Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1123/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 1123/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 3161/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1123/2015

Ședința publică de la 03 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M. L.

Judecător D. S.

Grefier N. A.

*****

Pe rol, judecarea apelurilor declarate de pârâții P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, jud. T., P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL T., cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, jud. T., M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5 și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Drobeta T. S., P-ța R. N., nr. 1, jud. M. în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 4061 din 30 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. M. I., M. C., Ș. M., C. V. și S. C., toți cu domiciliul procesual ales la DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 2, . și intimatul pârât M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în București, .-14, sector 5, având ca obiect drepturi bănești- dobânda legală.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelurile au fost declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra apelurilor civile de față:

Prin sentința nr.4061 din 30 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a disjuns acțiunea față de reclamanții S. P., S. T., B. G. și S. M. C. R., prin mandatar – S. C., cu domiciliul procesual ales la DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 2, . și fixează termen la data de 13.11.2014.

S-a disjuns acțiunea față de reclamanta S. C., prin mandatar – S. C., cu domiciliul procesual ales la DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 2, . și fixează termen la data de 13.11.2014.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. M., M. C., Ș. M., C. V. și S. C., toți prin mandatar – S. C., cu domiciliul procesual ales la DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 2, . în contradictoriu cu pârâții M. P.-P. de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București, .-14, sector 5, M. P.- P. de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu sediul în București, .-14, sector 5, M. P. –P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, jud. T. și M. P. – P. de pe lângă Tribunalul T., cu sediul în Timișoara, . Savoya, nr. 2A, jud. T. și M. Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector.5.

S-a respins excepția necompetenței teritoriale și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul M. Finanțelor Publice.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. P.-P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, M. P.-P. de pe lângă Tribunalul T., M. P.-P. de pe lângă ICCJ-DIICOT.

S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 30.09._11.

Au fost obligați pârâții M. P.-P. de pe lângă ICCJ și M. Finanțelor Publice să plătească reclamanților dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din sentința nr.1877/PI/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr.5498._ rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel Timișoara nr.309/24.02.2010 pronunțată în dosar nr.5498._, începând cu data de 29.04.2011 și până la data plății integrale a sumelor datorate.

S-a reținut că prin acțiunea de față, reclamanții A. M., S. P., S. T., M. C., B. G., Ș. M., S. C., C. V., S. C. și S. M. C. R. solicită să fie obligați pârâții M. P.-P. de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P.- P. de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DIICOT București, M. P. -P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, M. P. - P. de pe lângă Tribunalul T. și M. Finanțelor Publice la calculul și plata către reclamanți a dobânzii legale aferentă drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada 18.07.2004 – 24.02.2010, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, recunoscute prin sentința civilă nr. 1877/PI din data de 30.09.2009, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr. 5498._, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 309/24.02.2010, pronunțată de Curtea de apel Timișoara în dosarul nr. 5498._, începând cu data introducerii acțiunii principale, până la data executării efective a obligației.

Potrivit adeverinței nr. 4377/VI/14/2014 privind pe reclamantul S. P. s-a constatat că acesta a îndeplinit funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara de la data de 01.12.2004 până la data de 18.04.2011, când a fost eliberat din funcție prin pensionare.

Din adeverința nr. 4379/VI/14/2014 privind pe reclamantul S. T. rezultă că acesta a îndeplinit funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara de la data de 15.06.2006 până la data de 27.03.2008.

Potrivit adeverinței nr. 4383/VI/14/2014 privind pe reclamantul B. G. s-a constatat că acesta a îndeplinit funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara de la data de 01.12.2004 până la data de 18.04.2011, când a fost eliberat din funcție prin pensionare.

Potrivit adeverinței nr. 4397/VI/14/2014 privind pe reclamanta S. M. R. C. s-a constatat că aceasta a îndeplinit funcția de grefier în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara de la data de 01.02.2006 până la data de 18.03.2014, când a fost eliberată din funcție prin pensionare.

De asemenea, art.127 alin.1, 3 Cod pr. civ. dispune că „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășură activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Dispozițiile alin.1 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.

Articolul 127 Cod pr. civ. reglementează o competență facultativă determinată de calitatea reclamantului, iar din interpretarea acestei dispoziții rezultă că pentru a atrage competența teritorială a uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamantul, este necesar ca acesta să aibă calitatea de procuror /grefier, iar la data formulării acțiunii să își desfășoare activitatea în cadrul parchetului.

Legea 567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, iar în art.3 alin.2 se prevede că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acesteaeste format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT .

Coroborând dispozițiile art.3 din Legea 567/2004 cu disp. art.127 alin.1, 3 Cod pr. civ. se constată că pentru a atrage competența teritorială instanței prevăzută de art. 127 Cod proc. civ. este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de procuror sau grefier, iar la data formulării acțiunii să își desfășoare activitatea în cadrul parchetului.

În cauză s-a constatat că reclamanții S. P., S. T., B. G. au fost procurori în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, după cum urmează: reclamantul S. P. până la data de 18.04.2011, în prezent fiind pensionar, reclamantul S. T. până la data de 27.03.2008 iar reclamantul B. G. până la data de 18.04.2011, când a fost eliberat din funcție prin pensionare.

Reclamanta S. M. R. C. a fost personal auxiliar de specialitate al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara până la data de 18.03.2014, în prezent fiind pensionară.

Astfel, în baza art.139 alin.5 Cod pr. civ, urmează să se disjungă acțiunea formulată de reclamanții S. P., S. T., B. G. și S. M. C. R. în contradictoriu cu pârâții M. P.-P. de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P.- P. de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DIICOT București, M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, M. P. - P. de pe lângă Tribunalul T. și M. Finanțelor Publice și fixează termen de judecată la data de 13.11.2014.

În ceea ce o privește pe reclamanta S. C., s-a constatat că pe rolul instanței se mai află o cauză având același obiect, părți și cauză, respectiv dosarul nr. _ , care a fost soluționat prin sentința nr. 3400/26.09.2014pronunțată de Tribunalul M., sentință care nu este irevocabilă.

Prin sentința nr. 3400/26.09.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. _ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții B. I., B. V., V. M., F. V., I. M., R. V., P. G., M.-U. C., Trion M., G.-R. A., Ș. (P.) Silvana, B. E., Fackelmann M., D. L., M. Anișoara, B. Jivca, S. R., Voivodician A., P. M., B. M., Radosav A., S. C., toți cu domiciliul procesual ales în Timișoara, . nr. 2A, cam.78, jud. T. în contradictoriu cu pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P. - P. de pe Lângă Tribunalul T., M. P. - P. de pe Lângă Curtea de Apel Timișoara, M. P. - P. de pe lângă Tribunalul C.-S., M. P. - Direcția Națională Anticorupție, M. Finanțelor Publice, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală.

Au fost obligați pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și M. Finanțelor Publice să plătească reclamantei S. C. dobânda legală la sumele datorate și rămase neexecutate din Sentința nr. 1877/PI/30.09.2009 a Tribunalului T. în dosar nr. 5498._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 309/24.02.2010 a Curții de Apel Timișoara începând cu data de 21.03.2011 și până la data plății efective a sumelor respective.

Astfel instanța a disjuns acțiunea în ceea ce o privește pe reclamanta S. C. în contradictoriu cu pârâții M. P.-P. de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P.- P. de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DIICOT București, M. P. -P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, M. P. - P. de pe lângă Tribunalul T. și M. Finanțelor Publice și fixează termen de judecată la data de 13.11.2014.

Referitor la excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâți, instanța o constată nefondată întrucât reclamantele solicită acordarea dobânzii legale aferentă drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, fapt ce atrage competența instanței de dreptul muncii, iar dată fiind calitatea reclamantelor de personal auxiliar de specialitate, potrivit art. 127 C.p.c . instanța este competentă și teritorial cu soluționarea prezentului litigiu motiv pentru care urmează a o respinge.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Finanțelor Publice, instanța o constată neîntemeiată urmând a o respinge întrucât acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât potrivit OG nr.22/2002, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare iar M. Finanțelor să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plăților ce rezultă din titlurile executorii.

Cum nu a fost îndeplinită această obligație drepturile reclamantelor au fost încălcate și de către acest pârât căruia îi revenea o obligație distinctă potrivit titlurilor executorii susmenționate și anume aceea de a aloca în buget fondurile necesare plății drepturilor bănești. Astfel, temeiul legitimării procesuale pasive a acestui pârât în cauza de față este altul decât cel avut inițial în vedere cu ocazia pronunțării titlurilor neexecutate.

Cu privire la pârâții M. P.-P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, M. P.-P. de pe lângă Tribunalul T., M. P.-P. de pe lângă ICCJ-DIICOT, instanța din oficiu reține că aceștia nu au calitate procesuală pasivă întrucât titlul executoriu nu a fost pronunțat în contradictoriu cu aceștia, nu sunt parte raportul juridic obligațional în calitate de debitori, ca atare nu pot fi obligați nici în prezenta acțiune la plata dobânzilor solicitate.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. P.-P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, M. P.-P. de pe lângă Tribunalul T., M. P.-P. de pe lângă ICCJ-DIICOT, instanța o constată întemeiată pentru perioada 30.09.2009 (data introducerii acțiunii principale în dosarul nr. 5498._ al Tribunalului T.) - 28.04.201 urmând a o admite pentru următoarele considerente:

Conform considerentelor deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii modul de acordare a dobânzii legale se face pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.

Astfel, din conținutul acestei decizii rezultă în esență că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației inițiale a cărei încălcare s-a constatat prin hotărârea judecătorească este un contract.

Ori, conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cum s-a reținut în hotărârea primei instanțe.

Pe de altă parte, o cerere de genul celei promovate este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, iar ca o plată să fie echivalată cu o formă de recunoaștere a obligației principale și implicit și a celei accesorii trebuie ca respectiva plată să fi fost voluntară.

În cazul de față, plata a fost însă efectuată în temeiul unei dispoziții legale care eșalona executarea unui titlu executoriu; deci, nu a avut un caracter voluntar, ci plata era impusă pe de o parte de existența unui titlu executoriu, iar pe de altă parte de o normă juridică care reglementa modul de executare al unei hotărâri judecătorești.

Prin urmare, sumele solicitate trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 30.09._11 invocată de pârâții M. Finanțelor Publice, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și P. de pe lângă ÎCCJ instanța a constatat-o întemeiată urmând a o admite pentru următoarele considerente:

Conform considerentelor Deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii modul de acordare a dobânzii legale se face pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.

Prin urmare, sumele solicitate trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani.

În speță, prescripția extinctivă a început anterior datei de 01.10.2011 – data intrării în vigoare a Codului civil, ca atare sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 1/2013 a I.C.C.J pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil și ale art.6 alin.(4), art.2512 și art.2513 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân suspuse dispozițiilor arf.lH din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât, atât instanțele de judecată, din oficiu cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art.517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.

Cu privire la fondul pretențiilor instanța a constatat următoarele:

Instanța a reținut că titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În acest sens se reține că Înalta Curte de Casație si Justiție constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

Potrivit acestei decizii, s-a reținut că daunele – interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.

Sub acest aspect se reține că, prin OUG 71/2009 nu a fost negată existența creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al acestei ordonanțe, sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ prin dispozițiile art.1 alin.3.

Măsurile dispuse prin OUG 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite, astfel că, pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare, respectiv voluntară, judiciară sau legală, dobânda ( legală ori convențională) curge, dobânda fiind certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințită prin titlu executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.

Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de eșalonare, cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul admite indirect, dar neechivoc că, eșalonarea plății produce un prejudiciu ( erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit, iar în cazul în care prin adoptarea OUG 71/2009, s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele prețurilor de consum nu s-ar mai fi justificat.

Astfel că, având în vedere dispozițiile art.517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.

În ceea ce privește data de la care urmează să fie acordate dobânzile se are in vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.

Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.

În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării acestor titluri executorii.

Însă, potrivit dispozițiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil in speță având in vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare lună de neexecutare curge o dobândă, instanța urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.

În raport de aceste dispoziții, instanța a reținut că reclamanții în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanții prin acte normative succesive, au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.

Așa fiind, s-a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu, dobânzi care sunt datorate pe ultimi trei ani introducerii acțiunii.

Împotriva sentinței au formulat apel pârâții P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL T., M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., jud. M. în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul său P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în nume propriu și în numele, P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL T. a solicitat: admiterea apelului ca fiind întemeiat, schimbarea în tot a hotărârii apelate, să se constatate că P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara are calitate procesuală pasivă, reiterând excepția prescripției dreptului la acțiune, pe fond, solicitându-se respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele, motive:

In fapt, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, obligând unitatea de parchet la plata dobânzilor legale aplicată creanțelor datorate și neexecutate, începând cu data de 16.06.2011 și până la data achitării efective a creanțelor atât pentru titlurile neachitate cât și pentru titlurile achitate în această perioadă.

Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu are calitate procesuală pasivă, or, reclamanții intimați A. M. ȘI S. P. au fost procurori la PCA Timișoara până la data de 01.12.2004, iar drepturile salariale solicitate prin titlurile executorii au fost acordate începând cu data de 18.07.2004.

Prin urmare perioada pentru care s-au acordat sporurile solicitate a fost 18.07._04, data la care reclamanții au fost numiți procurori la DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara.

Față de această situație, s-a solicitat să se rețină faptul că PCA Timișoara are calitate procesuală pasivă în demersul judiciar.

Cu privire la hotărârea apelată, aceasta a fost pronunțată cu încălcarea

dispozițiilor art.18 și art.19 din Decretul Lege nr.167/1958 privitor la prescripția

extinctivă.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, a solicitat să se admită ca fiind întemeiată, să se constate prescris dreptul de a solicita dobânzi pentru neexecutarea drepturilor stabilite prin titluri executorii, motivat de dispozițiile art.18 din Decretul nr.167/1958 și dispozițiile art.19 alin. ultim din același decret, care stipulează că:

" Art.18. Instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris".

""Art. 19. Instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită".

Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție".

Față de dispozițiile art. 19, ultimul aliniat, susține excepția invocată, având în vedere faptul că reclamanții aveau posibilitatea de a promova acțiunea înlăuntrul termenul de prescripție de 3 ani de la data obținerii titlului executoriu sau în termenul de o lună de la data plății primei tranșe plătită la data de 12.12.2010 sau în termen de o lună de la data plății celei de-a doua tranșe .

Or, acțiunea reclamanților a fost promovată după mai mult de trei ani de la data plății primei tranșe și celei de-a doua tranșe, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prescrisă.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond, în baza rolului său activ, trebuie să cerceteze în condițiile Deciziei nr. 1/2014 și Deciziei nr.2 /2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, dacă dreptul de a solicita dobânzi este prescris.

S-a apreciat că față de dispozițiile art. 19 alin. ultim din DECRETUL 167/1958, dispozițiile art.1082 și art.1088 din vechiul cod civil și art.1531 alin.(l) și art.1535 din NCC, dreptul reclamantei de a solicita daune pentru neexecutarea drepturilor dobândite prin titluri executorii este prescris.

Că este prescris, rezultă și din faptul că cererea pentru repararea pagubei nu a fost promovată în termen de o lună nici după plata celei de-a doua tranșă plătită de către debitor.

Dispozițiile Deciziei nr. 1/2014 și Deciziei nr.2 /2014 ale ÎCCJ pronunțate în RIL, hotărăsc că, "se admite recursul în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al CurțiiApel C..

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite laaceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2014".

Prin urmare, instanța de fond are obligația cenzurării dispozițiilor deciziilor invocate cât și dispozițiile art. 19 alin.ultim din Decretul - lege nr. 167/1958 sub aspectul prescripției dreptului la acțiune invocată chiar și în acest demers judiciar început după data de 1 octombrie 2011.

De asemenea, prin Decizia nr. 2/2014, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, stabilind că: "în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare."

Cu privire la dispozițiile Deciziei nr.2, instanța de fond trebuie să stabilească dacă plata dobânzilor încalcă dispozițiile Deciziei nr. 1/2014 a ICCJ cu privire la prescripție, fiind invocate totodată dispozițiile art. 1088 din codul civil de la 1864 în sensul că se acordă dobânzi de la data introducerii acțiunii potrivit art. 1088, care în ultimul aliniat se prevede - "nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată".

Or, în condițiile în care reclamanții nu au solicitat repararea prejudiciului în termenul de o lună de la data plății primei tranșe decembrie 2010 și nici în termenul de o lună de la data plății celei de-a doua tranșe, s-a apreciat că dreptul de a solicita dobânzi este

prescris.

Că potrivit art.1088 cod civil "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală aceste daune - interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată " fără ca legiuitorul să facă vreo altă precizare, deoarece nu se află în situația în care dobânda curge în baza unei clauze.

În condițiile dispozițiilor vechiului cod civil, dobânzile nu pot curge de la scadență, ci din ziua cererii în judecată până la data plății efective.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, admiterea excepției prescripției dreptului material ia acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

în drept: Decretul - lege nr.167/1968 art.19, Cod civ. vechi

Prin apelul formulat, pârâtul M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE consideră nelegală și netemeinică hotărârea judecătorească atacată și solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisă în principal și ca neîntemeiată în subsidiar, pentru următoarele considerente:

1.Instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată (07.03.2014) și natura pretențiilor deduse judecății.

S-a precizat că, în mod greșit instanța de fond a reținut că termenul de prescripție general de 3 ani a fost întrerupt prin plățile parțiale efectuate de pârât.

Având în vedere dispozițiile art. 2512 alin. (1) din noul Cod civil coroborat cu art. 2517 din același act normativ, potrivit cu care termenul prescripției este de 3 ani dacă legea nu prevede altfel, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata dobânzilor legale solicitate prin prezenta cerere de chemare în judecată.

Potrivit art. 2503 alin. (1) din noul Cod civil: "Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel".

In principiu, textul nou redă vechea reglementare a art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

S-a menționat că, în esență acest principiu este o aplicație a principiului de drept accesorium sequitur principale iar în jurisprudență s-a statuat faptul că dobânda, fiind un accesoriu al creanței principale, prescripția dreptului la acțiune în realizarea acestuia, atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu că accesoriul este supus acelorași consecințe ca și principalul.

Art. 2503 alin. (2) din noul Cod civil prevede: "In cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate".

Acest principiu este reluat din art. 12 al Decretului nr. 167/1958 și își găsește aplicația ori de câte ori debitorul este ținut față de creditor la prestații succesive indiferent de izvorul obligației, fiind vorba inclusiv despre dobânzi.

Termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale (ca drept accesoriu al drepturilor principale constituind prestații succesive) se va socoti deosebit pentru fiecare prestație.

Astfel, s-a considerat că dreptul material la acțiune este prescris, întrucât toate titlurile executorii sunt pronunțate anterior datei de 07.03.2011.

Totodată, practica Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că rolul prescripției este, între altele, acela de a garanta securitatea juridică, prin stabilirea unui termen fix de introducere a acțiunilor și că modificarea unei situații care a devenit definitivă datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.

Instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin aceasta să se limiteze protecția socială instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

S-a stabilit în acest sens că limitarea dreptului de acces la o instanță, prin instituirea unui termen de prescripție, trebuie să se facă în mod rezonabil, astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient, în funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu.

Așadar, s-a apreciat că excepția invocată de M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție era întemeiată, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile atacată și în consecință respingerea acțiunii ca prescrisă.

2.In ceea ce privește fondul cauzei, au învederat instanței de control judiciar că prin Decizia nr. 2, pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-a stabilit:

În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil, respectiv art. 1531 alin. 1, alin 2 teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Sintagma "pot fi acordate" exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.

"În ceea ce privește posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanței și daunele-interese moratorii, deși, de principiu, nu este exclusă, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, dată fiind natura juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), în privința creanțelor ce intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în circumstanțele date cumulul nu poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor."

Totodată, au mai învederat instanței că prin Decizia nr. 838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 631/03.07.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.

Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".

Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele prin prisma elementelor de legalitate fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă.

Prin Decizia Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege. Așa fiind, instanța are obligația să dispună soluționarea prezentei cauze în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie.

În acest sens, în raport de starea de fapt și de drept incidentă și pentru argumentele expuse supra se impune respingerea acțiunii ca nefondată.

Față de considerentele expuse și de normele legale incidente, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 1574/2014 din 26 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisă în principal și ca neîntemeiată în subsidiar.

În drept, a întemeiat prezenta pe prevederile art. 466 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În apelul său Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE critică sentința pentru netemeinicie si nelegalitrate, cu următoarea motivare:

1. În mod greșit instanța de fond a dispus admiterea acțiunii și față de M. Finanțelor Publice întrucât acest minister elaborează proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor bugetelor locale cu respectarea procedurii prevăzute de legea finanțelor publice.

Faptul că, ordonatorul principal de credite, respectiv M. P. nu a acordat drepturile bănești cuvenite de drept reclamanților, nu-i conferă acestuia nici o garanție legala pentru eventualele sume care ar trebui sa le plătească . munca.

Potrivit dispozițiilor art.16 alin.(1) lit a din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură. De asemenea, art.28 din același act normativ prevede că M. Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat. Așadar, între M. Finanțelor Publice și reclamanți nu există raport juridic obligațional, iar atribuțiile stabilite în sarcina M.F.P. prin art.19 din Legea nr.500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.

Din perspectiva atribuțiilor ce îi revin, M. Finanțelor Publice apare ca un administrator al bugetului statului care, in baza legii bugetului de stat aprobate, repartizează sumele ordonatorilor principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege, fiind interzisa utilizarea creditelor bugetare aprobate unui ordonator principal de credite pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.

Prin urmare, sentința instanței de fond privind admiterea acțiunii fata de Ministerului Finanțelor Publice este neîntemeiata si nelegala întrucât acest minister nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plații drepturilor reclamanților, el având numai obligația virării către ordonatorii principali de credite doar sumele prevăzute prin legea bugetului.

Sentința civilă criticată este lipsită de temei legal, având în vedere și dispozițiile art.1 din OG 22/2002 care dispune; "creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectiva". Ca atare, nu exista o alta cale si o alta sursa de achitare a unor sume stabilite prin titluri executorii decât astfel cum prevede imperativ OG nr. 22/2002. De asemenea, art.4 din același act normativ precizează ca ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate masurile ce se impun pentru a asigura instituțiilor din subordine creditele bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.

Este deci exclus ca M. Finanțelor Publice sa achite legal dobânzi aferente drepturilor salariale obținute de reclamanți prin titlu executoriu deoarece nu exista nici o obligație de plata a salariilor magistraților de către M. Finanțelor Publice, iar OG 22/2002 este legea speciala după care se pun in executare titlurile executorii inclusiv din partea Ministerului Finanțelor Publice.

Mai mult, prin O.U.G. nr.37/2008, art.25, s-a prevăzut că ordonatorii principali de credite, în speță M. P., sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului și comunicând Ministerului Finanțelor Publice operarea acestor modificari.Ca atare, obligarea Ministerului Finanțelor Publice sa aloce fondurile necesare acordării drepturilor bănești menționate este neîntemeiata.

2. Pe de altă parte, plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar este reglementata de OUG nr.71/2009, potrivit căreia, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedura de executare expres prevăzuta in actul normativ amintit.

Potrivit alin.3 al aceluiași articol, sumele plătite in temeiul prezentei ordonanțe de urgenta, se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Ca atare, nu se poate pune in discuție existenta prejudiciului despre care face vorbire reclamantul prin acțiune, în condițiile în care reclamanții sunt beneficiarii unei creanțe cu termen stabilit pe cale legală, iar până la împlinirea acestui termen aceasta creanța nu este exigibila. Actualizarea sumei are natură moratorie, deoarece, prin dispozițiile menționate legiuitorul a realizat o protecție reala a deprecierii creanței reclamanților. In mod nelegal instanța de fond a admis acțiunea in sensul acordării dobânzii legale, deoarece debitorii au achitat la timp sumele aferente transelor prevăzute de normele legale, iar actualizarea cu rata inflației acoperă întreg prejudicial rezultat din întârzierea plații.

Termenele stabilite prin OUG 71/2009 și Legea 230/2011, eșalonează procedura de achitare a creanței pana la sfârșitul anului 2016 si suspenda de drept executarea silita a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, motiv pentru care nu se poate vorbi de exigibilitatea creanței decât după împlinea scadenței. Pe cale de consecință, acordarea dobânzilor legale pentru neexecutarea creanței, vine înaintea termenului de scadenta stabilit de legiuitor pentru procedura prevăzuta de OUG nr.71/2009.

In concluzie solicită admiterea apelului și modificarea sentinței criticate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerului Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond respingerea acțiunii.

P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a declarat apel împotriva . 01 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._/101/2013, privind pe reclamanții-intimați prin care solicită: admiterea apelului ca fiind întemeiat, anularea hotărârii apelate, admiterea excepțiilor invocate și respingerea cererii de chemare în judecată.

Susține pârâtul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art.2517 NCC, art.171(1) și art.268 alin.(1), lit.c) din Legea nr.53/2003 privind Codul nuncii, art.208 din Legea 62/2011 și art.1 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la plata dobânzilor aferente sumelor de bani stabilite pentru sporul de 15 %, instanța a respins această excepție, motivat de faptul că acest termen a fost întrerupt prin recunoașterea și plata parțială de către debitor a sumelor datorate.

Apreciază ca fiind greșită interpretarea dată de către instanța de fond, cu privire la întreruperea termenului de prescripție prin plata parțială a dreptului sporului de 15 %, deoarece, ordonatorul de credite nu a făcut plata și a dobânzilor ca să fie considerat termen de întrerupere a plății dobânzilor, reclamanții-intimați nu au beneficiat prin hotărârile judecătorești invocate, de dobânzile aferente sumelor stabilite pentru sporul de 15%, astfel că acțiunea reclamanților a fost promovată după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de lege pentru a solicita și plata dobânzilor.

Acțiunea nu ar fi fost prescrisă, dacă aceasta ar fi fost promovată înlăuntrul termenului de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârilor privitoare la sporul de 15 %.

Instanța de fond a interpretat greșit faptul că prin plata parțială a sporului de 15 % se întrerupe și termenul pentru un drept ce nu a fost acordat sau care nu s-a cerut înlăuntrul termenul de 3 ani, motiv pentru care vă solicităm să constatați ca fiind prescris dreptul solicitat.

Instanța de fond a reținut faptul că dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat(art.1084 cod civ.), având natura juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată, iar cei care nu au efectuat plata, trebuie să fie obligați la acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.

Apreciem ca fiind greșită motivarea instanței de fond, deoarece între reclamanții - intimați și apelanți, respectiv între angajator și angajați, nu a existat și nu există încheiată o convenție prin care să fie stipulată plata unei dobânzi centru neplata la termenul stabilit pentru plata salariilor.

Deși a motivat prin întâmpinare condițiile de acordare a dobânzilor, respectiv dispozițiile OG 13/2011, instanța nu a uzat de acest act normativ care la art.1 precizează că "- părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât si pentru întârzierea la plata unei obligații".

Instanța de fond a încălcat dispozițiile actului normativ invocat, excluzând ideea că în atare situație numai în baza stabilirii unei convenții încheiate în acțiuni economico și comerciale, poți să-ți protejezi un drept ce-ți revine în urma unei activități de acest fel.

Plata dobânzilor din demersul judiciar nu are un suport economic, instanța de fond reținând corect faptul că " actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plății, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul realizat care nu este acoperit de dobândă".

Prin urmare, instanța de fond a înțeles faptul că prin acordarea, de către debitor, a indicelui de inflație pentru suma rămasă de plată, ce se acordă la finele fiecărui an calendaristic, își păstrează valoarea reală de sumelor datorate la data plății.

În fine, rata inflației ce se acordă de către debitori, reprezintă de fapt o dobândă ce se acordă la suma de plată eșalonată potrivit OUG nr.71/2009.

Pentru aceste motive solicită admiterea apelului și pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 NCPC, art.470 NCPC.

Apelul pârâților P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL T., M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În privința criticii referitoare la calitatea procesuală pasivă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, aceasta este neîntemeiată, instanța de fond reținând în mod corect împrejurarea că titlu executoriu nu a fost pronunțat în contradictoriu cu aceștia, nefiind parte în raportul juridic obligațional în calitate de debitori.

Preliminar se va analiza soluția raportat la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în cauză.

Soluția dată în primă instanță acestei excepții este corectă.

Procedural, de asemenea, soluția este corectă, aplicându-se regimul juridic al prescripției extinctive așa cum a fost reglementat prin D. 167/1958, excepția fiind una de ordine publică, putând fi ridicată de partea interesată în orice moment procesual și de către instanță din oficiu, neaplicându-se dispozițiile din Noul Cod Civil, art. 2512 și 2513.

Deci, decizia pronunțată în recurs în interesul legii, nr. 1/2014, a fost respectată.

Prin acțiunea de față se tinde la obținerea unui titlu executoriu pentru dobânzi legale accesorii creanței principale, pentru care reclamanții dețin titlu, fiind aplicabile disp. art. 1082, 1084 și 1088 Cod civil.

Orice plată efectuată ulterior acestui titlu, voluntară sau silită, a avut un efect întrerupător al prescripției, dar al prescripției dreptului de a cere executarea silită a debitului principal, iar nu a unui drept material la acțiune.

Așadar, se va analiza prescripția dreptului material la acțiune, respectiv acela de a cere separat dobânzi legale pentru întârzierea în plata sumelor care la origine au fost drepturi salariale și care neplătite fiind, au generat litigiul finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, devenită titlu executoriu.

Dacă nu s-au solicitat dobânzi odată cu debitul principal, care oricum ar fi fost acordate anticipat doar pentru eventualitatea întârzierii în plata, este posibilă solicitarea pe cale separată a dobânzilor legale, în condițiile în care debitul principal nu s-a achitat integral, s-au făcut doar plăți parțiale și cu întârziere, existând și la momentul introducerii prezentei acțiunii diferențe de plătit, deci întârzieri înregistrate în plata, dar și întârzieri care se vor înregistra în viitor.

Un demers judiciar separat în obținerea dobânzii moratorii (cu caracter compensatoriu), nu ar fi fost încununat de succes, decât în situația în care s-ar fi achitat debitul principal integral, dar cu întârziere, iar de la data ultimei plăți au trecut mai mult de 3 ani – termenul general de prescripție.

Or, în situația în care s-au înregistrat doar plăți parțiale cu întârziere în raport cel puțin cu data titlurilor executorii, iar întârzierea în plata diferențelor persistă, este posibilă solicitarea dobânzilor moratorii separat pentru perioada în care întârzierea s-a produs deja – în limita termenului general de prescripție și anticipat, pentru viitor, în condițiile în care întârzierea este sigur că se va produce, până la plata integrală a sumelor prevăzute în titlul executoriu.

Deci, nu se poate reține excepția prescrierii în totalitate a dreptului reclamanților de a solicita dobânda legală. Sumele stabilite prin titlurile executorii nu au fost achitate integral de către debitor, plata acestora fiind eșalonată. Prin această eșalonare creditorul a fost și este în continuare privat de dreptul și posibilitatea de a utiliza sumele de bani recunoscute prin titlurile executorii ca fiindu-i datorate. Până la plata integrală creditorul a fost și este în permanență prejudiciat, situație în care ne aflăm în prezența unui prejudiciu ce se derulează în timp (s-a produs și urmează să se producă) pe întreaga perioadă în care plata sumelor din titlurile executorii a fost/este eșalonată.

Potrivit art. 7 alin.1 din Decretul 167/1958 „prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune ...”. În speță, prin eșalonarea executării creditorul obligației a fost și este lipsit de sumele de bani ce-i sunt datorate și care nu-i sunt achitate. Astfel fiind, în fiecare unitate de timp (zi/lună) care trece reclamanții înregistrează un nou prejudiciu, pentru recuperarea căruia au dreptul de a promova acțiune, termenul de prescripție începând să curgă pentru fiecare perioadă în parte, de la data producerii prejudiciului.

Fiind vorba de o dobândă legală, este accesorie debitului principal care odată ce nu este achitat la termen, fiind înregistrate întârzieri în plată, se generează dreptul la dobândă, iar prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă, în mod distinct, câte o prescripție pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 12 coroborat cu art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Două sunt premisele aflate la baza acestei concluzii: a) dobânda are un caracter accesoriu față de datoria principală a debitorilor de a plăti suma la care au fost obligați; b) dobânda devine exigibilă „zi cu zi”, pe măsura trecerii timpului în care suma trebuia să fie plătită.

Deci, în privința dobânzii, prescripția extinctivă trebuie să se calculeze separat, pentru fiecare plată parțială a debitului principal făcută cu întârziere. De aici, soluția ca dobânzile să fie acordate pe cei trei ani anteriori introducerii acțiunii prin care ele au fost solicitate – termen general de prescripție, dar și pentru viitor, anticipându-se un prejudiciu, pentru sumele ce se vor plăti cu întârziere.

Pe fond.

În parte, considerentele expuse în precedent, în analiza apelului declarat de către reclamanți, dar per a contrario, sunt valabile în mod corespunzător și în apelul examinat în cele ce succed.

În primul rând trebuie subliniat că pentru acoperirea integrală a prejudiciului, este posibil și necesar cumulul dintre dobânzile legale și actualizarea sumelor datorate și plătite cu întârziere.

Dobânda este datorată pentru lipsa de folosință a sumelor de bani datorate și plătite cu întârziere, iar actualizarea sumelor se acordă ca urmare a devalorizării monedei naționale prin trecerea timpului, asigurându-se recuperarea creanței la valoarea ei reală, (chiar dacă valoarea nominală este mai mare).

Așadar, sunt două prejudicii distincte, iar cumulul are ca scop acoperirea întregului prejudiciu generat prin neexecutarea la timp, respectiv cu întârziere, a obligației de plată .

Deci, cu privire la motivul de apel potrivit căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, Curtea reține că prin neachitarea integrală a creanței la data când era datorată, adică atunci când sumele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Prin OUG nr.71/2009 s-a stipulat că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițială cuprinsă între 2010 – 2012.Prin acte normative ulterioare au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și a procentelor de creanță aferente perioadelor respective.

Reclamanții au înaintat ordonatorului de credite titlurile executorii cu privire la drepturile bănești obținute, până în prezent efectuându-se plăți parțiale, potrivit eșalonărilor legale, așa cum a reținut și prima instanță.

Pentru partea de creanță plătită cu întârziere, respectiv rămasă neachitată, reclamanții au solicitat acordarea de dobânzi legale în prezenta cauză. Se reține totodată că sumele prevăzute în titlurile executorii reprezintă drepturi salariale(sporuri), datorate de către angajator într-o anumită perioadă de timp și neachitate de către acesta.

Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementării unei proceduri speciale de executare, Curtea reține următoarele:

Reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul autorităților pârâte în baza unui raport de muncă, generator de drepturi si obligații, printre drepturile de care beneficiază fiind si dreptul la salariu cu toate componentele sale, reglementat legal și cu scadența lunară.

Ca urmare a nerespectării parțiale a acestei obligații de către autoritatea angajatoare, în sensul neplății lunare a sporurilor legale, reclamanta a formulat acțiune în justiție în vederea valorificării dreptului de creanță respectiv.

Instanța de judecată investită cu această acțiune, constatând că reclamanții sunt titularii unui drept de creanță care îndeplinește condițiile de exercitare, printre care și cerința de a fi un drept actual, respectiv faptul că există o datorie ajunsă la scadență, exigibilă, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata sumelor respective.

Prin urmare, drepturile salariale respective sunt ajunse la scadență, exigibilitatea creanței fiind constatată de către instanța de judecată prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii în litigiul de față.

Prin OUG 71/2009 si L.230/2011 a fost stabilită procedura de executare a titlurilor executorii, în sensul plații eșalonate a sumelor deja stabilite prin hotărâri judecătorești. Eșalonarea executării titlurilor nu prezintă, însă, relevanță în cauză, această eșalonare fiind un aspect ulterior stabilirii irevocabile a caracterului cert și exigibil al creanțelor ce au făcut obiectul judecății în litigiile în care au fost pronunțate aceste titluri executorii.

În concluzie, prin cele două acte normative nu a fost afectată exigibilitatea creanțelor respective, ele devenind exigibile la momentul stabilit legal, respectiv în luna de plată a dreptului salarial, legiuitorul dispunând doar cu privire la eșalonarea la plata a unor titluri executorii.

Deci, creanțele reclamanților constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executare a hotărârii judecătorești.

In concluzie, Curtea reține că prin neachitarea integrală a creanței la data când era datorată, adică atunci când sumele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

De altfel, pe acest aspect s-a pronunțat și ICCJ, prin decizia nr. 2/2014 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii; a fost stabilit, de principiu, dreptul celor în favoarea cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a stabilit că sunt îndreptățiți să primească diferențe salariale (datorate și neachitate), de a solicita și obține dobânda legală aferentă acestor drepturi, pe perioada eșalonării plății lor prin OUG 71/2009 cu modificările și completările ulterioare.

Întrucât această chestiune de drept a litigiului a fost dezlegată printr-o decizie obligatorie, orice discuție (referitoare la prejudiciu, culpa debitorului obligației) este de prisos, câtă vreme nu se invocă a stare de fapt și de drept diferită de cea analizată de instanța supremă.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie a sentinței din cele invocate de pârâți și analizate în condițiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, nici motive de ordine publica ce se ridica în orice stare a pricinii si din oficiu de instanța si se pun in dezbaterea părților, potrivit art. 479 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură civilă - în baza art. 480 alin. 1 teza I Noul cod procedură civilă, apelul pârâților va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește apelul formulat de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE,Curtea constată că acesta este întemeiat:

În mod greșit s-a dispus admiterea acțiunii față de M. Finanțelor Publice pe motiv că acest minister elaborează proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor bugetelor locale cu respectarea procedurii prevăzută de Legea Finanțelor Publice.

Potrivit dispozițiilor art.16 alin. 1 lit.a din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, iar rectificarea bugetară urmează aceeași procedură.

De asemenea dispoz. art.28 din Legea nr.500/2002 prevăd că M. Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, neavând atribuții de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în Legea bugetului de stat și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite ce sunt cuprinse în bugetul de stat.

Între M. Finanțelor Publice și reclamanți nu există raport juridic obligațional, astfel că atribuțiile stabilite în sarcina Ministerului Finanțelor Publice prin art.19 din Legea nr.500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.

Având în vedere atribuțiile ce-i revin M. Finanțelor Publice este un administrator al bugetului statului care în baza legii bugetului de stat aprobat, repartizează sumele ordonatorilor principali de credite așa cum sunt prevăzute în lege, astfel că M. P. nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor reclamanților, el având numai obligația virării către ordonatorii principali de credite doar a sumelor prevăzute prin legea bugetului.

Față de aceste motive ,Curtea constată că nu există un temei legal pentru obligarea acestui pârât la plata drepturilor salariale ale reclamanților ,alături de ceilalți pârâți cu care aceștia au raporturi de muncă.

În consecință,în baza art 480 al.2 cod procedură civilă sentința atacată urmează a fi schimbată în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate apelurile declarat de pârâții P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, jud. T., P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL T., cu sediul în Timișoara, ., nr. 2A, jud. T., M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 4061 din 30 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. M. I., M. C., Ș. M., C. V. și S. C., toți cu domiciliul procesual ales la DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 2, . și intimatul pârât M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în București, .-14, sector 5.

Admite apelul formulat de către pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Drobeta T. S., P-ța R. N., nr. 1, jud. M. în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 4061 din 30 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. M. I., M. C., Ș. M., C. V. și S. C., toți cu domiciliul procesual ales la DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 2, . și intimatul pârât M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în București, .-14, sector 5.

Schimbă în parte sentința în sensul că respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2015.

Președinte,

L. M. L.

Judecător,

D. S.

Grefier,

N. A.

Red.jud.D.S.

Tehn.M.D.6 ex

J.f.A.C.M.

11.03.2015

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 928/2015....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1123/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1123/2015. Curtea de Apel CRAIOVA