Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3633/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3633/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 1149/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3633
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: - P. B.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., în numele membrului de sindicat S. M., împotriva sentinței numărul 1569 din data de 24 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR.20, cu sediul în Dr.Tr.S., .. 2, județul M., având ca obiect calcul drepturi salariale Salariul de bază potrivit încadrării, calcularea sporului de vechime în muncă și diferențele salariale pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cereri.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:
- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;
- intimata pârâtă nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;
- apelanta reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat, prin motivele apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă invocând dispozițiile art. 411 pct. 1 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă formulată de apelanta reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat S. M. prin motivele apel, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrei de sindicat S. M. chemat în judecată pe pârâta Grădinița cu P. Prelungit nr. 20 Drobeta Tr.S. solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la:
1) calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pe o perioadă de trei ani anterior introducerii prezentei cereri și până la data pronunțării hotărârii judecătorești.
2) calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr. 1 pe o perioadă de trei ani anterior introducerii prezentei cereri și până la data pronunțării hotărârii judecătorești.
3) plata diferențelor de drepturi salariale. reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite conform petitelor 1 si 2 din chemare în judecată, pe o perioadă de 3 ani anteriori introducerii prezentei cereri, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Prin sentința nr.1569 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. – CUI_, cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M. în numele reclamantei membră de sindicat S. M. în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu P. Prelungit nr. 20 Drobeta Tr.S. - CUI_, cont bancar nr. RO 47 TREZ__, deschis la Trezoreria Drobeta Tr.S., cu sediul în mun. Drobeta Tr.S., ..2, județul M.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M., în numele membrului de sindicat S. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In mod greșit instanța de fond a apreciat ca valoarea de referința pentru stabilirea salariilor din sistemul bugetar este de 600 lei pentru anul 2012 si nu de 700 lei așa cum este stabilit prin HG 1225/2011.
Ori, în toate actele normative prin care salariul minim a fost modificat din 2011 până in prezent, la art. 2 se prevede în mod expres ca ," pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată".
Este evident că în cauză nu sunt incidente disp. art. 4 alin.l din L. 283/2011 întrucât s-ar încălca disp. art. 2 din HG 1225/2011 care prevede în mod expres ca nu pot fi stabilite salarii la un nivel inferior celui stabilit la art. 1, respectiv de 700 lei.
Prin urmare, pârâta nu a respectat legislația în vigoare, întrucât art. 160 din Codul muncii prevede că " salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri", iar actele normative incidente s-au raportat nu la salariul ca întreg ci la salariul de bază ca si componenta a salariului integral.
Deci, salariul de baza este salariul de încadrare, salariu care trebuie sa fie cel puțin egal cu salariul minim pe economie.
Ori, în componența acestuia nu poate fi inclus și sporul de vechime întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 160 din C.muncii, care prevăd acest spor ca o componentă distinctă a salariului.
Este evident că, daca se compară salariile minime pe economie si salariile de încadrare ale membrului de sindicat se observa fără putința de tăgadă ca pârâta nu a respectat legislația in vigoare care stabilea cuantumul salariului minim pe economie, aceasta încadrând membrul de sindicat pe un salariu mult inferior celui stabilit de legiuitor.
Potrivit art. 38 din L.53/2003 republicata " salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege".
Ori, conform art. 40 alin.2 lit. c din C.muncii " angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractual colectiv de muncă si din contractul individual de munca ".
Astfel, art. 1 din H.G. nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 922/ 27.12.2011) prevede: „începând cu 01.01.2012 salariului de bază minim brut garantat pe țară se stabilește la 700 lei, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012," iar art. 2 din aceeași hotărâre statuează: „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1"
Conform art. 1 din H. G. nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 52/23.01.2013:
„(1) Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în
plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie
pe lună în anul 2013. (2) Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013 ", iar potrivit art. 2 din aceeași hotărâre de guvern: „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.".
Hotărârea nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 703/ 15.11.2013):
„Art. 1. - (1) începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră. (2) Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Art. 2. - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1."
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea apelului modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii introductive.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta face parte din categoria personalului din sectorul bugetar, astfel că drepturile salariale i se stabilesc prin acte normative cu caracter special, instanța de judecată și angajatorul având obligația să respecte aceste dispoziții legale.
După . Legii 330/2009, prin art. 30 din lege s-au introdus în salariul de bază sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului și indemnizațiile de conducere. Art. 5 alin.3 din OUG nr. 1/2010 a reluat această normă legală, prevăzând că începând cu data de 01.01.2010 salariile de bază cuprind sporul de vechime în munca si alte sporuri si indemnizații.
Dispozițiile legale aplicabile pentru anul 2010 au fost reluate și prin art. 1 alin.5 din Legea nr. 285/2010, care a stabilit salariile din sectorul bugetar în anul 2011, fiind prevăzut expres că în salariul de bază sunt cuprinse sporurile și indemnizațiile, care, potrivit Legii 330/2009, făceau parte din salariul de bază. Între sporurile pe cale legile de salarizare le-au inclus în salariul de bază este și sporul de vechime în muncă.
Art. 9 din Legea nr. 285/2010 prevedea că sistemul de salarizare cuprinde salariul de bază de încadrare, sporurile, premiile și alte stimulente, iar potrivit art. 7 din lege, valoarea salariului de bază se stabilește prin lege, modalitatea de stabilire fiind cea prevăzută la art. 10, adică prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referință. Pentru personalul din învățământ, valoarea de referință pentru anul 2011 a fost stabilită la 600 lei.
Potrivit legii, salariul brut este compus din salariul de încadrare, (în care sunt incluse sporurile cu caracter permanent, printre care sportul de vechime în muncă) și alte sporuri și indemnizații prevăzute de lege.
Din dispozițiile legii 284/2010 rezultă cu claritate că de la 1.01.2011 garantarea salariului minim brut pe economie a fost realizată prin includerea sporului de vechime în salariul de bază.
Dispozițiile legale în vigoare atât în anul 2010, cât și în 2011 prin care sporul de vechime a fost introdus în salariul de bază au fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională stabilind în repetate rânduri că nu contravin legii fundamentale. De altfel, chiar o parte din dispozițiile legale invocate de reclamantă prin acțiune în susținerea pretențiilor sale se referă la majorări de salariu sau la modul de stabilire a salariului de bază în care au fost incluse sporuri. În acest sens se au în vedere prevederile art. 1 alin. 2 și 3 din Legea 285/2010, art. 1 alin. 2 din OUG 103/2013
După . Legii 1/2011 și a Legii 63/2011 a fost menținut sistemul de salarizare în învățământ care a presupus pornirea de la salariul de bază care are inclus sporul de vechime.
Așadar, după cum se susține și prin acțiune, salariul de bază pentru sectorul bugetar și salariul de bază potrivit încadrării sunt identice, cu mențiunea că potrivit legii în salariul de bază se include și sporul de vechime.
Din modul în care au fost redactate acțiunea și motivele de apel rezultă că reclamanta contestată această includere, apreciind că sporul de vechime trebuie să i se calculeze separat, prin adăugarea la un salariu de bază cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, ori în sectorul bugetar, salariul de bază include sporul de vechime. Reclamanta nu poate cere angajatorului să ignore prevederile legale, în condițiile în care nemulțumirea sa privește dispoziția legală ca atare.
Din dispozițiile legale citate și din modul în care a fost calculat salariul reclamantei rezultă că acesteia nu i s-a negat dreptul la acordarea sporului de vechime, fiind respectate prevederile codului muncii, ale art. 11 din Legea 284/2010, art. 1 din OUG 19/2012, în sensul că sporul de valoare este calculat, dar el se include în salariul de bază.
Concluzia care se impune este că pentru personalul nedidactic cuantumul salariului de bază se stabilește utilizând salariul de încadrare prevăzut de OG 10/2008 la care se adaugă sporul de vechime. Salariul de bază astfel obținut se compară cu nivelul salariului minim de bază în învățământ rezultat în urma aplicării OUG 19/2012. În acest sens sunt și prevederile din Ordinul Ministrului Muncii 44/13.09.2011, și ale Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 77/14.01.2011.
În speță, se constată că reclamantei i s-au achitat în perioada de referință drepturile salariale, prin raportare la OG 10/2008 și la Legea 330/2009, prin includerea sporului de vechime în salariul de bază.
De asemenea, din înscrisurile anexate la dosarul de fond rezultă cu claritate că reclamanta nu au încasat drepturi salariale sub nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată prevăzut de acte normative pentru anul 2011, 2012, 2013, ianuarie 2014-septembrie 2014, astfel că nu poate fi reținută în sarcina angajatorului pârât încălcarea dispozițiilor art. 164 codul muncii și cele ale art. 2 din HG 1193/2010, art. 2 din HG nr. 1225/2011, art.1 din HG 23/2013, art.2 din HG 871/2013 potrivit cărora în sistemul bugetar salariul de bază nu poate fi mai mic decât salariul minim brut de bază garantat în plată pe economie.
Ca urmare, prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale, astfel că, în temeiul art. 480 cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., în numele membrului de sindicat S. M., împotriva sentinței numărul 1569 din data de 24 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR.20, cu sediul în Dr.Tr.S., .. 2, județul M..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2015.
Președinte, P. B. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud.P.B.
Tehn.M.D.4 ex
J.f.A.C.M.
16.09.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








