Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2702/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2702/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 7491/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2702
Ședința publică de la 05 Iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de apelanta-reclamantă B. E., cu domiciliul în Timișoara, ., nr. 29, ., și de apelanții-pârâți M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București, .-14, sector 5, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și P. de pe lângă Tribunalul T., ambii cu sediul în Timișoara, ., nr. 2 A, județul T., împotriva sentinței civile nr. 484/27.01.2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. I., I. M., V. M., Pinteala G., R. V., B. V., toți cu domiciliul ales în Timișoara, ., nr. 2-4, ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că:
- apelurile sunt declarate și motivate în termen legal,
- în cadrul procedurii prealabile apelanții-pârâți au depus întâmpinări,
- în cauză se cere judecarea potrivit art. 223 Cod proc. civ.
Curtea, socotindu-se lămurită, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, apreciază pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 484 din 27.01.2015 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 15.10.2011.
A admis în parte acțiunea precizată de reclamanții B. I., I. M., V. M., Pinteala G., R. V., B. E., și B. V. împotriva pârâților M. P. - P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, M. P. - P. DE PE L. CURTEA DE APEL TIMIȘOARA și M. P. - P. DE PE L. TRIBUNALUL T..
A obligat pârâții să plătească reclamantei B. E. dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din sentința nr.72/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._,
A obligat pârâții să plătească reclamanților I. M.,V. M., Pinteala G., R. V. dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din sentința nr.788/13.07.2009 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr. 5718._ .
A obligat pârâții să plătească reclamanților B. V. și B. I. dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din sentința nr.570/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr. 5663.1/2007, începând cu data de 15.10.2011 și până la data plății integrale a sumelor datorate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin acțiune, reclamanții B. I., I. M.,V. M., P. G., R. V., B. E., și B. V., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să calculeze și să le plătească dobânda legală aferentă drepturilor salariate reprezentând sumele aferente creșterilor salariale cu 5 la sută, începând cu data de 01.01.2007 în raport cu salariul din decembrie 2006, cu 2 la sută începând cu data de 01.04.2007 în raport cu salariul din martie 2007 și cu 11 la sută începând cu 01.10.2007, raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007 sume actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă și să asigure fondurile necesare pentru plata acestora, recunoscute prin: sentința civilă nr. 72 din 18.01.2008, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., irevocabilă prin decizia civilă nr. 1505/17.06.2008, pronunțată în dosarul nr._, al Curții de Apel Timișoara - Secția Litigii de muncă și asigurări sociale - pentru reclamanta B. E.; Sentința civilă nr. 788 din 13 iulie 2009 a Tribunalului C. S. pronunțată în dos. nr. 5718._ irevocabila prin decizia nr. 1298/07.10.2009 a Curții de apel Timișoara pentru reclamanții B. V., I. M., V. M., Pinteala G., și Romănu V.; Sentința civilă nr.570 din 12.05.2008 pronunțată în dos. nr. 5663.1/2007 al Tribunalului C. S. definitivă prin decizia civilă nr. 1123 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dos. civil nr._ privind pe reclamantul B. I..
In motivarea acțiunii au arătat că: prin sentința civilă nr. 72 din 18.01.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. S. T., irevocabilă prin decizia civilă nr. 1505 din 17.06.2008, pronunțată în dosarul nr._, al Curții de Apel Timișoara - Secția Litigii de muncă și asigurări sociale, sentința civilă 788 din 13 iulie 2009 pronunțată în dos. nr. 5718._ al Tribunalului C. S. irevocabila prin decizia nr. 1298/07.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara precum și sentința civilă nr. 570 din 12.05.2008 respectiv decizia civilă nr. 1123 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dos. nr. 715 acțiunea civilă formulată de către reclamanții, B. I., B. V., I. M., V. M., Pinteala G., Românii V., B. E. procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pârâții fiind obligați să calculeze și să plătească față de reclamanți sumele actualizate cu rata inflației începând cu data de 01. 02.2007 și până la data plății efective și care reprezintă diferențe salariate rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5 la suta începând cu 01.01.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna decembrie 2006, de 2 la suta începând cu 01.04.2007 în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna martie 2007 și de 11 la suta începând cu 01.10.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți instanța a constatata că este parțial întemeiată doar pentru perioada anterioară datei de 15.10.2011 pentru următoarele considerente:
Conform considerentelor deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii modul de acordare a dobânzii legale se face pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.
Astfel, din conținutul acestei decizii rezultă în esență că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației inițiale a cărei încălcare s-a constatat prin hotărârea judecătorească este un contract.
Ori, conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cum s-a reținut în hotărârea primei instanțe.
Pe de altă parte, o cerere de genul celei promovate este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, iar ca o plată să fie echivalată cu o formă de recunoaștere a obligației principale și implicit și a celei accesorii trebuie ca respectiva plată să fi fost voluntară.
În cazul de față, plata a fost însă efectuată în temeiul unei dispoziții legale care eșalona executarea unui titlu executoriu; deci, nu a avut un caracter voluntar, ci plata era impusă pe de o parte de existența unui titlu executoriu, iar pe de altă parte de o normă juridică care reglementa modul de executare al unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, sumele solicitate trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani.
În speță, prescripția extinctivă a început anterior datei de 01.10.2011 – data intrării în vigoare a Codului civil, ca atare sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 1/2013 a I.C.C.J pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a statuat că:
"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil și ale art.6 alin.(4), art.2512 și art.2513 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân suspuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât, atât instanțele de judecată, din oficiu cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art.517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.
Cu privire la fondul pretențiilor instanța a constatat următoarele:
Instanța a reținut că titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În acest sens s-a reținut că Înalta Curte de Casație si Justiție constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit acestei decizii, s-a reținut că, daunele – interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.
Sub acest aspect s-a reținut că, prin OUG 71/2009 nu a fost negată existența creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al acestei ordonanțe, sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ prin dispozițiile art.1 alin.3.
Măsurile dispuse prin OUG 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite, astfel că, pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare, respectiv voluntară, judiciară sau legală, dobânda ( legală ori convențională) curge, dobânda fiind certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințită prin titlu executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de eșalonare, cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul admite indirect, dar neechivoc că, eșalonarea plății produce un prejudiciu (erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit, iar în cazul în care prin adoptarea OUG 71/2009, s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele prețurilor de consum nu s-ar mai fi justificat.
Astfel că, având în vedere dispozițiile art. 517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.
În ceea ce privește data de la care urmează să fie acordate dobânzile se are în vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de hotărâri judecătorești pronunțate în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării acestor titluri executorii.
Însă, potrivit dispozițiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil în speță având in vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare lună de neexecutare curge o dobândă, instanța urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.
În raport de aceste dispoziții, instanța a reținut că reclamanții în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622 al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanții prin acte normative succesive, au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Așa fiind, s-a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu, dobânzi care sunt datorate pe ultimi trei ani introducerii acțiunii respectiv 15.10.2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. E. și pârâții M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta, prin motivele de apel, solicită introducerea în cauză și a pârâtului Parchetului de pe lângă Tribunalul C. S. care-i datorează drepturile salariale astfel cum rezultă și din sentința atașată la dosarul cauzei nr. 72 din 18.01.2008 pronunțată de Tribunalul C. S. în dos. nr._ , spre a-i fi opozabilă sentința pe care înțelege s-o apeleze doar strict sub acest motiv, întrucât, deși acțiunea este admisă ea nu poate fi pusă în executare fără obligarea pârâtului care-i datorează drepturile salariale respectiv dobânda legală a sumelor datorate și să asigure fondurile necesare pentru plata acestora.
In perioada anterioară lunii a 12-a din anul 2008, a fost procuror la P. de pe lângă Tribunalul C. S. și în acest context s-a dispus sentința nr. 72 din 18.01.2008 pronunțată de Tribunalul C. S. cu privire la drepturile salariale reprezentând sumele aferente creșterilor salariale cu 5 la sută, începând cu data de 01.01.2007 în raport cu salariul din decembrie 2006, cu 2 la sută începând cu data de 01.04.2007 în raport cu salariul din martie 2007 și cu 11 la sută începând cu 01.10.2007, raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007 sume actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă, recunoscute prin sentința civilă nr. 72 din 18.01.2008, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., irevocabilă prin decizia civilă nr. 1505/17.06.2008, pronunțată dosarul nr._ , al Curții de Apel Timișoara - Secția Litigii de muncă și asigurări sociale - pentru reclamanta B. E..
Având în vedere că sentința împotriva căreia a formulat prezentul apel nu poate fi pusă în executare în ceea ce o privește față de neintroducerea în cauză a pârâtului P. de pe lângă Tribunalul C. S., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței doar sub acest aspect și introducerea în cauză și a acestui pârât spre a-i fi opozabilă hotărârea apelată.
In drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile art.466 și urm. din C.P.C. precum și pe dispozițiile art. 1535, 2517 și 2537 Cod civil, precum și pe dispozițiile O.G. 13/2011.
Pârâtul M. P. - P. DE PE L. CURTEA DE APEL TIMIȘOARA susține că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 18 și art.19 din Decretul -lege nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, solicită a fi admisă ca fiind întemeiată, a se constata prescris dreptul de a solicita dobânzi pentru neexecutarea drepturilor stabilite prin titluri executorii, motivat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr.167/1958 și dispozițiile art.19 alin. ultim din același decret.
Față de dispozițiile art.19, ultimul aliniat, susținem excepția invocată, având în vedere faptul că reclamanții aveau posibilitatea de a promova acțiunea înlăuntrul termenul de prescripție de 3 ani de la data obținerii titlului executoriu sau în termenul de o lună de la data plății primei tranșe plătită la data de 12.12.2010 sau în termen de o lună de la data plății celei de-a doua tranșe .
Or, acțiunea reclamanților a fost promovată după mai mult de trei ani de la data plății primei tranșe și celei de-a doua tranșe, motiv pentru care solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prescrisă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond, în baza rolului său activ, trebuia să cerceteze în condițiile Deciziei nr. 1/2014 și Deciziei nr.2 /2014 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în Recursul în interesul legii, dacă dreptul de a solicita dobânzi este prescris.
Apreciază că față de dispozițiile art.19 alin. ultim din Decretul 167/1958, dispozițiile art.1082 și art.1088 din vechiul cod civil și art.1531 alin.(l) și art.1535 din NCC, dreptul reclamanților de a solicita daune pentru neexecutarea drepturilor dobândite prin titluri executorii este prescris.
Că este prescris, rezultă și din faptul că cererea pentru repararea pagubei nu a fost promovată în termen de o lună nici după plata celei de-a doua tranșă plătită de către debitor.
Dispozițiile Deciziei nr. 1/2014 și Deciziei nr.2 /2014 ale ÎCCJ pronunțate în RIL, hotărăsc că, "se admite recursul în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C..
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5,art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2014".
Prin urmare, instanța de apel are obligația cenzurării dispozițiilor deciziilor invocate cât și dispozițiile art.19 alin. ultim din Decretul - lege nr.167/1958 sub aspectul prescripției dreptului la acțiune invocată chiar și în acest demers judiciar început după data de 1 octombrie 2011.
De asemenea, prin Decizia nr. 2/2014, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii
declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție,stabilind că:
"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul chil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare."
Cu privire la dispozițiile Deciziei nr.2, instanța de fond trebuie să stabilească dacă plata dobânzilor încalcă dispozițiile Deciziei nr. 1/2014 a ÎCCJ cu privire la prescripție, fiind invocate totodată dispozițiile art. 1088 din codul civil de la 1864 în sensul că se acordă dobânzi de la data introducerii acțiunii potrivit art. 1088, care în ultimul aliniat se prevede - "nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată".
Or, în condițiile în care reclamanta nu au solicitat repararea prejudiciului în termenul de o lună de la data plății primei tranșe decembrie 2010 și nici în termenul de o lună de la data plății celei de-a doua tranșe, apreciem că dreptul de a solicita dobânzi este prescris.
Că, potrivit art. 1088 cod civil "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată " fără ca legiuitorul să facă vreo altă precizare, deoarece nu ne aflăm în situația în care dobânda curge în baza unei clauze.
Aflându-ne în condițiile dispozițiilor vechiului cod civil, "dobânzile nu pot curge de la scadență, ci din ziua cererii în judecată până la data plății efective".
Pentru aceste motive solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, admiterea excepției prescipției dreptului material la acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, invocă Decretul-lege nr.167/1968 art.19 Cod civil vechi.
Pârâtul M. P. - P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE susține că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția prescripției dreptului, în cauză făcându-se o aplicare greșită a legii.
Fată de data formulării acțiunii (14.10.2014) si fată de data obținerii titlurilor menționate supra (anii 2008 - 2009), apelantul pârât M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune al intimaților reclamanți.
În speță, fiind vorba de o acțiune cu obiect patrimonial - drept de creanță - termenul de prescripție este de 3 ani conform DECRETULUI Nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă și conform Codului civil - și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Așa cum a statuat în mod constant practica instanțelor de judecată, în cazul acțiunii în răspundere pentru acoperirea prejudiciului - cum este cazul în speță - prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.
In concluzie, termenul în interiorul căruia intimații-reclamanți puteau să solicite alte drepturi legate de executarea acestor titluri s-a împlinit.
Potrivit prevederilor art. 3 din Decretul Nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, " Termenul prescripției este de 3 ani,...", iar potrivit dispozițiilor Art.8 din același act normativ: „ Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei"
Același termen este prevăzut și de dispozițiile art. 171 din C.mcii. potrivit cărora: " (1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.,,
Prin urmare, dreptul intimaților reclamanți la acțiune s-a născut la data obținerii titlurilor executorii astfel încât, la data introducerii cererii de chemare în judecată, termenul legal de 3 ani era împlinit.
Totodată potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr.167/1958 :" Prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul
căruia curge prescripția.
In raporturile dintre organizațiile socialiste, recunoașterea nu întrerupe curgerea prescripției;
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare. Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecata sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea. Cazurile de întrerupere a prescripției. Prescripția se întrerupe: 1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția; 2. prin….„.
Astfel, un prim caz de întrerupere a prescripției, îl constituie întreruperea printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaștere, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie.
Recunoașterea poate fi unilaterală sau convențională, expresă sau tacită, în acest din ultim caz însă condiționată ca faptul să rezulte fără echivoc din manifestările părții.
In speță nu se poate susține intervenția cazului de întrerupere a cursului prescripției prin plata de către apelantul-pârât unei părți din creanță, deoarece obiectul cererii pendinte (plată dobânzi legale) este diferit de obiectul titlurilor pentru care s-au efectuat plățile eșalonate (diferențe salariale ).
Astfel, în cercetarea prezentei cereri, apreciază că nu se poate trece peste lipsa identității de obiect, de recunoaștere care trebuie să rezulte fără echivoc din manifestările debitorului M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Raportarea cererii pendinte la textul art. 16 din Decretul nr.167/1958, face dovada certă a faptului că plățile parțiale efectuate de debitor pentru titluri care au ca obiect - diferențe salariale - nu se pot constitui în acte de recunoaștere tacită a creanțelor privind dobânzile legale, și pe cale de consecință nu se pot constitui în cazurile de întrerupere a prescripției.
Față de cele expuse, solicită admiterea excepției invocate.
Învederează instanței că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata dobânzilor legale aferente sumelor stabilite prin titlurile executorii care intră sub incidența OG. nr.71/2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în temeiul art. 514 din codul de procedură civilă - a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr. 21/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul Competent să Judece Recursul în Interesul Legii și a fost soluționat conform Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.
Completul a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil din 2009), cu referire la acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009).
Astfel, potrivit deciziei menționate Înalta Curte de Casație și Justiție „admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că:
În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respecți art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată modificări prin Legea nr. 230/2011.
Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2014."
Sintagma "pot fi acordate" exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.
"În ceea ce privește posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanței și daunele-interese moratorii, deși, de principiu, nu este exclusă, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, dată fiind natura juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), în privința creanțelor ce intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în circumstanțele date cumulul nu poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor."
Totodată, învederează faptul că prin Decizia nr. 838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 631/03.07.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele prin prisma elementelor de legalitate fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă.
In concluzie, pentru motivele de fapt și de drept expuse, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, admiterea excepției invocate și în consecință respingerea acțiunii ca prescrisă.
In drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile art.466 și art.480 C.pr.civilă.
Apelurile sunt nefondate.
Motivele de apel formulate de apelanta-reclamantă B. E. privesc neintroducerea în cauză aParchetului de pe lângă Tribunalul C..
Ori, potrivit disp. art. 478 NCPC, prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, nu se poate schimba calitatea părților, și nici nu se pot formula pretenții noi.
Pe cale de consecință nu se poate introduce o nouă parte în proces, deoarece ar avea loc o modificare a cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe, chiar de către reclamant.
Criticile vizând imposibilitatea de executare nu sunt fondate, atâta timp cât au fost obligați la plată și ceilalți ordonatori de credite care au fost parte în raportul juridic inițial, finalizat prin pronunțarea unei hotărâri într-un proces distinct de cel actual.
Apelurile formulate de pârâți urmează a fi respinse pe următoarele considerente:
Criticile sunt nefondate, în ceea ce privește modul de acordare a dobânzii legale pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, așa cum impun considerentele deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii.
Astfel, din conținutul acestei decizii rezultă în esență că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită, de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației inițiale a cărei încălcare s-a constatat prin hotărârea judecătorească este un contract.
Ori, conform regulilor răspunderii civile delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cum s-a reținut în hotărârea primei instanțe.
Potrivit disp. alin. 2 al Art. 1523 Noul C.Civ., debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când:
„...e)obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale.”
Ori, o faptă ilicită extracontractuală reprezintă o faptă de natură a antrena răspunderea civilă delictuală.
Acordarea de despăgubiri în completarea daunelor-interese moratorii este permisă de lege, întrucât, în cazul obligațiilor bănești, dobânda moratorie are în vedere numai întârzierea în plată, nu și neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor principale. Despăgubirile în completare reprezintă tocmai daune-interese ce sunt menite a compensa prejudiciul suferit prin erodarea monedei naționale, adică sunt daune-interese compensatorii. Or, creditorul poate cere și dobânda moratorie, și obiectul obligației principale, deci acestea se pot cumula. Ca atare, este admisibilă acordarea de despăgubiri în completarea daunelor-interese moratorii, mai ales în cazul devalorizării monedei de plată, creditorul fiind îndreptățit la sporul de inflație, pe lângă daunele-interese moratorii (dobânzi, penalități) cu titlu de despăgubiri.
Aceste argumente sunt întemeiate pe natura juridică a dobânzii, care este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), ceea ce conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.
Această obligație de plată a daunelor moratorii este stabilită prin efectul legii, creditorul nefiind ținut să probeze vreun prejudiciu ( acesta este prezumat de lege) și nici debitorul nu poate face proba că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății poate fi mai mic: a) dacă înainte de scadență debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii vor fi la nivelul dobânzii convenționale aplicate înainte de scadență [art. 1535 alin. (2) NCC]; b) în cazul în care daunele moratorii nu au fost convenite de părți într-un cuantum mai mare decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit [art. 1535 alin. (3) NCC].
Prin urmare, dobânda penalizatoare este dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Așadar, dobânda penalizatoare are natura juridică de daună moratorie, fiind datorată de către debitor pentru neplata la scadență a sumei de bani pe care trebuie să o remită creditorului.
Astfel, art. 1.535 noul Cod Civil statuează că, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În completarea acestei reguli, O.G. nr. 13/2011, în art. 2 dispune că, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
Pe cale de consecință, dobânda legală penalizatoare se calculează de la scadență până în momentul plății, pe fiecare zi de întârziere, dar este supusă totodată termenului general de prescripție de 3 ani.
Prin urmare, sumele solicitate prin prezenta hotărâre trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani. Cum cererea pendinte a fost promovată la data de 15.10.2014, în mod corect s-a stabilit că dobânda legală se va plăti începând cu trei ani în urmă, deci de la data de 15.10.2011.
Celelalte motive deapel formulate depârâți, inclusiv criticile privind aplicabilitatea instituției prescripției care tratează această instituție dintr-o perspectivă nerelevantă pentru soluționarea litigiului sunt nefondate, întrucât problema acordării de daune-interese sub forma dobânzilor legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a fost tranșată prin decizia nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Sintagma „pot fi acordate” nu este de altă natură decât de a lăsa la aprecierea instanței modul în care reclamanții își probează pretențiile și eventual aplicabilitatea termenului de prescripție, întrucât problema de drept cu privire la îndreptățirea la acordarea de dobânzi legale în astfel de litigii a fost stabilită în mod categoric, cu puterea de lege impusă de disp. art. 517 NCPC.
Invocarea deciziei nr. 838/2009, pronunțată de Curtea Constituțională nu are legătură cu prezenta speță, ci statuează asupra unui tip de conflict constituțional, care poate interveni între puterile statului, prin raportare la o chestiune punctuală care face obiectul respectivei decizii.
Concluzionând, potrivit disp. art. 480 NCPC, apelurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă B. E., cu domiciliul în Timișoara, . nr. 29, ., și de apelanții-pârâți M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București, .-14, sector 5, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și P. de pe lângă Tribunalul T., ambii cu sediul în Timișoara, ., nr. 2 A, județul T., împotriva sentinței civile nr. 484/27.01.2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. I., I. M., V. M., Pinteala G., R. V., B. V., toți cu domiciliul ales în Timișoara, . nr. 2-4, ., având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 Iunie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, S. A. C. | |
Grefier, A. Golașu |
Red.jud. S.A.C.
Jud.fond M.A.
Tehnored. A.G.
Data 11 06 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1426/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
