Acţiune în constatare. Decizia nr. 3534/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3534/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 8735/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3534
Ședința publică de la 04 Septembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant C. N., cu domiciliul în ., ., împotriva sentinței civile nr. 1844/16.04.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. C. Ticvaniu M., cu sediul în Ticvaniu M., jud. C. S., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant C. N., asistat de avocat ales B. C., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind partea intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat și motivat în termen legal.
Apărătorul apelantului-reclamant depune la dosar practică judecătorească. Interpelat fiind, arată că pârâta a eliberat o adeverință prin care recunoaște pretențiile invocate prin acțiune, înscris ce se regăsește în dosarul de fond.
Curtea, din oficiu, în baza art. 32 alin. 1 lit. „d” Cod proc. civ., invocă excepția lipsei interesului în promovarea acțiunii.
Avocat B. C. pentru apelantul-reclamant arată că se justifică promovarea acțiunii, dat fiind că pentru a fi valorificată adeverința la calculul drepturilor de pensie se impune a se constata că activitatea desfășurată de al său client se încadrează în grupă superioară de muncă.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune reținută de către tribunal, arată că aceasta este neîntemeiată, fiind greșit reținută de către instanța de fond.
Precizează că dreptul la acțiune s-a născut când reclamantul a cunoscut succesorul în drepturi și obligații al fostului angajator și, cum este vorba de o acțiune în constatarea unui drept deja preexistent și nu de o acțiune în realizarea unui drept, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 268 Codul Muncii reținute de către prima instanță.
Invocă în sprijin cauza B. contra României și solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.
Nu cere cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 1844/16.04.2015 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantul C. N. în contradictoriu cu pârâta P. C. Ticvaniu M..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
În ședința publică din16 aprilie 2015, din oficiu instanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția ce a fost analizată cu precădere, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art.268 alin.2 din Codul muncii, dreptul de a formula o cerere pentru soluționarea unui conflict de muncă privind alte situații, decât cele prevăzute la alin.1 al art.268, se exercită în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Instanța a constatat că prin acțiunea formulată, reclamantul C. N. a chemat în judecată pârâta P. C. Ticvaniu M., și a solicitat instanței să constate că în perioada 01.11._90 a desfășurat activitate în funcția de inginer șef fermă, iar această activitate reprezintă perioadă lucrată în condițiile grupei a II –a de muncă, în procent de 90%, potrivit Ordinului 50/1990 anexa II, art. 178 lit. F.
Potrivit art. 268 alin. 2 din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului, cu excepția situațiilor prevăzute la alineatul 1.
Dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii sunt aplicabile cererii de chemare în judecată, în condițiile în care în care nu poate fi încadrată în ipotezele prevăzute de art. 268 alin. 1 din Codul muncii.
Referitor la momentul începerii cursului de prescripție, instanța amintește prevederile art.281 din codul muncii conform cărora pe data de 1 ianuarie 2011 se abrogă dispozițiile decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă.
Potrivit art.279 alineat 3 din Codul muncii angajatorii care păstrează și completează carnetele de muncă le vor elibera titularilor în mod eșalonat, până la data de 30 iunie 2011.
Prin urmare, termenul de prescripție de trei ani a început să curgă cel mai târziu la data de 30 iunie 2011, data limită până la care carnetele de muncă au fost predate titularilor, având în vedere că, fiind în posesia carnetului de muncă, reclamantul nu mai poate invoca faptul că nu a avut cunoștință de mențiunile efectuate în privința condițiilor de muncă în care și-a desfășurat activitatea.
Reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată la data de 14 noiembrie 2014 și având în vedere faptul că termenul de 3 ani a început să curgă cel mai târziu la data de 30 iunie 2011, la data formulării cererii de chemare în judecată se împlinise.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că dreptul la acțiune privind cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă, altele decât cele prevăzute la art. 268 alin 1 din Codul muncii, se exercită în termen de trei ani de la data nașterii dreptului, potrivit alin. 2 din același articol.
Dreptul la acțiune în speța de față însă, se naște nu la data de 30 iunie 2011, dată prevăzută la art. 279 din Codul muncii, ci la data în care reclamantul a cunoscut efectiv care este unitatea ce se subrogă în drepturile și obligațiile societății AEIP Ticvaniu M., jud.C. S..
Ori, reclamantul a avut cunoștință despre aceste împrejurări odată cu
eliberarea adeverinței nr. 412/13.02.2014, adeverință care a fost eliberată de P. Ticvaniu M..
De la acest moment începe să curgă termenul de trei ani prevăzut de art. 268 alin. 2 din Codul muncii și nu de la data prevăzută pentru predarea carnetelor de muncă.
Dacă s-ar lua în calcul considerentele instanței de fond, atunci ar însemna ca, în cazuri similare celui judecat prin hotărârea atacată, beneficiarii prevederilor înscrise în Ordinul 50/1990 să formuleze cereri de chemare în judecată fără a ști cu cine se judecă.
De altfel, considerentele reținute în cuprinsul hotărârii atacate și soluția adoptată prin aceasta sunt singulare inclusiv la Tribunalul Gorj iar pentru a dovedi acest fapt, depunem extras de pe portalul instanței de judecată cu privire la soluția pronunțată într-un dosar similar, respectiv, dosarul nr._ în care acțiunea ne-a fost admisă.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
În drept, își întemeiază cererea pe prevederile art. 466 și urm. C. proc. civ.
Apelul este fondat.
Pentru procesele începute după data de 15 februarie 2013, ceea ce reglementează pentru prima oară noul Cod de procedură civilă, în art. 248 alin. (2), este regula că, în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc. Acest text aduce în discuție controversata problemă a ordinii de soluționare a excepțiilor procesuale.
Așa cum se arată în doctrina recentă, din economia reglementărilor în materia excepțiilor procesuale rezultă, pe de o parte, anterioritatea invocării și rezolvării lor în raport cu abordarea fondului, dar, pe de altă parte, nu și simultaneitatea invocării tuturor excepțiilor pe care partea le are la îndemână la un anumit moment procesual.
Din textul art. 248 alin. (1) NCPC pot fi deduse două reguli:
a) vor fi invocate mai întâi acele excepții care fac de prisos cercetarea fondului; și
b) s-ar impune invocarea mai întâi a acelei excepții care face de prisos cercetarea celei care urmează.
În legătură cu ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale, doctrina a mai reținut următoarele reguli:
1) anterior stabilirii ordinii de soluționare a excepțiilor invocate simultan, instanța trebuie să le raporteze la aceeași acțiune. Astfel, va stabili, în același proces, concursul priorității între excepțiile care privesc cererea principală, separat de cele care vizează cererea reconvențională sau o altă cerere formulată în acel proces. Este util ca instanța să delimiteze excepțiile în funcție de actul de procedură sau acțiunea la care se referă (astfel, unele excepții pot viza cererea de chemare în judecată ori lipsuri ale dreptului la acțiune aparținând reclamantului, după cum altele vizează aceste aspecte ale unei cereri reconvenționale ori pe cele ale unei cereri de intervenție etc.) și, în funcție de aceasta, să ordoneze logic soluționarea lor;
2) în fapt, ordinea de soluționare a excepțiilor va avea în vedere efectele pe care excepțiile le-ar produce în cazul admiterii lor, de la caz la caz; cu alte cuvinte, efectele care trebuie avute în vedere de către instantă constau în faptul că, în situația admiterii uneia dintre excepții, ar deveni inutilă analizarea celorlalte;
3) în cazul în care excepțiile produc același efect, instanța va trebui să stabilească ordinea de prioritate a unei excepții față de alta, în funcție de modul în care efectul celei dintâi se poate repercuta, logic, asupra alteia, ulterioare, apreciind cazual;
4) problema stabilirii ordinii soluționării se pune doar atunci când, la același termen de judecată, instanța se află în fața mai multor excepții, fără a avea relevanță că excepțiile s-au invocat de aceeași parte sau de părți diferite;
5) deși textul alin. (2) al art. 248 NCPC se referă la sesizarea simultană a instanței cu mai multe excepții, problema determinării ordinii de soluționare a excepțiilor poate interveni și atunci când excepțiile s-au invocat la momente diferite, de mai multe părți din proces sau chiar de aceeași parte ori de instanță din oficiu, însă instanța se pronunță în același timp asupra tuturor.
Chestiunea de la punctul nr. 5 include și ipoteza în care una din excepții este invocată în faza procesuală a apelului, cum este cazul de față.
Ceea ce trebuie subliniat este că excepțiile, deși invocate simultan, nu pot fi de regulă, soluționate simultan, deoarece admiterea unei excepții poate determina inutilitatea cercetării celorlalte excepții.
În prezentul litigiu, în condițiile invocării simultane a acestor două excepții de fond, respectiv lipsa de interes de către instanța de apel, din oficiu și prescripția dreptului la acțiune de către prima instanță, prioritară este excepția lipsei de interes, întrucât se impune stabilirea mai întâi a folosului practic urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii. Numai dacă se respinge excepția lipsei de interes, instanța poate analiza excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Conchizând, Curtea constată că, deși prima instanță s-a pronunțat cu prioritate pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, aceasta a greșit în condițiile în care nu a cercetat folosul practic urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii, raportat la existența la dosar a adeverinței nr. 412/13 02 2014, prin care pârâta recunoștea pretențiile expuse de către reclamant prin cererea introductivă.
Ori, cum respectiva adeverință era emisă înainte de înregistrarea acțiunii pe rolul primei instanțe, fără a se face dovada lipsei de valorificare a acestei adeverințe din partea casei de pensii și fără a se solicita completarea adeverinței cu un element care ar lipsi, reclamantul nu poate justifica interesul în promovarea prezentei acțiuni.
În raport de cele mai sus arătate și având în vedere și dispozițiile art. 480 alin. 6 C. proc. civ., instanța va admite apelul.
Va anula sentința, și în rejudecare va respinge acțiunea ca fiind lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-reclamant C. N., cu domiciliul în ., ., împotriva sentinței civile nr. 1844/16.04.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. C. Ticvaniu M., cu sediul în Ticvaniu M., jud. C. S., având ca obiect acțiune în constatare.
Anulează sentința și în rejudecare respinge acțiunea ca fiind lipsită de interes.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 Septembrie 2015.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red.jud. S.A.C.
Jud.fond L.R.
Tehnored. A.G./2ex.
Data 14 09 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2709/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
