Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1160/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1160/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 6674/95/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1160

Ședința publică de la 04 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător T. Ț.

Grefier C. C.

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul C. L. TG-J. împotriva sentinței civile nr. 5073 din 09 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ, cu sediul în Târgu-J., ., județul Gorj, în numele membrului de sindicat P. E., și intimata pârâtă GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR 8, cu sediul în Târgu-J., ., județul Gorj.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că prin cererea de apel s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 C.p.c.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare și luând act de cererea de judecată în lipsă, a luat în examinare apelul.

CURTEA:

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 5073 din 09 decembrie 2014, Tribunalul Gorj a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Târgu Jiu, invocată de acesta.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj, CUI_, cu sediul în Tg J., ., județul Gorj, în numele și pentru membrul de sindicat P. E., CNP_, cu domiciliul în Tg J., Cartier Bârșești, nr.1A, județul Gorj cu sediul în Tg J., în contradictoriu cu pârâții Grădinița Cu P. Prelungit Nr 8, cu sediul în Tg J., ., județul Gorj și C. L. Tg-J. cu sediul în Tg J., ., județul Gorj.

A obligat pârâții Grădinița cu P. Prelungit nr. 8 Târgu Jiu și C. L. Târgu Jiu la calculul si plata către membrul de sindicat P. E. a dobânzii legale aferente sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești: sentința nr.1252/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, începând cu data de 27.08.2011 și sentința nr. 4708/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ începând cu data pronunțării titlului executoriu până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

A respins restul pretențiilor reclamantei, ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reeținut următoarele:

Având în vedere excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. L. Tg J., s-a pronunțat cu precădere asupra acestei excepții, conform art.248 alin.1 Cod de procedură civilă.

Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății, astfel cum rezultă din prevederile art.36 din Codul de procedură civilă.

Prin sentința 1252/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ISJ Gorj și respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. L. al Municipiului Tg-J.. A fost admisă cererea formulata de reclamanta P. E. ș.a. în contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului Tg-J. și Grădinița Nr. 28 Tg-J. și obligați pârâții sa calculeze si sa achite reclamanților sumele reprezentând diferentele de drepturi banesti dintre cele incasate si cele care se cuvin potrivit Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 incepand cu 01.10.2008 până la data de 31.12.2009, sume ce vor fi actualizate conform indicelui de inflatie la data platii.

De asemenea, prin 4708/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâții Centru Financiar Grădinița cu P. Prelungit Nr.8 și C. L. Tg J., Primăria Tg- J. și ISJ Gorj, a fost obligat pârâtul Centrul Financiar Grădinița cu P. Prelungit Nr.8 să emită o nouă decizie privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei începând cu data de 01.01.2010, decizie care să aibă în vedere drepturilor salariale stabilite prin sentința nr.1252/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ și obligați pârâții Grădinița cu P. Prelungit Nr.8 și C. L. Tg -J. să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre drepturile bănești astfel stabilite și cele primite,sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății, fiind respinsă cererea față de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Gorj.

Sentința menționată mai sus este irevocabilă.

Pârâtul C. L. Tg J. administrează bugetul pentru unitatea de învățământ din prezenta cauză, având calitatea de ordonator de credite.

Prin sentințele 1252/29.04.2010 și 4708/27.09.2012 pentru care se solicită dobânda legală pârâtul C. L. Tg J. a fost obligat să plătească drepturile salariale restante, motiv pentru care pârâtul C. L. Tg J. este culpabil pentru neîndeplinirea la timp a obligațiilor stabilite prin sentințe.

În baza prevederilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin. (2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, putând fi acordate creditorului daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale.

Pentru aceste considerente s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. L. Tg J..

Cât privește fondul cauzei, tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei și dispozițiile legale în materie, a reținut că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.1 din O.U.G. nr.71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra compatibilității modalității de eșalonare a plății drepturilor salariale stabilită prin O.U.G. nr.71/2009 cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale (decizia din 4 septembrie 2012 in Cauza D. D. D. si alții împotriva României, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 17 octombrie 2012).

Potrivit dispozițiilor art.1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune - interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, iar, conform art.1084 din vechiul Cod civil, daunele interese trebuie să cuprindă pe lângă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.

În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală, în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.

Prin urmare, în acord și cu prevederile art.1088 din vechiul Cod civil, reclamanta este îndreptățit la daune interese sub forma dobânzii legale, fără punerea în întârziere a debitorului.

În același sens sunt și prevederile art.1531 din Codul civil din 2009: (1)Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării (2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit.

De asemenea, conform art.1535 din Codul civil din 2009, se poate solicita de către creditor daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dispoziția aplicându-se atât profesioniștilor, cât și celorlalte subiecte de drept civil.

De altfel, prin Decizia nr.2/2014, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, si a stabilit că: “În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin. (2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

S-a reținut că, atâta timp cât repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperita doar pierderea efectiva, în temeiul art.1 alin.(3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.71/2009, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului Cât privește existenta unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a apreciat că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativa de culpa a debitorului in executarea obligației, întrucât acestui element ii lipsesc doua caracteristici esențiale, si anume: natura imprevizibila a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului, care nu poate fi acceptata prin raportare la conduita așteptata a debitorului care trebuia sa se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cat debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art.44 alin.(1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate si faptul ca măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.

Reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente unor drepturi de creanță stabilite prin sentințe judecătorești pe ultimii 3 ani anteriori introducerii prezentei acțiuni și până la data plății efective a drepturilor salariale datorate.

Obligația de plată a drepturilor salariale restante s-a născut din hotărâri judecătorești si era scadentă de la data pronunțării acestora, întrucât sentințele au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar, conform art.274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond în aceasta materie sunt executorii de drept.

Prin urmare, în ceea ce privește dobânda legală aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentința nr. 1252/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, aceasta se va acorda începând cu data de 27.08.2011 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, iar în ceea ce privește sentința nr. 4708/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul_ dobânda se va acorda începând cu data pronunțării titlului executoriu până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlul de drepturi salariale, de la această dată și până la data introducerii acțiunii trecând o perioadă mai mică de trei ani.

În consecință, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Tg J., invocată de acesta, a admis în parte acțiunea, iar pârâții Grădinița cu P. Prelungit nr. 8 Târgu Jiu și C. L. Târgu Jiu la calculul si plata către membrul de sindicat P. E. a dobânzii legale aferente sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești: sentința nr.1252/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, începând cu data de 27.08.2011 și sentința nr. 4708/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ începând cu data pronunțării titlului executoriu până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale și a respins restul pretențiilor reclamantei, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI TÂRGU-J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, a arătat că, prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae", presupunând existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.

Prin definiția dată de Codul Muncii „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumită salariu" și art. 157 - (1) „Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați și reprezentanți ai acestora" rezultă încă o dată lipsa calității Consiliului local în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale.

Mai mult decât atât, Legea bugetului de stat pe anul 2013, în speță Legea nr.356/2013, prevede la art.5 următoarele:

„i) plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ special și din centrele de resurse și asistență educațională, în cuantumul prevăzut prin OUG 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Lg.230/2011, prin O.G. 17/2012, privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Lg.280/2013, precum și prin OUG 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 01 ianuarie-31 decembrie 2013”.

C. local nu are calitatea de a acorda drepturi salariale personalului din învățământ, deoarece nu are calitatea de angajator în contractul individual de muncă și nu este nici semnatar al contractului colectiv de muncă, care este, conform art. 236 - „convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare, precum și alte drepturi și obligații ce decurg și din raporturile de muncă".

Mai mult decât atât, C. local nu are un buget propriu, nu are conturi în bancă și cu atât mai puțin un patrimoniu, deci nu poate avea capacitate de exercițiu într-o astfel de cauză.

Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, în speță, unitatea de învățământ.

Conform art. 104 din Legea 1/2011, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale pentru:,,a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum contribuțiile aferente acestora."

În același sens, erau și prevederile legislației anterioare și anume: Conform art. 16 din H.G. nr.2192/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și art. 167, alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 „Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii".

Potrivit acestor prevederi legale, C. local are rol de intermediar și doar distribuie aceste sume alocate de bugetul de stat pentru învățământ. În condițiile în care sumele alocate de la bugetul de stat includ și sporurile cerute de reclamant, C. local le distribuie către aceștia în același cuantum.

Mai mult, conform art. 167, alin. 13 și 14 din Legea învățământului nr. 84/1995 prevedea:„ (13) Finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se face pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ. Contractul se încheie în maxim 30 de zile de la data aprobării bugetului local. Sumele reprezentând finanțarea de bază și finanțarea complementară se înscriu în bugetul de venituri și cheltuieli.(14) Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual, de fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, conform normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar, se aprobă și se execută potrivit prevederilor legale în vigoare”.

Din prevederile de mai sus, consideră că obligația de calculare a salariilor revine fiecărei unități de învățământ, C. local alocând aceste sume în mod global, în cuantumul solicitat de unitățile de învățământ prin bugetul de cheltuieli prezentat.

Prin urmare, C. L. al Municipiului Târgu Jiu nu poate plăti drepturi salariale cadrelor didactice sau nedidactice din învățământul preuniversitar, deoarece nu îi incumbă o atare situație, nici în considerarea unui acord contractual și nici în virtutea legislației în vigoare.

Mai mult decât atât, C. L. al Municipiului Târgu Jiu este în imposibilitate să calculeze drepturile salariale sau de altă natură ale personalului din învățământ, atât timp cât nu deține nici cele mai mici date cu privire la persoana reclamantului, respectiv dacă este cadru didactic, ce grad are, dacă este director, contabil sau altceva, dacă lucrează cu normă întreagă sau nu, dacă are ore suplimentare, concedii medicale sau de altă natură, etc.

Nici în ceea ce privește obligarea Consiliului L. al Municipiului Târgu Jiu să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate nu poate fi primită, deoarece, așa cum s-a arătat, nu există nici un fel de raport juridic între reclamant și această instituție, iar potrivit legii, contravaloarea acestor drepturi se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

În ceea ce privește o eventuală apărare pe fondul cauzei, a arătat instanței de judecată imposibilitatea C. L. al Municipiului Târgu Jiu de a o formula, tocmai pentru motivele prezentate mai sus.

Față de cele de mai sus, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală pasivă a consiliului local vizează procedura de alocare a sumelor reprezentând drepturile salariale și era conferită de atribuțiile privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, astfel cum erau ele reglementate de OG nr. 32/2001 care stabilea la art. XIII faptul că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ – teritoriale, conform dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Legea 84/1995.

În raport de normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 538/2001 și modificate prin HG nr. 174/2003, principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar erau: unitatea de învățământ, consiliul local și primarul.

În baza acestor norme metodologice, fiecare instituție de învățământ avea obligația să-și întocmească bugetul propriu ( art.8) .

Bugetele elaborate de instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se prezentau autorității administrației publice locale în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale ( art. 16 ). După aprobarea legii bugetului de stat, C. Județean repartiza sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrației – teritoriale și în cadrul acestora, pe fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat.

Consiliile locale, pe baza sumelor repartizate de la bugetul de stat, după adăugarea sumelor necesare pentru finanțarea complementară, comunica bugetele aprobate conform legii, instituțiilor de învățământ și trezoreriilor la care acestea sunt arondate ( art.18 ).

Și în Legea nr.1/2011 se regăsesc dispoziții similare. Astfel potrivit art. 104 - (1) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale; (2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;(5) Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Art. 110 - (1) Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual, de către fiecare unitate de învățământ preuniversitar, conform normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, se aprobă și se execută conform legii.

De asemenea, HG. Nr. 1395/2010, prevede că finanțarea cheltuielilor cu salariile stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar.(2) Standardele de cost pe elev/preșcolar se determină, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție de numărul de elevi, de limba de predare, de alți indicatori specifici de învățământ și de mediul urban/rural. (3) Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Curtea constată astfel că principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt: unitatea de învățământ, consiliul local și primarul, fiecare instituție de învățământ având obligația să-și întocmească bugetul propriu.

Calitatea procesuală pasivă a consiliului local vizează așadar procedura de alocare a sumelor reprezentând drepturile salariale și este conferită de atribuțiile privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat.

Prin titlurile executorii reprezentate de sentința nr.1252/25.04.2010, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ și sentința nr.4708/27.09.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a reținut irevocabil că apelantul C. L. al Municipiului Târgu Jiu,are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește acordarea sumelor necesare plății drepturilor salariale astfel că are calitate procesuală și în ceea ce privește acordarea sumelor necesare plății dobânzii legale aferente acestor sume.

În raport de aceste prevederi legale, se constată ca nefondată critica apelantului privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Având în vedere aceste considerente Curtea, în temeiul art. 480 alin.1 NCPC, respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de de pârâtul C. L. TG-J. împotriva sentinței civile nr. 4747 din 02 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ, cu sediul în Târgu-J., ., județul Gorj, în numele membrului de sindicat P. E., și intimata pârâtă GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR 8, cu sediul în Târgu-J., ., județul Gorj.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2015

Președinte,

M. P.

Judecător,

T. Ț.

Grefier,

C. C.

Red. Jud. M. P./18.03.2015

Tehnored. CC/5 ex.

Jud. Fond E. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1160/2015. Curtea de Apel CRAIOVA