Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 825/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 825/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1365/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 825
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantele pârâte C. Județeană de Pensii Gorj și C. N. de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații împotriva sentinței civile nr. 304o din 09.10.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. R., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant L. R., lipsind apelantele pârâte C. Județeană de Pensii Gorj și C. N. de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, după care;
Intimatul reclamant L. R. a depus adeverința nr. 459/04.11.2010 emisă de . și adresa nr. 126/22.10.2013 emisă de . și înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj sub nr. 30.10.2013.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Intimatul reclamant L. R. a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra apelului civil de față :
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub numărul_, reclamantul L. R. în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ DE PENSII GORJ și C. NAȚIONALĂ DE PENSII - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, a formulat contestație împotriva deciziei nr._/11.10.2013 emisă de C. Județeană de Pensii Gorj solicitând anularea deciziei și obligarea Casei Județene de Pensii Gorj de a emite o nouă decizie în care să i se stabilească dreptul de pensie pentru limită de vârstă, obligarea pârâtei la plata pensiei de la data formulării cererii de înscriere la pensie, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a precizat că în data de 20.08.2013 a formulat cerere pentru înscrierea la pensie, cerere în urma căreia C. Județeană de Pensii Gorj a emis decizia nr._ /11.10.2013 prin care nu i s-au reținut decât 10 ani lucrați în condiții speciale, aspect care se contrazice cu calculul efectuat în anexa la decizia de pensionare în care s-a reținut 16 ani lucrați în condiții speciale și 2 ani lucrați în condiții deosebite, plus condiții normale.
S-a menționat de către reclamant că potrivit adeverințelor nr._/12.08.2013, nr. 2430/15.07.2013, nr.126/22.10.2013, nr.355/15.01.2013, nr.8176/03.12.2012, nr.5110/14.01.2013, nr. 1608/01.07.2013 coroborate cu carnetul de muncă, rezultă o vechime de 26 de ani lucrați în condiții speciale și deosebite care potrivit art. 55 alin. 1 lit. b din Legea 263/2010 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a ieși la pensie.
S-a mai arătat de către reclamant că la data formulării cererii avea vârsta de 53 ani, iar potrivit art. 55 alin. 1 lit. b din Legea 263/2010, la 26 ani lucrați în condiții speciale și deosebite se poate reduce vârsta standard de pensionare de la 65 ani cu 13 ani, astfel că reclamantul ar fi putut formula cerere de înscriere la pensie de la vârsta de 52 de ani.
Reclamantul a precizat că a formulat contestație la Comisia Centrală de Contestații la data de 11.11.2013 însă nu a primit niciun răspuns.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010.
Pârâta C. Județeană de Pensii Gorj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant.
În fapt, pârâta a precizat că reclamantul, nemulțumit de decizia nr._/11.10.2013, a formulat contestație la Comisia Centrală de Contestații cu motivarea că nu a fost valorificată grupa superioară de muncă, motiv pentru care C.J.P Gorj a înaintat contestația și dosarul de pensie al reclamantului la Comisia Centrală de Contestații.
Cu privire la grupa de muncă înscrisă în adeverința nr.459/2010, pârâta a precizat că nu a fost valorificată la determinarea stagiului de cotizare deoarece nu prezintă viza ITM –ului.
În acest sens, s-a menționat că adeverința de vechime în muncă atestă activitatea desfășurată, vechimea în muncă și grupa superioară de muncă, în meserie și în specialitate, adeverința este scutită de taxe dacă privește solicitarea unor persoane fizice sau ale mandatarilor legali ai acestora, care nu au întocmite carnete de muncă la data efectuării solicitărilor și sunt eliberate pentru prima dată.
S-a arătat că ITM-ul certifică adeverințele eliberate de angajatorii care au aprobare de păstrare și completare a carnetelor de muncă, iar potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1976 încadrarea în grupa superioară de muncă se impune a fi înscrisă în carnetul de muncă al reclamantului.
Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.
La data de 16.07.2014 reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a formulat contestație împotriva hotărârii nr.8035 din 30.06.2014 emisă de către Comisia Centrală de Contestații motivând că sunt neîntemeiate susținerile acestei comisii în sensul că vârsta standard nu i se poate reduce decât cu 10 ani deși în prezentarea stării de fapt recunoaște indirect faptul că a lucrat peste 26 ani în condiții deosebite și condiții speciale, prin perioadele pe care le enumeră. Cât privește adeverințele nr.459 din 04.11.2010 și 86 din 19.06.2013 a arătat reclamantul că atribuțiile casei de pensii și ale comisiei centrale constau în a valorifica toate înscrisurile primite și nu de a constata dacă activitatea desfășurată de foștii angajați se încadrează sau nu în condiții deosebite sau speciale. A solicitat admiterea contestației, anularea deciziei și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii precum și obligarea la plata pensiei de la data formulării cererii de ieșire la pensie, cu cheltuieli de judecată.
Instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr.304o din 09.10.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul L. R., în contradictoriu cu pârâții C. Județeană De Pensii Gorj și C. Națională De Pensii - Comisia Centrală De Contestații, București.
S-a anulat decizia nr._ din 11.10.2013 emisă de C. Județeană de Pensii Gorj.
S-a anulat în parte Hotărârea nr. 8035 din 30.06.2014 a Comisiei Centrale de Contestații.
A fost obligată pârâta C. Județeană de Pensii Gorj să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în calcul a perioadei 21.02.2000 – 31.03.2001 ca fiind lucrată în grupa I de muncă în procent de 100 %, perioadă menționată în adeverința nr. 126 din 22.10.2013 și adeverința nr.2430/15.07.2013.
A fost obligată pârâta C. Județeană de Pensii Gorj la 250 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul L. R. a contestat decizia nr._ din 11.10.2013 emisă de casa Județeană de Pensii Gorj și hotărârea nr.8035 din 30.06.2014 emisă de Comisia Centrală de Contestații, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei Casei Județene de Pensii Gorj și a hotărârii Comisiei Centrale de Contestații precum și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii precum cu plata pensiei de la data formulării cererii de ieșire la pensie.
S-a menționat de către reclamant că la emiterea deciziei contestate nu au fost luate în calcul adeverințele nr._/12.08.2013, nr.2430/15.07.2013, nr.126/22.10.2013, nr. 355/15.01.2013, nr. 8176/03.12.2012, nr. 5110/14.01.2013, nr. 1608/01.07.2013 din care rezultă că a lucrat peste 26 ani în condiții deosebite și condiții speciale.
Instanța a reținut că, potrivit art.52 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege.
În cazul pensiei pentru limită de vârstă, persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă și în condiții speciale de muncă beneficiază de reducerea vârstei de pensionare, conform art.55 din legea nr.263/2010.
Prevederile art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 stabilesc că adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
În anexa 14 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt arătate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă adeverința ce atestă încadrarea in grupa I sau a II a de muncă, respectiv denumirea societății unde si-a desfășurat activitatea salariatul, meseria/funcția acestuia, grupa I sau a II-a de muncă in care a fost încadrat, perioada în care a desfășurat activitate in grupa de munca, procentul încadrării în grupa de munca, actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.), temeiul juridic al încadrării în grupa I sau a II-a de muncă.
Pârâta C. Județeană de Pensii Gorj a respins cererea de pensionare a reclamantului susținând că adeverința nr.459/2010 nu s-a valorificat deoarece nu prezintă viza ITM-ului. De asemenea, prin hotărârea nr.8035 din 30.06.2014, Comisia Centrală de Contestații a respins contestația formulată de reclamant, menționând că:
- nu a fost valorificată ca stagiu de cotizare în grupa I de muncă activitatea desfășurată în perioada 01.05._01 în meseria de mecanic locomotivă, potrivit înscrisurilor din adeverințele nr.459 din 04.11.2010 și nr.86 din 19.06.2013, eliberate de . Bumbești-J., întrucât nu este menționat actul administrativ prin care au fost confirmate existența condițiilor deosebite;
- nu au fost valorificate veniturile înscrise în adeverința nr.8176 din 03.12.2012 eliberată de ., întrucât conform art.166 din Legea nr.263/2010, la determinarea punctajelor pentru perioadele ulterioare datei de 01.04.2001 se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuției individuale de asigurări așa cum acesta a fost înscris în declarația privind evidența nominală a asiguraților și a bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv în adeverința nr._ din 24.09.2013 eliberată de C. de Pensii a municipiului București.
Tribunalul a constatat că nemulțumirea reclamantului vizează neluarea în calcul la emiterea deciziei contestate a adeverințelor nr.1446/12.08.2013, nr.2430/15.07.2013, nr. 126/22.10.2013, nr.355/15.01.2013, nr.8176/03.12.2012, nr.5110/14.01.2013, nr.1608/01.07.2013, nr.459 din 04.11.2010 și 86 din 19.06.2013, adeverințe prin care se atestă următoarele:
- prin adeverința nr. 1446/12.08.2013 eliberată de Lafarge Ciment SA s-a adeverit faptul că reclamantul L. R., în perioadele 09.09._80 și 26.04._86, având meseriile de necalificat și lăcătuș, a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%(fila 16 din dosar);
- prin adeverința nr. 2430/15.07.2013 eliberată de .-a adeverit faptul că în perioada 21.02._00 având funcția de mecanic locomotivă, reclamantul a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin decizia nr.329 din 27.10.1990(fila 23 din dosar);
- prin adeverința nr. 126/22.10.2013 eliberată de . s-a adeverit faptul că în perioada 01.05._01, având meseria de mecanic locomotivă, reclamantul a fost încadrat în grupa I de muncă în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin Tabel nominal cu salariații încadrați în grupele de muncă înregistrat la ITM Gorj cu nr._ din 10.11.2000(fila 25 din dosar);
- prin adeverința nr. 355/15.01.2013 eliberată de C. Județeană de Pensii Gorj s-au menționat datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu în vederea stabilirii pensiei reclamantului, pentru perioada mai 2002-iunie 2005(fila 30 din dosar);
- prin adeverința nr. 8176/03.12.2012 eliberată de . s-a menționat salariul de bază al reclamantului, care intră în calculul punctajului mediu anual, pentru perioada 01.11._12(fila 36 din dosar);
- prin adeverința nr. 5110/14.01.2013 eliberată de C. de Pensii a municipiului București s-au menționat datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu în vederea stabilirii pensiei reclamantului, pentru perioada octombrie 2006-noiembrie 2012(fila 37 din dosar);
- prin adeverința nr. 1608/01.07.2013 eliberată de . s-a adeverit faptul că în perioada 07.08._98 reclamantul se încadrează în grupa I-a de muncă în procent de 100% în baza Ordinului nr.50/1990, anexa nr.1, punct 124(fila 40 din dosar);
- prin adeverința nr.459 din 04.11.2010 eliberată de . s-a adeverit faptul că în perioada 01.05._01, având funcția de mecanic locomotivă, reclamantul a fost încadrat în grupa I de muncă în procent de 100%(fila 158 din dosar);
- prin adeverința nr.86 din 19.06.2013 eliberată de . s-a adeverit faptul că în perioada 01.05._01, având funcția de mecanic locomotivă, reclamantul a fost încadrat în grupa I de muncă în procent de 100%(fila 160 din dosar).
Raportat la susținerile reclamantului, instanța a verificat în ce măsură adeverințele menționate mai sus au fost avute în vedere la emiterea deciziei de pensie contestate.
Instanța a reținut astfel că adeverința nr. 1446/12.08.2013 prin care se atestă perioadele 09.09._80 și 26.04._86, ca fiind lucrate de reclamant în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% a fost valorificată la calcularea pensiei, în decizia nr._ din 11.10.2013 fiind menționată întocmai perioada de 7 ani 4 luni și 11 zile în grupa a II-a de muncă. De altfel, această perioadă este evidențiată și în carnetul de muncă al reclamantului, fiind așadar reținută în mod corect în decizia de pensie.
Conform buletinului de calcul (fila 79 din dosar) reclamantului i-a fost valorificată în condiții speciale o perioadă de 16 ani și 14 zile (din care anterior 04/2001- 12 ani, 4 luni și 3 zile) și în condiții deosebite o perioadă de 2 ani, 10 luni și 18 zile.
Perioada de 12 ani, 4 luni și 3 zile rezultă din adeverința nr.1608 din 01.07.2013 eliberată de ., constatându-se astfel că și această perioadă a fost valorificată întocmai de către C. Județeană de Pensii Gorj.
În privința perioadelor 21.02._00 și 01.05._01 menționate în adeverința nr. 2430/15.07.2013 eliberată de . adeverința nr. 126/22.10.2013 eliberată de ., tribunalul a constatat că acestea nu au fost valorificate la calcularea pensiei. Acest aspect rezultă din buletinul de calcul în care s-a menționat doar perioada de 12 ani, 4 luni și 3 zile ca fiind lucrată în condiții speciale anterior lunii aprilie 2001, perioadă care se regăsește în adeverința nr.1608/2013, ceea ce înseamnă că perioadele din cele două adeverințe nu au fost luate în calcul. S-a constatat totodată că ambele adeverințe au fost eliberate cu respectarea prevederilor art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 și anexei 14 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010, mai sus evocate.
Prin urmare, criticile reclamantului sunt întemeiate în ceea ce privește mențiunile înscrise în adeverința nr. 2430/15.07.2013 eliberată de . adeverința nr. 126/22.10.2013 eliberată de ..
Prin adeverința nr. 355/15.01.2013 eliberată de C. Județeană de Pensii Gorj s-au menționat datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu în vederea stabilirii pensiei reclamantului, pentru perioada mai 2002-iunie 2005, date care au fost preluate în mod corespunzător de către C. Județeană de pensii Gorj, așa cum rezultă din situația de la filele 80-86 din dosar.
Prin adeverința nr. 8176/03.12.2012 eliberată de . s-a menționat salariul de bază al reclamantului, care intră în calculul punctajului mediu anual, pentru perioada 01.11._12.
Conform art.166 din Legea nr.263/2010, la determinarea punctajelor pentru perioadele ulterioare datei de 01.04.2001 se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuției individuale de asigurări așa cum acesta a fost înscris în declarația privind evidența nominală a asiguraților și a bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv în adeverința nr._ din 24.09.2013 eliberată de C. de Pensii a municipiului București, adeverință ale cărei date au fost preluate întocmai la calcularea pensiei, așa cum rezultă din aceeași situație de la filele 80-86 din dosar .
Prin adeverința nr. 5110/14.01.2013 eliberată de C. de Pensii a municipiului București s-au menționat datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu în vederea stabilirii pensiei reclamantului, pentru perioada octombrie 2006-noiembrie 2012, date care au fost preluate în mod corespunzător de către C. Județeană de Pensii Gorj, așa cum rezultă din situația de la filele 80-86 din dosar.
Cât privește adeverința nr.459 din 04.11.2010 eliberată de . și adeverința nr.86 din 19.06.2013 eliberată de . tribunalul constată că acestea au un conținut identic celui din adeverința nr.126 din 22.10.2013, cu privire la care instanța a reținut deja că în mod nejustificat nu a fost valorificată de către C. Județeană de Pensii Gorj.
Este adevărat că reclamantul a obținut trei adeverințe similare, însă acest fapt nu îl îndreptățește nicidecum la valorificarea în mod individual a perioadei menționată în fiecare adeverință, întrucât o anume perioadă lucrată în grupa I- a de muncă nu se poate valorifica decât o singură dată.
Prin urmare, tribunalul a constatat că pretențiile reclamantului sunt justificate doar în ceea ce privește perioadele menționate în adeverințele nr.126 din 22.10.2013 și nr.2430/15.07.2013, impunându-se astfel anularea deciziei nr._ din 11.10.2013 și anularea parțială a Hotărârii Comisiei Centrale de Contestații .
Nu se impune însă obligarea Casei Județene de Pensii la plata pensiei, având în vedere că raportat la vârsta reclamantului și prevederile art.55 și următoarele din Legea nr.263/2010, nici în situația luării în calcul a perioadelor menționate în cele două adeverințe, reclamantul nu îndeplinește condițiile legale de pensionare.
Față de considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, tribunalul a admis în parte cererea reclamantului, a dispus anularea deciziei nr._ din 11.10.2013 emisă de C.J.P și anularea în parte a Hotărârii nr. 8035 din 30.06.2014 a Comisiei Centrale pentru soluționarea contestațiilor. A obligat C. Județeană de Pensii Gorj să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în calcul a perioadei 21.02.2000 – 31.03.2001 ca fiind lucrată în grupa I de muncă în procent de 100 %, perioadă menționată în adeverința nr. 126 din 22.10.2013 și adeverința nr.2430/15.07.2013.
În baza art.453 cod procedură civilă, a obligat pârâta C. Județeană de Pensii Gorj să plătească reclamantului suma de 250 lei cheltuieli de judecată către reclamant, având în vedere admiterea în parte a acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. Județeană de Pensii Gorj, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
In fapt, petentul L. R. prin cererea nr._/20.08.2013 a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, motiv pentru care a fost emisă decizia nr._/11.10.2013, prin care a fost respinsă această cerere.
Nemulțumit de această decizie, petentul a contestat-o la Comisia Centrală de
Contestații cu motivarea că nu a fost valorificată grupa superioară de muncă. Ținând cont de prevederile legale în vigoare instituția subscrisă, cu nota de prezentare nr._/04.12.2013, a
înaintat dosarul de pensie al petentului însoțit de contestația formulată la Comisia Centrală de
Contestații, contestație soluționată prin hotărârea nr.8035/30.06.2014.
Cu privire la grupa de muncă înscrisă în adeverința nr.2430/15.07.2013 a precizat că nu fost valorificată la determinarea stagiului de cotizare deoarece nu prezintă viza ITM-ului, așa cum de altfel, este menționat și pe decizia contestată. Viza ITM Gorj este o viză conformă și ea se acordă în baza prevederilor legale.
In acest sens a arătat că adeverința de vechime în muncă atestă activitatea desfășurată,
vechimea în muncă și în grupa superioară de muncă, în meserie și în specialitate; adeverința este scutită de taxe dacă privește solicitarea unor persoane fizice sau ale mandatarilor legali ai acestora, care nu au întocmite carnete de muncă la data efectuării solicitărilor și sunt eliberate pentru prima dată.
ITM certifică înscrierile din adeverințele eliberate de angajatorii care au aprobare de păstrare și completare a carnetelor de muncă. Aceste reglementari, raportat la data eliberării adeverinței nr. 459/2010, sunt prevăzute în Legea nr.130/1999 și normele date în aplicare.
De altfel, potrivit prevederilor Decretului nr.92/1976 încadrarea în grupa superioară de muncă se impunea a fi înscrisă în carnetul de muncă al petentului.
Instituția subscrisă, la soluționarea cererii, a avut în vedere și prevederile art. 158 alin (2) din Legea nr. 263/2010 "Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001". Or, din acest punct de vedere, se impunea ca reclamantul sa depună documentele primare privind încadrarea În grupa superioară de muncă și, eventual, instanța de judecată să solicite de la fostul angajator înscrisuri în acest sens.
Având în vedere considerentele de mai sus, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii ce face obiectul acestui dosar, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Apelul este nefondat.
Criticile apelantei vizează în esență valorificarea în mod greșit de către instanța de fond a mențiunilor înscrise în adeverința nr. 2430/15.07.2013 eliberată de .-se că această adeverință nu putea fi valorificată câtă vreme nu prezintă viza ITM-ului.
Aceste critici sunt însă neîntemeiate având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
Anexa 14 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede expres mențiunile pe care trebuie să le cuprindă adeverința ce atestă încadrarea în grupa I sau a II a de muncă..
Astfel, potrivit Anexei 14 adeverința de încadrare în grupa I sau a II a de muncă trebuie să cuprindă obligatoriu: denumirea societății unde și-a desfășurat activitatea salariatul, meseria/funcția acestuia, grupa I sau a II-a de muncă în care a fost încadrat, perioada în care a desfășurat activitate în grupa de muncă, procentul încadrării în grupa de muncă, actul administrativ emis de unitate conform prevederilor Ordinului Ministrului Muncii și Ocrotirilor Sociale, al Ministrului Sănătății și al Președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.), temeiul juridic al încadrării în grupa I sau a II-a de muncă.
Observând adeverința nr. 2430/15.07.2013 eliberată de . la fila 23 în dosarul de fond, Curtea constată că aceasta cuprinde toate mențiunile obligatorii cerute de lege, fiind eliberată cu respectarea prevederilor art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 și a Anexei 14 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010.
Așadar, susținerea apelantei referitoare la faptul că adeverința în discuție nu prezintă viza ITM – ului este lipsită de relevanță juridică, în condițiile în care Anexa 14 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010 nu impune o astfel de cerință, mențiunile obligatorii pe care adeverința ce atestă încadrarea în grupa I sau a II a de muncă, fiind strict determinate de anexa la normele metodologice de aplicare a legii privind sistemul unitar de pensii publice.
În ceea ce privește adeverința nr. 459/04.11.2010 eliberată de ., se constată că are un conținut identic cu adeverința nr.126/22.10.2013, care a fost eliberată la rândul său cu respectarea prevederilor art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 și a Anexei 14 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Mai mult, deși legea nu impune ca și condiție de validitate a adeverinței ce atestă încadrarea în grupa I sau a II a de muncă, în apel intimatul reclamant a depus în copie adeverința nr.126/22.10.2013 eliberată de ., adeverință care poartă viza ITM, fiind înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj sub nr._/30.10.2013.
În ceea ce privește susținerea apelantei în sensul că, potrivit prevederilor Decretului nr.92/1976 încadrarea în grupa superioară de muncă se impunea a fi înscrisă în carnetul de muncă al reclamantului, Curtea constată că este nefondată, deoarece înscrierile în carnetul de muncă cad în sarcina angajatorului iar dacă acesta a omis să facă astfel de înscrieri, omisiunea săvârșită nu-i poate fi imputată reclamantului.
Pentru considerentele expuse, apelul este nefondat și în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantele pârâte C. Județeană de Pensii Gorj, cu sediul în Tg-J., .. 14, județul Gorj și C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 304o din 09.10.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. R., domiciliat în Bumbești J., ., ., județul Gorj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2015.
Președinte, M. P.-P. | Judecător, C. S. | |
Grefier, A. C. |
Red.jud. C.S.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.23.02.2015
j.f. M.V.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 3293/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 892/2015. Curtea... → |
|---|








