat.

Printr-un alt motiv de apel reclamanta susține că, instanța de fond nu a dispus obligarea angajatorului la plata diferențelor salariale rezultate dintre salariul stabilit pentru funcția de director economic și cea de contabil șef, obținute de aceasta, în perioada 01.11.2009 – 18.04.2012 actualizate cu indicele de inflație și acordarea drepturilor salariale la care era îndreptățită, cu ocazia pensionării, potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate în dosar Curtea, constată că apelul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente.

Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 6225/20.10.2011, reclamanta a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin demisie, iar angajatorul luând act de această cerere i-a comunicat că, i s-a aprobat, și că, perioada de preaviz este de 15 zile lucrătoare conform contractului individual de muncă, așa cum rezultă din adresa înregistrată sub nr. 6236/20.10.2011 aflată la fila 14 dosar fond.

Ulterior depunerii cererii de demisie reclamanta a intrat în concediu medical, până la data de 17.04.2012, iar la data de 18.04.2012, când a revenit la serviciu angajatorul a dispus emiterea decizie nr.15, prin care au încetat raporturile de muncă, începând cu data de 18.04.2012, așa cum solicitase aceasta, prin demisie.

Criticile prin care apelanta reclamantă susține că, la data când s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, se afla în incapacitate temporară de muncă (concediu medical), nu sunt întemeiate, deoarece așa cum rezultă din probele administrate în cauză și cum corect a reținut instanța de fond, începând cu data de 17.04.2012 aceasta a fost prezentă la serviciu, iar încetarea raporturilor de muncă au avut loc începând cu data de 18.04.2012.

În ceea ce privește termenul de preaviz acesta este potrivit mențiunilor din contractul individual de muncă, filele 6 -7 dosar fond, în cazul demisiei de 15 zile calendaristice, și nu de 45 zile așa cum susține recurenta reclamantă.

Neîntemeiată este și critica prin care apelanta reclamantă susține că nu a fost respectat termenul de preaviz de către angajator deoarece, în cazul încetării raporturilor de muncă prin demisie acesta poate renunța total sau parțial la termenul de preaviz.

Astfel, potrivit prevederilor art. 81 alin. 7 din Codul muncii, republicat „Contractul individual de muncă încetează la data expirări termenului de preaviz sau la data renunțării totale sau parțiale de către angajator la termenul de preaviz.

Or, în cauză, angajatorul i-a făcut cunoscut reclamantei că, renunță la perioada de preaviz, chiar prin conținutul decizie nr. 15.18.04.2012, aflată la fila 47 dosar fond, menționând în acest sens că, încetează contractul individual de muncă al reclamantei „conform dispozițiilor art. 81 alin. 7 din Legea nr. 53/2003, actualizată, Codul muncii.”

Critica apelantei reclamante având ca obiect neacordarea diferențelor salariale dintre funcția de director economic și cea de contabil șef este neîntemeiată, deoarece pentru perioada 01.12.2009 – 01.07.2010 a intervenit excepția dreptului materia la acțiune, de 3 ani, raportat la data promovării acțiunii, care este 01.07.2013.

Cererea reclamantei prin care solicită acordarea acestor diferențe salariale, dintre funcția de director economic și cea de contabil șef, pentru perioada 02.07.2010 – 18.04.2012, întemeiat a fost respinsă la instanța de fond, deoarece în această perioadă reclamanta nu a fost încadrată și nu a îndeplinit funcția de director economic ci pe cea de contabil șef.

Astfel, reclamanta a fost angajată la data de 04.09.2007 în funcția de economist, iar ulterior a fost promovată în funcțiile de șef birou și contabil șef, așa cum rezultă din actele adiționale nr. 3605/04.08.2008 și respectiv nr. 3278/02.10.2009.

Susținerea apelantei reclamante că, în perioada 01.12.2009 – 18.04.2012, pentru care solicită plata diferențelor salariale, a îndeplinit sarcinile ce revin directorului economic nu a fost probată, iar pe de altă parte pârâta a făcut dovada că, în această perioada pe funcția de director economic a funcționat o altă persoană, așa cum arată și reclamanta prin răspunsul la întâmpinare depus la fila 52 dosar fond.

Cererea prin care reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite cu ocazia pensionării nu a fost formulată la instanța de fond, astfel încât nu poate fi analizată, în cale de atac a apelului, deoarece potrivit prevederilor art. 478 alin. 1 Cod procedură civilă „Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.”

A.. 3 din același art. prevede că „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.”

În considerarea celor prezentate Curtea constată că apelul este nefondat și în temeiul art. 480 Cod procedură civilă îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta F. LORENȚA, cu domiciliul în Tg-J., ., ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr.3/13.01.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte S.C. I. -D. S.R.L., S..C I. O. TOOLS S.R.L. (FOSTĂ S.C. I.-D. S.R.L.), sediul în București, ., ., având ca obiect drepturi bănești.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2014

Președinte,

M. C.

Judecător,

S. A. C.

Grefier,

M. M.

Red.Jud.M.C.

Tehnored.M.M.

4ex./27.05.2014.

j.f.A.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 20-05-2014, Curtea de Apel CRAIOVA