Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 687/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 687/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 5263/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 687
Ședința publică de la 06 Februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant M. L., domiciliat în Filiași, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 5110/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. T. „D. F.”, cu sediul în Filiași, ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant M. L., lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat în vederea soluționării cererii de apel, aceasta fiind declarată și motivată în termen legal.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, se constată, potrivit art. 482 raportat la art. 244 Noul Cod proc. civ., încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul-reclamant pune concluzii de admitere a apelului și de schimbare a hotărârii criticate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și motivată în vederea combaterii discriminării dintre persoanele aflate în situații similare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 5110 din 01.10.03.2014 a respins acțiunea formulată de reclamantul M. L., în contradictoriu cu pârâtul L. T. "D. F.".
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
In ceea ce privește exceptiile de neconstitutionalitate a articolului 1 al. 1 și 2 ale art. 2 al. 1 si art. 6 din Legea nr. 63/2011; articolul 1 al. 3 și 4 ale art. II din Legea nr. 283/ 14.12.2011; articolului 1 al. 1, 2 și 3 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 19/2012; articolului 1 ale OUG nr. 84/2012; articolului 1 al. 3 și 4 și articolului 2 alin. 1 litera a din OUG nr. 103/2013, invocate de reclamanta, instanta le-a respins.
Astfel, potrivit art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992 privind Curtea Constituțională, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanței de judecată sau arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Prin urmare, invocarea art. 1 al. 1 și 2 ale art. 2 al. 1 si art. 6 din Legea nr. 63/2011; articolul 1 al. 3 și 4 ale art. II din Legea nr. 283/14.12.2011; articolului 1 al. 1, 2 și 3 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 19/2012; articolului 1 ale OUG nr. 84/2012; articolului 1 al. 3 și 4 și articolului 2 alin. 1 litera a din OUG nr. 103/2013 neavând legătură cu prezenta cauza, instanța a constatat că excepția de neconstituționalitate a acestor texte de lege este inadmisibilă, fiind contrară disp. art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992.
Pe fondul cauzei, s-a retinut ca reclamantul este salariatul unității de învățământ pârâte in calitate de cadru didactic.
Prin sentința nr. 7801/20.11.2012, pronunțata de Tribunalul D. in dosarul nr._/ 63/2012, a fost obligată unitatea școlară pârâtă la reîncadrarea salarială a reclamantului începând cu data de 01 ianuarie 2010, potrivit dispoziților Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, stabilit în conformitate cu OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea 221/2008.
A fost obligată unitatea școlară pârâtă să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
A fost obligată unitatea școlară pârâtă să calculeze și să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform Legii 330/2009, pentru perioada 01.01._11, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
A fost respinsă acțiunea pentru restul perioadei solicitate.
Reclamantul consideră că era îndreptățit să beneficieze și în anii 2011, 2012, 2013, 2014 de calculul salariilor prin aplicarea Legii nr. 221/2008 invocând prevederi din legea 285/2010 pentru anul 2011, Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012, prevederile OUG nr. 84/2012 pentru anul 2013 și ale OUG nr. 103/2013 pentru anul 2014.
Instanța a constatat că potrivit prevederilor exprese din actele normative invocate chiar de reclamanți, aplicabile în perioada 14.05.2011 – la zi, legea de salarizare a personalului din învățământul preuniversitar a fost legea 63/2011.
Legea 63/2011 care a intrat în vigoare la 13.05.2011 a schimbat modalitatea de calcul a salariului personalului din învățământ, a reglementat alt sistem de salarizare. A prevăzut o nouă încadrare salarială, un cuantum fix al salariilor, stabilit în anexa acestei legi, iar nu o formulă de calcul care să se raporteze la salariile anterioare.
Nu a existat o formulă de calcul care să se raporteze la salariul avut până la acea dată.
Astfel potrivit art.1 din legea 63/2011 s-a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învatamant este cel prevăzut in anexele nr. 1, 2, 3a si 3b, dupa caz.
Indemnizațiile de conducere specifice sunt prevăzute in anexa nr. 4.
Sporurile, indemnizațiile, compensațiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum si metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute in anexa nr. 5.
Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de prezenta lege se calculează in funcție de salariile de încadrare prevăzute in anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, in conformitate cu metodologia prevăzuta in anexa nr. 5, cu luarea in considerare a indemnizației de conducere prevăzuta in anexa nr. 4, daca este cazul".
În alineatul 7 a precizat că dispozițiile art. 8, 9, 12 si 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum si cele ale art. 22, 25—30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice se aplica in mod corespunzător si pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învățământ, salarizat potrivit prevederilor prezentei legi, dar aceste prevederi nu se referă la salariul de încadrare.
În notele de la fiecare anexă în parte s-a prevăzut expres că salariile de încadrarea cuprind majorarea de 15% aplicabilă pentru anul 2011, majorare acordată prin legea 285/2010 invocată de reclamanți.
Așadar prevederile legii 285/2010 au fost avute în vedere la pronunțarea sentințelor referitoare la drepturile salariale de până la 13.05.2011 și de legiuitor la adoptarea legii de salarizare a personalului din învățământ legea 63/2011, majorarea de 15% fiind inclusă în salariile de încadrare.
În anul 2012, au fost aplicabile dispozițiile Legii nr. 283/2011 care la art. 1 alin.4 au prevăzut expres că începând cu ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.
Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic si didactic auxiliar din învațamant este cel prevăzut in anexele nr. 1, 2, 3a si 3b, după caz din Legea nr. 63/2011 și nu se raportează la legile anterioare.
În anul 2013, s-au aplicat prevederile OUG nr. 84/2012 care la art. 2 a făcut trimitere expresă la legea 283/2011, care la rândul ei trimitea la legea 63/2011, așa cum am arătat mai sus: „Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
În anul 2014, au fost aplicabile prevederile OUG nr. 103/2013 care, la art. 1 alin. 4, a prevăzut că: „ în anul 2014, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011".
In ceea ce priveste incalcarea art 1 din protocolul 1 la Conventia Europeana a drepturilor omului, instanța a constatat că este neîntemeiată aceasta sustinere, deoarece în jurisprudența sa CEDO susține că nu se exclude dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi care să reglementeze drepturi ce decurg din vechea legislație. Dimpotrivă statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu, modificările legislative fiind în competența de apreciere a statului. Așadar statul poate adopta o lege nouă de salarizare pentru o categorie de salariați fără să se considere că s-ar aduce atingere dreptului de proprietate în sensul prevăzut de art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Având în vedere că începând cu 14.05.2011 până la zi (data pronunțării prezentei sentințe) salarizarea personalului din învățământul preuniversitar s-a făcut exclusiv în funcție de legea 63/2011 și că această lege nu a mai prevăzut raportarea la salariul avut în momentul intrării sale în vigoare, ci a prevăzut o nouă încadrare, cuantumul brut al salariilor fiind stabilit în anexa acestei legi, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că prin sentința nr.1286/2014, pronunțata de Tribunalul D. in dosarul nr. l_ a fost respinsa cererea, instanța motivând respingerea cererii prin aplicarea legii nr. 63/2011.
La data de 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariate ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.82/01.02.2008.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobata, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 730/28.10.2008, principala modificare constând in majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic si didactic auxiliar, la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 si care reprezintă valoarea de referința pentru creșterile salariate ulterioare.
Desi, ulterior, Guvernul României a încercat in repetate rânduri modificarea O.G. nr.15/2008, ca urmare a constatarii prin decizii succesive de către Curtea Constituționala a neconstitutionalitatii modificărilor aduse, O.G. nr. 15/2008 a rămas aplicabila in condițiile in care a fost aprobata prin Legea nr.221/2008 pana la data de 31.12.2009.
Mai mult decât atat, aplicabilitatea Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmata, in cadrul unui recurs in interesul legii, si de înalta Curte de Casate si Justiție prin Decizia nr.3/2011.
In luna ianuarie 2010 a intrat in vigoare Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice. Paratul ar fi trebuit sa stabilească salariile personalului didactic si didactic auxiliar in conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitara.
Paratul nu a respectat dispozițiile legale refuzând ca, incepand cu luna ianuarie 2010, sa acorde salariul legal cuvenit in luna decembrie 2009. Din contra, i-a fost stabilit un salariu mai mic, calculat in baza unor prevederi legale constatate ca neconstitutionale (O.UG. nr.41/2009 declarata neconstitutionala prin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.124/2010).
Având in vedere ca in luna decembrie 2009, modul corect de calcul al drepturilor salariate implica aplicarea Legii nr.221/2008 si utilizarea coeficientului 1,000 in cuantum de 400,00 lei, rezulta ca valoarea salariului nu putea fi diminuata sub valoarea astfel calculata a salariilor.
La data de 25.01.2010, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in funcții a unor categorii de personal si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, act normativ ce dispune:
Art.5 alin. 1: "Incepand cu luna ianuarie 2010, personalul aflat in funcție la 31 decembrie 2009 isi păstrează salariul solda sau, dupa caz, indemnizația lunara brut/bruta avutafe) la aceasta data, fara a fi afectate de masurile de reducere a cheltuielile de
personal din luna decembrie 2009 pravazute de art. 10 din Legea nr.329/2009,..."T
Sintagma "salariul avut" utilizata in cele doua acte normative trebuie inteleasa prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul si valoarea coeficienților de calcul al salariilor in momentul decembrie 2009, ca punct de referința de la care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice in anul 2010.
Art. l din Legea nr.285/2010 stabilește ca salarizarea in anul 2011 pornește de la salariile de referința stabilite in luna octombrie 2010, in conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, si implicit cu luarea in considerare si a prevederilor Legiinr.221/2008:
"(1) Incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcției de baza/salariilor funcției de baza indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010. se majorează cu 15% (...)".
Ori, salariul in luna octombrie 2010 era stabilit in conformitate cu prevederile Legii nr. 330, context in care pentru personalul didactic si didactic auxiliar, acesta trebuia stabilit prin raportarea la valoarea coeficientului 1,000 de 400,00 lei, conform Legii nr.221/2009.
Prin Decizia nr. 877/2011 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, dar nu ca urmare a abrogării normei, ci a împrejurării că textul criticat își găsește o aplicare conformă cu Constituția prin prismă interpretării date prin Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii.
Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr.838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.
În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstițuționalitate.
Rezulta cu puterea evidentei ca diminuările si majorările produse cu privire la salariile sale (diminuarea de 25%, prevăzuta de Legea nr. l18/2010 si majorarea ulterioara de 15%) trebuiau a fi aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 si perpetuata apoi, in baza unor dispoziții legale, atat in anul 2010, cat si in anul 2011, pâna la . Legii nr.63/2011, adică data de 13 mai 2011. Evident, acest calcul implica utilizarea coeficientului 1,000 in cuantum de 400,00 lei.
In acest sens s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție, care, in soluționarea recursului in interesul legii, a dispus, prin Decizia nr.1l/2011:
"Admite recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe langa înalta Curte de Casație si Justiție si Colegiul de conducere al Curții de Apel C. si in consecința:
Stabilește ca in interpretarea si aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar si ale art.30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, personalul angajat in invațamant aflat in funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul începând cu 1 ianuarie 2010 la un salariu lunar calculat in raport cu salariul de baza din luna decembrie 2009 stabilit in conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. l5/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, aprobata cu modificări prin Legea nr.221/2008."
Necesitatea revenirii salariilor personalului bugetar, deci si a personalului didactic, la nivelul avut in luna iunie 2010 (salariu stabilit la nivelul grilei din legea nr.221/2008, conform celor menționate anterior), rezulta din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 872/25.06.2010 referitoare la obiecția de neconstițuționalitate a dispozițiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicata in Monitorul Oficial nr. 433 din 28 iunie 2010.
Si dupa data de 14 mai 2011 aplicarea prevederilor Legii nr.63/2011, a Legii nr.283/2011, privind aprobarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, a OUG nr.19/2012, ale OUG nr.84/2012 si ale OUG nr.103/2013, trebuie sa fie raportata la prevederile Legii nr.221/2008, pentru aprobarea OG nr.15/2008.
Astfel, Legea nr.63/2011, Legea nr. 283/2011 si OUG nr.19/2012, au fost adoptate inaintea apariției Deciziei înaltei Curți de Casație si Justiție nr. l1/2012, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr.734/31.10.2012, prin urmare nu puteau prevedea aceste diferente salariale, salariile din aceste acte normative fiind raportate la salariul brut nemajorat din grila Legii nr.221/2008 din luna iunie 2010.
Acest fapt rezulta fara echivoc din preambulul OUG nr.19/2012 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicata in Monitorul Oficial nr.340/18 mai 2012.
Din cele menționate anterior, rezulta fara echivoc ca majorările salariate ale cadrelor didactice conform legilor nr.285/2010, legea nr.63/2011 si OUG nr.19/2012 au adus aceste salarii la nivelul salariului lunii iunie 2010, salariu stabilit potrivit OUG nr.1/2010 coroborata cu Legea nr.330/2009 si nu conform Legii nr.221/2008 si legii nr.330/2009.
Prin OUG nr. 84/2012 si OUG nr. l03/2013 au fost menținute salariile cadrelor didactice la nivelul din luna decembrie 2012, conform OUG nr. 19/2012, la același nivel ca, cel menționat anterior.
Actele de salarizare ale personalului didactic sunt anuale, trecerea de la o lege la alta facandu-se conform principiului egalității salariilor brute la o data stabilita de actul normativ respectiv.
Neacordarea diferentelor salariate dintre salariul cuvenit prevăzut prin aplicarea legii nr. 221/2008 si salariile primite in perioada 14 mai 2011 - prezent, reprezintă o diminuare mascata permanenta a acestora, incalcandu-se art.53 din Constituția României, menționata in Decizia Curții Constitutionale nr.872/2010 referitoare la revenirea salariilor la nivelul anterior diminuării acestora si de asemenea incalcarea articolului 1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului referitor la "bunul" reprezentat de salariu si "speranța legitima" de obținere a lui ..
Creanța solicitata in prezent deoarece are o baza suficienta in dreptul intern, reprezentata de deciziile Curții Constituționale nr.872/2010,877/2011, Decizia nr. l1/2012 a înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțata . interesul legii, fiind confirmata de o jurisprudență bine stabilita a instanțelor.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeana a Drepturilor Omului si protocoalele anexa se aplica in ordinea juridica a statelor contractante. Potrivit principiului subsidiaritatii, garantarea drepturilor consacrate de Convenție care presupune atat respectarea acestora de către autoritățile naționale, cat si inlaturarea eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigura, in primul rand de fiecare stat contractant.
Neacordarea drepturilor de natura salariala, prevăzute de art. 31 alin.l c) si d) din Legea nr.l88/1998R, se circumscrie si încălcării art 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, in sensul consacrat prin jurisprudenta CEDO. Daca s-ar admite teza conform căreia neadoptarea unei reglementari subsidiare ulterioare, pentru concretizarea dreptului, ar conduce la imposibilitatea acordării acestuia de către autoritățile angajatoare sau de către instanțele judecătorești sesizate, ar însemna ca reglementarea privind cele doua categorii de drepturi salariale sa fie in întregime iluzorii si teoretice.
In drept, iși întemeiază apelul pe dispozițiile art. 466-482 NCPC, considerentele Deciziilor Curții Constituționale nr.872/2010 si 877/2011, Decizia nr. l1/2012 a I.C.C.J., dispozițiile art.17, 23, si 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. l din Primul Protocol la Convenție, art. 1, 4 si 20 din Cartea Sociala Europeana, art. 9,11,15,16,20,41,47, 53, 135 si 154 din Constituția Romaniei.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare, arătând că excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată.
Prin Încheierea din 23.01.2015, Curtea s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate în sensul că s-a admis în parte cererea formulată de apelantul-reclamant.
S-a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2, art. 2 alin. 1 și art. 6 din Legea 63/2011, art. 1 alin. 3, 4 ale articolului II din Legea 283/2011, art. 1 din OUG 84/2012, art. 1 alin. 3 și 4, art. 2 alin. 1 lit. “a” din OUG 103/2013, art. 1 alin. 1, 2 și 3 din OUG 19/2012.
S-a acordat termen pentru judecata în fond a cauzei la data de 06.02.2015, cu citarea părților.
Examinând sentința criticată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea îl apreciază a fi nefondat, urmând a-l respinge ca atare pentru următoarele considerente:
Cuantumul salariului din decembrie 2009 a avut influență asupra drepturilor salariale ale personalului din învățământ în perioada 01.01._11, perioadă în care salariile personalului din învățământ s-au calculat în conformitate cu Legea nr. 330/2009, respectiv Legea nr. 285/2011.
Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că începând cu data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, care a reglementat un alt sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Potrivit art. 1 alin. 1 din această lege „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege”.
În același timp prin art. 6 din acest act normativ s-a prevăzut că orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială se abrogă
În aceste condiții, susținerea recurentei reclamante în sensul că drepturile salariale calculate cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 i s-ar cuveni și după data de 13.05.2011 este nefondată, întrucât în acest mod se solicită aplicarea ultraactivă a legii vechii pentru o perioadă ulterioară datei ieșirii ei din vigoare, ceea ce este inadmisibil, deoarece legea civilă se aplică numai pentru viitor, nu și pentru trecut.
În ceea ce privește decizia nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prima instanță a reținut corect că nu are aplicabilitate în cauză, întrucât această decizie nu are în vedere perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 și nici nu interpretează dispozițiile acestei legi, ci ale celor anterioare.
Curtea constată de asemenea că nici dispozițiile Legii 118/2010 și considerentele Deciziei nr. 872/2010 a Curții Constituționale nu au relevanță în cauza de față, așa cum corect a reținut și instanța de fond, deoarece acestea nu vizează modalitatea de calcul a salariului, ci au în vedere aplicarea unei politici de reducere a cheltuielilor bugetare, prin reducerea temporară a salariilor în sistemul bugetar.
Jurisprudența CEDO invocată de apelant nu are aplicabilitate în speța de față, deoarece așa cum s-a arătat anterior, câtă vreme nu există dispoziție legală care să prevadă drepturile solicitate de reclamant și pentru perioada ulterioară datei de 13.05.2011, salarizarea acestuia s-a făcut corect în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011.
Nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece apelantul nu deține un „ bun” în sensul Convenției și nu poate pretinde nici cel puțin o „speranță legitimă” cu privire la drepturile salariale solicitate, reîncadrarea salarială fiind făcută cu respectarea legii în vigoare, politica salarială fiind atributul exclusiv al statului.
O altă critică adusă de apelant modului de calcul al salariului în perioada dedusă judecății, vizează încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO.
Mai întâi se va analiza dacă drepturile de natură salarială intră în sfera noțiunii de bun și, prin urmare, beneficiază de protecția asigurată de prevederile alin. 1 al protocolului 1.
Jurisprudența C.E.D.O. în acest domeniu este deosebit de nuanțată, iar din analiza ei rezultă că se face o distincție esențială, de către Curte, între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariu, câștigat pentru o perioada în care munca a fost prestată.
Astfel, în cauza Lelas v/Croația din 20 mai 201, Curtea a statuat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obținut, ce s-a câștigat în temeiul legii aplicabile până la acel moment, reprezintă un „bun" în sensul art.1 din Protocolul 1, Prin urmare, fiind prevăzut într-un act normativ, dreptul reclamantului la sume de bani zilnice pentru munca efectuată este suficient de determinat pentru a fi considerat bun.
Edificatoare în acest sens este și hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007, în care reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat. Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern ( de exemplu, când există o jurisprudență constantă care să recunoască acel drept, iar nu hotărâri izolate ). Curtea a reținut că reclamanții nu aveau o speranță legitimă de a primi un spor la salariu individual, din moment ce schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a încetat.
In mod similar se statuează și în speța Bahceyaka c/ Turciei din 13 iulie 2006, unde Curtea reiterează faptul că un venit viitor poate fi considerat „bun", numai dacă venitul a fost câștigat sau dacă există un titlu executoriu cu privire la acel venit.
Așa cum rezultă din hotărârile pronunțate, pentru ca dreptul salarial să fie considerat un bun trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de Convenție, dat fiind faptul că se protejează dreptul la salariu de către Convenție, iar nu și întinderea lui.
Prin urmare, prin dispozițiile Lg nr. 63/2011, nu s-a adus atingere dreptului la salariu, ci se reglementează un alt mod de calcul al salariului, ceea ce din perspectiva jurisprudenței CEDO analizată nu este o încălcare a Convenției și a art. 1 din Protocol.
In acest sens, jurisprudența C.E.D.O. statuează că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situației în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei (Wieczorek C. Poloniei, hotărârea din 08 decembrie 2009, par. 59 sau Mellaeher C. Austriei, Hotărârea din 19 decembrie 1980, par. 53 ).
Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, și se va analiza în concret în ce măsură funcționarul public a fost lipsit în totalitate de salariu ( Kjartan Asmundsson C. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39 ), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas c. Ciprului, par. 44 ) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson C. Islandei, par. 39 ).
Ori, în speță, salariatul nu a fost lipsit în totalitate de salariu, nu s-a dovedit nici în ce măsură familia sa ar fi lipsită în totalitate de mijloace de subzistență, iar măsura nu este discriminatorie, pentru că se aplică tuturor salariaților din sectorul respectiv.
Astfel, nu se pot supune comparației salariați din diverse ramuri ale sectorului public, deoarece modul de calcul al salariului nu este identic pentru toți acești salariați. De exemplu, nu toți salariații au beneficiat de majorarea consistentă de salariu acordată de legea nr. 221/2008, astfel cum a fost interpretată de jurisprudență, ci numai cei din învățământ; prin urmare, având în vedere situațiile diverse din practică, în care unii salariați dețineau hotărâri judecătorești care le consfințeau anumite drepturi, iar alții nu beneficiau de aceleași drepturi, a fost necesară intervenția legiuitorului, prin legea nr. 63/2011, care a urmărit consacrarea unui singur sistem de calcul al salariilor din învățământ, aplicabil generalizat la nivelul întregului sector.
În aceste condiții trebuie avută în vedere marja mare de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie financiară, marjă care este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Încălcarea prevederilor convenționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu poate fi reținută în prezenta cauză, soluția tribunalului fiind legală pentru motivele arătate anterior. Cauza Gasus versus Olanda este irelevantă întrucât privește o altă materie, respectiv legislația olandeză care îndreptățește autoritățile să urmărească debitele fiscale împotriva bunurilor unei terțe părți; în această cauză, compania reclamantă s-a plâns de faptul că, sechestrându-i-se și vânzându-i-se bunurile sale, deținute de o terță parte ce fusese falimentată, autoritățile olandeze o privaseră de proprietatea sa în scopul de a asigura plata debitelor fiscale datorate de acea terță parte, pentru datoriile căreia reclamanta nu era responsabilă.
Având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei și marja mare de apreciere de care se bucură statele în domeniu, se poate conchide că în cauza s-a demonstrat că măsura de recalculare a salariului în temeiul unei alte legi de salarizare, aplicabile fără discriminare personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ nu încalcă condițiile reglementate de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție sau de art. 6 din Convenție.
În privința hotărârilor judecătorești invocate de către apelantul-reclamant ca practică judiciară, Curtea reține, că acestea nu prezintă relevanță juridică în condițiile în care în legislația română precedentul judiciar nu constituie izvor de drept.
În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate ale legilor aplicabile speței, acestea vor face obiectul analizei Curții Constituționale, care a fost sesizată prin încheierea pronunțată la termenul anterior, urmând ca, în caz de admitere a unei astfel de excepții să fie sesizată prezenta instanță pentru a se dispune revizuirea acestei decizii.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, iar apelul este nefondat, urmând a se respinge ca atare, potrivit art. 480 alin.1 Cod pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant M. L., domiciliat în Filiași, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 5110/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. T. „D. F.”, cu sediul în Filiași, ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06 Februarie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, S. A. C. | |
Grefier, A. Golașu |
Red.jud.S.A.C.
Jud.fond M.I.
Teh.red. A.G./4 ex
Data: 12 02 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 343/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
