Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3020/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3020/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 4710/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3020
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L. N. A.
Judecător C. R.
Grefier M. V. A.
*********************
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâta ., cu sediul in Tg-J., .. 2, ., împotriva sentinței nr. 1279 din 22.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. I., cu domiciliul în Bumbești J., Bumbești, nr. 296, Jud. Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. M. cu delegație de substituire pentru avocat G. V. pentru apelanta pârâtă ., lipsind intimatul reclamant T. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că prin încheierea de ședință din data de 06 noiembrie 2014 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Curtea, în raport de referatul întocmit de grefierul de ședință, potrivit art. 416 Cod procedură civilă, a ridicat excepția perimării apelului.
Avocat M. M. pentru apelanta pârâtă ., a lăsat la aprecierea instanței cu privire la acest aspect.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința nr.1279 din 22.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul T. I., C.N.P._, domiciliat Orașul Bumbești – J., ., Județul Gorj împotriva pârâtei S.C. T. G. S.R.L., cu sediul social în Târgu Jiu, . 2, . .
A fost bligată pârâta să plătească reclamantului suma netă de 4876,52 lei reprezentând drepturi salariale, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății.
S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamantul T. I. a fost angajat al societății S.C. T. G. S.R.L. Târgu Jiu, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr._/02.11.2009, în funcția de agent de pază, având un program de muncă de 8 ore pe zi, respectiv 40 ore pe săptămână.
Ca agent de pază, reclamantul a avut ca obiect de activitate paza obiectivelor stabilite de societate, cu o durată a timpului de lucru de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână, conform contractului individual de muncă.
Având în vedere obiectivele stabilite de către instanță, în baza actelor existente la dosarul de fond și a documentelor consultate la sediul societății expertul contabil desemnat prin Încheierea de ședință din data de 12.12.2013 a întocmit raportul de expertiză, stabilind că reclamantul a fost angajat al pârâtei S.C. T. G. S.R.L. Târgu Jiu, cu contract individual de muncă, îndeplinind funcția de agent de pază.
Ca agent de pază, reclamantul trebuia să efectueze servicii de pază și intervenții în perimetrul obiectivelor stabilite de către societate, respectiv Postul nr. 2 – Cariera M..
Deși în contractul individual de muncă nu a fost precizată ora de începere și de sfârșit a programului de lucru, așa cum este prevăzut în Ordinul nr. 64/2003 pentru aprobarea modelului cadru al contractului de muncă, din analiza actelor depuse la dosar, a rezultat că acesta a lucrat mai mult de 8 ore/zi, efectuând muncă suplimentară în afara programului stabilit prin contractul individual de muncă, în sensul că acesta a lucrat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, depășind numărul normal al orelor de muncă.
Deși reclamantul nu a avut prevăzut nici un spor în contractul individual de muncă, acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește regimul juridic al muncii suplimentare, instanța a retinut că prevederile art. 120 din Codul Muncii republicat definesc munca suplimentara ca fiind munca prestata in afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzute de art. 112 din Codul muncii, care este de 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână.
De asemenea, conform art. 123 Codul Muncii ,,în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin.1, în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia”
La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că sporul pentru munca suplimentară se stabilește prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă sau în cadrul contractului individual de muncă, însă nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Pentru munca de noapte, respectiv munca prestată între orele 2200 – 600, conform prevederilor art. 125 din Codul muncii republicat, salariații beneficiază fie de program de lucru redus cu 1 oră față de durata de lucru a zilei pentru zilele în care se efectuează cel puțin 3 ore de noapte, cu condiția ca acest lucru să nu ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de bază pentru fiecare muncă de noapte prestată.
Potrivit art. 126 lit. a si b din Codul muncii republicat, salariații beneficiază fie de program de lucru redus cu 1 oră față de durata de lucru a zilei pentru zilele în care se efectuează cel puțin 3 ore de noapte, cu condiția ca acest lucru să nu ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minimum 25% din salariul de bază pentru fiecare muncă de noapte prestată, daca timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul norma de lucru.
În ceea ce privește munca prestata in zilele de sâmbătă si duminică și munca prestată în zilele de sărbătoare legală, s-a reținut că, în baza 137 din Codul muncii republicat, salariații beneficiază de repaus săptămânal de 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În situația în care cele 2 zile de repaus se acordă în alte zile, salariații beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau prin contractul individual de muncă, conform art. 137 alin. 2 si 3 din Codul muncii republicat, iar, în situațiile de excepție în care zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, salariații au dreptul la dublul compensațiilor, conform prevederilor art. 137 alin.4 si 5 din Codul muncii republicat.
Conform art. 137 alin. 2 si 3 din Codul muncii republicat, în situația în care repausul săptămânal nu poate fi acordat în zilele de sâmbătă și duminică datorită specificului activității unității, salariatul va beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau prin contractul individual de muncă.
Potrivit prevederilor art.142 din Codul Muncii republicat, salariaților care lucrează la unitățile și în locurile de muncă prevăzute la art. 140 si 141 din Codul muncii republicat, li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Astfel, la unitățile în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, se lucrează și în zilele de sărbătoare legală (art.136 coroborat cu art.134 din Codul muncii anterior republicării).
Instanța a mai retinut aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 40 alin. 2 lit. c din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, contractul individual de muncă si contractul colectiv de muncă, precum și a dispozițiilor art. 269 din Legea 53/2003 – Codul muncii, respectiv art. 253 din Codul muncii republicat, ce stabilesc că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat, în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Cu privire la pretențiile reclamantului privind acordarea unui număr de 30 de bonuri de masă având o valoare nominală de 87 lei fiecare, pentru perioada 01.04._12, instanța a constatat că acestea sunt prevăzute de Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa. Potrivit art. 1 din acest act normativ: "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unităților cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportata integral pe costuri de către angajator”.
Tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar si, în limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Tichetele de masa se acorda in condițiile stabilite prin contractele colective de muncă, în urma negocierii dintre angajatori si organizațiile sindicale, iar potrivit art.2 din Normele de aplicare a legii, clauzele respective trebuind să prevadă numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masa, valoarea nominala a tichetului, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se distribuie si criteriile de selecție pentru cei care le primesc.
În consecință, tichetele de masa se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de munca încheiate în urma negocierii dintre angajatori si sindicate sau reprezentanții acestora, după caz.
Cu privire la cea de-a doua condiție prevăzută de legiuitor, în cuprinsul textului de lege s-a prevăzut posibilitatea pentru angajatori, facultativă, de a acorda tichete de masă propriilor salariați. În textul de lege s-a utilizat sintagma "pot primi", la opțiunea angajatorului de a le acorda sau nu tichetele și nu sintagma "vor primi" ce ar implica stabilirea unei obligații în sarcina angajatorului de a acorda aceste tichete. În consecință, se retine că, în mod corect, legiuitorul a stabilit o forma de protecție socială facultativă pentru angajator, care are dreptul de a opta pentru acordarea sau nu a formei de protecție socială respectivă, aceasta măsură nefiind una expres prevăzută si garantată de prev. art. 41 al. 2 din Constituția României.
Cu privire la decontarea cheltuielilor privind consumul de carburant ca urmare a utilizării autoturismului proprietate personală în interesul serviciului, precum și cheltuielile de întreținere ale acestuia, instanța nu ar putea cuantifica astfel de cheltuieli deoarece reclamantul nu a înaintat astfel de cereri unității pârâte, prin anexarea de bonuri de carburant justificative. Mai mult, societatea pârâtă a susținut, prin întâmpinarea formulată, că a dispus și dispune de mijloace de transport corespunzătoare deplasării salariaților în teren, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că reclamantul a efectuat muncă suplimentară fără a beneficia de compensațiile cuvenite, cuantumul sumei datorate acestuia de către pârâtă pentru perioada 24.04.2010 – 03.09.2012 fiind de 3.376 lei brut, conform art. 41 lit. c din CCM unic la nivel național valabil până la data de 31 decembrie 2010 și art. 122 și 123 din Codul muncii; reclamantul a efectuat serviciul de pază și în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale fără a beneficia de compensațiile cuvenite, cuantumul sumei datorate acestuia de către pârâtă pentru perioada 24.04.2010 – 03.09.2012 fiind de 2589 lei brut, conform art. 41 lit. c din CCM unic la nivel național din aceeași perioadă și art. 137 și 138 din Codul muncii;
Astfel, valoarea totală netă actualizată cu indicele prețurilor de consum total al sumelor ce se cuvin reclamantului pentru orele suplimentare, orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică și în zilele de sărbători legale calculate de expertul contabil a fost stabilită la valoarea sumei de 3.283,11 lei net, pârâta având obligația virării impozitului și a contribuțiilor sociale.
Reclamantul T. I. a depus, pentru termenul din data de 20.03.2014, prin serviciul registratură, obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul contabil D. G., în sensul că acesta nu a luat în calcul un număr de 2000 de ore lucrate.
Revenind asupra obiectivelor stabilite de către instanță, prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă, expertul contabil a stabilit că reclamantul a efectuat muncă suplimentară fără a beneficia de compensațiile cuvenite, cuantumul sumei datorate acestuia de către pârâtă pentru perioada 24.04.2010 – 03.09.2012 fiind de 3.841 lei brut, conform art. 41 lit. c din CCM unic la nivel național valabil până la data de 31.12.2010 și art. 122 și 123 din Codul muncii; reclamantul a efectuat serviciul de pază și în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale fără a beneficia de compensațiile cuvenite, cuantumul sumei datorate acestuia de către pârâtă pentru perioada 24.04.2010 – 03.09.2012 fiind de 3116 lei brut, conform art. 41 lit. c din CCM unic la nivel național din perioada 2007-2010 și art. 137 și 138 din Codul muncii;
Astfel, valoarea totală netă actualizată cu indicele prețurilor de consum total al sumelor ce se cuvin reclamantului pentru orele suplimentare, orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică și în zilele de sărbători legale calculate de expertul contabil a fost stabilită la valoarea sumei de 4.876,52 lei net, pârâta având obligația virării impozitului și a contribuțiilor sociale.
Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte cererea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma netă de 4876,52 lei, reprezentând drepturi salariale, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății.
În baza art. 453 alin.2 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei in raport de soluția dată in cauză, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere că și acțiunea a fost parțial admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta ., solicitând în teză principală, admiterea apelului schimbarea sentinței instanței de fond cu privire la cuantumul sumei, iar în teză subsidiară admiterea apelului și dispunerea refacerii raportului de expertiză.
La termenul din data de 06.11.2014 instanța a dispus suspendarea cauzei, potrivind dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC.
Potrivit referatului din data de 02.06.2014, cauza a fost repusă pe rol potrivit art. 420 NCPC.
La termenul din data de 25.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția perimării apelului.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, cu privire la excepția perimării, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, potrivit art. 248 NCPC, Curtea reține următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 06.11. 2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
În conformitate cu dispozițiile art.416 Cod pr. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părții, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, instanța, în baza art. 416 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimat apelul formulat în cauză.
Față de dispozițiile art. 248 NCPC, urmare a admiterii excepției perimării, motivele de apel invocate de apelantul reclamant cu privire la soluționarea cauzei pe fond nu vor mai fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul formulat de pârâta ., cu sediul in Tg-J., .. 2, ., împotriva sentinței nr. 1279 din 22.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. I., cu domiciliul în Bumbești J., Bumbești, nr. 296, Jud. Gorj.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2015
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, C. R. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.Jud.C.R.
Tehn.I.C./Ex.2/30.06.2015
Jud.Fond/ L. R.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3214/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
