Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1122/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1122/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 5336/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1122/2015
Ședința publică de la 03 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. L.
Judecător D. S.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea apelurilor declarat de pârâții P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, jud. T. în nume propriu și în numele PARCHETULULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL T., cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, jud. T. și M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 5133 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. E.-L. cu domiciliu procesual ales la P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, camera 312, jud. T., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - dobânda legală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelurile au fost declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra apelurilor de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 30.07.2014, reclamanta B. E.-L. a chemat în judecată pârâții M. P.-P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P.-P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și M. P.-P. de pe lângă Tribunalul T., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună pârâților să calculeze și să plătească dobânda legală aferentă drepturilor salariale reprezentând diferențele salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale aferente anului 2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, recunoscute prin sentința civilă nr. 71/18.01.2008, pronunțată în dosarul nr. 5282._ al Tribunalului C.-S., definitivă prin decizia civilă nr. 784/12.05.2009, pronunțată în dosarul nr.784/12.05.2009, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Timișoara - Secția Litigii de muncă și asigurări sociale.
Prin sentința civilă nr. 5133 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul M., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. E.-L. în contradictoriu cu pârâții M. P.-P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P.-P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și M. P.-P. de pe lângă Tribunalul T..
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 18.01._11 invocată de pârâți.
Au fost obligați pârâții M. P.-P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și M. P.-P. de pe lângă ICCJ, M. P.-P. de pe lângă Tribunalul T. să plătească reclamantei dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din sentința nr.71/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr.5282._ rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel Timișoara nr.784/12.05.2009 pronunțată în dosar nr._, începând cu data de 30.07.2011 și până la data plății integrale a sumelor datorate.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul M. a constatat și reținut următoarele aspecte:
Prin acțiunea de față, reclamanta B. E.-L. solicită să fie obligați pârâții M. P.-P. de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P. -P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, M. P. - P. de pe lângă Tribunalul T. la calculul și plata către aceasta a dobânzii legale aferentă drepturilor salariale reprezentând diferențele salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale aferente anului 2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, recunoscute prin sentința civilă nr. 71/18.01.2008, pronunțată în dosarul nr. 5282._ al Tribunalului C.-S., definitivă prin decizia civilă nr. 784/12.05.2009, pronunțată în dosarul nr.784/12.05.2009, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Timișoara - Secția Litigii de muncă și asigurări sociale.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții instanța a constat-o întemeiată pentru perioada 18.01.2008 (data pronunțării sentinței nr.71/18.01.2008 în dosarul nr. 5282._ al Tribunalului C.-S.) – 29.07.2011 și a admis-o pentru următoarele considerente:
Conform considerentelor deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii modul de acordare a dobânzii legale se face pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.
Astfel, din conținutul acestei decizii rezultă în esență că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației inițiale a cărei încălcare s-a constatat prin hotărârea judecătorească este un contract.
Ori, conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cum s-a reținut în hotărârea primei instanțe.
Pe de altă parte, o cerere de genul celei promovate este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, iar ca o plată să fie echivalată cu o formă de recunoaștere a obligației principale și implicit și a celei accesorii trebuie ca respectiva plată să fi fost voluntară.
În cazul de față, plata a fost însă efectuată în temeiul unei dispoziții legale care eșalona executarea unui titlu executoriu; deci, nu a avut un caracter voluntar, ci plata era impusă pe de o parte de existența unui titlu executoriu, iar pe de altă parte de o normă juridică care reglementa modul de executare al unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, sumele solicitate trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani.
În speță, prescripția extinctivă a început anterior datei de 01.10.2011 – data intrării în vigoare a Codului civil, ca atare sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 1/2013 a I.C.C.J pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a statuat că:
"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil și ale art.6 alin.(4), art.2512 și art.2513 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân suspuse dispozițiilor arf.lH din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât, atât instanțele de judecată, din oficiu cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art.517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.
Cu privire la fondul pretențiilor instanța a constatat următoarele:
Instanța a reținut că titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În acest sens s-a reținut că Înalta Curte de Casație si Justiție constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit acestei decizii, s-a reținut că daunele – interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.
Sub acest aspect s-a reținut că, prin OUG 71/2009 nu a fost negată existența creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al acestei ordonanțe, sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ prin dispozițiile art.1 alin.3.
Măsurile dispuse prin OUG 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite, astfel că, pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare, respectiv voluntară, judiciară sau legală, dobânda ( legală ori convențională) curge, dobânda fiind certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințită prin titlu executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de eșalonare, cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul admite indirect, dar neechivoc că, eșalonarea plății produce un prejudiciu ( erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit, iar în cazul în care prin adoptarea OUG 71/2009, s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele prețurilor de consum nu s-ar mai fi justificat.
Astfel că, având în vedere dispozițiile art.517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.
În ceea ce privește data de la care urmează să fie acordate dobânzile se are in vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării acestor titluri executorii.
Însă, potrivit dispozițiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil in speță având in vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare lună de neexecutare curge o dobândă, instanța a constatat că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.
În raport de aceste dispoziții, instanța a reținut că reclamanta în calitate de creditoare este beneficiara acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanta prin acte normative succesive, a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Așa fiind, s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu, dobânzi care sunt datorate pe ultimi trei ani introducerii acțiunii.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, s-a constatat că acțiunea este întemeiată în parte, fiind admisă ca atare, în sensul că s-a dispus obligarea pârâților M. P.-P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și M. P.-P. de pe lângă ICCJ, M. P.-P. de pe lângă Tribunalul T. să plătească reclamantei dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din sentința nr.71/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr.5282._ rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel Timișoara nr.784/12.05.2009 pronunțată în dosar nr._, începând cu data de 30.07.2011 și până la data plății integrale a sumelor datorate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, în nume propriu și în numele PARCHETULULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL T. și M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelul formulat de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în nume propriu și în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul T., s-a solicitat admiterea apelului ca fiind întemeiat, schimbarea în tot a hotărârii apelate, reiterând excepția prescripției dreptului la acțiune, pe fond, solicitându-se respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele, motive:
In fapt, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, obligând unitatea de parchet la plata dobânzilor legale aplicată creanțelor datorate și neexecutate, începând cu data de 30.07.2011 și până la data achitării efective a creanțelor atât pentru titlurile neachitate cât și pentru titlurile achitate în această perioadă.
Cu privire la hotărârea apelată, s-a precizat că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.18 și art.19 din Decretul Lege nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, a solicitat să se admită ca fiind întemeiată, să se constate prescris dreptul de a solicita dobânzi pentru neexecutarea drepturilor stabilite prin titluri executorii, motivat de dispozițiile art.18 din Decretul nr.167/1958 și dispozițiile art.19 alin. ultim din același decret, care stipulează că:
" Art.18. Instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris".
""Art. 19. Instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită".
Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție".
Față de dispozițiile art. 19, ultimul aliniat, susține excepția invocată, având în vedere faptul că reclamanta avea posibilitatea de a promova acțiunea înlăuntrul termenul de prescripție de 3 ani de la data obținerii titlului executoriu sau în termenul de o lună de la data plății primei tranșe plătită la data de 12.12.2010 sau în termen de o lună de la data plății celei de-a doua tranșe.
Invocă excepția, motivat și de faptul că dobânzile sunt accesorii ale dreptului principal și acestea trebuiau solicitate odată cu dreptul material principal, potrivit art. 1 din Decretul 167/1958, care precizează că:
„Art. 1 Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
Or, acțiunea reclamantei a fost promovată după mai mult de trei ani de la data plății primei tranșe și celei de-a doua tranșe, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prescrisă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond, în baza rolului său activ, trebuie să cerceteze în condițiile Deciziei nr. 1/2014 și Deciziei nr.2 /2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recursul în interesul legii, dacă dreptul de a solicita dobânzi este prescris.
S-a apreciat că față de dispozițiile art. 19 alin. ultim din Decretul 167/1958, dispozițiile art.1082 și art.1088 din vechiul cod civil și art.1531 alin.(l) și art.1535 din NCC, dreptul reclamantei de a solicita daune pentru neexecutarea drepturilor dobândite prin titluri executorii este prescris.
Că este prescris, rezultă și din faptul că cererea pentru repararea pagubei nu a fost promovată în termen de o lună nici după plata celei de-a doua tranșă plătită de către debitor.
Dispozițiile Deciziei nr. 1/2014 și Deciziei nr.2 /2014 ale ÎCCJ pronunțate în RIL, hotărăsc că, "se admite recursul în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții Apel C..
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2014".
Prin urmare, instanța de fond are obligația cenzurării dispozițiilor deciziilor invocate cât și dispozițiile art. 19 alin. ultim din Decretul - lege nr. 167/1958 sub aspectul prescripției dreptului la acțiune invocată chiar și în acest demers judiciar început după data de 1 octombrie 2011.
De asemenea, prin Decizia nr. 2/2014, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că:
"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare."
Cu privire la dispozițiile Deciziei nr.2, instanța de fond trebuie să stabilească dacă plata dobânzilor încalcă dispozițiile Deciziei nr. 1/2014 a ICCJ cu privire la prescripție, fiind invocate totodată dispozițiile art. 1088 din codul civil de la 1864 în sensul că se acordă dobânzi de la data introducerii acțiunii potrivit art. 1088, care în ultimul aliniat se prevede - "nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată".
Or, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat repararea prejudiciului în termenul de o lună de la data plății primei tranșe decembrie 2010 și nici în termenul de o lună de la data plății celei de-a doua tranșe, s-a apreciat că dreptul de a solicita dobânzi este prescris.
Că potrivit art.1088 cod civil "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală.... aceste daune - interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată " fără ca legiuitorul să facă vreo altă precizare, deoarece nu se află în situația în care dobânda curge în baza unei clauze.
În condițiile dispozițiilor vechiului cod civil, dobânzile nu pot curge de la scadență, ci din ziua cererii în judecată până la data plății efective.
Aflându-se în dispozițiile vechiului cod civil, dobânzile nu pot curge de la scadență, ci din ziua cererii în judecată până la data plății efective.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, admiterea excepției prescripției dreptului material ia acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept: Decretul - lege nr.167/195, art. 1 și art.19, Cod civ. Vechi.
Prin apelul formulat, pârâtul M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE consideră nelegală și netemeinică hotărârea judecătorească atacată și solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
I. Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 tranșe din sumele datorate au fost achitate.
S-a precizat că, în cauza de față reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentințe definitive și irevocabile, însă o parte din aceste sume au fost achitate, așa încât dobânda legală, în măsura în care instanța de control judiciar consideră întemeiată această pretenție, ar putea fi calculată cel mult pentru sumele rămase neachitate.
S-a învederat instanței faptul că, în perioada 2008 - 2013 și în primele trei trimestre ale anului 2014, o parte din sumele datorate în baza titlurilor executorii au fost achitate.
Tranșa de 5% aferentă anului 2012 a fost plătită în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
In executarea dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012 au fost adoptate Hotărârea Guvernului nr. 257/2012, Hotărârea Guvernului nr. 598/2012, Hotărârea Guvernului nr. 954/2012 și Hotărârea Guvernului nr. 1169/2012. Sumele alocate potrivit actelor normative enunțate au fost utilizate pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, plățile efectuându-se tuturor creditorilor în luna aprilie, iulie, octombrie și decembrie 2012.
Totodată, tranșele aferente anului 2013 au fost alocate potrivit art. 52 din Legea nr. 5/2013 - Legea bugetului de stat pe anul 2013 și achitate în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 149/2013, Hotărârii Guvernului nr. 355/2013, Hotărârii Guvernului nr. 697/2013 și Hotărârii Guvernului nr. 977/2013 în lunile aprilie, iulie, octombrie și decembrie 2013, conform calendarului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
În cursul anului 2014, plățile se efectuează în temeiul Legii 356/2013 - Legea bugetului de stat pe anul 2014, care dispune:
"Art. 46 (1) În anul 2014, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
(2) In bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni Generale, la titlul 10 "Cheltuieli de personal" este prevăzută o sumă globală, din care, prin hotărâre a Guvernului, pot fi majorate în ultima lună a fiecărui trimestru, în cazuri temeinic justificate, cheltuielile de personal prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat sau din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, precum și cheltuielile de personal prevăzute în bugetele instituțiilor subordonate finanțate din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite pentru plata titlurilor executorii conform alin. (1)."
În cursul lunii aprilie 2014 a fost efectuată plata primei tranșe din acest an, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 248/2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului I al anului 2014. Cea de-a doua tranșă din anul 2014 a fost achitată în temeiul H.G. nr. 551/2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului al II-lea al anului 2014.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 870/2014 s-a aprobat suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului al III-lea al anului 2014, plată efectuată în cursul lunii noiembrie 2014.
Totodată, după adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 1105 din 12 decembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 912 din 15 decembrie 2014, precum și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 74/2014, urmează ca până la sfârșitul anului să se plătească ultima tranșă aferentă anului 2014, precum și toate cele patru tranșe pentru anul 2015.
II.In ceea ce privește fondul cauzei, au învederat instanței de control judiciar că prin Decizia nr. 2, pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-a stabilit:
În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil, respectiv art. 1531 alin. 1, alin 2 teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Sintagma "pot fi acordate" exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.
"În ceea ce privește posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanței și daunele-interese moratorii, deși, de principiu, nu este exclusă, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, dată fiind natura juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), în privința creanțelor ce intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în circumstanțele date cumulul nu poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor."
Totodată, au mai învederat instanței că prin Decizia nr. 838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 631/03.07.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele prin prisma elementelor de legalitate fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă.
Prin Decizia Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege. Așa fiind, instanța are obligația să dispună soluționarea prezentei cauze în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie.
În acest sens, în raport de starea de fapt și de drept incidentă și pentru argumentele expuse supra se impune respingerea acțiunii ca nefondată.
Față de considerentele expuse și de normele legale incidente, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 5133/2014 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, a întemeiat prezenta pe prevederile art. 466 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Examinând sentința apelată, Curtea apreciază apelurile ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Soluția dată în primă instanță excepției prescripției dreptului material la acțiune este corectă.
Procedural, de asemenea, soluția este corectă, aplicându-se regimul juridic al prescripției extinctive așa cum a fost reglementat prin D. 167/1958, excepția fiind una de ordine publică, putând fi ridicată de partea interesată în orice moment procesual și de către instanță din oficiu, neaplicându-se dispozițiile din Noul Cod Civil, art. 2512 și 2513.
Deci, decizia pronunțată în recurs în interesul legii, nr. 1/2014, a fost respectată.
Prin acțiunea de față se tinde la obținerea unui titlu executoriu pentru dobânzi legale accesorii creanței principale, pentru care reclamanții dețin titlu, fiind aplicabile disp. art. 1082, 1084 și 1088 Cod civil.
Orice plată efectuată ulterior acestui titlu, voluntară sau silită, a avut un efect întrerupător al prescripției, dar al prescripției dreptului de a cere executarea silită a debitului principal, iar nu a unui drept material la acțiune.
Așadar, se va analiza prescripția dreptului material la acțiune, respectiv acela de a cere separat dobânzi legale pentru întârzierea în plata sumelor care la origine au fost drepturi salariale și care neplătite fiind, au generat litigiul finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, devenită titlu executoriu.
Dacă nu s-au solicitat dobânzi odată cu debitul principal, care oricum ar fi fost acordate anticipat doar pentru eventualitatea întârzierii în plata, este posibilă solicitarea pe cale separată a dobânzilor legale, în condițiile în care debitul principal nu s-a achitat integral, s-au făcut doar plăți parțiale și cu întârziere, existând și la momentul introducerii prezentei acțiunii diferențe de plătit, deci întârzieri înregistrate în plata, dar și întârzieri care se vor înregistra în viitor.
Un demers judiciar separat în obținerea dobânzii moratorii (cu caracter compensatoriu), nu ar fi fost încununat de succes, decât în situația în care s-ar fi achitat debitul principal integral, dar cu întârziere, iar de la data ultimei plăți au trecut mai mult de 3 ani – termenul general de prescripție.
Or, în situația în care s-au înregistrat doar plăți parțiale cu întârziere în raport cel puțin cu data titlurilor executorii, iar întârzierea în plata diferențelor persistă, este posibilă solicitarea dobânzilor moratorii separat pentru perioada în care întârzierea s-a produs deja – în limita termenului general de prescripție și anticipat, pentru viitor, în condițiile în care întârzierea este sigur că se va produce, până la plata integrală a sumelor prevăzute în titlul executoriu.
Deci, nu se poate reține excepția prescrierii în totalitate a dreptului reclamantei de a solicita dobânda legală. Sumele stabilite prin titlurile executorii nu au fost achitate integral de către debitor, plata acestora fiind eșalonată. Prin această eșalonare creditorul a fost și este în continuare privat de dreptul și posibilitatea de a utiliza sumele de bani recunoscute prin titlurile executorii ca fiindu-i datorate. Până la plata integrală creditorul a fost și este în permanență prejudiciat, situație în care ne aflăm în prezența unui prejudiciu ce se derulează în timp (s-a produs și urmează să se producă) pe întreaga perioadă în care plata sumelor din titlurile executorii a fost/este eșalonată.
Potrivit art. 7 alin.1 din Decretul 167/1958 „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune ...”. În speță, prin eșalonarea executării creditorul obligației a fost și este lipsit de sumele de bani ce-i sunt datorate și care nu-i sunt achitate. Astfel fiind, în fiecare unitate de timp (zi/lună) care trece reclamanta înregistrează un nou prejudiciu, pentru recuperarea căruia are dreptul de a promova acțiune, termenul de prescripție începând să curgă pentru fiecare perioadă în parte, de la data producerii prejudiciului.
Fiind vorba de o dobândă legală, este accesorie debitului principal care odată ce nu este achitat la termen, fiind înregistrate întârzieri în plată, se generează dreptul la dobândă, iar prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă, în mod distinct, câte o prescripție pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 12 coroborat cu art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Două sunt premisele aflate la baza acestei concluzii: a) dobânda are un caracter accesoriu față de datoria principală a debitorilor de a plăti suma la care au fost obligați; b) dobânda devine exigibilă „zi cu zi”, pe măsura trecerii timpului în care suma trebuia să fie plătită.
Deci, în privința dobânzii, prescripția extinctivă trebuie să se calculeze separat, pentru fiecare plată parțială a debitului principal făcută cu întârziere. De aici, soluția ca dobânzile să fie acordate pe cei trei ani anteriori introducerii acțiunii prin care ele au fost solicitate – termen general de prescripție, dar și pentru viitor, anticipându-se un prejudiciu, pentru sumele ce se vor plăti cu întârziere.
Prin OUG nr.71/2009 s-a stipulat că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițială cuprinsă între 2010 – 2012.Prin acte normative ulterioare au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și a procentelor de creanță aferente perioadelor respective.
Reclamanta a înaintat ordonatorului de credite titlul executoriu cu privire la drepturile bănești obținute, până în prezent efectuându-se plăți parțiale, potrivit eșalonărilor legale, așa cum a reținut și prima instanță.
Pentru partea de creanță plătită cu întârziere, respectiv rămasă neachitată, reclamanta a solicitat acordarea de dobânzi legale în prezenta cauză. Se reține totodată că sumele prevăzute în titlul executoriu reprezintă drepturi salariale(sporuri), datorate de către angajator într-o anumită perioadă de timp și neachitate de către acesta.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanța nu este exigibilă, nefiind ajunsă la scadență, fiind afectată de un termen suspensiv, ca urmare a reglementării unei proceduri speciale de executare, Curtea reține următoarele:
Reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul autorităților pârâte în baza unui raport de muncă, generator de drepturi si obligații, printre drepturile de care beneficiază fiind si dreptul la salariu cu toate componentele sale, reglementat legal și cu scadența lunară.
Ca urmare a nerespectării parțiale a acestei obligații de către autoritatea angajatoare, în sensul neplății lunare a sporurilor legale, reclamanta a formulat acțiune în justiție în vederea valorificării dreptului de creanță respectiv.
Instanța de judecată investită cu această acțiune, constatând că reclamanta este titulara unui drept de creanță care îndeplinește condițiile de exercitare, printre care și cerința de a fi un drept actual, respectiv faptul că există o datorie ajunsă la scadență, exigibilă, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata sumelor respective.
Prin urmare, drepturile salariale respective sunt ajunse la scadență, exigibilitatea creanței fiind constatată de către instanța de judecată prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii în litigiul de față.
Prin OUG 71/2009 si L.230/2011 a fost stabilită procedura de executare a titlurilor executorii, în sensul plații eșalonate a sumelor deja stabilite prin hotărâri judecătorești. Eșalonarea executării titlurilor nu prezintă, însă, relevanță în cauză, această eșalonare fiind un aspect ulterior stabilirii irevocabile a caracterului cert și exigibil al creanțelor ce au făcut obiectul judecății în litigiile în care au fost pronunțate aceste titluri executorii.
În concluzie, prin cele două acte normative nu a fost afectată exigibilitatea creanțelor respective, ele devenind exigibile la momentul stabilit legal, respectiv în luna de plată a dreptului salarial, legiuitorul dispunând doar cu privire la eșalonarea la plata a unor titluri executorii.
Deci, creanța reclamantei constatată prin hotărâre judecătorească își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executare a hotărârii judecătorești.
In concluzie, Curtea reține că prin neachitarea integrală a creanței la data când era datorată, adică atunci când sumele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
De altfel, pe acest aspect s-a pronunțat și ICCJ, prin decizia nr. 2/2014 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii; a fost stabilit, de principiu, dreptul celor în favoarea cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a stabilit că sunt îndreptățiți să primească diferențe salariale (datorate și neachitate), de a solicita și obține dobânda legală aferentă acestor drepturi, pe perioada eșalonării plății lor prin OUG 71/2009 cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât această chestiune de drept a litigiului a fost dezlegată printr-o decizie obligatorie, potrivit art .517 cod procedură civilă, orice discuție (referitoare la prejudiciu, culpa debitorului obligației) este de prisos, câtă vreme nu se invocă o stare de fapt și de drept diferită de cea analizată de instanța supremă.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie a sentinței din cele invocate de pârâți și analizate în condițiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, nici motive de ordine publica ce se ridica în orice stare a pricinii si din oficiu de instanța si se pun in dezbaterea părților, potrivit art. 479 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură civilă - în baza art. 480 alin. 1 teza I Noul cod procedură civilă, apelurile pârâților vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, jud. T. în nume propriu și în numele PARCHETULULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL T., cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, jud. T. și M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 5133 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. E.-L. cu domiciliu procesual ales la P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, camera 312, jud. T..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2015.
Președinte, L. M. L. | Judecător, D. S. | |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.M.L./16.03.2015
Tehnored. N.A./6 ex.
J. f. A. C. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
