Acţiune în constatare. Decizia nr. 3214/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3214/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 14355/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3214
Ședința publică de la 03 Iulie 2015
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant T. P.-C., domiciliat în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1607/31.03.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. SA C., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant T. P.-C., asistat de avocat ales V. L., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat și motivat în termen legal.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată, potrivit art. 482 raportat la art. 244 Cod proc. civ., încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat V. L. pentru apelantul-reclamant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la aceeași instanță, cu cheltuieli de judecată întrucât acțiunea în constatare are caracter declarativ, instanța fiind chemată doar să constate existența unui drept, fiind imprescriptibilă.
Apreciază astfel că în mod greșit instanța din oficiu a invocat excepția prescripției și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința apelată, Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea reclamantului T. P.-C. în contradictoriu cu pârâta . prescrisa.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea introductiva, T. P.-C. a solicitat să se constate că activitatea desfășurată in perioadele 11.07._92, la . se încadrează în grupa I de muncă si drept urmare, instanta sa dispuna obligarea paratei sa-i elibereze o adeverinta din care sa rezulte ca in aceasta perioada a lucrat in grupa I de munca in procent de 100%.
Cererea a fost motivata in drept pe dispozitiile Ord. 50/1990, republicat in 31.08.1994, pct.8.
Instanta, din oficiu, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
Analizand cu prioritate aceasta exceptie, potrivit dispozitiilor art. 248 C., Tribunalul a retinut urmatoarele:
Dispozițiile referitoare la prescripție au caracter imperativ și drept urmare pot fi invocate oricând, de oricine și în orice stadiu procesual al judecății, aceeasi concluzie reiesind si din Decizia in interesul legii nr. 1/2014, care a statuat ca " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."
Pentru a solutiona insa aceasta exceptie se impune ca instanta sa stabileasca cu prioritate natura juridică a acțiunii, deoarece de aceasta depinde corecta dezlegare a excepției invocate din oficiu, întrucât potrivit disp.art.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Instanta are obligatia de a face aceasta analiza si în virtutea prevederilor art. 22 Cod procedură civilă, care instituie obligatia de a da calificarea corectă cererii deduse judecății în funcție de conținutul său și nu de denumirea dată de parte.
Criteriile ce trebuie avute in vedere la stabilirea caracterului patrimonial sau nepatrimonial al unei actiuni au fost stabilite de instanta suprema prin Decizia in interesul legii nr. 32/2008.
De asemenea, Tribunalul a avut in vedere faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 100 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, persoanele care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in grupele I si a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, conditii speciale sau alte conditii de munca, potrivit legii, beneficiaza de majorarea punctajelor lunare realizate in perioadele respective, dupa cum urmeaza:
a) cu 25% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, potrivit legii;
b) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii speciale, potrivit legii;
c) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in alte conditii de munca, potrivit legii.
De asemenea, art. 158 alin.(1) din acelasi act normativ stabileste ca perioadele de vechime in munca realizate in grupele I si a II-a de munca pana la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare in conditii deosebite, in vederea reducerii varstelor de pensionare.
D. urmare, avand in vedere criteriile stabilite de ICCJ prin Decizia nr. 32/2008, dar si scopul formularii actiunii – obtinerea unui beneficiu patrimonial reprezentat de majorarea punctajului de pensie în perioada în litigiu - instanta a constatat ca actiunea introductiva are un caracter patrimonial.
A sustine ca actiunea de obligare la acordarea unei grupe superioare de munca care - asa cum s-a aratat mai sus - produce consecinte patrimoniale directe, nu are caracter evaluabil in bani, inseamna a se ignora natura insasi a dreptului pe care se fundamenteaza actiunea, drept care este personal si cu continut economic.
ICCJ a statuat prin Decizia nr. 32/2008 ca "Un drept are caracter personal, fara continut economic si, prin urmare, este neevaluabil in bani, doar atunci cand este strans legat de persoana, servind la individualizarea acesteia in cadrul societatii sau al familiei: dreptul la viata, la sanatate si integritate fizica si morala, la libertate,la onoare,cinste, reputatie, dreptul la nume si la domiciliul etc. "
Prin urmare, dreptul a carui valorificare se urmareste prin actiunea pendinte, avand efecte directe patrimoniale, nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale mentionate anterior, scopul formularii actiunii fiind acela de a beneficia de aceste drepturi banesti, "acordarea gupei" fiind indisolubil legata de acordarea drepturilor pecuniare corelative.
De asemenea, a sustine ca exista actiuni patrimoniale neevaluabile in bani inseamna a sustine o contradictie juridica, a spune de fapt ca exista drepturi patrimoniale neevaluabile in bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebeste de drepturile personale nepatrimoniale.
Prin urmare, actiunea pendinte este o actiune patrimoniala, pe calea acesteia tinzandu-se a se proteja un drept subiectiv patrimonial.
La randul lor, actiunile patrimoniale se impart in actiuni personale (prin care se incearca valorificarea unui drept de creanta - numit si drept personal), actiuni reale (prin care se urmareste valorificarea unui drept real sau apararea posesiei unui bun) si actiuni mixte (pentru valorificarea in acelasi timp, a unui drept real si a unui drept de creanta daca aceste drepturi sunt efectul aceleiasi cauze sau se gasesc . conexitate).
In speta, acțiunea nu poate fi caracterizată ca o acțiune în constatare, cu obiect nepatrimonial, deoarece aceasta are caracterul unei acțiuni în realizarea unui drept patrimonial, prescriptibil, potrivit art.1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat să se constate existența unui drept nepatrimonial, care nu a fost acordat de unitatea pârâtă, ci dimpotrivă, cererea de chemare în judecată este o acțiune în realizare, al cărei obiect îl reprezintă solicitarea de a obliga unitatea pârâtă să o încadreze în grupa I, susținând că în fapt a lucrat în condiții deosebite, care se încadrează în aceasta grupa de muncă.
Prin urmare, reclamantul are interes să fie încadrat/ă în grupa I de muncă, pentru a beneficia, în temeiul legii, de reducerea stagiului de cotizare, precum și de majorarea punctajelor realizate pentru perioadele lucrate în grupa I de muncă, dreptul de a fi încadrat în grupa I de muncă având deci un caracter patrimonial, prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut în art.268 al.2 din Codul Muncii, cu referire la art.3 din Decretul 167/1958.
Conform art. 1 din Decretul 167/1958 privind prescriptia extinctiva, "dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege". Iar potrivit art. 2 "termenul la prescriptie este de 3 ani" Capatul principal de cerere, astfel cum a fost formulat, il constituie "obligarea paratei la acordarea grupei I de munca".
Asadar, prescriptia extinctiva reprezinta stingerea, dupa caz, fie a acelei componente a dreptului la actiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanta de a obtine obligarea subiectului pasiv la executarea obligatiei corelative sau la recunoasterea dreptului subiectiv contestat, fie a insusi dreptului principal, datorita nesesizarii organului de jurisdictie in termenul prevazut de lege.
Prin urmare, prescriptia extinctiva reprezinta practic o sanctiune indreptata impotriva pasivitatii titularului dreptului.
Concluzionand, Tribunalul a constatat ca, în cauza dedusă judecății nu se poate reține că obiectul acțiunii este imprescriptibil, cum s-a susținut, întrucât nu se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept conform art. 35 NCPC, ci la constatarea unei stări de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de muncă, care au consecințe patrimoniale și deci, eventualele acțiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile, în condițiile legii.
D. urmare, salariatul nemulțumit de neîncadrarea în grupa de muncă avea dreptul de a se adresa instanței de judecată, potrivit legii în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.268 alin.2 din codul muncii rap. la art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958, calculat de la data la care a luat cunoștință de neinscrierea grupei, aceasta fiind acțiunea în realizare pusă la îndemâna sa de legiuitor în scopul valorificării dreptului pretins.
In plus, s-a retinut ca, in materia dedusa judecatii, termenele de sesizare a instantei sunt prevazute in acte normative speciale, aceste termene derogand de la dreptul comun in materie (in masura in care nu sunt identice).
Astfel, articolul 268 din Legea nr. 53/2003 C o d u l m u n c i i, prevede ca:
"(1) Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:
a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;
b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;
c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;
d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia; e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
(2) In toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului."
Tribunalul a constatat ca in speta, actiunea formulata de catre reclamant/a se incadreaza in dispozitiile prev. de art. 268 al. 2 din Codul muncii, in conformitate cu care termenul de prescriptie este de 3 ani de la data nasterii dreptului.
Dispozitia legala sus-mentionata este clara si lipsita de echivoc - "in toate situatiile", iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescriptie in cazul cererilor formulate in vederea solutionarii unui conflict de munca, ce se incadreaza in alin. 2 al art. 283 din C o d u l m u n c i i, nu lasa loc nici unei interpretari sub aspectul duratei acestui termen.
Avand in vedere dispozitiile speciale referitoare la termenele in care pot fi formulate cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca, prevazute de art. 268 din C o d u l m u n c i i, nu se poate aprecia ca actiunea introductiva ar fi imprescriptibila din punct de vedere extinctiv, asa cum s-a sustinut de catre reclamant/a.
In conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din Codul muncii, termenul de prescriptie este de 3 ani si incepe sa curga de la data nasterii dreptului, Tribunalul constatand ca in speta, data nasterii dreptului la actiune il reprezinta momentul in care persoana interesata a cunoscut/putea cunoaste neinscrierea in carnetul de munca a grupei solicitate, respectiv data incetării raporturilor de muncă-09.07.1992 sau cel tarziu data de 01.01.2011 - data abrogarii dispozitiilor Decretului nr. 92/1976, intrucat la acea data, reclamantul a luat/putea lua cunostinta, manifestand o minima diligenta, despre inscrierile existente in carnetul de munca.
Pe de altă parte, trebuie retinut ca, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Constatand ca termenul de prescriptie era implinit la data promovarii actiunii, 28.11.2014, Tribunalul a admis exceptia invocata din oficiu si a respins actiunea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul T. P.-C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că sentința promovată a fost dată cu greșita aplicare a legii deoarece o astfel de acțiune în constatare este acea acțiune în justiție prin care reclamantul solicită instanței doar să constate existența unui drept subiectiv al său față de pârât ori, după caz. inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.
Acțiunea în constatare are caracter declarativ, astfel că pentru admiterea ei este necesar să se stabilească faptul că reclamantul a dobândit anterior dreptul invocat (Ordin 50/1990, respectiv grupa de muncă). Acțiunea în constatare nu creează un drept nou în patrimoniul reclamantului ci confirmă un drept preexistent. Atât jurisprudența cât și doctrina corespunzătoare au adoptat soluția imprescriptibilității acțiunii în constatare arătându-se că această soluție decurge din imprescriptibilitatea așa-numitului drept la acțiune în sens procesual cât și din împrejurarea că dreptul subiectiv există sau nu există ca atare, iar întrucât partea nu are la îndemână calea unei acțiuni în realizare trebuie să i se recunoască posibilitatea . de a obține constatarea existenței dreptului subiectiv oricând are interes.
Consideră că hotărârea apelată este nelegală deoarece acțiunile în constatare sunt imprescriptibile, caracter ce decurge din aceea că dreptul material la acțiune este prescriptibil, în timp ce dreptul la acțiune în sens procesual este imprescriptibil.
Ca atare, consideră că speța de față este o acțiune în constatare ce are ca scop constatarea judecătorească a existenței dreptului subiectiv al reclamantului față de pârâtă iar acțiunea este imprescriptibilă întrucât nu a urmărit un drept patrimonial sau obligarea pârâtei la executarea unei pretenții ci am solicitat ca instanța să constate existența unui drept stabilit prin Ordinul 50/1990, respectiv grupa de muncă.
De asemenea, arătăm faptul că Tribunalul D. șra încălcat obligația prevăzută în partea finală a alin. 4 a art. 22 din NCPC în sensul că nu a pus în discuție părților calificarea juridică exactă a cererii formulată de reclamant, câtă vreme are calificat în considerentele hotărârii pronunțate acțiunea în constatare cu care a fost investită de către reclamant, ca fiind una în realizare de drepturi.
Un alt aspect se referă la faptul că disp. art. 22 alin. 4 NCPC se aplică în situația în care cererea promovata de reclamant nu este încadrată în drept, este neclară și caracterizată prin lipsa considerentelor de ordin juridic pe care se întemeiază, iar instanța dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății în funcție de scopul urmărit de reclamant și nu de sensul literar al termenilor folosiți de acesta.
In atare situație, considerăm că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost invocată din oficiu în mod eronat de către instanța de fond, opinia asistenților judiciari în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune fiind cea legală și corectă.
In acest sens, nici dreptul muncii și nici dreptul securității sociale, ca ramuri de drept autonome, nu cuprind reglementări de principiu în materia prescripției extinctive ci câteva dispoziții similare referitoare la câteva termen speciale de prescripție extinctivă precum și la unele aspecte legale de cursul prescripției extinctive.
Cum în Codul Muncii nu se găsesc dispoziții de principiu referitoare la prescripția acțiunilor derivând din contractul individual de muncă sau din contractul colectiv de muncă, prevederile Codului Muncii referitoare la prescripția extinctivă se întregesc cu cele cuprinse în Decretul nr. 167/1958 și în Codul Civil.
In același timp, imprescriptibilitatea acțiunilor în constatare se întemeiază și pe faptul că dreptul subiectiv nu se stinge în întregul lui prin efectul prescripției instinctive și, dacă, dreptul există,oricând se poate constatat existența lui iar dacă nu există, la fel se poate solicita să se stabilească oricând acest fapt cu putere de lucru judecat.
De asemenea, NCC în disp. art. 2502 alin. 2 pct. 2 consacră imprescriptibilitatea acțiunii în constatarea existenței sau inexistenței unui drept precizând faptul că „în afara cazurilor prevăzute la alin. 1 sunt imprescriptibile drepturile privitoare la-0 acțiunea în constatarea existenței sa u inexistenței un ui drept"
In consecință, consideră că cererea promovată de către reclamant are natură juridică a unei acțiuni în constatarea existenței unui drept, respectiv a drepturilor corelative desfășurării activității în condițiile corespunzătoare grupei I de muncă.
D. urmare, a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței 1508/2015 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază a fi nefondat apelul, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce succed.
Elementul principal care contează în soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune este determinarea naturii juridice a acțiunii, respectiv dacă între părți există un raport juridic de drept civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea introducerii acțiunii în constatare sau dacă între părți există un raport de dreptul muncii, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
Curtea constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art.268 Codul muncii, republicat.
Nici în Codul muncii anterior nu era prevăzut faptul că dreptul la soluționarea unui conflict de muncă ar fi imprescriptibil, ci în art.176 alin.1 din Legea nr.10/1972,în vigoare la acea dată, s-a prevăzut că termenul de sesizare a organelor de soluționare a litigiilor de munca este de 30 de zile de la data comunicării, in cazul in care legea prevede necesitatea unei comunicări, iar in celelalte cazuri, de la data când cel interesat a luat cunoștința de măsura sau împrejurarea care a determinat litigiul.
În prezent, Codul muncii a reglementat un termen mai lung, în favoarea salariatului, pentru a-i da posibilitatea să se adreseze instanței de judecată, dispozițiile art. 268 din Codul muncii, instituind termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru cele care nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin. 2, care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă, și anume aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Potrivit pct. 15 din Ordinul 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de MMOS.
În raport de aceste dispoziții, Curtea consideră că termenul de prescripție este de 3 ani si începe sa curgă de la data nașterii dreptului, respectiv momentul in care persoana interesata a cunoscut sau putea să cunoască neînscrierea in carnetul de munca a grupei solicitate, fapt care generează în cele din urmă conflictul de muncă.
Conchizând, Curtea constată că, deși a fost concediat de pârâtă la data de 09 07 1992 și i s-a predat carnetul de muncă, pe care l-a depus la DMPS D. la data de 10 07 1992 pentru a obține ajutorul de șomaj, cu toate că Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat prin Legea nr.19/2000, începând cu data de 01 04 2001, că Decretul 92/1976 a fost abrogat nla data de 01 01 2011,reclamantul nu s-a preocupat de faptul că nu are în carnetul de muncă nicio mențiune cu privire la grupa de muncă în care și-a desfășurat activitatea, ci s-a adresat instanței de judecată la data de 28 11 2014.
Prin urmare, prescripția extinctivă reprezintă practic o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului.
Salariatul nemulțumit de neîncadrarea în grupa de muncă avea dreptul de a se adresa instanței de judecată, potrivit legii în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 268 alin. 2 din codul munci, rap. la art. 3 și 7 din Decretul nr.167/1958, calculat de la data la care a luat cunoștință de neînscrierea grupei, aceasta fiind acțiunea pusă la îndemâna sa de legiuitor în scopul valorificării dreptului pretins.
Față de aceste aspecte, Curtea ,consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală,și urmează ca în baza art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant T. P.-C., domiciliat în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1607/31.03.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. SA C., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 Iulie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, S. A. C. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. A.G. 07 Iulie 2015
Jud. fond: C. Uncheașu
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
