Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2521/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2521/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 487/54/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2521
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. S.
Judecător - M. M.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 6 mai 2015, privind judecarea cererii de revizuire formulată de R. I., domiciliat în C., cartier Rovine, ..1, ., împotriva deciziei civile nr. 3624 din 1 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._/63/2013, în contradictoriu cu intimata . SA C., cu sediul în C., ., județ D..
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că la dosar au fost depuse concluzii scrise la data de 13 mai 2015 de către revizuient, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică de la data de 6 mai 2015, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată, când instanța, la solicitarea revizuientului a amânat pronunțarea pentru a se depune concluzii scrise, pentru data de 13 mai 2015 și ulterior pentru data de 20 mai 2015.
În urma deliberării:
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin decizia civilă nr. 3624 din 1 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._/63/2013, s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul R. I., împotriva sentinței nr.2688 din 6 mai 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2013, în contradictoriu cu intimata . SA C..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Eroarea la care face referire apelantul în primul motiv de apel, nu reprezintă o cauză de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate, fiind irelevantă denumirea Formației de lucru în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea, atâta timp cât însuși contestatorul recunoaște în dezvoltarea criticii formulate, că „Formația intervenții” menționată în decizia nr.202/2010 și actul adițional nr.1196 nu se regăsește în statul de funcții, în care este prevăzută „Formația rețele canal”, menționată atât în dispoziția de acordare preaviz nr.90/10.04.2013 și decizia nr.225/8.05.2013, cât și celelalte înscrisuri depuse la dosar.
Denumirea formației de lucru ar fi avut importanță în soluționarea cauzei, și respectiv indicarea greșită a acesteia putea sancționa actele contestate, numai în cazul în care în cadrul societății ar fi funcționat atât „ Formația rețele canal” cât și „Formația intervenții”, or în cauză cele două se identifică, fiind evident că apelantul își desfășura activitatea în cadrul unei formații de intervenții, așa cum rezultă din chiar susținerile sale.
În privința termenului de preaviz, prevăzut de art.75 din Codul muncii, instanța a reținut corect că emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă s-a făcut cu respectarea duratei de 20 de zile a preavizului.
Obligația înștiințării prealabile a salariatului despre încetarea raporturilor de muncă este prevăzută de lege în scopul evitării consecințelor negative pe care le-ar putea produce denunțarea unilaterală a contractului, urmărind să asigure salariatului posibilitatea de a-și găsi alt loc de muncă.
În speță, dispoziția de preaviz a fost emisă la data de 10.04.2013, dar desfacerea contractului de muncă dispusă prin decizia nr.225/8.05.2013 a operat, conform mențiunii din art.1, de la 14.05.2013, astfel că a fost respectat termenul de 20 de zile.
Pentru verificarea respectării termenului de preaviz, în situația în care există o dispoziție de preaviz, datele de referință care se iau în calcul sunt data emiterii dispoziției de preaviz și data de la care operează desfacerea contractului, nicidecum data emiterii deciziei de concediere, cum susține apelantul.
Această concluzie se desprinde și din aceea că preavizul poate fi acordat și prin decizia de desfacere a contractului de muncă, fără emiterea prealabilă a unei dispoziții de preaviz, și ca atare dreptul salariatului nu este încălcat dacă de la momentul înștiințării sale și până la data prevăzută în decizie pentru încetarea raportului de muncă a fost respectat termenul de preaviz.
Nici critica privind validitatea propunerii de concediere, făcută prin adresa nr.88/2.04.2013, semnată numai de director, nu este fondată, atâta timp cât măsurile de reorganizare a unității și redistribuire a salariaților s-au dispus în baza Hotărârilor Consiliului de Administrație nr.1/24.01.2013 și nr.5/24.04.2013.
Reorganizarea activității unității presupune inclusiv modificarea structurii interne a acesteia și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, singurul în măsură să decidă în acest sens fiind angajatorul, al cărui interes legitim pentru concediere este dictat de nevoia eficientizării activității.
Aspectele de eficiență economică sau dificultățile financiare ale unei unități la un moment dat nu pot fi analizate de instanță, legiuitorul lăsând la latitudinea angajatorului să facă selecția posturilor ce urmează a fi desființate și deci a personalului care va fi disponibilizat, dacă apreciază că această măsură conduce la eficientizarea activității.
Instanța investită cu soluționarea contestației în acest condiții, are obligația de a examina condițiile de legalitate ale concedierii, prevăzute de art.65 alin.(2) din Codul muncii, respectiv dacă desființarea locului de muncă este efectivă și are o cauză reală și serioasă.
În speță, desființarea unui post de inginer din cadrul formației de lucru în care contestatorul își desfășura activitatea a fost efectivă, aspect care rezultă din organigramele pe anii 2012 și 2013, conform cărora din 2 posturi de inginer prevăzute în anul 2012 la Formația rețele canal, în 2013 s-a menținut un singur post.
Selecția s-a efectuat în baza criteriilor prevăzute în actul adițional nr.1/01.02.2013 la CCM pe anii 2012-2013, și avându-se în vedere că ambii salariați care ocupau cele două posturi au obținut calificativul „foarte bine”, departajarea s-a făcut în baza punctajului de evaluare a competențelor profesionale, contestatorul obținând 69 puncte, față de 71 puncte, cu cât a fost notat salariatul menținut pe post.
Cauza desființării postului este reală, obiectivă și serioasă, fiind impusă, așa cum s-a menționat anterior, de dificultățile economice ale angajatorului, fiind prerogativa exclusivă a acesteia de a stabili organigrama în funcție de necesarul de personal și de indicatorii economici.
Ulterior concedierii contestatorului nu au fost angajate alte persoane pe postul desființat, iar împrejurarea că anterior anului 2012 conducerea a făcut angajări excesive, nu reprezintă o cauză de nulitate a deciziei contestate.
Față de considerentele expuse apelul este nefondat și a fost respins ca atare.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire contestatorul R. I..
Contestatorul arată că temeiul juridic al cererii sale este conform art. 509 alin (1): "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: pct. 1 ... nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut..." acestea fiind susținute de cele ce urmează.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a considerat concedierea nelegală atâta timp cât postul de inginer nu a fost desființat iar rezultatele obținute de el cu ocazia evaluării competențelor profesionale au fost bune. A arătat că în cadrul Secției Canalizare au fost 3 posturi de inginer la două compartimente între care s-au redistribuit posturile de inginer așa cum se observă în statele de funcții din anul 2012 (compartimentele Coordonare Secție și Reparații Rețele) și din anul 2013 după concedierea sa la compartimentele T. Secție și Reparații Rețele. Instanțele de judecată nu s-au pronunțat asupra redistribuirii celor 3 posturi de inginer la compartimentele respective, deci postul său de inginer există și în prezent ocupat de ing. Ș. C., transferată cu o lună înainte de concedierea sa.
La termenul din 21 ianuarie 2014 s-au cerut fișele de evaluare a tuturor inginerilor din regie si s-a respins fără motivare, iar obligarea depunerii de pârâtă a fișelor de evaluare, cel puțin a celor din Secția Canalizare, ar fi fost o dovadă de aflare a adevărului privind aplicarea criteriilor de competență prin nedepunerea fișelor de evaluare cel puțin pentru toți inginerii de la Secția Canalizare și chiar din regie, această misiune a condus la o discriminare evidentă și o aplicare subiectivă și eronată a criteriului de evaluare profesională.
2. Temeiul juridic al cererii este dat și de art. 509 alin (1) pct 5, adică: "după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, ... care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".
În Decizia 225/08.05.2013 a C.A.O. și în toate întâmpinările și susținerile pârâtei se face referire la creșterea eficienței economice, la pretinsele pierderi cu salariile personalului, deci la pierderi financiare în anul 2012.
După darea hotărârii a descoperit înscrisuri doveditoare din ziarul Gazeta de Sud din data de 02.12.2014 când a aflat că de fapt C.A.O. nu a avut pierderi ci profituri de 13 milioane lei, iar veniturile de 78 milioane lei, rezultând din datele publicate de Ministerul Finanțelor Publice din Bilanțul contabil și asumate de companie. Este evident că în această situație C.A.O. nu trebuia să facă concedieri și deci informațiile comunicate ITM D., AJOFM D. și Sindicatului Liber A. Canal nu au fost adevărate, instituțiile au fost induse în eroare si deci concedierea sa s-a făcut fără bază reală și legală, evidența rezultând și din faptul că nu au fost depuse la instituții bilanțul și balanța anului 2012.
Deși a arătat la Curtea de Apel C. la pct.4 din pag a 3-a a apelului și apoi în concluzii scrise la pag a 3-a, cum că la sfârșitul anului 2012 C. de A. este profitabilă, nefiind necesară concedierea angajaților, nu s-au luat în seamă mențiunile sale, instanța nu a manifestat un rol activ în aflarea adevărului și nu s-a pronunțat asupra omisiunii acestui fapt.
Datorită omisiunilor evidente privind pretinsa reducere a postului de inginer la Secția Canalizare, când de fapt s-a făcut redistribuirea posturilor în cadrul compartimentelor, a erorilor din actele privind concedierea mea respectiv, pentru pretinsa eficientizare economică a CA.O. dar și prin discriminarea făcută în cazul concedierii sale, solicită să se constatate nelegalitatea Deciziei 225/08.05.2013 și a Sentinței nr. 2688/2014 a Tribunalului D. și a Deciziei 3624/01.10.2014 a Curții de Apel C. și emiterea unei decizii temeinice și legale, menținând celelalte solicitări.
Cererea de revizuire se va respinge pentru următoarele considerente :
Potrivit art.509 alin.1 Cod procedură civilă, revizuirea se poate exercita doar împotriva unei hotărâri asupra fondului sau care evocă fondul, și numai pentru motivele limitativ și expres prevăzute la pct.1-11 Cod procedură civilă.
În speță, revizuientul a invocat dispozițiile art.509 pct.1 și 5 Cod procedură civilă.
Potrivit art.509 pct.1 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
1. instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut ;
5. dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Primul motiv de revizuire reglementat de art.509 pct.1 Cod procedură civilă, preluat întocmai din art.322 pct.2 Cod procedură civilă 1865, dă expresie principiului disponibilității în procesul civil și are în vedere ipotezele extra petita /minus petita, plus petita, iar soluțiile jurisprudențiale dezvoltate în baza acestuia își mențin actualitatea.
Referitor la motivul de revizuire în varianta minus petita, practica judiciară a statuat că în acest caz, nepronunțarea instanței trebuie să vizeze un „lucru cerut”, noțiune care trebuie interpretată ca referindu-se la cererea concretă, cele accesorii sau subsidiare, nu diferitele argumente care susțin sau combat aceste cereri sau soluții de admitere doar în parte a unei căi de atac.
Revizuientul susține că în cadrul Secției Canalizare au fost 3 posturi de ingineri la două compartimente, între care s-au redistribuit posturile de inginer așa cum se observă în statele de funcții din anul 2012 (Compartimentele Coordonare secție și reparații rețele) și din anul 2013, după concedierea sa la Compartimentele T. secție și reparații rețele, instanțele nu s-au pronunțat asupra redistribuirii celor 3 posturi de inginer la compartimentele respective, deci postul său de inginer există și în prezent, ocupat de o altă persoană transferată cu o lună înainte de concedierea sa.
Curtea nu poate primi acest motiv de revizuire fiindcă instanțele au fost investite de revizuientul R. I. cu o contestație împotriva deciziei nr.225/2013 emisă de pârâta . SA C., prin care s-a solicitat anularea deciziei contestate, reintegrarea pe funcția deținută și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate reactualizate până la reintegrarea efectivă pe post.
Instanțele au soluționat contestația prin prisma dispozițiilor art.65 alin.2 din Codul Muncii, au verificat dacă desființarea locului de muncă al revizuientului a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, s-au pronunțat în limitele investirii în raport de înscrisurile depuse la dosar, statuând că desființarea unui post de inginer din cadrul formației de lucru în care revizuientul și-a desfășurat activitatea a fost efectivă, aspect rezultat din organigramele pe anii 2012 și 2013, iar selecția s-a efectuat în baza criteriilor prevăzute în Actul adițional nr.1/2013 la CCM pe anii 2012-213.
Pct.5 al art.509 Noul Cod de procedură civilă reia întocmai prima teză din art.322 pct.5 Cod procedură civilă 1865, adică revizuirea se poate cere când după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Prin noțiunea de „înscris doveditor” trebuie înțeles acel înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluție pe fond decât cea adoptată. Nu îndeplinește condițiile înscrisului reținut de partea potrivnică un articol publicat într-o revistă sau o declarație extrajudiciară.
În speță, ziarul Gazeta de Sud din 02.21.2014, în care s-a publicat un articol în care se arată că pârâta nu a avut pierderi ci profituri de 13 milioane lei în anul 2012, nu îndeplinește cerințele unui înscris doveditor în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate, astfel că nu poate fi primit nici acest motiv de revizuire.
Față de cele ce preced, întrucât în speță nu subzistă motivele de revizuire invocate, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de contestatorul R. I. împotriva deciziei civile nr.3624 din 1 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._/63/2013, în contradictoriu cu intimata . SA C., cu sediul în C., ., județ D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2015.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.09.06.2015
j.a. T. Ț.
M. P.
| ← Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 3127/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
