Acţiune în constatare. Decizia nr. 3895/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:

- acest termen de judecată a fost acordat pentru ca intimata-pârâtă să-și exprime poziția față de cererea de renunțare la judecata acțiunii, punct de vedere ce nu a fost înaintat la dosar;

- în cauză se cere și judecarea potrivit art. 223 Cod proc. civ.

Curtea, socotindu-se lămurită, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, apreciază pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă apelată, Tribunalul D. – Secția de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, și în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâtul .> Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că La data de 21.11..2014, B. M. a chemat în judecată pe pârâta . ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 01.08._96 în funcția de subinginer productie si sef depozite aprovizionare in cadrul Fabricii Transformatoare se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform pct. 3 din Ordinului 50/1990, anexa II, pct. 49,69, 79 si 160 precum si Ordinul 125/1990 anexa 2 pct. 1, în procent de 100%, și să fie obligată pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.

Prin întâmpinarea formulata pârâta a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că a respectat procedura de încadrare în grupe de muncă, în condițiile art 4 și 5 din ordin, iar comisiile patronat – sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în aceste grupe de muncă, înregistrând aceste aspecte în canetele lor de muncă.

La solicitarea instantei, unitatea parata a comunicat adresa nr. 8363/14.04.2015, in care s-a precizat data la care reclamantei i-a fost inmanat carnetul de munca, urmare a abrogarii dispozitiilor Decretului nr. 92/1976, respectiv, 11.07.2011.

La termenul de judecata din data de 28.04.2015, instanta, din oficiu, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

Analizand cu prioritate aceasta exceptie, potrivit dispozitiilor art. 248 C., Tribunalul a retinut urmatoarele:

Dispozițiile referitoare la prescripție au caracter imperativ și drept urmare pot fi invocate oricând, de oricine și în orice stadiu procesual al judecății, aceeasi concluzie reiesind si din Decizia in interesul legii nr. 1/2014, care a statuat ca "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."

Pentru a soluționa insa aceasta excepție se impune ca instanța sa stabilească cu prioritate natura juridică a acțiunii, deoarece de aceasta depinde corecta dezlegare a excepției invocate din oficiu, întrucât potrivit dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Instanța are obligația de a face aceasta analiza si în virtutea prevederilor art. 22 Cod procedură civilă, care instituie obligația de a da calificarea corectă cererii deduse judecății în funcție de conținutul său și nu de denumirea dată de parte.

Criteriile ce trebuie avute in vedere la stabilirea caracterului patrimonial sau nepatrimonial al unei acțiuni au fost stabilite de instanța suprema prin Decizia in interesul legii nr. 32/2008.

De asemenea, Tribunalul a avut in vedere faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 100 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, "persoanele care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in grupele I si a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, conditii speciale sau alte conditii de munca, potrivit legii, beneficiaza de majorarea punctajelor lunare realizate in perioadele respective, dupa cum urmeaza:

a) cu 25% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, potrivit legii;

b) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii speciale, potrivit legii;

c) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in alte conditii de munca, potrivit legii."

De asemenea, art. 158 alin.(1) din acelasi act normativ stabileste ca "perioadele de vechime in munca realizate in grupele I si a II-a de munca pana la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare in conditii deosebite, in vederea reducerii varstelor de pensionare…."

D. urmare, avand in vedere criteriile stabilite de ICCJ prin Decizia nr. 32/2008, dar si scopul formularii actiunii – obtinerea unui beneficiu patrimonial reprezentat de majorarea punctajului de pensie în perioada în litigiu - instanta a constatat ca actiunea introductiva are un caracter patrimonial.

A sustine ca actiunea de obligare la acordarea unei grupe superioare de munca care - asa cum s-a aratat mai sus - produce consecinte patrimoniale directe, nu are caracter evaluabil in bani, inseamna a se ignora natura insasi a dreptului pe care se fundamenteaza actiunea, drept care este personal si cu continut economic.

ICCJ a statuat prin Decizia nr. 32/2008 ca "Un drept are caracter personal, fara continut economic si, prin urmare, este neevaluabil in bani, doar atunci cand este strans legat de persoana, servind la individualizarea acesteia in cadrul societatii sau al familiei: dreptul la viata, la sanatate si integritate fizica si morala, la libertate,la onoare,cinste, reputatie, dreptul la nume si la domiciliul etc. "

Prin urmare, dreptul a carui valorificare se urmareste prin actiunea pendinte, avand efecte directe patrimoniale, nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale mentionate anterior, scopul formularii actiunii fiind acela de a beneficia de aceste drepturi banesti, "acordarea gupei" fiind indisolubil legata de acordarea drepturilor pecuniare corelative.

De asemenea, a sustine ca exista actiuni patrimoniale neevaluabile in bani inseamna a sustine o contradictie juridica, a spune de fapt ca exista drepturi patrimoniale neevaluabile in bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebeste de drepturile personale nepatrimoniale.

Prin urmare, actiunea pendinte este o actiune patrimoniala, pe calea acesteia tinzandu-se a se proteja un drept subiectiv patrimonial.

La randul lor, actiunile patrimoniale se impart in actiuni personale (prin care se incearca valorificarea unui drept de creanta - numit si drept personal), actiuni reale (prin care se urmareste valorificarea unui drept real sau apararea posesiei unui bun) si actiuni mixte (pentru valorificarea in acelasi timp, a unui drept real si a unui drept de creanta daca aceste drepturi sunt efectul aceleiasi cauze sau se gasesc . conexitate).

In speta, acțiunea nu poate fi caracterizată ca o acțiune în constatare, cu obiect nepatrimonial, deoarece aceasta are caracterul unei acțiuni în realizarea unui drept patrimonial, prescriptibil, potrivit art.1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat să se constate existența unui drept nepatrimonial, care nu a fost acordat de unitatea pârâtă, ci dimpotrivă, cererea de chemare în judecată este o acțiune în realizare, al cărei obiect îl reprezintă solicitarea de a obliga unitatea pârâtă să o încadreze în grupa a-IIa, susținând că în fapt a lucrat în condiții deosebite, care se încadrează în aceasta grupa de muncă.

Prin urmare, reclamantul are interes să fie încadrat/ă în grupa a II-a de muncă, pentru a beneficia, în temeiul legii, de reducerea stagiului de cotizare, precum și de majorarea punctajelor realizate pentru perioadele lucrate în grupa a -II a de muncă, dreptul de a fi încadrată în grupa a II-a de muncă având deci un caracter patrimonial, prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut în art.268 al.2 din Codul Muncii, cu referire la art.3 din Decretul 167/1958.

Conform art. 1 din Decretul 167/1958 privind prescriptia extinctiva, "dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege". Iar potrivit art. 2 "termenul la prescriptie este de 3 ani" Capatul principal de cerere, astfel cum a fost formulat, il constituie "obligarea paratei la acordarea grupei I de munca".

Asadar, prescriptia extinctiva reprezinta stingerea, dupa caz, fie a acelei componente a dreptului la actiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanta de a obtine obligarea subiectului pasiv la executarea obligatiei corelative sau la recunoasterea dreptului subiectiv contestat, fie a insusi dreptului principal, datorita nesesizarii organului de jurisdictie in termenul prevazut de lege.

Prin urmare, prescriptia extinctiva reprezinta practic o sanctiune indreptata impotriva pasivitatii titularului dreptului.

Concluzionând, Tribunalul a constatat ca, în cauza dedusă judecății nu se poate reține că obiectul acțiunii este imprescriptibil, cum s-a susținut, întrucât nu se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept conform art.35 NCPC, ci la constatarea unei stări de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de muncă, care au consecințe patrimoniale și deci, eventualele acțiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile, în condițiile legii.

D. urmare, salariatul nemulțumit de neîncadrarea în grupa de muncă avea dreptul de a se adresa instanței de judecată, potrivit legii în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.268 alin.2 din codul muncii rap.la art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958, calculat de la data la care a luat cunoștință de neinscrierea grupei, aceasta fiind acțiunea în realizare pusă la îndemâna sa de legiuitor în scopul valorificării dreptului pretins.

In plus, s-a retinut ca, in materia dedusa judecatii, termenele de sesizare a instantei sunt prevazute in acte normative speciale, aceste termene derogand de la dreptul comun in materie (in masura in care nu sunt identice).

Astfel, articolul 268 din Legea nr. 53/2003 C o d u l m u n c i i, prevede ca:

"(1) Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:

a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;

b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;

c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;

d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia; e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

(2) In toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului."

Tribunalul a constatat ca in speta, actiunea formulata de catre reclamant/a se incadreaza in dispozitiile prev. de art. 268 al. 2 din C o d u l m u n c i i, in conformitate cu care termenul de prescriptie este de 3 ani de la data nasterii dreptului.

Dispozitia legala sus-mentionata este clara si lipsita de echivoc - "in toate situatiile", iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescriptie in cazul cererilor formulate in vederea solutionarii unui conflict de munca, ce se incadreaza in alin. 2 al art. 283 din C o d u l m u n c i i, nu lasa loc nici unei interpretari sub aspectul duratei acestui termen.

Avand in vedere dispozitiile speciale referitoare la termenele in care pot fi formulate cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca, prevazute de art. 268 din C o d u l m u n c i i, nu se poate aprecia ca actiunea introductiva ar fi imprescriptibila din punct de vedere extinctiv, asa cum s-a sustinut de catre reclamant/a.

In conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din C o d u l m u n c i i, termenul de prescriptie este de 3 ani si incepe sa curga de la data nasterii dreptului, Tribunalul constatand ca in speta, data nasterii dreptului la actiune il reprezinta momentul in care persoana interesata a cunoscut neinscrierea in carnetul de munca a grupei solicitate, respectiv, data de 11.07.2011- data restituirii carnetului de munca când a luat la cunostinta, manifestand o minima diligenta, despre inscrierile existente in carnetul de munca.

Nu în ultimul rând, tribunalul a examinat excepția prescripției și prin incidența actelor normative care au statuat încadrarea în grupe de muncă .

Din această perspectivă tribunalul constată că în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul Lege nr. 68/1990. "Personalul de la locurile de munca si activitatile care, potrivit reglementarilor existente pina in anul 1969 si dupa aceea, erau prevazute sa fie incadrate in grupele I sau II de munca beneficiaza de acest drept pe intreaga perioada cit au lucrat la locurile de munca si activitatile respective."

La rândul său Ordinul 50 /1990 emis în exceutarea Decretului –lege la care se raportează, decret emis "pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului…" stabilește locurile, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în condiții deosebite de muncă, cu luarea în considerare a activităților prestate "până în anul 1969 și după aceea …"

Tribunalul a constatat că aceste acte normative, ce se raportează la posibile inechități au un accentuat caracter reparatoriu, motiv pentru care privesc acte fapte și împrejurări derulate în trecut, cu depășirea termenului de prescripție. Aceste acte normative au oferit salariaților posibilitatea ca, în cazul în care activitatea desfășurată de aceștia, după propria lor apreciere, s-ar încadra în prevederile legale ce circumstanțiază o grupă de muncă sau alta, să solicite constatarea, recunoașterea și consemnarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă sau în adeverințe.

Cunoscut fiind că nu salariatul este cel care gestiona carnetul de muncă, posibilitatea cunoașterii conținutului acestuia a apărut în momentul în care acesta i-a fost înmânat pentru orice motive (încetarea raporturilor de muncă din orice motive, abrogarea Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă).

Din acesta moment salariatul avea posibilitatea să-și manifeste interesul în a face cuvenitele demersuri, inclusiv o acțiune în justiție pentru constatarea, recunoașterea și eliberarea inscrisurilor doveditoare a activităților ce se încadrau.

Pe de altă parte, trebuie retinut ca, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.

Asa fiind, constatand ca termenul de prescriptie era implinit la data promovarii actiunii, 21.11.2014 Tribunalul a admis exceptia invocata din oficiu si a respins actiunea.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul B. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că hotărârea primei instanțe este rezultatul unei greșite calificări juridice a acțiunii care nu este o acțiune în realizare de drepturi, așa cum a calificat-o instanța, ci are natura juridică de acțiune în constatarea existenței unui drept, respectiv a drepturilor ce decurg din desfășurarea activității în condiții corespunzătoare grupei a II-a de muncă, acțiune ce este imprescriptibilă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 480 alin. 2 și 3 Cod proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Pentru termenul de judecată fixat în cauză în data de 04.09.2015 apelantul-reclamant a depus o cerere prin care a arătat că renunță la judecata cererii de chemare în judecată și a cerut a se lua act de renunțare și a se dispune anularea în tot a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Deși cererea menționată a fost comunicată intimatei-pârâte, aceasta nu și-a exprimat poziția.

Examinând sentința criticată, Curtea, constată următoarele:

Prin cererea nr._/27.08.2015, apelantul-reclamant B. M. a declarat că înțelege să renunțe la judecata acțiunii promovate împotriva . privire la care pârâta nu și-a exprimat poziția până la termenul acordat în acest sens la 18 septembrie 2015, fapt care atrage incidența art. 406 alin. 4 Cod procedură civilă.

Astfel, Curtea va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 406 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, care prevăd că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, cererea putând fi făcută personal sau prin mandatar cu procură specială și a dispozițiilor alin. 5 potrivit cărora când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau după caz a hotărârilor pronunțate.

Așadar, renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată poate interveni inclusiv în apel, aceasta constituind un act de dispoziție al părții care a declanșat litigiul.

Având în vedere aceste considerente, precum și dreptul de dispoziție al părților consacrat de dispozițiile art. 9 și 406 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 2 din Cod procedură civilă, va admite apelul, va anula sentința civilă în sensul că va lua act de renunțarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantul-reclamant B. M., cu domiciliul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1990/28.04.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă .>, cu sediul în C., Calea București nr. 80, jud. D., având ca obiect obligația de a face.