Cereri. Decizia nr. 2713/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2713/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 2713/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2713
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. Ț.
Judecător M. L.
Grefier M. V. A.
***************************
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanții S. I. domiciliat în Caracal, ..38, județul O., D. I., domiciliat în comuna Fălcoiu ., C. C., domiciliat în ., S. I. domiciliat în comuna R., ., nr.41, județul O., I. V. domiciliat în comuna Fărcașele ., Ș. A., domiciliat în Caracal, .. Mageru, nr. 27, ., F. T., domiciliat în ., împotriva sentinței nr. 1713 din 11 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . sediul în Caracal, ..2, județul O., intimat reclamant M. C. prin moștenitorii M. V., domiciliată în orașul B., ..8, .,.,P. M. C., domiciliată în . Bacău M. M. domiciliată în ., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții reclamanți S. I., C. C., S. I., I. V., asistați de avocat C. A., apelanții reclamanți D. I., F. T., reprezentați de același avocat, intimata pârâtă . de avocat I. T., lipsind apelanții reclamanți D. I., Ș. A. și intimatul reclamant M. C. prin moștenitorii M. V., P. M. C., M. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat depunerea răspunsului la adresa înaintată către intimata . care;
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, în baza art. 392 Cod de procedură civilă, raportat la art. 216 Cod de procedură civilă și art. 482 Cod de procedură civilă, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat C. A. pentru apelanții reclamanți S. I., C. C., S. I., I. V., D. I., F. T., a expus pe larg motivele de apel formulate în scris în raport de care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul a admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat I. T. pentru intimata pârâtă . pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Tribunalul O. – Secția I. Civilă prin sentința civilă nr. 1713 din 11 decembrie 2014 a luat act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanții I. N. și S. O..
A respins cererea, ca neîntemeiată, în ceea ce îi privește pe reclamanții S. I., D. I., C. C., S. I., I. V., Ș. A., F. T., M. C.- decedat și continuat procesul prin moștenitori:M. M., P. M. C. și M. V. în contradictoriu cu pârâta .>
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
P. cererea introductivă, astfel cum a fost ulterior precizată sub aspectul perioadelor, reclamanții au solicitat să se constate că perioada în care au lucrat ca imprimeri în cadrul unității pârâte se încadrează în grupa I de muncă.
Din verificarea mențiunilor înregistrate în carnetele de muncă, tribunalul a reținut că reclamanții, în perioadele precizate, au fost salariații unității pârâte, în calitate de vopsitori, activitatea desfășurată fiind încadrată în grupa a II a de muncă, conform dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, anexa 2, pct. 165, unitatea reținând și virând CAS pentru grupa II de muncă.
Potrivit dispoziției legale cadru privind încadrarea în grupele I și II de muncă, reprezentată de Ordinul nr. 50/1990, aceasta se realiza în situația în care, cu toate masurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășea nivelul maxim admis prevăzut in Normele republicane de protecție a muncii, existenta condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe fiind necesar să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuiau confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constatau dacă s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal (art. 4 si 5 din Ordin).
În conformitate cu prevederea legală anterior citată, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se realiza de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc..
În aplicarea prevederilor legale sus invocate, unitatea pârâtă a făcut încadrarea în baza Ordinului nr. 50/1990 printr-o Hotărâre a Consiliului de Administrație a . (proces verbal nr. 41/1990 cu tabel anexă).
Hotărârea în cauză nu a fost contestată de către reclamanți, astfel că ea a produs deja efecte juridice, fiind perfect legală și legitimă.
De asemenea încadrarea în grupa II de muncă în procent de 100% s-a făcut și conform nominalizărilor (nr.5/1991,23/1990 cu tabelele anexă) ale Consiliului de Administrație al pârâtei și ale Sindicatului Liber Independent Unirea, precum și adresele MMPS nr. 107/1996 și Ministerul Industriilor nr._/1996.
Așadar la momentului apariției Ordinului nr. 50/1990 unitatea pârâtă a procedat la încadrarea fiecărui salariat în grupa de muncă corespunzătoare, cum este și cazul reclamanților din prezenta acțiune ce au fost încadrați pentru toată perioada lucrată în cadrul acestei unități în grupa a II a de muncă.
Pentru încadrarea în grupa II de muncă unitatea a emis reclamanților adeverințe în baza documentelor verificabile aflate în arhiva unității, cunoscându-se prevederile Codului penal referitoare la falsul în înscrisuri, cât și reglementările legislației pensiilor din sistemul public potrivit cărora angajatorul poartă răspunderea pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.
În situația reclamanților s-a constatat că nominalizarea și încadrarea în grupa a II a de muncă a locurilor unde aceștia și-au desfășurat efectiv activitatea s-a realizat cu respectarea actelor normative la care s-a făcut anterior referire, în acestea meseria de imprimeur neregăsindu-se printre cele menționate în anexele la respectivele acte normative ca încadrându-se în grupa I de muncă.
Ordinul nr.50/1990 prevede în mod clar și expres la punctul 165 activitățile care se încadrează în grupa a II a de muncă: activitățile din filaturi, țesătorii și finisaje textile: destrămător, desprăfuitor, scuturător, pregătitor amestec, dublator, răsucitor, bataj curățitor filtre, tăietor foilor de in sau cânepă, zdrobitor, cardator, curățitor-șlefuitor garnituri carde, laminator benzi din fibră, pieptănător, puitor, filator-bobinator, țesător, gazator, albitor, fierbător, mercerizator, vopsitor și imprimeur textile.
Cât timp activitatea desfășurata de reclamanți și locurile de muncă unde au lucrat efectiv apar nominalizate ca încadrându-se în grupa a II a de muncă, conform actelor normative anterior citate, aceste încadrări legale nu pot fi ignorate, unitatea pârâtă nefăcând decât sa procedeze la aplicarea lor întocmai, neputându-se susține că acordarea grupei a II a de muncă ar fi fost rezultatul unei eronate aplicări a respectivelor prevederi legale.
Se impune de asemenea, a se sublinia că în cauza de față nu ne aflăm în situația în care activitățile desfășurate de reclamanți nu s-ar regăsi nominalizate în nici unul dintre actele normative din acest domeniu, pentru a se justifica o eventuală extindere a aplicării lor, inclusiv sub aspectul încadrării într-o grupă superioară de muncă, pentru funcțiile deținute de reclamanți și locurile de muncă unde au desfășurat efectiv activitate aceste activități se regăsesc enumerate în textele de lege privind încadrarea în grupa a II a.
Din examinarea motivelor de fapt ale acțiunii tribunalul a observat că, pe lângă invocarea condițiilor nocive în care și-au desfășurat activitatea, se contestă practic și corectitudinea actelor normative din acest domeniu sub aspectul nominalizării diferitelor activități ca încadrându-se în grupa I sau a II a de muncă.
Legalitatea respectivelor acte normative nu poate face obiectul analizei în prezenta cauză, nefiind de competența acestei instanțe.
P. Ordinul nr. 50/1990 s-a acordat un beneficiu angajaților ce erau încadrați în locuri de muncă, își desfășurau activitatea sau se încadrau în categorii profesionale care implicau un grad ridicat de noxe, condiții nefavorabile de climat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc de explozie, iradieri sau infectare, etc., inclusiv pentru cei care au lucrat în aceste condiții anterior anului 1990, astfel că pentru perioada 1 ianuarie 1976 - 31 decembrie 1989, încadrarea nu a fost condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor, realizându-se cu toate acestea diferențiat pe cele doua grupe de muncă, ținându-se cont tocmai de gradul de expunere la factorii mai sus menționați pentru fiecare salariat sau categorie de salariați.
Unitatea pârâtă a apreciat asupra activității desfășurate de reclamanți și a dispus încadrarea în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, conform prevederilor Ordinului nr. 50/1990, și în mod corect și legal au fost încadrați reclamanții, nesubzistând nici un fel de temeiuri legale pentru schimbarea acestei încadrări.
Nu poate fi ignorat nici faptul și susținerea pârâtei că deși reclamanții au cunoscut despre încadrarea locurilor de munca în grupa a II a, încă de la momentul apariției actelor normative anterior citate, respectiv din anul 1990, date fiind mențiunile din carnetele de muncă din perioada vizată de acțiune, aceștia nu au înțeles să le conteste la acel moment, deși aspectele de fapt care sunt invocate în prezenta acțiune pentru susținerea solicitării de acordare a grupei I de muncă, ce vizează condițiile de muncă, le erau pe deplin cunoscute încă din acea perioadă.
În acest context trebuie subliniat faptul că promovarea acțiunii de față s-a realizat după apariția O.G. nr.100/2008, act normativ prin care persoanelor încadrate în grupa I și a II a de muncă, li s-a acordat pe lângă beneficiul reducerii vârstei de pensionare prevăzute de Legea nr.19/2000 cu modificările și completările ulterioare, și pe acela ar creșterii punctajului pentru activitatea desfășurată în aceste condiții, punctaj care se acordă însă diferențiat pentru cele doua grupe de muncă, fiind evident mai mare cel prevăzut pentru grupa I de muncă.
Astfel, se poate observa că practic, prin intermediul acestei acțiuni reclamanții urmăresc să-și majoreze în mod nejustificat punctajul pe baza căruia se determină drepturile de pensie, iar nu de reducerea vârstei de pensionare, întrucât acest beneficiu a fost recunoscut titularilor de pensii din sistemul asigurărilor sociale de stat încă de la apariția Legii nr.19/2000, inclusiv reclamanților din cauza de față prin acordarea grupei a II a de muncă.
P. urmare, depozițiile martorilor V. D. și S. I., necoroborându-se cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu se poate recunoaște reclamanților grupa I de muncă, întrucât aceștia ar beneficia de majorarea nejustificată a punctajului în vederea stabilirii drepturilor de pensie întru-un cuantum majorat, fără a fi plătit contribuțiile la fondul de asigurări sociale de stat la nivelul drepturilor salariale cuvenite prin încadrare în grupa I de muncă.
De altfel unitatea pârâtă a arătat în mod expres în adeverințele eliberate reclamanților că aceste contribuții de asigurări sociale au fost reținute și virate pentru grupa a II a de muncă.
În acest fel s-ar ajunge la crearea unei situații discriminatorii în raport cu persoanele ce au desfășurat efectiv activitate În grupa I de muncă, care au fost în mod corect încadrați în această grupă de muncă de angajatori, primind salarizarea corespunzătoare și achitând contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat raportat la veniturile salariale astfel determinate.
Pentru toate aceste considerente s-a reținut că în mod corect au fost încadrați reclamanții în grupa a II de muncă, cu respectarea actelor normative în domeniu, astfel că a fost respinsă acțiunea formulată ca neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art.406 C.pr.civ., s-a luat act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanții I. N., și S. O. .
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții S. I., D. I., C. C., S. I., I. V., Ș. A., F. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În acest sens, au arătat că instanța de fond nu face nici o referire în motivarea soluției și nu combate în nici un fel prevederile H.G.nr. 647/1990 care în cuprinsul vorbește de persoanele care au desfășurat activitate ca vopsitor sau imprimeur fără a avea bucătărie de culori, acestea beneficiind de grupa I de muncă.
Că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că la momentul stabilirii grupei de muncă s-au avut în vedere atât normele legale, mai exact punctul 165 din Ordinul nr.50/1990 unde se regăsesc încadrate în grupa a-II-a de muncă și activitățile de vopsitor și imprimeur, cât și nivelul maxim de noxe, precum și existența condițiilor deosebite la locul de muncă.
Încadrarea în grupa I de muncă nu a fost făcută cu respectarea normelor legale, deoarece așa cum este prevăzut în H.G.nr. 647 din 1 iunie 1990 completată cu adresa nr. 6226/27.06.1990 a MMPS care prevede că "acolo unde nu a existat bucătărie de culori, iar vopsitorii și imprimeurii au executat preparare paste, soluții chimice și amestecuri de coloranți pentru vopsit și imprimat textile, la acești muncitori se aplică prevederile H.G.nr. 647/1990 Anexa 1 poziția 7" care prevede că "Activitatea permanentă la prepararea pastelor, soluțiilor chimice și a amestecurilor de coloranți pentru vopsit și imprimat textile și tricotaje se încadrează în grupa I de muncă".
Mai mult decât atât, în completarea textului de lege, instanța de fond a avut la dispoziție atât declarația celor doi martori care au relatat faptul că nu exista bucătărie de culori, cât și faptul că prin lipsa acesteia reclamanții erau cei care pregăteau amestecurile în condiții rudimentare, cât și răspunsul societății pârâte prin care aceasta recunoștea că nu a avut în dotare bucătărie de culori.
Nu se poate reține faptul că reclamanții au știut despre încadrarea în grupa de muncă, deoarece procesul-verbal nr. 41/1990 a fost încheiat cu încălcarea pct. 6 și 7 din Ordinul nr.50/1991, astfel că membrii sindicatelor nu au fost prezenți la luarea acestor decizii, implicit nimeni, în afară de conducerea unității, nu a știut de încadrarea în locurile de muncă.
Totodată, nu li se poate imputa faptul că nu li se poate acorda grupa I de muncă deoarece nu au plătit contribuțiile la fondul de asigurări sociale de stat deoarece aceasta era obligația societății.
Astfel că, situația discriminatorie este și în cazul în care persoane care au lucrat în aceleași condiții ca reclamanții au beneficiat de grupa I de muncă (sentința civilă nr. 2313/24.10.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ ** ) și nu doar în situația reținuta de către instanța de fond.
Având în vedere aceste aspecte, au solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
În drept, nu a fost invocat temeiul legal.
P. întâmpinare, intimata . solicitat respingerea apelului și respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiate, întrucât încadrarea în grupele de muncă, se face potrivit art.8 din Ordinul nr.50/1990, iar activitatea apelanților a fost încadrată legal în grupa a-II- a de muncă situație în care dispozițiile H.G.nr.647/1990 nu pot fi extinse și la alte activități.
P. răspunsul la întâmpinare, apelanții au arătat că, deși intimata a făcut referire la art.6 din Ordinul nr.50/1990 privind nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a-II-a de muncă, nu s-a dovedit că membrii sindicatelor libere au fost prezenți la luarea deciziei amintite în procesul-verbal nr.41/26.09.1990, astfel că nu au știut că au fost încadrați în grupa a II a de muncă.
Chiar în cuprinsul acestui înscris se face referire la H.G.nr.647/1990, fără a se aplica prevederile acesteia, deși unitatea nu avea în dotare bucătărie de culori, aspect confirmat de intimată, astfel că au solicitat admiterea apelului.
Examinând sentința prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Astfel, nu sunt întemeiate criticile apelanților, în condițiile în care în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 2 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa a-II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. II.
În acest sens, instanța a apreciat judicios din verificarea mențiunilor înregistrate în carnetele de muncă, coroborate cu celelalte înscrisuri doveditoare aflate la dosarul cauzei, că apelanții reclamanți în perioadele precizate, au fost salariații unității pârâte, în calitate de vopsitori-imprimeuri, iar activitatea desfășurată a fost încadrată în grupa a-II-a de muncă, conform dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, anexa 2, pct. 165, situație în care unitatea a reținut și virat contribuția de asigurări sociale pentru grupa a-II-a de muncă.
Instanța a acordat relevanță juridică procesului-verbal nr.41/26.09.1990, reținând că hotărârea în cauză nu a fost contestată de către apelanții reclamanți, astfel că ea a produs efecte juridice, iar încadrarea în grupa a-II-a de muncă în procent de 100% s-a făcut conform nominalizărilor (nr.5/1991, 23/1990 cu tabelele anexă) ale Consiliului de Administrație al intimatei pârâte și ale Sindicatului Liber Independent Unirea, precum și adresele MMPS nr. 107/1996 și Ministerul Industriilor nr._/1996 (filele 38, 48, 93, 161, 182, 202-203 dosar fond).
Chiar dacă apelanții reclamanți au invocat aplicarea în cauză a dispozițiilor H.G.nr.647/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din unitățile subordonate Ministerului Industriei Ușoare, se poate observa că acestea au avut în vedere personalul care este în activitate la locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite, conform listei anexă la prezenta hotărâre, care beneficiază de încadrare în grupele I și a-II-a de muncă, în vederea pensionarii, pe întreaga perioadă lucrată, potrivit prevederilor art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990.
De asemenea, a reglementat situația muncitorilor și personalului tehnic productiv care își desfășoară activitatea în secții, ateliere, inclusiv activitățile auxiliare, care sunt în activitate, din unitățile aparținând Ministerului Industriei Ușoare cu profil tăbăcărie și prelucrare cauciuc, necuprinși în grupa I de muncă prin reglementările în vigoare, beneficiază de încadrare în grupa a II-a de muncă, în vederea pensionarii, pe întreaga perioadă efectiv lucrată.
P. urmare, dispozițiile amintite au avut în vedere activitățile din unitățile aparținând Ministerului Industriei Ușoare cu profil tăbăcărie și prelucrare cauciuc, necuprinși în grupa I de muncă prin reglementările în vigoare, iar activitatea intimatei nu a fost cuprinsă în grupa I de muncă prin reglementările în vigoare, fiind încadrată în grupa a-II-a de muncă, conform dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, anexa 2, pct. 165.
Activitatea prevăzută în anexa 1 poziția 7 din H.G.nr.647/1990 se referă la prepararea pastelor, soluțiilor chimice și a amestecurilor de coloranți pentru vopsit și imprimat textile și tricotaje din unitățile Ministerului Industriei Ușoare, incluse în lista anexă și în care intimata nu se regăsește, chiar dacă secția acesteia de vopsitorie nu a beneficiat de bucătărie de coloranți.
În raport de prevederile mai sus menționate se constată că pentru stabilirea încadrării unui salariat în grupa de muncă, instanța de judecată chemată să soluționeze conflictul de muncă are obligația să verifice îndeplinirea condițiilor legale de către salariat prin raportare la situația concretă în care acesta și-a desfășurat activitatea sub aspectul operațiilor efectuate, condițiilor specifice, locului de muncă, timpului efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în grupe, pentru întreaga perioadă în care se solicita beneficiul grupei de muncă.
Or, nu se poate face o analiză în fapt și drept a situației concrete a salariaților reclamanți, prin raportare numai la faptul că alți colegi de ai acestora au fost încadrați în grupa de muncă respectivă.
Declarația martorilor audiați (filele 281-282 dosar fond) în cauză, nu poate fi considerată a fi relevantă, așa cum corect a apreciat instanța de fond, întrucât nu s-a coroborat cu alte înscrisuri doveditoare și aceștia aveau un interes în recunoașterea grupei de muncă, după cum descrierea condițiilor de muncă este mult prea generală pentru a fi valorificată ca o probă pertinentă.
De asemenea, se poate observa că prin dispozițiile amintite, se instituie principiul legalității grupelor de muncă, în sensul că activitățile, locurile de muncă și categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind să fie cuprinse expres în norme specifice domeniului.
Nu există o posibilitate pentru instanța de judecată de a extinde prevederile actului normativ la situațiile învederate de către apelanții reclamanți, pentru că instanța de judecată nu legiferează, ci aplică norma de drept la situația de fapt expusă în acțiune.
Greșită este și apărarea potrivit căreia prin acordarea grupei de muncă altor colegi s-ar fi creat o discriminare, deoarece din probele administrate la dosar nu reiese dacă ceilalți salariați sunt în situații comparabile.
Astfel, nu se pot supune comparației condițiile de muncă concrete în care și-ar fi desfășurat activitatea două persoane diferite, după cum probatoriul administrat în cele două spețe poate fi distinct.
În ceea ce privește hotărârile invocate ca practică judiciară, acestea sunt hotărâri judecătorești de speță, neavând caracter obligatoriu pentru modul de soluționare a altor spețe, întrucât, în sistemul de drept român, practica judiciară nu este izvor de drept, precum în sistemul anglo-saxon, respectiv cel al common law.
Singurele excepții când precedentul judiciar capătă statutul de izvor de drept, fiind obligatoriu pentru instanțele de judecată, sunt cele reprezentate de deciziile date de către Înalta Curte de Casație și Justiție (I.C.C.J.) în materia „recursului în interesul legii” potrivit art.517 alin.(4) C.pr.civ., (cale extraordinară de atac prin care se urmărește asigurarea interpretării și aplicării unitare a legilor pe întreg teritoriul țării) și deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea: unui text de lege, a unei legi în ansamblul ei, a unei ordonanțe ori a regulamentelor Parlamentului.
Cum, în cauză, hotărârea amintită nu face parte din cele două categorii de excepții, susținerea apelantului privind efectele acestora (art.429-435 C.pr.civ., “efectele hotărârii judecătorești”) va fi înlăturată ca fiind nefondată.
Nici celelalte critici nu sunt întemeiate, astfel că în temeiul art. 480 alin.(1) C. pr. civ., apelul se privește ca nefondat și va fi respins, păstrându-se sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții S. I. domiciliat în Caracal, ..38, județul O., D. I., domiciliat în ., C. C., domiciliat în ., S. I. domiciliat în comuna R., ., nr.41, județul O., I. V. domiciliat în comuna Fărcașele ., Ș. A., domiciliat în Caracal, .. Mageru, nr. 27, ., ., F. T., domiciliat în ., împotriva sentinței nr. 1713 din 11 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . sediul în Caracal, ..2, județul O., intimat reclamant M. C. prin moștenitorii M. V., domiciliată în orașul B., ..8, .,., județul O.,P. M. C., domiciliată în comuna Radomireșri, . Bacău, M. M. domiciliată în ..
Decizie definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iunie 2015
Președinte, T. Ț. | Judecător, M. L. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud. M.L.
Jud.fond V.V.
Tehnored. A.G./2ex.
Data: 30.06.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
