Acţiune în constatare. Hotărâre din 02-07-2015, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 3185/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 3185
Ședința publică de la 02 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă M. N., domiciliată în Tg. J., ., ., jud. Gorj, prin împuternicit M. C., împotriva sentinței civile nr. 1654 din 02.04.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. Județean de Urgență Tg. J., cu sediul în Tg. J., ., jud. Gorj, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței că apelanta-reclamantă a depus concluzii scrise, înregistrate sub nr._/26.06.2015, prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor 223 Cod pr. civ.; după care;
Instanța, luând act de solicitarea apelantei-reclamante de judecare a cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamanta M. N. a chemat în judecată pârâtul S. Județean de Urgență Tg-J., să se constate dreptul la suspendarea contractului individual de muncă începând cu data de 20.10.2014, deoarece reclamanta îndeplinește condițiile impuse de art.42 alin. 1) lit.c) din CCM la nivelul Spitalului Județean de Urgență Tg-J., precum și obligarea pârâtului de aprobare a cererii depuse și înregistrată sub nr._/06.10.2014 începând cu data de 20.10.2014.
Pârâtul S. Județean de Urgență Târgu-J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca netemeinică și nelegală a acțiunii.
P. sentința civilă nr. 1654 din 02.04.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Reclamanta M. N. este asistent medical principal în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-J., .> La data de 6 octombrie 2014, reclamanta a solicitat acordarea concediului fără plată pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 20 octombrie 2014, această cerere fiind înregistrată sub nr._/06.10.2014. Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 42 alin. 1 lit. c din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, art. 54 și art. 153 din Codul muncă și a fost avizată de șeful de secție și de reprezentantul sindicatului.
P. adresa nr._/09.10.2014, pârâtul i-a comunicat însă faptul că nu mai poate beneficia de concediu fără plată deoarece a mai beneficiat de astfel de concedii în perioadele 02.08._11, 16.08._12, 05.09._13, 27.09._14. P. aceeași adresă, reclamanta a fost înștiințată și asupra dispozițiilor art. 42 din Contractul colectiv de muncă, dispoziții ce prevăd condițiile în care poate fi suspendat contractul individual de muncă prin acordul părților în cazul concediilor fără plată, pentru studii sau pentru interese personale.
Instanța a constatat că reclamanta a beneficiat de concedii fără plată în perioada 02.08.2010- 2014, contractul individual de muncă fiind suspendat prin acordul părților.
Începând cu ianuarie 2014, art. 42 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate reglementează situațiile în care contractul individual de muncă poate fi suspendat în cazul concediilor fără plată, pentru studii sau pentru interese personale, după cum urmează:
a) până la 90 de zile calendaristice pe an pentru situații personale sau studiu;
b) până la 12 luni în ultimii 5 ani, pentru angajare în străinătate;
c) pentru alte situații, până la 12 luni în ultimii 5 ani, cu avizul organizațiilor sindicale.
Cererea reclamantei a fost întemeiată pe ultima ipoteză, având avizul organizației sindicale.
Tribunalul a observat că în ultimii 5 ani contractul individual de muncă al reclamantei a fost suspendat mai mult de 12 luni, fapt ce rezultă din deciziile de suspendare aflate la dosar. Contrar susținerilor reclamantei, instanța a considerat că perioadele de întrerupere a contractului individual de muncă al reclamantei ca urmare a concediilor fără plată de care a beneficiat anterior în mod corect au fost avute în vedere de angajator la momentul soluționării cererii formulate de reclamantă în octombrie 2014. Aceasta nu însemnă că s-ar aplica dispoziții din contractul colectiv de muncă pentru perioade când nu a fost în vigoare. Contractul colectiv de muncă produce efecte de la momentul înregistrării sau de la o altă dată, conform art. 144 alin. 1 din Legea nr. 62/2011.
P. contractul colectiv de muncă au fost stabilite condițiile în care contractul individual de muncă poate fi suspendat prin acordul părților. Împrejurarea că prin acest contract colectiv de muncă se impune ca salariatul să nu fi beneficiat de mai mult de 12 luni de concedii fără plată în ultimii 5 ani nu însemnă că se aplică unor situații anterioare intrării sale în vigoare; acest lucru însemnă doar că la momentul intrării în vigoare a contractului colectiv de muncă, trebuie verificată îndeplinirea condițiilor prevăzute în acesta.
În plus, în art. 42 din Contractul colectiv de muncă se prevede posibilitatea suspendării contractului individual de muncă, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în acest articol și nicidecum faptul că suspendarea se produce de drept. Ori, reclamanta ignoră faptul că era necesar consimțământul pârâtului pentru suspendare, în condițiile în care solicita suspendarea contractului individual de muncă. Dispozițiile art. 54 din Codul muncii, invocate chiar de reclamantă în susținerea cererii prevăd și ele faptul că în cazul concediilor fără plată, contractul individual de muncă poate fi suspendat prin acordul părților.
Ori, pârâtul nu a fost de acord cu suspendarea solicitată de reclamantă, astfel că nici dispozițiile art. 42 din Contractul colectiv de muncă și art. 54 din Codul muncii nu sunt îndeplinite.
De altfel, prin adresa nr._/17.04.2014, pârâtul a încercat să-i solicite reclamantei să revină în activitate chiar înainte de momentul expirării perioadei de suspendare a contractului individual de muncă, tocmai datorită deficitului de personal. Este adevărat că reclamata nu a primit această adresă, ea fiind restituită, însă acest lucru este de natură să convingă instanța de faptul că refuzul pârâtului nu a fost unul abuziv.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-reclamantă M. N., prin împuternicit M. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței în sensul admiterii acțiunii sau anularea sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare primei instanțe. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind interpretate și aplicate greșit prevederile legale în materie.
Apelanta a arătat care a fost conținutul cererii sale de chemare în judecată, a citat dispozițiile art.42 din CCM și a invocat faptul toate concediile fără plată la care se face referire în adresa nr._/06.10.2014, emisă de S. Județean de Urgență Tg-J., au fost solicitate și aprobate pentru interese personale și angajare în străinătate, aprobate în baza prevederilor din CCM în vigoare la acea dată.
A arătat că prezentul CCM produce efecte de la data înregistrării lui la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj (începutul anului 2014) până la data de 31.12.2015, conform art. 16 alin. 1) din CCM, că dispozițiile sale se coroborează cu prevederile art.33 lit.c și 34 din Regulamentul de Ordine Interioara, prevederi imperative și obligatorii, deficitul de personal fiind sigurul motiv pentru care se poate respinge solicitarea salariatului pentru . plată.
După cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar, cererea nu a fost aprobată datorita lipsei de personal, ci datorita faptului că în ultimii 5 ani a beneficiat de concediul fără plată.
Or, potrivit prevederilor art.229, 241 și următ. din Lg.53/2003, contractele colective de muncă și regulamentele interne constituie legea părților, intră în vigoare și produc efecte de la data înregistrării la ITM.
Apelanta a susținut că acțiunea formulată trebuia analizată prin prisma CCM-ului în vigoare la data formulării cererii către intimată și a Regulamentului de ordine interioară, convenții ce reprezintă legea părților.
În concluzie, a considerat că erau îndeplinite condițiile impuse prin art.42 alin. 1) lit.c) din CCM în vigoare, coroborat cu art.33 lit.c) și art.34 din Regulamentul intern, motiv pentru care în baza art.480 Cod pr. civ. a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii introductive.
În drept, și-a întemeiat prezenta pe prevederile art.480 Cod pr. civ.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Apelanta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare și concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea apelului, așa cum a fost formulat.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Suspendarea contractului individual de muncă poate opera doar în mod limitativ, în cazurile prevăzute de art. 49-54 codul muncii, care reglementează următoarele cazuri de suspendare: suspendare de drept, suspendarea din inițiativa angajatorului sau a angajatului și suspendarea prin acordul părților.
Deși în speță reclamanta, în calitate de angajat, este cea care solicită suspendarea contractului, este de observat că nu sunt incidente cazurile de suspendare din inițiativa salariatului prevăzute de art. 51 codul munci, astfel că este incidentă instituția suspendării prin acordul părților.
Potrivit art. 54 codul muncii, cazurile de suspendare a contractului prin acordul părților sunt concediul fără plată pentru studii și concediul fără plată pentru interese personale, acesta din urmă fiind solicitat de reclamantă angajatorului său.
Fiind vorba a despre un caz în care efectele principale ale contractului individual de muncă ( prestarea muncii și plata salariului) încetează temporar ca urmare a acordului părților, instanța poate suplini consimțământul unității doar în ipoteza în care constată că aceasta a refuzat nejustificat, abuziv să acorde salariatului concediu fără plată pentru interese personale.
Instanța de apel constată că în speță nu a existat un astfel de refuz, procedura de acordare a concediului fiind respectată.
Astfel, cum în codul muncii nu sunt stabilite norme care să reglementeze modalitatea și condițiile de acordare a concediului fără plată, trebuie avute în vedere normele din contractul colectiv de muncă în vigoare pentru anul când cererea de concediu a fost formulată, respectiv anul 2014 și regulamentul de ordine interioară din cadrul unității.
Din modul de redactare a art.42 din CCM rezultă că acesta stabilește condițiile în care salariații pot beneficia de concediu fără plată, dispozițiile sale fiind reluate și prin art.33 și 34 din Regulamentul de Ordine Interioară.
Cele două reglementări, care au valoare de lege între părți, au forță juridică egală și trebuie aplicate coroborat, nefiind stabilită legal o ierarhie a lor. Aceasta presupune că la acordarea concediului fără plată angajatorul trebuie să țină seama atât de normele din CCM, cât și de cele din ROI, fiind inadmisibil să se aplice norma mai favorabilă unei dintre părți sau să se ignore o anumită dispoziție.
P. urmare, este nelegală susținerea apelantei în sensul că trebuia avută în vedere numai dispoziția din regulamentul de ordine interioară sau că această normă i-ar da dreptul la efectuarea unui concediu fără plată de până la 12 luni, ori de câte ori îl solicită, cu singura condiție de a avea avizul organizațiilor sindicale și al șefului locului de muncă.
De fapt, dispoziția din art. 33 din ROI este incompletă pentru că stabilește că salariații au dreptul la concediu fără plată pentru interese personale până la 12 luni, dar fără a preciza dacă acest drept se poate exercita doar o singură dată pe parcursul derulării unui contract de muncă sau pentru o anumită perioadă de timp. Dacă s-ar aplica situației reclamantei doar această normă juridică ar fi de interpretat în sensul că are dreptul doar la un singur concediu fără plată de până la 12 luni, fiind absurd a se considera că ori de câte ori salariatul solicită un astfel de concediu, angajatorul să fie obligat să i-l acorde. O asemenea interpretare a normei din art. 33 ROI ar transforma concediul fără plată pentru interese personale din suspendare a contractului prin acordul părților în suspendare din inițiativa salariatului, ori ea nu este expres prevăzută în cazurile limitative ale art. 51 codul muncii.
P. urmare, pentru a se acorda concediu fără plată este necesar să fie îndeplinite și condițiile din art. 42 CCM, respectiv ca în ultimii 5 ani salariatul să nu mai fi beneficiat de un astfel de concediu. Acest text este în vigoare pentru anul 2014, când a fost formulată cererea și nu a fost aplicat retroactiv. Se observă chiar din prevederea contractuală că în anul 2014 părțile au convenit cu ocazia negocierilor colective să fie acordat concediu fără plată prin raportare la activitatea desfășurată în ultimii 5 ani.
Dacă s-ar accepta interpretarea dată de reclamantă, care susține că nu trebuiau avuți în vedere anii anteriori datei când CM a intrat în vigoare, ar însemna că această normă contractuală ar fi lipsită de conținut și nu ar produce efecte niciodată.
În interpretarea reclamantei, abia după ce au trecut 5 ani de la . CCM din anul 2014 se poate cere salariatului ca să nu mai avut concediu fără plată în ultimii 5 ani. Ori, perioada în care contractul colectiv de muncă este în vigoare este mai mică de 5 ani, contractul fiind în vigoare doar în 2014 și 2015, ceea ce duce la concluzia că textul nu ar fi niciodată aplicabil.
Ori, clauzele unui contract trebuie interpretate în sensul de a produce efecte juridice, iar în speță singura interpretare a art. 42 CCM este în sensul că angajatorul are dreptul să refuze acordarea unui concediu fără plată salariatului care începând cu anul 2010 a fost numai în perioade de suspendare a contractului individual de muncă
În mod corect prima instanță a avut în vedere și faptul că angajatorul se afla în deficit de personal și era îndreptățit să refuze acordarea concediului.
Astfel, dispoziția din art. 34 ROI potrivit cu care conducerea unității poate respinge solicitarea salariatului pentru intrare în concediul fără plata pentru motive de deficit de personal este o normă cu caracter general, aplicabilă în toate cazurile în care salariatul solicită să i se acorde concediu fără plată, un astfel de refuz nefiind unul nejustificat.
Chiar dacă că prin adresa nr._/09.10.2014, S. Județean de Urgenta Tg. J. a invocat doar neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 42 CCM, instanța este chemată să analizeze, așa cum s-a arătat deja, dacă refuzul angajatorului are caracterul unui abuz de drept și pentru aceasta trebuie să aibă în vedere toate elementele care au dus la luarea unei asemenea hotărâri.
Cum prin adresa nr._/17.04.2014 pârâtul a solicitat reclamantei revenirea în activitate datorită deficitului de personal, este evident că refuzul de a acorda un nou concediu câteva luni mai târziu nu este unul abuziv.
P. urmare, potrivit art. 480 cod procedură civilă, constatând că dispozițiile legale au fost corect aplicate de tribunal, sentința apelată fiind legală și temeinică, apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă M. N., domiciliată în Tg. J., ., ., jud. Gorj, prin împuternicit M. C., împotriva sentinței civile nr. 1654 din 02.04.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. Județean de Urgență Tg. J., cu sediul în Tg. J., ., jud. Gorj, având ca obiect acțiune în constatare.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2015.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. G. I.
Tehn. E.O.
4 ex./06.07.2015
Jud. fond L. R.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 2750/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
